Strategia satanică a Ministerului Educației privind reeducarea părinților în sensul redefinirii valorilor familiei tradiționale A FOST RETRASĂ DE PE SITE-UL MINISTERLUI

Valentin Popa, ministrul Educaţiei.

Incredibil câte eforturi se fac pentru implementarea agendei ocultei internaționale în privința deviațiilor sexuale și distrugerii familiei!

Ministerul Educaţiei a ASCUNS Strategia PRO-GAY. Campanie ÎMPOTRIVA proiectului prin care PĂRINȚII vor fi REEDUCAȚI

După ce Evenimentul zilei a tras semnalul de alarmă, o parte a societăţii civile s-a mobilizat. Peste 500 de ONG-uri care apără familia tradiţională au lansat, marţi seara, o campanie împotriva proiectului de educaţie parentală, iar ieri acest proiect a dispărut de pe site-ul MEN fără nicio explicaţie.

UPDATE. JOI. 15.53: În urmă cu câteva minute am primit de la Ministerul Educaţiei următorul comunicat: Urmare a numeroaselor propuneri de îmbunătățire primite după postarea documentului în dezbatere publică, Ministerul Educației Naționale a decis demararea procesului de analizare a recomandărilor primite, în cadrul grupului de lucru interinstituțional. Pe baza sugestiilor primite, până la acest moment, de către MEN, proiectul Strategiei Naționale de Educație Parentală va fi îmbunătățit și lansat într-o nouă etapă de dezbatere publică, alături de toți partenerii de dialog și factorii implicați.

Proiectul Strategiei Naţională de Educaţie Parentală 2018-2025, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţie Naţionale (MEN) din 11 iunie până pe 10 iulie, a reuşit că coalizeze peste 500 de ONG-uri din întreaga ţară, care au lansat marţi o campanie de strângere de semnături pentru retragerea lui.

Ieri, însă, fără nicio justificare publică, a dispărut de pe site. Purtătorul de cuvânt al ministerului, care nu ştia despre ce s-a întâmplat, ne-a promis telefonic că va reveni cu precizări, ceea ce nu s-a întâmplat până la închiderea ediţiei.

În baza Strategiei, urmează să înceapă un proces de reeducare a părinţilor pentru ca, la rândul lor, aceştia să-şi înveţe copiii să nu mai „idealizeze familia tradiţională”. Ministerul intenţionează să promoveze „o nouă cultură familială” şi „respectul pentru diversitate”, iar pentru aceasta numai în primul an se vor cheltui de la buget 300 de milioane de lei, înfiinţânduse reţele de educatori parentali.

„S-a dovedit intenţia adevăratei agende”

Participanţii la masa rotundă la care s-a decis strângerea de semnături împotriva „reeducării” prevăzută de Strategie, reuniţi marţi seara în Bucureşti, au dat publicităţii un apel, cu titlul „În urmă cu 70 de ani ne-au luat proprietatea, acum ne iau copiii şi libertatea de gândire”, în care se arată că „Strategia eleborată de MEN reprezintă o încercare abuzivă de a redefini familia şi o imixtiune nepermisă în viaţa privată a familiei”.

De asemenea, în document se arăta: „Chiar dacă îl vor retrage temporar, tot s-a dovedit intenţia adevăratei agende care aduce atingere libertăţii de gândire şi conştiinţă a fiecăruia dintre noi, modelelor noastre sociale şi culturale în ceea ce priveşte familia şi educaţia”.

Scriitorul Mihai Gheorghiu, de la Coaliţia pentru Familie, atrăgea atenţia că „strategia este şi neconstituţională şi ilegală. Este o intruziune în viaţa privată, în libertatea de gândire. Nici comuniştii nu au încercat aşa ceva. Suntem în faza în care popoarele trebuie să se apere singure pentru că politicienii români nu ne mai apără. Este o agendă invazivă care vizează structura intimă a naţiunilor şi a copiilor noştri. E nevoie vitală să conştientizăm lumea din jurul nostru despre ce se întâmplă. Suntem în plin proces de reeducare nu numai a copiilor noştri, ci şi a părinţilor. Ne aflăm pe un drum care pentru ei (promotorii „diversităţii” – n.red.) nu are sfârşit decât la implementarea agendei lor”.

„Egalitatea de gen nu este egalitatea femeii cu bărbatul”

Avocatul Ana Corina Săcrieru a arătat că „în cuprinsul Strategiei se revelează şi adevăratul scop: Strategia are la bază următoarele principii: promovarea diversităţii; stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaţionării cu copiii şi înlăturarea stereotipiilor de gen. Asta în condiţiile în care noţiunea „stereotipii de gen” nu este nicăieri definită în legislaţia română, la fel cum şi „promovarea diversităţii” este definită mai mult ideologic, în plan mediatic. Totuşi, aceste noţiuni se completează perfect cu „egalitatea de gen”, care nu înseamnă egalitatea femeii cu bărbatul.

Copii învaţă că egalitatea de gen nu este egalitatea femeii cu bărbatul, ci faptul că o persoană poate fi în mod egal un gen sau altul, funcţie de alegerea sa, pentru că potrivit art.3 din Convenţia de la Istanbul, genul este un „construct social”, un rol de gen asumat şi nu un dat biologic, aşa cum era definit, anterior, de Statutul de la Roma”.

Tratatul European care a definit „genul”

Convenţia de la Istanbul sau Convenţia Internaţională pentru Combaterea Violenţei împotriva Femeii şi a Violenţei Domestice, la care s-a referit avocatul Ana Corina Săcrieru, este un tratat internaţional adoptat de Consiliul Europei pe 11 mai 2011, intrat în vigoare în 2014 şi ratificat de România în 2016. În iunie 2018, 46 state au semnat Convenţia şi 31 de state (Albania, Andora, Austria, Belgia, BosniaHerţegovina, Cipru, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Elveţia, Estonia, Franţa, Georgia, Germania, Italia, Islanda, Macedonia, Malta, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia) au ratificat-o.

În Croaţia au loc proteste pentru denunţarea Convenţiei, tocmai pe motiv că încurajează promovarea homosexualităţii.

Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului. Asta înseamnă că se recunoaşte faptul că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, în femele şi masculi, dar că există o categorie a genului, definită social, care le conferă femeilor şi bărbaţilor roluri şi comportamente specifice.

„Gen” = „Sex social”

Într-un studiu publicat pe juridice.ro, Adina Portaru, avocat pentru organizația juridică ADF International cu sediul la Bruxelles, sublinia: „Aceasta este o convenție internațională problematică, întrucât reglementează o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale (…) Convenția de la Istanbul presupune însă că sexul și „genul” sunt două concepte diferite. Conform articolului 3 (c), „genul” va însemna „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”. Termenul de „gen” folosit de Convenția de la Istanbul se refera la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat/ femeie). Această definiție nu se regăsește în niciuna din celelalte convenții internaționale. Are, deci, o încărcătură ideologică puternică și se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea”

Doar o retragere tactică?

Pentru a nu le fi perturbată liniştea, guvernanţii vor, mai nou, să aprobe Strategia prin ordin de ministru, au precizat pentru Evenimentul zilei surse din interiorul PSD. Acestea susţin că un motiv în plus pentru care a fost aleasă această cale este că „să anulezi în contencios un ordin de ministru este aproape o utopie”.

Ar mai fi avut posibilitatea să apeleze la o hotărâre de guvern sau să treacă o lege prin parlament, dar acestea sunt de durată și iese lumea în stradă. Prin ordin se va rezolva pe loc şi, chiar dacă ministrul își va da demisia pentru a calma opinia publică, cei care îi vor urma vor uita să anuleze acel ordin.

Premierul Dăncilă va anunţa, de dragul imaginii, că-l va ataca, dar procesul va dura ani, ne-au mai precizat sursele noastre.

Sursa: http://evz.ro/ministerul-educatiei-homosexualitatea.html?v=347635&page=2

Mai multe detalii citiți aici:

S-a pus stop reeducării? Strategia Națională de Educație Parentală a fost scoasă de pe siteul Ministerului Educației Naționale!

Despre Convenția de la Istanbul citiți aici: 

Convenția de la Istanbul, pe care România a ratificat-o în 2016, un adevărat cal troian al legiferării deviațiilor sexuale, și nu numai, în societatea de azi

 

 

Reclame

8 gânduri despre „Strategia satanică a Ministerului Educației privind reeducarea părinților în sensul redefinirii valorilor familiei tradiționale A FOST RETRASĂ DE PE SITE-UL MINISTERLUI

  1. Oricum in societatea de astazi nu are sens sa mai nasti copii ca ti-i fura statul si ii indoctrineaza, sau ajung sa fie indoctrinati de Biserica – ambele cazuri sunt la fel de rele, caci atunci cand faci copii o faci pentru tine, pentru dainuirea familiei tale si prestigiul ei in timp asa cum faceau paganii romani in timpul Republicii, si chiar in timpul Imperiului. Ce sens are sa feti plozi, pentru altii (Dumnezeu, Biserica, saraci, stat)? Astia te trag in jos, cu tot cu familie – in loc sa creasca prestigiul si averea familiei tale prin nastere de prunci, astazi, mai degraba, iti scade averea cu plozii reeducati de societate (de prestigiu nici nu mai poate fi vorba).

    In mod ironic, toate fortele sociale contemporane, cat de opuse sunt intre ele, lupta impotriva familiei. Biserica e cu saracii si prostii si cauta sa-ti traga si familia in acest iad, al sclaviei pentru nulitati, statul e cu interesele lui meschine, caror interese doreste sa-ti supuna familia, homosexualii au agenda lor de distrugere a familiei si ei. Nimeni, dar absolut nimeni, nu tine cu familia, ci doar se lupta ca sa castige aceasta forta sociala de partea sa.

    Un lucru e cert: nici Biserica, nici statul si nici societatea civila nu vor prosperitatea materiala a familiei, dezvoltarea ei politica si transferarea puterii catre aceasta. Caci ar avea prea mult de pierdut, si parazitii pe care fiecare institutie se bazeaza (inclusiv Biserica) nu ar mai avea din ce trai, daca ar ingadui libertatea absoluta, independenta familiei.

    Apreciază

    • Si ce ar insemna pt tine independenta familiei fata de Biserica? Cum te opreste Biserica sa-ti tii familia departe de ea?!
      Nu exista nici o forta coercitiva care sa te oblige sa-ti tii familia in Biserica.
      Poti fii cat de ateu vrei, dar nu vei face decat sa negi evidenta existentei lui Dumnezeu si a Biserici Sale.
      Si s-ar putea ca insasi familia sa nu te urmeze in ateismul tau. La asta te-ai gandit?

      Apreciază

      • Biserica predica milostenia, care saraceste pe orice om. Vestul e bogat pentru ca a aruncat la cos milostenia si in loc sa dea bani la Biserica si saraci, au economisit din zgarcenie si apoi au investit banii in activitati productive.

        Uite un exemplu concret cum Biserica lupta impotriva familiei: probabil retii cazul unei batrane ce a donat o suma mare de bani catre Catedrala mantuirii neamului (in urma cu ceva luni era in atentia presei crestine). Ei bine, baba in mod sigur a rupt de la gura ei luna de luna pentru donatia facuta, dar nu doar de la gura ei ci si din bunastarea familiei ei. Presupunand ca n-avea nepoti si rude pe care sa le ajute, tot putea face ceva mai lucrativ cu banii stransi decat sa-i arunce pe o porcarie. Popii sunt si-asa putred de bogati (am destui printre rude, bunicul bunicii mele a fost protopop), ar putea ei ridica oricate biserici doresc, nu-i opreste nimeni, dar s-o faca pe banii lor.

        Ei uite asa Biserica si „morala” ei te saraceste in loc sa te ajute sa-ti cresti familia. Popii tuna impotriva avorturilor dar cati ajuta tinerele familii? In loc sa ridice biserici inutile mai bine folosesc banii sa le ajute pe femeile care vor sa nasca si creasca prunci.
        Biserica e doar o alta patima printre multe altele (fumat, imbatat, curvit etc) care te secatuieste de bani si te distruge pentru colectiv.

        Nu-s ateu, sunt crestin, dar nu-L iubesc deloc pe Dumnezeu, pe care-l vad ca un tiran a carui lege ipocrita ii duce pe oameni la mizerie materiala si morala, in timp ce „alesii lui”, „unsii lui Dumnezeu”, se lafaie nemeritat in bani nemunciti.
        Milostenia e cancerul societatii si motivul principal al subdezvoltarii economico-sociale a Romaniei. Normal ca oamenii nu muncesc cand pot pierde timpul pe ajutor social, milostenie si pe banii altora (obtinuti in mod coercitiv sau nu).

        Cand Il voi vedea pe Dumnezeu de partea omului, POATE ma voi gandi sa revin la Biserica; pana cand Crestinismul sapa insa la bunastarea si placerea vietii omenesti, prefer sa stau departe de el, ca nu-s tampit sa-mi ratez viata pentru un Dumnezeu pe Care nu-L iubesc deloc (poate fi el cat de adevarat vrea, si Stalin a fost real dar asta nu-nseamna ca oamenii sunt obligati sa-L iubeasca doar pentru ca – mai mult decat Stalin – detine puterea).

        Pana la un punct, Crestinismul e destul de moderat ca ideologie, dar pe cat avansezi in el, fanatismul si extremismul sau devine din ce in ce mai evident si antiuman.
        Nu stiu ce fel de viata vrei tu sa duci, dar mie rastignirea, saracia si alte aberatii crestinesti nu-mi surad deloc.
        Viata fara placere nu merita traita, si Crestinismul tocmai asta cauta – dupa cum spunea Sfantul Maxim Marturisitorul, pt. a inchide lantul vicios placere-durere trebuie sa tai orice placere din viata ceea ce ar face viata un iad insuportabil. Nici nu mai vad care e diferenta atunci intre un crestin practicant si un sclav.
        Raiul e prea putina rasplata pentru iadul prin care trebuie sa treci de bunavoie sa ajungi acolo.

        Problema e nu daca familia e sau nu atee, ci daca inmulteste sau nu averea, bunastarea creata de fondatorul ei. Aici, Biserica da gres lamentabil – poate sa-ti indoctrineze copilul sa-ti doneze toata averea obtinuta prin truda saracilor si sa se calugareasca.
        Dealtfel un crestin moderat (homofob, cumpatat, care nu-ti arunca banii pe droguri, sex, alcool, jocuri si altele) e preferabil in opinia mea si chiar de dorit unui copil razgaiat fara credinta si care-ti strica averea in placeri nemasurate.

        Dar ideea e, ca n-ai cum sa programezi cat de „crestin” devine copilul tau – odata acaparat de ideologia Bisericii, poate sa te duca la sapa de lemn mai repede decat un desfranat cheltuitor.

        Si cum societatea de astazi detesta patriarhatul, adica, tatal nu mai poate sa-si educe plozii cum doreste, sa le arate calea dreapta a dezvoltarii avutiei familiale, si sa-i pedepseasca atunci cand actiunile lor strica aceasta dezvoltare, nu prea isi mai are rost sa faci copii doar ca sa se intoarca impotriva ta.
        Economisesti oricum mai multi bani asa.

        Si un ateu nu e neaparat rau cata vreme n-o da pe comunism, socialism, marxism cultural sau distrugerea religiosilor fara discriminare (sunt destui crestini care respecta proprietatea privata si libertatea individuala – nu toti sunt pusi pe japca, pe furat si comunizat averile ca Apostolii – dupa cum ne este aratat modul lor de vietuire in Fapte, stil de viata comunist – dincolo de incercarile de cosmetizare a realitatii). Oricum, si crestinul si ateul sunt irelevanti in ecuatia existentei lui Dumnezeu pentru ca ceea ce exista nu depinde de ce credem noi despre acea existenta (iarba exista indiferent de parerile oamenilor).
        Important este efectul acelei existente asupra vietii oamenilor – iar daca efectul este indobitocirea, saracirea, „induhovnicirea si mortificarea trupului” dupa cum spune literatura ascetica, pai, mai bine pas unei asemenea existente ce duce la o viata morbida, lipsita de sens, de perspective si de bucurii elementare pe care si paganii le au.

        Pana la urma, legea obiectiva dupa care societatea umana functioneaza de mii de ani e capitalismul, adica dezvoltarea materiala. Prin natura noastra, suntem creati sa acumulam capital, informatii, sa ne dezvoltam, nu sa risipim pe saraci si in scopuri mistice bogatia noastra. Or fi si exceptii grotesti, „altruiste”, dar legea umanitatii aceasta este: dezvoltarea materiala continua. Nici o civilizatie – nici macar cea crestina – nu a putut face abstractie de aceste date naturale ale omului, si fie au pus umarul la dezvoltarea materiala a umanitatii, supravietuind, fie au promovat utopii gretoase egalitariste distrugatoare de bunastare, care le-au dus la colaps economic, cultural si social.

        Daca pana si animalele se ghideaza dupa legea dezvoltarii materiale, si renuntarea la sine e de neconceput in lumea animala (si omul fiind tot un animal pana la urma), inseamna ca orice religie, ideologie sau filosofie care l-ar face pe om sa-si tagaduiasca legea firii nu are ce cauta printre oameni, si nu va putea fi imbratisata in mod plenar decat de habauci care se lupta irational cu natura.

        Scurt spus, natura omului nu este si nici nu poate fi crestina. Decat sa-i mutilezi omului sufletul cu Crestinismul, mai bine-l lasi liber si-l accepti asa cum e.
        Pana la urma, nici multi dintre „sfintii” crestini n-au fost asa de sfinti – au mai si ucis dupa convertire, au mai si curvit etc. Ce trebuie mai mult pentru a demonstra ca Crestinismul nu este o religie naturala, ci antiumana? Pana la un punct isi are unele merite in franarea depravarii, dar cand o da pe misticism si renuntare la sine, devine o problema de patologie.

        Apreciază

        • Dan !, cam multe ai scris, trebe rabdare sa citesti atata., dar macar esti sincer. Dar fii atent oleaca. din cate imi dau seama, parerea ta despre Dumnezeu ti-ai facut-o asa gresit din cauza necunoasterii despre Dumnezeu. Se observa ca tu nu-L cunosti pe Dumnezeu. Doar fiindca majoritatea preotilor si a conducerii Bisericii Ortodoxe sunt depasiti de ceea ce ar trebui sa fie ri insisi si nu respecta cum trebe legea lui Dumnezeu,..asta nu inseamna ca Dumnezeu ar fii ada cum crezi tu. Nu e adevarat, traiesti deocamdata in minciuna. N-ai aflat Adevarul. Nu-L iubesti pe Dumnezeu pentru ca nu te-ai pus sa-L cunosti pe Domnul Iisus Hristos si sa-L chemi in rugaciune in fiecare zi. Nici nu are omul cum sa inteleaga sau sa iubeasca pe Dumnezeu daca nu se sileste zi de zi sa aiba mintea la Iisus Hristos . Si ca sa stii ce trebe sa faci pt. a-L avea pe Domnul Iisus aproape de tine trebuie sa citesti Viețile Sfinților, toate cele 12 volume, recomand cartile tiparite de man.Sihastria sub Pr.Ioanichie Balan. Daca nu citesti trecutul sfințitor al oamenilor cu adevarat crestini atunci nu stiu daca o sa afli Calea cea Afevarata. Iti doresc ca Domnul Iisus Hristos sa va daruiasca dragostea de a-L cauta din toata inima. Doamna ajuta!

          Apreciază

        • In felul in care intelegi lucrurile (deocamdata!), se pare ca vei putea fi foarte fericit sub domnia lui anti-hrist…
          Doamne fereste!

          Apreciază

        • Stimate domnule Dan,
          Dacă omul este strict o ființă biologică, de carne și atât, atunci de unde are omul conceptul de „eternitate”, de infinit temporal? Că doar eternitatea nu poate fi constatată pe calea simțurilor, că doar știm că la un moment dat vom muri!
          Răspunsul de unde are omul conceptul de eternitate îl găsim aici:
          „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.” (Ecclesiastul 3:11).

          Apreciază

      • Reduci totul la materie. Probabil ca daca pierzi 10 lei stai trist si imbufnat vreo spatamana.
        N-am vazut pe nimeni saracit dand milostenie. Ba dimpotriva, am observat din proprie experienta ca niciodata nu ramai fara bani daca nu te zgarcesti sa dai la un anumit moment.

        E adevarat ca exista si saracirea de buna voie – atunci cand omul isi imparte toata averea si decide sa-L urmeze numai pe Dumnezeu (calugaria). Dar ca societate e saraca pentru ca da milostenie, e o cumplita aberatie.
        Placerea si dorinta de a avea, nu sunt legi ale firii, ci denaturari ale pacatului. In momentul in care omul isi doreste placerea cu tot dinadinsul, acolo e o patima la mijloc. Si patimile sunt alimentate de demoni. Asadar nu e o stare fireasca, ci demonica.
        Biserica se ridica impotriva acestor stari demonice care fac pe om sclav, desi pare ca e liber.

        Dar am o intrebare pentru tine: asa cum esti acum, esti fericit?

        Apreciază

  2. Nu trebuie sa mire în ceea ce il privește pe Dan, acestuia ia ieșit porumbelul din gura și vrem nu vrem aceștia aidoma lui sunt super majoritari iar ei il vor aștepta pe antihrist cu cântece patriotice

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s