Când NU reprezinți interesele românilor: Klaus Iohannis A PROMULGAT Legea pentru combaterea antisemitismului

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, care stabileşte pedepse de la 3 luni până la 10 ani pentru infracţiuni de la promovarea în mod public a unor idei, concepţii sau doctrine antisemite, până la constituirea de organizaţii antisemite sau aderarea la acestea. ActiveWatch îi solicitase preşedintelui să nu promulge legea.

Potrivit noii legi, „prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei, exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor de cult”.

De asemenea, „prin organizaţie cu caracter antisemit se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care intră sub incidenţa prezentei legi”.

Simbolurile antisemite sunt „drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul”, iar materiale antisemite sunt ”imagini, mesaje text, conţinut audio-video, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul”.

Legea prevede închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi pentru promovarea în public de idei, concepţii sau doctrine antisemite; închisoare de la 1 la 5 ani pentru distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului de materiale antisemite; închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi pentru confecţionarea, vânzarea, răspândirea, deţinerea în vederea răspândirii, utilizarea în public de simboluri antisemite; închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi pentru iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

ActiveWatch i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge această lege întrucât „dublează legislaţia deja în vigoare, nu are şanse reale să fie aplicată şi nu asigură proporţionalitatea limitării libertăţii de expresie în raport cu gravitatea discursului“, potrivit News.ro

Sursa: m.adevarul.ro

Nu numai ActiveWatch i-a scris preşedintelui. Şi nu numai lui i s-a scris. Problema e ca atunci când vine vorba de interesele evreilor toată lumea (cel puțin din clasa politica din România) se execută fără murmur, cu o rapiditate uimitoare. Frica de evrei face din politicianul „român” cel mai eficient individ aflat în slujba intereselor străine.

Să ne ferească Dumnezeu de efectele dictaturii iudaice ce s-a înstăpânit peste Țară!