Ați observat că de câteva luni Radio Trinitas a renunțat la sinaxarul romano-catolic?

Timp de mai mulți ani (probabil de la înființare), Radio Trinitas, după rugăciunile dimineții, difuza o scurtă emisiune numită „Cuvintele credinței” în cadrul căreia se citea sinaxarul Sfinților Bisericii, dar şi… sinaxarul romano-catolic.

Iată ce citim pe site-ul oficial:

CUVINTELE CREDINȚEI

Luni – duminică, 06.20 – 06.30

Este o emisiune religioasă, difuzată în fiecare zi, de la ora 06.20. În cele 10 minute ale sale, emisiunea cuprinde sinaxarul (prezentarea vieţii sfinţilor zilei din Calendarul Bisericii Ortodoxe şi menţionarea sfinţilor din Calendarul Bisericii Romano-Catolice), două lecturi biblice (un text din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi unul din Sfânta Scriptură a Noului Testament), o lectură patristică (un text din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii). Textele au un caracter practic pentru viaţa creştină. Sunt, de cele mai multe ori, în concordanţă cu perioada din anul bisericesc în care sunt difuzate.

Dar asta era în trecut. Anul acesta, de vreo cateva luni, radioul Patriarhiei a renunțat la menționarea „sfinților” romano-catolici. De ce oare?

Să fie aceasta o detaşare treptată de ecumenism? O revenire într-ale ortodoxiei, după ce ani de zile, duhovnicescul post de radio, alături de povețele ortodoxe, şi-a plimbat ascultătorii prin tenebrele ecumenismului eretic?

Am fi prea naivi să credem asta!

Mai degrabă Patriarhia încearcă adormirea conştiinței ortodocşilor, avand în vedere conflictele apărute pe tot cuprinsul Bisericii Ortodoxe Romane dupa marea trădare din Creta. Poate patriarhul speră că nemaiafirmand pe față ecumenismul prin mass-media bisericească, va părea mai ortodox. Dar va renunța oare şi la săptămana de rugăciune comună cu ereticii? Va denunța public acordul de la Balamand prin care BOR recunoştea tainele papistaşilor romano-catolici? Sau pe cel de la Chambesy cu monofiziții? Va renunța să trimită reprezentanți (ca preşedinte al sinodului BOR) la toate întalnirile ecumeniste interconfesionale şi interreligioase şi va scoate BOR din Consiliul Mondial al „Bisericilor”? Şi cel mai important îşi va retrage semnătura de pe ereticele documente din Creta şi va repune oficial în drepturi preoții, monahii şi mirenii caterisiți, alungați sau prigoniți? 

NICIDECUM, căci este prea adancit şi el şi toți ierarhii BORomane, în ecumenismul satanic! Dar ştim acestea… căci atfel lupta credincioşilor mărturisitori ar lua sfarşit şi pacea s-ar reinstaura în Biserica romanilor.

Reclame