Suntem filetiști dacă cerem ca o Biserică Ortodoxă Locală să nu ne încalce teritoriul de drept?

noua icoana a Sfintilor din Inchisori - man. Diaconesti

Reproduc aici un dialog pe care l-am avut cu administratorii site-ului „Mărturisirea Ortodoxă”, la articolul: 35 de întrebări teologice despre corecta nepomenire, adresate monahului Sava și adepților „acriviei” cuvioșiei sale

danielvla spune:
30 ianuarie 2019 la 11:31

Indreptatite majoritatea intrebarilor pe care i le-ati pus.
Dar nu credeti ca referirea prea deasa (sau simpla referire) la IPS Ieroteos Vlahos ar trebui evitata?
Acest mitropolit a dovedit cu prilejul vizitei din Moldova (dupa Creta) cat este de duplicitar si ipocrit. Chiar daca are scrieri antiecumeniste, poate va amintiti cum ne… aburea despre cat de ortodox ar fi ecumenistul Teofan. Spre deosebire de IPS Serafim de Pireu, Ieroteos nu aproba intreruperea pomenirii, amagindu-ne, la fel ca ecumenistii, ca nu ne putem desparti de ierarhie, oricate greseli ar fi facut ea.
De asemenea, nici IPS Onufrie al Ucrainei nu prea cred ca straluceste de o comportare ortodoxa, in ciuda a aceea ce spune IPS Longhin (nu vorbesc aici de autoritatea canonica pe care o are in Ucraina, caci o are, dar in teritoriile istorice ucrainiene, nu acaparate).
Asadar, nu credeti ca ar trebui sa evitati sa vorbiti de unii ierarhi controversati pentru a nu incuraja criticile si a nu
sminti credinciosii antiecumenisti care vad greselile si ipocrizia acestora?

Preot Matei Vulcănescu spune:
30 ianuarie 2019 la 13:44

IPS Ierotei al Nafpaktosului este un teolog cu o fina patrundere, informatiile lui sunt foarte pretioase. La ora actuala este cel mai bun teolog ierarh. Bineinteles ca domnul Dimitrie Tselenghidis este cel mai bun teolog la ora actuala, dar ca ierarh, nimeni nu l-a intrecut pe Ierotei al Nafpaktosului.

danielvla spune:
30 ianuarie 2019 la 13:55

IPS Ieroteos o fi un teolog cu o fina patrundere, dar, din pacate, intre ceea ce scrie si ce face e o uriasa discrepanta. Spre exemplu a scris/spus ca diplomatia n-are ce cauta in Biserica, ori cand a venit la noi si probabil si acum prin Sinodul Greciei tocmai asta face – diplomatie.
Ce diferenta intre ierarhi ca Sf. Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare si altii si ierarhii controversati si nehotarati din zilele noastre…

Mihai-Silviu Chirilă spune:
30 ianuarie 2019 la 16:11

Sunt de acord cu dumneavoastra, si eu, si toti am fost suparati de ce a facut IPS Hierotheos VLachos, a fost o eroare sa il apere pe mitropolitul eretic Teofan. Parintele Matei Vulcanescu va poate spune si ca a fost indus in eroare de o traducere gresita a deciziilor sinodale romanesti.
Dincolo de acestea, IPS Ierotheos a scos o carte monument de vreo 700 de pagini in care face praf sinodul din Creta. Cartea va aparea si in romana si atunci vom vedea ca este o marturisire foarte importanta teologica contra ecumenismului.
De aceea, cred ca monahul Sava nu avea niciun drept sa vorbeasca astfel despre episcopul Ierotheos. care a gresit, dar nu e eretic.
Cat despre IPS Onufrie, eu am spus acolo doar ce au spus compatriotii sai ecumenisti, care il considera o piedica in calea ecumenismului. Situatia de acolo trebuie judecata in functie de context, iar modul in care a judecat contextul monahul Sava este eronat.
Daca nu s-au smintit antiecumenistii cand l-au auzit pe monahul Sava spunand clar ca cei ce au intrerupt pomenirea „pana la o vreme” au procedat eretic si antipatristic, referirea fiind indirect la Sfantul Paisie Aghioritul, caruia monahul ii neaga sfintenia pentru ca, zice el, ar fi reluat pomenirea, atunci poate nu se vor sminti cand ma aud pe mine punand lucrurile in ordine si separand greselile umane personale, reprobabile, ale unora precum IPS Onufrie sau Ierotheos de acuzatia extrem de grava de erezie, pe care monahul Sava si acolitii sai (se pare cu parintele Antim in locul preotului Staicu si al Radeniului in acel trio Sava-Staicu-Radeni) le aduc acestor oameni fara nicio considerare pentru adevar.

danielvla spune:
30 ianuarie 2019 la 18:38

Sa-l intrebe cineva pe IPS Ieroteos Vlahos ce parere are despre intreruperea pomenirii ierarhilor romani semnatari in Creta si numai atunci vom vedea cat este de corecta pozitia IPS-ei Sale. Deocamdata i-a laudat, nejustificat, pe cei ce au semnat in corpore sau mai bine zis la gramada ereziile din Creta. Deci, cum scrii impotriva Cretei si lauzi pe cei mai slugarnici dintre adeptii lui Bartolomeu?! Cred ca atunci, la Iasi si la Diaconesti a fost mai mult decat o neintelegere a situatiei din Romania. Dar vom vedea evolutia acestui ierarh. Sa-i dea Dumnezeu curaj sa marturiseasca cat mai deschis.

Pana una alta, domnule Mihai Silviu Chirila, daca imi ingaduiti, va atrag atentia ca aveti DATORIA sa vorbiti, in problema Ucrainei, de ROMANII din teritoriile romanesti detinute samavolnic de acest stat, si de Biserica Ucrainei.
Toata lumea ii compatimeste pe sarmanii ortodocsi ucrainieni, dar mai nimeni nu vorbeste de romani si de teritoriile canonice ale BOR, detinute de Biserica Ucrainei ca reprezentanta a Patriarhiei Moscovei.
Ce facem? Ii plangem pe altii si noi ne lasam calcati in picioare tot timpul?
Ierarhia ucrainiana este necanonic impamantenita in teritoriile romanesti. Inclusiv IPS Longhin, ca reprezentant al Bisericii Ucrainei si al Patriarhiei Moscovei isi exercitata autoritatea necanonic pe acele locuri.
Nu contest lucrarea harului, insa IPS Sa (fara sa aiba vreo vina) nu este in regula din puncte de vedere canonic acolo.
Nimeni dintre nepomenitori nu vorbeste de acest lucru.
De ce?!
Pseudo-ierarhii romani nu vorbesc, nepomenitorii nu vorbesc… nimeni nu vorbeste.
Murim de grija Ucrainei, dar poporul roman e in disolutie pe de o parte si din diluarea si disparitia Bisericii Romanesti in a numite teritorii. Ca sa nu mai vorbim ca romanii din Bucovina de Nord si nu numai, pot cadea victime luptei dintre schismatici si ortodocsii ucrainieni, daca nu se intervine din partea Romaniei.
Sigur, imi veti spune ca nu aveti nici o putere in acest sens… Dar vorbiti, scrieti, spuneti tot adevarul, daca tot ati infiintat revista si portatul acesta…
Ma iertati!

Mihai-Silviu Chirilă spune:
31 ianuarie 2019 la 12:56

Domnule Vla, despre romanii din Ucraina vom vorbi cat de curand, si vom arata pericolul ucrainizarii lor fortate de catre aceasta schisma a lui Filaret.
Nu inteleg exact ce ii reprosati IPS Longhin, cand spuneti ca nu exercita canonic lucrarea sa in cadrul Patriarhiei Ruse? Ati dori sa incerce sa rupa episcopia de Patriarhia Rusa ca sa o alipeasca la Patriarhia Romana, in conditiile in care teritoriul pe care traieste este in cadrul acelui stat?
Cum credeti ca ar arata acest lucru în acest context ucrainean si ce credeti ca s-ar intampla cu Banceni, daca s-ar incerca acum asa ceva?
Cred ca problema asta s-ar rezolva de la sine, daca autoritatile politice romanesti ar face ceva pentru recuperarea acelor pamanturi? IPS Longhin cum sa o rezolve?
Nu prea stiu cum ar trebui abordata aceasta problema in actualul context.

daniel vla spune:
31 ianuarie 2019 la 17:49

Asa cum s-a reusit in Basarabia, prin infiintarea Mitropoliei Basarabiei, asa se putea infiinta si cate o episcopie la Cernauti, in Transcarpatia, Transnistria… Trebuia sa se ajunga la o intelegere cu Patriarhia Rusa in acest sens.
IPS Longhin ar fi putut trece sub ascultarea unei mitropolii romanesti. Acum, cu sinodul din Creta si cu darea tot mai pe fata a episcopilor romani ecumenisti si in conditiile exacerbarii nationalismului ucrainian, e mai greu.
IPS Longhin nu are neaparat o vina in acest sens, dar nici n-ar trebui sa se considere prea… „neprihanit” si sa fie constient ca este reprezentatul unei structuri bisericesti locale uzurpatoare a unor teritorii canonice romanesti.
Ne place, nu ne place, asta e adevarul!
Si noi avem datoria sa vorbim atat de situatia romanilor de acolo cat si de acele teritorii, pe care, din punct de vedere jurisdictional nu le-a cedat nimeni Patriarhiei Ruse.

Mihai-Silviu Chirilă spune:
31 ianuarie 2019 la 23:56

Ati fost vreodata in Basarabia sa vedeti ce performanta are Mitropolia Basarabiei acolo? Ar trebui sa mergeti.
IPS Longhin isi face datoria de roman fata de credinciosii de acolo, chiar daca este sub jurisdictia Moscovei. Este un lucru care nu poate fi pus in discutie.
Sunt convins ca atunci cand situatia politico-geostrategica va readuce acel teritoriu in Romania, episcopia din Banceni va intra natural inapoi in teritoriul canonic al BOR.
Pana atunci ar fi bine daca s-ar face ceva ca romanii de acolo sa nu fie ucrainizati de catre schisma lui Filaret, pe care o sprijina intens romanii in mare parte, exact pe argumentele astea, ca rusii sunt acolo uzurpatori, invadatori, ceea ce istoric vorbind si sunt. Mie mi se pare ca situatia de acolo nu e de natura a pune acum problema in acesti termeni.

daniel vla spune:
1 februarie 2019 la 1:21

Eu cred ca puneti problema fundamental gresit. Daca Mitropolia Basarabiei nu a avut prea mult succes (fapt pe care il stiu din sursa directa, de la prieteni din Basarabia) se datoreaza coruptiei si politiacianismului ce a cuprins aceasta structura a BOR.
Nefastul mitropolit Petru a incercat sa-si impuna preotii in parohii conform intereselor sale sau ale unor grupuri de influenta. In paralel, Mitropolia Chisinaului a acordat mai multa libertate, pastrand preotii deja existenti si renuntand la birurile atat de specifice in BOR. Era normal ca basarabenii sa-i aleaga pe cei ce le acordau o libertate mai larga.
Vina o poarta, in mare parte, patriarhul Teoctist, caci nu a stiut sa-si aleaga un ierarh potrivit.
Dar asta nu inseamna ca trebuie renuntat la actiunile de recuperare a jurisdictiei canonice a acelor teritorii, inainte de reintegrarea lor intre granitele tarii.
Problema trebuia pusa de mult.
Acest tip de defetism a fost cam des politica romanilor. Si am pierdut mai mereu. Am pierdut teritorii, am pierdut populatie, am pierdut spiritualitate… Peste tot imprejurul granitelor Romaniei actuale am pierdut. Si vom mai pierde daca actionam si gandim asa. Populatiile alogene care ne-au ocupat spatiile odinioara romanesti nu recunosc decat dreptul fortei. Inclusiv pe taram bisericesc.
Faceti cum vreti. Eu v-am cerut doar sa vorbiti despre romanii de acolo si despre acele teritorii din punct de vedere bisericesc.

Mihai-Silviu Chirilă spune:
1 februarie 2019 la 13:10

1. va asigur ca realitatea din teritoriu, in Republica Moldova, este foarte diferita de ceea ce ati descris dumneavoastra. In realitate, Mitropolitul Petru a dat o libertate deplina preotilor, sub aspect canonic, primindu-i acolo pe toti cei ce sunt certati cu disciplina canonica si au parasit Mitropolia Chisinaului din acest motiv.
2. Problema recuperarii teritoriilor canonice trebuie sa o puna Sinodul BOR, care are si puterea sa faca acest lucru. De ce nu o pune? Nu stim. Nu cred ca o campanie de presa ar putea schimba aceasta situatie.
3. Vom vorbi despre romanii din Ucraina, vorbim despre ei mereu cand vorbim despre Vladica Longhin, care e un lider spiritual incontestabil al acestora. Dar cred ca se cuvine sa o facem in cadrul actual al situatiei. Va inchipuiti cum ar reacționa Ucraina, in conditiile in care si asa l-au declarat dusman oficial al statului, daca noi am scrie acum, cerandu-i IPS Longhin sa faca ceva sa iasa de sub Patriarhia Moscovei pentru a intra sub Patriarhia Romana? Credeti ca in acest moment, chiar daca ar dori, l-ar primi Patriarhia ROmana, ca sa devina primul ierarh roman antiecumenist?
Si atunci, credeti ca chiar merita sa ii cream Vladicai probleme suplimentare fata de cele pe care le are, mai ales in conditiile in care opinia publica este mai filoucraineana decat filoromana, iar statul nostru nu face nimic practic pentru a recupera acele teritorii, pe care le-a cedat deja prin tratatele bilaterale premergatoare aderatii la UE?

danielvla spune:
1 februarie 2019 la 17:28 (corectat)

Ma iertati, nu vreau sa prelungesc dialogul aici prea mult…
Dar, stiu caz concret.
Localitatea Sireti. Un sat foarte mare din raionul Straseni, in apropiere de Chisinau. Trei parinti, protosinghelul Porfirie, ieromonahul Teodor si ierodiaconul Natanael, slujitori ai bisericii din sat, carora li se adauga batranul protoiereu Mihail Cazacu, pun piatra de temelie si construiesc viitoarea Manastire Sf Mc Iacob Persul (1998-2004).
Contribuie foarte mult, din punct de vedere financiar, batranul protoiereu, care trece la Domnul in 2007.
Staret este protosinghelul Porfirie, roman din Romania.
In paralel staretul alaturi de oamenii din sat ctitoreste (sau rectitoreste, nu mai retin exact) si biserica mare din Sireti, la care tot monahi slujesc.
Parohia si manastirea sunt in subordinea Mitropoliei Basarabiei.
Dupa finalizarea constructiilor (nu mai retin exact anii) mitropolitul Petru al Basarabiei vine cu pretentii de a-si impune alti preoti in biserica parohiei si nu mai retin exact daca si in manastire.
Urmeaza niste procese intre protosinghelul Porfirie si mitropolitul Petru, avand castig de cauza cel dintai. Satul de certuri, staretul Profirie (desi este roman), impreuna cu obstea si satul decid sa treaca cu arme si bagaje in mitropolia Chisinaului ce apartine de Patriarhia Moscovei.
Mitropolia rusofila (desi uzurpatoare a jurisdictie canonice in Basarabia) s-a dovedit mai ingaduitoare, fara prea multe pretentii si nu s-a amestecat in treburilie interne ale parohiei si manastirii.
Si… subliniez, in timp ce in toata Patriarhia Romana se interzicea citirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, iar de anatemele din duminica ortodoxiei aproape ca nu se pomenea, staretul Porfirie le facea pe amandoua (dar pe stil vechi, cum se tine in Basarabia).

Va inchipuiti ca daca mitropolitul Petru ar fi fost mai ingaduitor si mai cu… viziune s-ar fi inteles cu oamenii si ar fi castigat mult mai multi enoriasi pentru mitropolia lui intre romanii din Basarabia. Dar dimpotriva, el a incercat sa se impuna in mod autoritar si sa schimbe preotii. Si banuiesc ca nu numai in Sireti a facut asa. Daca ar fi fost iubit de popor, acesta l-ar fi urmat. Dar… n-a fost asa. Or fi fost si situatii inverse, in care le-a tinut partea celor certati cu ierarhia rusofila…
Dar repet, asta nu inseamna ca infiintarea Mitropoliei Basarabiei n-a fost oportuna. Problema e ca nu s-au gasit oamenii potriviti sa faca treaba cum se cuvine.

Preot Matei Vulcănescu spune:
1 februarie 2019 la 17:35

Asa zisul Mitropolit Petru este caterisit de Biserica Rusa, el nu este cleric. In mod anticanonic a fost preluat de Biserica Ortodoxa Romana.
S-a petrecut aproximativ cum s-a petrecut cu asa zisa patriarhie a Kievului si Patriarhia Ecumenica.
Biserica Ortodoxa din Republica Moldova recunoascuta de toata Biserica Universala este Mitropolia Moldovei care are ca Mitropolit pe IPS Vladimir. Din pacate boala filetista este erezie si foarte periculoasa. Noi nu suntem filetisti, nu ne intereseaza daca jurisdictia e romaneasca sau ruseasca sau chineza, important e sa fie ortodoxa. Filor-romanismul, filo ucraninismul, filo rusismul, filo grecismul nu au nimic deaface cu Biserica lui Hristos unde nu mai este nici iudeu, nici elin, nici rob, nici slobod, nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, ci toti sunt Una in Hristos Domnul, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel. De aceea ideea de panslavism, pan romanism, pan elinism nu este decat o erezie condamnata numita erezia filetista. In Hristos toti sunt frati si sunt din acelasi neam, neamul Crestinilor Ortodocsi. De aceea nu ar trebui sa ne preocupe astfel de idei ca sa cadem in cursa filetismului. Ce nebunie este aceasta, sa ne gandim ce neam stapaneste bisericeste? In Republica Moldova traiesc la olalta Romani, Gagauzi, Rusi, etc. Istoria i-a adus impreuna in acest teritoriu care este romanesc, dar noi nu avem patrie pamanteasca ci suntem trecatori pe acest pamant, asa cum scrie in Pastorul lui Herma. De aceea sa nu le lege nimeni de pamant, de limba, de un neam, etc, pentru ca crestinul ortodox este mai presus de rasa, de neam, de tara, de continent, etc. Un tzigan ortodox este fratele meu mai mult decat fratele meu roman ecumenist, sectant, eretic. Acela nu mai imi este frate! Etnofiletismul de orice culoare( sarbesc, grecesc, romanesc, bulgaresc, rusesc, arabesc, etc) este cea mai mare plaga asupra Bisericii ortodoxe, datorita acestei plagi ne manaca erezia ecumenismului, pentru ca fiecare neam a ajuns o enclava inchisa, totul functioneaza pe criterii nationaliste, nu ortodoxe.

Au urmat două comentarii de-ale mele pe care nu  mi le-au mai aprobat. Poate s-au pierdut, nu stiu. Le-am cerut sa le publice, au aprobat comentariul in care ceream asta, dar cele două răspunsuri ale mele n-au  mai apărut. Poate s-au pierdut…

daniel vla spune:
5 februarie 2019 la 19:58

Va rog sa-mi aprobati ultimele doua comentarii in care ii raspundeam pr-lui Matei Vulcanescu. Le consider un scurt drept la replica, caci m-a acuzat, voalat, de etno-filetism.

Dar le salvasem înainte și le pun aici:

danielvla (pe 1 februarie):

Poate ca mitropolitul Petru e caterisit… desi Biserica Rusa a acceptat tacit situatia si existenta Mitropoliei Basarabiei, in cele din urma.
Oricum, Sinodul BOR ar fi trebuit sa aleaga un alt ierarh, hirotonit in Romania.
Si totusi, daca noi am fi filetisti, ca dorim recuperarea teritoriilor canonice ce ne revin de drept, de ce a existat o opozitie asa de inversunata a Mitropoliei Chisinaului prin clerul filo-rus in Basarabia la infiintarea structurii romanesti?! Daca nu conteaza ce Biserica locala isi exercita autoritatea pe un teritoriu, de ce s-au opus in mod asa de fanatic, fiind nevoie chiar si de procese la CEDO? Poate se considerau stapani, pe un teritoriu cucerit de Armata Rosie.

danielvla (1 sau 2 februarie):

Iertati greselile din comentariul in care vorbesc despre Manastirea Sireti!
Dar de ce noi, revendicând acele teritorii, din punct de vedere bisericesc, am putea fi acuzati de etno-filetism, iar rusii cotropitori fiind si calcatori ai canoanelor care interzic amestecul in alte eparhii/patriarhii nu ar putea fi acuzati de nimic?! Intrebarea e pt. pr. Matei Vulcanescu.
Iar, daca ierarhia cotropitoare a hirotonit un ierarh pe sau pentru teritoriul canonic al Patriarhiei romane (Basarabia), impotriva canoanelor, de ce ar fi valabila caterisirea aceleiasi ierarhii data pentru acel ierarh care a trecut de partea stapanei de drept a teritoriului bisericesc (Patriarhia Romana)???


Să vedem ce înseamnă filetismul:

Filetismul este concepția, socotită erezie în creștinismul ortodox, care pune specificul particular deasupra binelui comun. Altfel spus, în filetism sunt incluse toate concepțiile care așează națiunea mai presus de omenire ca întreg și mai presus de rânduielile dumnezeiești.

În Creștinismul Ortodox există convingerea că Biserica este Trupul lui Hristos, zidire către Împărăția cerurilor, în care toți oamenii care vor să Îl primească pe Dumnezeu sunt uniți, păstrându-și identitatea, într-un întreg organic.

În acest întreg fiecare ins și fiecare națiune își are locul și rostul său, după cum într-un organism fiecare celulă și fiecare organ își are locul și rostul său.

Tot ca într-un organism, specificul particular este subordonat într-o anumită măsură – și fără a-și pierde identitatea și autonomia – binelui comun.

Filetismul este concepția, socotită în Creștinismul Ortodox erezie, care pune specificul particular, în cazul de față pe cel național, deasupra binelui comun. Altfel spus, în filetism sunt incluse toate concepțiile care așează națiunea mai presus de omenire ca întreg și mai presus de rânduielile dumnezeiești.

Creștinismul Ortodox a condamnat filetismul ca erezie, ca rătăcire față de învățătura ortodoxă și cuvântul lui Dumnezeu, la Sinodul de la Constantinopole din 1872, sinod acceptat în timp de toate Bisericile Ortodoxe locale și devenit astfel cu valoare universală. – ro.wikipedia.org

Dar, UNDE am pus eu națiunea mai presus de omenire și mai presus de rânduielile dumnezeiești??!

Am cerut respectarea teritoriilor canonice și drepturile noastre în conformitate tocmai cu rânduielile dumnezeiești.

Ia citiți acest canon: 

CANONUL 30 Apostolic
Dacă vreun episcop, lumeşti stăpânitori întrebuinţând, printr-înşii ar câştiga vreo Biserică, caterisească-se, şi afurisească. Şi toţi părtaşii lui acestea.
[Sinod 4, can. 2; Sinod 7, can. 3, 5; Laodiceea, can. 13]
TÂLCUIRE
Şi canonul acesta, asemenea cu cel de mai sus îndoit pedepseşte pe unul şi acelaşi
păcat, zicând: Oricare episcop ar întrebuinţa stăpânitori lumeşti, şi prin mijlocirea lor
ar lua vreo Episcopie, sau Mitropolie, să se caterisească împreună şi să se despartă de
Biserică, asemenea şi clericii câţi s-ar împărtăşi cu dânsul, ori arhiereii cei ce l-au
hirotonisit pe el, veri prezbiteri, veri diaconi, veri ipodiaconi, sau veri citeţii, toţi zic, să
se caterisească din soarta lor, şi să se afurisească (adică să se despartă de la Biserică).

Canonul de „mai sus” fiind 29 Apostolic, care condamnă hirotonirea si luarea unei eparhii pe bani a episcopului, preotului sau diaconului. Însă acesta are un sens mai larg, căci nu numai prin bani se poate dobândi o Episcopie sau Mitropolie, ci și prin intermediul unei oarecare stăpâniri lumești.

În cazul de față, stăpânirea lumească a fost ARMATA ROȘIE a URSS, datorită căreia Biserica Rusă a putut trimite episcopi în Mitropolia Basarabiei și Episcopia existentă la acea vreme (după 1944) în Bucovina de Nord, dar și în Maramureșul istoric (Transcarpatia).

Mai înainte, de la 1812, în Basarabia dar și în Transnistria, după 1792, ARMATA ȚARISTĂ a făcut același lucru.

Dacă spunem aceste ADEVĂRURI  nu suntem filetiști, ci proclamăm respectarea rânduielii canonice a Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți!

Citiți și canoanele acestea:

CANONUL 35 Apostolic
Episcopul să nu îndrăznească a face hirotonii afară din hotarele sale, în cetăţile şi satele cele ce nu sunt supuse lui. Iar de se va vădi că au făcut aceasta, fără socotinţa celor ce ţin cetăţile, sau satele acelea, să se caterisească şi el, şi aceia pe care i-au hirotonisit.
[Sinod 2, can. 2; Sinod 3, can. 8; Sinod 6, can. 20; Antiohia, can. 13, 22; Sardica, can. 3, 11,
12]
TÂLCUIRE
Şi canonul acesta pentru unirea şi buna rânduială a episcopilor şi a mitropoliţilor s-
au rânduit, zicând: episcopul nu se cade a îndrăzni afară de hotarele episcopiei sale să
facă hirotonii, sau altă bisericească slujbă să lucreze în oraşele şi satele acelea, ce nu
sunt supuse lui (ci nici mitropolitul are voie să meargă în enoriile episcopilor lui, şi a
săvârşi hirotonii, sau altceva arhiereticesc). Ci atunci numai, are voie a lucra cele de
acest fel, când va fi poftit de arhiereul locurilor acelora. Iar de s-ar vădi că au făcut
aceasta de sineşi fără de socotinţa şi voia arhiereilor, care stăpânesc oraşele şi satele
acelea, să se caterisească şi el care peste hotar a hirotonisit, şi aceia pe care i-a
hirotonisit.68 Pentru că cu chipul acesta se văd a fi întru unul şi acelaşi loc totodată doi
episcopi, sau doi mitropoliţi, care lucru este afară de lege, şi oprit de canonul 8 al
soborului întâi, şi de cel al 12-lea la soborului 4. Pentru aceasta şi soborul 6 în al 20-lea
canon al său rânduieşte, că cel ce va merge în episcopie străină şi va învăţa în public
de la sineşi, fără de voia arhiereului locului, să înceteze de lucrarea arhierească, şi să lucreze numai cele ale prezbiterului. Poate nu pentru alte pravăţ decât pentru a nu se
face această nerânduială, a fi adică, întru aceeaşi episcopie, totodată doi episcopi,
unele voind altul, şi altele altul, care acela a îndrăznit a o face. Căci de nu ar fi fost
acesta pravăţul acestui sobor, pentru ce să pogoare pe episcopul la treapta
prezbiterului? De vreme ce pogorârea aceasta este furare de cele Sfinte, după canonul
29 al soborului 4. Şi dacă episcopul cel ce învaţă peste hotar este nevrednic de
episcopie, nevrednic trebuie a fi şi de prezbiterie. Iar de este vrednic de prezbiterie,
pentru ce să nu fie de episcopie? Deci arătat este că pentru aceasta îl pogoară pe
acesta în treapta prezbiteriei, pentru ca să rămână iarăşi un episcop întru episcopie, şi
nu doi. Că au păcătuit aşa fără mijlocire întru vrednicia episcopească, făcând a fi doi
episcopi întru aceeaşi episcopie, pentru care şi se cateriseşte din aceasta. Dar nu a
păcătuit în vrednicia prezbiterului, de vreme ce, doi şi mulţi prezbiteri nu este oprit a fi
întru aceeaşi episcopie, pentru aceasta nici se cateriseşte de preoţie (deşi Zonara şi
Valsamon zic, că cel ce învaţă în public fără de socotinţa episcopului locului, pentru
aceasta se pogoară în treapta prezbiterului, pentru ca să se smerească, ca unul ce a
iubit slava şi s-a înălţat). Drept aceea şi sfinţitul Fotie (titlul 9 cap 11), spre dezlegarea
părutei împotriviri a canoanelor, celui 29 adică al soborului al 4-lea şi cel 20 al celui al
6-lea a propus pe cel 8 al soborului 1. Însă şi slujba prezbiterului trebuie a o lucra
episcopul cel de peste hotar, cu voia şi slobozenia episcopului celui de loc. Iar de nu
este cu voia aceluia, nici aceasta poate a o lucra, ci petrece ca un lumean (adică ca un
mirean) până ce se află întru acel loc străin, după canoane. Însă pentru ca să încheiem
totul canonului acestui apostolesc, zicem aşa: episcopul care săvârşeşte
arhieraticeasca slujbă în străină eparhie după voia episcopului locului, nu săvârşeşte
cu puterea şi lucrarea arhieriei sale (căci cu chipul acesta ar fi doi episcopi întru o
episcopie, ca cum având două osebite puteri şi lucrări). Ci cu episcopeasca putere, şi
lucrare a episcopului locului (pentru că cu chipul acesta, amândoi episcopii se
socotesc ca un episcop). Şi de este aceasta aşa precum şi este, cel ce a lucra ceva
arhieresc fără de voia episcopului locului, se cateriseşte, şi din episcopeasca sa
putere, care neavând, ca unul ce de peste hotar fiind a lucrat.69 Încă şi din cea străină a
episcopului locului, pe care putea a o avea cu voia şi slobozeniea aceluia: Dar o a furat
şi o a însuşit luişi.

CANONUL 20 al Sinodului Cinci-Șase Ecumenic
Să nu fie slobod episcopului întru altă cetate, ce nu este cuvenită lui, a învăţa în
public. Iar de se va vădi cineva făcând aceasta, să înceteze despre episcopie; să
lucreze însă cele ale prezbiterului.
[Apostolic, can. 35; Sinod 2, can. 2; Sinod 3, can. 8; Antiohia, can. 13, 22; Sardica, can. 3, 11,
12]
TÂLCUIRE
Nu este iertat (zice canonul) vreunui episcop a învăţa în arătare şi în public, în
eparhie străină, fără voia episcopului locului. Fiindcă acest fel de învăţătură se face
spre necinstea aceluia, ca cum acesta ar fi înţelept, şi învăţător, iar acela ar fi
neînţelept şi neînvăţat. Şi care se va arăta făcând una ca aceasta, să înceteze despre
dregătoria episcopului, şi să facă numai cele ce se cuvin prezbiterului. Însă în auzul
poporului şi obşteşte opreşte canonul acesta a învăţa, dacă în deosebire l-ar întreba pe
episcop cineva pentru oarecare lucruri, şi va răspunde, nu păcătuieşte. Şi nu se
împotriveşte canonul acesta celui 29 al sinodului al 4-lea pentru cele zise în al 35-lea al
Apostolilor, pe care şi citeşte-l.

Deci cum ar putea fi adevărata fraza aceasta?

„Noi nu suntem filetisti, nu ne intereseaza daca jurisdictia e romaneasca sau ruseasca sau chineza, important e sa fie ortodoxa.”

Daca jurisdicția asupra Basarabiei, Bucovinei de Nord, Transnistriei și parte din Transcarpatia, bisericește vorbind este exercitată de o ierarhie caterisibilă, cum nu ne intereseaza??!

Citiți și: 

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

Reclame

9 gânduri despre „Suntem filetiști dacă cerem ca o Biserică Ortodoxă Locală să nu ne încalce teritoriul de drept?

  1. P.S. Antonie, Episcop de Bălți (Mitropolia Basarabiei): „Anul 1992. Anul reactivării Mitropoliei Basarabiei. An de dreptate şi adevăr pentru viaţa bisericească din acest spaţiu. Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei s-a corectat o nedreptate eclesiastică. După reactivare au urmat ani de grea încercare. Zece ani de prigoane şi umilinţe din partea autorităţilor statului şi fraţilor ortodocşi din jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Poate au fost cei mai grei ani din recenta istorie a Mitropoliei Basarabiei. În loc să fim înţeleşi şi să fim lăsaţi să fim cu fraţii noştri, am fost trataţi cu ură şi duşmănie. Cu tristeţe constatăm că focare de lipsă de prietenie, eufemistic vorbind, au mai rămas. Noi să ne urmăm drumul în pace, dar cu hotărâre şi cu mulţumire sufletească că ne aflăm în jurisdicţia bisericească canonică a acestui pământ”.
    Sursa: http://mitropoliabasarabiei.md/ps-antonie-%E2%80%9Eprin-reactivarea-mitropoliei-basarabiei-s-corectat-o-nedreptate-eclesiastic%C4%83%E2%80%9D

    Apreciază

  2. danielvla, sa ma ierti ,
    si eu am pus un comentariu pe site-ul lor acolo pe care nu l-au aprobat pt ca , probabil , am pus cuvinte mai taranesti asa, si nu pe un ton domnesc, politic corect si cetatenesc 🙂
    dar era un raspuns pt tine in care oleaca te trageam de urechi 🙂
    adica in sensu ca …amu avem o lupta mai crancena cu ecumenistii astia, e lupta pt dreapta credinta ..e o lupta in toi si nu stiu daca e bine sa incepem inca o alta lupta mai putin importanta decat ce ne sta inainte…asa gandesc.
    adica n-are rost sa ne legam acuma de Ips Longhin cu alte treburi . acuma ce nacaz mare e in Ucraina( vin ăia sa le ia Biserica cu forta… ) , schisma, ecumenism …nu-i destul pw capul episcopilor asta? nu cred ca e momentul sa ne luptam pt teritorii acuma, chiar daca e asa cum spui .
    si ziceam acolo..ca poate asa e Voia Domnului ca Mitropolia Basarabiei sa apartina de rusi , poate e o strategie a Domnului Iisus ca Ips Longhin sa fie in familia rusilor!
    in plus e o onoare pt noi sa avem un român care e f aproape de atatia Episcopi rusi. e ceva deosebit sa avem un roman la o Sf. Liturghie cu sute de Episcopi.
    si apoi de ex. daca am fii in plin razboi cu nemtii si s-ar trage cu armament din toate partile, apoi cum ti s-ar parea sa apara un comisar la generalul de pe front si sa-i zica sa rezolve neaparat o problema interna( de ex. problema cu maghiarii care vor autonomie in Ardeal)… ar zice generalul…stăi măi comisare sa terminam cu ” nemtii” astia si apoi om vedea si celelalte .
    si apoi Mihai Chirila si cu Pr. Matei…is si ei oameni …is limitati..nu pot ei sa reprezinte toate interesele noastre.
    nu pot sa lupte nici ei pe orice front, in acelasi timp.
    se epuizeaza si ei ca orice luptator.
    acuma ei is axați, din cate vad, pe lroblema nepomenirii asta 1…si 2 pe neintelegerea cu ceilalti nepomenitori.
    vezi ca amu se lupta intre ei. atentia lor acu e catre monahul Sava, Pr. Staicu , Radeni…etc. no…daca le mai dai inca o treabă deja e prea mult pt ei.
    Doamne ajută!

    Apreciază

    • Mie nu-mi place cenzura! Desi nu stiu daca a fost cenzura.
      Sa aprobe comentariile, mai ales cand cineva are dreptul sa se apere. Am fost acuzat de filetism si am vrut sa arat ca insasi canoanele sunt de partea noastra.
      Mie nu-mi plac profitorii si cotropitorii. Ai poporul tau, natiunea ta, stai la tine acasa! De ce vii peste spatiul meu? De ce intri in casa mea si pretinzi ca esti stapan acolo de cand lumea??
      De ce trebuie sa vait eu acum Biserica Ucrainiana cand am propriile probleme cu parte din natiunea mea stapanita de veneticii ucrainieni?
      De ce trebuie sa fii episcop roman in Biserica ucrainiano-ruseasca, sa nu mai poti de dragul rusilor, sa construiesti aproape toate bisericile in stilul arhitectonic rusesc si in acelasi timp sa-ti acuzi propriul popor ca ar fi cel mai cazut??
      Domnul Mihai Silviu Chirila si pr. Matei Vulcanescu trebuie sa spuna si sa recunoasca adevarul. Atat. In toate directiile. Dar treaba lor ce fac. Eu mi-am spus punctul de vedere.

      Dupa parintele Matei Vulcanescu poate si Sfantul Mitropolit si Mucenic Antim Ivireanul a fost filetist (desi nu era roman de neam), caci a sustinut si contribuit la introducerea limbii romane in cultul bisericesc, in locul limbii slavone.
      Ar fi spus poate, „ce conteaza in ce limba ascultam slujba la biserica…”

      Apreciat de 1 persoană

      • io nu ma pricep la astea administrative …
        probabil ai dreptate si nu e filetism de ăla care zice.
        ..dar nu ii indicat sa iscăm acuma alte neclarităti .
        probabil au considerat ca nu esti la subiect si de aia o fi inchis discutia. poate cand or sa scrie special un articol despre problema asta special ..atunci o sa continuati .
        asta e alta problema, ” alt dosar”, deci tre alta sedintă pt a se rezolva.
        acolo era sedinta deschisa pt alea 35 de intrebari la care ai comentat special in prima parte, iar in a doua ai deschis alt subiect.
        trebuia si tu sa le sugerezi ca in viitorul apropiat sa aduca in discutie problema cu teritoriu ( aici io habar n-am , nu stiu nimic ).
        iarta-ma pe mine, pacatosul. incerc doar sa fac pace intre voi .

        Apreciază

        • Pai eu nu m-am certat cu cineva. Daca am vazut ca nu imi aproba cele doua texte, care erau replici la ce a zis pr Matei Vulcanescu, am pus aici. Daca tot au acceptat discutia trebuiau sa le lase. Sau poate ei aproba un comentariu doar dupa ce formuleaza si raspunsul. Si poate n-au avut timp. Nu stiu. Am spus ce aveam de spus si gata.

          Apreciază

  3. Ce am mai ras la faza asta : „Mihai-Silviu Chirilă spune: 30 ianuarie 2019 la 16:11…cand ma aud pe mine punand lucrurile in ordine”
    la ce interpretari eretice are…mai bine ar tacea ca, cu cat scrie mai mult cu atat se vadeste/arata ca e eretic si schismatic in interpretari si le mai si exteriorizeaza, in sinod ar putea fi ecomunicat si dat anathemei ptr ereziile kilometrice pe care le-a scris

    Apreciază

  4. Cum lucreaza pronia dumnezeiasca,la Botosani se va face episcopie si dupa modelul de la Suceava(PS Damaschin Dorneanul ),un episcop tanar,nesemnatar in Creta,fara studii sau doctorate in afara la universitati protestante”ecumenice”,neparticipant la rugaciuni comune si cu duh patristic,antiecumenist care si-a vazut linistit in ascultare de slujirea in manastirea lui.Va pomeni Pr Ioan Ungureanu pe acest episcop sau va face greseala stilistilor din Romania,Grecia care chiar daca a murit,s-a schimbat episcopul,patriarhul nu au mai revenit la Biserica Mama.Si Sfantul Paisie Aghioratul a intrerupt pomenirea dar a repomenit pe noul Patriarh Ecumenic.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s