Cuviosul SOFRONIE SAHAROV contra mitropolitului Ieroteos Vlahos, demascând erezia neo-papismului sau „primus sine paribus”

Arhim. Sofronie Saharov despre „neo-papismul Constantinopolului” – explicația mizei dogmatice uriașe a schismei din Ucraina

Foto – activenews

de Iosif Mihăileanu

Mi-a căzut în aceste zile sub ochi un articol care pune cel mai clar în lumină gravitatea problemei bisericești din Ucraina. Autorul lui este unul dintre marii teologi ai secolului XX și un om sfânt totodată, părintele arhimandrit Sofronie Saharov.
Problema bisericească din Ucraina este conflictul dintre Biserica Ucraineană canonică, care este autonomă în cadrul Patriarhiei Ruse, și Biserica autocefală, care a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului. Acest conflict a rezultat și alimentează, totodată, conflictul mai vechi dintre Patriarhia Rusă și Patriarhia Constantinopolului. Există și o dimensiune politică: marii susținători ai celor două tabere sunt Rusia și, respectiv, SUA, aflate în luptă pentru dominație în lume.
Dar cel mai grav aspect este că în problema bisericească din Ucraina se confruntă două viziuni dogmatice asupra Bisericii Ortodoxe a toată lumea. Fiecare parte implicată, și Patriarhia Constantinopolului, și Patriarhia Moscovei, își fundamentează acțiunile pe câte un model dogmatic al relației dintre bisericile autocefale care alcătuiesc Ortodoxia mondială, iar aceste modele sunt diferite.
Viziunea dogmatică a Patriarhiei Constantinopolului este că Patriarhul ei este deasupra tuturor episcopilor ortodocși din lume, așa cum Papa de la Roma este deasupra întregului spațiu catolic. Într-un document oficial al Patriarhiei din 2014, un mitropolit grec a numit acest statut al Patriarhului de Constantinopol prin formula „primus sine paribus”, adică primul fără egali. Pericolul acestei viziuni asupra Bisericii este atât de mare încât, așa cum am scris în articolul „În fața pericolului schismei din Ucraina, patriarhii Antiohiei și Ierusalimului își dau mâna”, doi patriarhi au stins un conflict vechi de șase ani pentru a face front comun.
Cealaltă viziune este împărtășită de majoritatea bisericilor autocefale, care consideră că Bisericile Ortodoxe autocefale sunt egale în drepturi și responsabilități și Patriarhul de Constantinopol are doar un primat de onoare.

Acest tip de primat a fost numit prin formula „primus inter pares”, adică primul între egali.

Acest conflict este vechi, s-a manifestat și în secolul XX, de exemplu în legătură cu autocefalia bisericilor ortodoxe din Polonia, Cehia și Slovacia, SUA.
De curând, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a publicat o declarație de susținere a viziunii dogmatice a Constantinopolului. Constantinopolul este văzut ca un cap al tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, de la care acestea au autocefalia și căruia trebuie să i se supună. Autocefalia celorlalte Biserici Ortodoxe, a scris Mitropolitul Ierotheos, se află la bunăvoința Patriarhiei Ecumenice, singura care este în realitate deplin autocefală.

Pentru că Mitropolitul Ierotheos Vlachos are un statut foarte înalt între teologii ortodocși contemporani, poate cel mai potrivit răspuns la opinia sa este un articol scris de către arhimandritul Sofronie Saharov, în care părintele Sofronie arată gravitatea erorii dogmatice pe care se fundamentează pretenția Constantinopolului de a fi deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale.

În esență, arhimandritul Sofronie arată că relațiile dintre Bisericile Ortodoxe surori urmează modelul relațiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi, în care niciuna nu este deasupra celeilalte și că Patriarhia de Constantinopol alterează aceste relații dintre Bisericile surori aducând în Biserica Ortodoxă o erezia de tip papală, în care un episcop, precum episcopul Romei, este deasupra tuturor celorlalți episcopi și a tuturor credincioșilor.
Articolul Părintelui Sofronie a fost publicat în Buletinul Exarhatului Patriarhal al Europei de Vest, nr. 2-3/1950, paginile 8-32, în limba rusă, și poartă numele „Unitatea Bisericii în chipul Unității Sfintei Treimi (Învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime ca bază a Eclesiologiei Ortodoxe)”.

Articolul a fost scris în contextul în care mai multe parohii din Exarhatul Patriarhal al Europei de Vest treceau din Patriarhia Rusă în Patriarhia de Constantinopol. Până la urmă, Exarhatul va trece în subordinea Patriarhiei de Constantinopol. În 2018, Constantinopolul a declarat dizolvarea lui, dar deocamdată Exarhatul nu s-a supus acestei măsuri.

Acest articol a fost republicat ulterior fără referirile la Patriarhia de Constantinopol.

Părintele Sofronie Saharov explică întâi că orice deviere în învățătura dogmatică a Bisericii conduce către o îndepărtarea a oamenilor de Dumnezeu și de mântuire. De aceea, este foarte importantă învățătura dogmatică. În diferite momente istorice, un aspect sau altul al învățăturii dogmatice este supus pericolului de a fi schimbat și atunci acel aspect trebuie apărat cu toată puterea.
Tendința Constantinopolului de se considera deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe surori atacă învățătura despre Biserică: „Dogma despre Biserică […] în momentul de față, chiar în adâncurile Bisericii noastre Ortodoxe, este din nou expusă marelui pericol de a fi pervertită, ceea ce poate provoca daune inestimabile lucrării mântuirii și, prin urmare, firește, atenția noastră este concentrată asupra ei.”
Analiza greșelii Constantinopolului se face plecând de la relația corectă dintre Bisericile Ortodoxe autocefale surori. Această relație este modelată după chipul relației dintre Persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, care sunt deoființă și egale în demnitate. De aceea Bisericile Ortodoxe surori sunt egale în demnitate și ele alcătuiesc împreună Biserica:
„Și iată chipul acestei ființări triunice trebuie să ne arate Biserica. Și dacă este să întrebăm în ce forme sau în ce principii ale vieții istorice bisericești putem vedea acest chip, va trebui să răspundem: în două principii, sobornicitatea și autocefalia. Traducând aceste principii în alt plan, putem spune: în dragoste și egalitate, în libertate și deoființime. Aducând toate aceste concepte împreună, obținem: în libertatea dragostei sobornicești și a egalității deoființimii.”
În secolul XX, Constantinopolul a încercat să subordoneze Bisericilor autocefale, iar acestei subordonări în învățătura despre Biserică îi corespunde în învățătura despre Sfânta Treime eroarea subordonaționismului, a ereticului Arie, prin care Fiul era considerat mai prejos decât Tatăl.
După afirmarea teoretică a primatului său, căruia trebuie să i se subordoneze Bisericile autocefale, Patriarhia Constantinopolului a trecut la diferite măsuri practice, intervenind în diferite patriarhii și luând decizii pan-ortodoxe fără să consulte celelalte Biserici autocefale. Aceste acțiuni, în 1950 aflate la început, dar care apoi au sporit ca număr și importanță, i-au dat atunci prilej Părintelui Sofronie să constate indice clar problema „neo-papismul din Constantinopol, care încearcă să treacă extrem de rapid de la etapa teoretică la cea practică.”
Părintele Sofronie este conștient că tendința înălțării lumești nu este nouă: „În general, tendințele papiste în lumea noastră căzută sunt firești. Ele sunt specifice nu numai Romei antice, ci și Estului, unde au apărut de mai multe ori în Bizanț. Cu toate acestea, Dumnezeu a păzit până acum Biserica din Răsărit și aceste tendințe s-au stins fără a încălca pacea adâncă a Bisericii”.
Părintele a identificat tendința Constantinopolului de a introduce în Biserica Ortodoxă statutul de Papă într-un moment în care lucrurile nu erau atât de avansate ca în prezent: „Papismul din Constantinopol, contemporan cu noi, se află încă într-o stare rudimentară”.
El observă că susținătorii poziției speciale a Constantinopolului au evoluat de la a vorbi despre un primat de onoare al lui la „dreptul de instanță supremă de justiție în Biserica Universală, uitând lupta seculară împotriva pretențiilor Romei la acest drept; uitând că tocmai aceste pretenții ale Romei au dus la marea și finala schismă a Bisericilor (1054)”. Profetic, Părintele Sofronie arată legătura dintre pretenția de dominare absolută a Bisericii și Marea Schismă de la 1054, iar astăzi vedem că pretenția Constantinopolului de dominare absolută a Bisericii Ortodoxe poate duce la cea mai mare schismă după cea din 1054.
Un alt punct de actualitate despre care Părintele Sofronie vorbește încă din 1950 este pretenția Constantinopolului de a i se supune întreaga diasporă ortodoxă. În Tomosul de recunoaștere și autocefalie acordat structurii autocefale din Ucraina, Constantinopolul a dispus ca toată diaspora acesteia să intre sub jurisdicția lui. „Proclamând principiul de dezvoltare romano-catolic, ei au rezervat pentru Constantinopol dreptul exclusiv asupra întregii diaspore ortodoxe din lume, negând aceste drepturi pentru alte Biserici autocefale, în raport cu diaspora fiecăreia dintre ele. Neavând niciun motiv pentru aceasta, nici în organizarea canonică a Bisericii, nici în practica ei seculară, ei, asemenea Romei celei dintâi, au început să afirme aceste drepturi nu pe baza canoanelor, ci pe baza poruncilor lui «Dumnezeu Însuși»” – spunea arhimandritul Sofronie.
Gravitatea acestei poziții este aceeași cu gravitatea erorii săvârșite de catolici: „papismul roman a adus structura ierarhică la extrem, evidențiind din întreg trupul Bisericii un anumit episcop ca fiind singurul purtător al infailibilității și, prin aceasta, a pierdut în viața Bisericii chipul existenței Sfintei Treimi, a faptului că aceasta este de o ființă și a egalității Ipostaselor”. Or, dacă Biserica nu mai este după chipul lui Dumnezeu, ea nu mai poate sluji omului să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu.
Părintele Sofronie citează din Enciclica Patriarhului Atenagora al Constantinopolului din Duminica Ortodoxiei din anul 1950, în care acesta a făcut un pas uriaș înspre afirmarea Constantinopolului ca Romă a Ortodoxiei:
„Să trecem la ultima și cea mai importantă expresie a papismului Constantinopolitan, la Enciclica Patriarhului Atenagora, publicată în Duminica ortodoxiei din 1950. Aici vedem o asemănare tot mai mare cu prima Romă, în esență ideea că, dacă Roma cea dintâi a căzut, atunci îi ia locul cea de-a doua Romă, cu aceleași drepturi și aceleași argumente. În această enciclică, Patriarhul Atenagora numește Patriarhia din Constantinopol, „stâlp purtător de lumină”, „bastionul strălucitor al Ortodoxiei și stâncă creată de Dumnezeu”, „veriga, care leagă într-un întreg toată istoria Bisericii Ortodoxe”, „Tronul Universal și Centrul spre care sunt îndreptate privirile întregului cerc al Bisericilor lui Dumnezeu” – centru care grupează și ține toate Bisericile Ortodoxe”.
Părintele Sofronie citează și fragmente în care Patriarhia de Constantinopol este indicată ca o Biserică-Mamă care asigură în mod exclusiv legătura cu Dumnezeu a celorlalte biserici: „doar prin această Biserică-Maică, adică prin comuniunea și contactul cu ea […] se unesc cu trupul Unei, Sfintei, Sobornicești și Apostolicești Biserici”. Și aceasta are dreptul să le ceară spunere celorlalte.
Tot în această Enciclică, se vorbește explicit despre obligația Bisericilor Ortodoxe surori de a-și împlini „îndatoririle” față de Patriarhia de Constantinopol: „Biserica-Mamă, a cărei întreagă existență a fost o luptă neîncetată pentru a păstra credința și virtuțile strămoșilor, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru mântuirea fiecărei comunități creștine, are tot dreptul să ceară față de sine respectul cuvenit al propriilor copii și să aștepte îndeplinirea completă și de bună voie a îndatoririlor lor în raport cu ea”.
Părintele Sofronie remarcă cum Constantinopolul consideră că celelalte biserici ortodoxe sunt inferioare lui: „Constantinopolul – e totul, el este Biserica Universală, iar ceilalți sunt niște părți, și fac parte din Biserica Universală doar pentru că sunt legate de Constantinopol.”
În continuare, Părintele Sofronie pune punctul pe i, scriind explicit că viziunea Patriarhiei Constantinopolului este o erezie ecleziologică, de același tip cu papalitatea romano-catolică și că ea pune în pericol existența Ortodoxiei:
„Trebuie, oare, să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței noastre? Legând, asemenea primei Rome, cu un element local (iar referitor la Constantinopol trebuie să adăugăm, și rasial – grec), dreptul exclusiv la autoritate și dreptul de a învăța în Biserică, el (papismul) ne întoarce la acele vremuri despre care citim în Evanghelie: «Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm” (Ioan 4:20)»”.
Dar Mântuitorul a răspuns la întrebarea femeii samarinence de la Fântâna lui Iacob că nu locul este important, ci adevărul închinării: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui […] Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4, 21, 24)
De aceea Părintele Sofronie scrie că Patriarhul Atenagora greșește atunci când transformă Patriarhia de Constantinopol, adică un element geografic și un element etnic, în garantul Ortodoxiei: „Patriarhul Atenagora pune apartenența la Biserica Universală în dependență de legătura cu Constantinopolul. Altfel am învățat demult să gândim și să credem.”
Citându-l pe Sfântul Pavel, Părintele Sofronie arată că unitatea Bisericii nu se datorează subordonării unui centru unic de conducere, așa cum se dorește Constantinopolul, ci comuniunii în Hristos, prin trăirea într-un unic trup care este Biserica și care are un unic Cap, pe Hristos:
„Când Apostolul Pavel vorbește despre unitatea Bisericii, el nu o face dependentă de subordonarea ei unei singure conduceri, ci de comuniunea cu aceeași pâine a Trupului și a Sângelui Domnului (1 Corinteni 10, 14-17) și de conducerea (cuvântul original vine de la: a sta în capul) Bisericii de către un singur Cap – Hristos (Efeseni 4, 15-16)”.
Părintele Sofronie revine la denumirea de „Biserică-Mamă” pe care Constantinopolul o folosește în raport cu toate Bisericile Ortodoxe autocefale și pe care se bazează o parte din argumentarea poziției dominante a Constantinopolului. Mai întâi arată că acesta numire, chiar dacă ar fi adevărată (deși nu este), nu ar da un drept special Constantinopolului față de alte Biserici, pentru că între mama care naște și copilul care se naște este egalitate de demnitate:
„Patriarhul Atenagora, în această chemare a sa, adresată, după exemplul papilor de la Roma, direct tuturor creștinilor ortodocși din lume de a i se supune, argumentează această cerere categorică cu faptul că Constantinopolul este Maica Bisericilor. Nu vom spune acum în legătură cu cine și în ce măsură Constantinopolul s-a arătat a fi Mamă, să presupunem că el se poate numi cu adevărat Biserică-Mamă pentru toate Bisericile. Oricum, dacă am deduce faptul subordonării din cel al maternității istorice – ar fi o abatere de la triadologia ortodoxă potrivit căreia Paternitatea sau Filiația nu anulează deplinătatea egalității. Cel Născut din ființă este egal cu cel ce Naște. Așa au crezut sfinții părinți (Grigorie Teologul)”.
Părintele Sofronie oferă ca argument foarte clar statutul Patriarhiei Ierusalimului, care, deși este locul de unde a pornit creștinismul, totuși nu are prima poziție în ierarhia onorifică a patriarhiilor, ci a patra poziție:
„Faptul că în viața Bisericii, maternitatea nu a fost recunoscută ca bază nu doar a puterii, dar nici a cinstei, fiecare poate vedea cu cea mai mare claritate din exemplul Bisericii din Ierusalim, care este singura Mamă incontestabilă a tuturor Bisericilor, chiar și a Primei Rome.
Roma se laudă cu mormântul lui Petru. În Ierusalim se află Prealuminatul Mormânt al Însuși Mântuitorului Lumii. Roma se laudă cu „sângele purpuriu” al lui Petru și Pavel. În Ierusalim Și-a vărsat Dumnezeiescul Său Sânge Răscumpărătorul lumii. Roma se laudă cu slava „orașului veșnic”. În Ierusalim a învățat, a pătimit și a înviat Marele Împărat al Slavei – Domnul. Tot acolo, pe Muntele Eleonului, El i-a binecuvântat pe Ucenici și întru slavă S-a înălțat la cer. În același loc, în foișorul din Sion, Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor și a celor care erau cu ei, adică asupra Bisericii Universale. Acolo s-a desfășurat viața Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Tot acolo a avut loc primul Sinod Apostolic, prezidat de Iacov, fratele Domnului. Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, în perioada premergătoare Primului Sinod Ecumenic, el și-a pierdut chiar și independența și era subordonat Mitropolitului Cezareei Palestinei.”
Părintele Sofronie arată că urmarea firească a dorinței de dominație a Constantinopolul este lupta acestuia pentru anularea autocefaliei Bisericilor Ortodoxe surori.
„Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul.”
În continuare, el citează un teolog catolic care se exprimă împotriva autocefaliei bisericilor locale în același mod precum Constantinopolul:
„Iată ce spune S. Tâșkevici în a sa «Învățătură despre biserică»: «În biserica universală, bisericile locale sunt permise ca părți ale unui singur organism, ca niște ramificări care depind de un trunchi central, dar nu ca formațiuni bisericești autocefale complet independente, integrale, autocefale […] În Biserică este permisă consolidarea și slăbirea «centralizării» în funcție de condițiile timpului și ale locului; dar în nici un caz nu vom permite autocefalia completă a Bisericilor Locale: Biserica ar deveni atunci policefală, cu multe capete, ceea ce este de neconceput din punctul de vedere al naturii ei divino-umane […] Nu poate exista decât o singură ierarhie în Biserică; o federație a mai multor ierarhii complet independente contrazice însăși firea ei»”.
Părintele Sofronie arată că motivul pentru care a scris articolul este păstrarea adevărului în Biserica Ortodoxă, iar lupta cu neo-papismul Constantinopolului reprezintă efortul de păstra corectă învățătura despre Biserică, în fața oricărui centru de putere lumească care ar încerca vreodată să își impună dominația asupra întregii Biserici Ortodoxe:
„Luptând împotriva neo-papismului care a apărut în adâncurile Sfintei noastre Biserici, luptăm doar pentru adevărul în sensul bisericesc și veșnic al acestui cuvânt. Noi respingem orice «Romă»: și prima și a doua și a treia, atunci când este vorba de introducerea principiului subordonării în viața Bisericii noastre. Noi respingem atât papismul Roman, cât și Constantinopolitan, și Moscovit, și Londonez, și Parizian, și New Yorkez, și orice tip de papism ca pe o erezie ecleziologică care distorsionează creștinismul”.
El arată că niciun creștin adevărat nu va accepta această dominație a Constantinopolului:
„Dacă acum, în enciclica sa, Preafericitul Patriarh al celei de-a doua Rome vorbește despre legătura cu catedra din Constantinopol și supunerea față de ea ca despre o condiție obligatorie a aflării în Biserica Universală, atunci cine dintre adevărații creștini, care se închină «în duh și în adevăr», va accepta acest cuvânt?”
Pretenția Constantinopolului este la fel de absurdă precum pretenția Romei, arată Părintele Sofronie, căci orice centru de putere lumească poate dispărea și, dacă el ar fi unica legătură cu Dumnezeu, atunci ar însemna că această legătură dispare odată cu acel centru:
„Dar dacă, să presupunem că, din cauza uneia sau a altei catastrofe, ar dispărea de pe fața pământului prima și a doua Romă, ar rămâne oare lumea fără o legătură adevărată cu Dumnezeu, pentru că verigile care ne fac legătura cu El au dispărut? Nu, acesta este un glas străin (Ioan 10, 5). Aceasta nu este credința noastră creștinească.”
Spre finalul articolul, Părintele Sofronie reamintește că învățătura despre Biserică nu poate să contrazică învățătura despre Sfânta Treime, deoarece Biserica poartă chipul Sfintei Treimi și trebuie să Îl transmită credincioșilor:
„În acest eseu am încercat să vorbim despre faptul că învățătura despre Biserică nu poate contrazice învățătura ortodoxă despre (Sfânta) Treime; că și în existența Sa istorică ea trebuie să poarte chipul unității Treimice Dumnezeiești”.
Articolul Părintelui Sofronie lămurește foarte clar care este adevărul despre relațiile între Bisericile Ortodoxe locale. Deși Părintele Sofronie este un teolog uriaș și un mare sfânt, de 70 de ani de la scrierea acestui articol clar și puternic, argumentele lui sunt ignorate de toți teologii Patriarhiei Constantinopolului și de unii din alte Biserici, în special grecofone, între care Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos. Aceasta arată cât de adâncă este această problemă și cât de greu va fi ca ea să se rezolve.

9 gânduri despre „Cuviosul SOFRONIE SAHAROV contra mitropolitului Ieroteos Vlahos, demascând erezia neo-papismului sau „primus sine paribus”

  1. Danielvla
    Mă iertaţi! Am o rugăminte :dl. Mihai Silviu Chirilă mi-a îngăduit în final să avem un dialog pe marginea a ceea ce învață Părintele Sava. Îi mulțumesc pt. acest lucru.
    Eu nu mă pricep la tastatură. Mă folosesc de ea conjunctural ,cu ocazia acestor probleme ivite în Biserică.
    S-ar putea să nu fie publicat pe site-ul dânsului și atunci eu sunt nevoit să le copiez de mână,preventiv ,pt. a le salva,pt. ca apoi să le public la dvs. ,ca drept la replică și această procedură îmi ia mult timp. De aceea vă rog pe dvs. dacă doriţi să mă ajutaţi ,după terminarea textului ,să mi-l trimiteţi dvs. și la rubrica de comentarii de pe site-ul dânsului, la articolul ,, Întrebare pt. monahul Sava …” . Dacă se poate.
    Vă rog să mă iertaţi și dvs. și dl.Mihai.
    Vă mulțumesc!
    Pt. dl. Mihai

    Vă mulțumesc.
    Am să încerc să vă răspund.
    ,,Întreruperea pomenirii se face pt. a-i atrage atenția ierarhului că a greșit și a-l determina să se îndrepteze ” ,spuneţi.
    Dacă întreruperea pomenirii s-ar face numai pt. acest motiv, atunci tot ce aţi scris dvs. ar fi corect. În această variantă.
    Dar întreruperea popomenirii ( și a comuniunii) ,are loc și pt. alt motiv :
    îngrădirea de erezie.
    Părintele Theodoros Zisis învață: ,, S-a dovedit că termenul îngrădire , cu toate că este corect și canonic ,creează neînţelegeri și oferă ocazia celor rău intenţionaţi să îi confere extensii semantice pe care nu le are.
    În orice caz, și în cadrul canonului ponderea semantică vizează întreruperea comuniunii ,a pomenirii, care este determinată și clară ca sens și nu permite interpretări greșite și extensii. Noțiunea de zid le permite ecumeniștilor să susţină că se ridică un zid care separă de Biserică., în timp ce, după cum am arătat., zidul se ridică pt. a ne separa de erezie și de pseudoepiscopi…” .
    Acuma eu întreb : dacă un membru al Bisericii , teolog sau neteolog ,conștient sau mai puțin conștient de problemele din Biserică, dacă nu se îngrădește de erezie, nu rămâne în erezie /în comuniune cu erezia/părtaș la erezie ?
    Nu vorbesc de gradul de vinovăţie sau nevinovãţie/neștiinţă.
    De aceea spun că , nu este vorba de cuget ,ci de comuniunea cu erezia ,când e vorba de părtășia la erezie.
    Dacă nu te îngrădești de erezie, ești în erezie. Dacă nu întrerupi comuniunea cu erezia, ești în comuniune cu ea !
    Indiferent de cuget.
    – ,, Consecința celor învățate de monahul Sava este afirmarea indirectă a ideii că Duhul sfinţește Tainele pt. osânda întregii plirome care încă nu s-a îngrădit de erezie.
    Altminteri de ce ar face Taine valide ,de vreme ce sunt luate numai de către ,,eretici” ?
    Duhul Sfânt sfinţește Tainele spre mântuire . Nu e vina Lui pt. felul cum se împărtășesc oamenii.
    Problema este că cei care se află în comuniune cu erezia, nu mărturisesc ortodox ,pt. că sunt părtași la erezie /în comuniune cu erezia. Sunt în erezie, neîngrădiţi de ea.
    Nu discutăm aici de cugetul lor , de vinovăția lor ,de aspecte care nu ţin de competenţa noastră. Asta este de competenţa unui Sinod și ţin de Judecăţile lui Dumnezeu.
    Pe noi ne preocupă erezia, lupta cu ea , faptul că prin comuniunea cu erezia, ne împărtășim cu Sfintele Taine ,cu o mărturisire de credință neortodoxă/eretică.
    Această situație au creat-o în Biserică Ierarhii ecumeniști. Este vina lor ,evident. Dar este o situație de cernere ,îngăduită de Dumnezeu ,după neștiutele Lui Judecăţi.
    Problema nu se pune așa : ,,că Tainele sunt luate numai de către ,, eretici ” „. Ci că sunt luate într-o stare de comuniune cu erezia.
    Problema noastră este erezia ,nu judecarea aproapelui ,căci nu suntem noi în locul lui Dumnezeu.
    În continuare, spre exemplificare ,am să citez ceva din mărturisirea Părinţilor georgieni alcătuită în 1997 :
    ,, Biserica Ortodoxă, participând la activitățile CMB ,își declară consimțământul faţă de toate învăţăturile și activitățile CMB. Chiar prin acest mijloc ea devine parte a minciunii și a tuturor greșelilor Consiliului. Ea devine eretică în măsura în care Consiliul însuși este eretic.
    Această erezie pătrunde și mai adânc în Trupul Bisericii prin participarea ierarhiei în diverse forme de îîmpreună-celebrări liturgice oficiate de instituțiile Consiliului în decursul activităților lui obișnuite.
    Biserica Ortodoxă Georgiană (BOG) a fost membru activ al CMB ,un răstimp destul de îndelungat (din 1962). Această participare intensă ,manifestată în activitățile ierarhilor din treptele superioare ,este calea de cădere în erezie sau mai degrabă, este în fond deja în erezie.
    Atât în numeroasele apariții publice, cât și ex cathedra ,ierarhii din treptele superioare ale BOG s-au arătat a fi apologeţi și propovăduitori ai ereziei ecumenismului. La Sinodul Local din 1995 participarea în această mișcare a fost înregistrată în documentele oficiale și confirmată de autoritatea ecleziastică. Prin acest mijloc, erezia a fost clar inserată în Trupul Bisericii Locale Georgiene.
    Când Biserica începe în orice grad să accepte învăţături eretice (BOR le-a acceptat acuma Sinodal ! n.m.) ,atunci harul mântuitor părăsește comunitatea (atenţie ! Nu vorbește de Taine invalide ,ci de harul mântuitor) ,deoarece mântuirea pt. membrii ei devine imposibilă (de ce? Pt. părtășia la erezie /pt. comuniunea cu erezia-n.m.),chiar dacă ei și-ar da vieţile pt. convingerile lor.
    Există doar două căi de scăpare din situația care a apărut în BOG :fie Biserica renunţă la greșeala sa, fie cei care își doresc mântuirea părăsesc adunarea celor necredincioși (adică se îngrădesc de erezie, de eretici ,de ecumeniști -n.m.). (…)
    Așa că ce-i rămâne de făcut unui creștin ortodox care își caută mântuirea, care este sigur că această mântuire nu este posibilă fără o adevărată credinţă ,liberă de monstruozitatea ereziei?
    ,,…iar ei au plecat din faţa sinedriului ,bucurându-se că s-au învrednicit, pt. numele Lui ,să sufere ocară ” .(Fapte 5,41) ” .

    Apreciază

    • Adica sa trimit eu comentarii in numele dvs pe site-ul lui M. S. Chirila?!
      Nu cred ca e in regula…
      Dar un text se poate copia foarte usor. Dupa ce se selecteaza, se da clic dreapta pe el si „Copy”. Apoi se da tot clic dreapta si se alege „Paste” in locul nou unde vreti sa fie (o rubrica de comentarii de ex.) si gata. Ce e asa greu?
      Selectarea textului se face de mana, tragand cu clic stanga de la inceputul pana la coada textului si de obicei se albastreste. Pt o pagina unde e numai textul (pagina de Word) se selecteaza si cu clic stanga si Ctrl + A.
      Pe urma Copy etc…
      Dar pt comentarii selectarea se face manual.

      Apreciază

  2. Mă iertaţi!
    Eu nu am calculator, scriu de pe un telefon și acela cu probleme….
    Știu că cererea mea a fost cam deplasată. De aceea …,iertați-mă !
    Am să scriu direct acolo.
    Dacă se poate să comunicăm bine ,dacă nu…,iarăși bine!
    Doamne ajută!

    Apreciază

    • Am zis ca nu prea mai vreau sa scriu pe acolo, din simplul motiv ca imi cenzureaza unele comentarii si nu mi se pare corect.
      Ar putea aparea situatii din astea, de cenzura, si la cele scrise de dumneata si postate de mine. Ar iesi probabil discutii..
      Plus ca cele scrise ar putea sa nu corespunda convingerilor mele si… nu mi se pare normal sa promovez o idee cu care nu sunt de acord.
      Inteleg ca e mai usor de scris la mine pentru ca se aproba automat comentariile celor carora le-am dat acceptul sa scrie.
      Dar, se poate scrie pe hartie ideea si apoi transcrie in rubrica de comentarii a domnului Chirila.

      Apreciază

    • H.D.,

      si de pe telefon ( daca e cu atingere pe ecran) poti face asa:
      1. te duci acolo unde vrei sa lasi comentariu .
      2. scrii in casuța ce ai de scris
      3. cand ai terminat , selectezi textul inainte sa apesi pe ” post coment” .
      4 . cum selectezi : apesi pe ultimul cuvant din text…se inroseste si are 2 buline …apesi pe bulina din stanga si tii apasat si te duci cu ea in sus pana se selecteaza tot textul !
      apoi imediat iti apare o mica mica imagine ca o foaie….apesi pe ea si se face copiere automat…
      5. postezi comentariul
      6. te duci in meniu…la word sau la mesagerie si cand dai sa scrii in casuta iti apare iara o mica imagine cu o foaie…apesi pe ea si tre sa-ti dea automat textul salvat mai nainte .
      🙂 nu stiu daca ai inteles ceva…
      in fine…succesc 🙂

      Apreciază

  3. Aș mai completa ceva, pt. dl.Mihai S C

    – ,,Această eroare gravă se datorează postulării ideii că întreruperea pomenirii este obligatorie în cazul celor care se trezesc în comuniune cu cei ce propovăduiesc erezia, încă necondamnaţi ” , spune dânsul.

    Eu aș spune așa : întreruperea pomenirii /îngrădirea de erezie este o datorie sau este obligatorie pt. toţi cei care nu vor să fie în comuniune cu erezia ,adică părtași la erezie, adică în erezie. Asta e valabil pt. toţi care s-au trezit în comuniune cu erezia /părtași la erezie, fără voia lor, lucru de care se fac vinovaţi ierarhii ecumeniști, care au introdus cu viclenie și samavolnic erezia în Biserică, fără acordul pliromei.
    Este obligatorie pt. toţi cei aflaţi în comuniune cu ea sau pt. toţi cei aflaţi în erezie, care vor să se îngrădească de ea. Fără îngrădirea de erezie, acuma când ea a fost legiferată, impusă cu forţa , cum să scapi de ea ,dacă nu te îngrădești de ea, dacă rămâi în comuniune cu ea, dacă nu te delimitezi de ea?

    – ,,…asta înseamnă că poporul grec a fost comunist? ” întreabă dl. Mihai.

    Este important cum formulăm întrebarea …!

    Eu nu aș intreba dacă poporul grec sau român au fost comuniste ,ci dacă ele au fost în comunism.
    Da ,ele au fost în comunism ,…,în diferite grade.
    La fel cum și acuma, credincioșii din Biserică ,aflaţi în comuniune cu ecumeniștii, se află în erezie /în comuniune cu erezia ,dacă nu se îngrădesc de ea.
    Comuniunea cu erezia /părtășia la erezie. este o problemă de credință, care pune în pericol mântuirea sufletului. Privește mărturisirea de credință a credinciosului. Nu este aderenţa la o platformă politică sau alta. Este o problemă cu implicaţii soteriologice.
    Ca să fiu mai pe înţeles ,am să mă folosesc de un exemplu /citat :
    ,,Ecumenismul ? Erezia tuturor ereziilor. Căderea BISERICII prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserică, fie ei arhierei ,preoţi de mir ,călugări sau mireni.Înapoi la Sfânta Tradiţie , la Dogmele și Canoanele Sfinților Părinţi ale celor șapte Sinoade Ecumenice ,altfel la Iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu !”.

    Deci ce spune Părintele?

    ,,Căderea Bisericii prin slujitorii ei !!!”.
    ,,…înapoi la Sfânta Tradiţie …,altfel la Iad cu arhierei cu tot…”.
    Deci nu căderea ierarhilor ,ci a Bisericii, a pliromei ,a celor aflaţi în comuniune cu erezia sau în erezie.
    Nu spune: …altfel la Iad cu arhiereii (cu ecumeniștii) , ci…,la Iad cu arhierei cu tot. Adică arhiereii îi trag și pe ceilalți după ei. Nu după /prin cugetarea lor neapărat (al celor aflaţi în comuniune cu ei) ,ci prin comuniunea păstrată cu ei.
    Părintele vorbește de căderea Bisericii (la fel și Părinţii georgieni ) ,nu de căderea doar a ierarhilor ecumeniști, în sensul că ecumeniștii îi trag după ei și pe cei aflaţi în comuniune cu ei /cu erezia. Adică îi întinează cu erezia, îi face părtași la mărturisirea lor de credință eretică .Adică îi ţin în erezie, pe toţi cei aflaţi în comuniune cu ei / cu erezia . Adică acea parte din Biserică aflată în comuniune cu erezia /în erezie.
    Iar părinţii georgieni spun că nu există decât două posibilităţi de a ieși din această situaţie : fie Biserica renunţă la greșeala sa ,fie cei care își doresc mântuirea părăsesc adunarea celor necredincioși /se îngrădesc de erezie adică.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s