Celor care spun că nu este încă momentul întreruperii pomenirii: Mărturisiți măcar public că respingeți ecumenismul și minciunosinodul din Creta!

Image result for anti ecumenism

teolog Mihai Silviu Chirilă

Au trecut doi ani de la minciunosinodul din Creta și lucrurile par a fi intrat într-un fel de “normalitate” în Biserica Ortodoxă Română, după ce Patriarhia a emis o broșură. în care i-a asigurat pe preoți și pe credincioși că totul a fost în regulă în Creta, că nu s-a trădat Ortodoxia, ci a fost reafirmată cu tărie etc. De asemenea, pentru a le lua românilor mintea de la documentele eretice semnate în 2016, ierarhia bisericească s-a lansat în câteva acțiuni de fidelizare a celor pe care îi păstorește.

În 2017, ierarhii și-au lipit imaginea puternic șifonată de participarea la Colimbari de sfinții închisorilor, pe care i-au elogiat, cu voie de la organizațiile care se ocupă cu implementarea legilor antisemitismului, având însă grijă să nu îi numească niciodată “sfinții închisorilor” și, mai ales, să nu facă nimic pentru canonizarea lor.

În acest demers, în care, printr-o mișcare uluitoare, l-au asociat și pe “patriarhul roșu” Iustinian, cel ce a introdus BOR în CMB și i-a unit cu forța pe greco-catolici cu ortodocșii, infestând cu spiritul catolic trupul Bisericii din Transilvania, celor ce au umplut închisorile regimului roșu în timpul păstoririi sale, Patriarhia a mizat și pe sprijinul unor politicieni, care au trecut prin Parlament o lege potrivit căreia în luna mai erau comemorați cei ce au murit în regimul comunist pentru dreapta credință (sau pentru apărarea dreptului la libertatea religioasă, cum s-au exprimat politicienii, în acest proiect legislativ ecumenist în esența sa, deoarece, prin modul în care a fost formulat, recunoștea alături de mărturisitorii ortodocși și pe “mărturisitorii” altor culte, în condițiile în care canonul 34 Laodiceea spune că martirii ereticilor nu sunt martiri).

Anul acesta organizațiile care au permis anul trecut discutarea publică a problemei sfinților închisorilor, deși cu doi ani înainte trecuseră prin Parlament o lege draconică profund anticonstituțională (Legea 217/2015), prin care pedepseau cu ani grei de închisoare pe oricine elogia unele personalități ale culturii române, considerate a fi antisemite, au interzis aplicarea legii votate în 2017. Finita la commedia par a spune cei de la Institutul Wiesel și de la alte organizații similare unei acțiuni care a stârnit suspiciuni anul trecut prin faptul că a fost lăsată să se desfășoare fără o opoziție serioasă din partea celor care au votat ani grei de închisoare contra celor care fac orice referire la personalitățile interbelice condamnate în condițiile tulburi ale războiului mondial la ani grei de închisoare pentru că erau creștini.

După ce i-a fidelizat pe ortodocșii cu simpatii naționaliste mai ales anul trecut, anul acesta Patriarhia pare angrenată într-un alt proiect, demarat încă dinaintea sinodului din Creta, referendumul pentru familia creștină, care ar putea să-i aducă alături pe cei ce țin la valorile familiei creștine. Orice demers profamilie este foarte bun și foarte necesar, dacă este onest și nu este folosit pentru a ascunde greșeli mult mai grave decât cele pe care încearcă să le repare referendumul profamilie. Este posibil ca demersul, chiar dacă va trece la un moment dat de opoziția președintelui țării, să aibă o utilitate limitată, în condițiile în care lobby-ul homosexual ar putea spune că nu este nicio problemă ca familia să fie în Constituție definită ca alcătuită din bărbat și femeie, pentru că cei de același sex nu doresc familie, doresc parteneriat civil, la care să emită dreptul, mai ales după acordarea satisfacției creștinilor de a li se defini familia în Constituție. S-a făcut aceasta în alte țări europene, unde modificarea constituțională în favoarea familiei creștine a fost însoțită aproape concomitent de acordarea dreptului de parteneriat civil.

O mișcare mai inteligentă ar fi fost interzicerea avortului pe baza principiilor constituționale, invocându-se articolul constituțional care spune că persoana poate dispune de propriul trup cu respectarea drepturilor constituționale ale celorlalți, inclusiv a dreptului la viață, apărat de asemenea de Constituție. Tot ce trebuia făcut era modificarea articolului care să oblige statul să protejeze viața din momentul concepției, cum e și firesc, pentru că cineva trebuie să fie conceput mai înainte de a se naște, iar a aștepta ca cel conceput să fie la mila sau să se protejeze singur împotriva sălbăticiei egoiste a unor părinți denaturați, până când ajunge la o vârstă la care statul să îl considere (pe baza unor concepții evoluționiste profund arbitrare și a unor teologumene romano-catolice din Evul Mediu referitoare la transmiterea sufletului) subiect al protecției sale este cât se poate de neconstituțional și inuman. Astfel au procedat și alte popoare și le-a reușit protejarea vieții din momentul concepției ei, în ciuda opoziției UE. Demersul nu ar fi putut fi împiedicat și ar fi salvat milioane de vieți de români. Dar acesta este un subiect care face demersul altui articol. Să dea Dumnezeu ca referendumul profamilie să ajute familia creștină să se apere contra agresivei propagande LGBT și mai ales să nu fie un instrument de păcălire a credincioșilor față de marea problemă nerezolvată: adeziunea ierarhiei la ecumenism!

În timp ce Patriarhia depune eforturi pentru a se reabilita în ochii populației și a minimaliza importanța sinodului tâlhăresc din Creta, lupta împotriva ecumenismului, demarată în forță în 2016, prin întreruperea pomenirii de către câteva zeci de preoți și a comuniunii bisericești cu ierarhii semnatari ai documentelor eretice de câteva mii de credincioși, bate pasul pe loc de câteva luni bune, în care în locul discursului antiecumenist au fost introduse câteva teme diversioniste de discuție, legate mai ales de poziționarea celor care au întrerupt pomenirea față de cei care încă nu au făcut-o. Ca urmare a acestei evoluții, s-au cristalizat câteva poziții distincte. Unii au îmbrățișat o poziție stilistă, negând harul și Tainele Bisericii și trecând pe calendarul vechi, alții au abordat un fel de poziție neostilistă, blamându-i pe toți cei ce nu au întrerupt încă pomenirea ca eretici și pe toți ierarhii ortodocși care luptă contra ecumenismului ca fiind compromiși și aliindu-se cu grupări aflate în stare de schismă față de Biserica lor locală, pe când alții au mers pe o laxitate care face ca granița dintre pomenire și nepomenirea ierarhilor eretici să fie estompată aproape cu totul.

Între toate aceste puncte de vedere s-a cristalizat și o poziție echilibrată, care evită atât radicalismul, cât și laxismul. Cei ce au îmbrățișat această cale echilibrată, rămânând în nepomenire, îi încurajează pe cei ce încă nu au ajuns la stadiul de a întrerupe pomenirea să își facă mărturisirea de credință în măsura în care o pot face în acest moment al luptei, conștienți că scopul acestui demers este determinarea ierarhiei să ia o atitudine ortodoxă față de ecumenism, nu neapărat crearea unei națiuni de nepomenitori, cum bine s-a exprimat un părinte nepomenitor, pentru care am un respect deosebit, chiar dacă nu îi împărtășesc în multe puncte strategia de luptă antiecumenistă.

Din toate motivele enunțate mai sus, a venit momentul ca lupta contra ecumenismului să fie reorientată spre țelul său inițial: convingerea ierarhilor români să revină la Ortodoxie, prin reevaluarea și respingerea sinodului din Creta și prin pași concreți pentru ieșirea BOR din CMB. Este necesar ca mărturisitorii nepomenitori să abandoneze discursurile identitare de tipul celor promovate de cei din grupare ultraradicală în întâlnirile lor, pe care în ultima perioadă le au aproape în fiecare sâmbătă. A venit momentul ca toți cei ce caută o puritate desăvârșită” a poziției lor în această luptă, abordând o “acrivie” inexistentă în practica patristică, îngrădindu-se de toți din Biserică și căzând astfel în rătăciri de tip schismatic, să înțeleagă că din acest moment sunt pe cont propriu și trebuie să se descurce cum pot, deoarece nu le vom mai atrage atenția, atunci când vor cădea din nou (și o vor face cu siguranță), așa cum am făcut și după întâlnirea de la Roman, și după participarea la întâlnirea din Serbia, și după întâlnirea din Satu Mare, pentru că au devenit deja surzi la orice altă opinie decât cea care îi ghidează pe calea pe care și-au ales-o. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim la porțile raiului cu toți, iar dacă prin poziția lor radicală vor fi cei ce vor scoate Biserica noastră din impas, eu vor fi primul care îi voi elogia ca pe niște eroi ai credinței și mărturisitori ai acesteia. Până atunci însă, se cuvine să revenim la problema de fond: ecumenismul.

Tema acestui articol mi-a fost inspirată de campania de informare a câtorva frați care au înțeles care trebuie să fie imperativul luptei în acest moment: trezirea conștiinței celor ce nu au întrerupt încă pomenirea și care trebuie să ia și ei o poziție față de erezia prezentă în Biserică, ecumenismul. În această adevărată călătorie misionară pe care au făcut-o prin toată țara, s-au confruntat cu insistență cu câteva idei care le-au fost și le sunt piatră de poticnire unor preoți, monahi și credincioși, preocupați de erezia gravă semnată în Creta, dar neconvinși de necesitatea sau oportunitatea întreruperii pomenirii.

Una dintre cele mai recurente teme a fost aceea a lui “nu este momentul acum”. Mulți preoți spun că, într-adevăr, la Creta s-a trădat credința, dar nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii. În această afirmație sunt încurajați și de tulburările produse între cei care au întrerupt pomenirea și care în ultima perioadă s-au poziționat diferit unii față de alții, dând posibilitatea Patriarhiei, prin oamenii săi infiltrați (alții decât cei ce au provocat disensiunile în rândul nepomenitorilor) să îi înspăimânte pe preoți cu perspectiva căderii în schismă, în cazul întreruperii pomenirii. (Mărturisitorii care umblă prin țară să trezească conștiințele împotriva ereziei cretane au relatat că la Mănăstirea Pângărați din Neamț au auzit una dintre cele mai halucinante afirmații ale unuia dintre conducătorii mănăstirii, care le-a spus că preferă să fie… înșelat de Biserică, decât să iasă în afara ei prin nepomenire, o viziune despre Biserică ce aduce aminte mai mult de apologiile papei Ioan Paul al II-lea față de cei cărora papismul le-ar fi greșit în timpul celui de-al doilea război mondial decât de învățătura ortodoxă, care spune că Biserica este infailibilă, deoarece Capul ei este Hristos, și conducătorul ei prin istorie este Sfântul Duh, motiv pentru care nu poate greși și, cu atât mai mult, înșela pe cineva!!!)

Nu voi intra în argumentarea necesității întreruperii pomenirii, nici în cea a faptului că întreruperea pomenirii nu este schismă, ci este cea mai eficientă armă de luptă contra ereziei și schismei. Am făcut aceste demonstrații în anii trecuți, iar argumentarea că nepomenirea nu este schismă a făcut-o cât se poate de bine și părintele profesor Teodor Zisis, într-o carte tradusă în limba română anul acesta.

Voi face însă o referire la o convorbire pe care am avut-o cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, în august 2016. La câteva zile după apariția scrisorii preoților și credincioșilor, prin care ceream mitropolitului Moldovei să își retragă semnătura de pe documentele din Creta și să facă demersuri pentru condamnarea ecumenismului și ieșirea BOR din CMB (nu și întreruperea comuniunii cu ceilalți membri ai sinodului sau cu celelalte Biserici, așa cum cer acum “acriviștii” ultraradicali), am fost invitați la o întâlnire la Iași cu ierarhul. Am participat eu și încă doi mireni, unul dintre ei cosemnatar al scrisorii. Cu acea ocazie, încercând să ne convingă să “luptăm din interiorul Bisericii” și “să nu ieșim din Biserică” prin întreruperea pomenirii, înaltul ierarh moldav ne-a spus, citez din memorie: “Scrieți articole, cărți, faceți conferințe, emisiuni, arătați lumii care sunt greșelile din Creta, dar nu întrerupeți pomenirea!”.

Din aceste cuvinte se desprind două aspecte esențiale:

  1. Singurul lucru care îi mișcă și îi îngrijorează pe ierarhii români este nepomenirea lor la sfintele slujbe;
  2. Ierarhii par a nu avea nimic împotriva mărturisirii publice contra sinodului din Creta, atât timp cât nu este însoțit de nepomenire.

Dacă prima constatare este sigură, cea de-a doua este relativă, mai ales după întreruperea pomenirii de către foarte mulți preoți din țară.

Și atunci, întrebarea se pune: Dacă nu este acum momentul întreruperii pomenirii ierarhului, ce îi împiedică pe preoții care se opun sinodului mincinos din Creta să facă mărturisirea publică împotriva acestuia chiar dacă nu au întrerupt pomenirea, să spună credincioșilor public că sinodul a fost tâlhăresc, să spună că ecumenismul este erezia tuturor ereziilor, să țină conferințe, să adreseze scrisori ierarhilor, în care să îi roage să revizuiască decizia de adoptare a deciziilor din Creta, fără a-i amenința cu întreruperea pomenirii?

În condițiile în care îngrijorarea celor care spun că nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii este motivată doar de frica de o posibilă cădere în schismă, nu de frica de repercusiunile pe care le poate avea mărturisirea dreptei credințe, nu ar trebui să existe niciun motiv pentru a amâna mărturisirea publică a dreptei credințe împotriva ecumenismului, chiar și fără întreruperea pomenirii.

Preotul care își asumă mărturisirea publică fără a întrerupe pomenirea își asumă aceleași riscuri ca și cel ce a întrerupt pomenirea deja, deoarece poate fi destituit din slujirea preoțească pentru contrazicerea publică a poziției oficiale a Bisericii, conform art. 39 RACDIJBOR, în condițiile în care ierarhii ar dori să procedeze la o atitudine dictatorială completă în BOR contra adevărului de credință, ceea ce ar avea consecințe catastrofale pentru ei.

Preotul care amână mărturisirea dreptei credințe de frica aplicării acelui articol din RACDIJBOR trebuie ajutat să înțeleagă că misiunea preoțească înseamnă și asumarea unor riscuri, iar destituirea sa din slujirea clericală pentru că a spus adevărul în biserică ar fi și mai necanonică și mai agravantă pentru ierarhii români decât caterisirea preoților nepomenitori, împotriva cărora au putut manipula argumentul comiterii schismei, printr-o falsă interpretare a canoanelor. Ce ar putea spune însă în apărarea lor pentru că au caterisit un preot care îi pomenește, dar afirmă adevărul de credință împotriva minciunii ecumeniste? Cât de nedreaptă ar părea decizia lor și ce consecințe ar avea pentru conștiința celor ce ar vedea așa ceva? Din acest motiv, cred că ar fi puțin ierarhi care ar îndrăzni să pedepsească un asemenea preot.

Protopopiatele fac aproape săptămânal întâlniri cu preoții. Este o ocazie extraordinară pentru ca preoții să transforme discuțiile sterile despre numărul de lumânări vândute și despre contribuțiile la catedrala mântuirii neamului în dezbateri serioase și persistente pe tema sinodului din Creta, în care preoții să le ceară protopopilor să le spună adevărul despre Creta și să le prezinte îngrijorările înaintea ierarhilor. Același lucru îl pot face ieromonahii în sinaxele monahale, care se fac destul de frecvent.

Cercurile pastorale pot fi de asemenea un prilej foarte bun de discuție între preoți pe tema sinodului din Creta, ale cărui hotărâri trebuie dezbătute cu seriozitate, pe bazele teologice, nu propagandistice. Predicile sunt un excelent mod de a comunica poporului că sinodul din Creta este greșit și că ei, preoții, se desolidarizează de deciziile luate de ierarhii lor pe această temă.

În 2016, mulți dintre membrii societății civile creștine, teologi, intelectuali, care nu au agreat întreruperea pomenirii au afirmat că lupta contra ecumenismului și a sinodului din Creta trebuie dusă “din interiorul Bisericii” (deși nepomenirea, făcută așa cum trebuie, nu scoate pe nimeni din Biserică, conform canonului 15 I-II). Din păcate, după câteva memorii și scrisori deschise, acea luptă s-a atenuat. Pentru ca să îi convingă pe ierarhi să se răzgândească în privința Cretei, lupta trebuie dusă constant, cu sau fără întreruperea pomenirii.

În consecință, cei ce se opun sinodului din Creta, dar nu pot sau nu vor să întrerupă încă pomenirea, pot să își facă mărturisirea publică a dezacordului față de ecumenism, în așa fel încât poporul să fie informat corect cu privire la ce s-a întâmplat la sinodul mincinos de la Colimbari și la pericolul ecumenismului pentru mântuire. Este un pas foarte important în angrenarea în lupta pentru păstrarea dreptei credințe. Dacă toți preoții ortodocși români ar face presiuni în acest fel asupra ierarhilor, aceștia ar fi obligați să revizuiască decizia de acceptare a sinodului, măcar și de frica faptului că mărturisitorii încă pomenitori de astăzi ar putea deveni mărturisitorii nepomenitori de mâine.

Așa cum întreruperea pomenirii este o datorie morală a oricărui preot care îl aude pe episcopul său predicând o erezie (nu și o obligație juridico-canonică, potrivit canonului 15 I-II, decât după condamnarea ierarhului de către sinod ca eretic și scoaterea sa în afara Bisericii, conform canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic), mărturisirea publică a dreptei credințe, chiar dacă nu este însoțită imediat de întreruperea pomenirii, este o datorie a oricărui preot și a oricărui credincios în fața ereziei. Când erezia este prezentă în toată Biserica Ortodoxă, nu doar în cea din România, de aproape o sută de ani, cum poate un preot rămâne nepăsător la aceasta, fără a lua nicio măsură de protejare a turmei, amăgindu-se cu ideea că nu este atât de grav, “că nu s-a schimbat nimic”, că “nu s-a ajuns la potir”, că nu își poate lăsa copii pe drumuri etc.? Este adevărat că “nu este momentul acum” pentru întreruperea pomenirii, pentru că momentul era în urmă cu zeci de ani, de pe vremea când o întrerupea Sfântul Paisie Aghioritul, când ecumenismul nu își făcuse generații de preoți și arhierei fideli și nu schimbase mintea credincioșilor ortodocși în așa fel încât să accepte ideologia sa fără prea mare opoziție.

Ca unul dintre cei ce au rămas pe calea echilibrată a mărturisirii prin nepomenire a dreptei credințe contra ecumenismului, evitând, cu ajutorul lui Dumnezeu, căderea în vreo latură schismatică, cred că sunt în asentimentul celorlalți mărturisitori nepomenitori echilibrați când afirm deschiderea noastră față de colaborarea cu toți preoții și credincioșii Bisericii noastre pe diverse proiecte care să conducă la convingerea ierarhilor noștri să se comporte ca niște părinți ai poporului dreptcredincios și să ia măsurile ce se impun pentru readucerea păcii și dreptei credințe în toată Biserica (scrisori deschise, conferințe, studii, cărți, campanii de informare, emisiuni radio-tv etc.). Rămânem în nepomenire și continuăm lupta ca nepomenitori, deoarece aceasta este arma cea mai eficientă de luptă contra ereziei, dar suntem gata să îi sprijinim cum putem (chiar și cu o simplă încurajare de a începe lupta) pe toți cei ce doresc să mărturisească public dreapta credință împotriva ecumenismului și care vor să facă acest lucru fără a întrerupe încă pomenirea. Cei ce doresc să o facă pe cont propriu, fără implicarea noastră, pot să o facă liniștit, dar să o facă de așa manieră încât ecourile ei să fie la fel de puternice pe cât au fost cele ale întreruperii pomenirii. Numai așa mărturisirea lor va fi auzită de ierarhii ecumeniști.

A spune că nu este momentul întreruperii pomenirii acum și a nu mai face nimic din acest motiv pentru mărturisirea credinței este o formă de părtășie la erezie, care îl face vinovat înaintea lui Dumnezeu pe creștinul sau preotul care rămân indiferenți pentru indiferența sau lașitatea lor.

Preoții și credincioșii care doresc să întrerupă pomenirea trebuie, la rândul lor, să fie foarte atenți și să procedeze corect, pentru a nu cădea în latura schismatică în care au căzut unii dintre nepomenitori. Pomenirea trebuie întreruptă pentru apărarea dreptei credințe, nu pentru orgolii personale sau dorința de răfuială cu arhiereii sau de afirmare publică. Chiar dacă unii au deraiat de la exigențele canonului care reglementează până unde trebuie mers în această luptă, alții au rămas în interiorul granițelor acestui canon, arătând că se poate întrerupe pomenirea fără pericol și că aceasta continuă să fie, cel puțin față de ierarhii români, cea mai eficientă metodă de a-i determina să asculte glasul poporului credincios.

Patriarhia își închipuie că introducând, prin diverși infiltrați, disensiunile în rândul nepomenitorilor, lupta contra ecumenismului asumat de ierarhi a fost compromisă. În realitate însă, disensiunile interne dintre nepomenitori au ajutat la cristalizarea pozițiilor fiecăruia, fiind o amară, dar utilă pedagogie pentru toți cei implicați, în condițiile în care în Biserica noastră românească întreruperea pomenirii este o acțiune de pionierat, ea nemaifiind făcută niciodată în istorie. Odată lămurite lucrurile și învățate lecțiile pe care greșelile făcute ni le-au predat, lupta continuă cu cei rămași. Acestei lupte se cuvine să se adauge toți credincioșii Bisericii, după puterea și măsura fiecăruia, care doresc ca Ortodoxia să triumfe împotriva ereziei.

19 gânduri despre „Celor care spun că nu este încă momentul întreruperii pomenirii: Mărturisiți măcar public că respingeți ecumenismul și minciunosinodul din Creta!

  1. Ar fi fost de așteptat și câteva citate mai grăitoare fie din Sfinții Părinți, fie din documentele Sinodului cretan, că să arătăm mai clar despre ce discutam.
    Părintele Ilie Cleopa susținea cu citate bine alese cam tot ce a spus, afirmat învârtea Călăuză Ortodoxă.

    Apreciază

    • @ Ioan C. : dacă tot ești nelămurit cu privire la Sinodul tâlhăresc, pune-te și citește cartea lui Mihai-Silviu Chirilă – Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta. Răspuns la „minicatehismul ecumenist” editat de către Patriarhia Română sub numele „Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta. Întrebări și răspunsuri” , pe care mai mult ca sigur a fost difuzat și în parohia matale.

      Apreciază

      • Eu am citit chiar documentele Sinodului cretan.
        Documentul „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” m-a cam nemulțumit, dar celelalte documente nu prea.

        Apreciază

  2. păi… Mitropolitu ăsta Teofan ce a zis in 2016 e cam aiurea, adica sa aratam ca sinodul ala e eretic , dar sa nu intrerupa pomenirea, ca si cand , sa zicem : iti zice dracusoru ” vorbeste despre pacate si impotriveste-te pacatelor cu vorba la oameni, dar nu lasa si mersu la crașma sau un pic si la televizor, mai mergi si la discoteca, nu te lasa de mine de tot”. cam asa ceva suna nu? șmecheri arhierei 🙂 , nu poti sa fi si cu Dumnezeu in gandire doar, iar cu faptele sa fii cu mamona! Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor ca sa vada FAPTELE voastre(..). Eu zic ca nici nu era nevoie de sinodu ăsta ca sa intrerupi pomenirea, trebuia de cand au inceput cu faptele scarboase ale ecumenismului , acuma e cam tarziu, s-au unit toti arhiereii pt a-si apara faptele scarboase prin asa zis sinod care le da voie sa faca de toate , ca..deh…doar e democratie si pace peste tot…pffui! pace pace…da nu cu dracu ci în Adevarul Ortodox! Toti preoti ar fi trebuit si trebuie sa intrerups pomenirea , chiar toti , si atunci nu au ce sa le mai faca Episcopii ca doar n-o sa dea afara toata preotimea si calugaria si sa rămână numa episcopii singuri fără de preoti!!! Dar daca nu-s toti preotii la fel de pregătiri ce sa le faci… asta e …incercarea preotilor sa vedem noi pacatosii care-i mai bine pregătit..acu se vede. Dumnezeu sa-i ajute pe toti!

    Apreciază

  3. Pe Scurt.: păi tocmai in aceasta consta întreruperea pomeniri : , marturisirea publica impotriva sinodului cretan si a ecumenismului ! intreruperea pomenirii este marturisirea publica da? si atunci cum adica? iti dai seama , tu ca preot ca-i gresit ce a semnat episcopu tau, le spui oamenilor in predica despre erezia semnata de epscopu lor , dar atunci o sa te intrebe vreun om din popor : de ce-l mai pomenesti daca stii ca e greseala mare ? raspuns: de frica, ca ma da afara si raman sarac, pe drurlmuri cu copii etc . dar unde e credinta voastra? unde e eroismu vostru? unde e nadejdea in Dumnezeu? Si ce daca flamanzesti un pic si traiesti saracaceste cativa ani , trei si un pic , si apoi vesnic te vei bucura cu Sfintii… Aici e baiul, putina credinta a preotilor..neincercarile , neispitirile înainte de a deveni preot, prea usor ii face preoti, nu au încercarea ncesara când se fac preoti si asta e.

    Apreciază

  4. „Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut(..) ”
    Ia uite ce zice psalmistul! 🙂 sa nu umbli cu necredinciosii de atei si pacatosii de ecumenisti si sa nu stai pe scaunul hulitorilor de eretici de tot felul. un fel de nici sa nu le dai buna ziua ca te faci partas ereziei lor. Deci fericeste Dumnezeu pe aceia care se feresc a sta de vorba cu sectanti si eretici si cu aceeia care umbla in caile lor , adica ecumenistii! Ia uite,daca am rosti numai psalmul 1 pe derost in fiecare zi si am si face ce scrie in el, fericiti vom fiii 🙂 dar oare arhiereii ” nostri” mai stiu psalmu 1? il rostesc zilnic oare? si preotii nostri? sau nu mai au timp de asa ceva saracii ca sunt ocupati cu tot felul de treburi materiale, coplesiti cu totul de harnicie lumeasca. Psaltirea saraca nu mai apuca sa fie iubita de crestini , e demodata saraca. a ruginit pt unii
    .. se tem ca or venii dracustetii daca o deschizi 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  5. „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri” (EZRA, 9.6)

    In aceasta lancezeala caldicica,in care mirenii ramasi in turmele Preotilor pomenitori,se scalda amortiti, gandind ca fac tot ceea ce trebuie pentru mantuirea sufletelor lor,acest articol al Domnului teolog Mihai Silviu Chirila,este sunetul trambitei strajerului neobosit ,veghetor alaturi de toti ceilalti bravi strajeri ai Ortodoxiei,semnatari ai Proiectului de Rezolutie,de la care asteptam in continuare indemnuri sfintitoare la continuarea neobosita,cum putem fiecare, a luptei
    impotriva hidrei cu multe capete,panerezia ecumenista!
    Domnul Slavei sa le rasplateasca jertfa tuturor!
    Am remarcat si imaginea plina de simboluri,care insoteste articolul,si care aminteste de lupta neobosita a inaintasilor nostri,monahii aghioriti,pe al caror steag era consemnat ORTODOXIE sau MOARTE!
    Ne atragea atentia cu intelepciune si trezvie duhovniceasca, Arh.Ioanichie Balan:
    „….Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii.[ ..]
    Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare…”
    „Priviţi bine ziua de astăzi, căci mâine vom fi mai decăzuţi, mai nepăsători şi mai marginalizaţi. Nu e un îndemn la nepăsare, la a pune mâinile în buzunar şi a fluiera a pagubă. Cred că a venit clipa în care este destul să înţelegi gravitatea situaţiei ca să te salvezi. Totul a venit peste noi ca un vârtej enorm care spulberă totul în cale, care nu mai poate fi oprit. Dar este şi clipa în care să strigi pe Hristos, să cauţi să te salvezi hrănindu-te din „munţii” de istorie şi de cultură ai acestui neam; este acum ziua în care să te hotărăşti că tu nu vrei şi nu poţi fi călcat în picioare de răutatea, de incultura şi de necredinţa ce creşte tot mai mult pe zi ce trece.”(Monahul Paulin-Rugaciuni catre tineri)

    Sunt convinsa ca toti stiu ce fac,de la Ierarhi,la Preoti ,la tot cinul monahal si teologi.
    Acceptarea tacita si tacerea vinovata,sunt problemele de constiinta cu care vor trai poate pana la sfarsitul vietii.
    Cunosc dogme,canoane si invatatura Sfintilor Parinti,dar libertatea alegerii le apartine.
    Exista un lant al slabiciunilor,care nu intotdeauna poate fi rupt cu usurinta,fara a crea tulburari ,nu numai sacrificii pe care Preotii pomenitori nu sunt dispusi sa le faca.Au prieteni,relatii (ma refer la Bucuresti si orasele mari ale tarii),nasi, a caror pomenire nu pot,nu vor,sau nici macar nu si-au pus problema sa o faca,facand ascultare de „Inaltul”.
    Lamurirea dreptcredinciosilor ortodocsi ramasi in ascultare fata de Parintii Duhovnici este o problema extrem de delicata.Exclud din aceasta categorie persoanele in varsta,bolnave,cele cu multi copii din diverse comune,sate,din diferitele zone ale tarii,situate la distanta fata de Preotii nepomenitori si cea mai dureroasa categorie,tinerii.
    Sunt convinsa ca intr-un fel sau altul ,tradarea Ortodoxiei in Creta de catre ierarhii romani a iesit la iveala.
    Toata suflarea are deja informatii despre miscarea antiecumenista,dar nu pot lua decizia intrucat nu toata lumea poate sa mearga zeci de km.pentru a ajunge la un paraclis,cu traista in bat.
    Sunt pomeniri ale celor adormiti, pe care unii le fac saptamanal,nu?
    Existe durerea pentru neparticiparea la Sf.Maslu ,la care unii au fost obisnuiti sa mearga saptamanal la propria biserica sau la o alta din apropiere.
    Nu toata lumea poate indura dorul de „acea Biserica”,pe care o aveam ,dar ne-a fost rapita,nu toti sunt pregatiti sa faca pasul.Si apoi mai exista frica de necunoscut si insuficienta pregatire legata de canoane,traditia bisericii,preocuparea de a citi si aprofunda ,care iar spun nu este la indemana oricui.
    Aici numai Duhul Sfant ,de Va binevoi,Ii va acoperi cu dulcea Sa Mangaiere,si atunci,nimic nu va mai conta.
    Vor intelege totul,si vor urma neabatuti calea spre mantuire,indiferent de sacrificii ,pana la moarte!
    Cat despre problema discutiei initiate impotriva sinodului din Creta de catre Preoti,Ieromonahi sau teologi in cadrul catehezelor,intrunirilor,etc.,este eminamente exclusa din start.Cine indrazneste ,zboara.
    Cred ca exista o legatura ascunsa si stransa intre canonizarea Sf.Martiri,Mucenici,Marturisitori din temnite si inchisori si tradarea Ortodoxiei in Creta.Stapanii din umbra a caror marionete docile sunt ,au prevazut in planul lor tenebros aceasta legatura.
    Ultima dorinta a Cuviosului Justin ,Marturisitorul de M.Petru-Voda,a fost canonizarea Sf.Inchisorilor, care dupa cum se stie, 75% dintre ei, erau legionari!
    Unul dintre Marturisitorii din inchisori,vrednicul de pomenire Arh.Ioan Iovan de la Recea-Omul lui Dumnezeu(hirotonit de episcopul de Oradea, Nicolae Popovici)a fost caterisit şi exclus din monahism pe 27 ianuarie 1955.
    Parintele Ioan ,un adevărat „cruciat al terorii bolşevice“ şi un martir al credinţei şi legii strămoşeşti,spunea intr-un memoriu adresat Patriarhului Justinian:”Toate hotărârile sunt luate din ordinul unor atei apostaţi sau renegaţi din partid sau guvern […] De ce vindeţi interesele lui Dumnezeu şi ale Bisericii statului ateu pentru interesele menţinerii unui salariu şi renunţaţi la truda de a mărturisicredinţa?”Părintele Ioan apreciază că vedeniile, expresii ale prezenţei Duhului Sfânt, sunt cu putinţă permanent. El ,,simte şi aleargă unde credinţa e vie” Totodată, învinuirea de ,,misticism” adusă acestuia este extrem de imprecisă.
    ,,Statul, prin Ministerul Cultelor, tolerează pe reprezentanţii săi să întreprindă o prigoană uneori făţişă contra credinţei. De ce, dacă lupta împotriva credinţei se face numai ideologic, sunt pedepsiţi cei ce merg la biserică? Libertatea religioasă ,,se rezumă treptat numai la suflet şi nici în Biserică nu se poate refugia creştinul[…] Dacă este o colaborare între Biserică şi Stat, atunci de ce statul are drepturi nelimitate şi se amestecă grosolan în toate ale Bisericii, iar Bisericii să nu i se îngăduie deplina libertate spre îndeplinirea misiunii sale de sfinţire a sufletelor?”..,Ortodoxia vrem s-o mărturisim nu numai cu inima şi cu buzele, ci la nevoie chiar cu sângele”. În vederea acestui fapt, el cheamă pe ierarhi a se încumeta să rişte ,,până la sânge pentru a-l mărturisi pe Hristos”. Compromisul şi pevederea nu sunt admise: ,,Pactizarea cu lupii duce la risipirea oilor”.In noaptea de 30 martie 1955 sunt arestati părintele Ioan, maica Veronica şi maica Mihaela. În ciuda acestui fapt, soborul nu s-a dezis de stareţă şi de părintele Ioan, adresând memorii Patriarhiei şi autorităţilor în vederea izbăvirii celor trei. Apreciindu-se situaţia ca fiind inadmisibilă, în anul 1956, autorităţile au iniţiat o acţiune de proporţii, la care au participat 220 de ofiţeri de Securitate. Socotite inamice ale poporului, călugăriţele (în total, 318) au fost săltate în noaptea de 14 februarie 1956. Perioada ce a urmat a fost dificilă, de claustrare şi domiciliu forţat pentru port ilicit de uniformă.Chiar dacă ,,Vladimireştiul” va fi zdrobit şi în final, ferecat, invocându-se pretextul ,,conspiraţiei legionare”, cu prilejul cercetărilor ce vizau problema în cauză, organele represive,ajung să aibă conştiinţa vigorii credinţei, dar, îndeosebi, a mănăstirilor.De altfel, părintele Justin Pârvu, recrea într-un articol apărut în revista Atitudini contextul istoric specific şi menţiona importanţa fenomenului Vladimireşti în peisajul orthodox: ,,Noi ştim că Germania avea planul să se extindă în Balcani cu toată forţa lor politică şi economică; tânjeau după petrolul şi grâul din Balcani. În aceste momente grele pentru noi de a ne păstra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a început prin mănăstirea Vladimireşti şi a continuat cu Rugul Aprins şi a avut un efect foarte pozitiv asupra creştinătăţii noastre. În pofida tuturor controverselor, începutul maicii Veronica a fost bun şi prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a depasit ea ispitele şi greutăţile de mai târziu”.
    A urmat o anchetă dusă la Securitatea din Galaţi. Procesul s-a judecat şi sentinţa de condamnare la moarte, dată în prima instanţă, s-a comutat în condamnare pe viaţă. A executat nouă ani şi jumătate, până în 1964, când au fost amnistiaţi deţinuţii politici.
    A trecut prin mai multe penitenciare, îmbolnăvit grav la Galaţi, este dus la Văcăreşti. Şi aici, ca şi la Galaţi, oficia tainic Sfânta Liturghie. Potirul era o cutiuţă de ebonita, iar vinul se aducea în sticluţe de vin tonic. De la Văcăreşti a ajuns la Penitenciarul Jilava, penitenciar de tranzit.
    Următorul penitenciar a fost cel din Gherla, cu teribilul său comandant Goiciu. Iar apoi deţinuţii cei mai „periculoşi”, după evenimentele din Ungaria, au fost transferaţi la Aiud,indurand calvarul si tortura,dar stand in zarca cate 7 ore in rugaciune,cu toate degetele degerate.
    Sa ne amintim in aceste momente de cumpana si incercare de cuvintele darzului si neinfricatului Marturisitor al lui Hristos,trecut în Împărăţia veşniciei în 2008, pe 17 mai:
    „Mâncam foc şi mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniţei e tot o chilie călugărească. Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu. În închisoare, mă gândeam în fiecare zi că Dumnezeu închide cheia celulei, nu gardianul. Oriunde te poţi mântui. De aceea zic că tinerii să-şi revizuiască busola conştiinţei, păzind ca îndreptarea lor să fie neabătut spre divinitate. Indiferenţa religioasă a lumii de astăzi e cea mai grea boală – un nou ateism. E ca şi cum ai face cruce pe comunismul vechi. Să nu rătăcim, ajungând în situaţia celui care jos nu vrea, iar sus nu poate. Avem o zestre enormă, aceea de a fi născuţi, şi nu făcuţi creştini. De aici vine şi optimismul meu. Avem o vigoare creştină străbună care ne va ajuta să vedem, în sfârşit, lumina.”

    „SUS INIMA, ROMANI!CU HRISTOS INAINTE!NU FITI TIMIZI!”

    Apreciază

  6. Ca si mirean ortodox,dar fara studii teologice,este primejdios a te angaja in polemici vatamatoare de suflet , smintitoare,cu Preotii care au studiat teologie,caci aceasta stiinta ,nu se interpreteaza”dupa ureche”,caci altfel te trezesti facand greseli impardonabile,devenind viclean cu venin de aspida pe limba,fata de marii teologi ai veacului XXI,precum,Mitropolitul Serafim de Pireu,Pr. Prof.Emerit Dr.Theodoros Zisis.(am luat exemplele care apar cel mai des in atacurile factiunii schismatice nou aparuta ,de sine-statatoare,care sustine ca sunt singurii „ortodocsi”ramasi pe pamant alaturi de confratii cu aceleasi idealuri,care incearca,infierand proletar pe oricine se abate de la regulile prin care se auto-indreptatesc.)
    Sigur nu ar avea atata aplomb,daca nu ar fi incurajati de gruparea bine-cunoscuta Pr.Staicu C.-monahSava-Ieromonah Spiridon.(cei mai cunoscuti liederi ai gruparii schismatice sus mentionate)
    Noi ca mireni,avem dreptul si obligatia de a marturisi Adevarul in vremuri ,in care panerezia ecumenista”sta cu regele la masa”,de a ne ingradi de aceasta ciuma raspandita de Ierarhii semnatari ai nefastelor documente de la intalnirea din Kolymbari 2016, conform canonului 15I-II Constantinopol,dar nu avem dreptul de a initia polemici,ba mai mult a-i judeca atat pe cei de care ne-am ingradit,cat mai ales pe cei la a caror pregatire teologica si nu numai, nu vom ajunge niciodata.Cunoaste-te pe tine insuti,si judeca-ti patimile neinfranate, inainte de a cere explicatii viclene,ispitind indelunga rabdare a Sfintiei Sale Parintele Claudiu,Prea Cuviosiei Sale Ieromonah Grigorie si nu in ultimul rand,a dl.teolog,Mihai-Silviu Chirila.
    *Cred că „teologia este regina ştiinţelor”. Toată lumea, deci, ar trebui să stu­dieze Teologia. ”
    Cu cât avansează, cu atât omul trebuie să fie atent să progreseze deodată şi în cunoaşterea, şi unirea cu Dumnezeu, dar şi în smere­nie. Căci dacă omul rămâne orgolios şi primeşte darul, atunci starea sa reală devine mai rea.Există în viaţa spirituală un fel de lege: la început, omul primeşte harul, dar în mod inevitabil îl pierde, fiindcă în momentul în care primeşte harul nu este pregătit să-l păstreze. Altfel spus, Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră chiar când suntem adânciţi în păcat. Altfel, nu suntem capa­bili să continuăm viaţa în Hristos „(Părintele Symeon de la Essex)

    (*Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, p. 191)

    Apreciază

    • ma scuzati ca zic, dar nu-s exemple bune nici pr. Ioan Iovan nici man Vladimiresti, a se citi cartea pr. Dimitrie Bejan ca zice el acolo ce deraieri facea pr. Ioan si ce neoranduieli se faceau la Vladimiresti care era in contradictie cu man. Sihastria, era cazuta Vladimiresti incat era plina de muste Biserica si acoperea chipul Mantuitorului. Iar de pr. Rafail Noica….e cam dubios, are o smerenie prefacuta, are niste explicatii domnoase si prea siropoase, nu-i a buna . Axati-va mai bine pe pr. Arsenie Papacioc, mai bine ca el n-a teologhisit niciunul din generatia sa. si pe Sf. Iustin Popovici si Sf. Ier. Nectarie. ăstia teologi. 🙂 Iertati!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s