Predica pr Teodor Zisis de la Bănceni – 4 februarie 2018

18 gânduri despre „Predica pr Teodor Zisis de la Bănceni – 4 februarie 2018

  1. „Nu noua Doamne,nu noua ,ci numelui Tau ,se cuvine slava ,pentru Mila Ta si Adevarul Tau”(ps.113,9)

    Slava lui Dumnezeu, care ne-a daruit vrednici Ierarhi si Preoti ,precum IPS Longhin,Sfintitii Parinti Theodoros Zisis,Matei Vulcanescu care cu iubirea lor jertfelnica pentru Hristos, Imparatul Slavei,cu tarie duhovniceasca,aparati de scutul tare si de neanvins al Harului Divin,au scos la lumina tradarea, celor care fara frica de Dumnezeu, (cu toată afişarea unei ortodoxii de faţadă),au zdruncinat din temelii lupta antiecumenista a adevaratilor crestini ortodocsi romani.Uniti in cuget si simtiri ,sunt de neanvins,
    Ma intreb Prea Cuviosiile Voastre,participanti la minciuno-sinaxa de la Radeni,cum v-ati pus semnatura pe un asemenea document infam,rod al gandirii „eretice si schismatice” ?
    Nu eu nevrednica, afirm aceasta,ci teologi vestiti ai ortodoxiei ,Prea Inalti Ierarhi,in fata carora se pleaca tot genunchiul cu smerenie,cunoscuti prin faptele lor de toata suflarea ortodoxa a lumii, care se dezic de el cu tarie,o rusine,pe care o simtim cu totii ca un stigmat al desfranarii,care ne arde ,facandu-ne vinovati in fata Dreptului Judecator.
    Daca nu raspundeati decat de mantuirea personala,era o cu totul alta problema.Dar nenorocirea cea mare este ca ati tras in haurile intunericului pe crestinii care v-au urmat si va mai urmeaza ,caci v-ati facut cu prisosinta datoria,aruncandu-le peste capetele plecate zabranicul tesut de vrajmasul viclean si perfid al neamului omenesc.
    Victimele colaterale ale acestui razboi,au declansat intreaga noastra mila si compasiune,intrucat sunt convinsa ca nu toti au inteles exact despre ce este vorba,(persoane mai in varsta,copiii,cei a caror pregatire este din varii motive sumara),desi a considera ca doar tu detii cheile comorii Ortodoxiei,in timp ce toti ceilalti sunt eretici,schismatici,neo-ecumenisti,vanduti kgb,ar fi fost suficient sa declanseze alarma.
    Intotdeauna cand are loc o actiune de o asemenea anvergura,nu poti sa nu te gandesti la fortele oculte,care au fost in umbra, creierul care a planuit cu viclenie ,(fin si iscusit cunoscator al firii omenesti) pana in cele mai mici detalii desfasurarea pe etape a adevaratului razboi ,care ne-a luat prin surprindere,pentru ca nu din interior asteptam asaltul, ci din exterior.Din aceasta cauza atacul fortelor ecumeniste unite a slabit,pana la disparitie,noi devenind inexistenti pentru ei,care erau bine informati ,nu-i asa, de ce urma sa se intample.
    Tot omul are un pret(caci doar nu ne imaginam ,ca a fost cineva in pericol,amenintat cu moartea pe esafodul din piata publica,sau prin chinuri in tenebrele inchisorilor din alt veac).

    „Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când noi ne înrăim și viclenim împotriva altora, atunci împotriva noastră ne ascuțim singuri sabia și ne aducem mult mai multă vătămare nouă înșine decât altora”.

    Mulți ajung, din pricina înrăirii, până la atâta nebunie și orbire, că preferă să se păgubească pe ei înșiși decât să rămână nerăzbunați. „Eu, spune, voi pieri, însă îl voi zdrobi!”… Ce vorbești întru mânia ta, sărmană și oarbă făptură? Chiar tu însuți vrei să pieri, numai ca să piară fratele tău, pentru care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit? Ia seama cine și al cărui duh lucrează în tine! Nu cumva duhul aceluia care și pe sine s-a pierdut, și pe protopărinții noștri i-a pierdut, și împreună cu ei și pe noi? Diavolul întotdeauna insuflă răul ca să ne piardă. Hristos vrea să te mântuiești și tu, și el (fratele tău); iar tu vrei să te pierzi și pe tine, și pe acela. Însă ia seama împotriva cui te înalți și te înarmezi. Hristos spune: Cine nu este cu Mine este împotriva mea! (Matei 12, 30).”

    (Arhimandrit Serafim Alexiev, Vrajbă și împăcare, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2006, pp. 33-34)

    Patimirea lor este patimirea noastra,pierderea lor si a obstilor de credinciosi este pierderea noastra,amarul lor este al lor propriu ,caci glasul constiintei nu-i va lasa sa doarma linistiti.Cat despre intoarcerea lor,nu exista semnale in acest sens ,si nu are rost sa ne facem iluzii ,caci o data semnat si parafat pactul ,este foarte greu,sa-ti pleci capul si genunchii in semn de pocainta si sa-ti recunosti public greseala.
    Sa luam aminte,cum s-au intamplat marile evenimente traite de stramosii nostri si de credinciosii ortodocsi jertfiti pe altarul luptei pentru apararea valorilor sacre ale Sfintei si Iubitei Ortodoxii:
    „Calendarul a fost schimbat numai pentru a uşura apropierea de neortodocşi, nicidecum pentru motive astronomice, nici pentru motive de comoditate. Aşa cum Constantinopolul a fost cucerit în secolul XV printr-o poartă mică, lăsată deschisă în zidul cetăţii, putem spune astăzi că tocmai calendarul a fost mica poartă ce a permis forţelor oculte să pună mâna pe patriarhia Constantinopolului. Se ştie astăzi cu certitudine că Meletie Metaxakis care a hotărât schimbarea şi patriarhul Atenagora care a impus-o, aparţineau acestor forţe oculte.(n.m.la fel patriarhul Miron Cristea,mason recunoscut)
    Nu este posibil să relativizăm credinţa. Credinţa noastră nu se discută, ea se mărturiseşte. Ea nu este proprietatea noastră, ea ne-a fost revelată şi este absolută.”(† Părintele Patric Ranson)

    Apreciază

  2. „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.” (1 Timotei 3, 16)

    Apreciază

    • Şi pentru asta,P.S.Longhin ar trebui să se dezică public de Kiril!Sau nu o consideră greşeală?Se dezice numai de frații români,din țara pe care nu până demult o numea „mamă”!Ruşine lui!Dacă avea ceva de obiectat,trebuia să meargă personal la Roman sau Rădeni,cu duhul dragostei să-i mustre spre îndreptare!A ieşit ca un papă,cu mitră de aur,să denigreze reprezentanții unui popor încreştinat de2000 de ani,de însuşi apostolul Andrei!Aşa cum sunt ei toți,cu greşeli mai mari sau mai mici,îndură efectele nepomenirii!De ce nu s-a comportat ca un frate mai mare,cu duhul lui Hristos?Pentru că nici el nu îl are!Ruşine şi vouă,care în loc să-L lăudați pe Dumnezeu şi să vă închinați Lui,vă închinați la idolii oameni şi idolii din oameni-patimile!

      Apreciază

  3. 1.Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire;
    2.Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;

    17.Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns,
    19. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.
    20. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi.
    21. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.
    22. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.
    (II Petru 2;1-2,17-22)
    „Marii teologi ortodocşi ai secolului trecut – Părintele Iustin Popovici, Fotie Kontoglou, Leonid Uspenski, Alexandru Kalomiros – au denunţat ecumenismul, vlăguire a credinţei în Adevăr, în virtutea sfinţitoare a Adevărului (Ioan 17, 17). Fotie Kontoglou scria: „Astăzi au apărut alţi apostaţi, care nu sunt pur şi simplu vrăjmaşii icoanelor, iconomahi, ci vrăjmaşii Orthodoxiei, ortodoxomahi, şi care se erijează în apărători ai Ortodoxiei, la fel ca fariseii care se dădeau drept apărători ai Legii, pe care au desfiinţat-o.” ( Antipapika, Atena, 1993, pg. 68, articol apărut în martie 1965 în Orthodoxos Typos)

    Apreciază

  4. Ce spun Sfintii Parinti despre Episcopii eretici

    Sfântul Ciprian al Cartaginei:

    “Dacă episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.”

    https://cetateanortodox.wordpress.com/2018/02/09/ce-spun-sfintii-parinti-despre-episcopii-eretici/

    Apreciază

  5. Nu sunteți mulțumiți de mărturisitorii noştri?Atunci,naşteți voi „sfinți”!Urmați viețile Sfintelor mame ale Sfinților; Vasile,Grigorie şi Ioan Gură de Aur!Sau udați pământul cu lacrimi optsprezece ani precum Sfânta Monica,mama fericitului Augustin,ca să simțiți cum se creşte un Sfânt!Întrebați o mamă,cu câtă durere se naşte un copil?Dar întrebați-vă cu ce sacrificii, cu câtă smerenie şi jertfe au ajuns copiii lor sfinți?Dacă din comoditate ne punem pe filosofat ,filosofie care nu este de la Dumnezeu;eu vă îndemn la smerenie,lacrimi şi rugăciune pentru neputințele vrednicilor sau nevrednicilor preoți mărturisitori!Iubiți-i ca pe fiii voştri -cel puțin,dacă nu vă puteți asemăna cu măcar una dintr mamele Sfinților!Te întreb pe tine mamă,oarecare ai fi tu,dacă ai avea fiu un preot mărturisitor în vremurile astea,fie el vrednic sau nevrednic,câte clipe de odihnă ai mai avea?

    Apreciază

  6. „Într-o duminică am nimerit la biserica Krețulescu. Nu știam cine slujește acolo, abia mai târziu aveam să aflu că slujea chiar prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București și un alt preot co-slujitor, dar atunci nu-l cunoșteam. Mi-a atras atenția felul în care părintele prodecan spovedea o credincioasă care, întrebată fiind ce păcate are, a zis cu voce mai tare că nu are niciunul, iar el a dezlegat-o de… lipsă de păcate.

    Am dat pomelnicele la Sfântul Altar și ne-am așezat liniștiți într-un loc retras din pronaos, ascultând slujba Utreniei. La un moment dat părintele prodecan Răducă a ieșit pe ușile împărătești cu niște pomelnice în mână și a întrebat, oprind slujba:

    – Cine a dat un pomelnic la Sfântul Altar care începe cu numele: Ioan preotul, Sabina preoteasa…

    Chiar și acum, în momentul în care scriu, retrăiesc acele emoții. Picioarele începuseră să mi se înmoaie, firicele subțiri de transpirație rece îmi coborau pe tâmple, sângele dădu năvală ca un torent în cap, iar inima îmi bătea cu putere. În tot trupul îmi vibra o stare de emoție care mă făcea să fiu foarte slăbit. Dar timpul nu mai avea răbdare cu mine, gândurile dădeau năvală în minte, intensificându-mi starea, mă făceau ca o morișcă:

    – Ce, credeai că-L vei păcăli pe Dumnezeu? Ai scris mecanic, fără să îți asumi cele scrise! Nu ai puterea să mărturisești… ai putea să taci, să nu recunoști, îmi spunea gândul de la cel viclean.

    Dacă aș afla undeva o crăpătură în pământ să mă ascund… sau dacă m-aș putea face invizibil…

    Dumnezeu nu se lasă păcălit. Trebuia să demonstrez prin faptă ceea ce scrisesem pe pomelnic: nu sunt de acord cu „sinodul” din Creta.

    M-am deplasat în centrul bisericii care, cu scaunele așezate pe rânduri de-a stânga și de-a dreapta, ca într-o catedrală papistașă, arăta ca un inchizitoriu.

    – Eu am scris!

    – Ce știi dumneata despre „sinodul” din Creta? Mă luă la întrebări părintele, pe un ton puternic și autoritar.

    Toată biserica amuțise. O stare de încordare puternică pusese stăpânire pe toți credincioșii prezenți. Cu o voce stinsă, gâtuită de emoție, aproape șoptită am răspuns

    Știu că a fost eretic!

    În biserică s-a produs rumoare, câteva credincioase, mai obediente, după felul în care se manifestau păreau a fi intelectuale, m-au apostrofat îngrijorate, dând din cap

    Nu-i voie să judeci…Vai, vai, vai…

    Preotul, care devenise foarte agitat, reluă cu o voce și mai puternică, făcând semnul sfintei cruci, ca atunci când se binecuvântează poporul, cu mâna în care ținea pomelnicele:

    – O să te bată Dumnezeu pentru asta! Cine ești dumneata de vii aici să tulburi liniștea, veniți aici și faceți tulburare și gălăgie, nu lăsați oamenii să participe la slujbele Bisericii, nici nu știți pe ce lume trăiți și vă dați cu părerea despre lucruri care nu sunt de nasul vostru. Acolo au fost oameni sfinți, ce știți voi?!

    Dădea spasmodic din mâna cu pomelnice, în semn de binecuvântare, părând că vrea să coboare foc din cer asupra mea. Îmi trecură prin minte cuvintele: „Doamne, voiești să poruncim să coboare foc din cer să-i ardă? Nu știți, oare, fiii cărui Duh sunteți?”

    Biserica amuțise din nou

    Treci acolo, la locul tău și te roagă, smerit!

    Mintea mea concentrase toată această atitudine într-o singură concluzie: „crede și nu cerceta, oaie proastă”!

    Totuși Domnul ne-a zis: „căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide”.

    Eu am o fire foarte vulcanică, dar acum, de dragul lui Hristos, m-am străduit din toate puterile să fiu cât mai echilibrat. Nu voiam ca lumea să-și facă o părere proastă despre cei care se opun documentelor eretice din Creta.

    Priveam la omul din fața mea și înțelegeam că autoritatea cu care îmi poruncea era autoritatea primită de la Hristos. Era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, iar eu eram atât de mic și de neînsemnat în fața acestui om, în fața acestei autorități, încât mă percepeam ca fiind praf și cenușă, gunoiul pământului, lepădătura lumii.

    Mi-aș fi dorit ca acest părinte, slujitor al Dumnezeului Celui Viu, să mă oprească la sfârșitul Sfintei Liturghii și să-mi explice, părintește, unde greșesc și să mă readucă în corabia mântuirii. Poate era nervos că pusesem doar doi lei în pomelnic…

    Nu înțelegeam cum am reușit să creez atâta tulburare, zicând cu voce stinsă un singur cuvânt: eretic.

    M-am retras liniștit la locul meu sub privirile dezaprobatoare ale enoriașilor.

    Ochii tuturor celor din biserică erau ațintiți asupra noastră. Cerul era cât pe ce să se prăbușească asupra mea, asupra noastră. Mi se părea că intru în pământ. Se pare că-i era greu părintelui să citească înaintea lui Dumnezeu că nu este de acord cu sinodul din Creta, el fiind, de fapt, de acord.

    Părintele și-a reluat rânduiala bisericească, dar într-un mod foarte ciudat. Venea cu cădelnița foarte aproape de noi și ne tămâia insistent, probabil ne bănuia că suntem posedați de duhuri necurate. Toată lumea ne privea cu dispreț și cu silă.

    – Doamne Iisuse Hristoase, ești pe aici, prin preajmă? Fac ce trebuie? Sunt caraghios? Ar trebui, oare, să-mi văd de problemele mele cotidiene?

    Dumnezeu este în cer, cum să-mi răspundă mie, gunoiul pământului?! Dar nu toți eram morți atunci în acel loc. Cineva era viu și ne-a spus așa: „Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci să nu vă faceți părtași cu ei. Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul: umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului. Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi. Iar tot ce este pe față, se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: „Deșteaptă-te, cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos. Deci, luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără minte, ci înțelegeți care este voia Domnului.”

    Sfântul Apostol Pavel ni se adresa prin vocea celui care citea apostolul din acea zi. Ne-am uitat unul la celălalt (eu, soția mea și copilul nostru) și am înțeles: vorbea cu noi. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel ne umpluseră de curaj, în fond eram și eu bărbat ca și acest părinte, ba chiar eram mai tânăr și mai verde ca el. Primisem curaj mărturisitor. Da, îl voi înfrunta cu bărbăție.

    După citirea pericopei evanghelice, părintele ieșise în fața ușilor împărătești pentru a citi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Mi-am scos telefonul mobil, pentru a înregistra cuvântul de învățătură; știam că va vorbi și despre noi. Și într-adevăr nu mă înșelasem, toate discuțiile duceau către sinodul din Creta.

    Mi-am adus aminte și de cuvintele părintelui Proclu Nicău, care ne-a zis să ne ferim și să fugim de ei, dar dacă vom cădea în tașca lor, nu avem ce face, trebuie să mărturisim.

    Auzind cuvintele pline de elogiu față de „sfântul și marele sinod din Creta”, am început, cu voce tare și plină de curaj, dar cu stăpânire de sine și fără tulburare, să aduc argumente ortodoxe împotriva celor stabilite la acest sinod ecumenist. Mulțimea rămăsese ca paralizată, deja am întrecut orice măsură. Unde s-a mai pomenit ca cineva să vorbească în timp ce vorbește preotul, ba chiar peste el? Nu contează ce spune părintele, așa ceva nu se face.

    Dar părintele continua:

    –Sunt în biserică unii care habar nu au pe ce lume trăiesc, dar își dau cu părerea despre lucruri peste puterea lor de înțelegere și care nu-i privesc pe ei. Asta este treaba ierarhilor, a clerului. În fond, ce s-a aprobat acolo? Că și celelalte confesiuni eterodoxe sunt biserici, dar biserici ce înseamnă? Înseamnă adunări…

    – Dar acele adunări, îi răspund eu, care o hulesc pe Maica Domnului sau Sfânta Cruce sunt tot biserici…?

    Mulțimea se săturase de mine, eram de-a dreptul obraznic.

    – Domnule, da’ nu ți-e un pic rușine, așa? Vorbești peste părintele?!

    – Dar spune erezii, învață neortodox, spune minciuni!

    Părintele reluă:

    – Cum putem să nu-i considerăm pe catolici ca făcând parte din Biserică, dacă ei ne dau voie să slujim în catedralele lor, sau pe cei care sunt omorâți în Siria pentru Hristos?

    – Dacă închiriază ortodocșilor locașurile lor asta le schimbă învățătura cu ceva? îi răspund eu.

    – Domn’e, dar nu îți convine nimic din ce spune preotul?

    – Ieși, domn’e, afară!

    În câteva momente o echipă de vlăjgani ne înconjurară și, sub privirile încurajatoare ale părintelui, începură să tragă de mine, pentru a mă scoate afară din biserică.

    – Ce faceți, oameni buni, le spun, mă dați afară din biserica lui Hristos pentru că vă spun adevărul?

    – Taci, mă, din gură și ieși!

    Mă gândeam totuși în acele clipe cum poate un om duhovnicesc să-mi vorbească așa? Eram totuși frați în Hristos… sau poate că nu…

    Multe mâini vânjoase se încleștaseră pe trupul meu și totuși nu mi-am pierdut cumpătul, nu am vrut să mă opun. Încercam să-i conving.

    – Dar, oameni buni, preotul spune erezii!

    – Și ce dacă, noi vrem să ascultăm erezii!

    Totuși o voce bărbătească mai timidă se auzi într-un ungher:

    Lăsați-i, domn’e, să stea!

    Nu a fost chip să ne lase, ne-au aruncat ca pe niște gunoaie, sub privirile îngăduitoare ale prodecanului.

    Cu soția mea au fost, totuși, un pic mai blânzi, ea nu reprezenta un pericol prea mare. Doar au direcționat-o, foarte ferm, către ieșire, deoarece și ea vocifera, aducându-le la cunoștință că cei care acceptă sinodul din Creta sunt în erezie.

    M-am reîntors în ușa bisericii și am mai strigat o dată

    O să dați socoteală înaintea lui Hristos pentru toate sufletele… pe care le duceți în rătăcire!

    Ieșiserăm năuci pe ușa bisericii, nu puteam accepta că am fost dați afară din biserică chiar de semenii noștri. Biserica era a lor în aceeași măsură în care era și a noastră. Este Biserica neamului românesc, este Biserica lui Hristos. Și nici măcar nu apucaserăm să primim binecuvântările…

    Am plecat spre casă foarte revoltați și mâhniți, văzuserăm diferiți oameni, în înregistrări video, pe internet, care avuseseră parte de o astfel de tratație, dar nu ne-am gândit nicio clipă că o să ne vină rândul și nouă. Văzând manifestările unora dintre ei, mi se păreau chiar labili psihic. Abia atunci i-am înțeles.”

    Apreciază

  7. Sf. Grigorie Teologul: „Dar când este vorba despre o vădită necurăţie, atunci trebuie mai degrabă să mergem la foc şi sabie, necătând la nevoile vremii şi a stăpânitorilor şi îndeobşte necătând la nimic, decât să fim părtaşi la sămânţa vicleniei şi să ne atingem de cei îmbolnăviţi. Cel mai groaznic este să te temi de ceva mai mult decât de Dumnezeu, şi din cauza fricii acesteia slujitorul adevărului să devină trădător al învăţăturii credinţei şi adevărului” Sf. Grigorie Teologul – Cuvântul 6: Despre pace

    In ultima vreme circula pe diferite sit-uri, citate din Sf.Parinti ,care sunt false,ne avertizeaza cunoscatori in ale teologiei ,carora le acordam toata increderea,cum este si citatul mentionat din Sf.Ciprian al Cartaginei,-fals.
    Trebuie sa fim prevazatori spre a nu fi inselati si la randul nostru sa inselam pe altii neavizati,cand citam din operele Sf.Parinti. Este obligatoriu sa se prezinte sursa de unde provine citatul( lucrarea,cartea,articolul,eventual pagina.)In caz contrar,citatul nu are nici o valoare.
    Deasemeni atunci cand punem ghilimele,este firesc sa se mentioneze sursa de unde provine citatul(altfel ce rost au ghilimelele?).Va spun eu:http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/02/08/mai-mult-ne-a-ajutat-un-om-cu-cuget-ortodox-partas-la-ortodoxie-decat-un-om-cu-cuget-ortodox-partas-la-erezie/
    Ce rost au toate aceste inselari?
    Fiecare are dreptul sa aleaga sit-ul pe care il urmareste,datorita pozitiei,tinutei morale si verticalitatii pe care o are conducatorul blogului,in acord cu ceea ce gandim,simtim,marturisim.
    Dupa ce ne ascundem sub anonimate(dreptul domniilor voastre),dar mai putin,in cele ale credintei,inselam cititorii,nepublicand sursa citatului.
    Tot ceea ce marturisim,gandim sau scriem le vede Domnul Atotputernic si vom da seama de ele in fata Dreptului Judecator la Infricosatoarea Sa Judecata.

    Apreciază

    • Doamna Gabriela ceea ce spune acest frate ce comentează cu numele Costinio este cruntul adevăr, mai multe nu zic căci cunoașteți și dv cruntul adevăr, ma gândesc cu groaza la copii aceștia ce vremuri vor apuca, bine a zis Sf Cosma Etolul, că la bine se va zice rău și invers, iar de așa manieră va înebuni lumea încât de nu vei fi că ei ați vor sari in cap pt că nu ești ca ei

      Apreciază

    • Totusi e de apreciat ca n-a postat partea din articol in care preotul duhovnic pomenitor se autodenumeste eretic (in mod eronat) pt ca il pomeneste pe patriarhul Daniel.
      Nici noi nu ne amagim. Majoritatea preotilor care sunt in comuniune cu pseudo-ierarhii romani, cam sunt si ei eretici, dar sunt si preoti care se opun in sinea lor ereziei desi nu au inca curaj sa intrerupa pomenirea.

      Apreciază

  8. Regret din suflet ca asa se considera a se duce lupta pe blogurile ortodoxe,inseland sau spunand cuvinte goale ce”din coada au sa sune”(M.Eminescu),jignind ,ofensand pe cel de buna credinta ,care incearca sa-si spuna parerea.
    Trebuie de cei nepomenitori sa ne ferim intai ,si apoi de ceilalti.
    Domnule Mihai ,tot dvs.sunteti cel care a postat comentariul pe blogul ,sus mentionat?
    V-am recunoscut stilul si folosirea de mai multe ori in acelasi context a adjectivului”crunt”.
    Deci cunosteti ca nu cel care prezinta cu ghilimele fara valoare, postarea,este si autorul ei.

    Sfintiei Sale,Parintele meu Duhovnic ,turmei sale binecredincioase ,care in ascultare si smerenie il urmeaza si tuturor celor care cu dragoste,pace si ganduri bune viziteaza acest blog ortodox ,un cuvant intelept,de intarire duhovniceasca din partea Sf.Ignatie Teoforul:
    „Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu. Sunteți, așadar, cu toții tovarăși de drum și purtători de Dumnezeu și purtători de temple și purtători de Hristos și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”Sf. Ignatie Teoforul († 107)Sursa: PSB volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1979, pag. 159-160.

    Apreciază

    • Cine s-a supărat?Smerenia Dumnezeiască,sau trufia diavolească?Doamna Gabriela,cu scuzele de rigoare,ar fi mai bine să vă revizuiți atitudinea,creați multă confuzie cu elucubrațiile domniei voastre.Mărgăritarele chiar nu sunt de aruncat!Iertați-mă şi punct!

      Apreciază

  9. Dati exemplu stimat(stimata)pacatos(a),de o „elucubratie”,din cele spuse de mine,care a provocat „confuzie”.V-am iertat,inclusiv jignirea de pe alt site ,cand m-ati intrebat ,cand m-am vopsit ultima data.
    Dupa dex,
    -elucubratie= Combinație, lucrare haotică și greoaie, cu idei încâlcite, absurde,aberație
    -confuzie = Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s