Articolul pr-lui Paisie Prodromitul „Să nu ne tăiem mintea în Sfintele Canoane și în Sfinții Părinți” și un comentariu

Related image

Imagine: teoriisecrete.ro

Toate cazurile în care Sfinții Părinți spun să fugi și să nu ai părtășie cu ereticii se referă, în general, la eresuri vădite și deja condamnate de un Sinod[1]. Așadar, Filioque a fost condamnat la Sinodul din 867, și deci, pe drept Părinții la 1274 au întrerupt pomenirea Patriarhului Vekkos atunci când acesta vroia să impună pomenirea Papei; arianismul era deja condamnat la 325, iar cei ce pe timpul Sfântului Atanasie au întrerupt pomenirea lor după Sinod, pe drept numindu-i eretici; monofizitismul  era condamnat pe timpul Sfântului Eftimie cel Mare de Sinodul  IV Ecumenic și, cu toate acestea, Sfântul Eftimie nu a tăiat pomenirea decât după ceva timp; Sfântul Maxim nu a tăiat pomenirea decât după ce a reușit să adune un Sinod în Africa, iar Sfântul Sofronie nici nu a tăiat deloc pomenirea celorlalți patriarhi care susțineau monotelismul înainte de Sinodul Ecumenic al VI-lea; iconoclasmului era deja condamnat când Sfântul Teodor Studitul îi numește pe toți eretici și aplică acrivia fata de toți; Sfântul Chiril al Alexandriei nu taie pomenirea episcopilor ce aveau comuniune cu Teodor al Mopsuestiei și Diodor de Tars, aceștia nefiind condamnați nominal de un sinod, ci aplică iconomia înainte de  Sinodul V Ecumenic unde au fost condamnate tezele lor; Sfântul Teodor face iconomie cu cei ce pomeneau pe adepții sinodului adulterin, cu toate ca aceasta nu constituia o erezie  înainte de un Sinod. Deci iată ca iconomia s-a aplicat înainte de Sinoade în general, iar acrivia după Sinoade. Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod. Se face o confuzie voită între ereziile condamnate și necondamnate și se face schismă în  Biserică, prin ruperea de Biserica și nu de erezia unor episcopi. Deoarece, înainte de a fi condamnată o erezie, ecumenismul fiind erezia ereziilor, considerăm anticanonic ca toți care pomenesc un astfel de Episcop, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ecumenismul sau chiar vorbesc împotriva lui, sunt eretici și căzuți, ceea ce constituie o mare viclenie a diavolului pentru a face schismă în Biserică. Căci pe care nu i-a putut înșela să-i despartă de Biserica prin erezie, caută să-i despartă prin schismă și anume pe cei mai râvnitori care nu au cunoștințe prea multe sau pe cei cu mintea prea ascuțită care, în loc să se vindece prin citirea Pidalionului și a Sfinților Părinți, și-au tăiat mintea în Canoane și în cuvintele Sfinților Părinți. Căci diavolul fiind șiret îi îndeamnă, să zidească osteneala peste poruncă, cum zice psalmistul, adică să-și piardă toata osteneala prin neștiință, nechibzuință și interpretarea Canoanelor cu răutate și patima. Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America. Deci, nu trebuie sa ne grăbim să osândim noi toată Biserica ca și căzută în erezie, să cădem în schisma stilistă a calendarului și să ne căutăm arhierei ortodocși în alta parte; deoarece, îi avem în Biserica Universală Ortodoxă dar care nu s-au adunat, încă, într-un SINOD ECUMENIC ADEVĂRAT, și care sperăm să fie în viitorul apropiat. Dacă nu procedăm așa, vom face din întreruperea pomenirii o schismă, schisma Sinodului din Creta. Să ne apere Dumnezeu și Preacurata Sa Maica de o cădere ca aceasta, ca în loc să vindecăm și să apărăm Biserica de schisma și dezbinări, așa cum spune Canonul15, noi  să facem  mai multă dezbinare și ură în Biserică. Să stăm cu frică și să luăm  aminte, să ne luptăm după legile jocului, astfel vom ieși în afara Bisericii, așa cum au mai făcut mulți. Dacă suntem picioare sau mână să nu ne punem în locul Capului și să judecăm noi toată Biserica, înainte de a folosi toate mijloacele de a întruni un Sinod cu adevărat Ortodox, care să condamne Sinodul din Creta și pe cei ce l-au adunat și aprobat. Numai așa vom putea să-i numim eretici cu adevărat și să aplicăm acrivia prevăzută de Sfintele Canoane și de Sfinții Părinți. Până atunci, nepomenirea este doar o metodă de luptă împotriva ereziei (cea mai eficientă – n.n.), dar nu însăși condamnarea ereziei și a ereticilor. Dumnezeu să binecuvânteze această luptă sfântă în limita Sfintelor Canoane  și  a Sfinților Părinți. Cu dragoste și stima pentru adevărații luptători ai lui Iisus Hristos. Amin.

Ieroschimonah Paisie Prodromitul

17 mai 2018, Înălțarea Domnului

[1] Asta nu înseamnă că dacă un eretic nu a fost condamnat poate fi frecventabil sau că putem încuraja comuniunea cu el fără posibile consecințe în plan duhovnicesc, ci că se poate aplica iconomia după exemplele de mai jos pentru a feri de schismă (n.n.)

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com


Spune părintele Paisie:

„Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America”

Sinodul ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor) a condamnat ecumenismul în sinod local în luna august a anului 1983, la Vancouver. E adevărat că a fost doar un sinod local cu un număr mic de episcopi și este adevărat că pentru a avea autoritate în toată Biserica Universală trebuie să fie recunoscut ca atare de pliroma Bisericii, de credincioși sau prin validarea lui de către un Sinod Ecumenic.

Numai că, majoritatea ortodocșilor mărturisitori recunosc autoritatea și valabilitatea acestui sinod. Cu alte cuvinte, pliroma trează a Bisericii a validat autoritatea acestui sinod. Mai există și pliroma adormită, care încă nu ia aminte și încă nu e preocupată de ecumenism și de condamnarea lui. Aceasta parte a pliromei urmează să se trezească (prin convocarea unui sinod ecumenic probabil) ori dacă nu, dacă vor continua în nepasare sau mai rău, sfârșind prin a se uni cu ereticii condamnați deja, va fi aruncată afară din Biserică.

Așadar, la fel ca în anul 867, în sinodul ale cărui hotărâri au fost confirmate la sinodul așa-numit al VIII-lea Ecumenic, din 879-880, tot pe timpul Sfântului Fotie cel Mare (la fel ca și primul), care a condamnat erezia filioque, tot așa și Sinodul ROCOR, ce a fost acceptat în fapt de cam toată pliroma luptătoare a Bisericii, are valabilitate și autoritate.

La fel ca și atunci, și în 1983, a fost condamnată erezia, dar nu ereziarhii nominal (deși în 867 a fost caterisit și papa Nicolae I pentru amestecul necanonic în Bulgaria).

Biserica a aplicat iconomia pentru Apus, deși acolo încă existau eretici care credeau și mărturiseau erezia filioque și asta din 867 sau 880 când a fost recunoscută oficial condamnarea ereziei, până în 1054, când Biserica i-a aruncat în afara ei pe toți ereticii paistași și pe cei care i-au urmat.

În toată această perioadă de 174 de ani, dacă Apusul ar fi avut creștini neadormiți, s-ar fi putut opri pomenirea papilor eretici sau episcopilor locali eretici ce promovau filioque. În acest fel s-ar fi putut încerca salvarea Bisericii Romei și poate s-ar fi reușit.

După sinodul din 1983 sau după ce pliroma luptătoare a luat cunoștință de condamnarea și anatemizarea ecumenismului și a ecumeniștilor (dar fără să fie condamnat vreun nume) s-a aplicat și încă se mai poate aplica iconomia asupra ecumeniștilor. Însă datoria creștinilor ortodocși conștienți este să combată erezia, prin diferite forme, dintre care, cea mai eficientă fiind întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatemasi celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Mai zice părintele Paisie:

„Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod.

Poate exprimarea nu este tocmai ceea ce a vrut să spună pr. Paisie sau, în caz contrar, greșește.

Nu-l putem numi eretic pe un preot (sau episcop) care pomenește, dintr-o anumită iconomie pe un episcop (sau mitropolit) eretic/ecumenist, pentru că nu este în comuniune în mod conștient cu el, după cum spune anatema ROCOR de mai sus. Comuniune însemnând, după cum se observă și din scrisorile Sfântului Teodor Studitul, identitate de credință și nu pomenirea din iconomie/strategie sau dintr-o anumită frică, până la un timp.

Însă din citatul părintelui Paisie reiese că nici pe episcopul ce propovăduiește o erezie nu-l putem numi eretic.

Dar cum se numește un om care propovăduiește o erezie, crede în ea și o aplică sau semnează acte eretice?! Dacă nu e eretic atunci ce e? Un frate încă necondamnat? Nicidecum! Este un eretic ieșit din trupul tainic al Bisericii, dar care încă se află formal între ortodocși, așa cum am arătat în articolul:

Răspuns la întrebarea dacă ereticii (ecumeniști) necondamnați sunt în Trupul Bisericii sau nu

De altfel, canonul 15 I-II Constatinopol (861), tot din timpul Sfântului patriarh Fotie cel Mare, spune :

…..cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică…. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

Deci întrerupând pomenirea/comuniunea osândim pe episcopul respectiv, care în mod logic este eretic, căci „propovăduieşte eresul în public”.

 

Reclame