14 mai – Pomenirea martirilor din închisori – ZI NAȚIONALĂ – 70 de ani de la marile arestări ale elitelor românești din 14 mai 1948. “Mesajul meu este să iubim neamul acesta!” – fostul deținut politic Ioan Maluș

Pe 14 mai se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Mii de tineri – cei mai mulți elevi și studenți – au fost aruncați în beciurile Securității, primind apoi, după simulacre de procese, condamnări uriașe la închisoare. Începând din 2017, ziua de 14 mai a devenit oficial Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Citiți și 14 mai 1948 – Arestarea Părintelui Justin Pârvu. Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Este un prilej de aducere aminte, dar și de cinstire a supraviețuitorilor. Este un prilej, de asemenea, de a aduce în fața cititorilor noștri chipul unuia dintre cei mai încercați români ai ultimului secol, un botoșănean care merită nu doar prețuirea noastră, ci și mulțumirea și recunoștința.

Ioan Maluș (centru)

Ioan Maluș este, la 95 de ani, un supraviețuitor al temnițelor comuniste. Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani (alături de fratele său, Vasile Maluș, trecut la cele veșnice pe 19 aprilie 2018) – Ioan Maluș se așază în fața noastră drept mărturie a unui timp pe care vrem-nu vrem, nu avem voie să îl uităm.

“Mesajul meu este să iubim neamul acesta!”

Într-un timp în care valorile acestui popor sunt arse cu fierul roșul al ideologiilor de tot soiul, un om ne vorbește despre onoare, demnitate, cinste, onestitate. Și despre Dumnezeu. “Bătut, chinuit, ne-au rupt picioarele, dar sufletul și credința în Dumnezeu și Hristos nu au putut să ne-o ia”, spune Ioan Maluș, fără a acuza pe nimeni – nici măcar pe Dumnezeu – pentru suferințele îndurate.

A fost ridicat de pe locomotivă la Depoul Oneşti. Avea 25 de ani și nimic, din acea zi, nu mai avea să fie la fel. “În perioada asta comunistă, noi am luptat pentru credinţa noastră, biserica noastră. Ne-au torturat, ne-au bătut, ne-au schingiuit, ne-au făcut tot ce le-a poruncit diavolul, a fost mai rău ca în Iad. Eu nu am regretat nicio clipă, mi-a dat Dumnezeu să scap. În puşcărie a fost mai rău ca în Iad. Era un student care a fost legat de perete şi bătut o noapte întreagă. “Să mori ca Hristos dacă nu te lepezi de Hristos”, i-au spus. Şi a murit legat acolo. Multe am văzut, eu am stat şapte ani în puşcărie şi am primit un singur pachet, de trei kilograme, de la părinţii mei de la Stânceşti. Apoi am fost dus la Canal, unde eram socotit nereeducabil pentru că nu m-am lepădat de credinţă, dar Dumnezeu mi-a ajutat, am simţit puterea Lui. Aş fi vrut să mor, m-au bătut, dar nu am murit şi a trecut perioada asta… Aş putea să vă povestesc multe aspecte dar sunt depăşite de orice închipuire omenească. Mesajul meu este să iubim neamul acesta”, sunt cuvintele lui Ioan Maluş.

Cu atâta suferință atârnată de suflet, Ioan Maluș nu își urăște torționarii. Nu hulește, nu plânge, nu cere nimic drept compensație pentru chinul acelor timpuri. Locuiește și astăzi, într-o singurătate chinuitoare după ce soția a plecat la cele veșnice, în apartamentul său simplu din Botoșani.

“Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură…”

Ioan Maluș s-a născut pe 16 martie 1923, în satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani. Este arestat pe 14 martie 1948, când cobora de pe locomotiva de la trenul de marfă, de către Ruchenstain și Lungu. Făcea parte din lotul Mihai Puscașu, alături de alți câțiva. A fost torturat crunt în timpul anchetei la Securitatea din Botoșani și la cea din Suceava. Se spune că era cărat la tribunal într-o pătură, pentru că nu mai putea merge din cauza torturilor la care a fost supus.

De prin anul 1938, povestește Ioan Maluș, fiind elev la gimnaziul industrial, a înclinat spre naționalismul creștin. “Apoi m-am gândit că trebuie să luptăm pentru reîntregirea țării. Și, mereu, împotriva bolșevicilor, a comuniștilor”. 

Citim în sentința nr. 351 din 21 martie 1949, prin care Ioan Maluș era condamnat la ani grei de închisoare: “Aspectul subversiv, fascist și paramilitar al organizatiei în care au activat acuzatii din acest lot s-a stabilit în cursul dezbaterilor, atît prin masurile organizatorice inspirate dupa tipicul legionar, cât și prin scopul urmarit”.

Judecata, de fapt un simulacru de proces, s-a petrecut în incinta pușcăriei din Suceava. “Apărător, din oficiu, mi-a fost un evreu care, în loc să mă apere, întărea acuzațiile. Au încercat să mă trateze luând în considerație statutul meu de muncitor, de mecanic de locomotivă. Dar, până la urmă, au ajuns la concluzia ca sunt nereeducabil! Și am fost condamnat la 7 ani de închisoare corecțională”.

Ioan Maluș este condamnat și trimis la Gherla. Este închis la Izolare, celula 62, un an si jumatate. A primit o singură vizită în celulă. “Cred că vizitatorul era Nicolski. A plecat furios pentru că noi i-am zis că ne simțim bine și că n-avem altă declarație de făcut”. 

Greu de imaginat prin ce au trecut acești, a căror vină nu li se putea ierta: își iubeau Țara și credeau în Dumnezeu.

“Se speriaseră și cei din alte camere de suferința mea. Au făcut cu mine “morișca”: m-au pus pe doi suporți și m-au bătut la tălpi, în serie, când Ruchenstain, când Lungu. Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură. Ca să mai pot mișca degetele, am pus picioarele în tineta cu urină… Anchetatorii mei se mâniau mai cu seamă când le spuneam că nu mi-e frică de moarte…”.

Demonii trecutului…

În iulie 1955 va fi eliberat, însă decenii la rând va fi urmărit de Securitate, în încercarea de a-l racola: Nu vrei matale sa fii patriot? “Am fost încercat și după ce am ieșit. Au venit să mă facă informator. M-au chemat. Când m-au întrebat, am spus că eu sunt patriot, că îmi fac datoria la locul de muncă. Nici în pușcărie nu am facut asta, cu dvs. să fac? Te ducem iar la Gherla, m-au amenințat. Mă duc singur, nu am nevoie!”.

Dacă a meritat atâta suferință? Privește cu amară tristețe la ce se întâmplă astăzi. “Lipsește educația tineretului. Nu mai este educat tineretul așa cum au fost noi. Acum… Am intrat în Uniunea Europeană. Dar la noi nu a dispărut sămânța de comunism. Timp de 40 de ani s-a înrădăcinat și la orice cotitură tot apar din nou”, spune Ioan Maluș. “A dispărut noțiunea de neam. Noi nu putem uita sacrificiile moșilor și strămoșilor. S-a udat pământul acesta cu sânge de martiri. Trăim astăzi datorită sacrificiilor lor”, mai spune bătrânul.

Nu regreta nimic din ce a fost. Doar că nu a murit lângă camarazii săi. “Da, regret că nu am murit lângă camarazii mei. Pentru că nu am rezolvat nimic că m-am întors în viață. Poate că am mai adunat păcate. Cineva s-a intalnit la Canal cu fratele meu, Vasile. I-a spus: Ai un frate, Maluș? Da! Am stat cu el la Suceava, să știi că fratele matale este un martir! Așa i-a spus… Dacă muream atunci…”, spune batrânul cu lacrimi in ochi.

România este singura țară postcomunistă în care, deși comunismul a fost condamnat oficial, nu există o lege a lustrației. Cei care în urmă cu 60-70 de ani au torturat și ucis se bucură de pensii uriașe. Urmașii lor sunt astăzi pe posturi-cheie, conduc destinele țării și ne dau lecții de moralitate. Dennis Deletant, un cunoscut profesor universitar londonez, spunea în urmă cu câțiva ani: “Lustrația nu este destinată să măsoare vinovăția, rolul ei este să identifice responsabilități și să obțină de la uneltele opresiunii recunoașterea acestor responsabilități. Dacă societatea românească nu se ocupă de demonii săi, va avea de-a face cu ei și în viitor”. Trăim, din păcate, în acest viitor ocupat de demonii trecutului.

Florentina Toniță / Știri Botoșani

Legea nr. 127/2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste:

Art. 1. – Se instituie ziua de 14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Art. 2. – Sărbătorirea anuală a zilei prevăzute la art. 1 poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Art. 3. – În ziua de 14 mai, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția Națională de Presă Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni și materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste, în ziua de 14 mai 1948.

VIDEO 14 Mai 2018:

Reclame

5 gânduri despre „14 mai – Pomenirea martirilor din închisori – ZI NAȚIONALĂ – 70 de ani de la marile arestări ale elitelor românești din 14 mai 1948. “Mesajul meu este să iubim neamul acesta!” – fostul deținut politic Ioan Maluș

  1. HRISTOS A INVIAT!

    „Sã vã umpleti inimile de foc si de hotãrîre în lupta grea si dreaptã în care v’ati înclestat si din care avem cu totii porunca de a iesi: biruitori sau morti. La voi mã gândesc când scriu. La voi, acei care veti trebui sã muriti, primind cu seninãtatea strãmosilor Thraci, botezul mortii. Si la voi acei ce veti trebui sã pãsiti peste morti si mormintele lor, ducând în mâinile voastre steagurile triumfãtoare ale Românilor”.
    (Corneliu Zelea Codreanu)
    Inainte de marea arestare din 14 mai 1948:
    LEGIONARI ASASINATI LA JILAVA PE MORMÂNTUL CÃPITANULUI IN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

    1. Pop Ion (Student); 2. Lascaianu Aurel (Student).

    In luna Februarie 1939 are loc la Cluj marele proces pentru atentat contra profesorului Goanga. In proces sunt acuzati optzeci de studenti clujeni. Dintre acestia, la 8 Februarie 1939, au fost condamnati 9 insi in frunte cu Pop Ion si Lascaianu Aurel, care au fost condamnati la moarte. Dupa opt luni dela pronuntarea sentintei acesti doi camarazi au fost scosi din celulele lor, dusi pe mormantul Capitanului si ucisi. Trupurile lor au fost aruncate in crematoriu.

    LEGIONARI ASASINATI LA INCHISOAREA DIN RÂMNICU- SÃRAT IN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

    1. Clime Gheorghe (Inginer); 2. Cantacuzino Alexandru (Avocat); 3. Totu Nicolae (Avocat); 4. Tell-Christian Alexandru (Avocat); 5. Furdui Gheorghe (Doctor in Teologie); 6. Dobre Banica (Licentiat); 7. Polihroniade Mihail (Avocat); 8. Craja Paul (Medic); 9. Simulescu Sima (Profesor); 10. Apostolescu Gheorghe (Comerciant); 11. Istrate Gheorghe (Licentiat); 12. Banea Ion (Avocat, Medic); 13. Serafim Aurel (Inginer).

    Dupa condamnarea Capitanului, se insceneaza un al doilea proces; in el se urmareste acum condamnarea celor pe care guvernul ii socotea in Statul Major al Miscarii Legionare. In vederea acestui proces, la 18-IV-1938, sunt alesi si scosi din lagarul de concentrare Ciuc -unde se gaseau arestati peste doua sute de legionari- un grup de 19: cei doisprezece de mai sus (mai putin Ion Banea), plus Vasile Christescu (ucis in Ianuarie 1939), Eugen Ionica, Traian Cotiga (ucisi la Brasov) si alti patru legionari. Procesul „celor 19” s’a judecat cu usile inchise. Acuzarea era aceiasi ca si in procesul Capitanului. Condamnarea: 7 ani inchisoare. Pe cand isi executau aceasta nemeritata pedeapsa, innoaptea de 21-22 Septembrie 1939, sunt tariti pe rand in curtea inchisorii si asasinati. Pe Inginerul Gheorghe Clime, inainte de a-l asasina,calaii l-au desfigurat in schingiuiri pentru ca sa smulga dela el declaratia ca ar fi dat ordin sa fie impuscat Armand Calinescu. Pe Gheorghe Apostolescu nu l-au atins gloantele. A stat insa intins pe pamant langa ceilalti camarazi, iar dimineata cand au venit calaii sa le ridice cadavrele a inceput sa strige: ajutor! Cateva gloante, acum tintite bine, l-au doborit si pe el la pamant.

    LEGIONARI ASASINATI LA SPITALUL MILITAR DIN BRASOV IN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

    1. Cotiga Traian (Avocat); 2. Ionica Eugen (Inginer); 3. Siancu Emil (Ofiter); 4. Pihu Grigore (Licentiat); 5. Susman Iuliu (Functionar); 6. Herghelegiu Ion (Avocat); 7. Proca Gheorghe (Functionar).

    Cand un legionar ce se afla in vreo inchisoare, prin beciurile politiei sau in vreunul din lagarele de concentrare, era total sleit de boala sau de raul tratament, cand adica era cu un picior in groapa, abia atunci era dus intr’un spital. In aceasta situatie se gasea acest grup de camarazi internati in Spitalul Militar din Brasov. In acea noapte de salbatica furie au fost treziti din somn si asa bolnavi cum erau, au fost incarcati intr’un camion si dusi in directia Rasnov. Langa o padure masina se opreste. Bolnavii sunt dati jos. Trupurile lor istovite au fost legate cu funii (cum ai lega un snop de grau), si-apoi asasinati. Herghelegiu Ion reuseste sa se desfaca din legatura comuna si prin intuneric se retrage in padurea din spatele lor. Cand sa le incarce cadavrele, asasinii constata ca unul lipseste. Vreme de o zi fu cautat. Seara la radio, se promite recompensa persoanei care-l va preda politiei viu sau mort. In cele din urma, descoperit intr’un copac, a fost impuscat si dus langa ceilalti camarazi ai lui in piata orasului unde au stat expusi doua zile.
    („Memorial Legionar”, Colectia Dacoromania, Madrid, 1960)

    Declaratii referitoare la moartea unor legionari cu ocazia evenimentelor din 1939

    – declaratii date de Adrian Brãteanu în anul de gratie 20 Mai 1939 –

    1) Avocatul Fagadaru, prins la Cernauti si dus la Cluj, înainte de a fi împuscat i s-a smuls limba fiindca n-a vrut sa tradeze pe camarazii lui. I s-au taiat mainile si labele picioarelor apoi un glonte i-a curmat restul de viata ce mai era in el.

    2) Ilie Grozea a fost chinuit in modul cel mai barbar bagandu-i-se aschii sub unghile de la maini si picioare. Nevrând sa divulge secretele ce le detinea ca sef al unei sectiuni muncitoresti, i s-a împuns limba cu sula si in fine i s-au sdrobit cu ciocanul toate incheieturile.

    3) Locotenentul Nae Dumitrescu, ofiter specialist in directia chimica a armatei, unul dintre cei mai distinsi ofiteri dupa ce a trecut prin toata gama torturilor neomenoase, i s-a smuls limba, apoi a fost dus in closet si spanzurat pentru a simula o sinucidere.

    4) Licentiata Lucia Grecu in fizico-chimice a fost groasnic chinuita si pe urma siluita de bestile „insarcinate cu anchetarea ei si, inebunita de groaza, s-a aruncat de la al patrulea etaj al prefecturii, ramanand moarta pe loc cu oasele sdrobite.

    5) Arhitectul Iacob si el a trecut prin toate aceste chinuri si in agonie a fost dus acasa, unde dupa o ora a incetat din viata, in timp ce sotia sa era torturata la Prefectura de politie.

    6) In luna Martie au fost impuscati chiar in cladirea Prefecturii Politiei, dupa ce au trecut prin toate chinurile avocatul Nadoleanu, doctorandul Tibi Popa, Dragos Popovici si Cosmin, student in medicina.

    7) In judetul Cluj,dupa ce au fost scosi din inchisoarea Cluj,pe drum au fost impuscati un grup de 7 studenti legionari dintre cari unul scapand grav ranit, s-a tarat pana in casa unui taran, unde autoritatile au adus un medic pentru a-i face o injectie ucigatoare; medicul refuzand studentul a fost lasat fara ajutorul necesar medical si pazit pana si-a dat sufletul din cauza pierderii de sange.

    8) In luna Mai Preotul Calugar Isichie Antochi din Iasi si Ion Mihalache, student, in drum spre Tg Ocna au fost impuscati. Cazuri de acestea sunt foarte numeroase dar in mare parte inca necunoscute, corpurile celor ucisi fiind arse la crematoriu pentru a li se pierde urma.
    Domnul Cel Atotputernic sa-i odihneasca cu Dreptii Sai!AMIN
    Numele Presedintelui sinodului BOR,si a celor care formeaza acestsinod de trista ,dar vremelnica amintire, sunt o rusine pentru neamul romanesc,si numele lor vor fi sterse din Cartea de Aur a Ortodoxiei.
    Nu-si vor retrage infamele semnaturi de pe infamele documente semnate in Creta si nu vor canoniza in veac,pe acesti Sfinti Martiri,Mucenici,Marturisitori ai neamului nostru necajit,oropsit ,vandut si innecat in sange.
    Niste vanzatori de neam si de Credinta Sfanta Ortodoxa, stramoseasca nu pot sa-si puna semnatura pe documentele de canonizare, alaturi de cele ale Sfintilor si Mucenicilor neamului strabun,datorita carora,mai exista acest neam romanesc in granitele sale,iar Domnul Milei si al Iubirii ne mai ingaduie prin slavita Voia Sa.
    Vremelnicele lor misii,in slujba vrajmasilor si tradatorilor,straini de neam,credinta si tara,pentru care au vandut ca iudele pe treizeci de arginti,Ortodoxia ,sfasiind Camasa lui Hristos,nu le vor fi de nici un folos ,atunci cand se vor afla in fata Dreptului Judecator!
    Spunea ,marele filozof Nae Ionescu:”Stim cã batjocorit, scuipat, pãlmuit si spânzurat pe cruce, Christos a gemut îndurãtor: Iartã-le lor, Doamne, cã nu stiu ce fac. Dar tot Christos îndurãtorul a toate e cel care a luat biciul si a gonit pe zarafii si negustorii cari spurcau casa Domnului. De ce se uitã asa usor lucrurile acestea?
    De ce nu ne dãm seama cã blasfemãm si cã batjocorim tocmai ce e mai cutremurãtor de sublim în crestinism atunci când bagatelizãm iertarea crestinã fãcând din ea o musama cu care sã acoperim pãcatele ce se fac împotriva «legii»?
    Cãci tocmai asta e sublim în religia noastrã: desrãdãcinarea subiectivismului si a sentimentalismului obicinuit sã centreze toate întâmplãrile asupra noastrã însine – si punerea noastrã absolutã în slujba unei realitãti transcendente nouã. Iertarea în domeniul relativ al personalului e la locul ei: pentrucã noi neexistând ca «noi», insulta ce ni se face nu are obiect, nu existã pur si simplu. Iertarea gresalelor gresitilor nostri echivaleazã cu indiferenta fatã de rãul care ni se face pentru ca acest rãu noi nu-l simtim, nu trebue sã-l simtim. Asa fiind iertarea nu e un principiu de moralã, ci o metodã terapeuticã pentru prelucrarea noastrã personalã.
    Dar atunci iertare pentru pãcate împotriva legii nu existã pentru noi; ea nu stã în mâna noastrã, ci în mâna lui Dumnezeu; singur poate Dumnezeu sã ierte. Noi nu! Ar fi prea mare îndrãsnealã, si orgoliul acesta ne-ar pierde.
    Incetati deci, mielusei ai lui Dumnezeu, cu risipa de generozitate; NON DE RE TUA AGITUR!’
    Nae IONESCU

    29 Noemvrie 1926
    Discursul Contemporan, Tom I, Paris, 1977

    Apreciază

  2. NEAMULUI VALAH STRIGARE

    Frați Valahi din patru unghiuri, frați de viță Geto-Dacã,
    Frați pe care nici o liftă n’a putut robi să ne facă, –
    Iată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume,
    Vrea pe veci să ne sugrume,
    Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!…
    Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug,
    Ne-a’njugat – plăvani la jug, –
    Sunt acei câțiva nemernici, frați de sânge, scoşi din minți
    De-ai trădărilor „arginți”,
    Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s’audă
    Din cât geme țara toată cu de lacrămi geana udă!…
    Toți aceştia, – o droae de nemernici care vor
    Nimicirea Țării lor, –
    S’au făcut, în mâna liftei, crunte ,,Coade de Topor”,
    Şi s’au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii,
    Să doboare tot ce’n veacuri au păstrat mai drag strămoşii!…
    Vor, vânduții fără inimi, – îndemnați de-a liftei gloată, –
    Să ne-aprindă Țara toată;
    Nu mai vor s’avem tezaur
    În altare pe Iisus;
    Ticăloşilor li-i sete de mărirea lor, de aur;
    Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus;
    Sufletele lor de fiară
    Nu mai au nimica sfânt;
    Ei vor ,,patria” să piară,
    „Dumnezeu” să fie frânt;
    Să fim toți o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!…
    Să nu mai avem din toate, sub tâlharii bolşevici,
    Decât jug şi plâns în gene, umilinți, scuipat şi bici;
    Soarta nației române s’o păstreze lifta ‘n mână
    Viermii toți s’ajungă ‘n slavă, iar luceferii’n țărână;
    Şi, sub tirania gloatei care-şi ‘nalță pumnul strâns,
    Să ni-se topească ochii potopiți de-atâta plâns?…
    Frați Valahi – cu glas de tunet, ne-a strigat un mare ,,Mag”
    Să ne facem toți o stâncă sub al Țării noastre steag;
    S’alungãm ,,semănătorii de ruine şi pustiu”,
    Care vor s’arunce Neamul în mormânt fără sicriu !
    El a plâns pe culmea ‘naltă, când a buciumat aprins,
    Neamului aproape ‘nvins,
    Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă’n stâncă;
    L’au fost auzit şi morții din dormirea lor adâncă:
    Frați Valahi, chemarea-i sfântă, voi n’ați auzit-o încă?!…
    Cine să te mai trezeascã, Neam robit de-atâtea Iude,
    Dac’ auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?!
    Cum să nu ne facã robi,
    Ca pe nişte boi neghiobi
    Cei mişei: ,,semănătorii de pustiu şi de ruine”,
    Când nici ție nu ți-e milã de moşia ta, de tine?!
    Cum n’ar împroşca tâlharii
    Cu noroi pe toți ,,stegarii”,
    Tot ce-avem mai drag, mai sfânt;
    Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morții din mormânt,
    Când, cu nepăsare, toți
    Ne uităm mereu la gloata de mişei vânduți, de hoți,
    Făr’a ridica un deget, – ca un hoit ce zace’n glod,
    Şi din care viermii lacomi, liniştiți, în voe rod?!…
    O, vă veți trezi odată, frați Valahi, dar prea târziu,
    Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu,
    În adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!…
    Vasile MILITARU
    1 Octombrie 1937

    Apreciază

  3. CAPITANUL

    Duh de Arhanghel sfânt şi luminat,
    Străfulgerând în bezna constiinței –
    Rod milenar şi copt al suferinței
    Acestui neam deapururi împilat –
    El ne-a grăit să ne schimbăm osânda,
    Să năzuim spre Soare si spre Cer,
    Desi ştia, în sfântul Lui mister,
    Că astfel singur îşi rostea osânda.
    Dar fără jertfă nu e mântuire
    Şi fără jertfă înviere nu e…
    (Christos Se răstigni, bătut în cuie,
    Spre-a mântui sărmana omenire!)
    Mişeii, fariseii, răii, zbirii,
    Toți demonii acestei nații,
    Desi poporul îl primea ‘n ovații,
    Cârtiau şi îl meniau pieirii.
    Şi el primi, cu însăşi jertfa Lui
    Să-şi mântuie poporul de obidă –
    Şi trupu-i fu ‘ngropat sub pălamidă.
    Ucis ca şi un câine-al nimănui.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Neam Românesc, ți s’a sfârşit aleanul!
    Că iată, jertfa Lui a fost rodit…
    Ridică-ți fruntea înspre Cer, smerit!
    Priveşte! Îți învie CĂPITANUL!
    Dem. BASSARABEANU
    1940

    TACEM DIN GURA
    RADU GYR-

    Din tot, ne-a mai rămas aieve,
    acest zid grav, aceste dreve.
    Crunt ferecaţi în piatra dură
    cu pumnii strânşi, tăcem din gură.
    Tăcem, parc’am tăcea de veacuri
    ca nişte funduri vechi de lacuri.
    Şi ferecat în bezna sură,
    de mii de ani, tăcem din gură.
    Ei: ziduri, lanţuri, temnicerii,
    noi, numai cremenea tăcerii.
    Ei, biciuri cu bătăi şi ură,
    noi, uriaş îngheţ pe gură.
    Deasupra vremii şi genunii,
    tăcem ca spinii şi tăciunii.
    Tăcem ca lama de custură,
    tăcem mereu, tăcem din gură

    Ne linge frigul pe ciolane,
    ei, foame, cuie şi ciocane
    şi orice zi e-o muşcătură.
    Scrâşnind din dinţi, tăcem din gură.
    Tăcem ca lacătul pe uşe,
    tăcem ca focul sub cenuşe,
    tăcem… dar noaptea sub celule,
    vuiesc torente nesătule.
    Un zgomot bubuie departe,
    se darmă parcă ziduri sparte
    şi parcă lanţuri cad în zgură.
    Noi aşteptăm, tăcem din gură.

    (scrisa in Închisoarea Aiud)

    INTELEPTUL
    RADU GYR

    Nu scuip pe’nfrângerile mele!
    Ce-am adorat nu ştiu să ard
    şi nu ridic în vânt obiele
    în locul ruptului stindard.
    De funia spânzurătorii
    dezastrele nu mi le-agăț
    şi nici mândria din victorii
    n’o pun sperietoare’n băț.
    Cu-aceleaşi zâmbete’nțelepte
    îmi port şi lanțurişi cununi
    urcând spre soare clare trepte
    sau coborând printre furtuni.
    Şi merg pe-acelaş țărm ce suie,
    la braț cu prieteni sau vrăjmaşi,
    de-o fi să-mi bată trupu’n cuie
    sau să-mi presare crini sub paşi.
    (scrisa in Închisoarea Aiud)

    Apreciază

  4. HRISTOS A INVIAT!

    Sa ne amintim cu dragoste si sa aducem prinos de recunostinta Fericitei Aspazia Otel Petrescu,sfanta inchisorilor romanesti(si alaturi de ea tuturor curajoaselor Mironosite ,care au infruntat moartea ,necedand in fata celor care le torturau ,pentru adanca si marturisita lor dragoste fata de credinta ,neam si tara):
    „*Nici o frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu. De ce? Pentru că frica venită de la diavol este spaimă, este îngrozire, este o cale de tulburare și de suferință căreia nu ai cum să‑i faci față, pentru că diavolul este înfricoșător, într‑adevăr.

    Deci frica de el asta este. Frica de Domnul, însă, este frica de a nu ofensa o iubire perfectă, este de cu totul altă natură. Și în momentul când ai această grijă, ai această frică să nu ofensezi iubirea Celui Care Și‑a lăsat cerul și a venit pe pământ ca să vadă care sunt problemele omului, care sunt treburile pe care el nu le poate birui și cum poate să‑l ajute mai mult și mai bine, din momentul acela înțelegem într‑adevăr că nici o frică, oricât de spăimoasă ar fi, nu te poate tulbura, nu te poate clinti. Pentru că una este frica de a nu ofensa iubirea absolută și alta este frica de a nu te lăsa păcălit, îngenuncheat, umilit și până la urmă înhățat de cel nenumit. Deci acestea sunt cele două mari învățăminte cu care Dumnezeu ne‑a împodobit sufletele în închisoare. Să trăim suferința ca pe un dar de iubire și să nu ne fie frică decât de a nu ofensa această iubire absolută, desăvârșită…..
    Știu că toți frații mei au murit în închisori în chinuri de neimaginat; omul nu‑și poate da seama prin ce au trecut frații mei, ce a însemnat experimentul Pitești, de pildă. Deci, eu știu clar că ei sunt izbăviți, dar eu țin la un sfârșit creștinesc pentru faptul că am remarcat din ceremonialul de înmormântare că preotul, printre ultimele rugăciuni pe care le face, are și o rugăciune de dezlegare.

    Deci, în ultimul moment, părinții noștri, care au grijă de noi, au grijă să rostească și această ultimă dezlegare, și aș vrea să nu fi scutită de ea, aș vrea să o primesc, pentru că am nevoie de ea, pentru că sunt mică, nevrednică, păcătoasă. Dacă mă gândesc la câte greșeli am făcut după experiența din închisoare, pot să spun că am greșit mai mult decât am greșit înainte de a intra.

    Dacă mă gândesc la toate lucrurile astea, nu mi‑ar ajunge lacrimile ca să spăl toate greșelile astea… Noi zicem că suntem mici, dar să ne gândim la lucrul următor: „Te uiți pe o plajă, nisipul de pe plajă este mărunt, nu are nici o putere, îl spulberă orice vânt. Dar dacă sunt procese care coagulează aceste firișoare de nisip, se formează o stâncă, și stânca aceea, cum se spunea într‑o poezioară cu care‑i învățau părinții mei pe copii (părinții mei au fost învățători), Când se unește grăunte cu grăunte,/ O stâncă se‑nfiripă din firile mărunte/ Și ce‑i mai pasă stâncii de‑a vântului turbare,/ Din loc nici urganul s‑o miște nu‑i în stare…

    Mă gândesc așa, noi zicem că sunt păcate mici, nu le luăm în considerare, mici și mari, dar toate izvorăsc din aceeași sursă, păcatul, și toate împreună fac cât o stâncă.

    În greutatea lor, deși ele sunt mici și multe, dar fac cât unul mare și zdravăn, și atunci avem nevoie, tot timpul avem nevoie de ajutorul părinților noștri, să ne dezlege, să ne binecuvinteze, să ajute micimii noastre. Nu ne dăm seama cât de mici suntem față de marea iubire a Bunului Tată ceresc.”
    Sa le odihneasca Domnul cu Dreptii Sai!
    Sa avem parte cu totii, de rugaciunile Fericitei Aspazia,aflata,acum, alaturi de Legiunea Cereasca,la picioarele tronului Dreptului Judecator!Amin

    *https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/2073/aspazia-o%C8%9Bel-petrescu-nicio-fric%C4%83-s%C4%83-nu-fie-mai-mare-dec%C3%A2t-frica-de-dumnezeu

    Apreciază

  5. Pingback: Duminica Sfinților Români – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: