BIRUITORUL TORTURILOR COMUNISTE – Monahul MARCU ( Costantin Dumitrescu) de la Sihăstria – 28 februarie

Cuviosul Mărturisitor Marcu Dumitru https://www.fericiticeiprigoniti.net/images/marturisitori/marcu-dumitru/marcu-dumitru.jpg

Într-o seară, târziu, după ce îmi terminasem as­cultarea, m-am dus ca să mă culc la chilia mea, care era deasupra chelăriei. Şi cum eram într-o stare între trezvie şi somn, am auzit nişte paşi urcând pe scara care dădea către chilia mea.

Şi deodată uşa s-a izbit de perete şi au intrat în chilie mai multi militieni cu un locotenent-colonel. Şi mi-au zis: „Nu mişca! Eşti arestat.” M-au pus într-o dubă a lor, împreună cu Părintele Arsenie şi cu altii. Nu ştiu cine a mai fost, că eram legati la ochi. Ne-au dus la Rădăuţi, iar in zori de zi am fost puşi din nou în dubă şi am plecat către Ploieşti. Ştiu că era primăvară, căci la o oprire a maşinii, când ne-au dat jos, oamenii prăşeau po­rumbul prima dată [era iunie 1958; la munte porum­bul se face mai tîrziu]. Pe mine m-au oprit la Plo­iești, iar Părintele Arsenie a fost trimis la Bucureşti, în procesul „Rugului Aprins”. M-au băgat în proce­sul prahovenilor (legat de Miti Dumitrescu şi cei­lalti) și m-au anchetat la Ploieşti 18 luni.

Când ne-au luat pe noi de la Slatina, deja ceilalti din proces erau arestati şi trebuiau să confrunte da­tele. Şi ne-au tinut un an şi jumătate numai în anche­tă. Şi ce însemna anchetă pe timpul comuniştilor? Era moarte curată. Că nu se putea răbda. Vezi, s-a scris cîte ceva despre Piteşti sau despre Gherla, dar nu s-au putut scrie toate prin câte am trecut. Din multe motive. Iar mai important decât toate este că nici nu se pot gândi grozăviile care au fost acolo. Nici nu poti să gîndeşti.

Acum mi-am dat seama – Doamne, iartă-mă! – că s-a întîmplat acolo ceea ce au spus Părintii şi ceea ce a spus şi Mântuitorul. Între altele găseşti în Pateric că un frate l-a întrebat pe Avva Ishiron: Dar cei de după noi cum vor fi? Ei vor fi la jumătatea lucrului nostru. Dar cei de după ei?, a întrebat tot fratele. Cei de după ei, zice, nu vor face nimic din ce facem noi, dar vor avea încercări atît de mari şi de grozave, în­cît dacă vor rezista la ele vor fi mai mari decât noi în Impărătia lui Dumnezeu. Ei, aşa s-a întîmplat cu Pi­teştiul şi cu celelalte închisori.

Aici s-au petrecut evenimentele cele mai mari le­gate de mântuirea mea şi tot aici au fost interventiile directe ale Mântuitorului, Care m-a cercetat să mă în­tărească cu puterea Sa cea dumnezeiască. La scurtă vreme am avut a doua vedenie, în care am văzut tot grîul acela (care în prima era verde) gata de secerat, galben, copt, fir de fir, cât vedeam cu ochii. Iar în mij­loc o livadă cam de un pogon, cu pomi din 10 În 10 metri. În atmosferă nu era soare, ci tot o lumină dum­nezeiască (sau taborică). Acolo, la distanţă de vreo 40-50 de metri faţă de locul unde şedeam eu, erau do­uă livezi, cu pruni, cu prunele aproape coapte (mai rari, cam la 10 metri unul de altul) şi cu caişi înfloriți, cu flori atît de frumoase că nu păreau a fi pămînteşti. Şi veneau multi oameni să vadă acei caişi înfloriti.

În timp ce eram într-o celulă am avut un vis. Aici in celulă eram doi pe un pat îngust iar dedesubt aveam un calorifer care ardea continuu, pînă şi vara. Eram undeva pe un deal, între Dunăre şi Bucegi. Un deal foarte lin, acoperit de iarbă verde – un verde in­tens, presărată cu flori galbene şi roşii. Iar eu eram dus, în vedenia mea, cu patul pe deasupra ierbii. Era o atmosferă foarte plăcută, ca de primăvară răcoroa­să. Aşa a rânduit Dumnezeu să-mi mai uşurez din chinul caloriferului de dedesubt.Tot în acea cameră unde eram mai mulți, stăteam de vorbă. Aici am întrebat dacă ştie cineva ce este conştiinţa, ce este smerenia, ce este umilinţa, ce este pocăinta1. Doar un evreu a ştiut să-mi răspundă. Răspunsurile, împreună cu ce ştiam eu, le-am verifi­cat mai tîrziu şi erau întocmai cu ceea ce scrisese Ni­chita Stithatos în viaţa Sfintului Simeon Noul Teolog şi în celelalte scrieri ale sale.2

Tot aici în anchetă eram împreună cu un semina­rist din Dîmbovita şi cu un iehovist. Iehovistul ne-a descris un vis al său cu o cioară care intrase în celulă și se aşezase pe geam, iar el a pus mina pe un pistol* din buzunarul seminaristului şi a tras mai multe fo­curi. Ciorii nu i s-a întîmplat nimic. El era nedumerit privind visul şi nu ştia ce să înteleagă. În acea clipă m-a luminat Duhul să-i tîlcuiesc visul (precum Iosif faraonului). Și i-am zis că cioara era diavolul, pe care el nu a avut puterea să-l alunge, fiind lipsit de Harul Sfintului Duh. Mi s-a descoperit mie, care eram ortodox, precum lui Iosif şi lui Daniil, care erau atunci în dreapta credinţă.

De acolo m-au dus într-o celulă alăturată. Aici, în­tr-o cămărută foarte mică era un pat îngust o masă cu un reşou încins dedesubt, şi o chiuvetă. Deodată, cum stăteam la rugăciune, cu faţa către răsărit, către geamul de afară (era un demisol), am auzit un zgo­mot în spatele meu. M-am întors şi am văzut cum băgaseră (erau vreo trei rânduri de gratii între mine şi ei) un tub ca de jumătate de metru, care în capătul celălalt avea o pâlnie. Am văzut cum au băgat ceva pe tub şi au suflat. Deodată camera s-a umplut de un praf strălucitor, iar eu am început să mă sufoc şi să văd stele galbene, albastre şi verzi. Atunci L-am, simtit pe Mântuitorul în dreapta mea, cam la jumâta­te de metru, dar L-am simtit cu mult mai puternic decât aş vedea cu ochii mei şi aş auzi pe cineva. Și imediat mi s-a luminat mintea să-mi umplu gura cu apă şi să pulverizez apa prin celulă. Aşa am anihilat praful ucigaş şi am rămas în viaţă.

Tot în acea anchetă am mai trecut prin nişte încer­cări la un pas de moarte: Înainte de a mă duce în ce­lula unde voiau să mă sufoce, am leşinat când l-au adus pe un inginer care era vinăt pe tot corpul din pricina bătăii. Ne-au pus pe noi să-l frecăm peste tot cu spirt, ca să-şi revină, iar eu am leşinat când m-am apucat de lucrul acesta, gîndindu-mă ce dureri groaznice îi provocam. Ei au profitat şi m-au luat pe sus să mă ancheteze şi ziceau între ei: „Gata! L-am dat gata pe Fachiru’!” căci eu eram vânăt de la leşin.

De un lucru, totuşi, am fost biruit: nu puteam su­porta, în nici un chip, să văd pe altii torturati. Am leşinat de trei ori: întâi când m-au chemat să le zic unele lucruri pe care refuzam să le spun, şi atunci au torturat în faţa mea pe un biet om. A doua oară când au adus, de la o anchetă, pe acest creştin întemnitat în aceeaşi celulă cu mine, care era zdrobit, din cap până în picioare fiind vînăt de la multele bâte pri­mite. Gardienii l-au adus cu o cârpă şi o sticlă de ra­chiu, iar detinutii trebuiau să-l frece, ca să-şi revină în fire. Și a mai fost şi întîmplarea cu doctorul Uţă.

M-au dus după aceea în altă celulă unde era un om îmbrăcat în pantaloni kaki (şi mi-a atras atentia acest fapt). Colonelul deschisese geamul să intre ae­rul. L-am întrebat de ce poartă pantaloni kaki, noi. Iar el mi-a zis că fusese procurorul şef al judeţului. Mai înainte fusese calfă la o uzină din Floreşti – Pra­hova. De aici îl luase Securitatea, îl şcoliseră şi îl făcuseră procuror. Îl chema Dumitraşcu.Tot aici am avut un vis-vedenie cu vîrful Omu. Eram acolo, sus, lîngă vîrf, pe un soi de platformă. Și era senin de jur-împrejur şi se vedea câmpia, Du­nărea, marea, tot. Era o lumină strălucitoare, însă de asemenea nu era soare nicăieri. Am văzut deodată un vultur, care se rotea în jurul vîrfului. Iar din ghearele vulturului a ieşit o pasăre albă, un porum­bel, cam ciufulit. Și a venit repede, zburînd, direct din ghearele vulturului, şi mi-a intrat în piept, in partea dreaptă. Aşa m-am trezit, iar partea dreaptă era fierbinte şi eu eram cuprins de o pace adâncă. Mi-am dat seama că fusese Duhul Sfint.

(Pr. Marcu Dumitru – Mărturisirea unui creştin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007, pp. 58-64)


1. Aici Părintele Marcu mi-a dat o tâlcuire a sa asupra deose­birii între căinţă şi pocăinţă. Între timp, însă, am aflat o alta, care cu siguranţă l-ar fi bucurat şi pe sfintia sa să o cunoască: Părinţii paisieni au tălmăcit elinescul µFràvoLa cu „pocăinţă”, iar pe µr_TaµéÀELa cu „căintă”. Pocăinţa ar fi, aşadar, schimba­rea lăuntrică către bine, iar căinţa ar fi schimbarea omului vă­zut către binele dumnezeiesc. (n. ed.)

2. Altele sunt lacrimile din pocăinţă şi altele cele vărsate din dumnezeiasca umilință. Pentru că acelea, ca un pârâu înecând şi stricând toate târiile păcatului, iar acestea ca norul asupra hol­delor vin în suflet, şi ca roua pe fân, spicul cunoştinţei crescându-l şi rodindu-l, şi arărându-l mult revărsat purtător de rouă.” (Nichita Stithatos, capul 70 din cele 100 de capete lucrătoare) (n. ed.)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Citiți și: Pomenirea Părintelui MARCU DE LA SIHĂSTRIA, cel care a învins toate torturile din închisori – 28 februarie

Părintele mărturisitor Marcu de la Sihăstria, cel supranumit de prigonitori „Fachirul”, iar de părintele Cleopa „Ochiul lui Dumnezeu pe pământ” – 28 februarie

Roagă-te pentru noi, sfinte mărturisitorule, părinte Marcu!

 

Predica părintelui Cosmin Tripon la Duminica Ortodoxiei

 

Video – Citirea Anatemelor în Duminica Ortodoxiei (25 februarie 2018) de către părintele Claudiu Buză

Related image

Slujba citirii anatemelor sau Sinodiconul din Duminica Ortodoxiei a fost creată în timpul Sinodului Local de la Constantinopol, în 11 martie 843, la care s-au întărit hotărârile celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic (787), ce a restabilit cultul icoanelor. Sinodul s-a ținut la inițiativa împărătesei Teodora a Imperiului Bizantin.

Principalul autor al slujbei Sinodiconului a fost patriarhul Metodie I al Constantinopolului (843-847).

În cadrul acestei slujbe se comemorează biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor, la sfârșitul unui secol de lupte, în principal cu erezia iconoclastă. Sinodiconul se citeşte în Duminica Ortodoxiei şi cuprinde o sinteză pe scurt a învățăturii ortodoxe, o condamnare/anatemizare a tuturor ereziilor, a principalilor ereziarhi și o comemorare solemnă a luptătorilor ce au contribuit la triumful Ortodoxiei.

De-a lungul timpului textul a fost completat și adaptat.

În Biserica Ortodoxă Română această slujbă nu există în cărțile de cult oficiale (doar în vechile mânăstiri se păstrează unele manuscrise) și nu s-a citit din cauza duplicității ierarhiei care vroia să se pună bine cu toate cultele/ereziile existente pe teritoriile locuite de români. În felul acesta, pe de o parte, poporul român a rămas în majoritate necatehizat asupra a ceea ce înseamnă Ortodoxia, care sunt granițile Bisericii, cine și ce sunt ereticii, a faptului ca aceștia sunt în afara Bisericii și sunt sub anatemele Sinoadelor Ecumenice, a Sfinților Părinți; iar pe de altă parte ereticii nu au avut șansa să afle că sunt în greșeală, că ei nu sunt Biserică și nu au taine și har sfințitor.

Odată trecut pragul ascultării oarbe de ierarhii trădători, prin apariția preoților ce au întrerupt pomenirea din cauza ecumenismului, în Biserica Ortodoxă Română își ia locul de drept și această importantă slujbă.

De la minutul 26:35 rostirea anatemelor.

 

Înregistrare, mai neclară, de la momentul citirii anatemelor până la final.

 

 

Daghestan – CINCI FEMEI (rusoaice) UCISE/MARTIRIZATE PENTRU CREDINȚĂ de un islamist

Daghestanul este o țărișoară nord-caucaziană din componența Federației Ruse, având capitala la Mahacicala.

Cu o populație eterogenă formată din mai multe neamuri, nici una deținând majoritatea, Daghestanul a fost cucerit, ca și Cecenia sau alte formațiuni statale din zonă, în secolul XIX.

Conform recensământului din 2010 populația cuprindea: avari (29,4%), darghini (17%), kumâci (14,9%), lezghini(13,3%), lakți (5,6%), azeri (4,5%), tabasarani (4,1%), ruși (3,6%), alții (aguli, tătari nogai, rutuli, evrei – 7,6%).

Majoritatea acestor populații sunt islamizate.

În istorie, cuceritorul avea de cele mai multe ori o credință păgână, iar cuceriții, cum ar fi cazul Palestinei cu Imperiul Roman sau Țărilor Române/balcanice cu Imperiul Otoman etc, erau în dreapta credință.

Aici situația este inversă. Cuceritorul are credința cea dreaptă, iar populția cucerită zace în păgânism.

Localnicii, în lupta lor pentru independență, legitimă de altfel, recurg de multe ori și la fanatismul religios căruia îi cad victime și credincioși ortodocși (ruși în special). Iar atunci când aceste atentate se produc în numele credinței islamice în contra creștinismului, luptătorii fanatici produc martiri.

Așa s-a întâmplat și duminica trecută în orașul Kizlyar, într-o comunitate rusă din Daghestan.


I-au iertat pe toți și apoi au fost martirizate

22 februarie 2018

Cele cinci femei împușcate în Duminica iertării (Duminica izgonirii lui Adam din Rai) au fost îngropate în pământul bisericii unde a avut loc tragedia.

Ieri a avut loc slujba funerară și înmormântarea celor cinci femei, împușcate în afara Catedralei Sf. Gheorghe după liturghia iertării de duminică, în orașul Kizlyar din Daghestan, mii de oameni venind să-și ia rămas bun de la femeile deja considerate martire, raportează site-ul eparhiei de Makhachkala..

Sicriele cu corpurile celor ucise – Vera, Lyudmila, Nadezhda, Irina și Vera – au fost aduse la catedrala unde cu o seară înainte avusese loc tragedia, iar Arhiepiscopul Varlaam de Makhachkala și Grozny a oficiat litia pentru cei răposați.

Khalilov, locuitor în Kizlyar, în vârstă de 22 de ani, strigând ”Allahhu Akhbar!” a deschis foc asupra enoriașilor care au părăsit catedrala duminică, după ce s-au iertat unii pe alții pentru toate păcatele și greșelile lor. Patru femei au murit pe loc, iar a cincea a murit în spital. Și alte două femei au fost rănite, precum și doi agenți de pază – care sunt musulmani. Khalilov a fost împușcat de poliție când a încercat să scape. Mai târziu, ISIS și-a asumat responsabilitatea pentru împușcături, deși acest lucru nu este încă confirmat.

Biserica a rămas deschisă toată noaptea, iar preoții au citit pe rând Psalmi lângă trupurile celor răposate.

Oamenii au început să se strângă dimineața la catedrală, dorind să-și iea rămas bun de la femeile care au murit de mâna teroristului pentru că erau creștine. Aproximativ 5.000 de credincioși au sosit să le însoțească pe femei pe ultimul lor drum.

La serviciul funerar au participat vicepremierul în funcție al Republicii Daghestan Gasan Idrisov, ministrul în funcție al Politicii Naționale Tatiana Gamalei, președintele în exercițiu al Comitetului pentru Libertatea Conștiinței și Cooperarea cu Organizațiile Religioase Mohammed Abdurakhmanov, primarul orașului Kizlyar, Alexander Shuvalov , muftiul adjunct Akhmad-Hadji Kakhaev, precum și reprezentanți ai cazacilor, persoane publice și locuitori din Kizlyar.

Ritualul funerar a fost oficiat de Arhiepiscopul Varlaam, cu participarea clerului din Episcopia Makhachkala, a  Daghestanului și Ceceniei. La sfârșitul slujbei, toți cei adunați și-au luat rămas bun la sicriele lor și au depus flori.

Arhiepiscopul Varlaam a ținut apoi un discurs în care a mulțumit tuturor cetățenilor interesați pentru sprijinul acordat familiilor victimelor și a transmis condoleanțe din partea Sfinției Sale Patriarhul Kirill. Arhiepiscopul a transmis de asemenea condoleanțe, din partea sa și din partea clerului episcopiei, spunând: ”Fie ca Dumnezeu să odihnească sufletele celor răposate în locuința celor neprihăniți. Fie ca durerea de astăzi să ne unească în fața răului comun și să nu se mai verse niciodată sânge pe acest pământ.”

Condoleanțe au fost de asemenea oferite și de ceilalți oficiali prezenți la înmormântare, care și-au exprimat convingerea că nici acest incident, nici altul nu va distruge pacea interetnică care există în Daghestan.

Apoi, trupurile victimelor nevinovate, Vera, Lyudmila, Nadezhda, Irina, și Vera, au fost îngropate lângă biserică. Pomana dată în memoria lor a avut loc după înmormântare.

Sursa: ortodoxinfo.ro

Dumnezeu să le așeze în cetele mucenicilor și să se roage și pentru noi!

Este cu desăvârșire interzis a ține POST NEGRU sâmbăta și duminica, afară de Sâmbăta Mare

Related image
CANONUL 64 apostolic – pe internet 66 – (primul secol de creștinism)
Dacă vreun cleric s-ar afla postind în ziua duminicii, sau sâmbăta, afară de una numai, să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească.
[Sinod 6, can. 55, 56; Gangra, can. 18; Laodiceea, can. 29; Petru, can. 15; Teofil, can. 1]
TÂLCUIRE
Alt lucru este postul, altul dezlegarea postului, şi altul stricarea postului. Şi postul chiar este desăvârşita nemâncare, sau şi a mânca cineva o dată în zi, întru al nouălea ceas, cu mâncare uscată, adică numai de pâine şi apă. Iar dezlegarea postului este, a mânca cineva mai-nainte de al nouălea ceas, ori smochine, ori stafide, sau altceva de acest fel. Sau şi a mânca afară de pâine, şi de apă, şi alte oarecare feluri de mâncăruri proaste: precum de pildă, legumi, vin, sau unt de lemn, sau raci, scoici, şi alte de acest fel. Iar stricarea postului este când mănâncă cineva din toate de mâncare, şi carne adică, şi peşte, şi lapte, şi brânză, şi celelalte. Deci în canonul acesta rânduiesc dumnezeieştii Apostoli, că oricare cleric, s-ar afla postind în ziua duminicii sau a sâmbetei, cu deplinită nemâncare, sau şi cu mâncare uscată întru al nouălea ceas, afară de o singură sâmbătă: adică de sâmbăta cea mare, întru care se afla trupul Domnului în mormânt, şi întru care şi toţi dreptslăvitorii postim, după glasul Domnului ce a zis: „Iar vor veni zile când se va lua de la dânşii Mirele, şi atunci vor posti” (Matei: 9,15) (vezi şi însemnarea canonului 29 al soborului 6). Un cleric ca acesta, zic, să se caterisească, iar de va fi mirean unul ca acesta să
se afurisească. Căci sâmbăta nu o postim, chiar şi în fiinţă, pentru că este zi de odihnă, întru care s-a odihnit Dumnezeu despre lucrurile zidirii Sale, după aşezământurile Sfinţilor Apostoli (cartea 5 cap 14) şi după al doilea cuvânt, pentru că marchioniţii posteau sâmbăta, împotrivindu-se cinstei Ziditorului a toate, după Sfântul Epifanie la eresul împotriva lui Marchian. Zice încă şi Margunius în tâlcuirea canonului 11 al soborului din Ancira, că posteau în ziua sâmbetei, şi ereticii cei ce se numeau colutiani, şi apolinariani, spre izbăvirea celor adormiţi. Deci pe lângă pricina ce chiar şi din lăuntru, pentru care nu postim sâmbăta, care este precum am zis, odihna Ziditorului a toate, şi pentru aceasta încă nu postim, ca să nu se socotească că ne unim cu ereticii cei pomeniţi. Iar duminica nu postim,pentru învierea Domnului nostru şi bucuria cea a toată lumea. Că sâmbăta aduce pomenirea zidiriişi a facerii celei dintâi a lumii, ca una ce este sfârşitul şi pecetea ei. Iar duminica poartă chipul zidirii şi a facerii celei de a doua ca un început al ei, iar mai vârtos ca un început şi al celei dintâi zidiri. Să se ştie însă, că nu sunt călcători aicanonului acestuia, cei ce pentru adevărată nevoinţă cu cinstire de Dumnezeu, postesc zece zile de rând, sau şi 15, postind prin urmare în cursul acestor zile sâmbetele şi duminicile, cuprinse într-însele, precum Zonara şi Valsamon, într-un glas zic, atât în tâlcuirea canonului 53 cât şi întru acestui apostolesc. Însă şi aceştia, întru aceste zile, şi mai ales duminica, se cuvine a nu posti toată ziua, ci  să dezlege postul, mai-nainte de al nouălea ceas, cu oarecare mâncare proastă, iar nu stricătoare depost. Latinii însă nu pot a se îndrepta că postesc sâmbăta pentru nevoinţă. Pentru că precum scrie Platin, papa Inochentie a surpat postul miercurei, şi în locul acestuia a introdus postul sâmbetei. Deci cum postul sâmbetei poate pentru nevoinţă a se post de  că tre latini, care răul cu rău vindecă, şi cu nelegiuitul post al sâmbetei strică pe legiuitul post al miercurei.

Această interdicție este confirmată și de canoanele:
CANONUL 18 al Sinodului Local de la Gangra (anul 340)
Dacă cineva pentru păruta nevoinţă ar ajuna duminica, anatema fie.
[Apostolic, can. 64]
TÂLCUIRE
Şi în dumnezeieştile zile (adică duminica) eustatienii posteau, şi pe ceilalţi învăţau să postească, care lucru este necuviincios. Fiindcă întru această zi a înviat Domnul, şi împreună cu sine şi a înviat şi firea omenească. Pentru aceasta se cuvine şi a ne bucura, şi a mulţămi mai ales lui Dumnezeu, şi nu a posti, ca şi în zilele cele de postire, fiindcă postul este semn de întristare şi de zdrobire, iar nu de bucurie.

CANONUL 55 al Sinodului 6 Ecumenic (680 – 681)
Fiindcă am aflat că cei din cetatea romanilor, în ajunările sfintei patruzecimi, în sâmbetele acesteia ajunează, afară de urmarea Bisericii cea predată. Au socotit sfântul sinod, ca şi la Biserica romanilor nestrămutat să se păzească canonul, cel ce zice: „Dacă  vreun cleric s-ar afla  ajunând în sfânta duminică, sau sâmbăta, afară de una, şi singură (sâmbă ta mare) să se caterisească. Iar mirean fiind, să se aforisească.”
TÂLCUIRE
Sinodul acesta prin acest canon opreşte de a posti vechii romani (ori cu desăvârşită nemâncare, ori cu mâncare uscată întru al 9-lea ceas) în sâmbetele marelui post; (că se face dezlegare în ele la vin, la unt de lemn, la raci, şi al cele de acest fel), şi rânduieşte că se cuvine a se păzi neclintit şi la Roma, canonul 64 al Sfinților Apostoli, pe care şi îl pune anume, a căruia tâlcuire citeşte-o.204
–––-
204
Fiindcă acest canon, ca o sabie cu două ascuțişuri pătrunde inimile papistaşilor, pentru aceasta preasumeţii prihănesc pe sinodul acesta ecumenic, că nu bine a rânduit aceasta, dar prihănirea lor se ridică asupra însuşi Apostolilor, căci acesta canonului lor urmând, arânduit aceasta.

CANONUL 56 al Sinodului 6 Ecumenic (680 – 681)
Asemeni ne-am înştiinţat că şi în ţara armenilor, şi întru alte locuri, în sâmbetele, şi duminicile sfintei patruzecimi, unii mănâncă ouă şi brânză. Deci s-a socotit şi aceasta, ca Biserica lui Dumnezeu cea întru toată lumea, o orânduială urmând, ajunarea să o săvârşească, şi a se depărta, precum de tot felul de junghietură, aşaşi de ouăşi de brânză, care rod sunt şi naşteri acelora, despre care ne înfrânăm. Iar de n-ar păzi-o aceasta; de  vor fi clerici, săse caterisească; iar de vor fi mireni, săse aforisească.
TÂLCUIRE
Precum se vede: creştinii cei ce se aflau în Armenia, auzind apostolescul canon că opreşte de a posti cineva sâmbăta ,şi duminica, şi neînţelegând bine aceasta, mâncau brânză, şi ouă, în sâmbeteleşi duminicile marelui post. Pentru aceasta sinodul acesta ,prin acest canon, hotărăşte, ca toată Biserica lui Hristos, care se află în toatălumea, să păzească una şi aceea şi rânduială, şi să postească zilele acestea (dezlegând numai în ele la vin, la unt de lemn, şi la cele cu pielea ca de hârb [ostracoderma]) şi precum se depărtează de vietăţile cele ce se junghie, în marele post, aşa să se ferească şi de brânză, şi de ouă. Care sunt roduri, şi naşteri acestor fel de vietăţi.205
––––
205
De se zic şi peştii junghieturi (că poate ar zice cine, că dumnezeiescul glas a zis lui Petru: „Sculându-te Petre, junghie şi mănâncă”; ce să junghie? Cele câte cu patru picioare şi fiară, şi cele târâtoare. Iar târâtoare şi peştii se zic, după cea scrisă: „Să scoată apele târâtoare de suflete vii” (Facerea: 1,20), trebuie a ne feri şi de ouăle peştilor, adică de icre în marele post. Iar de nu se zic acestea junghieturi, ci numai cele de uscat, şi zburătoare, nu greşim mâncând icre în sâmbetele şi duminicile marelui post. Iar cei ce nu mănâncă, mai bine fac.
Marți, 20 februarie, PROTEST al Noii Drepte la Muzeul Țăranului Român împotriva redifuzării filmului homosexual „120 de bătăi pe minut”

Marți, 20 februarie, PROTEST al Noii Drepte la Muzeul Țăranului Român împotriva redifuzării filmului homosexual „120 de bătăi pe minut”

Protestul Noii Drepte va fi organizat marți 20 februarie, la ora 18:00, față de redifuzarea filmului „120 bătăi pe minut” la studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român.

După ce la proiecția din data de 4 februarie a.c. mai mulți spectatori și-au manifestat deschis dezgustul față de scenele la limita pornografiei din filmul „120 bătăi pe minut”, conducerea Muzeului Național al Țăranului Român recidivează și anunță REDIFUZAREA în data de 20 februarie a acestui film provocator, care glorifică lupta activiștilor pro-homosexualitate.

Ne-am fi așteptat să vedem anul acesta la cinematograful Muzeului Țăranului Român filme dedicate Centenarului Marii Uniri. Ne-am fi așteptat să vedem cum managerul acestui muzeu promovează valorile tradiționale ale poporului român, în buna tradiție a regretatului Horia Bernea, care a făcut din acest muzeu un adevărat templu al civilizației arhaice românești.

Ceea ce primim în schimb sunt filme care fac propagandă homosexualității, care abundă în violență, limbaj vulgar și manele, și care nu au ce căuta în programul de cinematograf al unui muzeu al civilizației tradiționale, care evocă spiritul satului românesc și care ar trebui să aducă un elogiu țăranului român, spiritualității, culturii și valorilor specifice lui.

Satul românesc a fost dintotdeauna un reper de bun simț și de virtuți creștine autentice, în atiteză cu decadența, imoralitatea, vulgaritatea ridicate la rang de artă în filmele cu tematică homosexuală.

Or, difuzarea unor astfel de pelicule într-un muzeu al tradițiilor, al spiritualității tradiționale românești este o provocare ieftină prin care se testează răbdarea românilor, se urmărește provocarea majorității creștine din România și se întinează memoria lui Horia Bernea, pe care activiștii homosexuali nu îl pot ierta pentru cuvintele sale mai actuale ca niciodată: „Știu că lumea e condusă, în bună măsură, de o mafie homosexuală”.

Pe cale de consecință, Noua Dreaptă somează public conducerea MNȚR să anuleze redifuzarea filmului „120 bătăi pe minut” și să ceară scuze tot public tuturor românilor pentru terfelirea imaginii și a bunei reputații a muzeului. În caz contrar, vom fi prezenți marți 20 februarie în fața muzeului la ora 18:00 pentru a spune STOP acestui asalt al noii stângi neomarxiste asupra Muzeului Național al Țăranului Român, asalt care a generat deja suficiente tensiuni în societatea românească.

Președinte,
Av. Tudor Ionescu

Sursa: nouadreapta.org

Pomenirea lui VALERIU GAFENCU – Sfântul Închisorilor – 18 februarie

Image result

„Păziţi neschimbat adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană.” – Valeriu Gafencu

 

Născut: 24 Decembrie 192

Locul nașterii: Sîngerei, Băl

Ocupația la arestare: studen

Întemnițat timp de: 11 an

Întemnițat la: Aiud, Piteşti, Târgu Ocna

Data adormirii: 18 Februarie 195

Locul înmormântării: Târgu Ocna