Sub președinția României la Consiliul UE, s-a adoptat introducerea cărților de identitate biometrice… Scapă cine poate!

CI noi.jpg

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii a fost adoptată pe 6 iunie de Consiliul Uniunii Europene, cu majoritate clară, singurele ţări opozante fiind Cehia şi Slovacia. Marea Britanie s-a abţinut.

Regulamentul european care prevede introducerea cărţilor de identitate biometrice, fără a prevedea excepţii pentru cetăţenii care invocă rezerve de conştiinţă sau religioase, a fost votat de 25 de membri ai Uniunii Europene, cumulând 83% din populaţia europeană.

Potrivit procedurii ordinare de legiferare, propunerea de regulament a fost adoptată în primă lectură de Consiliul Uniunii Europene şi va fi trimisă spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Textul regulamentului adoptat astăzi prevede obligativitatea cărţilor de identitate biometrice, modelul ID-1, standardul OACI : 9303, model care permite să se opteze pentru a nu fi afişat genul persoanei.

Cărțile de identitate includ un suport de stocare de înaltă securitate, care conține o imagine facială a titularului cărții și două amprente digitale, în modele digitale interoperabile. Pentru colectarea elementelor biometrice de identificare, statele membre aplică specificațiile tehnice stabilite prin Decizia C(2018)7767 a Comisiei.

Copiii sub 12 ani pot fi exonerați de obligația de a se supune amprentării digitale. Copiii sub 6 ani sunt exonerați de obligația de a se supune amprentării digitale. Persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă sunt exonerate de obligația de a se supune amprentării digitale.

Cărțile de identitate au o perioadă minimă de valabilitate de cinci ani și o perioadă maximă de valabilitate de zece ani. Prin derogare, statele membre pot prevedea o perioadă de valabilitate:
(a) de mai puțin de cinci ani, pentru cărțile de identitate eliberate minorilor;
(b) în cazuri excepționale, de mai puțin de cinci ani, pentru cărțile de identitate eliberate persoanelor aflate în circumstanțe speciale și limitate și dacă perioada de valabilitate a acestora este limitată în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern;
(c) de mai mult de 10 ani, pentru cărțile de identitate eliberate persoanelor cu vârsta de 70 de ani sau mai mult.
(3) Statele membre eliberează o carte de identitate cu o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni atunci când prelevarea amprentelor de la oricare degete este fizic imposibilă temporar.

Cărțile de identitate care nu îndeplinesc cerințele prevăzute în regulament încetează să fie valabile la data expirării lor sau în termen de [zece ani de la data aplicării prezentului regulament], oricare dintre aceste date survine mai întâi. Prin derogare:
(a) cărțile de identitate care nu îndeplinesc standardele minime de securitate stabilite în partea 2 a documentului OACI 9303 sau care nu includ un MRZ funcțional (zonă de citire optică – nota theodosie.ro), își încetează valabilitatea la expirarea lor sau în termen de [cinci ani de la data aplicării prezentului regulament], oricare dintre acestea survine mai întâi;
(b) cărțile de identitate ale persoanelor în vârstă de 70 de ani și peste la [data aplicării prezentului regulament], care îndeplinesc standardele minime de securitate stabilite în partea 2 din documentul OACI 9303 și care au un MRZ funcțional, astfel cum este definită la alineatul (3), își încetează valabilitatea la expirarea lor.

Întregul parcurs legislativ al regulamentului european adoptat  este disponibil pe portalul legislativ al Uniunii Europene.

În urma semnării de către președintele Parlamentului European și de către președintele Consiliului, actul legislativ se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. După publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, regulamentul se aplică în mod direct şi obligatoriu în toate ţările membre ale Uniunii.

Sursa: https://theodosie.ro

Reclame

Dezinformarea prin manipularea imaginilor. Filmul evenimentelor de la Valea Uzului prezentat de hotnews.ro

Oficina antiromânească hotnews.ro prezintă, într-un film pe Youtube, o succesiune de imagini de pe 6 iunie din Valea Uzului, menite să discrediteze acțiunea de comemorare a eroilor români din Primul Război Mondial căzuți în luptele din zonă. Montajul amestecă momentele iritării românilor ce nu au fost lăsați să intre în cimitir, entuziasmul ocupării acestuia, inerentele schimburi de replici și injurături la adresa minoritarilor maghiari ce se opuneau desfășurării evenimentului cu imagini disparate din slujba de pomenire și cu momente în care se intona imnul de stat și alte cântece patriotice.

Succesiunea imaginilor nu are vreo ordine, ci filmările au fost special amestecate pentru a lăsa impresia unui haos românesc generalizat. Se sugerează indirect că românii ar fi o gloată barbară ce au ocupat Cimitirul Eroilor din Valea Uzului alungându-i pe „civilizații” maghiari ce își apără, chipurile, identitatea și cimitirul „lor”.

Realitatea e că etapele unui astfel de eveniment au o ordine. Una este indignarea românilor ce nu sunt lăsați să intre în țara lor, în cimitirul eroilor lor, inerentele replici dure, ocuparea prin forță (de nevoie) a cimitirului și altul este momentul slujbei de pomenire, altul momentul predicii preotului, altele momentele cuvântărilor celor de la microfon etc.

Dar dincolo de toate trebuie să ne întrebăm:

– De ce frustrații unguri păzeau cimitirul, căci acolo nu sunt înmormântați doar soldați de-ai lor. Pentru că au fost mințiți că acolo nu se află trupurile eroilor români. Pentru că au fost montați să apere, chipurile, „cimitirul lor”.

– De ce un cimitir al eroilor, de mai multe naționalități este închis??! Din aceleași motive de mai sus.

– De ce Jandarmeria nu a aplicat legea prin îndepărtarea maghiarilor din zonă și deschiderea cimitirului? De ce au păzit alături de maghiari și au impiedicat accesul în cimitir? Pentru că autoritățile nu sunt capabile să gestioneze un asemenea eveniment și preferă mai degrabă să-i favorizeze pe minoritari în defavoarea românilor.

– De ce s-au dat mai  multe autorizații pentru evenimente diferite în același timp și spațiu?

– De ce autoritățile nu au aplicat legea sancționând pe cei ce au profanat crucile eroilor români (prin acoperirea cu saci menajeri), provocând acest conflict, de ce nu au sancționat pe cei ce au închis cimitirul, în mod ilegal, împiedicând exercitarea unui evenimet religios și patriotic, de ce nu au fost sancționați maghiarii violenți cu cei din grupul lui George Simion (poate totuși au fost)?

De s-a mințit că românii au rupt cruci din cimitir (inclusiv de către site-ul hotnews, care avea reporteri în zonă)?

Uluitor! Dragnea la pușcărie, FMI vine rapid în România, FMI „oferă” un nou împrumut 1 miliard de euro pentru… medicii de familie!!!

Image result for fmi si teodorovici

Foto – DCBusiness.ro

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că va fi semnat un acord cu Banca Mondială privind accesarea unor fonduri pentru extinderea pachetului de servicii medicale oferite populației neasigurate, dar și pentru a-i ajuta pe medicii de familie să își achiziționeze echipamente medicale, să își doteze cabinetele și chiar să își cumpere ambulanțe. În urmă cu o zece zile, România a fost vizitată și de o delegație FMI.
„Urmează să semnăm un acord cu Banca Mondială, la care lucrăm de câteva luni de zile, a fost negociat. În iulie se aprobă de către boardul Băncii Mondiale. (…) Undeva se face către un miliard de euro. Asta este dorința. Este adresat în special pentru diversificarea serviciilor care pot fi oferite la nivelul medicinei de familie, extinderea pachetului de servicii medicale oferite asistenței primare medicale, categoriilor de populație neasigurată, scheme de ajutor de stat pentru medicii de familie. Acesta va fi conceptul – o schemă de ajutor de stat prin care medicii de familie, cei 11.000 de medici de familie, să își poată finanța nevoile sau dorințele de a desfășura o anumită activitate. (…) Nu numai adeverințe și consult sumar, să fie aceste activități care să poată fi prestate de către medicii de familie, decontate de Casă și pentru ca ele să poată fi prestate atunci această schemă de ajutor de stat ajută medicul de familie pentru a lua o finanțare”, a afirmat demnitarul, la dezbaterea cu tema „Prevenția în sănătate. De la deziderat la fapte”, relatează Agerpres.
Potrivit ministrului de Finanțe, împrumutul va fi pe un termen de trei – patru ani, apoi aceștia urmând să înapoieze suma împrumutată.
„Va fi un împrumut pe un termen de trei – patru ani, după care să înceapă să dea această sumă înapoi către un fond, adică banii rămân acolo pentru ca ei să poată fi folosiți mai departe pentru medicii de familie. (…) Dotarea spațiului, biroului, conform ultimelor standarde, cheltuieli cu echipamentele pe care ați dori să le achiziționați pentru a presta sau desfășura acele acte medicale pe care le aveți pe acea listă a Ministerului Sănătății, cheltuieli legate de personal de care aveți nevoie pentru a presta acele activități medicale sau acte medicale, parte de salarizare, cumpărarea unor ambulanțe de către medicii de familie în comun”, a explicat ministrul.
Teodorovici a spus că programul va fi lansat spre finanțare în luna iulie.

Scandalul Valea Uzului. MAE respinge ferm acuzațiile și „limbajul inacceptabil utilizat de Budapesta” și își exprimă consternarea pentru faptul că autoritățile ungare nu au prevenit repetarea profanării însemnelor de stat ale României

ACTUALIZARE 07.06/ 16.20 Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm acuzațiile și limbajul inacceptabil utilizat de oficialul de la Budapesta, solicitând părții ungare, așa cum a făcut-o și anterior, să se abțină de la provocări și de la escaladarea tensiunilor, alimentate inclusiv prin prezența la cimitirul internațional din Valea Uzului a unui înalt oficial ungar, precizează MAE într-un comuicat, publicat pe site-ul instituției. MAE vine cu precizări în urma declarației secretarului de stat din MAECE ungar  cu privire la transmiterea unei note de protest pe tema situației de la cimitirul militar internațional din Valea Uzului.
Acesta este comunicatul MAE
„Referitor la declarația secretarului de stat din MAECE ungar/comunicatul părții ungare  cu privire la transmiterea unei note de protest pe tema situației de la cimitirul militar internațional din Valea Uzului, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări, în continuarea celor transmise ieri și a convorbirii telefonice a ministrului afacerilor externe cu omologul ungar, de la data de 6 iunie:
Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm acuzațiile și limbajul inacceptabil utilizat de oficialul de la Budapesta, solicitând părții ungare, așa cum a făcut-o și anterior, să se abțină de la provocări și de la escaladarea tensiunilor, alimentate inclusiv prin prezența la cimitirul internațional din Valea Uzului a unui înalt oficial ungar – prezent în România, din câte cunoaștem, fără o invitație oficială a părții române – și prin prezentarea distorsionată a situației din Valea Uzului și a evenimentelor de la data de 6 iunie.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază caracterul internațional al cimitirului din Valea Uzului și dreptul neîngrădit al fiecărui stat să își comemoreze eroii înhumați în acel cimitir. Totodată, amintește că forțele de ordine au asigurat ordinea publică în zonă și au comunicat că pe timpul desfășurării evenimentului nu au existat violențe între participanți sau între participanți și forțele de ordine.
Partea română reamintește că a făcut în permanență apel la calm și moderație, constatând cu regret o atitudine contrară a oficialilor ungari, atât prin declarațiile publice cât și prin incitările transmise pe rețelele sociale.
Partea română rămâne deschisă la dialog pentru identificarea, de o manieră constructivă și echilibrată, a unor soluții practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români și maghiari deopotrivă.
Ministerul Afacerilor Externe  informează, totodată, că, la data de 7 iunie, a  transmis o notă verbală MAECE ungar, prin care exprimă protestul ferm față de profanarea, din nou, a simbolurilor statele ale României în cursul unei manifestații neautorizate la Ambasada României de la Budapesta  a unor  grupuri extremiste, xenofobe și antisemite din Ungaria: Mișcarea celor 64 de Comitate și Partidul Mi Hazank. Gravitatea acestor fapte este indiscutabilă și reclamă o acțiune fermă a autorităților publice ungare  în virtutea obligațiilor internaționale privitoare la securitatea Misiunilor Diplomatice și la protejarea demnității lor. Este, de asemenea, revoltător faptul că profanarea însemnelor de stat ale României cu însemne revizioniste și revanșarde s-a făcut în prezența echipajelor poliției ungare, a cărei responsabilitate elementară ar fi fost de a preveni aceste fapte. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă, de asemenea, consternarea pentru faptul că autoritățile de la Budapesta nu au prevenit repetarea profanării însemnelor de stat ale României, în ciuda solicitărilor ferme în acest sens ale Statului Român.
Ministerul Afacerilor Externe solicită imperativ autorităților ungare să descurajeze și să condamne prin toate instrumentele legale la dispoziție aceste manifestări și, de asemenea, să demareze cu celeritate o anchetă cu privire la vinovați și la pasivitatea echipajelor de poliție. De asemenea, MAE cere autorităților de la Budapesta să se abțină de le orice gesturi de natură să contribuie la escaladarea situației.
Referitor la invitarea ambasadorului român la Budapesta la MAECE ungar, precizăm că întâlnirea nu a fost refuzată de partea română, care a propus ca aceasta să aibă loc în cursul zilei de luni, 10 iunie.”
ACTUALIZARE 23:35 Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó, în cadrul discuțiilor fiind abordată situația de la Cimitirul Militar Internațional din Valea Uzului, a anunțat M.A.E., citat de Agerpres.
„Șeful diplomației române i-a adresat omologului ungar solicitarea de a transmite un mesaj foarte clar comunității maghiare de a evita confruntările și escaladarea tensiunilor. Ministrul Teodor Meleșcanu a evidențiat importanța identificării unor soluții practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români și maghiari deopotrivă și a subliniat dreptul neîngrădit al fiecărui stat de a-și comemora eroii îngropați în acest cimitir”, transmite Ministerului Afacerilor Interne într-un comunicat de presă.
„În același timp, ministrul Teodor Meleșcanu a dat asigurări că sunt luate măsurile necesare pentru a evita escaladarea nedorită a situației, fără a fi necesare intervenții externe neconstructive în acest sens”, adaugă Ministerul Afacerilor Externe.
ACTUALIZARE 21:45 Liderul UDMR Kelemen Hunor a cerut premierului demiterea ministrului de Interne și a prefectului de Harghita.
„Autoritățile române nu au fost capabile să asigure ordinea, iar din această cauză au avut loc acte de violență și agresiune fizică în incinta și în preajma cimitirului eroilor din Valea Uzului. Solicităm doamnei premier să îi elibereze din funcție pe ministrul de interne, Carmen Dan, și pe prefectul județului Harghita”, se arată într-un comunicat transmis de către președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Acesta face apel la autorități să îi identifice imediat și să-i tragă la răspundere „pe cei care au recurs la agresiune fizică, s-au comportat într-un mod barbar, au pătruns cu forța în cimitirul eroilor din Valea Uzului, au distrus poarta de acces, au rupt crucile de pe morminte, generând, astfel, teamă în rândul membrilor comunității maghiare”.
Potrivit lui Kelemen, maghiarii care au format un lanț uman în jurul cimitirului au protestat pașnic față de „ilegalitățile comise de primarul localității Dărmănești, fapte care, în ultimele zile, au fost confirmate și de autoritățile românești”.

ACTUALIZARE 19:45 Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto s-a întâlnit cu omologul său român Teodor Meleșcanu, căruia i-a „cerut insistent’” ca România „să nu tolereze provocări’” și să „facă totul pentru a evita orice încălcare a legii” în ceea ce privește cimitirul militar din Valea Uzului, a anunțat joi secretarul de stat din MAE ungar, Tamas Menczer, citat de agenția MTI, anunță Mediafax.

Acesta a menționat într-o declarație că, în timp ce România rămâne un partener important al Ungariei datorită minorității maghiare și comerțului bilateral, guvernul de la Budapesta își menține poziția de a se opune realizării unor lucrări în cimitirul din Valea Uzului, estimând că prin aceste lucrări se încalcă legislația românească.
„Fiecare are dreptul să-și omagieze eroii, dar aceasta nu se poate face în mod ilegal sau împotriva onoarei altora”, a mai indicat Tamas Menczer.
ACTUALIZARE 18:31 Corespondentul ActiveNews NU confirmă incidentele anunțate de antena 3 și Hotnews. Nu a aruncat nimeni nicio cruce, nu s-au înregistrat violențe.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Alexandra Dănculea, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că mai mulți cetățeni români au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns în Cimitirul Valea Uzului.

De la câte o zi au trecut la: Săptămâna SODOMEI la Timișoara

Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul
Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia. Facerea 19 – 24,25

 

Image result for festival lgbt la timisoara

Prima „Săptămână a Mândriei” minorităților sexuale (PRIDE Week) organizată vreodată la Timișoara se va desfășura în perioada 3-9 iunie 2019, având în vedere că luna iunie a fost autointitulată de adepții mișcării în cauză „LGBT Pride Month” (luna mândriei de a fi membru LGBT).
„Aceasta reprezintă o sărbătoare a progresului, incluziunii și a artei. De la spectacole și muzică la vernisaje și discuții libere, Pride TM are menirea de a transmite un mesaj simplu: toți facem parte din aceeași comunitate mai mare și diversă a orașului”, se arată în descrierea de pe pagina de socializare a „organizației în curs de formare” Identity.Education, care se revendică parteneră a organizației comunitare Timișoara 2021 (Timișoara-Capitală Europeană a Culturii 2021).
Sub sloganul #Mandriefarajudecata, membrii și aliații minorităților sexuale din Timișoara vor desfășura în săptămâna ulterioară Zilei Copilului activități zilnice de promovare, precum: expoziție a unor lucrări ale artiștilor locali despre comunitatea LGBTQ, conferință despre drepturile persoanelor LGBTQI+ și parteneriatul civil, lansarea unei edituri, spectacol de teatru și dans, dezbatere „Storytelling (Arta de a spune povești-n.red.) ca instrument al schimbării”, concerte de muzică și degustare de vinuri ș.a.
Săptămâna PRIDE TM este implementată de organizația Identity.Education, cu sprijinul Timișoara2021 și MozaiQ prin Fondul Comunitar. Acesta nu este singurul eveniment desfășurat de ONG-ul timișorean, care planifică acțiuni în fiecare lună, având și un parteneriat cu organizația comunitară Timișoara 2021 în dezvoltarea proiectelor pentru traseul „Perspective Fluide: Depășirea vechilor mentalități prin puterea culturii”. – activenews.ro