Asociatia ACCEPT și CNCD organizează cursuri pentru instruirea profesorilor împotriva discriminării persoanelor LGBT

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și asociația „Accept” organizează o sesiune de formare pentru profesorii consilieri școlari, în care dascălii vor avea ocazia să învețe„ informații de bază privind problematica LGBTI, istoria comunității din România,informații generale privind prevenirea și combaterea discriminării, atribuțiile și competențele  Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, proceduri administrative și judiciare,dar și modalitatea de a gestiona practic situații de bullying și discriminare în mediul școlar”, se arată într-un document intrat în posesia redacției ActiveNews.
Sesiunea de formare va avea loc în perioada 22 – 25 octombrie 2018, eveniment la care vor participa 20 de profesori consilieri școlari la nivel național. Costurile vor fi suportate integral de către organizatori.
Această sesiune de formare face parte din proiectul „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI”, pe care CNCD – instituție a statului român -, și asociația Accept îl implementează în perioada ianuarie 2018 – iunie 2019.
Proiectul, despre care ActiveNews a informat în luna februarie, „ are ca obiectiv creșterea capacității autorităților publice și a profesioniștilor din domeniul justiției, sănătății, educației și asistenței sociale de a relaționa cu petenți,pacienți, elevi, studenți, clienți care aparțin comunității LGBTI”.
De-a lungul proiectului 160 de persoane din domeniul domeniul justiției (judecători, procurori și avocați), educației (profesori și consilieri școlari), asistenței sociale (asistenți sociali), sănătății (psihologi și endocrinologi), au beneficiat sau urmează să beneficieze de astfel de „sesiuni de formare”.
Conform documentului semnat de președintele CNCD, Csaba Astalosz, motivația acestui proiect este constatarea creșterii, „ a gradului de intoleranță și homofobie din societate, manifestate printr-un discurs al urii din ce în ce mai apăsător față de comunitatea LGBTI”.
Întâmplător sau nu, în ultimii doi ani s-a aflat pe tapet Referendumul pentru Familie, demers cerut de trei milioane de cetățeni români și care s-a finalizat în week-endul 6-7 octombrie.

2 gânduri despre „Asociatia ACCEPT și CNCD organizează cursuri pentru instruirea profesorilor împotriva discriminării persoanelor LGBT

  1. Pingback: PROTESTE, joi în Predeal și București împotriva sesiunilor de instruire a profesorilor în ideologia de gen și propagandă homosexuală – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

  2. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și asociația „Accept” vreti sa-L manii pe Domnul Dumnezeu si sa grabiti sfarsitul lumii care este foarte aproape si sa vina urgent JUDECATA DE APOI? Si sa ne arunce pe totii in IAD? Asta vreti?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s