Monahia Pahomia Radu se retrage din Mânăstirea Zamfira și mărturisește împotriva ecumenismului, a pseudo-sinodului din Creta și a globalizării

Cu dragoste și cu durere în Hristos, eu monahia Pahomia Radu, fostă viețuitoare la m-rea Zamfira, județul Prahova, vreau să vă mărturisesc că am plecat din mănăstire din cauza ecumenismului, care a luat amploare după pseudosinodul din Creta, dar mai ales după venirea pseudopapei Francisc în România.

Interesant este și faptul că peste tot se construiește fraților. Faraon i-a pus pe majoritatea călugărilor la construit «piramide» ca să uite de Dumnezeu.

Am scris această scrisoare de mărturisire cu gândul de a-i întări pe frați și pe surori cu ajutorul lui Dumnezeu, și pentru a se trezi cât mai mulți oameni din aceste vremuri înșelătoare în care noi toți trăim.

Cu durere în suflet vă spun că spre deosebire de părinții nepomenitori, dintre care din păcate, unii au căzut întru înșelare după Sinaxa Națională de la Botoșani (2017), ecumeniștii câștigă teren, arătându-se foarte buni și blânzi în acțiunile sociale, dezvoltând o iubire siropoasă, lipsită de onestitate patristică, punându-i în dificultate pe părinții nepomenitori care încearcă să ducă lupta cea bună, să câștige cât mai multe suflete pentru Hristos.

Fraților, aveți grijă să nu cădeți în schismă căci nici sângele muceniciei nu poate spăla acest păcat. Calea discernământului a fost aleasă de puțini părinți nepomenitori, aceia care sunt de acord cu hotărârile adoptate la Sinaxa Națională Ortodoxă de la Botoșani, din data de 18 iunie 2017.

Pentru cei care nu știu, în cadrul acestei Sinaxe s-au hotărât următoarele: s-au condamnat ecumenismul ca erezie a tuturor ereziilor, francmasoneria care a fost osândită de altfel de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin Temeiul 785 din 11 martie 1937, Consiliul mondial al Bisericilor, pseudosinodul din Creta și s-a anunțat că în baza canoanelor 31 Apostolic, 15 I-II, 3 Sin. III Ec., ne-am îngrădit de erezia ecumenismului prin întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhilor ce au semnat direct la hotărârile adunării din Creta, dar și a celor care le-au acceptat, prin participarea la sedința Sfântului Sinod din 28-29 octombrie 2016 sau prin necondamnare publică a acestora. Tot la această Sinaxă s-a mai hotărât ca în duhul smereniei și al dragostei, să fie informați creștinii și preoții pomenitori în legătură cu motivele care ne-au determinat (pe noi nepomenitorii) să întrerupem comuniunea bisericească cu cei părtași la erezie, dar și la alte lucruri.

După mai multe decenii de când ierarhii au fost școliți în instituții eretice si ecumeniste din Occident, nu ne puteam aștepta decât la trădări peste trădări, zdruncinarea Bisericii, apostazie și în final dispariția neamului. Asta-i realitatea, iar dacă nu ne vom trezi la timp atunci planurile sioniștilor își vor atinge scopul.

Ierarhii noștri au uitat că dogmele reprezintă adevărurile de credință și ele nu pot fi împuținate, înmulțite sau modificate. Orice alterare a dogmelor este o problemă soteriologică, este o ieșire din Biserică, o pierdere a mântuirii. Mai presus de dogme și canoane, omul are nevoie să fie iubit, înțeles, iertat, ca din dragoste și recunoștință, să primească dogmele și canoanele, iar apoi, înțelegând porunca Domnului care grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință, să devină adevărat ostaș ai lui Hristos.

În rândurile de mai jos voi începe, cu ajutorul lui Dumnezeu, să demasc ecumenismul prin scrierile unor Sfinți, Cuvioși Părinți și mari teologi.

Ca definiție, ecumenismul este o infernală mișcare globală religioasă a sionismului, ce are ca obiectiv supunerea umanității sub un conducător universal (antihrist) și unirea tuturor religiilor într-o panreligie, astfel încât să dispară Creștinismul, să dispară mântuitoarea Credință Ortodoxă și la sfârșit, în locul adevăratului Dumnezeu, să fie închinat satana.

În 1961, Biserica Ortodoxă Română a intrat în ”Consiliul Mondial al Bisericilor” (CMB, n.a.). Adunând sub egida sa majoritatea sectelor ”creștine”, ce susțin și împărtășesc numeroase erezii, consiliul se dovedește a fi cea mai desăvârșită formă de atac la adresa Bisericii lui Hristos, iar aceasta a demonstrat-o din plin de-a lungul celor 10 adunări ale CMB.

La ultima Adunare a CMB de la Busan, 2013, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de ÎPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, care a afirmat că: ”unitatea Bisericii a fost distrusă și, așa cum se prezintă astăzi biserica, divizată, este incompletă și din punct de vedere sacramental/haricpentru că nu cunoaștem care parte a bisericii este moștenitoarea și continuatoarea vechii Biserici a Ierusalimului, deoarece toți oamenii sunt frați întru Hristos, botezul creștin reprezentând doar o treaptă superioară, harică, în cadrul deja existentei familii duhovnicești a umanității. Preasfinția sa, kir Nifon, nu a spus și a ascuns faptul că în cadrul CMB eclesiologia ortodoxă este denaturată, sub pretextul apărării «valorilor noastre tradiționale morale», precum «suprema valoare a familiei creștine»” (extras din cartea „Familia creștină și provocările lumii de astăzi”, 2019, pag. 25).

În iunie 1993, în localitatea Balamand din Liban a avut loc o consfătuire între papistași și ortodocși”în care partea ortodoxă a făcut câteva concesii foarte grave (o altă trădare, n.a.), între acestea numărându-se și recunoașterea reciprocă a Tainelor, dar și a ideii eretice de «biserici surori». Ulterior toate Bisericile Ortodoxe au respins sinodal acest tratat, cu excepția BOR” (extras din cartea ”Familia creștină și provocările lumii de astăzi”, 2019, pag. 41).

A urmat apoi o trădare și mai mare odată cu ”pseudosinodul ce a avut loc în perioada 16-26, iunie 2016 (așa apar cei trei de șase măriți spre deosebire de celelalte cifre și pe broșura Patriarhiei despre ”sinod”, n.a.), la Kolymbari, în insula Creta, nu numai că nu a reprezentat totalitatea episcopilor și credincioșilor ortodocși, din acest motiv neavând caracter panortodox și neexprimând nici unitatea Bisericii, dar în primul rând nu a exprimat cugetul ortodox al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și a atacat dogme și învățături fundamentale și esențialeDar ce dogme s-au modificat? S-au modificat ”două dogme fundamentale, dogma despre unitatea și unicitatea Bisericii, dogma eclesiologică, precum și dogma soteriologică, potrivit căreia numai în Biserica cea Una și Unică ne putem mântui….” (Protoprezbiterul Theodoros Zisis).

Chiar și în reviste, cărți și site-uri ortodoxe este desființat acest pseudosinod după cum veți vedea în rândurile de mai jos:

Mitropolitul Ieremia al Gortinei a adus și alte lămurări vizavi de acest subiect: ”Când se vor publica Procesele Verbale ale Sinodului, în care se înregistrează punctele de vedere ale celor care au hotărât și au semnat textele, atunci se va vedea limpede că în Sinod au dominat TEORIA RAMURILOR, TEOLOGIA BAPTISMALĂ și mai ales PRINCIPIUL INCLUZIUNII (ATENȚIE – toate aceste teorii sunt ERETICE, n.a.)…” (extras din revista ”Credința Ortodoxă”, anul XXI, Nr. 3 (241), Martie 2017, pag.15, revistă lunară de cultură, atitudine și spiritualitate a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului)).

O să fac o mică paranteză ca să vă explic, cu ajutorul lui Dumnezeu, acele teorii născocite de arhiconi, din rândul de mai sus:

  • Teoria ramurilor: potrivit căreia Biserica este un ”arbore” ale cărei ”ramuri”, care sunt toate sectele ”creștine”, dețin numai o parte de adevăr.
  • Teoria baptismală: ecumenismul promovează idea unei ”biserici extinse” potrivit căreia ”biserica” este una și îi cuprinde pe creștinii fiecărei secte ”creștine”, din clipa în care au primit ”botezul în numele Sfintei Treimi”. Astfel toate sectele ”creștine” sunt între ele ”Biserici surori”.
  • Principiul incluziunii: Adică alunecarea de la principiul exclusivității (”în afara Bisericii NU există mântuire” – Sf. Ciprian al Cartaginei) la principiul incluziunii (adică să admitem că și în afara Bisericii Ortodoxe există mântuire). Dacă minciuna ar mântui atunci de ce s-a mai răstignit Hristos?

Deci, ecumenismul nu poate fi acceptat sub nicio formă în Biserica Ortodoxă prin nicio teorie eretică deoarece ”Biserica sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credința ortodoxă” (Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, extras din ”Erminia dumnezeiescului simbol al credinței ortodoxe”, EIBMBOR, București, 2010, p. 93).

Alt exemplu:

”- Eu vă dau un exemplu de episcop care a semnat în Creta, și în practică s-ar putea spune că el chiar se comportă cumva ca un episcop ortodox. Deci viața lui, în afară de problema Creta, e ca și cum ar fi a unui episcop ortodox. Ce facem în această situație?

Pr. T.Z.: – Este o situație foarte dificilă. Dar, cred că, de fapt, și acest episcop este un episcop cu două fețe. Pentru că, Creta și ecumenismul sunt același lucru. 

  – Vă spun despre ce situație este vorba. În Moldova, mitropolitul Moldovei a semnat în Creta după care a dat un comunicat în care a arătat poporului moldovean, credincioșilor, că toată activitatea Înalt Prea Sfinției sale este de fapt ortodoxă.

Pr. T.Z.: – E un episcop mai bun decât ceilalți. Ceea ce îi lipsește este faptul că nu condamnă Creta.

       – Și e suficient pentru a i se întrerupe pomenirea?

       Pr. T.Z.: – Eu cred că sinodul din Creta este criteriul pentru a ÎNTRERUPE POMENIREA.” (interviu luat Protoprezbiterului Theodoros Zisis, extras din revista ”Credința Ortodoxă”, anul XXI, Nr. 5 (243), Mai 2017, pag. 16, revistă lunară de cultură, atitudine și spiritualitate a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului)).

Dar iată ce gasim scris în altă revistă ortodoxă:

(…) Pr. T.Z.: -”Chiar dacă duhovnicul face vreo greșeală sau poate că episcopul greșește cu ceva, facem ascultare de ei. DAR ÎN PROBLEME DE CREDINȚĂ, DE DOGMĂ, ESTE INTERZIS SĂ FACEM ASCULTARE TOTALĂ DE EI, ci este nevoie să îi verificăm, să-i controlăm, chiar și un mirean poate să-l certe pe un preot sau un episcop. În Constantinopol, când Nestorie a predicat în Biserica Sf. Sofia că Maica Domnului nu e Născătoare de Dumnezeu și a numit-o născătoare de Hristos, și-a ridicat glasul un mirean care era în biserică. Nestorie era sus la amvon și mireanul i-a zis: ceea ce spui tu este erezie! Un mirean de jos

 – Întreruperea pomenirii este schismă?

Pr. T.Z.: – Nu este schismă. O spune și canonul. NU ESTE SCHISMĂ CI FEREȘTE DE SCHISMĂ! ECUMENIȘTII FAC SCHISMĂ PRIN EREZIA ECUMENISMULUI. CANONUL SCRIE CĂ NU FAC SCHISMĂ CEI CE ÎNTRERUP POMENIREA, EI APĂRĂ BISERICA DE SCHISMA EREZIEI. Trebuie să spunem aceasta: că și dacă întrerupem pomenirea, aceasta nu este schismă. NOI CONTINUĂM SĂ RĂMÂNEM ÎN BISERICĂ. Ea nu se întinează, nu se întinează toți dacă doar câțiva episcopi… cad în erezie. NOI RĂMÂNEM ÎN BISERICĂ.” (interviu luat Protoprezbiterului Theodoros Zisis, extras din revista ”Credința Ortodoxă”, anul XX, Nr.12 (238), Decembrie 2016, pag. 12, revistă lunară de cultură, atitudine și spiritualitate a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, dar articolul a fost preluat din revista ”Atitudini” după cum se evidențiază sus în pagină).

Întrebat fiind de ”sinodul” din Creta în 2013, Cuviosul Părinte Justin Pârvu avea să răspundă: O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florența. Tot așa va fi și acum, vor fi aceleași dispute dogmatice și, slavă Domnului, vom avea niște ierarhi care, cred eu, că nu vor trăda Ortodoxia (precum a fost ÎPS Justinian Chira, n.a.). Și doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocși în dreapta credință, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu…” (extras din cartea ”Biserica și noile erezii”, Editată de Fundația Justin Pârvu, iunie 2016, pag. 5).

În cartea ”Ecumenismul fără mască” scrisă de arhim. Haralambie D. Vasilopoulos găsim un fragment dintr-o epistolă de mare însemnătate care aparține Sf. Justin Popovici și care a fost adresată Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei: ”În scrisoarea sa, de o mare importanță istorică majoră, Arhimandritul Justin Popovici acuză că se încearcă o întrunire a Sinodului fără Hristos și reliefează: «Dacă problemele contemporane ale Bisericii Ortodoxe nu se rezolvă prin Dumnezeu-Omul și într-o manieră dumnezeiesc-omenească, apostolească și patristică, este cu neputință ca ele să se rezolve într-un mod ortodox și plăcut lui Dumnezeu. Va duce neapărat la catastrofă, schisme, eresuri și la o varietate de rătăciri umaniste, la nihilism și anarhism. Asta este valabil, din toate punctele de vedere și în ceea ce privește convocarea unui nou Sinod Ecumenic, care în ultima vreme se precipită și este IMPUSĂ de anumite GRUPĂRI…” (extras din cartea ”Ecumenismul fără mască”, ed. a II-a, pag. 101).

Trebuie specificat și faptul că există o poziție oficială vizavi de pseusinodul din Creta exprimată printr-un document de Sfântul Sinod al Bisericii autocefale Georgiene care e canonică. Iată ce scrie la punctul 4:

”«Documentele din Creta trebuie să reflecte învățătura Bisericii Ortodoxe; ceea ce nu se întâmplă în cazul prezentului set de texte Punctul 4 al deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene afirmă fără echivoc faptul că documentele sinodului din Creta NU SUNT ORTODOXE, deoarece ele nu reflectă învățătura Bisericii Ortodoxe. Or, dacă nu sunt ortodoxe, este de la sine înțeles că ele SUNT ERETICE…” (extras de pe site-ul: OrtodoxINFO).

Și Sf. Paisie Aghioritul a vorbit despre pseudosinodul din Creta:

”…Dar va fi al optulea Sinod Ecumenic și atunci se va clarifica cine și ce prezintă.Cel care va accepta inovațiile eretice va lua calea pieirii. Trebuie să ne ferim de asemenea eretici- inovatori…”(extras din cartea ”Stareții despre vremurile din urmă”, Petru Vodă, 2007, pag. 253)

Alt exemplu:

”… Generalizarea ereziei ecumeniste prin pseudosinodul din Creta… transformă Ortodoxia noastră în creștinism antihristic și acesta intră triumfal în Biserică. Sfântul Ignatie Briancianinov ne anunța că asta e o boală așa de grea, atât de insuportabilă, încât ea cheamă sinucederea(duhovnicească a, n.a.) omeniriica pe o sete de otravă.” (extras din ”Credința Ortodoxă”, anul XXI, Nr. 4 (242), Aprilie 2017, pag. 9, revistă lunară de cultură, atitudine și spiritualitate a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, dar articolul a fost preluat din revista ”Atitudini”, după cum se evidențiază mai sus, în pagină).

Ultimul exemplu:

Și papismul este o erezie. Din pricina clericilor și creștinilor filoecumeniști și filopapiști, s-a creat o confuzie în spațiul ortodox, și astfel ar fi trebuit – așa am așteptat – ca Sinodul din Kolimbari – Creta, cu autoritatea lui, să clarifice lucrurile și să vorbească clar despre aceste două erezii ale epocii noastre, și astfel să întoarcă poporul ortodox cel credincios de la acestea. Dar nu a făcut aceasta, cu toate că mulți clerici și laici au cerut-o înainte de Sinod, cu multă insistență și rugăminți. (…) Dar, ciudat, nu am văzut ca Sinodul din Creta să condamne vreo erezie, nici să vorbească despre erezii, ci dimpotrivă a numit ereziile «Biserici»” (Mitropolitul Ieremia al Gortinei, sursa: marturieathonita.ro).

Având în vedere cele relatate mai sus e lesne de înțeles de ce o parte din clerici și nu numai, au ales să întrerupă pomenirea ierarhilor semnatari în Creta sau în cadrul Ședinței Sfântului Sinod din octombrie 2016.

Dar oare este canonică întreruperea pomenirii ierarhului cu cuget eretic? Desigur. Există două sfinte canoane care admit întreruperea pomenirii ierarhului cu cuget eretic: canonul 31 apostolic și canonul 15 I-II Constantinopol, și două abateri pentru care aceste canoane sugerează că întreruperea pomenirii ierarhului cu cuget eretic este canonică: conform canonului 31 apostolic, se poate întrerupe pomenirea ierarhului cu cuget eretic pentru abaterea de la dreapta credință și pentru abaterea de la comportarea cea după dreptate.

Din viața cuviosului Ipatie (†446), din întrebarea episcopului: ”De ce ai șters numele lui mai înainte de a vedea ce se petrece?”, dar mai ales din răspunsul cuviosului Ipatie: ”De când am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el și nici numele nu i-l mai pomenesc, pentru că nu mai este episcop” (Arhim. Vasilios Papadakis, ”Străjerii Ortodoxiei”, Ed. Egumenița, București, 2015, pp. 101, 102). Vedem astfel că preotul are dreptul să se îngrădească de erezia ierarhului său cu cuget ereticînainte de cercetarea ereziei de către un sinod, adică înainte ca ea să fie condamnată de către un sinod ecumenic sau local, sau chiar de gândirea Sfinților Părinți.

Au existat Sfinți Părinți care au întrerupt pomenirea ierarhilor cu cuget eretic sau participarea la slujbele unde erau episcopii cu cuget eretic pomeniți, încă înainte de condamnarea acelora de către un sinod ecumenic. Dintre aceștia, cele mai cunoscute exemple sunt ale Sfinților Ioan Damaschinul, Maxim Mărturisitorul, Teodor Studitul, Grigorie Palama sau Marcu Evghenicul.

Mulți dintre clericii pomenitori”declară cu fiecare ocazie că Sfânta Liturghie este imperfectă, dacă nu este pomenit un anumit episcop în timpul săvârșirii ei. Adică taina reprezintă pentru aceștia posibilitatea de «spălare» a acțiunilor eretice. Cer să se facă pomenirea chiar și a episcopilor cu cuget eretic! Iar atunci când le vorbești despre atitudinea tradițională a Bisericii în perioade când dominau ereziile și anume întreruperea pomenirii episcopului locului (cu cuget eretic, n.a.) la sfintele slujbe, nu vor să audă niciun cuvânt despre aceasta. «Fără pomenirea episcopului nu există Sfântă Liturghie», zic (ei), «fiindcă Taina se săvârșește în numele acestuia!». Cu adevărat o taină este faptul că cei care vor sluji credinței noastre, preluând poziții înalte în conducere, aleg ignoranța. Nici nu vor măcar să audă că Sfintele Taine sunt săvârșite în numele marelui Arhiereu, Hristos, și persistă în opinia lor ticăloasă. Pe aceasta se bazează și resping nepomenirea episcopului” (cu cuget eretic, n.a.)” (Protoprezbiter Nikolaos Manolis, extras din lucrarea teologică ”Minunea întreruperii pomenirii”).

Din păcate, învățătura eretică a episcopocentrismului a cucerit inimile clericilor ecumeniști de toate tipurile și nu numai uitând că Biserica noastră este Hristocentrică.

Una din consecințele pseudosinodului din Creta a fost venirea papei Francisc în România care este profetul mincinos din Apocalipsă, fapt dovedit foarte clar de Arhimandritul Nectarie Moulatsiotis în Omilia sa din 23 februarie 2013.

Iată ce zicea Cuviosul Părinte Justin Pârvu la adresa pseudopapei Francisc: ”Iar acest papă, Dumnezeu să îl ierte, are un rol malefic nemaiîntâlnit pentru creștinătate, pentru omenitate, pentru neamurile creștine.” (extras din cartea ”ROMÂNI, apărați-vă Dreapta Credință, preoții și libertatea! Refuzați actele cu cip! Ed. Credința strămoșească 2013, pag. 103, care a fost tipărită cu binecuvântarea Pr. Arhim. Justin Pârvu).

Sfântul Cosma al Etoliei spunea creștinilor: «Pe papă să-l blestemați, el va fi cauza.»”(Ieremia, Mitropolitul Gortinei și al Megapolisului, sursa: marturieathonita.ro).

Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că ”în anul 1775, Rothschild, împreună cu alți doisprezece bărbați, au organizat «sfatul celor 13». Ei l-au ales pe Adam Weishaupt șeful sfatului. Adam Weishaupt, ce semnifică «Capul alb», făcea parte din ordinul iezuiților (una dintre organizațiile sataniste)” (extras din cartea ”Stareții despre vremurile din urmă”, Petru Vodă, 2017, pag. 127). Se știe faptul că pseudopapa Francisc este primul «papă» iezuit din istorie, adică, satanist. Iar clipul cu papistașii care-l pomenesc pe Lucifer în timpul misei lor, în 2015, dovedește clar acest lucru:

Vedeți cu cine vor să ne unească ierarhii BOR­?

Nu trebuie uitat faptul că există un mare Sfânt (Lavrentie de Cernigov), care a prorocit acum mulți ani despre ce avea să se întâmple în Ucraina: ”Se vor deschide bisericile și mănăstirile și vor fi reparate, și toate învățăturile cele mincinoase (false) vor ieși la suprafață cu dracii, și cei strâmb credincioși (catolicii, uniații, ucrainienii autocefali și mulți alții) și tulburare mare va fi în Ucraina, căci mulți se vor opune unității Bisericii Ortodoxe Ruse. Această organizație eretică va fi condusă de puteri necurate, de aceea le vor lua ortodocșilor bisericile (ceea ce se întâmplă deja, n.a.)și pe cei drept-credincioși îi vor prigoni. Atunci Mitropolitul Kievului (nevrednic de acest nume), împreună cu arhiereii și protoiereii vor cârti grav împotriva Bisericii Ruse. Toată lumea se va mira de fărădelegile lui și mult se va înfricoșa. El singur își va semna sentința la moartea veșnică și se va pierde ca și Iuda. Dar toate aceste ispite și sminteli ale diavolului vor dispărea, căci Rusia are adevărați rugători și va fi din nou o Biserică Unică Rusă.” (extras din cartea ”Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum”, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, pag. 83 – a apărut cu binecuvântarea PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului).

Faptul că nu sunt canonizați Sfinții închisorilor reprezintă o altă mare problemă. Deci Biserica noastră nu-și mai atinge scopul ei, țelul ei, adică să cinstească pe Sfinți. Cinstind pe Sfinți îl cinstim pe Dumnezeu. Și se poate ca aceasta să fie ultima luptă, iar dacă noi nu vom fi uniți, în principal poporul, atunci se poate să vină mânia lui Dumnezeu asupra noastră și să vină tot răul. Nu trebuie să ne gândim la sfârșitul lumii când va fi. Înainte de a fi sfârșitul lumii poate să fie sfârșitul României.

Cuviosul Părinte Justin Pârvu ne-a atenționat că: ,,Ecumenismul merge strategic împreună cu globalizarea.”(extras din cartea ,,Biserica și noile erezii”, iunie 2016, pag. 53 ).

Globalizarea semnifică guvernarea electronică care are scopul ca fiecare om de pe pământ să fie conectat cu un număr la sistemul «fiarei» , calculatorul de la Bruxelles, pentru a se construi împărăția «fiarei» când oamenii se vor preface într-o biomasă depersonalizată, cibernetizată, în bioroboți cu microcipuri/nanocipuri implantate/inserate, adică în purtători ai numelor numerice implantate/inserate sub piele.

Am fost avertizați de destui Sfinți și Cuvioși Părinți în privința actelor antihristice așa că nu ne rămâne decât să urmăm sfaturile sfințiilor lor.

Sf. Paisie Aghioritul a avut parte de o descoperire de la Dumnezeu în privința actelor antihristice. În revista «Salvați-ne sufletele noastre» (Nr. 8, 2012, traducere din limba rusă) este descrisă întâlnirea Sf. Paisie Aghioritul cu Sf. Eufimia. Starețul Paisie povestește:„Miercuri, pe 27 februarie 1974, eu eram în chilia mea de rugăciune. De-odată, am auzit o bătaie în ușă și un glas de femeie care a spus: «Cu rugăciunile Sfinților Părinți…» Mirându-mă de unde pe Muntele Athos e o femeie întreb: «Cine acolo?» Ușa s-a deschis singură cu toate că era încuiată. Sfânta după salutare a intrat. (…) În discuția noastră ea a rezolvat problema ce mă necăjea pe mine, adică despre numărul personal și documentele de plastic. Sfânta mi-a arătat o mulțime de aceste documente de plastic și a spus că e foarte periculos de primit.” Despre ajutorul primit de Sf. Paisie Aghioritul din partea Sf. Mare Mucenițe Eufimia († 304) în privința actelor antihristice am mai găsit, cu ajutorul lui Dumnezeu, încă o sursă care ne relatează acest fapt, adică broșura «Leacuri amare pentru suflet împotriva nebuniei», Mahala-Cernăuți-Ucraina, 2017-7.

Tânărul Andrei din regiunea Volgograd a murit și a înviat, și-a fost dus în iad și-n rai. Dar atenție! Maica Domnului, Sfinții Nicolae, Serafim de Sarov, Serghie de la Radonej și Iov de la Poceaev i-au transmis un mesaj de foc cu bătaie lungă valabil pentru fiecare dintre noi: ,,…Apoi oamenii sfinți mi-au spus să nu primesc NICI UN FEL DE DOCUMENTE…”

                   (…) ,,…Vestea că Rusia va renaște, care a adus-o Maica Domnului, va întări pe mulți oameni SĂ NU PRIMEASCĂ SIMBOLICA SATANEI, SĂ O RESPINGĂ. PRIN REFUZUL DE A PRIMI ACESTE PAȘAPOARTE, DOCUMENTE, OAMENII DE ACUM VOR PUTEA SĂ SE MÂNTUIASCĂ. IAR CEI CE LE-AU PRIMIT, TREBUIE SĂ LE ÎNTOARCĂ, SĂ SE POCĂIASCĂ DE GREȘEALA FĂCUTĂ.” (fragmente culese din cartea ”Minuni din vremea noastră – Viața după moarte”, Editura Axa, pp. 99-100; 102-103).

                   Starețul cu viață sfântă Antonie (a fost un bătrân duhovnicesc care a slujit, după detenția din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei și s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre vremurile din urmă) a vorbit împotriva numerelor personale si a actelor antihristice:

”…Așa va găsi o scuză și pentru numerele personale și pentru pașapoarte și pentru …666! Că doar nu pe cadavre vor fi puse numerele astea și nici nu vor adormi simțurile oamenilor, nu, nicidecum. Toți, toți vor înțelege, dar rațiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi, iar omul, pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autoliniști cu argumentele rațiunii (extras din cartea ”Viziunile dumnezeiești ale starețului ortodox rus Antonie – Pentru cele ce vor veni peste oameni până la sfârșitul lumii acesteia”, 2018, pp. 53, 54; dar poate fi găsit și în cartea ”Stareții despre vremurile din urmă”, Petru Vodă, 2007, pag. 419).

Vrednicul de pomenire Protosinghelul Petroniu Tănase a spus că: „…Aceste buletine de identitate sunt dirijate de la Bruxelles. Acolo există centrul viitoarei Europe comune, unde se află și un computer uriaș, care are înregistrate toate datele de identitate ale tuturor oamenilor din această parte a pământului. El poate înmagazina 4-5 miliarde de date. Buletinul numerotat trebuie să fie tot timpul la purtător. Pentru a evita situațiile în care buletinul poate fi uitat, s-a ajuns la soluția ca acest număr să fie imprimat chiar pe ființa omenească. Fie să-l scrie pe mână, cu ajutorul unor raze laser invizibile, când omul introduce mâna la bancă ori la ghișee se poate decoda acest număr, dar fiindcă și mâna poate să lipsească uneori datorită unei infirmități, s-a ajuns la concluzia că cel mai nimerit loc este pe frunte. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul! Lumea, auzind, a intrat în panică! 666 pe fruntea tuturor! Până și computerele acestea au nevoie de o cifră – cheia lor de funcționare, repetată de trei ori. Ei bine, acesta este tot 666.”(extras din cartea ”ROMÂNI, apărați-vă Dreapta Credință, preoții și libertatea! Refuzați actele cu cip!”, Ed. Credința strămoșească 2013, pag. 103, care a fost tipărită cu binecuvântarea Pr. Arhim. Justin Pârvu, pag. 170).

Am găsit o concluzie foarte importantă la cuvântul Cuviosului Părinte Petroniu Tănase, tot în cartea ”ROMÂNI, apărați-vă Dreapta Credință, preoții și libertatea! Refuzați actele cu cip!”, Ed. Credința strămoșească 2013, pag. 103, care a fost tipărită cu binecuvântarea Pr. Arhim. Justin Pârvu, pag. 171:

După primirea buletinului Pieții Comune (Uniunea antihristică (UE), n.a)), vei fi acoperit cu raze laser, vei fi urmărit prin satelit cu mijloace invizibile de calculatoarele de la Bruxelles”.

Deci fraților, aveți mare grijă cu actele care necesită fotografierea deoarece acestea au legătură cu însemnarea:

”Iar prin așa numită FOTOGRAFIERE la ei acest ștrihcod (adică numărul personal împletit prin codul de bare cu numărul 666scrie tot în aceeași broșură, n.a.cu laserul îl pun pe fruntea întemnițatului lagărului de concentrare electronic.” (Schiegumenul Gavriil Vinogradov, extras din «Leacuri amare pentru suflet împotriva nebuniei», Mahala-Cernăuți-Ucraina, 2017-7).

Am găsit un articol foarte interesant ,,intitulat «Sleep», anul 1987, p. 787. Dacă aveți posibilitatea să citiți aceste pagini, veți înțelege cât de adânc a pătruns sistemul computerizat în rațiunea omului, veți vedea acolo fotografii și descrieri ale acestor cercetări. La fel și multe alte materiale despre acest subiect pe care le dețin arată clar cât de reale sunt posibilitățile de a-i marca pe toți locuitorii Pământului cu câte un număr particular prin aplicarea de tatuaje cu laser sau implantarea sub piele a micro-cipurilor. Cele mai bune condiții ale corpului uman se află pe partea interioară a brațului drept și pe frunte. (extras din cartea Stareții despre vremurile din urmă, Petru Vodă, 2007, pag. 381)

Interesant e faptul că ”acum guvernul mondial mai are o problemă: cum să înșele oamenii, cum să-i facă să accepte această însemnare, doar milioane de creștini cunosc cele scrise în Apocalipsă. Guvernul mondial știe că creștinii nu pot fi obligați să primească însemnarea, dacă li s-ar spune acest lucru deschis. De aceea, se încearcă diferite metode mincinoase, pentru că în spatele însemnării stă însuși satan, tatăl minciunii” (extras din cartea Stareții despre vremurile din urmă, Petru Vodă, 2007, pag. 385).

Pentru cei care nu știu, însemnarea se aplică deja dar în trepte:

”În Olanda, acum șapte ani, au început să le aplice oamenilor străzii tatuaje laser pe frunte. Poporului i se spune că astfel poate fi controlată criminalitatea, îndeosebi în Amsterdam. Concomitent, acest tatuaj laser parțial este introdus oficial(extras din cartea ”Stareții despre vremurile din urmă”, Petru Vodă, 2007, pag. 381).

Deci fraților, să nu ne lăsăm înșelați de vrăjmaș, crezând că însemnarea se va aplica doar când antihristul va fi la putere căci însuși Sf. Paisie Aghioritul îi contrazice pe cei care susțin acest lucru:

 ”În multe țări ale lumii, unde nu a fost opusă rezistență, deja a fost aplicată o însemnare cu raze laser pe frunte sau pe mână, pentru că astfel poate fi realizat controlul despre care scrie în Apocalipsă: «încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul» (Apoc. 13,17)” (extras din cartea ”Stareții despre vremurile din urmă”, Petru Vodă, 2007, p. 220).

De altfel tot Sf. Paisie Aghioritul ne-a avertizat în acest sens:

”Câți oameni sunt deja pecetluiți cu raze laserunii pe frunte și alții pe mână! Mai târziu, cel care nu va fi pecetluit cu numărul 666, nu va putea nici să vândă, nici să cumpere sau să ia cu împrumut, să fie numit în funcții etc.”

(…)”Cei care încearcă să impună dictatura mondială vor înainta cuVICLENIE și la PUNEREA PECEȚII PE FRUNTEA OAMENILOR, astfel încâtURMĂRILE VOR FI CUMPLITE…”

(…)”Dar susținând că mai întâi trebuie să așteptăm materializarea profețiilor eshatologice, ce propun aceștia să facem după finalizarea profeției despre pecete? Fiindcă după raționamentul lor trebuie ca toți oamenii să primească pecetea, ca să se materializeze întâi profeția, și apoi să se adeverească cele care urmează. Și după aceea, ce soluție propun ei pentru oamenii deja pecetluiți? Să-și taie mâinile sau capetele? Așa cum ar zice și un medic experimentat: este de preferat prevenirea bolii decât înfruntarea ei în final…” (extrase din cartea ”Semnele vremurilor din urmă – Mărturii ale monahilor și ale închinătorilor”, Ed. Egumenița, 2013, pp. 19, 20, 45, 92).

Totodată Schiarhimandritul Hristofor de Tula ne-a avertizat vizavi de acest subiect: ”…Dar Dumnezeu, din cauza vieții noastre viclene și fără de căință, a permis și un alt tip de pecete, la fel de vicleană, care se va aplica cu laserul și va fi invizibilă…” (extras din filmul ”Sarea pământului 2”, apărut cu binecuvântarea PS Diomid, Episcop de Anadîr și Ciukotka).

Când va fi întronat antihrist atunci acesta îi va însemna doar pe cei rămași neînsemnați: ”Forța acestui calculator universal (Fiara de la Bruxelles, n.a.) nu se va dezvălui până nu se va instala antihristul. Atunci «Fiara» îi va prezenta acestuia câți oameni de pe pământ au primit deja pecetea sa și câți au mai rămas” (Pr. Arhim. Tavrion, extras din Sarea pământului 4”, film apărut cu binecuvântarea PS Diomid, episcop de Anadâr și Ciukotka).

Nu v-ați pus întrebarea de ce nu puteți aduce poze de acasăpentru obținerea buletinelor, pașapoartelor, permiselor auto? De ce trebuie obligatoriu să vă faceți poză la ei? De ce statul a cheltuit sume enorme pentru procurarea unor aparate de fotografiat/scanat foarte performante din moment ce fotografia nu diferă mult de cea simplăDe asemenea există patentul lui Thomas Hitrow din 1999 ce constă în imprimarea de coduri barate nevăzute pe corpul uman pentru facilitarea operațiunilor financiare și comerciale. Cum puteți avea încredere în ei când Sf. Paisie Aghioritul și Schiarhimandritul Hristofor de Tula au spus despre aceștia că se vor folosi de viclenie pentru a-și săvârși lucrarea. Fraților, este foarte periculos să afirmi ”că în afara lui Dumnezeu și a Voinței lui – în potrivnicul lui Dumnezeu, satana (sau statul antihristic, n.a.)poate să fie ceva bun. Iar aceasta e deja necredință, hulă față de Dumnezeu și începutul luptei cu Dumnezeu.” (extras din seria «Leacuri amare pentru suflet împotriva nebuniei, Mahala-Cernauti-Ucraina», 2018-43).

Trebuie să fim conștienți de faptul că aplicarea codului de bare prin laser sau prin scanarea chipului uman, pentru realizarea actelor de identitate biometrice, este, pentru autorități, cea mai comodă, mai pașnică și rapidă metodă de rezolvare a problemei însemnării populației, care va putea fi astfel controlată ca o turmă, fără putință de împotrivireDispozitivele laser au ajuns astăzi la dimensiuni atât de miciîncât pot fi introduse într-o cameră fotoÎn acest moment, în lume se folosesc două metode de inscripționare (scriere, n.a.):tatuajul laser și marcarea cu izotop” (extras din studiul ”Marcarea izotopică sau însemnarea cu numărul numelui fiarei 666”, Ing. Constantin Tudor). În astfel de condiții ne putem da seama de ce Sfinții lui Dumnezeu ne-au spus să nu primim niciun act din partea lor.

Cei care au primit actele drăcești (mai ales pașaportul biometric) ar fi bine să se pocăiască și să nu le primească pe următoarele; cei care nu le-au primit, să le refuze cu fermitate.

Țin să precizez faptul că mulți se așteaptă să fie întrebați de credință când se dau și se vor da actele antihristice cu cip. Dacă documentele electronice se vor da fără condiții religioase, atunci ele nu vor fi vătămătoare duhovnicește, spun mulți. Însă vaccinarea (se știe ca vaccinurile conțin otrăvuri și nanoparticule) se aplică deja oamenilor fără condiții religioase astfel ca mulți au fost înșelați până acumAcelași lucru se va petrece și cu însemnarea sub masca biometriei.

Despre vaccinuri a vorbit și părintele Justin Pârvu: ,,…deja s-a început, uciderea omului la nivel oficial, prin otrăvurile care ni le introduc prin mâncare, prin OTRĂVURILE DIN VACCINURItoate se fac la nivel oficial. Iar noi le luăm pe toate de bune, pentru că așa spune ziarul ori televiziunea.” (extras din cartea ”Români, apărați-vă libertatea! Refuzați actele cu cip!, ed. Credința strămoșească, 2013, pag. 143 – tipărită cu binecuvântarea Pr. Arhim. Justin Pârvu).

Dar și Sf. Paisie Aghioritul ne-a avertizat în privința lor: ”… Acum iarăși a apărut o boală pentru care au găsit vaccin, care va fi obligatoriu, dar ca să-l facă cineva, va trebui să se lase pecetluit („vor încerca să ne implementeze nano-echipamente în corp, invizibile cu ochiul liber și care vor juca rolul de spion”, Pr. Elpidie din Rodos, n.a.) …” (extras din cartea ”Semnele vremurilor din urmă, mărturiile monahilor și ale închinătorilor”, Ed. Egumenița, 2013, pag. 45).

Înainte de final țin să evidențiez următoarea precizare a Sfântului Nicodim Aghioritul:

Mulți se vor duce în iad nu pentru că n-au crezut în Dumnezeu, ci pentru că nu au știut bine ceea ce au crezut, nu au cunoscut bine, nu s-au silit să citească, să se lămurească ei înșișiVeți rezista dacă voi înșivă veți fi convinși de ceea ce trebuie să fiți convinși, nu doar pentru că așa vă spune părintele duhovnic” (extras din studiul ”Marcarea izotopică sau însemnarea cu numărul numelui fiarei 666”, Ing. Constantin Tudor).

Conchid mărturisindu-vă că mă dezic de CMB, de toate documentele eretice semnate de ierarhi, în cadrul întrunirilor ecumeniste (precum Porto Alegre, Busan, Balamand, Chambesy, Ravenna etc.), de pseudosinodul din Creta și de toate actele antihristice, astfel încât prefer să rămân creștin ortodoxă renunțând la calea largă ce duce spre iad, punându-mi nădejdea doar în bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții.

Sursa: ortodoxinfo.ro
Reclame

CNA a sancționat radio Trinitas pentru afirmațiile preotului Vasile Răducă împotriva contracepției și relațiilor între ortodocși și musulmani. Vasile Bănescu, în numele BOR, se delimitează de afirmațiile acestuia

Uimitor cum CNA-ul (Consiliul Național al Audio-vizualului) se sesizeză singur când e vorba de minorități religioase si contracepție, dar aproape niciodată când sunt discriminați ortodocșii.
Despre Vasile Bănescu, purtătorul de baliverne al Patriarhiei, n-are rost să comentez ceva.
Imagini pentru vasile raduca
ACTUALIZARE 18:40  Universitatea București a anunțat, și ea, că se delimitează de afirmațiile lui Vasile Răducă și cere demiterea acestuia din poziția de prodecan al facultății de teologie din cadrul instituției.
„Universitatea din București se delimitează public de declarațiile profesorului Vasile Răducă, pe care le consideră inacceptabile.

Rectorul Universității din București, prof. Mircea Dumitru, i-a solicitat decanului Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” demiterea și înlocuirea prof. Vasile Răducă din funcția de prodecan al Facultății de Teologie”, a anunțat instituția.

Știrea inițială

Postul de radio Trinitas a fost sancționat de către CNA cu avertisment, după ce într-o emisiune difuzată pe 27 mai, preotul Vasile Răducă a făcut niște afirmații considerate „xenofobe” de către membrii acestei instituții, anunță pagina de media.
Mai precis, acesta a răspuns unei femei care întreba ce să facă având în vedere că fiica ei este într-o relație cu un bărbat musulman, că ar trebui să se roage pentru terminarea acestei relații.
„Aaa, vai de noi! (…) Doamnă, eu v-aș da două răspunsuri. Înainte de toate, rugați-vă…
… rugați-vă la Dumnezeu ca fata dumneavoastră să termine cu această relație. Tânărul respectiv este de altă religie dar, credeți-mă, eu, ca român, gândindu-mă la istoria de 500 de ani în care românii au stat sub turci, am, doamnă, îmi pare rău c-o spun, am mari rezerve față de anumite forme de intimitate cu anumite persoane.
Vă rog să rețineți că, în Islam, femeia este considerată o lighioană care nu face altceva decât plăcere bărbatului, cât acest bărbat este capabil să aibă asemenea plăcere.
În Islam, femeia este gândită ca o ființă fără suflet. Bine ar fi, mi-aș dori din tot sufletul să știu că fata dvs. a găsit un român pe care să-l iubească, cu care să facă o casă, cu care să facă copii”, a spus el.
Preotul a criticat și metodele contraceptive.
„În utilizarea prezervativului, nu facem altceva decât, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare”.
În actul sexual, femeia primește ceea ce bărbatul este dator să-i ofere. Lichidul spermatic cuprinde o serie de substanțe chimice care neutralizează extrogenii pe care îi are organul femeii.
Femeia, spre exemplu, în perioada ciclului, este bombardată cu o cantitate extraordinară de extrogeni care sunt cancerigeni.
O relație firească, normală, în limitele normalului între bărbat și femeie, îi aduce femeii sănătate, altfel, ea nu este decât excitată, masturbată, pur și simplu, și, fie că, la un moment dat, are un acces și se duce la un bărbat care are cu ea o relație normală și-și părăsește soțul care, pe o perioadă de timp, n-a făcut altceva decât s-o masturbeze, scuzați-mi că sunt foarte dur.
Mai bine mai rar, dar cumsecade și să-i oferi soției ceea ce organismul ei are nevoie, din punct de vedere biochimic, decât să o masturbezi și să trăiești într-o succesiune de acte de masturbare de care să-ți fie, practic, scârbă și silă și rușine”.
Cele mai controversate afirmații sunt legate de viol.
„Sunt rarisime cazurile în care violul se soldează cu graviditate. Vă rog să rețineți, sunt rarisime cazurile când violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a face de așa manieră încât celulele germinale care sunt pe punctul de a se întâlni, să se și întâlnească și să fie fertilizat oul.
Drumul pe care spermatozoizii îl duc spre a întâlni ovocitul este un drum anevoios pentru spermatozoizi, care reușesc să penetreze peretele ovocitului la distanță de câteva ore – chiar 30 de ore – încât o persoană care a fost violată are suficient timp să meargă la medic, dacă vreți, la ginecolog, sau și ea, dacă e o persoană deșteaptă și, pur și simplu, prin măsuri igienice, să facă de așa manieră încât spermatozoidul să nu ajungă să atingă ovocitul și să realizeze fertilizarea.
Așa că ideea, cum am văzut-o de curând la cineva, că pruncii obținuți sau că o femeie are dreptul să avorteze fătul care s-a constituit în urma unui viol, nu este întemeiată și nu este acceptată de Biserică.
Vă rog să rețineți: când e vorba de viol, este vorba de un viol la care au consimțit persoanele respective sau sunt în imposibilitatea de a interveni, prin măsuri igienice, încât să facă de așa manieră încât spermatozoizii să nu atingă ovocitul, care stă acolo, așa, ca-ntr-o floare, în trompele falopiene.
(…) dacă s-a produs și așa, luați-l ca pe un dar a lui Dumnezeu”, a spus părintele.
Preotul Răducă a fost criticat de membrul C.N.A., Radu Herjeu, pentru felul în care a vorbit despre musulmani. Herjeu crede că nici în Biserică nu ar avea voie să o facă astfel.
„Problema mea și a noastră nu e neapărat cu invitatul. La fel ca la toate posturile de radio și televiziune, invitații mai pot spune și tâmpenii. Problema aici este moderatorul, care nu are nici cea mai mică reacție.
M-am gândit că poate i-a fost rușine să îi spună, însă emisiunea a avut și o pauză. Chiar și după monstruozitatea „roagă-te la Dumnezeu să se rupă relația fiicei tale” lucrurile au continuat. Și dacă spunea în Biserică sau în față a cinci enoriași era la fel de grav.
Nici măcar în pauză nu i-a spus să se tempereze.
Ce ați făcut în legătură cu aceste afirmații făcute public?”.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a delimitat de afirmațiile preotului.
„Nu pot decât să exprim foarte clar, de la început, că ne aflăm într-o situație deplorabilă. Părintele profesor Răducă, pe care și eu l-am avut profesor, este un om care atunci când se implică într-o discuție devine destul de pătimaș.
N-am venit să-l scuz, chiar mă detașez radical de absolut toate afirmațiile făcute de acesta.
El a fost invitat rarisim la posturile noastre de televiziune și radio, iar după acest context în care a făcut afirmații absolut discutabile, criticabile și autoincriminante pentru el, nici nu va mai putea fi invitat în emisiuni.
Nu reprezintă în niciun fel un punct de vedere ortodox și instituțional, poate fi cel mult un punct de vedere personal. Din păcate, în cadrul emisiunii, a ignorat faptul că se află în fața unor mii de ascultători.
Formulele sale jignitoare punctual, folosind un termen pe care îmi e și jenă să-l reproduc, legat de o persoană care aparține cultului islamic și cele legate de viol sau sexualitate, reprezintă puncte de vedere private ale părintelui.
Instituția pe care o reprezentăm nu are nicio legătură cu asemenea viziune. Relațiile Patriarhiei Române cu Cultul musulman sunt riguros impecabile, bazate pe respect reciproc.
Regret că sunt în fața unei astfel de situații. Atât eu cât și instituția pe care o reprezint. Postul nostru nu a ieșit în evidență cu astfel de poziții”, a declarat el.
În ceea ce privește căsătoriile între creștini și non-creștini, poziția Bisericii este clară: acestea sunt interzise, aspect reiterat și de Sinodul din Creta.
De asemenea, Biserica Ortodoxă descurajează total metodele contraceptive.
Poziția sa despre viol este inexplicabilă, iar limbajul folosit de pr. Răducă a fost mult prea „plastic”, după cum ne-au spus mai mulți teologi.

Fetița din Baia de Aramă a fost scoasă din România de adoptatori. Unii zic că avea un tip de sânge foarte rar, iar sistemul din România s-a executat în fața mafiei transnaționale a traficului de copii

Image result for sorina

Foto – cancan.ro

Sorina, copilul cunoscut de o țară întreagă în urma scandalului ce a fost declanșat de acele momente revoltătoare cu procuroarea Pițurcă, a plecat duminică dimineață în SUA alături de părinții adoptivi cu o cursă aeriană de pe Aeroportul Otopeni.

„Toate documentele arătau în regulă, iar cei de la vamă nu au putut să invoce niciun fel de motivație ca acest copil să nu părăsească țara. Am primit această știre din mai multe surse, am verificat-o la cel mai înalt nivel și, sincer, îmi pare rău ca eu să fiu cel care să dea această veste”, a spus Mihai Gâdea, la începutul emisiunii „Sinteza zilei”.

Familia din Baia de Aramă care a crescut-o a aflat vestea-șoc în direct la „Sinteza zilei”.

„Nici nu știu ce pot să mai zic… pentru că suntem într-o țară de nimic!. Să le intre bine în cap că noi nu o să renunțăm niciodată la copilul acesta, pentru că nu l-au luat prin adevăr. L-au luat numai prin falsuri și prin minciuni.

Și să asculte bine la ce spun eu acum: Și în 5-10 ani, dacă copilul acesta o să pățească ceva nu o să rămână așa!”, a spus, printre lacrimi, Adelina Șărămăt, fiica cea mare a familiei asistentului maternal.

Adelina Șărămăt afirmă că vor lupta în continuare în justiția pentru ca Sorina să se întoarcă în familia care a crescut-o. – antena3.ro

De ce au insistat atât cei doi soți, români din SUA, să adopte o țigăncușă? De ce nu au adoptat un copil român?

Se pare că nu de dragul Sorinei…

GRUPA SANGUINĂ DE AUR

Sorina a fost bolnavă în urmă cu trei ani. Părinții care o aveau în grijă au dus-o la spital unde i s-au făcut toate analizele. Cei de la laborator rămas înmărmuriți și au anunțat medicii despre rezultat! Au repetat analizele și au obținut aceleași rezultate. Au descoperit „grupa sanguină de aur”. Nu au spus nimic părinților, dar au anunțat ministerul sănătății! Cine era ministrul al sănătății acum 3 ani? Ați ghicit, Vlad Voiculescu, ăla care vindea citostatice în parcări la malluri, ăla care are niște „cămine” în care plimbă copii, chipurile abandonați, încasând o grămadă de bani de la buget.

Voiculescu ia legătura cu unchiul, cel care deține monopolul pe mafia medicamentelor din România și nu numai, unchiul care este în toate „cluburile” de baby brokeri, inclusiv în clubul Roche! De aici începe vânătoarea! Secărin lucrează acolo, Sorina e româncă, el și soția, români! Fiind deja experimentați în misiuni de acest gen, au preluat-o și pe aceasta. De 3 ani se „lucrează” la această „adopție”, știu toți cei care sunt implicați! Tot „câmpul tactic din justiție”, ambasade , generali de securitate, de spionaj, toți!

Vorbim de bani adevărați, mulți de tot! De ordinul sutelor de milioane de dolari, miliarde! Se pare că o asemenea grupă sanguină au doar 47 de persoane de pe toată planeta. Din sângele lor se salvează vieți, pe bani foarte mulți, cancerul este de mult tratabil în orice formă. Stăpânii planetei, ce trăiesc cât vor ei, apreciază descoperirea. Credeti că medicii noștri hematologi sunt proști? Nu, nu sunt! Dar nu au avut acces la informație, fiindcă serviciile au pus ștampila de TOP SECRET! Imaginați-vă ce forțe sunt implicate în acest caz! Vătafii mafioți ce au luat în arendă această colonie vând tot, inclusiv persoane, dacă sunt cerute. Sacrifică totul pentru satisfacerea lăcomiei lor demente și pentru palida satisfacție de-a fi aproape de masa stăpânilor, să culeagă firimiturile. E aproape asurzitoare tăcerea vinovată a mafioților și ticăloșilor ce-și spun cu nesimțire, „autorități”!
(Preluat parțial de la Claudia Fabiola Susan)

Textul de mai sus se pare că a dispărut între timp de pe facebook.

 

Sângele de aur: miracol sau blestem?

În ultimii 50 de ani, cercetătorii au descoperit în jur de 40 de persoane în întreaga lume care au o particularitate a sângelui cu potenţial uriaş de a salva vieţi, de aceea a fost numit „sângele de aur”. Cum este să ai una dintre cele mai rare grupe de sânge din lume? Dar ce se întâmplă dacă ai nevoie de o transfuzie?

Celulele roşii ale sângelui uman, hematiile, transportă oxigenul la nivelul întregului organism. Dacă pierdem mult sânge în timpul unei operaţii sau într-un accident, avem nevoie rapidă de transfuzie. Ar fi uşor dacă toţi am avea acelaşi tip de sânge, dar nu este aşa. Pe suprafaţa hematiilor se regăsesc 342 de antigeni – molecule capabile să stimuleze producţia de anticorpi. Prezenţa sau absenţa anumitor antigeni stabileşte grupa de sânge a unei persoane.

Rh-ul negativ sau lipsa antigenului D

Circa 160 din cei 342 de antigeni ai unei grupe de sânge se regăsesc la majoritatea oamenilor. Dacă îţi lipseşte un antigen pe care 99% dintre oameni îl au, grupa ta e considerată rară, dar dacă ai un antigen pe care 99% din oameni nu îl au, atunci grupa ta este foarte rară.
Lipsa unui antigen foarte comun stabileşte caracterul negativ al unei grupe de sânge. Dacă primeşti sânge de la un donator cu aceeaşi grupă, dar cu Rh pozitiv, anticorpii tăi vor reacţiona la celulele incompatibile şi transfuzia poate fi fatală.
Există 35 de categorii ale grupelor de sânge, stabilite în funcţie de genele care conţin informaţia producerii de antigeni pentru fiecare dintre ele. Majoritatea celor 342 de antigeni menţionaţi mai sus face parte dintr-unul din aceste sisteme.
Sistemul Rh (cunoscut şi ca Rhesus) este cel mai cuprinzător, conţinând 61 de antigeni. Cel mai important antigen Rh este antigenul D şi acesta lipseşte la circa 15% din populaţia caucaziană. Această caracteristică este cunoscută sub numele de Rh negativ.

Doar 43 de oameni din întreaga lume au Rh nul

Pentru că foarte puţini oameni au particularităţi deosebite ale sângelui, el nu este necesar atât de des. Dar atunci când este nevoie de el, găsirea unui donator pentru pacientul aflat în pericol este o cursă contra cronometru şi găsirea lui poate presupune un efort internaţional.
Şi asta pentru că există persoane cărora le lipsesc toţi cei 61 de antigeni din sistemul Rh, iar particularitatea a fost numită Rh nul, unul dintre cele mai rare tipuri de sânge din lume şi o descoperire fenomenală pentru hematologie.
Prima persoană depistată cu această caracteristică a fost o aborigenă din Australia, în 1961. La acea vreme, medicii considerau că un embrion cu acest tip de sânge nu ar fi avut nicio şansă de supravieţuire, cu atât mai puţin şansa de a atinge vârsta adultă. Şi totuşi, până în 2010, au fost descoperite 43 de persoane pe tot globul cu Rh nul.
Cercetătorii au încă de desluşit multe mistere al acestui complex sistem Rh şi donatorii sunt foarte căutaţi. Sângele cu Rh nul este considerat universal compatibil cu toate grupele care au particularităţi deosebite ale Rh-ului negativ, aşadar potenţialul său de a salva vieţi este enorm. Medicii sunt însă rezervaţi în a efectua transfuzii cu acest sânge şi o fac numai în cazuri extreme, când viaţa pacienţilor este în pericol, pentru că o dată administrat este foarte greu de găsit ulterior. În situaţia inversă, în care o persoană cu Rh nul are nevoie de o transfuzie, aceasta poate fi făcută doar cu sânge identic, ceea ce o face dependentă de cei 43 de oameni care ar putea-o ajuta. Şi cum aceştia nu sunt foarte aproape unii de alţii (Brazilia, China, Japonia, Statele Unite, Irlanda), iar trimiterea de sânge dintr-o ţară în alta este un coşmar birocratic, cea mai sigură metodă este donarea periodică de sânge pentru propria nevoie.

Bianca Ioniţă –

Sângele de aur: miracol sau blestem?

 

 

 

Plata cu sânge, jerfit dracilor, pentru un bilet de o zi la „Untold”

Un afiș mai explicit de atât nici că se putea.

Cei care vor dona sânge pentru a intra gratuit la festivalul satanist „Untold” (1-4 august 2019, Cluj-Napoca), vor jertfi sângele lor dracilor!

BLOOD NETWORK: Doneaza sange si mergi la UNTOLD!

UNTOLD imrpeuna cu platforma „SI EU DONEZ” pun bazele primei retele a donatorilor benevoli de sange.

Dupa succesul incredibil pe care campania PAY WITH BLOOD l-a avut anul trecut, in acest an cel mai bun festival din Europa, UNTOLD, reia campania de donare de sange, intr-o varianta mult mai complexa si cu o noua identitate, BLOOD NETWORK.

In plus, UNTOLD impreuna cu singura platforma tehnologica de donare de sange din Romania, Si Eu Donez, au pus bazele primei Retele a Donatorilor Benevoli de Sange. Membrii platformei vor fi anuntati prin newsletter sau telefon, daca este nevoie de ei ca sa doneze la centrul din judetul lor. Sistemul poate sa prevada anumite nevoi de sange, pe grupe, arii geografice, in perioade delimitate ale anului.

Campania BLOOD NETWORK debuteaza in data de 7 iulie si se va desfasura in toate Centrele de Transfuzii din tara pana in 29 iulie. Mai mult decat atat festivalierii vor putea dona si la caravana mobila din Cluj-Napoca in zilele de 15,16,17 iulie si la Bucuresti in zilele de 18, 19, 20 iulie.

In acest an, mecanismul este urmatorul: cine doneaza sange la caravana mobila si se inscrie in baza de date Si Eu Donez (https://www.reteaua.sieudonez.ro) primeste un bilet gratuit pentru ziua de joi a festivalului, cand pe scena vor urca Dimitri Vegas&Like Mike, Tiesto si Faithless.

Festivalierii care doneaza la unul dintre Centrele de Transfuzii din tara si inscriu codul de donator primit pe siteul http://www.untold.com/bloodnetwork, primesc o reducere de 150 de lei din pretul final al abonamentului.

 

Ieromonah Macarie Banu despre festivalul satanist „Untold” de la Cluj (1-4 august 2019)

Reamintesc că pr. Macarie Banu de la Schitul Oituz aplică o întrerupere greșită a pomenirii ierarhului ecumenist (AICI), dar în acest context este importantă predica sa folositoare, pentru că prea puțini preoți vorbesc concret despre pericolele noii ordini mondiale.

Predica de duminică 14 iulie, a vindecării slugii sutașului. De la minutul 25:00 pr. Macarie vorbește despre „Untold 2019”, festival satanist ce se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 1-4 augut.

Cărți de identitate cu cip si amprente OBLIGATORII din 2021. Așa va rămâne?

Noile cărți de identitate vor avea obligatoriu CIP și două amprente ale titularului. Documentele se vor elibera din august 2021

Noile cărți de identitate vor avea obligatoriu CIP, fotografie și două amprente ale titularului. Acestea se vor elibera din 3 august 2021. Este data de la care România trebuie să se alinieze modelului standard european. Apoi, timp de 10 ani, până în 2031, vor fi schimbate toate documentele, pe măsură ce expiră.

Image result for carte de identitate cu cip specimen

România se pregătește de schimbarea cărților de identitate. Din 3 august 2021 trebuie să ne aliniem modelului standard european.

Noile cărți de identitate vor avea dimensiunea permisului de conducere, vor avea atât drapelul României, cât și al Uniunii Europene, un CIP cu fotografia și două amprente ale titularului.

Aceasta nu înseamnă că toată lumea va trebui să își schimbe actele din vara lui 2021. Va exista o perioadă de tranziție de 10 ani. Doar cei care împlinesc 55 de ani în acest an și anul viitor vor fi chemați în 2031 să li se schimbe cărțile de identitate.

Potrivit legii actuale, persoanelor de peste 55 de ani li se eliberează documente de identitate pe viață. În schimb, în regulamentul european este prevăzută vârsta de 70 de ani.

Unii dintre români nu sunt de acord cu noile cărți de identitate cu CIP.

Autoritățile spun că implementarea regulamentului european este obligatoriu. Așa că, deocamdată, nu există soluții pentru cei care refuză documentele de identitate cu CIP

Sursa: http://stiri.tvr.ro

Mânăstirea Putna a devenit cu totul ecumenistă

Rugăciune împreună, mâncare împreună, afișare împreună cu ereticii. Un eveniment ecumenist din octombrie 2014.

 

Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.

 

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.

(10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

 

CANONUL 33 Laodiceea (SE OPRESTE RUGACIUNEA CU ERETICII SI SCHISMATICII)

Nu se cuvine a ne ruga împreuna cu ereticii sau cu schismaticii.

(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. II ec; 2, 4 sin. III ec; 11,95 TruL; 6, 7, 8, 10, 14, 31, 32, 34 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.) 

%d blogeri au apreciat asta: