Comunicatul părintelui Antim către cei ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă

Imagini pentru pr antim gadioi

Comunicat

Noi, cei care ne-am delimitat de ierarhie și de preoții rămași în comuniune cu aceasta, odată cu sinodul din Creta, rămânem în Biserica Ortodoxă Română strămoșească.

Lupta noastră mai departe trebuie să fie în duh de pace, în duhul lui Hristos și al Sfinților, pentru a ne putea raporta la lupta strămoșilor din Biserica strămoșească triumfătoare a sfinților neamului, care, cu prețul vieții și al sângelui curs, au apărat adevărul de credință.

În acest duh, continuăm mărturisirea, arătând abaterile grave de la credință pe care ierarhia le-a făcut în Creta și după aceea, având grijă să respectăm limitele canonului 15 I-II, conștienți că a adăuga ceva la ceea ce au spus Sfinții Părinți este periculos pentru mântuirea proprie și a sufletelor ce caută sincer mântuirea.

Ca un îndemn al meu, în dragostea lui Hristos, noi, preoții care ne-am îngrădit, prin hotărârile Sfinților, de ierarhie, dar și creștinii, călugării și maicile care au făcut-o, trebuie să ne abținem de la a formula, prin predică, purtare și sfaturi ocazionale personale, acuzații la adresa celor care au creat această situație în Biserica Ortodoxă Română, mai înainte de hotărârea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, așa cum vedem în decursul veacurilor că, la sinodul al III-lea ecumenic, hotărârile Sfinților, în iconomia dumnezeiască, au reabilitat chiar pe cei hirotoniți de Nestorie, patriarhul eretic.

Dacă, din hotărâre proprie, vom lua decizia personală, mai înainte de vreme, ca preoți sau mireni, de a judeca și osândi noi ierarhia sau pe cei care sunt în comuniune cu ea și evenimentele din Creta, putem cădea de-a dreapta sau de-a stânga, periclitându-ne mântuirea noastră și pe a celor pentru care ne facem călăuze.

Un alt aspect, tot ca un îndemn, urmând Mântuitorului, care spune că “nu oricine zice «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui” (Mt. 7,21), să ținem cu sfințenie dreapta credință, fără a uita că o putem păstra numai prin pocăința adevărată.

Astăzi, există prea multă vorbărie, prea mulți ne-am făcut teologi și înțelepți, speculând și acuzându-i pe cei ce au produs această situație în Biserica neamului românesc că sunt eretici, sau mai puțin eretici, sau că nu sunt deloc eretici, că mai au har sau nu mai au deloc etc. Nu este a noastră această hotărâre, ci a lui Dumnezeu, la momentul potrivit, când El va hotărî.

Nouă, preoților, Duhul Sfânt ne-a spus prin Sfinți să întrerupem pomenirea și să nu avem comuniune de slujire cu cei ce nu au întrerupt-o. Mireanul, dacă dorește mântuirea și să asculte de Dumnezeu și de Sfinți, trebuie să se îngrădească nemaiparticipând la slujbele celor care nu au întrerupt pomenirea. Și atât.

În numele Domnului nostru Iisus Hristos, vă rog încă o dată, preoți, mireni, călugări și maici, să rămânem în aceste limite stabilite de către Sfinți în Duhul Sfânt, și să avem răbdare, chiar dacă este greu, căci Hristos ne-a arătat calea: “Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni” (In. 15,20).

Nu există mântuire decât prin jertfă. A îngăduit Dumnezeu aceste timpuri pentru a ne încerca mai mult credința.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Protosinghel Antim Gâdioi

Sursa: ortodoxinfo.ro

Staţi neclintiţi şi rugaţi-vă! Părintele Iulian de la Prodromu către un pomenitor: „Nu sunteți eretici.”

Dincolo de tonul ostil al celui ce ia interviul, la adresa „nepomenitorilor” pe care chiar îi numeşte zeloşi, răzbate părerea echilibrată a marelui duhovnic prodromit…


Staţi neclintiţi şi rugaţi-vă!

interviu cu părintele Iulian Lazăr, Schitul Prodromu, Athos, 26 noiembrie 2017

– Binecuvântaţi!
Doamne ajută! Bine aţi venit. Luaţi loc!
– Am mai fost la Sfinţia Voastră acum trei ani.
Da, aţi mai fost…
– Părinte, îngăduiţi să vă întreb ceva în legătură cu Sinodul din Creta. În urma lui s-a făcut mare dezbinare în popor. La noi, în Moldova, s-a ajuns că nu mai vorbesc fraţii între ei, îi consideră eretici pe cei care pomenesc ierarhul locului. Este bună atitudinea lor?
Ce pot să-ţi spun eu? O fost un sinod viclean. Rugăciunea spune: ,,şi ne izbăveşte de cel viclean!,, Că cel rău zâmbeşte şi te arde. Că am aflat că au venit eretici acolo şi s-au rugat împreună.
– Dar nu s-au rugat împreună. E adevărat că au fost prezenţi acolo…
Uite ce-i, dacă protestantul, care n-are cruce, a stat în biserica ta, în timpul slujbei, înseamnă că s-au rugat împreună! Ba mai mult, au fost poftiţi acolo. Cine i-a invitat? Cel mai mare i-a invitat acolo.
– Da, au greşit. Însă atitudinea celor care au luat măsuri, după aceea, e drastică. S-a ajuns până acolo că unii preoţi, chiar ieromonahi cu nume recunoscut, au spus să nu mai fie îngropaţi morţii cu preot, dacă este pomenitor, ci doar cu Psalmul 118, să nu se mai împărtăşească, fiindcă nu mai este har în Biserică…
Vin ruşi pe la mine, ca la un bătrân, şi ortodocşi din Basarabia şi mă întreabă: ,,Când va fi războiul cel mare? Acum sau mai târziu?,, Astăzi nu mai sunt războaiele din Evul Mediu, acum sunt războaie că dacă apasă pe un buton se şterge o ţară de pe hartă. Păi, dacă ei ar afla o planetă cu viaţă pe ea, s-ar duce acolo şi ar arde pământul. Uite, ia Scriptura şi citeşte la 2 Petru, capitolul 3, versetul 10, aşa, deschide şi citeşte!
– Da, Părinte, citesc: ,,Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desfiinţa, câte de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie. Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (……) Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,,.
Acuma, te rog, citeşte 1 Petru, capitolul 4 cu versetul 12!
– Cum spuneţi Sfinţia Voastră. Iată citesc: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin. Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu. Şi dacă dreptatea abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?,,
Ei, acum ce-aţi mai vrea?
– Părinte, cei care s-au dat de partea Părinţilor nepomenitori au ajuns la ură, scriu hule, adresează mesaje injurioase, de-a dreptul oribile, pe care preoţii în cauză nu le recunosc, dar ucenicii le făptuiesc în numele lor.
Uite, astăzi dimineaţă a fost pe aici un preot şi i-am zis: Grăbiţi-vă să vă pocăiţi, că se apropie ceva rău! Vin la mine grupuri de ruşi cu anumite proorocii şi eu îi cred, se apropie al Treilea Război Mondial. Şi i-am spus preotului şi vă spun şi vouă, lăsaţi păcatele, să nu vă prindă moartea ca fulgerul. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă, pe unde puteţi şi cum puteţi! Fiţi pregătiţi că ne aşteaptă ceva! Dacă găsiţi Liturghie unde nu se pomeneşte, împărtăşiţi-vă acolo! Dacă nu, grăbiţi-vă acum!
– Da, însă au ajuns că nu-i mai pomenesc nici pe patriarhii vechi, adormiţi, pentru că sunt eretici, că nu-i valabilă preoţia lor…
Aici s-a băgat satana. Vezi, la început nepomenirea a fost bună, a fost un adevăr. Dar, s-a băgat satana, ca să-i învârtă şi să le succească minţile. Da, acum ne întrebăm ce facem noi?
– Acum s-au sfătuit să-l facă pe unul dintre ei episcop.
Vai de mine! Vai de mine! Să vă mai spun un cuvânt. Dintre cei care au semnat în Creta, de ce nu vine un mare sfânt ierarh, ca în Proloagele Bisericii, să spună poporului: ,,De astăzi nu pot să mai fiu episcopul vostru, fiindcă am săvârşit un păcat mare şi nu mai pot să fiu episcopul vostru,,. Poporul să-i ceară a rămâne. Iar el să le spună că se va aşeza culcat pe pragul bisericii şi toţi, la ieşire, să-l calce în picioare. În vechime aşa au făcut, l-au smerit, la cererea lui, şi astfel s-a pocăit. A venit glas de sus şi a spus: ,,Pentru smerenia ta, iertate sunt păcatele tale!,, S-a arătat vreun ierarh în faţa lumii să spună: ,,Am greşit, iertaţi-mă!,,?
– Dar nu aţi văzut că pe aceia care au refuzat să semneze i-au scos afară, anume că sunt forţaţi din motive politice, şi a semnat patriarhul în locul lor?
Acesta-i un semn că vin vremuri apocaliptice. Sunt evenimente care n-au fost de când e lumea şi în America, şi în Grecia, şi în România, cum a fost la Timişoara. Îngăduie Dumnezeu să coboare din cer un sul negru şi să ia tot ce întâlneşte în cale. De acum să ne aşteptăm că vor veni peste noi şi mai grele decât acestea. De aici decurge cuvântul: Grăbiţi-vă, grăbiţi-vă şi vă curăţiţi de toate păcatele!
– Părinte, cei care am rămas în biserică şi facem ascultare suntem eretici?
Nu, nu sunteţi eretici. Eretici sunt cei care au semnat acolo, în Creta.
– Păi, nepomenitorii susţin că ne facem părtaşi cu erezia celor care au semnat.
Uite ce-i, frământările astea din biserică nu vor dura mult. Se va face ceva, de asta spun, grăbiţi-vă acum!
– Dacă se va face ceva, ne răsculăm cu toţii…
Ascultă ce-ţi spun, se va face ceva în Biserică, de asta repet, grăbiţi-vă acum, că s-au arătat multe semne.
– Am ajuns de nu ne mai înţelegem fraţii între noi, pe motiv că avem păreri diferite.
Ei, asta e dihonia din lume, vezi la Evanghelia după Luca 13 cu versetul 24, când cineva din mulţime îl întreabă pe Mântuitorul dacă sunt puţini cei ce se vor mântui, Domnul le răspunde: ,,Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea,,. am prins un cuvânt mare din Evanghelia de la Matei 5, 23-24: ,,Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi te împacă cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău,,. Mulţi sunt care nu se împacă deloc cu fratele lor şi se duc şi se împărtăşesc, fără ca să se fi iertat înainte. De aceea şi spune, în continuare, în altă Evanghelie, că aceia care au primit Sfintele daruri fără iertare vor auzi: ,,Duceţi-vă de la faţa Mea, blestemaţilor, nu vă cunosc pe voi!,,. Dar dezbinările acestea, cine le-a adus oare ?
– Ştim, Sinodul din Creta şi cu ierarhii. Dar, vă dau un exemplu concret. Am fost la biserica nepomenitorilor zeloşi, acolo m-am întâlnit cu un teolog de frunte al lor are mi-a zis: ,,Eu astăzi m-am împărtăşit şi sunt sigur de mântuire. Dar tu nu eşti sigur de mântuire, că mergi la biserica ereticilor,,. Această siguranţă a lor pentru mântuire cum vi se pare?
Asta este şfichiuire de la satana, toate frământările acestea vin de la satana, ca să tulbure lumea! Măi, vă spun, nu vă pripiţi cu ei, ci încet-încet se vor dumiri, va veni şi timpul să ne lămurim… Dar noi atât să ştim că a fost un sinod viclean şi a adus dezbinare în lume. Noi nu trebuie să ne dezbinăm, să ne ţinem credinţa, să ne grăbim la spovedanie şi la Sfânta Împărtăşanie. Vin mulţi preoţi din ţară pe aici şi eu le le spun, măi, uite ce, la proscomidie pomeneşte pe ierarhul nostru cel credincios, dacă poţi să mai bâjbâi pe acolo, pomeneşte, că nu ştii cum sunt văzuţi la Dumnezeu. Dar, vezi, dezbinarea a venit de la sinodul ăsta…

părintele Ghenadie

interviu apărut în revista Credinţa Ortodoxă Anul XXI nr 12 (250), Decembrie 2017

 

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos: Profeție despre reînființarea statului Israel și despre rostul întoarcerii evreilor acasă

Imagini pentru israel

Sfârșitul lumii

Reînființarea statului israelitean

După împlinirea timpului împărăției nemurilor, spun unii că Dumnezeu va reînființa statul israelitean,  ca să domnească pe pământ până ce se va întregi veacul al șaptelea, adică pțnă la sfârșitul lumii. Și aduc drept mărturie următorul loc de la Isaia: „Și în zilele ce le de apoi va fi ridicat Domnul steag pentru neamuri și va aduna pe cei risipiți ai lui Israil și va strânge la un loc pe cei împrăștiați ai lui Iuda în Sfânta Cetate Ierusalim. Și va fi Israil ca în ziua ieșirii din pământul Egiptului” (Is. 11, 12-16). Ei aduc drept mărturie de asemenea și pe Apostolul Pavel, care spune: „Când va intra tot numărul neamurilor, atunci întregul Israil se va mântui” (Rom. 11, 25-26).

Așa spune Scriptura, în timp ce Mucenicul Ipolit adaugă că după venirea lui Antihrist, se vor rătăci mai întâi iudeii. De altfel, aceasta a adeverit-o mai-nainte și Hristos, spunându-le: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu și nu Mă primiți pe Mine; de va veni altul în numele lui, pe acela îl veți primi” (In. 5, 43).

Este foarte dovedit că va aduna iarăși pe israeliți în Ierusalim și le va da iarăși câte au avut mai întâi. Și acesta, ca să rușineze pretextul lor de până atunci, cum că pierzarea lor se datorează risipirii. Ar fi putut adică, în ziua judecății, să se apere în felul următor înaintea lui Hristos: „dacă ne-ai fi adunat în Ierusalim și ne-ai fi dat din nou câte aveam, atunci am fi crezut în Tine, de vreme ce n-ar mai fi existat pricină ca să pizmuim neamurile care au fost preferate atât de mult, în paguba noastră”.

Așadar, se vor aduna toți împreună și vor redobândi cele de care s-au  lipsit, dar vor rămâne în aceeași necredință. Și atunci, cum se vor mântui, când în aceeași vreme va veni în mijlocul lor Antihrist și vor crede cu toții în el, potrivit cu cuvântul Domnului?

Dumnezeu nu minte: „Eu sunt Adevarul” propovăduiește prin Fiul Său Cel Unul Născut. Așadar, prin restabilirea lor, vor lipsiți în chip desăvârșit de aceasta îndreptățire.

Zicând Apostolul Pavel că se vor mântui, nu se referă la faptul că se vor mântui de pedeapsa cea veșnică, ci din rătăcirea de atâția ani printre străini, de ocara celorlalte popoare și de rușinea cea nespusă.

Adică se vor aduna în patria lor și se vor izbăvi de robia, de jugul și de batjocura pe care le-au suferit atâția ani. Însă nu se vor izbăvi de iadul cel veșnic. Dacă nu i-a convins întristarea să creadă în Hristos, cum îi va convinge harul pe care lor încă li se pare că îl mai au, dar din care, de fapt, au căzut în mod jalnic?

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, Editura Evanghelismos, București 2005, pag. 209-211.


Așadar evreii vor redobândi toate cele pe care le-au avut. Inclusiv capitala la Ierusalim, inclusiv templul…

Sinaxa Clericilor și Monahilor din Grecia – 19 Decembrie 2017

sinaha din Volos - clerici teologi monahi

„A doua extremă (să-i spunem de-a drepta) este a celor care au întrerupt pomenirea și susțin că Biserica rezidă numai în cei care au întrerupt pomenirea, iar cei care nu au întrerupt pomenirea, chiar dacă sunt în mărturisire ortodocși, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (deși ereziarhii nu au fost condamnați de un Sinod). Această teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamitează în fapt sistemul sinodal al Bisericii, iar cei care hotarăsc acum cine face și cine nu face parte din Biserica fiind o mană de oameni care refuză comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii și sinoadele) ce mărturisesc ortodox, provocând schismă în Biserică”.

Sinaxa Clericilor și Monahilor din Grecia – 19 Decembrie 2017

Am participat cu multă bucurie și entuziasm la Sinaxa Clericilor și a Monahilor din Grecia în data de 19 Decembrie 2017.

Sinaxa a avut loc în Tesalonic, în Sala Institutului de Studii Patristice.

Cu aceasta ocazie, președintele Institutului de Studii Patristice, părintele Theodoros Zisis, care este și președinte al comitetului organizator al Sinaxei Clericilor și Monahilor din Grecia, a prezentat un istoric al Sinaxei din ultimul an.

Părintele Grigorie Hatzinikolau, Starețul Mănăstirii Sfânta Treime (Ano Gatzeea) va găzdui în continuare Sinaxa la Volos.

La Sinaxă participă clerici și monahi pomenitori și nepomenitori.

A fost prezentat Calendarul tipărit pentru anul 2018, Calendar ce conține sărbătorile Sfinților ce au oprit pomenirea de-a lungul istoriei de 2000 de ani de creștinism ortodox sau au subliniat importanța mărturisirii și a opririi pomenirii episcopilor ce învățau erezii. Redăm câteva nume: Sfântul Grigorie Teologul, Cuviosul Macarie, Cuviosul Nikita Mărturisitorul, Sfântul Gherman al Constantinopolului, Sfântul Serghie Mărturisitorul, Sfântul Nichifor al Constantinopolului, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ghenadie Scholarios, Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ștefan cel Nou, Sfântul Ioan Damaschin și alții.

A fost prezentată Broșura „Oprirea pomenirii nu este schismă”, scrisă de părintele Theodoros Zisis.

Părintele Theodoros Zisis a fost felicitat de Mitropolitul Serafim al Pireului pentru curajul mărturisirii și al dragostei pentru ortodoxie și pentru oprirea pomenirii Arhiepiscopului Antim al Salonicului care a semnat erezia din Creta, predică erezia în Arhiepiscopia Salonicului și i-a interzis prin document oficial Părintelui Theodoros Zisis să mai predice împotriva ecumenismului sau a pseudo-sinodului din Creta, pentru care motiv Părintele Theodoros Zisis a recurs la ultima măsură canonică și anume aplicarea Canonului 15 de la I-II Constantinopol (întreruperea pomenirii numelui arhiepiscopului Antim la toate sfintele slujbe).

Părintele Theodoros Zisis a fost izgonit din Biserica Sfântul Antonie unde slujea, și acum slujește împreună cu părintele Nikolaos Manolis și părintele Fotios Vezinias într-o sală amenajată în orașul Tesanonic special pentru Sfânta Liturghie. La această Sfântă Liturghie participă sute de oameni, spațiul fiind neîncăpător.

Am să redau câteva din punctele dezbătute în broșură:

  1. Ne îngrădim de erezie, nu de Biserică.

Este foarte important discernământul spiritual al Părinților care să călăuzească viața noastră.

Sinaxa Clericilor și Monahilor respinge cu fermitate două extreme în care unii frați antiecumenisti au căzut:

Prima extremă (să-i spunem de-a stânga) este a celor care spun că cine întrerupe pomenirea episcopului său este schismatic, pentru că episcopul ar fi „izvorul preoției” (iar nu Hristos – Marele Arhiereu) și, în felul acesta, oricine s-ar îngrădi pe sine de episcopul și preotul ce ar predica o erezie ar fi schismatic. Din păcate această mentalitate este de influență latină, papală, învățătură scolastică bazată pe teoria episcopocentristă, anume că episcopul, indiferent de învățătura lui, este infailibil, adică episcopatul lui lucrează  ex opere operato – un fel de papă local.

A doua extremă (să-i spunem de-a drepta) este a celor care au întrerupt pomenirea și susțin că Biserica rezidă numai în cei care au întrerupt pomenirea, iar cei care nu au întrerupt pomenirea, chiar dacă sunt în mărturisire ortodocși, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (deși ereziarhii nu au fost condamnați de un Sinod). Această teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamitează în fapt sistemul sinodal al Bisericii, iar cei care hotarăsc acum cine face și cine nu face parte din Biserica fiind o mană de oameni care refuză comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii și sinoadele) ce mărturisesc ortodox, provocând schismă în Biserică.  Aceștia se caracterizează prin lipsa discernământului duhovnicesc, a dragostei și a bunei rânduieli și a lipsei ascultării de  conglăsuirea părinților. E foarte interesant că ei se contrazic flagrat în afirmații – la început au avut o poziție echilibrată, apoi schimbâdu-se radical – dovedind astfel o lipsa de stabilitate duhovnicească.

Ambele extreme au ca numitor comun respingerea credincioșilor de la Sfântul Potir, și lipsa de conslujire cu preoții mărturisitori pomenitori  sau cu cei nepomenitori, în cazul celor pomenitori.

  1. Sfintele Taine sunt valide și fără pomenirea episcopilor (se referă la episcopii dovediți a fi eretici – un episcop care cugetă eretic, dar nu propovaduiește public erezia, nu i se poate opri pomenirea, sau pe baza de bănuială, etc).

Bineînțeles că nu oricărui episcop i se întrerupe pomenriea, ci numai a celui care învață erezia ecumenistă, a semnat în Creta, nu se dezice de pseudo sinod, etc.

Oprirea pomenirii să nu se facă fără sfătuire și discernământ duhovnicesc, fără povățuitor și fără multă răbdare și așteptare. Oprirea pomenirii nu este un act de bravură, ci este un act de credință adâncă și maturitate duhovnicească ce trebuie să cântărească bine acest gest ultim folosit ca armă împotriva ereziei.

  1. Sfânta Liturghie nu se ține în numele episcopului.
  2. Ecumenismul este erezie întru cunoștință. El a fost subliniat ca erezie de Sfinții Părinți contemporani – Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Averchie de Jordanville, Sfântul Iustin Popovici, etc.

Linia pe care o păstrează Sinaxa Clericilor si a Monahilor este o linie a discernământului duhovnicesc, această Sinaxă nu are autoritatea și nici nu încearcă să traseze linia graniței Bisericii doar la nepomenitori, ci scopul ei este de a ține trează linia ortodoxă care are ca bază Mărturisirea Ortodoxă a Credinței și utilizarea tacticilor care se impun de la Biserică Locală la Biserică Locală, fiecare tactică fiind folosită în funcție de căderea Bisericii Locale sau din contră de stabilizarea Bisericilor Locale în Adevăr (avem exemplul multor Mitropoliți din Serbia care nu au semnat în Creta textul eretic vădit, a multor Mitropoliți din Grecia care au făcut la fel, a Bisericii Bulgare, a multor Mitropoliți din Biserica Rusă care recent a respins Creta, a Bisericii Georgiene și a Bisericii Antiohiene).

Sinaxa Clericilor și Monahilor este alcătuită din parinți și monahi pomenitori și nepomenitori, dar toți sunt în același cuget, anume Mărturisirea Dreptei Credințe.

(*sublinierile aparțin blogului)

A consemnat de la Sinaxa Clericilor și Monahilor

părintele Matei Vulcănescu

Protoprezbiter al Sfintei Mitropolii a Pireului.

Sursa: ortodoxiamarturisitoare

Carte utilă: Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta

Patriarhia Română a editat în vara acestui an o broșură numită Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta (16-26 iunie 2017). Întrebări și răspunsuri, prin care urmărește (dez)informarea tuturor credincioșilor ortodocși de pe cuprinsul Patriarhiei Române cu privire la sinodul din Creta, desfășurat cu un an înainte. Potrivit editorilor săi, “broșura, alcătuită din 53 de întrebări şi răspunsuri, se adresează tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a fost editată cu scopul de a oferi membrilor Bisericii noastre un răspuns la întrebările, nelămuririle sau neliniștile care se ridică în legătură cu Sfântul și Marele Sinod și documentele aprobate”1.

Demersul Patriarhiei pune în aplicare articolul 13, alin. 2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod, care prevede că, după acceptarea deciziilor sinodului din Creta, “deciziile sinodale semnate, ca și Mesajul Sfântului și Marelui Sinod sunt trimise prin scrisori patriarhale ale Patriarhului Ecumenic către toți Întâistătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care trebuie să le comunice Bisericilor lor. Aceste texte au o autoritate panortodoxă2 (s.n.).

Prin această broșură, Patriarhia face o “receptare” a sinodului în duhul celor stabilite la Creta, urmând ca deciziile acestuia să capete o autoritate panortodoxă și să fie puse în practică, lucru care se vede din ce în ce mai clar din multele relatări de presă despre evenimente ecumeniste la care ierarhi și preoți români se fac părtași sau din persecuția fără scrupule contra celor ce se opun sinodului din Creta, aplicată în duhul art. 22 din documentul despre relațiile cu ansamblul lumii creștine” și cu ajutorul complice al puterii seculare, devenită brusc foarte favorabilă ierarhiei BOR.

Textul broșurii patriarhale prezintă punctul de vedere oficial al BOR, potrivit căruia sinodul din Creta a fost un succes și o mărturisire a ortodoxiei, iar delegația română și-a adus o contribuție esențială la acest succes. Stilul lucrării este manipulator, mizând pe necunoașterea de către publicul larg a problematicii teologice, riscând să creeze un atașament deplin al populației ortodoxe față de deciziile acestui sinod eretic.

Lucrarea Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta. Răspuns la “minicatehismul ecumenist” editat de către Patriarhia Română sub numele Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta. Întrebări și răspunsuri a apărut la sfârșitul verii ca un răspuns la această broșură a BOR, pe care autorul o numește “minicatehism ecumenist”, deoarece este scrisă sub formă de întrebări și răspunsuri, asemenea unui catehism3.

Motivul acestei apariții editoriale a fost dorința de a oferi publicului larg posibilitatea de a se informa corect în legătură cu deciziile eretice ale pseudosinodului din Creta, cu reacția clericilor și credincioșilor ortodocși care au respins aceste decizii, întrerupând pomenirea ierarhilor fideli acestora, și cu calea de urmat de către cei ce doresc să nu se facă părtași la erezia ecumenistă, ci să continue să trăiască în curăția învățăturii ortodoxe, așa cum au făcut generațiile de ortodocși dinainte.

Lucrarea a fost publicată spre dezbatere publică pe data de 8 septembrie, pe siteul OrtodoxINFO4, fiind trimisă spre studiu și analiză și părinților care au întrerupt pomenirea ierarhilor responsabili pentru acceptarea deciziilor din Creta de către BOR. Cei mai mulți dintre părinți prezenți la întâlnirea de la Beiuș, din 11-12 septembrie 2017, au fost de acord ca textul să fie publicat sub formă de carte și să fie dat spre lectură publicului larg.

Publicarea acestui răspuns în format neelectronic devine o necesitate, în condițiile în care, în ciuda asigurărilor pe care le dădea cineva părinților nepomenitori că știe din surse sigure de la Patriarhie că broșura BOR nu va fi publicată niciodată sub formă de carte și nu va fi distribuită în teritoriu, pentru că Patriarhia nu dorește să irosească foarte mulți bani și se va mulțumi numai cu publicarea pe internet, broșura BOR a fost deja distribuită aproape în toate parohiile din țară, fidelizându-i pe preoți și pe credincioși față de teologia ecumenistă pe care aceasta o conține și devenind cea mai concretă formă de propovăduire publică în masă, din fața Sfântului Altar, a ereziei ecumenismului de către întregul sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Răspunsul la broșura BOR are 130 de pagini și este structurată în cinci capitole: „Despre sinodul ecumenic și sinodul panortodox”, Despre «sfântul și marele sinod» din Creta”, “Despre erezia aprobată de pseudosinodul din Creta”, „Despre documentele «sfântului și marelui sinod» din Creta, “Despre întreruperea pomenirii ierarhului eretic”. Este alcătuită sub forma de întrebări și răspunsuri, ca și broșura căreia îi dă răspuns, și încearcă să dea răspunsuri corecte și oneste teologic la multe dintre întrebările formulate de către autorii scrierii BOR.

Încercând să cuprindă în cele cinci capitole cele mai multe dintre aspectele foarte complexe pe care atitudinea față de erezie le presupune în Biserica Ortodoxă, având un limbaj accesibil chiar și celor ce nu au o instrucție teologică solidă, lucrarea se adresează în primul rând preoților și credincioșilor care nu au avut posibilitatea să se informeze corect în legătură cu ceea s-a întâmplat în Creta anul trecut, în speranța că, odată ce vor afla adevărul care le este sistematic ascuns de către autoritățile bisericești, vor reacționa față de erezia ecumenistă promovată de sinodul din Creta, așa cum au făcut creștinii de-a lungul istoriei, în situații de infestare a Bisericii cu erezie, întrerupând pomenirea ierarhilor și comuniunea bisericești cu cei ce rămân în ascultarea ierarhilor eretici.

Din acest motiv, îi rugăm pe toți cei ce vor achiziționa cartea să o dea mai departe spre lectură și altora, în așa fel încât ea să se difuzeze cât mai mult la cât mai mulți. Suntem conștienți că nu putem să facem față resurselor și dispozitivului de difuzare ale Patriarhiei Române, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu lucrarea asiduă a celor ce doresc ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie pătată de erezia ecumenismului, cei interesați să știe adevărul despre ce s-a decis în Creta anul trecut vor avea acces la informațiile necesare lecturând această carte.

Mulțumim tuturor celor care și-au exprimat puncte de vedere pertinente în legătură cu conținutul lucrării. Autorul a încercat să țină seama în forma finală a textului, adăugită și îmbunătățită față de cea publicată pe site, de cât mai multe dintre sugestiile și criticile formulate.

Cartea a apărut sub patronajul Asociației Sfinților Martiri ai Închisorilor –Bucovina”, din resursele proprii ale editorilor, și are prețul de 7 lei, urmând ca banii încasați din vânzarea acesteia să fie reinvestiți în tipărirea altor exemplare, în așa fel încât ea să poată ajunge de cât mai mulți cititori.

Lectură plăcută și cu folos duhovnicesc!

1 http://basilica.ro/ebook-intrebari-si-raspunsuri-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-creta/.

2 http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

3 Un catehism care să înglobeze hotărârile pseudosinodului din Creta și alte concepte ecumeniste a pregătit și Biserica Ortodoxă Rusă, chiar dacă nu a participat la acest sinod: https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/11/27/ps-longhin-va-fi-sf-sinod-al-bisericii-au-pregatit-un-catehism-nou-eretic-se-vor-discuta-lucruri-grele-rugati-va-rugati-va-fierbinte/.

4 Coincidență sau nu, la scurt timp după apariția acestei lucrări pe siteul nostru, asupra autorului ei s-a dezlănțuit în mediul online o campanie furibundă de denigrare, dusă cu o ură viscerală, urmărindu-se discreditarea sa ca teolog și luptător împotriva ecumenismului.

Sursa: ortodoxinfo.ro

Evreica Oana Sârbu cântă muzică usoară și colinde în biserică, stând cu spatele la ușile împărătești

Spectacol în biserica Sfânta Treime și Sf Nicolae- Ghencea București.

Despre faptul că ar avea origini evreiești scrie aici: E BINE SA STIM! – Lista cu personalitati de origine evreiasca / jidaneasca ale vietii publice din Romania

„Articolul 10.b. Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios chiar în interiorul bisericilor.„  – Super Memorandumul