Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Foto – ro.sputnik.md

De curând Patriarhia Rusă a anunțat decizia sinodului acestei Biserici Locale de a întrerupe comuniunea cu Biserica Constantinopolului și cu pseudopatriarhul Bartolomeu.

Patriarhia Rusă ÎNTRERUPE POMENIREA pseudo-patriarhului Bartolomeu și suspendă comuniunea cu Biserica Constantinopolului!

Deși ambele patriarhii extrem de ecumeniste (la vârf), totuși un demers corect al rușilor, căci ereziarhul Bartolomeu s-a amestecat în teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, existând pericolul de a se produce o altă schismă în interiorul Mitropoliei autonome a Ucrainei. Și mai ales pentru că se intenționează legitimarea unui shismatic (Filaret) ca și patriarh al unei viitoare Biserici autocefale a Ucrainei.

Dar ce ar fi trebuit să facă Biserica Ortodoxă Română încă de mulți ani?

Ar fi trebuit și ea să întrerupă comuniunea cu Patriarhia Rusă pe motiv că aceasta a invadat teritoriile canonice ale Bisericii Române respectiv teritoriul Basarabiei (actuala Republică Moldova), Basarabia de Sud , Basarabia de nord (Hotinul) și Bucovina de Nord, aflate și acum între granițele Ucrainei.

Ba încă aș putea adăuga și Transnistria actuală, dar și teritorii din Transnistria veche (tot în componența Ucrainei), care în trecut a fost sub administrația vechii Mitropolii a Moldovei, dar și Maramureșul  de dincolo de Tisa (tot în Ucraina) păstorit de vechii episcopi ai Maramureșului aflați în jurisdicția Mitropoliei Ardealului.

În teritoriile mai sus menționate, Biserică Rusă este beneficiara invadatoarei Armate Roșii de după cel de-al doilea război mondial dar, în secolul XIX și al armatei țariste, care a invadat teritoriul Transnistriei la 1792 și a ocupat Basarabia la 1812.

Din textul de mai jos, se vede că domnitorii Moldovei aveau autoritate și dincolo de Nistru și cred că de aici rezultă implicit și autoritatea bisericească a mitropoliților moldoveni:

În evul mediu, deși Nistrul devine hotar între statul Moldav și cel Polon, autoritatea domnilor de la răsărit de Carpați s-a făcut adesea simțită și la est de Nistru, mai ales în perioadele de tulburare a relațiilor dintre principalii actori de pe scena politică regională, precum Regatul Polono-Lituanian, Hanatul Crimeei, Imperiul Otoman.

La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă nemulțumiți de acțiunile piraterești ale genovezilor din cetatea Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificație și îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetății.

Podolia epocii lui Ștefan cel Mare este socotită de Nicolae Iorga ca aparținând „de fapt nimănui” deși succesiv ținuse nominal de hanii tătari și Marele Ducat al Lituaniei. Pe nesimțite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455 – 1475.

În 1574, Ioan Vodă cel Viteaz pomenea de „țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, ca în 1602 boierii să vorbească de neamurile lor de peste Nistru, Gheorghe Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei și Ucrainei” împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește.

Importantele centre ale Transnistriei în acea perioadă erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rașcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruși la Oceac (la a cărei construcție Petru Șchiopul participase cu 15.000 salahori și 3.000 care) au primit în secolul XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriță, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 și apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din orașele Moldovei).

Transnistria este în cele din urmă ocupată de ruși la 1792, în urma războiului Ruso-Austro-Turc din 1787–1792. Într-un recensământ din 1793, între Nistru și Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv românești.

În 1796 la Dubăsari or Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale și traduceri de I. Cantacuzino). În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăiești majoritatea locuitorilor sunt moldoveni. – ro.wikipedia.org

Așadar, Patriahia Rusă este uzurpatoarea teritoriilor canonice ale Mitropoliilor Moldovei și Ardealului unite, prin voință liberă în anul 1918 cu restul Mitropoliilor românești. Căci a fost o unire, nu numai politică, ci și bisericească. 

Patriarhia Rusă, prin Mitropolia (autonomă) a Ucrainei, ne încalcă teritorii canonice istorice în Basarabia de Sud (Bugeacul), Basarabia de Nord (Hotinul), Bucovina de Nord, Maramureșul istoric (Transcarpatia) și teritoriile vechii Transnistrii.

Prin Mitropolia Chișinăului ne încalcă teritoriul canonic al Basarabiei (Republica Moldova) și actualei Transnistrii ce aparține, teoretic, tot de R. Moldova.

În actuala Republică Moldova existența ierarhiei aparținând de Moscova (Mitropolia Chișinăului), după reînființarea de către Patriarhia Română a Mitropoliei Basarabiei, a contribuit la diviziuni în rândul credincioșilor basarabeni, aceștia fiind separați, in prezent, între două mitropolii.

E adevărat că din cauza nepriceperii (sau nevredniciei) ierarhului înscăunat de Patriarhia Română, în 1992, la conducerea Mitropoliei Basarabiei, dar și din cauza intruziunilor nefaste ale politicului, marea majoritate a credincioșilor basarabeni, inițial favorabili Patriarhiei Române, a trecut sau a rămas sub autoritatea Mitropoliei Chișinăului.

Dar oricum ar fi, Patriarhia Rusă, prin cele două mitropolii (autonome), a Ucrainei și a Chișinăului ne-a uzurpat teritorii canonice în mod clar.