Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.
Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care, aici, L-au mărturisit pe Hristos.
Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pământeşti.
Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui.
Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri.
Arhim. Bartolomeu Anania
Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi Români şi Apărători ai Legii Strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 399-405 Sfântul Mucenic Ioan Valahul – sfintiromani.ro
Tot astăzi îi prăznuim odată cu toți ceilalți și pe Sfinții Închisorilor (comuniste), cei pe care, din păcate pseudo-ierarhii noștri nu îndrăznesc să-i canonizeze.
O nouă minune a unui mucenic de la Aiud, la Mogoşoaia. Craniul a izvorât abundent mir
Din nou, la Iaşi, un craniu de mucenic de la Aiud a izvorât mir
Fotografia Părintelui IUSTIN PÂRVU a izvorât mir, la mormântul său
Pomenirea lui Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor – 18 februarie
Iată-l pe Mugur Vasiliu vorbind despre Sfinții Închisorilor:
Delegația Patriarhiei Moscovei participă la întronarea noului conducător al luteranilor finlandezi
https://mospat.ru/en/2018/06/05/news160663/
(saitul oficial al Patriarhiei Ruse)
ApreciazăApreciază
Mai da-ne si ceva de la ai nostri. Sau pe ei ii vezi usa de biserica?
ApreciazăApreciază
Despre ai nostri scriu altii ma imult decat suficient! 🙂
ApreciazăApreciază
Dar nu-i crezi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciază
Probabil de aceea se tot amestecă Longhin în situația din România:
„Legat de fauririea Moldovei Mari a mai auzit de acest curent. Inclusiv prin BOR se vehiculeaza ideea, mai mult pt a-l discredita cumva pt pozitia transanta anti-Creta, ca insusi arhiepiscopul Longhin Jar este implicat in aceasta actiune, printr-o presupusa rupere, pe plan spiritual, a romanilor din moldova de aici de la noi si alipirea acestor nemultumiti de sinodul bor si cum pastoreste acesta biserica – la Moldova de dincolo de Prut si creearea unei Moldove Mari unite si independente. Personal nu-l vad pe parintele Longhin bagat in asa ceva.”
Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/06/11/se-relanseaza-procesul-de-pace-intre-rusia-si-ucraina-dialogul-incepe-astazi-la-berlin/
ApreciazăApreciază
Din comentariul lui „acelas” la acel articol am preluat citatul, dar nu am putut sa dau un link direct spre comentariu.
ApreciazăApreciază
vesti de la Petru Voda https:ganduridinortodoxie.wordpress.com/2018/06/12/scrisoare-deschisa-adresata-preacuvioasei-maici-iustina-stareta-manastirii-paltin-petru-voda-jud-neamt/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și unde să ne ducem?
Că uite ce se întâmplă și la alții: Delegația Patriarhiei Moscovei participă la întronarea noului conducător al luteranilor finlandezi
https://mospat.ru/en/2018/06/05/news160663/
(saitul oficial al Patriarhiei Ruse)
ApreciazăApreciază
Stiu. Dar din pacate maicuta aceea e cam victima gruparii acrivistilor exagerati.
ApreciazăApreciază
Si atunci de ce a zis ca nu se baga sub alt episcop daca e cu staicu, nu sti ce vorbesti, ea e ucenica pr Fageteanu , tu cand iti retragi prostia cu cel de frica constient la scrisoarea Sf Teodor Studitul 49, partasia constienta e erezie termina cu prosteala pe față ca in curand apare si scrisoarea Sf Simeon care demonstreaza ca e Minciuna ce o zis Buza cu spovedania duhovniceasca indrumare fara dezlegare
ApreciazăApreciază
Cred ca tu nu stii ce vorbesti. Ce treaba are apartinerea de un episcop cu ce crede ea? Are aceeasi viziune exagerata ca gruparea dirijata si ametita de preotul Ciprian Staicu si de gheron Sava Lavriotul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daca marturisesti, esti inselat? Cred ca altii se lasa prostiti cu buna-stiinta de catre Chirila si saccsiv.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ca marturiseste, ci pt ca zice:
„rămânând în mănăstire ar fi însemnat că recunosc faptul că și eu sunt ecumenistă și eretică…”
Ceea ce nu e adevarat! Chiar daca ramai si marturisesti printre ecumenisti, asta nu inseamna ca esti si tu ecumenist.
Pozitia gruparii Staicu-Radeni este inselatoare.
ApreciazăApreciază
așa-i ! îi dau dreptate lui danielvla. trebuia sa zica , ca nu vrea sa participe la slujbe fiidca se pomeneste ierarhul si nu vrea sa fie in comuniune cu ierarhul semnatar. si atât. in rest putea sa-si vada de mântuire slujind Maicii Domnului in manastirea parintelui Iustin cu dragoste alături de surorile sale intru Domnul! dar decizia ii apartine, nu osândim alegerea facuta. treaba ei. Dumnezeu s-o ajute! dar asta nu inseamna ca celelalte maici care merg acolo la slujbe sunt eretice, Doamne fereste!
ApreciazăApreciază
De asta ce ziceți? https://www.aparatorul.md/educație-sexuala-in-scolile-din-rusia-mitropolitul-spune-da-iar-doi-patriarhi-nu/
ApreciazăApreciază
Ciprian, odată cu plecarea Părintelui Iustin din această lume, și venirea lui Hariton Negrea, la Petru Vodă a început reeducarea, acolo odată ce tiai permis să vorbești de Creta, automat ești aruncat cu tot cu catrafuse ( a se vedea cazul Monahul Sava care este și imobilizat), nici nu este nevoie sa încetezi pomenirea, odată ce ai vorbit de Creta ești luat în colimatoriu, acum sa apucat Teodoct să facă un articol, dar mai degrabă stătea in banca lui
Este ft adevărat că sunt și categorii care în loc să pună în aplicare canonul 15 l-ll Constantinopol strict pt îngrădire de erezie, ei sau folosit de acest canon pt alte scopuri
ApreciazăApreciază
Păi Hariton ăsta porunceste si jos la maici? Acolo sef e Stareta Iustina !
ApreciazăApreciază
Sora respectiva nu a asteptat sa fie data afara, a plecat ea. Dar unii sustinatori ai lui Longhin si Serafim, slujitori cu ereticii, se prefac ca nu inteleg, si acuza pe altii aiurea.
ApreciazăApreciază
Cu care eretici slujesc? Comuniunea temporara cu ecumenistii nu te face automat eretic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dreptate, cei doi sunt mai perversi, in prostia/neputinta lor, decat ereticii-ecumenisti, caci ultimii nu se ascund.
ApreciazăApreciază
Deci tu nu crezi ca ecumenistii din Creta sunt eretici? Inseamna ca sunt marturisitori, caci inca n-au trecut la catolici, chiar daca fac si spun erezii? Cred ca in curand ii vei numi sfinti, dupa logica lui Teodot despre Teofan. Iata unde duce prea multa si interesata iconomie. Doamne-fereste.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ban
Cui te adresezi? Mie?
Eu am afirmat de nenumarate ori ca ecumenistii sunt eretici.
Dar cel ce este in comuniune cu un ecumenist, dar are cuget ortodox, adica nu crede ceea ce crede ecumenistul, nu poate fi eretic. Eretic prin comuniune devine numai dupa ce ecumenistul este condamnat oficial. Numai atunci comuniunea il poate arunca in afara Bisericii pe ortodox.
IPS Serafim si IPS Longhin nu sunt eretici doar pt ca sunt intr-oarecare comuniune cu ereticicii ecumenisti.
Cu atat mai putin preotii nepomenitori nu pot fi eretici da slujesc cu cei doi ierarhi.
ApreciazăApreciază
Serafim de Pireu e eretic participa la pomenirea lu Ciobotea si Kiril, pomenirea ereticilor produce necuratie, d-asta se intrerupe pomenirea, plus ca in traducerea din rusa se zice clar : cel cu cuget ortodox de pomeneste eretic NU POATE FI ORTODOX ,Serafim a stat la pomenirea lu Ciobotea si Kiril deci S-a Rugat cu Bartolomeu, de ce nu se roaga si cu Mormonii ca si ăia nu is condamnati nominal, dar deh in Bucuresti se fac ‘cununii’ ortodoxa musulman dar dracu nu e asa negru inca mai facem iconomie, voi nici nu stiti sa aplicati iconomia , nici nu stiti cum cat si cui se aplica dovada din erezia proiect de rezolutie se vede clar ca nici unul nu a vazut harul si ca mint de ingheata apele, oare cei care mint is de la Dumnezeu, ce zice Scriptura ca mincinosu se duce in iad, voi aplicati iconomia ereticilor invederati si celor ce constient au partasie si apara ruga in comun cu ecumenistii…nu ati inteles nimic si nici haru repet nici harul nu il vedeti si credeti ca sunteti in Biserica, atat va zic vi se pare ca sunteti, veti fi in Biserica cand veti vedea harul si renuntati la minciuna asta e valabil si ptr rstu din cei ce au intrerupt comuniunea
ApreciazăApreciază
Ce mai e de zis? Saccsivo-chirilistilor le doresc iconomie usoara in continuare, caci asta duce unde doriti, spre ecumenism.
ApreciazăApreciază
Spun Sfintii Varsanufie si Ioan ca poate pleca daca s-a sfatuit cu parinti duhovnicesti si aceia i-au zis sa plece, poate ca asa a procedat si Antim de la Bistrita, si mai e varianta sa nu plece si sa ramana pana o dau afara, dar are dreptate sa plece partasia constienta e condamnata si de Sf Teodor si de ROCOR (ROCOR, CARE E MAI MARE ca Sf Teodor)
ApreciazăApreciază
Creștinul e un om fericit!
Bineînțelesc că necazurile nu îi ocolesc nici pe creștini, dar noi nu suntem oameni fără de nădejde. Și de câte ori am probleme în viață, ca tot omul, revin la unul dintre cele mai cunoscute texte ale Sfântului Apostol Pavel, dar în traducerea Pr. Gala Galaction, considerată unanim ca fiind una dintre cele mai bune:
I Corinteni 15, 1-11
Nu e ușor să fii creștin, mai ales într-o lume plină de păcate și care dinadins te îmbie la păcat, căruia în mod hotărât trebuie să ne opunem, deci haideți să ne întărim în credință revenind la textele fundamentale ale Ortodoxiei: Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți.
ApreciazăApreciază
Care se crede Sfintii Trei Ierarhi la un loc si sa catalogheze pe toti ortodocsi care nu s-au ingradit de arhiereii semnatari , drept „eretic”. cine are curaj sa spuna ca i s-a luat Darul Botezului la tot ortodoxul pomenitor? Unii au mai multe virtuti si au avut puterea si taria de a se ingradi si marturisi impotriva falsului sinod. altii nu au virtutile necesare pt asa ceva. sunt mai slabi, mai fricisi, mai putin pregatiti etc. Puteti voi sa le dati din virtutile voastre si fratilor vostri mai slabi? sau nu aveti atata dragoste sa impartiti cvirtutile cu ei sau nici nu outeti. Deci daca nu puteti dace asta, atunci ni „eretici” nu puteti numi!
ApreciazăApreciază
Care se crede Sfintii Trei Ierarhi la un loc si sa catalogheze pe toti ortodocsi care nu s-au ingradit de arhiereii semnatari , drept „eretic”. cine are curaj sa spuna ca i s-a luat Darul Botezului la tot ortodoxul pomenitor? Unii au mai multe virtuti si au avut puterea si taria de a se ingradi si marturisi impotriva falsului sinod. altii nu au virtutile necesare pt asa ceva. sunt mai slabi, mai fricisi, mai putin pregatiti etc. Puteti voi sa le dati din virtutile voastre si fratilor vostri mai slabi? sau nu aveti atata dragoste sa impartiti cvirtutile cu ei sau nici nu outeti. Deci daca nu puteti face asta, atunci ni „eretici” nu puteti numi!
ApreciazăApreciază