Preotul Ciprian Ioan Staicu declară că Rezoluția de la Botoșani nu este în totalitate ortodoxă! A fost o nouă „sinaxă” a acriviștilor la Vatra Dornei

Image result for ciprian staicu

Image result for ciprian staicu sinaxa botosani

Așa cum ne-a obișnuit, preotul Ciprian Staicu se dezice de încă una din adeziunile sale din trecut.

Într-un articol pe site-ul sfinției sale, „constantul” teolog afirmă, nici mai mult nici mai puțin, că Rezoluția Sinaxei Naționale de la Botoșani nu ar fi ortodoxă în totalitate.

Articolul este alcătuit dintr-o serie de întrebări formulate de unii credincioși acriviști la care răspunde sfinția sa:

Unii mireni se întreabă…

După ce reînoiește acuzațiile, nedrepte, de erezie la adresa lui Mihai Silviu Chirilă, a celor de un cuget cu el și a ÎPS-ului Longhin, răspunde și următoarei întrebări:

15.Toate punctele rezoluției Sinaxei de la Botoșani sunt ortodoxe? Se spune: „ne îngrădim de toți cei care au semnat și au primit Sinodul tâlhăresc din Creta, însă rămânem în comuniune cu Bisericile Locale neparticipante la Sinod (adică a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei și a Antiohiei)”. Știm însă că aceste Biserici, deși nu au participat și semnat, nu au condamnat și nu s-au îngrădit de Bisericile Locale care au primit Sinodul tâlhăresc, fiind în continuare în comuniune și în același cuget cu ele.

Răspuns: ultimele puncte ale rezoluției menționate mai sus trebuie schimbate, nefiind nici ortodoxe, nici valabile; starea de fapt a lucrurilor a arătat că majoritatea și-au asumat comuniunea cu ecumeniștii, deci au căzut în erezie.

În Rezoluție, n-am găsit textul în această formă: „ne îngrădim de toți cei care au semnat și au primit Sinodul tâlhăresc din Creta, însă rămânem în comuniune cu Bisericile Locale neparticipante la Sinod (adică a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei și a Antiohiei), dar probabil întrebarea se referă la punctele 9 și 10 din TEXTUL REZOLUȚIEI DE LA BOTOȘANI:

9. Salutăm poziția acelor Biserici locale care au decis să nu participe la adunarea din Creta, să nu-i recunoască deciziile și să rămână ferme împotriva ecumenismului și pe cea a episcopilor care nu au semnat sau au respins documentele și mărturisesc public împotriva acelei adunări eretice, adresându-le rugămintea de a folosi toate instrumentele canonice și pastorale puse la îndemână de Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți pentru a împiedica răspândirea și permanentizarea în Biserică a ereziei ecumeniste legiferate în Creta și a determina întrunirea unui sinod ortodox, care să condamne oficial adunarea din Creta, ecumenismul și, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepți ai acestora.

10. Respingem cu tărie acuzația că, prin întreruperea pomenirii ierarhilor părtași ai ecumenismului și ai adunării din Creta, am comis un act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor Bisericii noastre. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului.

În răspuns se spune că ultimele puncte din Rezoluție ar trebui schimbate „nefiind nici ortodoxe, nici valabile”. Probabil se referă la punctele 6, 9 și 10.

Așadar preotul Ciprian Ioan Staicu, după ce a a semnat cu două mâini textul Rezoluției de la Botoșani, în iunie 2017, se dezice acum de unele puncte cu care atunci a fost perfect de acord. La fel, au fost de acord și grecii gheron Sava Lavriotul și Ieromonahul Hariton, prezenți pe 18 iunie la Botoșani și aflați acum în același cuget cu respectivul părinte.

Despre acuzațiile de erezie aduse ÎPS-lui Longhin și altor episcopi care cugetă ortodox și totuși au rămas în comuniune mai  mult sau mai puțin cu ceilați episcopi ecumeniști (ÎPS Damian al Sinaiului sau ÎPS Serafim de Pireu și altii) este suficient să studiem când și cum se aplică teoria vaselor comunicante în erezie, în scrierile Sfinților Părinți, teorie de care abuzează acum gruparea acrivistă Sava-Staicu-Rădeni.

Despre asta am scris câte ceva în articolul: Comentariu despre Sinaxa de la Roman.

I-aș aduce aminte acestui preot despre momentul când mi-a recomandat să retrag un articol critic la adresa ÎPS-ului Ieremia de Gortina, în care se vorbea despre încetarea opoziției acestui mitropolit grec față de pseudo-sinodul din Creta.

Eu îl criticam, iar sfinția sa m-a mustrat zicând că mitropolitul Ieremia are ani grei de lupta împotriva ecumenismului și că să nu mă iau de Prea-Sfințitul. L-am ascultat și am șters textul de pe blog. Acum, sfinția sa a ajuns să-i considere eretici pe toți acești ierarhi.

Mă întreb, cum pot avea încredere credincioșii acestor preoți acriviști în ei? Dacă sunt așa înțelepți și inspirați duhovnicește de ce nu sunt constanți? De ce odată zic ceva și pe urmă altceva? De ce odată sunt de acord și semnează o rezoluție și apoi se dezic de ea? Evoluează teologia lor? Și noi trebuie să „evoluăm” odată cu ei? Nu cumva sunt niște bâjbâitori? Cum să ai încredere în așa teologi?!

Duhul nu se schimbă! Dacă odată te-a inspirat să declari ceva – și cu atât mai mult cu cât nu inspiră pe unul, ci, la momentul iunie 2017, pe aproximativ toți preoții care au întrerupt pomenirea și sute de mireni împreună cu ei –  NU se poate ca altă dată Duhul să-ți insufle altceva!

Tot în același articol pr. Ciprian Staicu anunța o nouă „sinaxă” a grupării din care face parte, de data aceasta la (lângă) Vatra Dornei. Se pare că deja a fost. Oare ce exagerari vor mai fi adoptat acolo?

Până acum au mai făcut două asemenea „sinaxe„, separați de restul participanților de la Botoșani. Reamintesc articolele pe care le-am scris despre acestea:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman.

O afirmație falsă (sau cel puțin incompletă) și un adevăr aproximativ la sinaxa de la Negrești Oaș

Și nu întâmplător, din aceeași categorie, a teologilor bâjbâitori face parte și cel despre care se vorbește în acest articol:

Ortodocșii și ereticii preotului Vasile Savin

daniel vla

Reclame

11 gânduri despre „Preotul Ciprian Ioan Staicu declară că Rezoluția de la Botoșani nu este în totalitate ortodoxă! A fost o nouă „sinaxă” a acriviștilor la Vatra Dornei

  1. Dupa cum observ, pr Ciprian Staicu si-a aruncat ochii repede pe articolul acesta si pentru ca nu stiam data exacta a „sinaxei” lor (am dedus ulterior din comentarii ca a fost probabil sambata, pe 18 august), pusesem in titlu ca va fi. Am modificat, dar parintelul s-a grabit sa puna repede un comentariu pe site-ul sau:

    „Fratele acesta – danielvla – care i-o fi numele (sau poate e vreo soră, cine știe…) – este în urmă tare cu știrile. Ocoliți-l, cât puteți.
    Unii se cred samurai, dar luptă pe întuneric, cu o furculiță în mână. Le recomandăm romanul Shogun, poate învață ceva în domeniu.
    Doamne miluiește!
    Redacția”

    Recomand si eu:
    Ocoliti-l pe parintele acesta, caci scorneste multe exagerari teologice si nu are o constanta in gandirea sfintiei sale impotriva ecumenismului!

    Apreciază

  2. Nu am inteles ce este gresit in articolul p Ciprian… dar probabil ca noi ortodocsii suntem prosti iar voi cei care sunteti in comuniune cu ereticii(si doar pretindeti ca sunteti ortodocsi) sunteti destepti…

    Apreciază

    • Un ortodox
      Eu nu sunt in comuniune cu ereticii.
      Voi insa, sunteti cel putin nedrepti daca ziceti ca tot omul care e mai mult sau mai putin in comuniune cu un ecumenist e eretic.
      Sau cel ce e in comuniune cu cel care e in comuniune cu un ecumenist, tot la fel, ziceti ca ar fi eretic.
      Daca ar fi asa, toata lumea era eretica si inainte de Creta. Deci care era Biserica??
      Dar ziceti, ca si cei din gruparea cazutului Miron, ca era iconomie. Era si nu mai e. Si cine a proclamat incetarea iconomiei?! Sava, Staicu sau altii?! Sinodul din Creta automat? Jumatate din nr ortodocsilor n-au fost reprezentati acolo.
      Nu v-a ajuns intreruperea pomenirii; ati pornit sa judecati pe toata lumea, condiderandu-va singurii ortodocsi. Asta e mandrie draceasca si atitudine nedreapta!

      Apreciază

    • Si sa fii in comuniune cu cel ce e in comuniune cu eretici e gresit, e si de bun simt. Dar ep. Onufrie e el eretic direct, prin slujba cu catolicii, protestantii, musulmanii, etc. Deci Longhin pomeneste direct un eretic ce se fatarniceste ca e ortodox, si ramane cum am zis, ca sunteti rau intentionati si mintiti cu fotografia in fata.

      Apreciază

  3. „*Cei ce țin de Biserica lui Hristos sălășluiesc în adevăr; dacă oamenii nu trăiesc în adevăr, atunci nu țin de Biserica lui Hristos.Și cu mult mai vârtos dacă aceștia spun minciuni despre ei înșiși, numindu-se și fiind numiți păstori și arhipăstori; căci ne-am învățat că creștinismul nu se arată prin înfățișarea din afară, ci prin adevărul și acrivia credinței. Dacă sunt credincioși tradiției și lucrează în armonie cu întreaga Biserică, atunci se sălășluiesc în adevăr. Dar dacă leapădă Ortodoxia, atunci pierd nu numai autoritatea lor religioasă, ci însăși calitatea de creștini, iar anatemele lor nu au nicio valoare” ..”( Sf.Grigorie Palama)

    Daca nu esti in adevar,nu esti in iubire si cazi in inselarea subtila a viclenului vrajmas,care soptind neancetat la urechea Arhipastorilor,Pastorilor, si teologilor ortodocsi,ii indeamna spre cugetari eretice,pentru a se bucura de desarta slava omeneasca oferita lor de cei mai mici in treapta de slujire,cat si de cei multi, neputinciosi si caldicei in credinta,autosuficientii supusi, care nu vad stralucirea luminii taborice dumneezeiesti.
    Credinciosia fata de Hristos Domnul iese la iveala in momentele de prigoana ale Bisericii.
    Credinta vie in Dumnezeu si iubirea desavarsita pentru El,il transforma pe omul obisnuit in Mucenicul lui Hristos,vasul ales al Domnului Slavei,precum Sfintii Martiri Brancoveni,Sfintii Martiri,Mucenici, Marturisitori din temnitele comuniste si inchisori, care s-au adus pe sine insusi ardere de tot duhovniceasca .
    Nadejdea in Mila si dragostea netarmurita a Domnului,rasplata vietii vesnice in raiul divin,in nesfarsita Sa Imparatie,a sprijinit in sfinti credinciosia si neobisnuitul lor curaj si darzenie.
    Mult ti s-a dat,mult ti se va cere!
    Fidelitatea marturisitoare,semn al dragostei fata de Dumnezeu fata in fata cu fatarnicia si falsitatea sufleteasca,acel „cutit uns cu miere”,necredinciosia care apare treptat in tainita sufletului,urmare a poftelor nesabuite,a intereselor ascunse si a orgoliilor personale.Ea conduce catre apostazie si tradarea Mantuitorului Hristos.
    „**O pildă a celei mai cumplite, mai pierzătoare făţărnicii, a făţărniciei de treaptă diavolească, e sărutarea trădătoare dată Domnului Iisus Hristos de către Iuda în Grădina Ghetsimani. … Ce poate fi mai cumplit decât această făţărnicie? Sărutul Iudei a devenit simbolul trădării, făţărniciei, al celei mai mari josnicii şi nemernicii omeneşti.”
    Cat de des am intalnit-o,in timpul comunismului feroce,de sorginte sionisto-masonica si mai ales acum, in timpurile din urma ,ea devenind modalitatea prin care Hristos si turma Sa,data spre pastorire Arhipastorilor si Pastorilor,deveniti peste noapte, lupi imbracati in piei de oaie, au fost tradati de catre mai marii Bisericii,la pseudo-sinodul din Creta.

    „**Ei sunt din cale-afară de şireţi: linguşesc subţire auzul, fac pe sfinţii, robesc oamenii printr-o amăgitoare dragoste şi atenţie, îi atrag în cursele lor…..
    Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii?” (Ioan 5, 44). ..Domnul a spus că cel ce caută slava de la oameni nu poate să creadă în Dumnezeu, fiindcă în locul Marelui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim, el şi-a făcut un idol ‒ slava omenească, şi acestui idol se închină şi îi slujeşte. Ce poate fi mai cumplit? ”
    Durerea sfasietoare a Sf.Luca al Crimeei este impartasita de Arhiepiscopul Averchie si ea este durerea noastra,a tuturor :
    ”***Şi cine va lupta în aceste vremuri cumplite de pe urmă pentru biata ORTODOXIE PĂTIMITOARE ?”
    Viaţa creştină devine acum mai grea ca niciodată, căci cursele din calea mântuirii omului s-au înmulţit foarte şi s-au perfecţionat extrem de mult. Truda de a fi păstor devine de multe ori mai grea şi mai plină de răspundere … Chiar înaintea ochilor noştri încep să se împlinească cuvintele prooroceşti ale Episcopului Teofan Zăvorâtul despre vremurile din urmă:” Atunci, deşi numele creştinilor va fi auzit pretutindeni şi bisericile şi slujbele bisericeşti vor fi văzute peste tot, toate acestea vor fi doar o înfăţişare exterioară, în timp ce înăuntru va fi adevărată apostazie”. Din aceasta se naşte pentru păstorul modern, pe lângă exemplul întotdeauna primordial şi esenţial al unei vieţi personale duhovniceşti şi morale înalte, sarcina deosebit de importantă şi plină de responsabilitate de a-i învăţa pe credincioşi să recunoască adevărata Biserică în mijlocul mulţimii de false Biserici şi, prin cuvintele lui pline de putere şi înţelepciune duhovnicească, de a-i ţine în sânul ei, în timp ce-i atrage pe cei ce sunt în greşeală”
    Atunci ca si acum s-a facut cernerea,iar acest proces dureros va dura pana la sfarsitul veacurilor.

    Suferinta noastra,din dragoste pentru aproapele,mai are o fateta,cea reprezentata de acei pastori,care desi au intrerupt pomenirea Episcopului,continua actiunea de invrajbire in numele acriviei credintei,decretand sus si tare ,ca intreaga lume ortodoxa s-a impartit dupa talharescul sinod din Creta, in ortodocsi(ei si turmele lor,la care se adauga nedreptatitul Arhiepiscop Artemie si turma sa) si eretici(ecumenisti,apostati)

    Ei si-au format in timp o turma de credinciosi pe care au reusit sa-i manipuleze,exploatand lipsa lor de educaţie şi neputinţa minţii ,oameni neştiutori, neîntăriţi în adevăr,calomniind,cu vorbe grele pe toti cei care s-au delimitat de actiunile si sinaxele lor,de anatemele aruncate fara sfiala si smerenie,de propovaduirea unor invataturi noi privind relatia intre ei si BOR,considerata eretica, relatia duhovnic-fiu duhovnicesc,incurajand turma, sa critice Preotii, Parintii Duhovnici,atunci cand sunt incredintati (dupa parerea si ‘cunostintele lor teologice’)ca acestia gresesc canonic,sadind in biata turma, pacatul inrobitor al mandriei si parerii de sine.Iata cu ce seamana aceasta:

    Noi nu ne-am temut niciodată și nu ne vom teme să ne criticăm deschis pe noi și greșelile noastre în fața întregului partid. Forța bolșevismului rezidă propriu-zis tocmai în faptul că nu se teme de critică și că din critica lipsurilor sale își trage energia necesară mersului continuu înainte.
    STALIN, O. X 350

    Nu consider ca intotdeauna opinia mirenilor, este o măsurătoare vrednică de încredere vizavi de cât de periculoasă poate fi eroarea.De ce trebuie să criticăm tot timpul, oamenii cu care nu suntem de acord?
    Cei care in toata aceasta perioada ,n-au facut altceva decat sa critice,au ajuns sa se simta bine într-o situaţie conflictuală. Ei se mândresc în a găsi greşeli, în a-i critică pe alţii. De fapt, cu cât critică mai mulţi, cu atât sunt mai fericiţi.Nici o persoana, sănătoasa din punct de vedere psihic, nu poate găsi plăcere în lupta necontenita pentru temeiuri fara acoperire ,in cearta si galceava,care alunga pacea,linistea si Duhul Sfant de la rostirea primelor silabe.

    Acesti Pastori îşi clădesc învăţătura fiind pătrunşi de patima cea mai grea, de cel mai greu păcat: de păcatul satanic al trufiei,spune Sf.Luca al Crimeei.
    Ei îndrăznesc cu obrăznicie să critice Inalti Ierarhi,vasele alese ale lui Dumnezeu,Preoti si teologi ortodocsi de renume mondial, al caror nume este respectat si cinstit de intreaga Ortodoxie,pleroma ortodoxa,care isi urmeaza Parintele Duhovnic,al carui nume este inscris pe lista neagra,a acestora.
    Credinciosii care ii urmeaza,pe acesti Pastori, supun unei nimicitoare critici, cu prostie şi ignoranţă, pe toti Preotii BOR,care au intrerupt pomenirea, respingând tot ceea ce le contrazice părerile preconcepute si alimentate de Pastorul conducator in ale acriviei credintei, care ii dirijeaza in aceasta actiune,aducatoare de moarte duhovniceasca.
    Acesta ,desi a primit cununa,fiind ‘caterisit’,fara temei,propovaduieste acum,tot ceea ce ii gâdilă iubirea de sine şi trufia ,incercand sa demonstreze tuturor ca este un conducator respectat al adevaratilor crestini ortodocsi ai BOR, din tara si mai ales din diaspora,un vajnic strajer ,care vegheaza la respectarea adevarurilor credintei ortodoxe,clatinand capul din corabia mantuirii(asa cum il socotesc adulatorii sai).In aceasta corabie ravnita de toti, se afla la carma alaturi de cei pe care i-a salvat,din ghearele ereticilor,(ecumenisti sau unii Preoti care au incetat pomenirea),privind nesimtitor si rece la cei care au ramas pe mal, niste”eretici”,aflati sub indoctrinarea singurului teolog al miscarii antiecumeniste,domnul Mihai Silviu Chirila,la randul sau, socotit ‘eretic’.

    Iata cum defineste vrednicul de pomenire Parintele Cleopa,”această patimă a iubirii de sine, apoi şi ce fiice izvorăsc din ea, rostind din memorie sute de păcate mari şi mici: „Mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, mulţumirea de sine, trâmbiţarea de sine, lauda de sine, plăcerea de sine, părerea de sine, închipuirea de sine, simţirea de sine, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine, înălţarea de sine, cutezanţa de sine şi nesimţirea, care-i moartea minţii şi omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului, şi altele”.

    Acesti frati ai nostri intru Hristos,’singurii ortodocsi ai vremurilor din urma’,nu reusesc sa vada ca singurul lucru realizat cu certitudine in acesti doi ani si o luna de la savarsirea asa zisului sinod din Creta,a fost si este să se înşele pe ei însuşi şi să fie batjocoriti de demonii mamonei, aducandu-si grabnică pieire,izolati si nerecunoscuti de Inaltii Ierarhi si Sfintitii Parinti ai Ortodoxiei,in fata carora se pleaca pleroma ortodoxa de pretutindeni ,lipsiti fiind prin voie proprie, de dragostea cea izbavitoare si mantuitoare a Domnului Hristos.
    Atat de mult s-au straduit sa convinga pleroma ratacita si eretica,care a rezistat cu eroism la smintitoarele lor indemnuri,incat au omis sa ne arate ca au reusit sa atinga „lepădarea de sine din care izvorăsc alte virtuţi care se împotrivesc şi omoară iubirea de sine, ca de pildă: tăgăduirea de sine, însingurarea de sine, cunoştinţa de sine, desăvârşita neîncredere în sine, împotrivirea de sine, ura de sine şi la urmă dragostea şi înfrânarea”.

    In numele dragostei pentru Atotmilostivul Domn Iisus Hristos si zidirea Sa,trebuie sa continuam sa rabdam toate in pace,bucurie si smerenie,atata cata am agonisit, indreptand ochii inimii in sus,in stare de trezvie duhovniceasca, luptand necontenit pentru atingerea idealului propus , MANTUIREA SI INDUMNEZEIREA,in timpul ramas cat ne mai ingaduie Domnul Atotmilostiv pe acest pamant .AMIN
    SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

    *Sf. Grigorie Palama-Respingerea Tomului lui Kalekas și în Respingerea epistolei lui Ignatie al Antiohiei (1345)
    **Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 43,p.44,p. 55-57.
    ***Arhiepiscopul Averchie-Drepţii strălucesc ca stelele, p. 54-55.

    Apreciază

  4. „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească…, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură…, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană”
    (Efeseni 5, 25-27).

    As dori sa semnalez importanta pe care o acorda Mitropolitul Ieremia al Gortinei,BISERICII,indemnandu-ne sa retinem ca BISERICA ORTODOXA”*păstrează şi învaţă dreapta credinţă în Dumnezeu. În al doilea rând: Biserica Ortodoxă Îl slăveşte pe Dumnezeu cu închinare dreaptă [adorare corectă]. Şi tocmai din aceste două motive, pentru că Biserica noastră are credinţă dreaptă şi închinare dreaptă, de aceea se şi numeşte ORTODOXĂ. Şi în al treilea rând, despre Biserica noastră Ortodoxă credem că este UNICA Biserică de pe pământ.”
    Romano-catolicii,sunt schismatici şi eretici şi nu putem să numim schisma şi erezia „Biserică”.Protestantii la randul lor sunt eretici,caci”aşa cum a spus un teolog rus – Alexie Homiakov (1846), toţi protestanţii sunt papistaşi în ascuns! ”
    Ei s-au taiat din Biserica. „Despre ei trebuie să folosim verbul ,,κοπηκαν”, au fost tăiaţi de Biserica noastră. Pentru că, dacă spunem doar ,,au plecat din” ori ,,s-au despărţit de” Biserică şi, mai mult, îi vom numi şi pe ei cu cuvântul ,,Biserică” [aşa cum spun mulţi: ,,biserica romano-catolică”], atunci s-ar crede că chiar şi ereticii constituie într-adevăr o Biserică…..Adică, după această părere, Biserica lui Hristos cea UNA s-a divizat în multe Biserici distincte. Este o mare erezie aceasta, creştinii mei, dacă spunem aşa ceva. Asta ar aduce ,,teoria ramurilor”, despre care vorbesc protestanţii; că adică, toţi aceia care cred la modul general în Hristos, constituie ramuri ale aceluiaşi copac, ale Bisericii celei UNA a lui Hristos.[..]
    Toţi câţi au fost tăiaţi din acest Dumnezeiesc Copac, pe care l-a sădit Hristos pe pământ şi l-a adăpat cu sângele Său, aceştia, zic, care s-au tăiat din Copacul acesta al Bisericii, s-au uscat, nu mai sunt membri ai Bisericii. Nu acceptăm aşadar, fraţii mei creştini, expresia de ,,Biserică divizată”. O considerăm greşită şi eretică, deoarece atacă şi huleşte Biserica noastră Ortodoxă, pe care o considerăm întreagă, desăvârşită şi nu „ciuntită”, ca să-i spunem „divizată”.

    Este adevarat deasemeni ca crestinii ortodocsi sunt datori sa nu ingaduie blestematei super-erezii ecumeniste sa pangareasca Ortodoxia.Atât timp cât romano-catolicii nu vor renunţa la invataturile si dogmele lor greşite, clerul şi mirenii ortodocşi nu au dreptul să intre în intercomuniune cu ei. Altfel ei vor greşi împotriva curăţiei credinţei şi canoanelor ortodoxe, ceea ce este totuna cu lepădarea lor lăuntrică de Ortodoxie.

    Cum poti tu,ca preot ortodox al lui HRISTOS ,care te-ai ingradit de toate ereziile propovaduite de sinodalii BOR,semnatari ai documentelor pseudo-sinodului din Creta,sa umilesti madularele Bisericii lui Hristos,preoti ,teologi,mireni,care s-au ingradit si ei de aceste hule blasfemiatoare,numinandu-i „eretici”,”ecumenisti”(stiut fiind ca ecumenismul este inspirat de către francmasoneria anticreştină şi pregăteşte calea lui antihrist)pe toti de-a valma,inainte de pronuntarea unui sinod panortodox?
    Toti am devenit ecumenisti francmasonici,dupa conceptia dvs.si a altor prieteni,si sfatuitori de taina?
    In virtutea caror premize ,va permiteti sa intinati Marturisirea noastra de credinta,batandu-va joc de sufletele noastre,punandu-ne pe aceeasi treapta cu ereticii recunoscuti,apartinand tuturor denominatiunilor crestine,anatematizati de sinoadele ecumenice,pe noi ,cei tradati de dvs.,cu sarutul fatarnic si josnic al lui Iuda?
    Mai grav este ca ati inoculat in cei care va urmeaza orbeste,Parinte, Preot al lui Hristos,sentimente potrivnice vietuirii unui adevarat crestin ortodox,turmei manipulate ,indoctrinate cu fina si vicleana subtilitate,caci ati reusit prin discursuri abile,sa-i faceti sa creada ca va pot „corecta”si „trage de maneca”,atunci cand gresiti,aducand ,desigur argumente teologice valabile.

    Aceeasi conduita ofensatoare si nedemna de un slujitor al Domnului in Treime slavit, ati incurajat-o ca o cale demna de urmat, fata de alti inalti Ierarhi,Preoti si teologi de renume din lumea ortodoxa ,care va ignora pe dvs.si pe cei din acelasi aluat,la nivelul carora nu veti ajunge in veac.
    Toate cele mentionate le consider abateri grave de tip protestanto-luteran.
    Nu suntem egali Parinte, noi nevrednicii mireni cu Parintii Duhovnici,slujitori ai altarelor,care au primit prin darul şi mila Domnului,din mana Celui Vechi de Zile,hirotonirea,a cincea Sfântă Taină a Bisericii,irepetabila,care confera celui ales ,Harul lui Dumnezeu ,care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu(Puterea învăţătorească), de a săvârşi Sfintele Taine şi slujbele bisericeşti(Puterea sfinţitoare), şi de a conduce pe cei credincioşi la mântuire(Puterea de conducere duhovnicească).
    Hulindu-ne, impreuna cu cei devotati,dumneavoastra,dar nu Mantuitorului Hristos,dovediti de multa vreme ca nu ne iubiti,caci ne considerati „eretici”,”ecumenisti apostati”.Incalcati astfel toate poruncile Mantuitorului Hristos,va lipsiti de Harul Celui Prea Inalt,inmultindu-va zilnic osanda si impingand pe sarmanii adulatori,in prapastia decaderii sufletesti si a pierderii mantuirii.
    Sfântul Petru Damaschin zice: „De va lăsa omul voile şi cugetele sale şi va face voia şi cugetul lui Dumnezeu, pentru acela în toată lumea nu se va găsi nici loc, nici lucru care să-i împiedice mântuirea”.
    Ne-ati onorat Parinte al lui Hristos impreuna cu cei aflati in acelasi cuget si simtire,punandu-ne pe aceeasi treapta cu IPS Serafim de Pireu,IPS Longhin,IPS Damianos al Sinaiului,
    Protopresv.Theodoros Zisis si cu multi,multi altii,vasele alese ale lui Dumnezeu,de a caror sfintenie nu va veti putea apropia niciodata,voi ‘unicii ortodocsi’,fara de care lumea s-ar prabusi!

    Cat zel inutil ati depus de atata vreme,fara smerita si dreapta-cugetare, din care a lipsit iubirea si cinstirea aproapelui ,bantuiti de cumplita invartosare a inimii si uitand cu desavarsire,ca
    ” De se va bizui cineva numai pre a sa dreptate si pre izbavirea ce singur si-o lucreaza, in desert si in zadar se trudeste. Ca toate ale dreptatii sale ca o carpa lepadata se vor arata in ziua cea de pre urma, precum zice Isaia: „Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5) (Sf. Macarie cel Mare (†390), Omilii duhovnicesti XX, 3)
    Cati dintre credinciosii mireni ortodocsi din turmele unor Preoti ,care au incetat pomenirea,v-au insultat pe dvs.sau pe ceilalti semnatari ai sinaxei de la Roman,sau pe prieteni?Niciunul!

    „Cei care se îndoiesc de calitatea celor din jur, sunt cei care n-au încredere în ei înșiși, care se îndoiesc de ei înșiși. Dacă omul ar avea încredere în sine, dacă s-ar cunoaște pe sine, atunci ar putea să aibă încredere și în aproapele său. Încrederea duce la iubire. Răul nu este în ceilalți, răul trebuie căutat, mai întâi, de către fiecare, în sine”,ne atrage atentia Cuviosul Parinte Justin Parvu.
    Cum am putut uita ca dvs.”nu sunteti fan Miscara Legionara”,deci nu aveti nici o tangenta cu Sfintii Martiri ,Mucenici,Marturisitori din temnite si inchisori,care majoritatea apartineau acestei Sfinte Miscari a neamului omenesc.Acesta este crezul Sfintiei Voastre,pe care mi l-ati comunicat personal si il respect…restul sunt vorbe in vant.
    Un sfat din inima:Mai rafinati-va discursul,caci neortodoxe din partea unui Preot carmaci al corabioarei matuirii sunt cuvintele ‘Cu respect’,(formula de politețe,folosita în cazul corespondenței administrative),cu care va incheiati,unele mesaje,catre credinciosii ortodocsi
    V-as recomanda:
    -Cu multe rugăciuni,
    † Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopol

    -Pacea fie cu voi, bucurându-vă întru Domnul.
    † Antim, prin mila Domnului, arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, şi patriarh ecumenic, frate iubitor întru Hristos, Dumnezeul nostru, şi rugător

    -Pace tie si binecuvantare de la Dumnezeu
    Staretul Anatolie de la Optina

    „**Fără îndoială, cuvintele oamenilor fără de Dumnezeu şi eretici – oricât de cutezătoare, oricât de verosimile şi plăcute, oricât de blânde ar fi – nu vor triumfa asupra dogmei ortodoxe biruitoare şi a căii ei tăcute şi nezgomotoase. Dar ce este că, calea necredincioşilor sporeşte ? (Ieremia 12, 1) De ce văzut-am pre cel necurat preaînălţându-se, şi ridicându-se ca chedrii Livanului ? (Psalmi 36, 35) pentru că pângăreşte închinarea în pace la Dumnezeu ? Pricina acestui lucru este tainică, iar Biserica, deşi se roagă zi de zi ca această cruce, acest mesager al lui satan să se depărteze de ea, aude de-a pururi de la Domnul: Destul este ţie darul meu; că puterea mea întru neputinţă se săvârşeşte. Pentru care motiv, ea grăieşte: Cu dulceaţă mă voiu lăuda mai mult întru neputinţele mele, ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos (II Corinteni 12, 9).”

    *https://www.impantokratoros.gr/mitropolitul-ieremia.ro.aspx
    **Enciclica Patriarhilor Răsăriteni, 1848

    Apreciază

  5. Pingback: Gruparea acriviștilor se declară ca fiind singurii ortodocși, resping punctul 10 al Sinaxei de la Botoșani (deși majoritatea dintre ei au semnat-o în 2017) și aplică în toate direcțiile teoria „vaselor comunicante”, înaintea unui sinod care

  6. Pingback: Gruparea acriviștilor se declară ca fiind singurii ortodocși, resping punctul 10 al Sinaxei de la Botoșani (deși majoritatea dintre ei au semnat-o în 2017) și aplică în toate direcțiile teoria „vaselor comunicante”, înaintea unui sinod care

  7. Stimabile dle Ban, asa vorbeste un viitor candidat la mantuire, neconditionat, cu o Doamna? Sunteti niste oameni plini de sine si de trufie, ca si stapanul si conducatorul vostru …care va baga in capsor toate ereziile…si mandriile dracesti, ca doar voi va mantuiti, restul…sunt toti eretici, de dus la gheena…. de smerenie nu s-a auzit pe la voi…asa e cand caterisirea e valabila…, daca, era doar pt intreruperea pomenirii nu se ajungea sa faca atatea rupturi si impartiri in randul bietilor crestini, care din dorinta de mantuire sincera, cu smerenie si credinta in Dumnezeu s-au ingradit de episcopii semnatari din Creta. Voi ati distorsionat totul, pe cine slujiti de fapt, nu va e frica de Dumnezeu, sa vorbiti smerit si frumos nu stiti? De iubire nu ati auzit? Dumnezeu e iubire fratilor!
    Asa, ca fa bine si cereti scuze de la Doamna, care pune suflet si dragoste pentru Adevar in tot ce scrie. Eu personal nu o cunosc, si nici pe dumneata, dar te rog, fa bine si nu-L mai supara pe Dumnezeu cu mesaje ofensatoare catre semeni. Si transmite asta si prietenilor si sefului care va invata asa ceva, el insusi sfidand si vorbind urat si arogant despre toata lumea!
    Iertati-ma si Dumnezeu sa va ierte!
    Ce inseamna- mai stiti cum se aprinde aragazul?
    Rusine sa va fie!
    Asa credeti ca va faceti demni de Imparatia lui Dumnezeu? Asta va e lupta?
    Rusine!Asta va e caracterul, va considerati barbati demni de a judeca pe toata lumea, vedeti-va barna din ochi…Puneti genunchiul la rugaciune, nu vedeti ce jale e in lume…dati-va ochelarii jos, si de la ochi si de la suflet…nu cu barfa, jicnire si judecata aproapelui se castiga mantuirea, mai studiati Sfintii Parintii…poate va ajuta…daca nu sunt prea simpli si depasiti…pt inima si cugetul …ce il afisati in comentarii… Iertati!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s