Pr. Ioan de la Rarău este neștiutor, naiv sau cu totul înșelat! Declară că nu a spus niciodată să se plece în comunități

A

În principal arhimandritul Ioan Neagoe de la Mânăstirea Sihastria Rarăului ține să infirme știrea care a apărut pe internet cum că ar fi îndemnat să se plece în comunități după ce trece această iarnă.

Avertismentul Părintelui Ioan de la Rarău: „La primăvară să plecați în comunități”. Mărturia fratelui Emanuel Iscru

Din câte îl cunosc pe fratele Emanuel Iscru, pot spune că nu minte. Cel mult poate să înțeleagă greșit… Dar pr. Ioan declară nici mai mult nici mai puțin că nici n-a vorbit cu el. Adică ori minte părintele, ori are amnezie, ori face parte din aceeași categorie cu pr. Simeon de la Sihăstria:

Video – Părintele Simeon Zaharia a reintrat sub ,,ascultare” faţă de ereticii cretani

Din ce spune pr Ioan:

– Emanuel Iscru „e un mincinos”

– că (sfinția sa) n-a vorbit astfel

– „E o minciună. Cum poți să scrii pe internet niște lucruri neadevărate? Io nici nu-l cunosc, n-am vorbit cu el!”

– „O fi fost aici… a lăsat niște cărticele aici… (le-am??) pus pe foc… Ce să fac cu ele?”

– „nepomenitorii sunt … schismatici” – (probabil se referă la toți nepomenitorii – n. admin)

– nepomenitorii sunt răzvrătiți

– episcopii nu au scos pe nimeni din mânăstiri (sic!)

– reia ce a spus în alt interviu, cum că sfinția sa a vorbit la telefon cu mai mulți mitropoliți care l-au asigurat ca sunt „ortodocși până la moarte” – Sfaturi nepotrivite și anacronice ale părintelui Ioan de la Sihăstria Rarăului despre pseudo-sinodul din Creta și întreruperea pomenirii

– „Biserică fără episcop nu există”

– nepomenitorii fac propagandă împotriva Bisericii

– „Episcopul te-a făcut pe tine preot ortodox… tu îl judeci…”

– unde se duc nepomenitorii? de ce au ieșit din mânăstiri? (se referă la monahi)

– „cine ești tu ca să te rezvrătești contra episcopului sau a Bisericii?”

– „nu tu l-ai făcut pe episcop episcop, ci episcopul te-a făcut pe tine preot”

– „poate un condamnat, un penitent să judece un judecător?”

– „Tre să fim smeriți, cu capul plecat supuși lui Dumnezeu și supuși mai-marelui tău”.

– „lămurești poporul să nu meargă la Biserică, să nu se spovedească, să se-mpărtășească

– Păi ce dac-o semnat (în Creta). Dacă episcopul e eretic, e treaba lui. Dacă menține Biserica ortodoxă io îl pomenesc. El e șeful Bisericii Ortodoxe. Treaba lui despre ce face. Dacă episcopul se leapădă și numai că se leapădă, asta e treaba lui; dar dacă caută să strice Biserica lui Hristos, să  schimbe rânduielile bisericești, să schimbe crucea, să puie altceva în locul crucii, să schimbe Botezul, să facă amestul astă ca la turnul lui Babel, să amestece toate credințele… cu papa de la Roma să le facă – ăsta e omul lu satana papa de la Roma. (și probabil urma să precizeze ca  numai în ultimele cazuri trebuie sa ne răzvrătim împotriva episcopului, dar a fost întrerupt de cel ce-i lua interviul – n. adm).

– papa a venit la catolicii lui, a venit pentru ei

– pe papa l-a chemat doamna Dăncilă, nu președintele sau patriarhul

– patriarhul nu s-a rugat cu papa și nici restul românilor din catedrală

– afirmă că i-a cerut pseudo-mitropolitului Teofan să lepede semnătura din Creta și Teofan ar fi afirmat că poate să o lepede oricând, dar că n-a fost singur. Și că până și Muntele Athos a rămas pe aceeași  poziție.

– „să fim supuși mai-marilor noștri, ai Bisericii, a mitropoliților și episcopilor ortodocși”

– „să lepădăm toate minciunile și toate instigațiile la răzvrătire a nepomenitorilor, că  nu-i dracu acuma, ca să schimbe credința. Când va veni antrihistrul atunci va fi ce va fi, Dumnezeu știe.”

– afirmă că nepomenitori nu vor să se spovedească și să se împărtășească și îndeamnă ca toți credincioșii să meargă la Biserică să facă asta.

– Iohannis a făcut bine că s-a dus la americani

– „Cel mai bun președinte al țării noastre este și a fost Iohannis! Un creștin… (NĂUCITOARE AFIRMAȚIE – n admin) Când s-a făcut președintele țării unde a fost prima dată la slujbă? La catedrala din Sibiu.”

– în continuare îl ridică în slăvi pe Iohannis pe care îl consideră potrivit să apere țara, în contradicție cu homsexualii, marxiștii, sataniștii etc

– sfaturi obișnuite duhovnicești, pentru vremuri obișnuite și din nou îndemnul de a nu ne răzvrăti

– „să se șteargă prostia aceea din internet unde spune că am spus eu”, dar adaugă: „Nu se știe ce aduce ziua de mâine..”

Și ceva foarte grav! – „Eu nu știu ce aș face dacă aș fi io conducător de țară … Sau să fiu patriarh…Aspru… Cum hulești tu Biserica, măi? (către nepomenitori n. adm) Unde te-ai născut și ce vrei să faci acuma?”

– sfaturi duhovnicești, de întoarcere a românilor din străinătate…

– din nou rugămintea să se șteargă articolul cu îndemnul de a ne retrage în comunități. Nu mai este sigur dacă a venit la sfinția sa Emanule Iscru („o fi fost”) și crede că acesta a înțeles greșit.

***

Pentru cei care vor citi și nu sunt în temă cu problema întreruperii pomenirii adaug niște răspunsuri:

De la început pot spune că pr. Ioan de la Sihăstria Rarăului îmi face impresia unui bătrân slab informat, cu precare cunoștințe teologice și de istorie bisericească și cu un discernământ îndoielnic.

Mult mai bine ar face dacă n-ar mai declara nimic pe tema tulburărilor apărute în Biserică după pseudo-sinodul din Creta și mult mai bine ar face dacă și-ar vedea de mânăstirea lui. Cu toate acestea, nu-i pun la îndoială statura duhovnicească și patorală. Dar atât. La restul nu se pricepe.

Am spus mai sus că pe fratele Emanuel Iscru nu îl știu de mincinos. Se pare că sunt mai multe persoane care l-au auzit pe pr Ioan că a dat aceste îndemnuri. Cred că i-a primit pe cei trei (E. Iscru, încă un băiat și o fată), căci la sfârșit nici chiar sfinția sa nu  mai este sigur daca au fost sau nu pe acolo. Nu știu dacă le-a spus lor direct despre plecarea în comunități sau au auzit de la alții.

Nepomenitorii, în general, nu sunt schismatici! Întreruperea pomenirii este o măsură patristică, la care au apelat mulți sfinți în decursul istoriei bisericești. Este adevărat că unii dintre cei ce au întrerupt pomenirea au început să aibă exagerări și și-au însușit idei schismatice afirmând că Biserica ar fi numai ei sau că nu  mai este Har la pomenitori sau că toți în afară de ei sunt eretici necondamnați. Dar îngrădirea sau întreruperea pomenirii, în sine, dacă este aplicată corect, NU este în nici un caz schizmă. Pr Ioan ar trebui să mai citească.

Ne pomenitori nu sunt răzvrătiți, ci sunt luptători pentru adevărul de credință. Sunt mărturisitori împotriva ereziei ecumenismului și nu numai și împotriva relativizării dogmelor și canoanelor ortodoxe.

Există episcopi prigonitori care au scos ieromanahi, monahi și monahii din mânăstiri pe motiv de antiecumenism.

Biserica poate funcționa, temporar, și fără episcop, dacă acesta cade în erezie și nu mai este folositor Trupului Bisericii. Aceasta până la realegerea unui alt episcop ortodox sau până la condamanarea celui căzut în erezie. A se vedea cazul Bisericii din Ardeal, de după uniație, în secolul XVIII, când ortodocșii nu au avut episcop ortodox timp de câteva zeci de ani. Preoții erau hirotoniți în Muntenia sau Moldova.

Nepomenitorii nu fac propagandă împotriva Bisericii, ci împotriva pseudo-episcopilor ecumeniști.

Dacă episcopul cade în erezie, ai dreptul să-l judeci.

Dar dacã cineva este eretic, trebuie judecat?

– Acum, dacã este eretic, se poate vorbi pe faţã, cãci judeci erezia în sine, care nu trebuie cruţatã cu nimic, chiar dacã – sã zicem – un episcop are o greşealã din aceasta. Trebuie înfruntat. Cã nu episcop înfrunţi, ci eretic înfrunţi.

Dacã este eretic, îl judeci. Au fost judecaţi toţi ereticii ca Arie, toţi aceştia care au greşit şi au fost condamnaţi de Sinoadele ecumenice şi locale.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 111-112)

Nepomenitorii, așa cum au mai fost numiți, se îngrădesc de erezia episcopului și a celorlalți clerici ecumeniști.

Orice creștin este dator să apere adevărul de credință, oricât de neînsemnat ar fi.

NU episcopul este în centrul Biserici sau a slujbelor, ci Mântuitorul Iisus Hristos!

Înainte ca pseudo-episcopii să-i judece pe nepomenitori, aceștia din urmă i-au condamnat pe primii pentru propovăduirea, semnarea, și apărarea ereziei. Episcopii în culpă nu pot să-și judece judecata lor.

Trebuie să fim smeriți, dar în fața ereziilor trebuie să ridicăm capul și să luptăm.

Nepomenitorii îndeamnă oamenii conștienți de erezie, să nu meargă la bisericile unde se pomenesc episcopi ecumeniști (în România se pare ca sunt cam toți ecumeniști), să nu se spovedească și să nu se împărtășească de la ei, ci de la preoți ce s-au îngrădit de ecumenism. Sfinți precum Sf. Teodor Studitul și Sf Ierarh Kiril de Kazan recomandă asta.

Dacă episcopul e eretic NU mai e treaba lui. Este și a noastră. Nu putem avea comuniune cu ereticii, pentru că treptat, ne îmbolnăvim și noi de erezia lor. Trebuie întreruptă pomenirea. Sfinții părinți și canoanele o spun.

Papa NU a venit doar la catolicii lui, ci a venit în „vizită apostolică”, având pretenția să „mergem împreună”,  noi ortodocșii cu el.

Pe papa l-a chemat în primul rând președintele Iohannis și apoi Viorica Dăncilă. Patriarhul, într-adevăr, nu a avut nici un rol în venirea papei aici, dar a jubilat proababil că a avut ocazia să se mândrească în fața ereziarhului de la Vatica cu realizările lui arhitectonice, reușind să-i păcălească pe mulți cum că s-ar fi comportat ca un ierarh ortodox ne-rugându-se cu acesta. Realitatea e alta. 

Pseudo-mitropolitul Teofan este unul din cei mai falși și vicleni ierarhi. El caută să-și justifice prin orice poziția neortodoxă pe care a afișat-o de multe ori. Dacă ar fi cinstit și cu gândire ortodoxă ar putea să facă multe, de unul singur, nu doar să-și retragă semnătura din Creta.

Putem fi supuși cu drag mai-marilor episcopi și mitropoliți, cu condiția ca aceștia sa mărturisească Ortodoxia pe față și să se lepede de cumplita erezie a ecumenismului și de trădările de până acum.

Noi suntem datori să luptăm oricând împotriva ereziilor și să apărăm credința, nu doar în vremea antihristului! 

Nepomenitorii se spovedesc și se împărtășesc la preoți care au întrerupt pomenirea. Sfinții ne spun să facem astfel.

Iohannis e un TRĂDĂTOR! Mai nimic din ce face nu face bine.

Iohannis e fals creștin. ESTE ERETIC LUTHERAN! Nu e nici măcar botezat. Nu are ce căuta în biserici și la slujbe ortodoxe!

Același Iohannis e de partea homosexualilor și marxiștilor și e el însuși eretic satanist. Nu e n stare să apere nici o țară. Pr. Ioan a fost păcălit de cineva în privința asta.

Ce ar face sfinția sa dacă ar fi conducător de țară sau patriarh?? Ne-ar prigoni pe noi cei care am întrerupt pomenirea?? Numai atitudine duhovnicească nu e asta.

Poate ne vom lămuri și cine a înțeles greșit până la urmă…

Reclame

Alexandru Cumpănașu cere ministrului de interne să pună în practică proiectul „Poliția școlilor” și vrea să inființeze un ONG-ANTIMAFIE cu reprezentanți în fiecare localitate

Imagini pentru alexandru cumpanasu

Foto – ro.sputnik.md

Alexandru Cumpănașu se va întâlni în cursul acestei zile cu ministrul de interne Mihai Fifor căruia îi va prezenta un proiect legat de siguranța elevilor. Totodată, unchiul Alexandrei Măceșanu îi va cere informații suplimentare legat de solicitările adresate către MAI.

Alexandru Cumpănașu a realizat proiectul ”Poliția școlilor” pentru siguranța elevilor

Unchiul Alexandrei Măceșanu se va întâlni la ora 13:00 cu ministrul de Interne Mihai Fifor căruia îi va prezenta proiectul ”Poliția școlilor”. Alexandru Cumpănașu vrea ca prin intermediul acestui proiect fiecare școală să aibă cel puțin un jandarm, spunând totodată că niciun om nu este atacat precum este el și vrea ca toți politicienii, polițiștii sau judecătorii care au făcut rău să plătească. În plus, Cumpănașu a mai spus că îi va solicita lui Mihai Fifor informații suplimentare despre memoriile pe care le-a depus la MAI.

„Mâine (c.n. miercuri) la ora 13:00 mă voi întâlni cu ministrul de interne pentru a-i prezenta proiectul Poliția Școlilor prin care fiecare liceu să aibe cel puțin un jandarm, dar și pentru a solicita informații suplimentare despre memoriile și solicitările mele de până acum adresate MAI. Dragi români, SISTEMUL MAFIOT a pus tunurile pe mine. Niciun om nu este atacat cum sunt eu! Aparent fără nici un motiv. Însă în fapt cei acre acționează la ordinul statului mafiot știu că în fiecare zi care trece am avansat 1 cm în mijlocul buboiului și este doar o problemă de timp până acumulez suficientă informație pentru a-l detona din interior la cel mai înalt nivel!”,  a scris Alexandru Cumpănașu pe contul de Facebook.

De asemenea, Cumpănașu a anunțat că va fi înființa un ONG-Antimafie. „Pentru început voi înființa un ONG-ANTIMAFIE care va avea reprezentanți până în ultima localitate din țara asta unde românii au fost umiliți, traficați, batjocoriți de statul român și MAFIA din fiecare localitate.”, a completat unchiul fetei de 15 ani.

Sursa:

Alexandru Cumpănașu lansează un proiect pentru siguranța elevilor. Ce îi solicită ministrului de Interne