Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Precizez încă de la început că cele scrise mai jos reprezintă părerea mea despre ce se întâmplă în Biserică. Nu caut să învăț pe nimeni, ci doar îmi expun convingerile în care cred.

În legătură cu  acuzația că acest blog ar fi „site aservit” lui Mihai Silviu Chirilă, făcută de pr. Ciprian Staicu la articolul de AICI, îi răspund cu această ocazie că nu am încheiat nici o înțelegere cu nimeni și voi continua să critic pe cine cred că greșește și voi sprijini (pe cât îmi stă în putință) pe cine cred că are dreptate și merge pe calea împărătească a echilibrului.

După sinaxa de la Roman au apărut unele înregistrări printre care și aceasta:

în care părintele Spiridon Roșu într-o scurtă predică la Schitul Rădeni, împarte creștinii care s-au îngrădit de ecumeniști în trei grupări.

– Gruparea „moderaților” (reprezentată, chipurile, de cei de la Rădeni);

– Gruparea celor extremiști (cei mai puțini), care suțin că harul s-a retras automat din BOR prin căderea în erezie;

– Gruparea celor „relativiști sau confuzi”, reprezentată de cei care refuză sa-i numească pe toți cei rămași în comuniune cu ecumeniștii ca fiind eretici (n. adm).

Consider că această clasificare e falsă!

O clasificare mai aproape de adevăr e aceasta:

1. Gruparea celor echilibrați (cu adevărat moderați) pe a căror linie merge și acest blog și care NU consideră pe toți cei rămași în comuniune cu ecumeniștii că ar fi eretici;

2. Gruparea celor acrivici care îi consideră pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea drept eretici (conștient sau inconștient) – reprezentată de pr. Ciprian Staicu, gheron Sava și o parte din părinții de la Rădeni; – Nu îi numesc încă schismatici, deși spre despărțirea de toți se îndreaptă.

3. Gruparea schismaticilor extremiști, care consideră că odată cu căderea în erezie (ecumenism, în cazul nostru) dispare automat și harul, iar preoții și episcopii ecumeniști ar fi caterisiți de la sine. 

Principala idee sau hotărâre a celor ce s-au întâlnit la Roman este că „părtășia la erezie” nu este o a treia stare între ortodox și eretic. Ei consideră, conform gândirii monahului Sava Lavriotul, că toți cei rămași în comuniune cu ierarhii ecumeniști sunt eretici.

Dar iată mărturisirea celor din sinaxa de la Roman:

Mărturisirea de credință și concluziile Sinaxei Ortodoxe de la Roman

25 ianuarie 2018

 

Mulțumim lui Dumnezeu, Celui Închinat în Treime, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Bretanion de la Tomis și celor împreună cu ei astăzi prăznuiți și tuturor sfinților că ne-au învrednicit să ne reîntâlnim în duh de mărturisire ortodoxă.

În Sinaxa de astăzi s-a citit un text teologic, alcătuit de ieromonahul Spiridon Roșu, de la Schitul Rădeni, județul Neamț, cuprinzând 68 de observații critice la adresa studiului lui Mihai Silviu Chirilă, apărut în septembrie 2017, intitulat„Părtășia la erezie- expresie biblică și patristică.”Deși a fost invitat, autorul studiului nu a fost prezent. Observațiile părintelui Spiridon Roșu asupra studiului au fost acceptate ca fiind ortodoxe, demonstrând fără tăgadă că o a treia stare, intermediară între ortodoxie și erezie (părtășie la erezie) nu are fundament teologic patristic.

În discuțiile din cadrul sinaxei s-a căutat răspunsul patristic la mai multe probleme controversate pe care le generează ideea existenței acestei stări intermediare menționată mai sus. Participanții la sinaxă au concluzionat următoarele:

1. După apariția și răspândirea unei erezii, încă necondamnată sinodal, în viața Bisericii, un membru al Bisericii se poate situa numai într-una din cele două stări: ortodox sau eretic!
2. Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie.Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.
3. Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.
4. Erezia, fie că a fost sau nu condamnată sinodal este tot erezie.
5. Orice altă interpretare sau încercare de îndreptățire a ereziei nu îl scutește pe eretic de răspundere și de vinovăție în fața lui Dumnezeu, a Bisericii, precum și a propriei lui conștiințe.
6. Respingem acuzația de schismă la adresa noastră, pe motiv că, fiind următori ai Sfinților Părinți, nu acceptăm părtășia la erezie ca fiind o stare distinctă față de erezia propriu-zisă.
7. Nu susținem că Tainele pe care le săvârșesc ereticii ecumeniști (care nu au fost încă condamnați sinodal) sunt invalide sau că Hristos nu este prezent în Sfântul Potir.
8. Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.
9. Adevărata iconomie, cea lăsată nouă de Sfinții Părinți, este aceea că îi așteptăm pe frații noștri, clerici și mireni, care sunt în comuniune cu ereticii ecumeniști, să se îngrădească de erezie. Noi îi informăm pe toți, fără să obligăm pe cineva să facă ceva împotriva voinței lui.
10. Ipoteza retragerii automate a harului datorită căderii în erezie anulează sinodalitatea Bisericii și este de origine papistașă, fiind condamnată de Biserică.
11. Membrii sinaxei sunt de acord cu ideea că nu este necesar să acuzăm sau să apărăm vreun episcop pentru că însuși Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare îl osândește dacă este eretic, iar cuvintele și faptele lui mărturisesc despre el.

Specificăm pentru toți credincioșii, spre a ne feri de posibilele interpretări eronate, că aplicăm Canonul 15 menționat mai sus, nu creăm schismă în Biserică, nu ne afiliem la nicio grupare schismatică (de orientare calendaristică sau de orice alt fel), nu creăm propria noastră Biserică (departe de noi o asemenea blasfemie), ci doar urmăm cu credincioșie învățătura Bisericii, moștenită de la Sfinții Părinți.

Noi îi iubim pe toți frații noștri, ne rugăm pentru ei, nu avem resentimente față de nimeni și îi îndemnăm să nu îngăduie ca dezbinarea să lucreze între noi. Nădăjduim ca la următoarea sinaxă să fie prezenți toți preoții care s-au îngrădit de erezia ecumenistă dintre care, deși au fost și astăzi chemați, unii nu au putut să participe, iar alții au refuzat să vină.

---

Nimeni nu îi contrazice când afirmă că există doar ortodocși și eretici. Numai că…

Să luăm punctul doi din mărturisirea celor ce s-au strâns la Roman.

„ 2. Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie.Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.”

Oare așa se pune problema? Comuniunea celor care ezită să se rupă de ecumeniștii convinși cu aceștia este oare întotdeauna erezie?  Dar comuniunea celor care deja s-au îngrădit cu cei care ezită este și ea erezie?

Vedem că și sfinții au aplicat iconomia în cazuri de acest fel. Să ne amintim din nou de Sfântul Teodor Studitul: 

Iar despre celelalte întrebări (dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă deci trebuie să ne împărtășim de la un preot al [acelui] episcop ortodox) am răspuns și în alte [dăți], în scrisorile către Evod, că:

• Pentru iconomie, trebuie [să ne împărtășim], numai el să nu liturghisească împreună cu ereticii. Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomenește pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomenește pe mitropolitul său eretic.

• Dacă preotul unui astfel de [episcop] este chemat la priveghere, trebuie să mergem, iar biserica dată lui trebuie acceptată și trebuie îngăduit ca el [preotul; să vină, să liturghisească în ea sau să pomenească vreun mort, desigur ortodox; și este iertat și nimic nu-l oprește pe [preotul] care a primit [biserica de la acel episcop] să liturghisească în ea. – Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie

Aici Sfântul Teodor Studitul infirmă teoria vaselor comunicante (adică a căderii ereziei prin inter-comuniune, de la mitropolit căzut în erezie, la episcop ortodox și preot ortodox).

Vedem că pe nici unul din cei doi care sunt în comuniune, direct (episcopul) sau indirect (preotul), NU-I numește eretici, înainte de condamnarea sinodală a celui căzut în erezie (mitropolitul)!

---

Dar dacă [preotul] pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are viețuire fericită, , chiar dacă e ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtășanie; dar când e vorba de masa de obște — de vreme ce doar [acolo la liturghie], din frică, îl pomenește [pe episcopul eretic] —, ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvinteze și să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conștient părtășie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul [de acest fel]. – Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie

Oricum am privi acest text, se vede clar că aici Sfântul acceptă o anumită comuniune cu un preot ce ezită să rupă comuniunea cu un episcop căzut în erezie, din frică (în anumite condiții). Așadar NU îl numește eretic! Tot de aici vedem că Sfântul Teodor arată că există două feluri de a avea părtășie cu episcopul.

---

Dacă cineva mănâncă în chip nepăsător cu cel ce a binecuvântat adulterul, sau cu alt eretic, să ne păzim să nu mâncăm împreună cu unii ca aceștia, chiar dacă ei fățăresc ortodoxia. Căci nu păzesc poruncă Apostolului, care zice nici să mâncăm cu unii ca aceștia (cf. I Cor. 5, 11). Dar nu trebuie mai mult iscodit și cercetat dacă cineva a mâncat cu cel care a mâncat împreună cu un eretic și altul cu acesta, căci atunci, dacă mergem așa cu înlănțuirea, trebuie să ne despărțim de toți. Iar acest lucru este al celor ce-și iubesc voia proprie, iar nu al sfinților. Până la acesta [la cel ce mănâncă cu ereticii] rămâi și nu trece mai departe. Nu cumva din neștiință [sfinții] nu au cercetat și nu ne-au vestit nouă acestea? Nicidecum. De aceea nu te lupta să treci dincolo de hotarele pe care le-au pus Părinții noștri. – Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie

Aici, afirmă păstrarea comuniunii cu credincioșii care au indirect comuniune cu ereticii. Așadar nici pe aceștia NU-I numește eretici și nici părtași la erezie.

---

Și iarăși un celebru citat, din aceeași scrisoare: 

În legătură cu întrebările tale, felurit va fi răspunsul. Ai întrebat pentru ce dumnezeiescul Chiril a făcut iconomie ca să nu se despartă de cei din Răsărit care pomeneau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, acesta fiind eretic, dacă [aceia] țineau întregi dogmele cele mai drepte și cele mai importante ale dreptei credințe? Căci așa a scris și cel ce a pomenit acestea, cel întru sfinți Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei, în cuvântul lui Despre iconomie, de care ne-am și folosit în lucrarea scrisă de noi cu multă osteneală și intitulată: Despre universala iconomie. Așadar, dezlegarea a dat-o însuși cel ce a și istorisit-o (și nu a spus [rezolvarea] în altă parte, și e destul să nu mai căutăm alta; iar din pricina limpezimii ei, și cele ținute de noi să urmeze aceeași gândire).

………………….

Așa au făcut sfinții prin iconomii, după cum și marele Chirii în acest caz. Căci pe bună dreptate a răbdat puțin încetineala răsăritenilor decât, neprimindu-l [ei] pe cel cu adevărat eretic, să primească aplecare către ceea ce era eretic. Căci ce altceva era această acceptare a lor pe jumătate, odată ce credința era propovăduită în chip ortodox, și prin aceasta ei dădeau anatemei chiar pe cel pomenit de ei? Fiindcă tot cel ce este ortodox întru toate, dă potențial anatemei pe orice eretic, chiar dacă nu prin cuvânt. Apoi, când au ajuns desăvârșiți la minte, atunci Sfântul s-a unit cu ei întru totul.

Oare nu și noi ne arătăm făcând același lucru? Când unii care sunt într-un cuget cu noi se deosebesc în ceva de noi iar faptul de a renunța la acrivie nu aduce multă întristare, și noi, de bună seamă, primim părtășia cu ei, ca nu cumva din cauza a ceva mic — ceva mic care mai pe urmă s-ar putea îndrepta — să nimicim totul. Dar acest lucru ține de cei neiscusiți, nu de iconomii tainelor lui Dumnezeu. Un asemenea fapt este a face pentru o vreme iconomie în cuvânt și purtare în ceea ce privește judecata și adevărul și legea, dar nicidecum în ce privește fărădelegea și minciuna.

---

Din toate cele de mai sus reiese că cel puțin Sfântul Teodor Studitul îi contrazice pe cei ce s-au strâns în sinaxa de la Roman, pe 25 ianuarie.

Așadar, NU orice fel de comuniune cu erezia și cu ereticii (necondamnați sinodal) este erezie!

În punctul 3, (Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.) la fel, sunt contraziși de Sfântul Teodor Studitul.

La punctul 6, părinții ar trebui să se mai gândească dacă într-adevăr sunt următori ai Sfinților Părinți. 

La punctul 7 spun că tainele ereticilor ecumeniști (pentru că nu sunt încă condamnați sinodal) sunt valide. Corect.

La punctul 8 spun:

8. Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.

Din afirmația de la acest punct (8) coroborată cu cea de la punctul 2 (cum că orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie) reiese că toți care au rămas în comuniune cu ereticii ecumeniști sunt eretici. Așa spun părinții adunați la Roman. Iar din acestea, luate împreună cu afirmația de la punctul 3 (cum că părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie), rezultă că inclusiv copiii, bătrânii neputincioși, bolnavii sau cei iresponsabili etc ar fi eretici și toți se vor împărtăși spre osândă.

În pofida explicațiilor monahului Sava Lavriotul (Răspuns teologic al lui Gheron Sava către cei care nu înțeleg ce înseamnă întinarea prin erezie), din această mărturisire a lor, reiese că toți sunt eretici, indiferent dacă sunt conștienți sau  nu.

Copiii sunt inconștienți. Dar nu numai copiii. Existe multe alte categorii de oameni nevinovați.

Și oare ce fel de Dumnezeu ar fi Acela care ar da harul din Sfintele Taine tuturor celor ce nu se îngrădesc de ecumenism spre osândă? Ar fi un Dumnezeu nedrept. 

Din punctul ăsta de vedere, mai logic gândesc cei din a treia categorie (cei care neagă harul la pomenitori), chiar dacă se înșeală oricum, căci… cum poate exista har într-o biserică plină de eretici??!

Nu toți oamenii sunt egali. Nu toți înțeleg. Nu toți sunt catehizați suficient.

Imensa majoritate a ortodocșilor botezați nu știu ce e acela ecumenism. Imensa majoritate nu a auzit măcar de sinodul din Creta. Cum e posibil să-i acuzi de erezie prin comuniune cu ecumeniștii când ei habar nu au ce e ecumenismul?

Dar până la pseudo-sinodul din Creta nu era erezie ecumenistă? Nu erau eretici? Noi toți nu eram în comuniune cu ei?

Iată ce spune monahul Sava Lavriotul la articolul Cuvânt teologic la Sinaxa Inter-Ortodoxă și Athonită de la Roman (25 ianuarie 2018):

La aceasta pr. Sava Lavriotul a spus (căruia i-am trimis cele de mai sus, să văd dacă nu cumva greșesc):
Părinte (pr. Ciprian Staicu – n. adm.), slavă Domnului, nu ai făcut nici o greșeală (sic!). Ai mărturisit adevărul. Exact același lucru l-am făcut și eu. Și eu eram într-o poziție importantă la Marea Lavră și imediat după sinodul din Creta am întrerupt pomenirea. Problema e că pr. Nicolae Manolis și pr. Teodor Zisis nu înțeleg că trebuia să întrerupem pomenirea de mulți ani și că sinodul tâlhăresc din Creta a fost pentru noi o izbăvire, spre adevăr. Mă bucur că avem același punct de vedere.

Dacă de mulți ani trebuia întreruptă pomenirea (și aici sunt de acord) înseamnă că noi toți eram în comuniune/părtășie cu ereticii ecumeniști și deci, împreună eretici cu ei.

La punctul 9, din nou se contrazic în afirmații:

9. Adevărata iconomie, cea lăsată nouă de Sfinții Părinți, este aceea că îi așteptăm pe frații noștri, clerici și mireni, care sunt în comuniune cu ereticii ecumeniști, să se îngrădească de erezie. Noi îi informăm pe toți, fără să obligăm pe cineva să facă ceva împotriva voinței lui.

Cum pot părinții din această sinaxă să-i considere frații lor pe cei aflați în comuniune cu ereticii; deci, conform gândirii lor, tot eretici?! Dacă îi numesc „frați” rezultă că sunt în comuniune cu ei. Adică sunt în comuniune cu „ereticii”.

Și ce fel de iconomie aplică? Așteptându-i și numindu-i eretici? Și dacă nu i-ar aștepta ce ar face? I-ar anatemiza?

Concluzia e clară: la această sinaxă de la Roman, sub influența monahului Sava Lavriotul și a preotului Ciprian Ioan Staicu, părinții adunați acolo au exagerat și s-au abătut de la calea echilibrată a Sfinților Părinți!

daniel vla