Eu sunt al lui Pavel, eu sunt al lui Apollo…

Eu sunt al lui Pavel, eu sunt al lui Apollo…

Image result for icoana maicii domnului ocrotitoarea romaniei

Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?
Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?
Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.
Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.
Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.
Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa.
Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. – I Corinteni 3: 3-9

De ceva vreme, urâtorul de oameni și dușmanul mântuirii, a creat tulburare printre credincioșii și preoții care s-au îngrădit de erezia ecumenistă. Se ceartă frate cu frate, ortodox cu ortodox… S-au format tabere și grupuri… Unii îl urmează pe cutare părinte ce a întrerupt pomenirea, alții pe altul. Iar preoții la rândul lor, după ce au rezistat primei încercări de dezbinare din iarna trecută (problema de a fi pro sau contra părinților Arsenie Boca și Nil Dorobanțu), se pare că sunt gata să cedeze celei de-a doua ispite de a se rupe unii de alții din cauza unei noi dileme: cum să-i numim și ce sunt cei care încă sunt în comuniune cu ierarhii eretici (preoți și credincioși), eretici sau părtași la erezie?

Exista ortodocși, partași la erezie și eretici sau doar ortodocși și eretici?

Există acrivie cu dragoste?

Există duhovnic infailibil?

Pentru început să vedem ce este erezia.

Erezie (gr. hairesis și lat. haeresis <=>opțiune, alegere) este un termen istorico-religios și teologic care desemnează un sistem de gândire sau credințe contrare unui sistem dominant.

Etimologie

Termenul de „erezie” vine din grecescul αιρεσις, hairesis (de la αιρεομαι, haireomai, „a alege [ceva]”, „a opta [pentru ceva]”), care înseamnă a face o alegere din tot, a se rupe de totalitate – de întregimea învățăturii celei drepte, și de trupul Bisericii celei adevărate. Erezie și eretic sunt cuvintele pe care le folosește Irineu de Lyon în scrierea sa Contra Haereses (Împotriva tuturor ereziilor) pentru a descrie învățătura și pe cei care se opun Bisericii creștine, în opoziție cu poziția ortodoxă (de la ortho- „dreaptă” + doxa „gândire/credință”) a Bisericii creștine.

Aceeași filieră etimologică exploatează în zilele noastre teologul grec Christos Yannaras atunci când spune : „Erezia înseamnă a te opri numai la o parte din întreg și a o absolutiza, a o lua drept întregul în ansamblul lui. Cred că cea mai bună definiție a ereziei este aceasta: absolutizarea relativului și relativizarea absolutului.” – Wikipedia

După cum știm, în iunie 2016 a avut loc un pseudosinod în insula Creta, ce s-a vrut a fi pan-ortodox, la care au participat 10 Biserici autocefale. Știm că acolo s-au semnat erezii disimulate meșteșugit în fraze cu aspect ortodox. Ca urmare, pliroma ortodoxă conștientă, care reacționase și înaintea acestui sinod,  a reacționat și după, mult mai energic. Credincioși și preoți au cerut socoteală ierarhilor trădători, inclusiv în România. După câteva luni au început să apară rând pe rând preoți care au întrerupt pomenirea ierahilor. În octombrie 2016, la sinodul anual al BOR, toți episcopii români au semnat (din câte se pare sau au fost de acord) recunoașterea „Sfântului și Marelui Sinod din Creta”. Drept pentru care, toți episcopii Bisericii Orotdoxe Române s-au vădit ca eretici (deși erau cu mult timp înainte), iar daca vor fi fost vreunii care, siliți sau constrânși au semnat, dar avînd cugetare ortodoxă, încă nu s-au arătat. Așadar pe tot cuprinsul țării, deși la distanțe de sute de kilometri între ei, au apărut preoți mărturisitori  și credincioși care participă la slujbele lor. Dar au apărut și ispitele.

1- Sunt sau nu eretici preoții și credincioșii care nu s-au îngrădit de erezia ecumenismului, prin întreruperea pomenirii episcopilor?

Întreruperea pomenirii episcopului care semnează, afirmă sau face în vreun fel acte eretice înseamnă ruperea comuniunii cu acesta (cu ereticul), după cum afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul și însăși canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, din 861, canon pe care se bazează, alături de altul (30 Apostolic), întreruperea pomenirii.

– „Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă”(Galateni 1,8). – Fragment din procesul Sfântului Maxim mărturisitorul

„Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, Fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cei ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi”. – Fragment din canonul 15 I-II

Deci rupem comuniunea cu episcopul sau mai bine zis pseudo-episcopul eretic și cu cei de un cuget cu el. În nici un caz cu Biserica!

Urmăriți următorul raționament:

Dacă noi, cei care ne-am îngrădit de ecumenism si de ecumeniști, NU rupem comuniunea cu Biserica, dar am rupt-o cu toți cei care pomenesc sau acceptă pomenirea (numindu-i pe toți eretici), cu care Biserică NU am rupt comuniunea? Rezultă că numai noi suntem Biserica și atunci e inutil să mai afirmăm că nu rupem comuniunea cu o Biserica pe care o formăm numai noi și că recunoaștem că ar mai fi har în restul Bisericii? Care e restul Bisericii?!

Și dacă toți cei care acceptă pomenirea ierarhilor eretici sunt și ei eretici, în primele luni după falsul sinod din Creta, când nimeni nu întrerupsese pomenirea, UNDE ERA Biserica?!

Ar putea spune cineva: „în toată lumea erau destui episcopi și credincioși în adevăr”.

Dar să luăm cazul Bisericii Ortodoxe Române. Cine era ortodox imediat după Creta? Nimeni? Unde era Biserica Română, căci nimeni nu întrerupsese pomenirea? A existat o pauză de câteva luni în continuitatea Bisericii pe teritoriul României? E absurd! Dar înainte de Creta, când de ani de zile se vădeau ereziile proferate de ierarhii români, cine era ortodox în România? Chiar nimeni?! Unde era Biserica?!

Ar mai putea spune cineva: „Biserica era printre membrii ei, eretici sau partași la erezie, deci tot eretici…” O altă absurditate – Biserică cu toți membri eretici…!

Și dacă afirmăm că este încă har la cei ce nu au întrerupt pomenirea (chiar dacă folositor numai unor anumite categorii de credinciosi) și ar fi la fel de absurd să spunem că nu mai este deloc har, atâta vreme cât se vede destul de clar că tainele la ei sunt valide, dar îi numim eretici, cum poate fi Biserică la eretici? Nu e un  nonsens?

Concluzia este că cei care sunt încă în comuniune cu ierarhii trădători, dar au gândire ortodoxă, nu sunt eretici!

Eretic este cel ce are un sistem de gândire schimbat fața de adevărul ortodox!

Este adevărat că cel care refuză să ia atitudine față de ereziile ierarhilor pretinzând că e prea mic, că încă nu e timpul, că ar fi o atitudine prea radicală, fiindu-i teamă etc se face într-o oarecare măsură vinovat pentru lipsa lui de reacție și va da socoteală pentru asta, dar nu îl putem numi eretic atâta timp cât se raportează la adevărurile ortodoxe în mod corect.

Că este așa, e suficient să ne gândim cum a fost în istoria Bisericii. Oare înainte de condamnarea unei erezii în Sinoadele Ecumenice, toți preoții întrerupeau pomenirea? Cu siguranță nu. Oare Sinoadele îi considerau eretici și pe cei ce nu avuseseră curajul de a întrerupe pomenirea ierarhilor căzuți, dar aveau gândire ortodoxă? Nu cred.

Să ne imaginăm o țară cu un conducător căreia i se declară război de către o țară vecină. Țara vecină fiind mai bine înzestrată militar, învinge. Cucerește țara conducătorului în discuție, care fuge în exil cu oamenii credincioși lui. Populația cucerită, în marea ei majoritate acceptă asuprirea străină și pactizează vrând nevrând cu dușmanul. Unele oficialități, ca și unii ofițeri din armata rămasă pe loc colaboreză de asemenea cu cuceritorii. Doar o minoritate de partizani se retrage în munți și continuă lupta de gherilă cu invadatorii. Dar lucrurile se schimbă. Conducătorul izgonit revine cu forțe armate puternice și își recucerește țara. Urmează pedepsirea trădătorilor. Vor cădea capete… În principal oficialitățile care se fac vinovate de trădare și ofițerii din armată. Cei cu rang important. Adică liderii trădării. Dar ce va face cu populația care a pactizat și ea de bună voie sau silită cu dușmanul? Fiind un conducător înțelept și înțelegând neputința omenească, căci nu toată lumea are stofă de erou sau mărturisitor, îi va ierta și va reinstitui pacea în țară. Nu-i va  considera trădători. Va recomanda ca populția (minoritară), care a opus rezistență să nu urască și să nu se separe de ceilalți (mult mai mulți), care s-au supus invadatorilor.  Însă lupătorii din  munți vor fi cinstiți ca niște eroi.

Comparația poate s-o facă fiecare…

Iar dacă afirmăm că numai noi suntem Biserica, cu siguranță suntem în înșelare! Unde ar mai fi cei șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchii lui Baal/ecumenismului?!

2  – Acrivia cu dragoste. Despre aceasta citiți, vă rog la: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/10/01/pacatos-sunt-dar-eretic-nu/

3 – Există duhovnic infailibil? Cu siguranță nu există om care să nu poată greși. Dacă duhovnicul povățuieste conform Sfintei Scripturi și Sfintelor Canoane, facem ascultare. Dacă nu… ascultăm mai mult de Dumnezeu decâte de oameni. Mai multe citiți tot la: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/10/01/pacatos-sunt-dar-eretic-nu/

Așadar pentru ce se ceartă părinții și credincioșii care au întrerupt pomenirea? De ce ascultă șoaptele vrăjmașului mânturirii? De ce nu renunță la orgoliile personale? De ce nu iartă necondiționat? Oare noi care ne credem corecți nu am greșit niciodată nimănui? Nu este lupta noastră împotriva fiarei ecumeniste? Pentru ce ne luptăm între noi? De ce trebuie să ne împărțim în grupulețe?

O caracteristică a grupărilor schismatice este tocmai această fărâmițare continuă. Ori noi, afirmăm că  nu suntem schismatici. Și cu adevărat NU suntem! Deci să nu ne despărțim, pentru a nu-i sminti pe cei ce vor mai vrea să vină alături de noi. Oare s-a desființat Biserica dintr-o dată, după adunarea din Creta și am  reînființat-o noi?

Cu siguranța mai este har la cei care nu au întrerupt pomenirea, căci nici un Sinod nu i-a declarat oficial eretici pe ierarhi și pe cei care le urmează în atitudinea eretică.

Cât har, și pentru cine folositor, cine ne va spune? Poate părinții înduhovniciți, care au întrerupt pomenirea și se roagă noaptea cu lacrimi și dorm pe pat de scânduri și mănâncă hrană uscată o dată în zi…