Război între trupele iraniene din Siria și Israel

Trebuie spus că Israelul alături de SUA și Turcia au tot bombardat poziții din Siria.

Israelul: http://https://blacknews.ro/atac-israelului-siria-apararea-antiaeriana-siriana-sustine-blocat-actiunea/

Turcia: http://evz.ro/turcia-siria-bombardamente-afrin.html

SUA împreună cu M. Britanie și Franța: SUA, Marea Britanie și Franța au bombardat Siria în această noapte, până spre ora 4 dimineață

Așadar agresorul nu este Iranul.

Gărzile Revoluţiei Iraniene au ajutat regimul președintelui Bashar al Assad în lupta cu Statul Islamic și cu celelalte grupări teroriste rebele și încă sunt prezente pe teritoriul Siriei.


Israel versus Iran – Comparația capacităților militare

VIDEO. Război în Orientul Mijlociu. Tensiunile dintre Iran şi Israel au escaladat

Iranul şi Israelul s-au angajat într-un război, joi, după ce autorităţile de la Tel Aviv au afirmat că forţele iraniene aflate în Siria au lansat miercuri seară aproximativ 20 de rachete balistice spre poziţiile militare israeliene din zona Platoului Golan, scrie The Guardian.

Atacul, dacă va fi confirmat, va marca prima dată când Iranul a lansat rachete în ţinte directe ale armatei israeliene, escaladând dramatic un conflict care s-a purtat timp de ani de zile.

Mai multe rachete, însă nu toate, au fost interceptate de sistemul antirachetă israelian, potrivit purtătorului de cuvânt al Armatei Israeliene (IDF),  Lt. Col. Jonathan Conricus.

“La aproximativ 00:10, la 10 minute de la miezul nopţii, unitatea Al-Qods a Gărzilor Revoluţiei Islamice Iraniene a lansat aproximativ 20 de proiectile – majoritatea dintre ele sunt probabil rachete, dar acest lucru urmează să fie stabilit – către linia întâi a IDF din Platoul Golan”, a spus Jonathan Conricus.

“Până acum nu am fost înştiinţaţi cu privire la orice victime, orice victime IDF”, a mai adăugat acesta. Într-un comunicat preliminar se arată că au fost produse distrugeri minore.

Israelul l-a acuzat de orchestrarea atacului pe generalul aflat la conducerea Gărzilor Revoluţiei Islamice Iraniene. “Acesta a fost ordonat şi comandat de Qassem Soleimani şi nu şi-a atins scopul”, a spus Cornicus.

Platoul Golan s-a aflat în stare de alertă ridicată din momentul în care Donald Trump a confirmat că retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul.

“IDF vede acest atac ca fiind foarte sever”, a adăugat Conricus. “Acest eveniment nu s-a sfârşit”.

În aproximativ 30 de localităţi din zona Platoului Golan au fost declanşate sirenele. Armata a solicitat populaţiei să rămână în adăposturile publice pregătite de autorităţile locale din nordul ţării.

Ca represalii, armata israeliană a lovit joi dimineaţă zeci de ţinte militare iraniene din Siria. Operaţiunea a vizat locurile de unde au venit rachetele, cât şi instalaţiile de depozitare, spionaj şi logistică.

Capitala Siriei a fost zguduită de explozii, joi dimineaţa, în timp ce avioane survolau spaţiul aerian. Mai mulţi rezidenţi au postat videoclipuri în mediul online în care se văd rachete de apărare aeriană. Aceştia au declarat că sunetele puternice le-au zguduit clădirile.

Presa de stat din Siria a scris că sistemele antiaeriene au răspuns unui “nou val de rachete israeliene şi le distruge una câte una”. Rachetele lansate din Israel au lovit şi provincia Quneitra din sudul Siriei. Nu au fost raportate victime.

Iranul nu a comentat imediat.

Ziarul israelian Haaretz a citat un oficial neidentificat al securităţii, care a afirmat că atacul Israelului din Siria a fost unul dintre cele mai extinse de când cele două au semnat acordul de la sfârşitul răzoiului din 1973.

Israel a avertizat că nu va permite Teheranului să stabilească o prezenţă militară permanentă în Siria, acuzând Iranul că mută rachete şi drone în vecinătatea sa arabă.

Cu câteva minute înainte ca Trump să-şi anunţe decizia cu privire la acordul nuclear cu Iranul, IDF a afirmat că a identificat “activităţi neregulate ale forţelor iraniene în Siria” şi a decis să deblocheze şi să pregătească adăposturile publice în Golan, unde îşi împarte graniţa cu Siria.

Sursa: jurnalul.ro

La escaladarea acestui conflict a contribuit indirect și greșeala președintelui SUA de acum câteva zile:

Donald Trump a decis RETRAGEREA Statelor Unite din Acordul nuclear semnat cu Iranul/ PRIMA reacţie venită de la Teheran | UE vrea menţinerea tratatului/ Obama: Trump comite o „eroare gravă”

Reclame

Convenția de la Istanbul, pe care România a ratificat-o în 2016, un adevărat cal troian al legiferării deviațiilor sexuale, și nu numai, în societatea de azi

Foto: bintelligence.ro

România a semnat Convenția de la Istanbul în iunie 2014, și a ratificat-o în anul 2016, Convenția intrând în vigoare în septembrie 2016.

Convenţia de la Istanbul şi picătura de otravă în oala cu supă (OPINIE)

Publicat:
În ultima perioadă a revenit în actualitate problema Convenţiei de la Istanbul, odată cu refuzul unor ţări precum Slovacia şi Bulgaria de a ratifica documentul. În cele 81 de articole, cuprinse într-un document de nici 30 de pagini, sunt prevăzuţi paşi absolut necesari pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Însă, la fel cum este de ajuns o picătură de otravă pentru ca întreaga oală cu supă să devină necomestibilă, există şi în Convenţia Consiliului Europei din 2011 trei articole care deschid o adevărată „Cutie a Pandorei”.

Se întâmplă să scriu acest articol chiar pe 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii. Poate nu aş fi făcut-o dacă nu aş fi citit, într-un articol al colegului Andrei Tiut, că opozanţii faţă de Convenţia de la Istanbul se încadrează automat în rândul „ultraconservatorilor”. Se poate ca ataşamentul faţă de norme neschimbate de mii de ani şi necontestate până acum câţiva ani să te facă să devii „conservator”, însă acel „ultra” nu este decât o tactică de demonizare a adversarului.

Este, cu siguranţă, una dintre zilele potrivite pentru a recunoaşte public faptul că România are o problemă majoră în domeniul violenţei împotriva femeilor. Cazurile de femei ucise de partenerii de viaţă, în ciuda plângerilor depuse la poliţie, sunt doar „vârful icebergului” pe care suntem obligaţi să nu îl ocolim. În România trebuie să se ia măsuri urgente şi eficiente pentru protejarea femeilor. Convenţia de la Istanbul, semnată şi ratificată de România, poate fi un important punct de plecare, dacă se elimină cele trei probleme invocate, pe bună dreptate, de aşa-zişii conservatori (în fapt, majoritari în România şi nu doar la noi).

Convenţia de la Istanbul nu a fost ratificată de statele UE Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie şi Ungaria, şi nici de Azerbaidjan şi Rusia, membre ale Consiliului Europei. Trebuia menţionat acest fapt pentru că au apărut deja manipulări precum cea a platformei „Respect”, care menţionează doar Rusia, Azerbaidjan şi Ungaria ca opozanţi.

Prima problemă din Convenţia de la Istanbul este articolul 3, litera c): „’gen’ va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;”

Cu alte cuvinte, Convenţia de Istanbul introduce o nouă normă în privinţa genului. Ţările semnatare se obligă practic să recunoască genul ca un construct social, independent de sexul biologic al persoanei. Eşti femeie sau bărbat în funcţie de ce alegi, iar societatea va fi învăţată, aşa cum vom vedea mai jos, să accepte acest vis utopic al aşa-zişilor progresişti. Schimbările legale care ar putea fi forţate de diverse grupuri de lobby, invocând acest articol din Convenţie, pot merge mult dincolo de ce îşi doreşte sau poate accepta o societate dată.

A doua problemă se regăseşte în articolul 12, punctul 1: „Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi.

Dacă ideea inferiorităţii femeilor este cu siguranţă una care trebuie înlăturată, nefiind nici reală nici benefică unei societăţi, în categoria „rolul stereotipe” pot intra tot felul de lucruri, în funcţie de imaginaţia şi interesele fiecăruia. Spre exemplu, pentru unele persoane, „eradicarea obiceiurilor şi tradiţiilor care sunt bazate pe rolul stereotipe” ar putea însemna interzicerea unor practici religioase precum preoţia dedicată exclusiv bărbaţilor.

A treia problemă, care le completează practic pe celelalte două, se regăseşte în articolul 14, punctul 1: „Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.”

Pe același model deja menționat, într-o înșiruire de aspecte pozitive se introduce şi o chestiune problematică. După ce am văzut ce pot însemna genul şi rolurile stereotipe din perspectiva Convenţiei de la Istanbul, aflăm din articolul 14 că aceste concepte neclar delimitate vor fi predate în şcoli. Dacă avem o nevoie enormă de educare a copiilor în spiritul non-violenţei faţă de femei (şi nu numai), nu ştiu cine ar fi bucuros să-i fie educat copilul în spritul încurajării unor afecţiuni precum „gender dysphoria”.

Sursa: stiripesurse.ro

Și un alt articol: 

Neomarxismul UE lovește tradițiile și suveranitatea prin Convenția de la Istanbul (II) – Justitiarul – revista de investigatii

 

Feciorul de 13-16 ani: „Tati, tati…Vreau să fiu femeie și să folosesc toaleta femeilor!” / Tatăl:  „…?!?!fghdfhtyu?!?! ” / Copilul : „Am văzut la școală un film cu transgenderi și am  dreptul  de a alege ce sunt” / Tatăl: „Îți dau să ai de unde alege. De mâine nu mai mergi la nici un fel de ore de astea !” / Copilul: „Tu ești un agresor cu femeile și nu ai dreptul să mă educi și să îmi spui la ce cursuri să mă duc! Și să nu uit! Udatul de Paște e un abuz!” / Tatăl:  „……?!?fgdyrtf!?!?! ”

Dialogul de mai sus nu e un SF. Câtuși de puțin. El nu că poate deveni realitate, ci este o realitate în România, asumată de Guvern, ratificată de Parlament și protejată de Convenții Internaționale, care vor modifica legislația românească. Totul se învârte în jurul Convenției de la Istanbul, un rahat ambalat frumos ca să nu miroase.

                                     

                                                Secretul profesional, un abuz

Și infernul continuă. Libertatea femeilor, a se citi aici inclusiv a fetițelor-fetelor sub 18 ani, este asigurat. Iar dacă dreptul părinților a fost suprimat, iar atentatul asupra obiceiurilor și tradițiilor realizat, e momentul următorului pas. Si cine este stâlpul păstrării obiceiurilor și tradițiilor creștine? Bravos, Biserica ! Dincolo de dogmă, religia. Așa că să dăm drumul bilei demolatoare. Și până la Biserică să ne asigurăm că secretul profesional este distrus.

Articolul 28 – Raportarea de catre profesionisti
Partile vor lua masurile necesare pentru a asigura faptul ca regulile de confidentialitate impuse de legislatia interna anumitor profesionisti nu constituie un obstacol, in calea raportarii lor, in conditii adecvate, catre organizatiile sau autoritatile competente, daca au motive rezonabile sa creada ca a fost savarsit un act grav de violenta, acoperit de sfera de aplicare a prezentei conventii, si ca sunt de asteptat alte acte grave de violenta.
Adică psihologii, doctorii, terapeuții sau preoții sunt obligați să devină niște informatori ai statului sau a ONG-urilor. Evident, dacă există motive rezonabile. Serios ?!

                                      Să demolăm ultimul bastion: Biserica, Religia

Articolul 42 – Justificari inacceptabile pentru infractiuni, inclusiv infractiunile comise in numele asa-numitei „onoare”
1. Partile vor lua masurile legislative sau alte masuri necesare pentru a se asigura ca, in cadrul unei proceduri penale initiate in urma comiterii oricareia dintre actele de violenta care intra sub incidenta domeniului de aplicare a prezentei conventii, cultura, obiceiul, religia, traditia sau asa-numita „onoare” nu vor fi considerate ca o justificare a acestor acte. Acest lucru se refera, in special, la afirmatiile ca victima a incalcat normele sau obiceiurile culturale, religioase, sociale sau traditionale ale comportamentului adecvat.
2. Partile vor lua masurile legislative sau alte masuri necesare pentru a se asigura ca incitarea de catre orice persoana a unui copil de a comite oricare dintre actele prevazute la alineatul 1 nu va diminua raspunderea penala a persoanei respective pentru actele comise.

Cultura, obiceiul, religia, tradiția sau așa-numita onoare nu vor fi considerate ca o justificare. Iar referirea se face atât la actele de violență, cât și la violența psihologică. Căsătoria, ca regulă, și nu regulă!, dintre un bărbat și o femeie devine o chestiune religioasă, o tradiție, bazată pe un comportament stereotip. Trebuie eliminată. În acest tumult incredibil, referendumul și modificarea Constituiției poate fi considerat un act împotriva Convenției de la Istanbul, asumată și ratificată de România. Iar susținerea că Dumnezeu a creat lumea și bărbatul, iar din coasta acestuia femeia, poate provoca unui copil violență psihologică. Conceptul trebuie înlăturat. Ca să nu mai vorbim de o serie de lucruri ce țin de morala, de organizarea și autonomia Bisericii. De exemplu excluderea femeilor de la primirea Tainei Preoției. Stigmatizare, tradiție, obicei, comportament stereotip. Este contra Convenției de la Istanbul. Vom avea femei preoți ?! Și tot în Litera și Spiritul Convenției de la Istanbul, școlile confesionale, patronate de Biserică, vor deveni ilegale. Și apropos, dacă băiețelul de 10 ani se visează fetiță va avea voie să folosească toaleta fetelor de la școală, profesorii urmând a permite și încuraja acest lucru?

                               Suveranitatea și Identitatea națională, o glumă

În final, ultima provocare. Dacă subminarea identității unei națiuni a fost implementată, putem trecem la însășți subminarea suveranității naționale. Capitolul IX al Convenției este despre Mecanismul de monitorizare. Extrase din Convenție: Articolul 66-Grupul de experti in interventia contra violentei impotriva femeilor si a violentei domestice. Grupul de experti in interventia contra violentei impotriva femeilor si a violentei domestice (denumit in continuare „GREVIO”) va monitoriza implementarea prezentei conventii de catre parti. Membrii sai vor fi alesi de Comitetul partilor din randul candidatilor nominalizati de catre parti, dintre cetatenii partilor, pentru un mandat de patru ani, care poate fi reinnoit o singura data. Ei se vor intruni in calitatea lor individuala si vor fi independenti si impartiali in exercitarea functiilor lor si vor fi disponibili pentru a-si indeplini atributiile intr-o maniera eficienta. GREVIO va adopta propriile sale reguli de procedura. Membrii GREVIO si ceilalti membri ai delegatiilor care efectueaza vizitele de tara in conformitate cu articolul 68 alineatele 9 si 14 se vor bucura de privilegiile si imunitatile stabilite in anexa la prezenta conventie. Partile vor depune la secretarul general al Consiliului Europei, in baza unui chestionar elaborat de GREVIO, un raport privind masurile legislative si alte masuri, care implementeaza dispozitiile prezentei conventii, pentru a fi analizat de catre GREVIO. GREVIO va analiza raportul prezentat in conformitate cu alineatul 1 impreuna cu reprezentantii partii in cauza.
GREVIO poate primi informatii privind implementarea Conventiei din partea organizatiilor neguvernamentale si a societatii civile, precum si din partea institutiilor nationale pentru protectia drepturilor omului.  GREVIO va lua in considerare informatiile existente disponibile din partea altor instrumente si organisme regionale si internationale din domeniile care se incadreaza in sfera de aplicare a prezentei conventii. . Pe baza tuturor informatiilor primite si a comentariilor din partea partilor, GREVIO va adopta raportul sau si concluziile sale privind masurile luate de catre partea in cauza pentru a implementa dispozitiile prezentei conventii. Acest raport si concluziile vor fi transmise partii in cauza si Comitetului partilor. Raportul si concluziile GREVIO vor fi facute publice la data adoptarii lor, impreuna cu eventuale comentarii ale partii in cauza.
Fara a aduce atingere procedurii din alineatele de la 1 pana la 8, Comitetul partilor poate adopta, pe baza raportului si a concluziilor GREVIO, recomandarile adresate acestei parti:
a) privind masurile ce trebuie luate pentru implementarea concluziilor GREVIO, stabilind o data pentru prezentarea informatiilor privind implementarea lor, daca este necesar; si
b) vizand promovarea cooperarii cu respectiva parte pentru implementarea adecvata a prezentei conventii.  Parlamentele nationale vor fi invitate sa participe la monitorizarea masurilor luate

Mai discutăm de suveranitate națională? Mai discutăm de identitate națională? De tradiții și obiceiuri? Să fim seriosi? GREVIO va organiza tradițiile și obiceiurile statelor semnatare. De asemenea, va elabora modul de implementare al celor prevăzute de Convenție. Iar rapoartele, un fel de MCV, vor pune presiune pe statele membre, fiind o posibilă pârghie bună de acționat în luarea unor decizii din partea statului în cu totul alte direcții.

                             Mai există Guverne care țin la valorile strămoșești și naționale

Ei, acum înțelegeți de ce de la trimiterea la Parlament până la promulgare au trecut doar câteva luni? De ce semnarea s-a făcut elogiind strict lupta privind violența împotriva femeii? De ce nici un cuvânt despre toate cele mai de sus? De nu a existat o dezbatere publică? Ceea ce însă miră e tăcerea Bisericii! Dar, nu acesta a fost scenariul în întreaga Europa! Până acum, Convenția de la Istanbul a fost semnată de 44 state: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Belgia, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Moldova, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Macedonia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie. Dintre acestea însă nu au ratificat-o 16 state: Armenia, Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Moldova, Slovacia, Ucraina, Marea Britanie. Canada, SUA, Rusia sau Japonia nici măcar nu au semnat Convenția. Deloc întâmplător, statele care nu au ratificat sunt în mare parte cele din Grupul de la Vișegrad (Grupul V4 = Cehia, Ungaria, Polonia Slovacia) și statele europene. Prima categorie este o puternică voce opozantă globalismului și anihilării identității naționale promovate de Bruxelles, iar statele est europene sunt cunoscute pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor milenare.

    Convenția de la Istanbul, subiect de campanie în alegeri prezidențiale și Parlamentare

În acest context, într-o serie de state europene au avut loc adevărate furtuni pe tema semnării – ratificării Convenției de la Istanbul. Nu doar dezbatere publică, ci și o implicare a Bisericii și o luptă politică acerbă, scrutinuri electorale prezidențiale sau parlamentare fiind tranșate în această dispută. Cel mai de curând, Slovacia a anunțat că nu va ratifica Convenția. Premierul Robert Fico, temându-se de puternica voce a Bisericii și a Partidul Naţional Slovac (SNS) a anunțat că deşi Slovacia va adopta în legislaţie toate măsurile menite să combată violenţa împotriva femeilor, nu va ratifica tratatul, numindu-l un document controversat, ce ar putea încălca Constituţia şi duce la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. „Nu putem adopta măsuri care ar veni în contradicţie cu convingerile şi sentimentele oamenilor din unele state”, a punctat premierul slovac. Convenţia de la Istanbul „pune în mod inutil sub semnul întrebării diferenţele naturale între bărbaţi şi femei şi le numeşte «stereotipuri»”, chiar dacă urmăreşte scopul nobil al eliminării violenţei împotriva femeilor, a mai explicat Fico.

La începutul acestui an și Bulgaria, care deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, a retras Convenţia de la ratificarea în Parlament, din cauza opoziţiei puternice exprimate de grupuri religioase şi politice.

În Ungaria, alt stat care nu a ratificat Convenția, președintele Viktor Orban a făcut din acest aspect un subiect de campanie pentru alegerile prezidențiale din acest an.

În Polonia s-au pierdut alegeri prezidențiale pe acest subiect. În aprilie 2015, ex președintele polonez Bronislaw Komorowski a ratificat Convenția, ignorând apelurile dreptei conservatoare și Bisericii catolice de a bloca demersul, entități ce afirmau că  documentul introduce în cultura și sistemul legal polonez noțiuni ce îi sunt străine, dintre care în special „teoria genului”, descrisă de Episcopatul polonez ca „extremistă și neomarxistă”. Opoziția a făcut din acest subiect un glonț de argint pentru alegerile prezidențiale, iar în luma mai, președintele Komorowski, Platforma Civică, a pierdut alegerile în favoarea conservatorului social Andrzej Duda, Partidul Lege și Ordine, un apropiat de Biserica Catolică. Apoi, în octombrie 2015 cu Convenția de la Istanbul una din temele electorale, partidul eurosceptic Lege şi Justiţie (PiS, conservator) a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare, cu 37,6% din voturile exprimate, ceea ce i-a oferit o majoritate absolută în noul Parlament – o premieră de la căderea comunismului.

Anterior, până și semnarea tratatului a avut conotații politice ample. Polonia a semnat tratatul în decembrie 2012, când la putere era Guvernul lui Donald Tusk. La alegerile parlamentare de cu un an înainte, Platforma Civică a lui Tusk a obținut 39,18% din locurile din Sejm, Parlamentul Polonez, ceea ce l-a pus în situația inedită pentru un premier polonez de după căderea comunismului de a rămâne la guvernare în urma alegerilor parlamentare. Bucurându-se de sprijin popular, dar ignorând criticile Bisericii și ale euroscepticilor, Tusk a semnat Convenția. Din acel moment a început declinul Platformei Civice, declin ce a culminat cu pierderea alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2015 în favoarea euro scepticilor. Însă, semnatarul Convenției, fostul premier Donald Tusk, a ajuns în vara lui 2017 preşedintele Consiliului European. Post numit de liderii europeni (şefii de stat sau de guvern ai ţărilor membre ale UE) și nu ales ! Totul are un preț, nu-i așa …?!

                                   Marxismul cultural și corectitudinea politică

Ei și am ajuns la vorba episcopatului polonez… neomarxism și marxism cultural!

Marxismul cultural este un termen larg care se referă la propaganda și aplicarea ‘Teoriei Critice’ și, mai general, la influența culturală, politică și academică a anumitor elemente ale ideologiei Stângii contemporane. Rădăcinile marxismului cultural se găsesc în ceea ce se numește generic Școala de la Frankfurt, adică gânditorii care au îmbrățișat ideile propagate de la Institutul pentru Cercetări Sociale al Universității Goethe din Frankfurt în perioada interbelică. Ulterior ideile și fondatorii școlii au traversat Atlanticul și au ajuns pe Tărâmul Făgăduinței. Marxismul cultural este de fapt corectitudinea politică sau multiculturalismul. Adică translatarea marxismului economic în termeni culturali. Iar obiectivul principal al marxismului cultural este distrugerea valorilor tardiționale. Teoria curentului a fost concepută de vechii marxiști, care însă văzând că Revoluția marxistă nu are succes au schimbat teoria. Astfel că marxismul ideologic a trecut la marxismul cultural. Astfel, ‘Clasa muncitoare’ a fost înlocuită cu ‘minoritățile’, conflictul de clasă dintre bughezie și proletariat, dintre cei ce au și cei ce nu au, s-a transformat în conflictul dintre ‘oprimați’ și ‘opresori’, conflictul dintre cei ‘cu privilegii’ și cei ‘fără privilegii’. Grupurile majoritare sunt definite automat ca privilegiate/opresive, în timp ce grupurile minoritare sunt etichetate automat ca defavorizate/oprimate. Astfel, dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia. În acest sens, credințele tradiționale asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, au fost numite „prejudecăți”, unii mergând chiar și mai departe și comparându-le cu tradițiile care au permis apariția fascismului în Europa. Marxismul cultural împarte societatea simplu, în două, opresori și victime, opinând că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. Se năștea o  coaliție a victimelor, care, așa cum se nota de către adepții curentului va fi structura centrală din care vor răsării noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare! O coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – negri, femei și homosexuali.

Justiția Socială, feminismul, neoprogresismul și postcolonialismul, ca să numim numai câteva, sunt toate mișcări inspirate sau generate de Teoria Critică sub umbrela acestui marxism cultural. Iar în acest context libertățile individuale se supun nevoii de existență a minorităților, așa cum nota Herbert Marcuse, în 1965 –  „Minoritățile mici și lipsite de putere care luptă cu falsa conștientizare și beneficiarii ei trebuie ajutate. Continuarea existenței lor ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT PREZERVAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR încălcate care garantează puteri constituționale celor care ‘asupresc’ aceste minorități”. Astfel că rasismul și sexismul au fost redefinite ca produse ale combinației dintre prejudecăți plus putere.

Mai departe, opiniile diferite sunt descrise ca „frici iraționale” sau „fobii”. De exemplu, o persoană care nu se simte confortabil trăind ca minoritară într-o comunitate dominată de imigranți musulmani este decretată „islamofobă”, din moment ce a dori să trăiești printre persoane cu etnie și cultură similara cu a ta (alta decât cea musulmană) este considerată o „boală”, o „fobie”. Dimpotrivă, când musulmanii pakistanezi care trăiesc în Marea Britanie manifestă preferință de grup, trăind într-o zonă a orașului transformată într-un mini-Pakistan, atunci nu mai vorbim de „boală” sau de „fobie”, ci numai despre „multiculturalism”.

O manifestare populară și propagandistică a Marxismului Cultural este Corectitudinea Politică, în cadrul căreia canalele media și doctrinarii științelor sociale fac un exercițiu obligatoriu din punerea la îndoială a limbajul comun. Astfel, imigranții ilegali trebuie numiți „migranți nedocumentați”, în timp ce discriminarea etnică pozitivă (privilegii pentru minorități exclusiv pe baza apartenenței la acea minoritate) este numită „acțiune afirmativă”. În prezent, trăim într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.

Și nu în ultimul rând însăși definirea Libertății în accepțiunea lui Winston,  din 1984 a lui Orwell,  „libertatea de a spune că 2+2=4”, este pusă în pericol.

Toate acestea fiind spuse, e timpul, chiar și acum după semnare și ratificare, să înceapă dezbaterea și în România. Mai avem valori morale? Le apărăm? Mai avem Biserică? Este ea un far călăuzitor ? Ne mai dorim păstrarea obiceiurilor și tadițiilor ?! România, trezește-te!

                                                                                                                                             Mihai PETEAN

Prima parte a articolului: Neomarxismul UE lovește tradițiile și suveranitatea prin Convenția de la Istanbul (I)

 

Sursa: http://www.cotidiantr.ro/neomarxismul-ue-loveste-traditiile-si-suveranitatea-prin-tratatul-de-la-istanbul-88685.php#.Wr5z0Ihua70

Comentariu deosebit de important al unei cititoare a revistei „Justițiarul”:

În 2015, când se lucra pe șest la ratificarea Convenției de la Istanbul, România (prin proaspătul președinte Iohannis) s-a alăturat inițiativei HeForShe Impact Champions care are ca prioritate internațională „angajarea factorilor-cheie de decizie din guverne, corporații și universități din întreaga lume pentru a conduce schimbarea omenirii începând de la vârf (top-down) și pentru a avansa și obține EGALITATEA DE GEN pentru toți.

Expresia „egalitatea de gen” este foarte perfidă și derutează pe mulți oameni de bună credință. Ea nu înseamnă egalitatea femeii și a bărbatului, ci că genul (masculin, feminin) este o construcție socială și că omul este cum se simte el mai bine, uneori bărbat, alteori femeie. Teoreticienii egalității de gen pretind că asta ar fi soluția la toate inegalitățile și nedreptățile bazate pe gen.

Iohannis s-a angajat ca să pună în practică în România egalitatea de gen și ca, până în 2020, 70% din instituțiile din România să aibă experți în egalitatea de gen.

Vezi articolul ActiveNews „O declarație a președintelui Klaus Iohannis care a trecut neobservată: Până în 2020, 70% din instituțiile din România vor avea experți în egalitatea de gen
https://www.activenews.ro/stiri-politic/O-declaratie-a-presedintelui-Klaus-Iohannis-care-a-trecut-neobservata-Pana-in-2020-70-din-institutiile-din-Romania-vor-avea-experti-in-egalitatea-de-gen-146281
Totul se leagă, ca în jocurile puzzle!

Mai multe detalii: aici

 Sursa: bintelligence.ro

 

Pr. Nicolae Manolis despre monahul Sava Lavriotul

Image result for pr.nicolae manolis

Hristos a înviat!

Știu, fraților, că mă ocup de un subiect care va provoca un teribil război împotriva mea, întrucât în Biserica lui Hristos există un abces ascuns și periculos. Tulburarea pe care a provocat-o pe internet anunțul publicării acestui răspuns a arătat deja ce avea să urmeze. Spargerea acestui abces va lua timp, însă orice deranjare provoacă miros urât și cine scormoneste își atrage ură și antipatii.

Părintele monah Sava (Lavriotul) a descoperit cu întârziere existența unei grupe de credincioși cărora li se iartă participarea la tainele săvârșite de preoți care nu au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. Aceștia sunt novicii, cei care au intrat astăzi în Biserică și care nu au cunoștință de panerezia ecumenismului, de îngrădire etc. Pe de altă parte, potrivit părintelui, regula îngrădirii este obligatorie pentru credincioșii conștienți. Priviți filmul care urmează, cu declarațiile revelatoare ale părintelui pe un canal de internet (vedeți întregul interviu la postul ΟΔΥΣΣΕΙΑ TV și la radio (ascultați întregul interviu la postul de radio Tvkosmos 93,8).

Video 1: Părintele Sava Lavriotul, „Aplicăm iconomia și îi trimitem pe credincioși la preoți care îi pomenesc pe ierarhi” [VIDEO 2018]

În primul rând, aceste declarații reprezintă o evoluție față de atitudinea sa inițială în legătură cu caracterul obligatoriu al acriviei în privința îngrădirii și în principal în legătură cu lipsa permisivității față de iconomie ca metodă presupus antipatristică. Atitudinea acestui monah și a altor părinți din Sfântul Munte vizavi de calea iconomiei a fost de fapt și principala noastră disensiune și cauza neparticipării noastre (a părintelui Theodoros, a părintelui Fotios și a mea) în cele din urmă la întâlnirea de la Oreokastro din aprilie 2017[1]. În ultimul paragraf al deciziei asupra căreia se căzuse în principiu de acord, decizie care ar fi rezultat la sfârșitul întâlnirii din Oreokastro și care ulterior a fost respinsă prin cunoscuta schimbare de atitudine de către monahul în cauză și de către ceilalți, care au încălcat cu lașitate înțelegerea, se menționa:

„Se recomandă credincioșilor să evite să participe la slujbele unde slujesc sau sunt pomeniți episcopi și preoți eretici ecumeniști declarați. Este preferabil să meargă acolo unde slujesc episcopi și preoți cu cuget ortodox, chiar dacă din anumite pricini nu au întrerupt pomenirea celor cu cuget eretic și aceasta, din iconomie. Cel mai bine și vrednic de laudă după acrivia canonică este să participe la slujbe acolo unde nu sunt pomeniți cei cu cuget eretic, adică acolo unde preoții au purces la întreruperea pomenirii” [2].

Părintele TheodorosZisis, părintele Fotios Vezynias și cel ce semnează aceste rânduri am rămas credincioși acestei poziții a deciziei, în dificila luptă a purtării de grijă față de fiii noștri duhovnicești și a îndrumării celor care ne-au urmat sau care și-au manifestat dorința de a ne urma. Este evident că întreruperea pomenirii sau îngrădirea implică o mulțime de probleme, mai ales dacă ești preot de mir, cu turmă duhovnicească.

În al doilea rând se pare că părintele Sava ignoră aceste probleme pastorale fundamentale, pe care le întâmpină un duhovnic în lume. În afara celor două categorii de credincioși [cu „viteze” diferite] pe care le poate recunoaște, există și multe altele, pe care fie în mod intenționat le ignoră, fie le trece cu vederea din cauza unei lipse de sensibilitate pastorală. Întrucât în rândul „credincioșilor înaintați”, la care face referire, există unii oameni care aparțin unor organizații [asociații] bisericești (caracterizați de cunoscuta sfială în privința întreruperii pomenirii), alții care au fost crescuți în mediu mitropolitan, alții se confruntă cu dificultăți în familie – dezacordul dintre soți și reacții negative din partea copiilor și a rudelor, alții au duhovnici care le interzic să se ocupe cu lupta antieretică, amenințându-i că își vor pierde sufletul, alții au legătură cu mânăstirile aghiorite simpatizante ale Patriarhiei Ecumenice, care îi îndeamnă să nu se ocupe de persoana patriarhului fiindcă nu este treaba lor, sau oameni cucernici, pentru care opunerea față de actele eretice ale ierarhului locului reprezintă păcat capital, judecare a slujitorilor Bisericii și așa mai departe.

Sunt situații reale, pe care este păcat să le trecem cu vederea. Este desigur nedrept ca preoților înaintați duhovnicește să le acorde timp și să caute modalități de a-i ajuta să se îndrepte spre întreruperea pomenirii, având parte chiar de susținerea turmei lor duhovnicești (până și de ajutor financiar) și credincioșilor să nu le ofere timp și șanse, decât celor care au venit de curând în Biserică, care sunt neexperimentați și nu cunosc subiectele de Credință!

Există o teorie, pe care se pare că și-au însușit-o și cercuri bisericești, potrivit căreia toată această lume, categoriile de „viteză” ale credincioșilor, pe care îi ignoră monahul în cauză, este o lume pierdută pentru Biserică și se va mântui doar rămășița. Noi nu vrem să ne asemănăm masonilor, care consideră generațiile de oameni ca fiind consumabile în vederea creării unei societăți viitoare desăvârșite.

Ne luptăm pastoral și individual să aducem la acrivia credinței toată această lume. Iar drumul către acrivie trece în mod necesar prin iconomie.

Pe de altă parte, în rândurile celor ce au venit de curând în Biserică (categoria a doua de „viteză”, potrivit părintelui Sava) există și „râvna către Dumnezeu, dar fără de pricepere” a oamenilor care L-au cunoscut de curând pe Hristos și în salturi și îndemnați fiind, ajung la acrivie și acționând fără discernământ, taie capete.

Monahul cu pricina descoperă cu întârziere „viteza” credincioșilor pe care o cere iconomia, fapt ce impune în mod automat:

  1. să admită că nu ne separă nimic,
  2. să ceară iertare de la părintele protoiereu TheodorosZisis și de la cei împreună cu acesta,
  3. să spună un călugăresc „Binecuvântați!” pentru defăimarea luptei antiecumeniste, pentru dezbinarea sinaxei de la Oreokastro, pentru scandalizarea credincioșilor la nivelul întregii lumi ortodoxe și pentru jubilarea ecumeniștilor din pricina dezbinării provocate în lupta ortodoxă.

Dimpotrivă, până în momentul de față a ales metoda înjosirii tuturor celor pe care ne consideră dușmanii săi. Cu declarațiile sale de la Mitropolia de Rașka și Prizren își întețește ofensiva personală împotriva noastră prin calomnii rușinoase.

În mod concret:

1. Îl acuză în mod cu totul neîntemeiat pe părintele Theodoros că se face pricină a împiedicării îngrădirii, împiedicând oamenii să înainteze spre aceasta.

2. Îl acuză pe părintele Theodoros că este antipatristic și ecumenist conservator.

3. Ne acuză pe noi pe toți că trimitem credincioșii să participe la slujbe la ecumeniști și să se împărtășească de la preoți care acceptă sinodul din Creta. Personal consider că pune în aplicare o metodă vicleană. Conștientizând schimbarea de atitudine pe care a făcut-o și nedorind să accepte ca fost învins și că linia pe care noi am urmat-o a fost îndreptățită, schimbă tactica [povestea]. În timp ce până de curând ne acuza că trimitem lumea la preoți care pomenesc [ierarhii eretici] (în pofida faptului că am propus doar preoți cu cugetare tradițională), acum, fiindcă și el face acest lucru, pentru a nu se smeri, inventează inepția că trimitem lumea la ecumeniști. Aceasta constituie în fond un lucru infam, dar voi folosi o expresie din locul de baștină al părintelui Sava, pe care o va înțelege poate mai bine: „Ο nebunie am făcut și încumetarea mare” [cu sensul că s-a încumetat să facă o prostie, negândindu-se la urmări și firesc este să îi pară rău pentru asta]. A se vedea aceste declarații în înregistrarea video care urmează (vedeți întregul interviu aici).

În legătură cu neadevărurile pe care le spune monahul cu pricina pot să dau mărturie personală că lucrurile s-au desfășurat tocmai invers.

1. Părintele Theodoros le-a cerut doar să aștepte decizia Sfântului Sinod și Sfintei Epistasii a Sfântului Munte, în speranța că prin acestea va fi respins pseudosinodul din Colymbari, Creta, iar în caz contrar să trecem la îngrădire cu toții, împreună. Însă și în momentul în care aceștia s-au hotărât totuși să facă mai grabnic întreruperea pomenirii, părintele Theodoros, având gândul cel bun, s-a gândit că, în calitate de monahi aghioriți, au dreptul să purceadă la întreruperea pomenirii fiindcă îl au pe patriarhul Bartolomeuca imediat întâistătător.

2. Recomandă în fond poporului credincios să se depărteze de părintele Theodoros, pe care îl numește antipatristic și depărtat de linia Sfinților Părinți. O astfel de atitudine dispreţuitοare nu au îndrăznit să aibă nici cei mai înverșunați ecumeniști. Dacă ne gândim cu cine se luptă părintele Theodoros de atâți ani, aceștia sunt care se folosesc de îndemnurile inadmisibile și de exprimările înjositoare ale monahului în cauză, adică papismul, uniții, Fanarul și masoneria. Convingerea sa referitor la evoluția părintelui Theodoros („și o să vedeți că în scurt timp o să pomenească din nou”) nu mi se pare o profeție, ci o necuviincioasă dorință a celui ce le-a rostit. Să-i amintesc, în acest sens, cu indignare în fața adâncului disprețuirii pe care o arată și a modului înjositor de exprimare, că în istoria bimilenară a Bisericii există multe exemple de promotori care au fost stăpâniți de boala iubirii de putere în numele lui Hristos.

3. Μonahul în cauză ne acuză că ne trimitem fiii duhovnicești să participe la slujbe și să se împărtășească la preoți ecumeniști, care acceptă hotărârile pseudosinodului, aducând exemplul Patriarhului Serbiei! Aș vrea să dau tuturor încredințarea că niciodată nu ne-am sfătuit fiii duhovnicești, în public sau în particular, să participe la slujbe în parohii unde slujesc ierarhi și preoți ecumeniști. Am ostenit îndemnându-i pe toți cei care nu pot să urmeze acrivia, ca cel puțin să meargă la slujbe săvârșite de preoți cu cuget ortodox, exact așa cum spunea mesajul inițial al deciziei de la Oreokastro.

Am dat un scurt răspuns în cuvântarea mea din duminica trecută și înaintea concluziilor prezentului articol alătur un fragment al acestuia în înregistrarea care urmează.

Concluzii

Pe bună dreptate se poate întreba cineva de ce monahul în cauză, cu toate că în sfârșit a descoperit nevoia aplicării principiului iconomiei Sfinților Părinți, în loc să ceară iertare, își întărește atitudinea cu minciuni și calomnii. Pe cine slujește oare? Consider, fraților, că există un mare joc de culise.

  1. fie este înverșunat împotriva noastră personal,
  2. fie nu conștientizează seriozitatea împrejurărilor,
  3. fie slujește unor interese străine, fără să fie conștient de asta sau fiind (vai și amar) în cunoștință de cauză,
  4. fie a fost orbit duhovnicește de tendințele de conducere,
  5. fie toate acestea la un loc.

Cred că dacă părăsește egoismul i se dă o mare șansă. Acum, când este clar că a văzut și el însuși utopia alegerii absolute a acriviei în lume, să recunoască că a greșit. Vede deja că nu a avut dreptate prin insistența sa absurdă. Fiindcă în calitate de cleric primește foarte multe presiuni de la oameni care nu sunt pregătiți să aplice acrivia, adică pentru întreruperea deplină a comuniunii fie și cu preoții tradiționali, care pomenesc, având în acest caz două posibilități: fie să îi alunge pe cei care nu pot să aplice o astfel de acrivie, fie să folosească principiul iconomiei. Și, desigur, fiind un om inteligent, chiar dacă nu are cunoștințele teologice necesare, realizează ce este spre binele sufletelor neputincioase, înțelege greșelile din neștiință ale poporului. A fost nevoit de situația obiectivă să aplice principiul iconomiei pentru atât de mulți, încât în esență nu ne mai deosebește deja nicio diferență.

Haideți deci, părinte Sava, să arătăm iubire unii față de alții, să facem metanie și, de vreme ce ai ajuns în cele din urmă acolo unde ne aflăm noi, să ne împăcăm de dragul unității. Vezi că învrăjbirea nu duce nicăieri. Dimpotrivă, ne conduce spre minciuna care se hrănește din „ego” și se întețește. Îmi doresc ca Domnul Cel înviat să te lumineze, încât pentru cinstea Credinței și a Ortodoxiei, pe care atât de mult le iubim, să luptăm împreună împotriva lupilor îmbrăcați în piei de oaie, care cutreieră prin turma cea cuvântătoare a lui Hristos. Am convingerea în Domnul că vei face pasul necesar, îndeosebi după această invitație.

Cerându-ți cu smerenie iertare dacă te-am jignit sau te-am ofensat ca om, nădăjduind că vei înțelege grija părintească și frățească [pe care ți-o port] și vei justifica graiul pe care l-am folosit pentru a exprima tristul adevăr, te îmbrățișez frățește cu dragostea lui Hristos cel Înviat. Să ai binecuvântarea mea!

[1] https://www.katanixis.gr/2017/04/2017_6.html
[2] https://katihisis.blogspot.gr/2017/04/blog-post_7.html

Sursa: ortodoxinfo.ro

Grecia la cheremul politicii homosexuale – Cuplurile de sodomiți VOR PUTEA PRIMI COPII ÎN PLASAMENT ȘI VOR DEVENI TUTORI AI ACESTORA

Rusia refuza ca orfanii tarii sa ajunga la cuplurile gay. Interzice adoptia prin lege

Foto: henrymakow.com

A treia cădere a Greciei!

Pașii au fost următorii:

Trei țări ortodoxe: CIPRU CADE, GRECIA CADE, ROMÂNIA încă REZISTĂ în luptă cu homosexualitatea

Au legalizat „parteneriatele civile” sau „uniunile civile” pentru a da o formă legală acestei „însoțiri” contra naturii dintre persoanele de acelați sex.

Apoi a urmat:

Grecia: Guvernul Tsipras a adoptat o lege care le permite adolescenților să-și schimbe genul doar printr-o simplă declarație. Mitropolitul Nicolae: Suntem în vremurile Antihristului

Adică au creat premiza ca eventuali copii crescuți de homosexuali să nu mai poată fi identificați ca având deviații de comportament din cauza mediul anormal în care vor fi crescut, ci să-și poată „alege sexul” în funcție de influența malefică a celor ce îi vor crește.

Iar acum au trecut la următorul pas:

„Cuplurile” homosexuale din Grecia vor putea primi copii în plasament

Parlamentul grec a votat miercuri o dispoziție ce autorizează primirea de copii în plasament de către cuplurile homosexuale aflate în uniune civilă, în pofida opoziției dreptei și extremei drepte din Grecia.

Articolul legislativ a fost adoptat de 161 de deputați contra 103, din totalul celor 300 de deputați fiind prezenți în sală 264, pentru un vot nominal cerut de partidul neonazist Zorii Aurii. În fiecare formațiune, au fost parlamentari care s-au distanțat de poziția grupului lor, însă la modul global articolul a fost votat de partidul de stânga Syriza, aflat la putere, și de opoziția de centru-stânga.

Noua Democrație, principala formațiune a opoziției, conservatoare, s-a opus acestei reforme, combătută de asemenea de neonaziști și de partidul suveranist Anel, aliat al guvernului condus de Syriza.

Căsătoriile între homosexuali sau adopțiile de către cuplurile de același sex sunt interzise. Încă.

În cadrul unei serii de reforme societale, guvernul Syriza-Anel a extins totuși asupra homosexualilor pactul de uniune civilă, rezervat în mod explicit heterosexualilor de la înființarea lui, în 2008.

Sursa: activenews.ro

Ce va urma? Căsătorii în toată regula și adopții depline și legale de copii.

Observăm că aceleași directive acționează cam în același timp în mai multe țări, căci și în România au mai încercat să legalizeze „parteneriatele civile”, iar acum încearcă din nou:

Dragnea spre lada de gunoi a istoriei – Vrea parteneriat civil pentru homosexuali în România

Ba chiar se lucrează și pentru legiferarea identității de gen:

Ideologia de gen, prioritate a României cu orice preț. Ale cui interese le servim?

Uimitor este cum au îngenunchiat de trei ori Grecia, țară ortodoxă cu o populație mult mai energică, în privința protestelor, ca a noastră!

Va rezista oare România și de data asta? Dă Doamne!