SINAXĂ a antiecumeniștilor care se apropie cel mai mult de întreruperea corectă a pomenirii – Botoșani, 1 mai 2019

Screenshot-199.png

Preoții nepomenitori și credincioșii care s-au îngrădit de erezie îi invită pe toți preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române să mărturisească deschis contra ereziei ecumeniste și contra adunării ecumeniste din Creta, din 2016, pentru ca astfel să fie convinși ierarhii Bisericii noastre că poporul credincios nu acceptă această erezie și să renunțe la ea, aducând astfel pacea în Biserica Ortodoxă Română.
Întâlnirea de la Botoșani, din data de 1 mai, este o chemare adresată tuturor preoților și credincioșilor BOR, din partea semnatarilor „Proiectului de Rezoluție” din 2018, care au luptat timp de doi ani ca preoții și credincioșii care încă nu au reușit să întrerupă pomenirea să nu fie considerați la grămadă eretici, de a mărturisi împreună, nepomenitori și pomenitori, public contra ereziei ecumeniste și a informa poporul despre pericolul contaminării Bisericii noastre cu ideile eretice ale ecumenismului.
Întâlnirea din 1 mai se constituie și într-o poziție oficială a celor ce luptă contra ereziei ecumeniste în Biserică față de anunțata vizită a papei Francisc, care se înscrie în programul ecumenist de atragere a credincioșilor ortodocși în mirajul „unității în diversitate” a creștinilor, idee eretică ce desființează hotarul canonic și patristic între Ortodoxie și erezie, între Adevărul de credință și minciuna omenească.

Mărturisire spre Înviere

Trei ani de rezistență antiecumenită în Biserica Ortodoxă Română

Miercuri, 1 mai 2019, se va desfășura la Botoșani, în sala de conferințe a Hotelului Rapsodia, între orele 11-15, o întâlnire a preoților ortodocși nepomenitori și a credincioșilor îngrădiți de erezia ecumenistă care urmează calea echilibrată a luptei, organizată de semnatarii Proiectului de Rezoluție din ianuarie 2018.

Întâlnirea va avea ca invitați de onoare pe părintele protopresbiter profesor Theodoros Zisis și pe părintele monah Serafim Zisis, care vor adresa un cuvânt de salut celor ce au luat în România atitudine față de erezie.

Organizatorii evenimentului își propun ca acesta să se desfășoare în duhul Sfintelor Paști și al Săptămânii Luminate, să fie un prilej de reafirmare a dragostei frățești între cei ce luptă pentru binele Bisericii și a scopului luptei antiecumeniste: curățirea Bisericii Ortodoxe Române de erezia ecumenistă și participarea la efortul panortodox de întrunire a unui sinod ecumenic care să condamne erezia ecumenistă și pe cei ce o susțin.

Urmând a se desfășura mai mult ca o revedere între frați întru bucuria Învierii Domnului decât ca o întrunire academică, organizatorii propun ca scop al acestei întâlniri reorientarea luptei antiecumeniste înspre ecumenismul propriu-zis și promotorii acestuia, reluându-se astfel direcție pe care a început în urmă cu trei ani această luptă.

Întrucât lupta antiecumenistă se adresează tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, de efortul conjugat al cărora depinde determinarea ierarhiei să renunțe la angajamentele față de organismele ecumeniste internaționale și să se dezică de sinodul din Creta, sunt așteptați să participe la eveniment toți cei care mărturisesc public ortodox, fie prin întreruperea pomenirii, calea canonică de luptă cea mai eficientă contra ereziei, fie în alte forme (discursuri, scrieri, luări de poziție față de ecumenism și sinodul mincinos din Creta), și să își manifeste acordul cu documentele care vor fi propuse spre atenția participanților.

Întâlnirea de la Botoșani își propune  ca obiectiv de lungă durată să reaprindă lupta corectă contra ereziei, iar ca obiectiv imediat să transmită ierarhiei Bisericii noastre poziția celor ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă față de apropiata vizită a papei Francisc, față de care autoritățile bisericești nu au luat încă o atitudine tranșant ortodoxă, așa cum au făcut de exemplu ierarhii și credincioșii din Biserica Ortodoxă Bulgară.

Programul întâlnirii va fi următorul:

  • Între orele 11.00-12.00: părintele Teodoros Zisis și părintele Serafim Zisis vor adresa un cuvânt de salut nepomenitorilor români, după care se va da citire în limba română unor omilii aparținând părinților, având ca teme caracterul eretic al papismului și perspectivele luptei antiecumeniste.
  • Între orele 12.00-12.30 se va lansa public cel de-al doilea număr al revistei teologice Mărturisirea Ortodoxă, care are ca tematică demonstrarea caracterului eretic al papismului.
  • Între orele 12.30-15.00 se va da citire unui set de 6 documente:
  1. O declarație prin care preoții nepomenitori și credincioșii îngrădiți de erezie prezenți la eveniment se dezic de extremele pe care le urmează unii dintre nepomenitori și reafirmă calea echilibrată și patristică pe care merg.
  2. Un memoriu în care se cere Patriarhiei Române să se dezică de erezia ecumenistă, de pseudosinodul din Creta și să înceapă procedurile de scoatere a Bisericii noastre din structurile CMB.
  3. O scrisoare prin care se cere Patriarhiei să se poziționeze ortodox față de venirea papei Francisc în România.
  4. O scrisoare prin care se cere Patriarhiei să nu aprobe tomosul de autocefalie al schismaticilor ucraineni și să adopte poziția canonică față de schisma ucraineană.
  5. O declarație pe proprie răspundere a nepomenitorilor de apartenență la Biserica Ortodoxă Română.
  6. O notificare a voinței proprii a nepomenitorilor români de a fi înmormântați în cimitirele parohiale de care aparțin, în baza dreptului pe care îl au, în virtutea faptului că sunt și rămân membri ai Bisericii Ortodoxe Române.
  • Între orele 15.00-16.00 o agapă frățească, constând într-un bufet suedez.

Toți cei ce vor să participe și să se implice activ în lupta pentru curățirea Bisericii Ortodoxe Românede erezia ecumenismului sunt așteptați din nou la Botoșani!

Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: marturisireaortodoxa.ro Via: ortodoxiamarturisitoare

Reclame

17 gânduri despre „SINAXĂ a antiecumeniștilor care se apropie cel mai mult de întreruperea corectă a pomenirii – Botoșani, 1 mai 2019

  1. asta e dovada cea mai mare ca nu accepta anathema din 1983: „întrunire a unui sinod ecumenic care să condamne erezia ecumenistă și pe cei ce o susțin.” daca erau ortodocsi spuneau: un sinod ecumenic care sa intareasca cea ce deja a fost hotarat de Sfinti cu Sfinte Moaste , deci ei SUSTIN CLAR CA ECUMENISMUL ca doctrina nu e condamnat acelasi lucru il spune si basilica lu’ Ciobotea ca nu ar exista o condamnare a ecumenismului, te intreb oare cineva care nu accepta o HOTARAREA OBLIGATORIE a unor Sfinti poate zice ca e ortodox ? Desi acei Sfinti ar fi dorit ca acel sinod din ’83 sa fie acceptat si „transformat” ca ecumenic de ortodocsi nu un altul

    Apreciază

  2. „antiecumenistii care se apropie cel mai mult”? Deci nu sunteți voi aceia care aveți pozitia corecta! Asta spune și noi , bine că v-ați trezit! Declarații pe proprie răspundere? Ce este asta? Secție de poliție ? Sau face Ciobotea recensământ să vadă câți mai sunt și îl pune pe Chiria la treabă ca și-n 2017, tot la Botoșani? Strașnic moment! Practic vă veți lepăda in scris de Adevăr. Ca-n Creta.

    Apreciază

        • Pai, schismaticule, hai sa-ti raspund.
          In mare, pozitia mea e aceeasi cu a lor, cu unele mici nuante.
          N-am fost portavocea nimanui.
          Dar daca voi n-aveti treaba cu noi, de ce te framanti?!

          Apreciază

        • Radu
          Nimic n-ai inteles. Doar ei au dreptul sa se framante pentru marturisirea adevarului, noi sa luam de buna ce ne zic infiltratii Chirila si succsiv.

          Apreciază

        • Fata de cine sunt in schisma de arunci asa cuvantul inainte? N-ai fost, adica inca esti, am inteles. Pai voi semnati declaratii pe proprie raspundere ca la politie si va lepadati de adevar pe care-l numiti extrema…tot printr-o declaratie… unde s-a mai vazut in lumea ortodoxa aberatii ca ale voastre?

          Apreciază

        • Radu,
          Care adevar?
          Faptul ca ii faceti pe toti eretici la gramada, fara nici un discernamant nu e exagerare demonica??
          Sau ca mergeti cu inlantuirea acuzelor de erezie de la pseudo-patriarh pana la ultimul mirean si proclamati ruperea comuniunii de absolut toti, asta nu e exagerare??
          Sau ca inventati formule aberante de pomenire?

          Dar poate ne amintesti si vei fi vreunul din cei cu totul schismatici care neaga harul.

          Apreciază

  3. Corect titlul: „se apropie…”, dar f. putin. Dar ei duc in eroare antiecumenistii, prin iconomia „echilibrata” a ereticului Chirila, care zice ca exista partasi la erezie care ar fi…ortodocsi. Chiar si gramatical analizand, e o aberatie. Plus ca l-au pomenit la Banceni pe ereticul Onufrie de Kiev, care s-a rugat cu papistasii si musulmanii dupa Creta. Dar cum diavolii neaga evidentele, din mandrie, va fi o adunatura spre inselare

    Apreciază

    • Mai „ban” – ochiul dracului,
      Daca mai scrii aluzii obscene pe acest blog (indiferent in ce limba) te blochez imediat.
      Nu profita de faptul ca din ingaduinta te-am lasat sa comentezi, Si de dragul libertatii de exprimare…
      Daca nu esti in stare sa lasi sarcasmul deoparte, mai bine abtine-te sa scrii.
      M-ai vazut pe mine scriind ceva despre partasia la erezie? Am preluat un singur articol mai demult al lui M S Chirila in care isi esprima el ideile, dar inca nu sunt pe deplin edificat cine si cum este partas ereziei ecumeniste.

      Apreciază

    • Multumesc, atot puternice daniel, ca ma ingadui. Si de ce te autosesizezi, fara sa ma fi referit la tine? Ziceam de Chirila. Sa ne spui , de acum inainte ce sa spunem si ce sa gandim. Dar Radu are dreptate, esti dintre ai lor, dar cu o fata mai umana, poate mai pecalesc pe cativa. Iti dai seama ca nu m

      Apreciază

  4. trebuia sa tineti oleaca post si cu ” limba” in Saptamana Mare si in special in deosebita Duminica Sf. Învieri ai lui Hristos Iisus , ca sa nu va certati in aceste zile de dragul Sfintei Invieri . măcar azi, maine si poimaine abtineti-va de la discutii.
    iertati , Hristos a înviat …
    Doamne ajută !

    Apreciază

  5. O întrebare pt. Daniel Vla: cei aflați în comuniune cu ecumeniștii sau părtăși la erezie,(erezie consacrată sinodal din 2016),cum sunt? Nu prin cugetul lor,ci prin comuniunea păstrată cu ereticii necondamnați/ cu ecumeniștii.
    Păr. Theodoros Zisis spune că dacă îl pomenește pe Episcopul ecumenist ,înseamnă să mărturisească că are aceeași credință cu el ( cine spune? Păr. Theodoros care are cuget ortodox! Deci Părintele spune că ar fi ca ei,prin comuniunea cu ei,deși e clar că dânsul nu are cugetul lor. Dar în esență astea sunt consecințele comuniunii cu ecumeniștii, acuma după ce erezia este propovăduită de la tribuna Sinodului,adică cu capul descoperit, adică oficial, adică în numele Bisericii).
    Cu alte cuvinte acestea sunt consecințele comuniunii cu ecumeniștii: mărturisirea aceleiași credințe ca și a lor ,credință consacrată sinodal acuma. Asta înseamnă părtășia la erezie, adică aici duce. Căci Biserica învață că nu te poți ruga cu cineva care mărturisește altceva decât ea,adică cu cineva care nu este în consens cu Sfinții Părinți, adică cu Biserica.
    Iar Sfântul Maxim spune că: ,,ceea ce condiționează în mod absolut comuniunea, este mărturisirea dreptei credințe ( sau a aceleași credințe, ortodoxă,nu ecumenistă n.m.)”.
    Sau în altă parte:,,… ceea ce cauzează și menține ruptura comuniunii este mărturisirea unei credințe eretice ( ecumeniste n.m.)”. Și atenție, nu condiționează întreruperea comuniunii de o judecată sinodală a ereticilor,ci de mărturisirea lor de credință, alta decât a Bisericii, a Sfinților Părinți adică.
    Sfântul Teodor Studitul spune:,, Dar când necredința eretică ( ecumenismul n.m. ) a ieșit limpede pe față și a fost dată la arătare prin Sinod,trebuie de acum să – ți arăți pe față evlavia ta,împreună cu toți ortodocșii,prin faptul de a nu te împărtăși împreună cu cei rău credincioși ( ecumeniștii n.m.), nici să pomenești pe vreunul din cei aflați în Sinod sau care cugetă la fel cu el ( cu Sinodul)( adică a nu avea comuniune cu ei,spune Sfântul, -n.m.).
    Căci Gură de Aur nu numai pe eretici îi dovedește cu mare și puternic glas ca dușmani ai lui Dumnezeu,ci și pe cei ce se împărtășesc cu unii ca aceștia ( sau aflați în comuniune cu aceștia n.m.)…..
    De aceea îți aduc aminte ca unui frate preamic și copil (al tău) ,să nu tăcem (tăcerea este vinovată atunci când ar trebui să mărturisim și nu o facem- n.trad.),ca să nu ne facem strigare Sodomei; să nu cruțăm cele de jos,ca să nu pierdem cele de sus; să nu punem piatră de poticnire Bisericii lui Dumnezeu,Care poate fi limitată chiar și la trei ortodocși,după Sfinți,ca să nu fim osândiți de hotărârea Domnului.” din Scrisoarea 39 către egumenul Teofil.
    Sfântul Ierarh Ioan Maximovici spune:,, Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nici o comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, o epocă în care probabil vom rămãne singuri și prigoniți.

    Nu putem și nu trebuie să avem nici o comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți,dacă va fi necesar,să ne retragem în ,,catacombe”. Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos , ne conferă o mare responsabilitate,mai mult decât oricãnd altcândva în trecut.”,spunea Sfântul Ioan Maximovici în anul 1969!!! Dar acuma, ce ar spune?!?
    La ora aceasta BOR a acceptat oficial/sinodal ecumenismul. Atunci, cei din BOR, aflați în comuniune cu ecumeniștii, ce sunt? Repet,nu neapărat prin cugetul lor, ci prin comuniunea păstrată cu ecumeniștii, căci,să ne amintim ce spune Sfântul Maxim:,, mărturisirea (aceleiași credințe n.m.) adevăratei credințe condiționează în mod absolut comuniunea”. Ori ,ecumeniștii nu mărturisesc adevărul.
    La ora asta ecumeniștii au făcut schismă în Biserică, s-au despărțit de mărturisirea Sfinților Părinți, s-au despărțit de mărturisirea Bisericii, de credința adevărată a Bisericii și din acest motiv,un creștin ortodox nu poate fi în comuniune cu ei, căci elementul care condiționează în mod absolut comuniunea, adică dreapta credință, ecumeniștii nu îl au,și de aceea ei nu pot fi în comuniune cu Sfinții Părinți,nu pot fi în comuniune cu ortodocșii,cu cei care au cugetul Bisericii.
    ,, Ceea ce cauzează și menține ruptura de această comuniune ( cu Biserica, a ecumeniștilor n.m.) este mărturisirea unei credințe eretice (a ecumeniștilor n.m.)”. Dacă ei ( ecumeniștii) sunt în schismă cu Biserica, noi cum putem fi în comuniune cu ei?!? Dacă ei sunt deja sub anatemă ( pt. că ei gândesc în chip potrivnic Bisericii, Sfinților Părinți), spune Sfântul Teofan Zăvorâtul,atunci noi cum putem fi în comuniune cu ei?!
    Se poate să fi în comuniune cu Sfinții și în același timp cu cei ce sunt despărțiți de Sfinți,adică cu ecumeniștii, cu ereticii fie ei și necondamnați, dar aflați deja sub osânda anatemei/ sub anatemă adică ?!?
    Ecumeniștii nu sunt în comuniune cu Biserica, cu Sfinții, pt. că nu au aceeași credință cu ei/ cu Biserica.Atunci un ortodox poate fi în comuniune cu ei, poate păstra comuniunea cu ei?!?
    Nu este asta o anulare a învățăturii de credință a Bisericii, o pervertire/ o denaturare a învățăturii ei de credință?!
    Nu spune Sfântul Apostol Pavel ca de omul eretic să te depărtezi,după întâia și a doua lui mustrare? Și nu condiționează despărțirea de el,de o condamnare a lui sinodală. Suntem noi mai mari ca Sfântul Apostol Pavel,mai înțelepți,mai luminați?
    Putem spune altceva decât spune Sfântul Apostol Pavel? Putem învăța altceva?
    Iertați!
    Hristos a Înviat!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s