Mărturisirea publică a ierodiaconului Antonie Cazacu de la Mânăstirea Doroteia (județul Suceava) împotriva pseudo-sinodului cretan și de întrerupere a comuniunii cu ierarhul ecumenist

 

 

Încă de la începutul acestei scrisori deschise aș vrea să vă afirm poziția mea fermă în relație cu așa zisul sinod din Creta și erezia ecumenistă. Am întrerupt pomenirea episcopului în urmă cu cinci luni, timp în care nu am fost lăsat să mai slujesc la Sfânta Liturghie și nici să mă împărtășesc cu Sfintele Taine, lucru ce s-a hotărât în cadrul obștii, consider eu în mod necanonic, întrucât doar episcopul poate să hotărască oprirea de la slujire a unui clerit hirotonit. Am acceptat decizia ca oprire din partea starețului de slujire în cadrul mănăstirii conduse de el, ca o măsură administrativă. Cu toate acestea hotărârea de oprire pe termen nelimitat sfidează Sfintele Canoane si Sfânta Tradiție. Ar mai fi de menționat că am fost de asemenea oprit și de la Sfânta Împărtășanie în mod necanonic întrucât nu se aplică două pedepse pentru aceeași faptă. Aceste decizii au avut un singur scop menționat de stareț și alti membri ai obștii, acela de a mă îndepărta din mănăstire. Desigur și acest lucru este necanonic, împotriva tradiției și a lucrării duhovnicești a unui stareț sau duhovnic, sfinții părinți și canoanele îndeamnă starețul sau duhovnicul să insiste de multe ori cu lacrimi pentru întoarcerea unui călugăr care pleacă din mănăstire iar nu să îl forțeze să plece pe unul care dorește să stea. Si în nici un caz să îl forțeze să trăiască și să se manifeste împotriva propriei conștiințe.

În urma opririi de la slujire de către stareț, după întreruperea pomenirii, am rugat să anunțe atitudinea mea la episcopie, în mod oficial, pentru a obține o decizie arhierească în legătură cu acest fapt. Întreruperea pomenirii ierarhului are ca scop tocmai conștientizarea problemelor canonice și dogmatice apărute, care determină reacția de conștiință a clericilor și mirenilor pentru îndreptarea situației și revenirea la ortodoxie. Pentru acest motiv am cerut ca situația și atitudinea mea să fie prezentate ierarhului. Am primit ca răspuns că sunt schismatic și rupt de Biserică și atât timp cât nu îmi pomenesc ierarhul eu nu aparțin de nici un ierarh și el nu anunță pe nimeni. Meționez iarăși că a fi schismatic înseamnă să refuzi tu însuți să ai comuniune cu obștea și restul comunității ceea ce în cazul meu nu s-a întâmplat, ci am fost oprit de ei de la Sfânta Împărtășanie și de la slujire. Acest lucru demonstrează că ei nu au mai vrut să aibă comuniune cu mine și prin urmare ei sunt schismatici. Cât privește atitudinea mea în raport cu ierarhul, eu am oprit pomenirea pentru că îmi pasă de ierarhul meu și doresc să îl conștientizez de problemele în care se află, și deci am ierarh și mă procupă mântuirea lui… „Și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.”(II Tesaloniceni 2: 10-12).

Ca rezultat al celor întâmplate am fost invitat să părăsesc mănăstirea în mod tacit pentru a nu face tulburare. Mi s-a spus explicit: „du-te frate, nu mai face tulburare, du-te la cei care nu pomenesc.” Desigur acest lucru ar fi rămas secret după plecarea mea iar starețul ar fi răspuns că am plecat pentru că nu am făcut ascultare sau nu am făcut față la viața monahală, în cazul în care aș fi plecat așa cum mi s-a sugerat. Deși eu am încercat să urmez această cerere și să o pun în aplicare, Iubitorul de oameni Dumnezeu a refuzat și a dorit ca eu să îmi prezint mărturisirea public în fața arhiereului, sau / și a credincioșilor. Astfel, nu a fost posibilă plecarea mea fără o întâlnire cu arhiereul și nici plecarea mea fără o mărturisire publică, întrucât secretariatul nu mi-a eliberat acte și arhiereul nu a aprobat plecarea. În această situație sunt nevoit să mărturisesc public atitudinea și convingerea mea, nădăjduind în mila și ajutorul lui Dumnezeu. „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15: 4-5).

Revenind la istoria evenimentelor, ei bine, eu nu am plecat și am acceptat cinci luni, tacit, aceasta dublă pedeapsă necanonică, sperând ca starețul să revină asupra deciziei sau să se rezolve situația la nivelul episcopului sau a sinodului. Această așteptare a fost un răspuns la acuzațiile de schismă și lipsă de răbdare. În ciuda răbdării mele nimic nu s-a îndreptat nici în sinod, nici la episcopie și nici în mănăstire, așteptarea fiind zadarnică.

Trebuie să observ aici că ieromonahi, preoți de mir, ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii, au fost alungați și exilați în diferite moduri, uneori brutale, din mănăstirile sau parohiile lor pe motivul păstrării dreptei credințe și împotrivirii față de sinodul cretan și față de ecumenism. Stareții, starețele și protopopii care i-au alungat precum și ierarhii care i-au caterisit pe unii dintre ei au susținut și susțin public că au plecat pentru neputințe și păcate, mințind loruși, poporului și Duhului Sfânt, arătându-se pe ei ca lupi în piei de oaie care răpesc și risipesc turma lui Hristos din interior. „Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? ”(Matei 7:15-16).

Când, în sfârșit, am ajuns la episcopie și mi-a fost dat să mărturisesc înaintea arhiepiscopului, am fost uimit să aflu din gura sa că nu consideră sinodul din Creta ca fiind sfânt și mare, ci lipsit de valoare, unde s-au semnat fleacuri și prostii, și neputând fi considerat în rând cu celelate șapte sinoade ale sfinților părinți. Astfel se scuză pentru semnătura dată prin faptul că nu are nici o valoare, nici sinodul și nici semnătura. La întrebarea mea de ce a mai semnat sau de ce nu își retrage semnătura dacă nu are nici o valoare am primit răspuns că singura soluție este un alt sinod care să decline și să conteste sinodul din Creta. Desigur alt sinod care să împlinescă acestă mărturisire de credință este de dorit și așteptat, dar până atunci nu putem să ne ascundem și trebuie să mărturisim. Cu siguranță nu se va organiza nici un sinod care să retracteze sau să repare răul facut, cu sau fără valoare, daca nu vor fi mărturisitori care să lupte pentru aceasta. Iar noi, credincioșii, nu putem aștepta în stare de lepădare de Hristos, ci suntem nevoiți și forțați de conștiința noastră să mărturisim adevărul și să ne lepădăm de erezie și necurăție în fiecare secundă a vieții noastre. Cu atât mai mult cu cât nu există garanții că un asemenea sinod se va organiza vreodată, întrucât mulți din arhiereii care au trădat credința au făcut-o intenționat, convinși fiind de ereziile pe care le susțin public. „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire;”( 2 Petru 2:1).

În urma acestei întâlniri nu-mi rămâne decât să afirm și eu un singur lucru către și despre arhiepiscopul Pimen: ori sunteți inconștient și vă lipsește cu desăvârșire discernământul, ori cei ce vă amenință și șantajează au făcut o treabă destul de bună. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10:28); „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8).

Regret atitudinea ierarhilor români care nu mai au frică de Dumnezeu și așteaptă un sinod ulterior care să rezolve problema pe care ei însiși au creat-o, fără a-și asuma răspunderea și repararea situației. Să aștepți pe Dumnezeu să repare ceea ce tu însuți ai stricat este greșit și nu se va întâmpla niciodată. Dumnezeu ajută omul după ce acesta a făcut tot ce ține de el, a mărturisit greșeala, a făcut tot ce poate pentru a o repara, chiar prin sacrificii și jertfe, arătând adevărată pocăință pentru faptele sale rele. „Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona.”(Matei 6: 23-24).

Regret deci atitudinea ierarhilor români care au fost într-un accord deplin în lepădarea de Hristos, chiar așa nesemnificativă cum li se pare că e, dar uriașă în fapt, așa cum Domnul descoperă iubiților săi în Duh. „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4:1).

Gândiți-vă că pe baza semnăturii voastre sunt protopopi, stareți, starețe care sunt proecumeniști sau fără discernământ, învață, aplică sau propovăduiesc aceste erezii, învățând și îndoctrinând poporul, având acoperire de la ierarh. Încă peste acestea prigonesc pe adevărații creștini care susțin și trăiesc în adevăr. Și mai spuneți că sinodul acesta nu a făcut nici un rău! Dacă situația este lăsată așa pe un termen mai lung nu va mai rămâne nimeni ortodox în Biserica Ortodoxă Română.

Acele detalii nesemnificative pe care le-ați aprobat se manifestă în lucrare puternică de smintire a credincioșilor și de prigonire a adevăraților clerici și mireni ortodocși. Sunt scrise cărți și se dau norme de către ierarhii ecumeniști, despre cum să se facă cununii între ortodocși si eterodocși, sunt modificate manuale privind dogmele și canoanele bisericii. Lucruri condamnate și de neconceput pentru sfinții părinți ai bisericii. „Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi;” (Apocalipsa 2:2).

Eu am întrerupt pomenirea ierarhilor care au semnat în Creta, sau au aprobat ulterior, nu pentru că vă judec, de care sunt nevrednic, nici pentru a mă separa într-o atitudine schismatică, care este de asemenea greșită înaintea Domnului, ci pentru a susține adevărul și a mărturisi credincioșilor și episcopului însuși despre Adevăr. Prin această atitudine fac un apel către conștiința, nădăjduiesc încă neadormită în totalitate a ierarhilor români, și a tuturor celor ce au semnat pentru sinodul din Creta, erezia ereziilor, voluntar sau involuntar.

Eu cred cu tărie că hotărârile adunării din Creta sunt hulă împotriva Duhului Sfânt și cei ce au votat, încuviințat și semnat pentru ele au hulit și hulesc necontenit, până la retragerea semnăturii împotriva Duhului Sfânt. Acestea fiind spuse declar că nu pot fi în comuniune liturgică cu aceștia care s-au lepădat și hulesc atâta timp cât se află în această stare. În momentul în care se vor întoarce și se vor pocăi în mod public și se vor uni cu Dumnezeu, voi reveni la comuniune liturgică. În acest timp însă voi recunoaște pozițiile administrative de clerici sau ierarhi atât timp cât nu sunt decăzuți din poziții de un sinod ortodox. Prin această atitudine doresc și susțin că sunt în Adevăr, și nu cad nici în schismă nici în erezie. „Oricine va mărturisi întru Mine (en emi) înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu întru el înaintea Tatăl Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatăl Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Și dușmanii omului vor fi casnicii lui.”(Matei 10: 32-36).

Având în vedere toate cele menționate mai sus și situația în care ne aflăm, am dorit să plec din eparhia Sucevei și Rădăuților pentru a-mi trăi viața conform cu conștiința, într-un loc unde se practică și propovăduiește ortodoxia fără compromisuri. Acest lucru este în acord cu cerința Starețului și a obștii de a pleca. Întrucât ați afirmat în prezența starețului că mă veți caterisi așa cum m-ați hirotonit dacă voi pleca, vă aduc la cunoștință că plecarea nu este motiv de caterisire canonică, iar mănăstirea nu este pușcărie sau lagăr. Am venit la mănăstire liber și de bunăvoie pentru mântuire și am dreptul să plec liber și oricând doresc pentru a-mi urma conștiința spre mântuire. De asemenea vă reamintesc că hirotonirea se face în numele Lui Hristos nu a ierarhului, iar ierarhul prin care se împlinește nu are autoritatea să dispună de sluga altuia dupa cum doreste! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea. ” (Romani 14:4).

Prin urmare biserica are în Sfânta Tradiție și regulamente, judecarea clericului pe baza unei comisii și nu doar a dorinței episcopului. Dacă aceste reguli sunt călcate în picioare și vă pronunțați în legătură cu caterisirea mea înaintea oricarei judecăți, sunteți dovada clară a funcționării defetuoase și neortodoxe a episcopiei pe care o slujiți. Aceste practice sunt papistașe și dovedesc rezultatele atitudinii ecumeniste prin care v-ați asumat o gândire eretică și greșită, în afara bisericii.

Eu înaintea Lui Dumnezeu sunt cu conștiința împăcată și curată, căci așa după cum spune Domnul: „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, Eu vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”(Apocalipsă 22: 11-12).

Doresc să vă transmit de asemenea că ceea ce ați afirmat: „semnătura pe care am pus-o pe erezie nu are nici o valoare și nu contează” este fals, iar eu vă contrazic și susțin că are valoare și contează, datorită faptului că prin aceasta, pentru a vă păstra scaunul de ierarh l-ați trădat pe Hristos și ați încălcat jurământul pe care l-ați depus înaintea Lui; prin urmare consider că semnătura pe care ați pune-o pe caterisirea mea nu are nici o valoare și nu contează, întrucât eu slujesc în continuare Lui Hristos de care v-ați lepădat!

După cum au arătat și alți mărturisitori s-ar putea obiecta că acţiunile de apropiere ecumeniste nu trebuie luate drept normative. Însă, din păcate, argumentele teologice folosite pentru justificarea mişcării ecumeniste sunt la fel de defectuoase şi tulburi, cum au fost caracterizate de foarte mulţi teologi de seamă. Enumerăm câteva idei concrete, indubitabil eronate, pe lângă alte numeroase expresii interpretabile, care se regăsesc în documentele Sinodului din Creta:

Simbolul de Credinţă a fost răstălmăcit în mod manipulatoriu.

Art. 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei [de sine – cuvinte omise în traducerea românească oficială] eclezială profundă, că ocupă un loc central pentru promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

Surprinzător, participarea la „promovarea unităţii creştine” este întemeiată chiar din primul paragraf al Documentului 6 pe faptul că Biserica Ortodoxă este „Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. Această afirmaţie pare a fi desprinsă din Crez şi ar fi trebuit să ducă la concluzia contrară, anume că Biserica, fiind una (unică), nu poate participa la promovarea unei alte unităţi ecleziastice. La nivel social este de dorit formarea unei unităţi creştine, dar formularea are în vedere „conştiinţa de sine (self-consciousness) eclezială”, adică propria identitate, care este una dogmatică. Mai mult, unitatea creştină este prezentată ca fiind evident una dogmatică şi în restul documentului (art. 5, 6, 12, 24). Ne întrebăm cum poate ocupa Biserica Ortodoxă un loc în promovarea unei astfel de unităţi alături de celelalte confesiuni, chiar dacă ar fi unul central?

Cum se poate accepta că Biserica Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unității creștinilor când s-a acceptat în chip viclean că Biserica cea Una Sfântă Sobornicească și Apostolească, Trupul Lui Hristos, este dezbinată și într-un cuvânt că Hristos nu este Dumnezeu? Căci unitatea Bisericii dovedește venirea Lui Hristos în Trup, Dumnezeirea Lui și faptul că Hristos este trimis de Tatăl. „Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine”(Ioan 17: 22-23). „În aceasta să cunoașteți duhul Lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Și orice duh care nu mărturisește pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că vine, și acum este chiar în lume.” (Ioan 4: 2-3).

Sunt recunoscute drept Biserici celelalte Confesiuni și erezii.

Art. 6: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi tulburată. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici şi Confesiuni creştine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu ea… ”

Natura ontologică a Bisericii ar trebui să fie una harică, dată de lucrarea lui Hristos în ea. Atunci care Biserică este avută aici în vedere? Cea Ortodoxă? Cum se poate spune că unitatea ei potrivit naturii ontologice nu este afectată de apariţia unor eventuale schisme şi erezii? Sau este vorba cumva de o Biserică mai largă, ce cuprinde şi celelalte Confesiuni, cu care noi nu am fi în comuniune, dar le recunoaştem apartenenţa la Biserica lui Hristos prin decizie sinodală? Pentru că doar o astfel de Biserică poate avea o unitate „netulburată” de schisme şi erezii.

Biserica este privită ca un conglomerat neomogen din diferite Confesiuni, nefiind limitată doar la Ortodoxie.

Art. 18: „Biserica Ortodoxă… în timp ce participă la CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional.”

Deşi este un lucru pozitiv faptul că nu este acceptată „ideea egalităţii confesiunilor”, totuşi Biserica a cărei unitate este avută în vedere aici nu poate fi cea Ortodoxă pentru simplul motiv că unitatea ei nu ţine de celelalte confesiuni. Mai degrabă este vorba de un compozit „interconfesional” inegal ce se doreşte să ajungă la unitate pentru a forma Biserica. Iarăşi, este un lucru lăudabil că este exclus orice compromis, însă implicarea în realizarea acestei unităţi porneşte de la compromisul acceptării că Biserica lui Hristos este formată din toate confesiunile creştine, lucru contrar dogmelor ortodoxe. Ce fel de încredere putem avea într-un astfel de demers?

Este recunoscută și validată teoria eretică a lui Calvin despre Biserica văzută şi nevăzută.

Art. 19: „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. ”

Citatul acesta din „Declaraţia de la Toronto” vorbeşte limpede de existenţa mai multor Biserici, dar şi de o Biserică ce le cuprinde pe toate şi a cărei unitate trebuie studiată şi dezbătută. Pe lângă faptul că Declaraţia menţionată cuprinde multe alte afirmaţii inacceptabile, ce nu o fac deloc să fie „de o importanţă capitală”, chiar şi asumarea tezei de mai sus reprezintă recunoaşterea unor teorii eretice despre Biserică, vehiculate în lumea protestantă începând cu Calvin şi Zwingli şi conturate sub forma teoriei ramurilor sau a Bisericilor surori sau a Bisericii văzute şi nevăzute. Cum pot fi acceptate astfel de concepţii în documente interne sinodale ale Bisericii Ortodoxe?

Sunt acordate privilegii cezaro-papiste episcopilor adunaţi în Sinod.

„…păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal…” (art. 22).

Credem că exprimarea, iar nu păstrarea credinţei ortodoxe este asigurată prin Sinoade. Păzitorul credinţei este întreg trupul Bisericii, format din cler şi credincioşi fideli credinţei apostolice. „Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare!” (Faptele apostolilor 15:23).

Citatele scripturistice sunt folosite denaturat pentru a promova un spirit sincretist contrar cuvintelor și mesajului real ale Mântuitorului. Astfel, El S-a rugat „ca toţi să fie una” (In. 17, 21) având în vedere o unitate de iubire adevărată între cei drept-credincioşi, nu una de credinţă provenită din „dialogurile cu ceilalţi creştini” (art. 8). Mai mult, chiar de la Cincizecime s-a format „o turmă şi un Păstor” (In. 10, 16) şi ea a fost păstrată până astăzi în sânul Bisericii Ortodoxe, neavând nevoie „să se apropie ziua” (art. 24) în care să se reunească această turmă. Distorsionarea mesajului biblic până la concepţii eretice nu este o cinste pentru un Sinod ortodox, ci o ruşine de neimaginat.

Credem că sunt suficiente exemplele de mai sus pentru a documenta convingerea că deciziile luate au un caracter dogmatic şi sunt în contradicţie flagrantă cu doctrina Bisericii noastre. Pe lângă acestea, documentul legat de relaţii cu restul lumii creştine este plin de afirmaţii îndoielnice de la cap la coadă, ce vădesc o inspiraţie ecumenistă, nu patristic ortodoxă. Învăţătura dreaptă despre Biserică afirmă că unitatea Bisericii se păstrează prin condamnarea ereticilor, prin scoaterea lor din sânul ei pentru a scăpa restul trupului de boala ereziei. Aceştia pot fi primiţi din nou la unitatea Bisericii dacă se pocăiesc de atitudinea lor. Aceasta este cugetarea tuturor Sfinţilor Părinţi, în conformitate cu canonul 95 Trulan, care îi tratează pe eretici ca fiind în afara Bisericii, cu posibilitatea de a reveni în sânul ei.

Documentul „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” dă posibilitatea de a face o iconomie interzisă de canonul 72 Trulan în privinţa căsătoriilor mixte. Deşi este menţionată acrivia ce interzice căsătoriile cu necreştinii şi cu cei de altă religie, totuşi este legiferată şi iconomia în privinţa căsătoriilor mixte cu ne-ortodocşi (art. II.5). Cum se poate explica această nouă reglementare, ce intră în contradicţie cu norme canonice mai vechi, de vreme ce canonul 72 Trulan hotărăşte desfacerea căsătoriilor mixte dacă acestea ar fi contractate?

Alte două subiecte ce ţin de dogmă, care se regăsesc în rândurile „Enciclicei” şi ale documentului „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, sunt teologia persoanei si ecleziologia euharistică. Primul a fost prezentat elocvent de IPS Ierotheos Vlachos în intervenţiile sale şi nu pare a fi fost rezolvat suficient de convingător. Iar al doilea reprezintă teoria conform căreia împărtăşania sfinţeşte în mod automat pe credincioşi şi se regăseşte în textele menţionate prin tâlcuirea eronată a ecfonisului „Sfintele sfinţilor!” (Enciclica, 1.4).

În rândurile de mai sus au fost prezentate câteva din problemele mai grave ce le-am sesizat în articolele documentelor sinodului din Creta, așa cum sunt ele de fapt, nu cum mi-au fost prezentate de arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, și în nici un caz așa cum sunt ele prezentate mai nou în acea broșură emisă de patriarhie, în care patriarhul Daniel ține să ne convingă că ecumenismul nu e aprobat de un Sinod Ortodox nici ca dogmă și nici condamnat a fi erezie. Prin această afirmație ce să înțelegem, că ar fi bun, că se poate manifesta și că nu e nimic de condamnat la mișcarea ecumenistă, lucru susținut și vădit în multe locuri din broșura pe care a lansat-o. Îl vedem pe Mântuitorul nevoit să le spună și acestora de azi: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Matei 23:13); „Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră.” (Luca 6:24); „Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui.” (Luca 6:25).

Fraților luați bine aminte la voi înșivă să nu vă înșele unii ca aceștia, ce nu sunt altceva decât lupi în piei de oaie, să stăm bine să stăm cu frică să luăm aminte: ecumenismul este erezia ereziilor. Nu cum afirmă și susține patriarhul Daniel despre catolici, romano-catolici, protestanți, etc. că sunt confesiuni creștine și recunoscute ca biserici de către sinodul din Creta. „Lăsaţi-i pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15:14); „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.” (Matei 23:15).

Această învățătură a patriarhului Daniel este eretică și total în contradictoriu cu învățăturile celor șapte Sinoade ale Sfinților Părinți, chiar dacă el a învelit-o sub diferite forme, încercând să ascundă mizeria făcută, care în cele din urmă tot o mizerie este, deși acoperită, ambalată frumos și prezentată ca un cadou credincioșilor, prin declarațiile din acea broșură tipărită de patriarhie. „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.” (Matei 23:25); „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.” (Matei 23:27).

În acea broșură, despre cei ce mărturisesc adevărul și au oprit pomenirea ierarhilor ce au semnat pentru sinodul din Creta, patriarhul Daniel afirmă că aceștia sunt schismatici, eretici și că nu mai fac parte din Biserica Ortodoxă, iar pe catolici, romano-catolici, protestanți, etc. îi numesc biserici. Stupoarea mea crește și mai mult, referitor la această broșura editată de patriarhie, unde se aduce ca argument al unității Bisericii tocmai pe Sfântul Marcu Evghenicul, cel care a refuzat unirea cu ereticii, pentru a păstra Adevărul-Hristos. „Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat.” (Luca 11:52); „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44).

În concluzie cine vrea să deschidă ochii și să vadă adevărul o poate face, trebuie doar să vrea și Dumnezeu îl va ajuta, Adevărul ne face liberi. „V-am scris vouă, nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că îl ştiţi şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr.” (1 Ioan 2:21); „Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37); „Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr.” (Romani 1:18); „Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.” (Romani 2:2).

Închei această mărturisire tot cu o mărturisire, dau slavă Lui Dumnezeu că sunt botezat ortodox, că mama și tata m-au crescut ortodox, am fost tuns în monahism ortodox, am fost hirotonit ortodox, sunt ortodox și vreau cu ajutorul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să rămân în veci ortodox. Amin.

Data: 06.12.2017
Ierodiacon Antonie (Petruș) Cazacu
Mănăstirea Doroteia Județul Suceava

Sursa: ortodoxinfo.ro