BIRUITORUL TORTURILOR COMUNISTE – Monahul MARCU ( Costantin Dumitrescu) de la Sihăstria – 28 februarie

Cuviosul Mărturisitor Marcu Dumitru https://www.fericiticeiprigoniti.net/images/marturisitori/marcu-dumitru/marcu-dumitru.jpg

Într-o seară, târziu, după ce îmi terminasem as­cultarea, m-am dus ca să mă culc la chilia mea, care era deasupra chelăriei. Şi cum eram într-o stare între trezvie şi somn, am auzit nişte paşi urcând pe scara care dădea către chilia mea.

Şi deodată uşa s-a izbit de perete şi au intrat în chilie mai multi militieni cu un locotenent-colonel. Şi mi-au zis: „Nu mişca! Eşti arestat.” M-au pus într-o dubă a lor, împreună cu Părintele Arsenie şi cu altii. Nu ştiu cine a mai fost, că eram legati la ochi. Ne-au dus la Rădăuţi, iar in zori de zi am fost puşi din nou în dubă şi am plecat către Ploieşti. Ştiu că era primăvară, căci la o oprire a maşinii, când ne-au dat jos, oamenii prăşeau po­rumbul prima dată [era iunie 1958; la munte porum­bul se face mai tîrziu]. Pe mine m-au oprit la Plo­iești, iar Părintele Arsenie a fost trimis la Bucureşti, în procesul „Rugului Aprins”. M-au băgat în proce­sul prahovenilor (legat de Miti Dumitrescu şi cei­lalti) și m-au anchetat la Ploieşti 18 luni.

Când ne-au luat pe noi de la Slatina, deja ceilalti din proces erau arestati şi trebuiau să confrunte da­tele. Şi ne-au tinut un an şi jumătate numai în anche­tă. Şi ce însemna anchetă pe timpul comuniştilor? Era moarte curată. Că nu se putea răbda. Vezi, s-a scris cîte ceva despre Piteşti sau despre Gherla, dar nu s-au putut scrie toate prin câte am trecut. Din multe motive. Iar mai important decât toate este că nici nu se pot gândi grozăviile care au fost acolo. Nici nu poti să gîndeşti.

Acum mi-am dat seama – Doamne, iartă-mă! – că s-a întîmplat acolo ceea ce au spus Părintii şi ceea ce a spus şi Mântuitorul. Între altele găseşti în Pateric că un frate l-a întrebat pe Avva Ishiron: Dar cei de după noi cum vor fi? Ei vor fi la jumătatea lucrului nostru. Dar cei de după ei?, a întrebat tot fratele. Cei de după ei, zice, nu vor face nimic din ce facem noi, dar vor avea încercări atît de mari şi de grozave, în­cît dacă vor rezista la ele vor fi mai mari decât noi în Impărătia lui Dumnezeu. Ei, aşa s-a întîmplat cu Pi­teştiul şi cu celelalte închisori.

Aici s-au petrecut evenimentele cele mai mari le­gate de mântuirea mea şi tot aici au fost interventiile directe ale Mântuitorului, Care m-a cercetat să mă în­tărească cu puterea Sa cea dumnezeiască. La scurtă vreme am avut a doua vedenie, în care am văzut tot grîul acela (care în prima era verde) gata de secerat, galben, copt, fir de fir, cât vedeam cu ochii. Iar în mij­loc o livadă cam de un pogon, cu pomi din 10 În 10 metri. În atmosferă nu era soare, ci tot o lumină dum­nezeiască (sau taborică). Acolo, la distanţă de vreo 40-50 de metri faţă de locul unde şedeam eu, erau do­uă livezi, cu pruni, cu prunele aproape coapte (mai rari, cam la 10 metri unul de altul) şi cu caişi înfloriți, cu flori atît de frumoase că nu păreau a fi pămînteşti. Şi veneau multi oameni să vadă acei caişi înfloriti.

În timp ce eram într-o celulă am avut un vis. Aici in celulă eram doi pe un pat îngust iar dedesubt aveam un calorifer care ardea continuu, pînă şi vara. Eram undeva pe un deal, între Dunăre şi Bucegi. Un deal foarte lin, acoperit de iarbă verde – un verde in­tens, presărată cu flori galbene şi roşii. Iar eu eram dus, în vedenia mea, cu patul pe deasupra ierbii. Era o atmosferă foarte plăcută, ca de primăvară răcoroa­să. Aşa a rânduit Dumnezeu să-mi mai uşurez din chinul caloriferului de dedesubt.Tot în acea cameră unde eram mai mulți, stăteam de vorbă. Aici am întrebat dacă ştie cineva ce este conştiinţa, ce este smerenia, ce este umilinţa, ce este pocăinta1. Doar un evreu a ştiut să-mi răspundă. Răspunsurile, împreună cu ce ştiam eu, le-am verifi­cat mai tîrziu şi erau întocmai cu ceea ce scrisese Ni­chita Stithatos în viaţa Sfintului Simeon Noul Teolog şi în celelalte scrieri ale sale.2

Tot aici în anchetă eram împreună cu un semina­rist din Dîmbovita şi cu un iehovist. Iehovistul ne-a descris un vis al său cu o cioară care intrase în celulă și se aşezase pe geam, iar el a pus mina pe un pistol* din buzunarul seminaristului şi a tras mai multe fo­curi. Ciorii nu i s-a întîmplat nimic. El era nedumerit privind visul şi nu ştia ce să înteleagă. În acea clipă m-a luminat Duhul să-i tîlcuiesc visul (precum Iosif faraonului). Și i-am zis că cioara era diavolul, pe care el nu a avut puterea să-l alunge, fiind lipsit de Harul Sfintului Duh. Mi s-a descoperit mie, care eram ortodox, precum lui Iosif şi lui Daniil, care erau atunci în dreapta credinţă.

De acolo m-au dus într-o celulă alăturată. Aici, în­tr-o cămărută foarte mică era un pat îngust o masă cu un reşou încins dedesubt, şi o chiuvetă. Deodată, cum stăteam la rugăciune, cu faţa către răsărit, către geamul de afară (era un demisol), am auzit un zgo­mot în spatele meu. M-am întors şi am văzut cum băgaseră (erau vreo trei rânduri de gratii între mine şi ei) un tub ca de jumătate de metru, care în capătul celălalt avea o pâlnie. Am văzut cum au băgat ceva pe tub şi au suflat. Deodată camera s-a umplut de un praf strălucitor, iar eu am început să mă sufoc şi să văd stele galbene, albastre şi verzi. Atunci L-am, simtit pe Mântuitorul în dreapta mea, cam la jumâta­te de metru, dar L-am simtit cu mult mai puternic decât aş vedea cu ochii mei şi aş auzi pe cineva. Și imediat mi s-a luminat mintea să-mi umplu gura cu apă şi să pulverizez apa prin celulă. Aşa am anihilat praful ucigaş şi am rămas în viaţă.

Tot în acea anchetă am mai trecut prin nişte încer­cări la un pas de moarte: Înainte de a mă duce în ce­lula unde voiau să mă sufoce, am leşinat când l-au adus pe un inginer care era vinăt pe tot corpul din pricina bătăii. Ne-au pus pe noi să-l frecăm peste tot cu spirt, ca să-şi revină, iar eu am leşinat când m-am apucat de lucrul acesta, gîndindu-mă ce dureri groaznice îi provocam. Ei au profitat şi m-au luat pe sus să mă ancheteze şi ziceau între ei: „Gata! L-am dat gata pe Fachiru’!” căci eu eram vânăt de la leşin.

De un lucru, totuşi, am fost biruit: nu puteam su­porta, în nici un chip, să văd pe altii torturati. Am leşinat de trei ori: întâi când m-au chemat să le zic unele lucruri pe care refuzam să le spun, şi atunci au torturat în faţa mea pe un biet om. A doua oară când au adus, de la o anchetă, pe acest creştin întemnitat în aceeaşi celulă cu mine, care era zdrobit, din cap până în picioare fiind vînăt de la multele bâte pri­mite. Gardienii l-au adus cu o cârpă şi o sticlă de ra­chiu, iar detinutii trebuiau să-l frece, ca să-şi revină în fire. Și a mai fost şi întîmplarea cu doctorul Uţă.

M-au dus după aceea în altă celulă unde era un om îmbrăcat în pantaloni kaki (şi mi-a atras atentia acest fapt). Colonelul deschisese geamul să intre ae­rul. L-am întrebat de ce poartă pantaloni kaki, noi. Iar el mi-a zis că fusese procurorul şef al judeţului. Mai înainte fusese calfă la o uzină din Floreşti – Pra­hova. De aici îl luase Securitatea, îl şcoliseră şi îl făcuseră procuror. Îl chema Dumitraşcu.Tot aici am avut un vis-vedenie cu vîrful Omu. Eram acolo, sus, lîngă vîrf, pe un soi de platformă. Și era senin de jur-împrejur şi se vedea câmpia, Du­nărea, marea, tot. Era o lumină strălucitoare, însă de asemenea nu era soare nicăieri. Am văzut deodată un vultur, care se rotea în jurul vîrfului. Iar din ghearele vulturului a ieşit o pasăre albă, un porum­bel, cam ciufulit. Și a venit repede, zburînd, direct din ghearele vulturului, şi mi-a intrat în piept, in partea dreaptă. Aşa m-am trezit, iar partea dreaptă era fierbinte şi eu eram cuprins de o pace adâncă. Mi-am dat seama că fusese Duhul Sfint.

(Pr. Marcu Dumitru – Mărturisirea unui creştin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007, pp. 58-64)


1. Aici Părintele Marcu mi-a dat o tâlcuire a sa asupra deose­birii între căinţă şi pocăinţă. Între timp, însă, am aflat o alta, care cu siguranţă l-ar fi bucurat şi pe sfintia sa să o cunoască: Părinţii paisieni au tălmăcit elinescul µFràvoLa cu „pocăinţă”, iar pe µr_TaµéÀELa cu „căintă”. Pocăinţa ar fi, aşadar, schimba­rea lăuntrică către bine, iar căinţa ar fi schimbarea omului vă­zut către binele dumnezeiesc. (n. ed.)

2. Altele sunt lacrimile din pocăinţă şi altele cele vărsate din dumnezeiasca umilință. Pentru că acelea, ca un pârâu înecând şi stricând toate târiile păcatului, iar acestea ca norul asupra hol­delor vin în suflet, şi ca roua pe fân, spicul cunoştinţei crescându-l şi rodindu-l, şi arărându-l mult revărsat purtător de rouă.” (Nichita Stithatos, capul 70 din cele 100 de capete lucrătoare) (n. ed.)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Citiți și: Pomenirea Părintelui MARCU DE LA SIHĂSTRIA, cel care a învins toate torturile din închisori – 28 februarie

Părintele mărturisitor Marcu de la Sihăstria, cel supranumit de prigonitori „Fachirul”, iar de părintele Cleopa „Ochiul lui Dumnezeu pe pământ” – 28 februarie

Roagă-te pentru noi, sfinte mărturisitorule, părinte Marcu!

 

Reclame

4 gânduri despre „BIRUITORUL TORTURILOR COMUNISTE – Monahul MARCU ( Costantin Dumitrescu) de la Sihăstria – 28 februarie

  1. Trei Sfinti Martiri ai neamului romanesc(Parintele Marcu Dumitrescu(Dumitru),monahul de la Sihastria,patimitor al temnitelor comuniste ,timp de 20 de ani,Mucenicul”,plăpând şi evlavios”,cu sufetul de crin,studentul Corneliu Nita,68 de ani de la trecerea la Domnul si Parintele Monah Atanasie Stefanescu de la M.Petru-Voda-patimitor 20 de ani in hrubele intunericului, )in fata carora ar trebui sa se inchine pana la pamant tot sufletul ortodox, care traieste si apartine neamului stramosesc,nascut din” viţă nobilă al lui Ştefan cel Mare, al plăieşilor din Cetatea Neamţului, al Sfântului Voievod Mihai Viteazul, al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”,cum spunea vrednicul de pomenire, Cuviosul Parinte Justin Parvu.
    Suntem noi oare vrednici de dragostea si jertfa lor?
    Ce fapte vrednice de Cartea Vesniciei,facut-am noi oare,netrebnicii?Cum le cinstim memoria si le continuam lupta?
    Niciodata nu am simtit mai profunda rugaciunea facuta cu ocazia diferitelor pomeniri ale Martirilor,Mucenicilor si Marturisitorilor din temnite si inchisori ,decat cea facuta cu emotie si dragoste,fara teama ,cu glas puternic, de catre Parintele nostru Duhovnic,caruia ii facem inchinaciune si ii strigam din toata inima :Axios!Axios!Axios!
    Sfintilor Martiri ,Mucenici si Marturisitori,din temnite si Inchisori,rugati-va pentru noi pacatosii si intreg neamul romanesc,sa fim izbaviti de toate iudele care vor surparea credintei Ortodoxe,daramarea sufletelor noastre,dezbinarea si razboiul dintre noi,faramitarea neamului si a tarii strabune in care ne-am nascut,asa nevrednici si nesimtitori,cum suntem,fie-va mila de noi,cei care strigam din adancul sufletelor noastre:Aleluia,Aleluia,Aleluia!
    Slava lui Dumnezeu Cel Atotputernic pentru toate!Amin

    Apreciază

  2. Parintelui meu Duhovnic,turmei credincioase Sfintiei Sale ,si tuturor celor care cu dragoste si credinta ortodoxa adevarata,cerceteaza acest blog,le inchin aceasta marturie vie ,ramasa peste veacuri ,a Marturisitorului Radu Gyr,marele poet al sufletelor noastre tintuite alaturi de cele ale Martirilor,zugrăvind în ea toată suferinţa, toată răbdarea, toată dăruirea şi dragostea celor din temnite ,care se jertfeau pentru credinta Sfanta Ortodoxa ,neam si tara, toate acestea culminând cu răstignirea lui Hristos pe cruce, spre a primi cununa Sfintei Învieri.
    Cantecul de jale al poetului muceniciei neamului romanesc ,ramas peste veacuri,este in sufletele noastre,ca plansul tacut,pentru toti cei care nu vad,nu aud,nu simt durerea,caci inimile lor se invartoseaza,dispretuiesc si condamna pe cei care s-au ingradit de molima raspandita cu buna stiinta in trupul Bisericii,a panereziei ecumeniste.
    „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)

    CÂNTEC DE JALE
    RADU GYR
    Din Rarău la Detunata
    plânge țara, geme gloata.
    Din Orhei la Feldioara
    plânge gloata, geme țara.
    Din Codrii Cosminului
    la Crucea Măcinului,
    din obcina bradului
    la zănoaga vadului
    spurcăciunea iadului.
    Pacostele, caznele,
    beznele, năpraznele,
    molimile venetice
    cu harapnice și bice.
    Că pe toate căile
    au pătruns potăile,
    că din toate pustele
    s-au vărsat lăcustele,
    și pe toate ușile
    ne-au intrat căpușile
    să-și îndoape gușile.
    Muștele și ploșnițele
    s-au umflat cât coșnițele.
    Din Ceahlău la Retezatul,
    vin ca râia și bubatul,
    cu năduful și oftatul.
    Pe ceafa săracului
    bubele dalacului.
    Pe pragul cerdacului
    ghearele “ortacului”.

    Pe sângele veacului
    tontoroiul dracului.
    Și de când așa ne spurcă
    ducem gușterii în cârcă,
    somnu-i dinte de năpârcă,
    noaptea rug și luna hârcă.
    Ziua scade tot mai mică,
    apele se-ascund de frică,
    spaimele ne trag de chică
    și când lacrimile pică
    iarbă nu se mai ridică,
    ci cucută și urzică.
    Lanțul, lacătul, călușul
    ne sunt cina și culcușul.
    Ochii dacă vor lumină
    vin zăvoarele să-i țină.
    Pasul dacă vrea să-nfrunte
    vin cătușele mai crunte.
    Mâinile dacă se roagă
    vine lanțul și le leagă.
    Limba dacă vrea să spuie,
    uite-o, țintuită-n cuie!
    Și răscoala dacă muge,
    uite chei, uite belciuge!
    Râde foamea la fereastră,
    stă robia-n casa noastră
    și în fața ușii, gata
    să ne-nșface beregata,
    joacă temnița, turbata.
    Toți hingherii și codoșii
    Joacă sârba târfei roșii;

    sârba temnicerilor
    pe jalea durerilor.
    Alelei, groparule,
    lotrule, tâlharule,
    pune mâna pe lopată
    și fă groapa lată, lată,
    ca să-ncapă jalea toată.
    Fă-ne loc de-ngropăciune
    peste oasele străbune.
    Pune-ne-n pământ cu toții,
    și strămoșii și nepoții
    și ne-așează pe morminte
    munți de cremene fierbinte
    peste fiu, peste părinte.
    Inima să nu mai știe
    de prăpăd și de robie.
    Bieții ochi să nu mai vadă
    fiarele cum ies la pradă.
    Și urechea să n-audă
    nici bejenia zăludă,
    și nici hohotul de iudă
    peste vaietul de trudă,
    peste țara care-asudă
    ruptă-n dinți de haita crudă.

    Apreciază

  3. Cea mai veche mărturisire de credință creștină o găsim în Întâia Epistolă către Corinteni a Apostolului Pavel:
    „că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
    și că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;
    și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece” (1 Corinteni 15, 3-5).
    Chefa fiind numele în evreiește al Apostolului Petru, iar „cei doisprezece” sunt sfinții apostoli l-a care s-a adăugat și Matia, care l-a și înlocuit pe Iuda vâmzătorul. Iar moartea și învierea lui Hristos (Mesia) au fost proorocite în Sf Scriptură (la profeții Isaia, Osea etc).
    O parte din această mărturisire a intrat și în Crezul niceean:
    „Hristos (…) S-a îngropat.
    Și a înviat a treia zi, după Scripturi.”

    Apreciază

  4. Pingback: Duminica Sfinților Români – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s