Blasfemie la adresa Mântuitorului și a hainei monahale ortodoxe în piesa de teatru „Eu sunt! Și?”, folosită de homosexualii de la „Cluj Pride”

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos şi text

M-am gândit de câteva ori dacă ar fi bine sau nu să postez asta, însă cumva cred că este absolut necesar să știm ce se întâmplă și cine/ce ne înconjoară. Și, mai ales, să avem habar ce țintă are campania pro LGBTQxyz din România. Inițial nu mi-a venit a crede că imaginile astea au legătură cu România, însă da, ele sunt parte din manifestația LGBTQ de la Cluj. Da, vedeți bine, se ia în râs haina monahală, ba chiar se taie mâncare pe icoana Mântuitorului.

Și noi, noi trebuie să îndurăm toate blasfemiile astea în numele toleranței și al „iubirii” creștinești. Ei bine, nu, lucrurile nu trebuie să stea așa.

Cluj Pride, ce a vrut să zică „autorul”? Ne lămuriți și pe noi, „habotnicii”?

P.S: Nu uitați că unele partide ies alături de ei în stradă și îi sprijină necondiționat. De acum încolo măcar, votați cu cap.

De fapt imaginile sunt dintr-un spectacol de teatru anticreștin ce s-a jucat în mai multe orașe din țară: 

„Spectacol de teatru prezentat luni seară (10 iunie 2019, n. adm.) pe o scenă din Cluj, cu ocazia Săptămânii Mândriei Minorităților Sexuale. Piesa se numește „Eu sunt! Și?”, titlul făcând trimitere la moda recunoașterii publice a orientării sexuale sau de gen, celebrul ”coming out” și la faptul că acest lucru nu trebuie să intereseze pe nimeni.

La un moment dat, cei patru actori, îmbrăcați în versiuni pornografice ale hainelor călugărești, taie legume, folosind ca fund o icoană a Mântuitorului…” – un articol anticreștin de pe evz.ro

Suntem creștini – pe icoanele noastre se poate tăia chiar și ceapă

Avea mâini moi, bunica. Brăzdate de vremuri și de munci, însă din acea asprime s-au născut cele mai fine mângâieri ale copilăriei.

La bunica în bucătărie era întotdeauna cald și mirosea bine. Și avea candela aprinsă și busuioc la icoana cu ștergar. Avea o soba de fier, cu rolă. Și pat la geamul dinspre drum. Mi-era cald și bine și liniște. Cu muntele în față, căsuța părea de turtă dulce.

Nu avea multe bunătăți. Era o simplitate ce te copleșea. Fragi cu zahăr. Sau zmeură pe săturate. Sau dulceață de soc. Dar nimic nu se compara cu lumina ce cobora din candelă. Cobora peste tot. Peste noi, peste pernele puse la milimetru, peste peretele cu icoane, ce avea streșini din ștergare apretate.

Apropo, știți de ce noi românii, ori mai bine spus, bunicii noștri, cinsteau icoana înconjurându-o cu un ștergar frumos alcătuit? Multe răspunsuri se găsesc. Eu mă gândesc doar la faptul că icoana și Sfântul din icoană, sunt „înfășați” precum un bebeluș de către mama sa. Ca să-i fie bine și cald. Așa au înțeles strămoșii noștri să aibă grijă de Dumnezeu. Să-i fie bine și cald în casele noastre, ale românilor.

Am cunoscut o bătrână, care în serile de iarnă, mergea și plângea în fața troiței întroienite de zăpadă și ger – plângea pentru Hristosul răstignit ce rămânea afară, în timp ce noi, ceilalți, mergeam să ne bucurăm la căldură…

Și nu de ieri, ori de azi, românii, au știut ce este o icoană. Și cum să se raporteze la ea. Dincolo de teologia icoanei, întreabă pe orice român, credincios sau ateu, ortodox sau musulman, dacă știe sau ba, că acea bucată de lemn este un simbol religios?

Noi, creștinii mărturisim faptul că în icoană avem prezența chipului lui Dumnezeu. Este un adevăr. Pentru noi, mulți sau puțini. Duși sau nu la biserică, practicanți sau nepracticanți. Este însă doar adevărul nostru și nu obligăm pe nimeni să creadă în el.

Când un simbol, adică ceva foarte important, pentru o anumită categorie de persoane este călcat în picioare, chiar și sub scuza artei teatrale, situația devine problematică. Cu toții ne amintim de Charlie Hebdo și sfârșitul nedorit de către nimeni, al unui gest de „luare în căruță” al unui simbol. Tot religios…

Dar noi suntem creștini. Iar pe icoanele noastre se poate tăia și ceapă…

Două poze din prima zi de la Pride Cluj-Napoca. Trei bărbați și o domnișoară îmbrăcați în haina monahală mănâncă ceva, probabil pâine, de pe o icoană cu Iisus Hristos. Cineva taie o ceapă…pe icoană.

Hristosul din icoană, pentru noi creștinii, plânge. Și nu plânge de la mirosul puternic al cepei. Plânge, din pricina drumului ales de către un popor ce a fost odată evlavios. Când a fost greu pentru țară, pentru neam, pentru familie, am alergat la icoane după ajutor. Tot poporul. Timpul a trecut, noi cu religia am rămas în Evul Mediu Timpuriu, iar acum alții, strănepoți ai sfinților de odinioară, au ajuns să creadă că a face artă înseamnă a tăia solzișori ori cubulețe, ceapă pe icoane. Spre hazul și acceptarea unora.

Unora, cărora nimeni nu le-a zis vreodată că nu-i acceptă. Ba chiar îi și iubim și ne rugăm pentru ei!

Toate persoanele au dreptul de a-și manifesta religia……………..

 

Dar noi suntem creștini. Și pe icoanele noastre se poate tăia chiar și ceapă. Noi putem înțelege. Pentru că așa ne-a învățat Hristos care a murit pentru toți. Chiar și pentru acești actori, strănepoți de Sfinți români. Hristos sigur i-a iertat pentru mirosul de ceapă. Și noi i-am iertat! Ori măcar încercăm. Însă mă tem că, bunicii lor, străbunicii, neamul românesc ce a învelit icoana în ștergar ca într-un scutec, îi va ierta mai greu…

La final, cu toată iertarea desprinsă din chipul plâns a lui Hristos se naște totuși, o întrebare. Pentru noi, cei care ne mai simțim români și crestini – spre ce ne îndreptăm, unde ne vedem oare viitorul? Ca neam!

Reclame

14 gânduri despre „Blasfemie la adresa Mântuitorului și a hainei monahale ortodoxe în piesa de teatru „Eu sunt! Și?”, folosită de homosexualii de la „Cluj Pride”

  1. „Indiferent că este vorba de o icoană, o semilună, o stea davidică sau un compas masonic, ați bate joc de un simbol, este o jignire profundă. Pe care nimeni în această lume nu o merită.” cine a scris asta arata ca pune egal intre simbolul lui Dumnezău si restul idolilor, ecumenism crancen….

    Apreciază

  2. homosexualitatea este un handicap din nastere. ei trebuie sa aiba un parteneriat civil la notariat si atat, nu la biserica nu la ofiterul starii civile. punct

    Apreciază

    • Adica asa au fost Creati !?

      V-a inselati enorm !!! Toate aberatiile acestea sunt idei bagate de Marele Cârnaț ( de asemenea mai cunoscut sub numele de Mini-satana ) in capul unor inepti care nu stiu mai bine si il asculta ,stiind ca il asculta sau nu, daca ma intelegeti !

      Ei ce ar trebui sa aiba nu se numeste parteneriat civil ci Cateheza si la ore suplimentare mai multa Cateheza, pana li se deschid ochii si observa mlastina in care se balacesc iar daca nu functioneaza trebuie sa aiba ….decenta si sa se ascunda undeva departe de cei care incearca sa fie oameni !

      Doamne Ajuta !

      Apreciază

      • sunteti la nivel de Evul Mediu ceea ce au facut actorii este sigur o blasfemie, si sunt niste cretini, dar homoexualii sunt personae care din nastere au aceste tendinte anormale, e o boala din nastere un handicap ca cei nu pot sa distinga rosul si verdele (Daltonism) asa ca trebuie luate masuri de protectie socială. Chestia asta cu carnatul de Plescoi e o prostie nu am citit asa ceva nicaieri vai de capul vostru de inapoiati mai cititi si carti de stiinta. Cu cateheza nu rezolvam nimica, sunt cetateni care nu trebuie sa se ascunda nicaieri dar sa aiba decenta de a nu mai face parazi pe strazi.

        Apreciază

        • Cartile de stiinta sunt pentru cei ce nu frecventeaza acest portal ! Pana la un punct, evident !

          Adica Dumnezeu i-a creat asa si tot Dansul spune ca asa comportament este foarte neplacut in ochii Sai si inainte de Mantuitor ne sugera sa-i „atingem” cu pietre !

          Sincer ,da , ce spuneti dumneavoastra face perfect sens ! Inapoi la loc, aveti un patru pe ziua de azi !!!

          Doamne Ajuta !

          Apreciază

        • Stiinta descrie ceea ce a conceput Dumnezeu, eu cred ca am iesit oameni prin evolutie.. exista creatie in evolutie si evolutie in creatie, e un concept mai de graba tinand de Hegel (dar perfect adevarat) si de gnostici, desi initial eram ateu si marxist, acum sunt numai marxist (social, economic, revolutionar), deoarece cred intr unul Dumnezeu, evolutie in 7 miliarde de ani, nu in 7 zile.De altfel lucrez in stiinta actualmente, si acesta ma face sa admir mai tare Opera creeatiei lui Dzeu.

          Apreciază

        • Sper ca sunteti constient ca mascaricii astia carora le apreciati ideile asa de mult au fost masoni…adica satanisti, vanduti Mini-satanei ! Cu acte in regula!
          Sau mai degraba sper ca nu sunteti dar veti fi in curand !

          Doamne Ajuta !

          Apreciază

  3. Stati sa vedeti ca foarte curand va veni neintarziat pedeapsa Domnului,teatrul din Cluj va lua foc,iar cei 4 actori vor muri sfartecati in accident ca ceapa taiata pe icoana sfanta care reprezinta fereastra catre cer,fereastra catre o alta lume,fereastra catre cei dragi adormiti intru Domnul! Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s