Despre necesitatea citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la început de an – Înainte sau după Sfânta Liturghie? – Completare

Pr. Iustin Pârvu citind Molitfele Sfântului Vasile cel Mare – 01.01.2012

 

Reiau articolul de anul trecut, cu o completare:

Cuvântul molitfă (molitvă, moliftă) vine din slavonul molitva, care înseamnă rugăciune.

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt rugăciuni de alungare a demonilor, dar în același timp și blesteme adresate acelorasi entități. Există molitfe de alungare a duhurilor scrise și de Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ele trebuie citite de preoți cu pregătire specială (viață de post și rugăciune), dar și credincioșii care le solicită trebuie să se pregătească de asemena cu post, spovedanie etc. În prezent există tot mai  puțini preoți care acceptă să le citească (la cerere sau la început de an).

În afara situațiilor grave, când în mod obișnuit se solicită rostirea respectivelor rugăciuni, în mai multe zone din România s-a împământenit obiceiul de a se citi pe 1 ianuarie (când este și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare) în biserici, asupra tuturor credinciosilor participanți la Sfânta Liturghie.

Disputele în privința citirii sau necitirii acestor molitfe au început după 17 februarie 2011, atunci când Sinodul BOR a dat următoarea hotărâre:

„Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.”

Pentru mulți preoți, această hotărâre a Sinodului „înțelepților” ierarhi ai BOR, a venit ca o izbăvire. Pe mulți i-am auzit exprimându-și satisfacția că nu vor mai fi nevoiți să citească, asupra credincioșilor „îmbuibați cu mâncare și băutură” după noaptea de revelion, niște blesteme care în mod normal ar trebui citite unor veritabili asceți în devenire, la cerere și pe persoană fizică… Ba chiar pe unul l-am auzit spunând că răsuflă ușurat după decizia Sinodului.

Ce să facem părinților… Grea lupta cu încornorații! În 2011 v-a eliberat Sinodul. Pe mulți părinței îi va fi mustrat conștiința că îl blestemau pe diavol să iasă din burțile turmelor gurmande, dar credincioase. Vă dați seama cât se chinuia Scaraoțchi să iasă dintre bucatele îngurgitate de evlavioșii ortodocși? Greu…

Dincolo de tonul ironic, voi încerca să aduc câteva contraargumente împotriva celor ce contestă necesității citirii acestor rugăciuni.

Trec peste faptul că cel ce a propus interzicerea exorcismelor Sfântului Vasile cel Mare pe 1 ianuarie este un fost(?) episcop care s-a dovedit el însuși atacat de diavolii ignoranței, necunoașterii, ai judecării nedrepte (cazul Tanacu) și ai… desfrânării cu bărbați.

Principalele argumente aduse de contestatarii molitfelor sunt:

1 – faptul că trebuie citite în zi de post (pe 1 ianuarie nu se ține post);

2 – că trebuie citite individual, la cerere;

3- că participanții (credincios și preot) trebuie să se pregătească cu post și spovedanie;

4 – că această practică nu e aprobată de Sfântul Sinod și nu se practică în alte părți ale Ortodoxiei. 

Să încercăm niste răspunsuri:

La argumentul nr. 1… ce face un preot căruia i se solicită citirea molitfelor de către un credincios cu probleme, în această perioadă? Îl va pune să țină post aspru, eventual post negru?? Dar ia citiți aici:

„Dacă deschidem Tipicul cel Mare (al cunoscutului Părinte ierusalimitean Sfântul Sava cel Sfinţit † 531), devenit normativ în întreaga Biserică Ortodoxă, după care sunt săvârşite până astăzi majoritatea slujbelor din mănăstirile ortodoxe, citim aproape aceleaşi cuvinte: În ştiinţă să ne fie încă şi acestea: că de la Naşterea Domnului Hristos până la Sfintele Arătări ale lui Dumnezeu (Epifania sau Boboteaza – n. adm.) nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi nici în Biserici şi nici în chilii.” – ziarullumina.ro

Așadar, dacă Sfinții Părinți spun că nu este post în această perioadă, eficiența molitfelor citite asupra unui credincios, NU poate fi condiționată de lipsa acestuia (a postului)!

Dar oricum, credincioșii care merg în dimineața de 1 ianuarie la slujbă, mai mult ca sigur, vor fi fiind dintre cei care nu abuzează de mâncare și băutură în noaptea dintre ani. Și în mod  normal, nimeni nu gustă nimic până după Sfânta Liturghie.

La argumentul nr. 2, celor care spun că rugăciunile de alungare a demonilor trebuie citite individual unei singure persoane și la cere, le dau un răspuns mai lung. Textul l-am postat și în articolul: Dovada că Molitfele Sfântului Vasile cel Mare au putere nu numai asupra diavolilor din cei posedaţi, la propriu, ci şi asupra celor care îi stăpânesc pe sectanţi şi nu numai dintr-un singur loc, ci din mai multe

Când popa Ioja Sinesie, de prin părțile Aradului, era întrebat, de colocatarii de pe priciuri, de ce a fost arestat, el răspundea, ca și cum ar fi vrut să se dezvinovățească:

– Păi, ce să fac, taică, dacă mă năpădiseră sectanții? Că eu nu știu teologhie d-asta domnească, precum sfinții părinți de deasupra mea!

Se referea la niște preoți catolici pe care îi considera sfinți fiindcă-i tot auzea vorbind despre teologie într-un fel din care el nu pricepea nimic. Și gradul lui de admirație era direct proporțional cu cel al neînțelegerii.

– Lasă-i părinte, pe sfinţii ăia și zi-ne cum a fost cu sectanții care te-au năpădit! insistau niște țărani de prin alte județe ale țării.

– Păi, uite-așa! Cum vă ziceam, ei mă dovedeau cu vorba, că vorbeau ca din carte, cu numere de versete din Biblie și multe altele pe care le uitasem de mult. Și atunci, ce să fac?

Bătrân1 și uituc cum eram, știind doar Sfânta Liturghie pe dinafară, mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând.

– Și tare s-or mai fi sinchisit ei de blestemele Sfântului! îl luă peste picior un țăran cu credință mai îndoielnică.

– Ba nu, taică! S-au sinchisit și chiar foarte tare!

– Adică, părinte? întrebă un moldovean mai sfios.

Adică s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

– Și?

– Și asta-i! Că d-asta ajunsei și eu în închisoare, fraților. Că blestemul se duce unde-i trimis de popă, dar se și întoarce peste cel ce l-a trimis. Și, dacă popa-i nevrednic, cum am fost și eu, vai de nevrednicia lui! Și deci, de-a mea. Așa că d-aia trag eu acuma ce trag, aici, în temniță! (desigur, se subânțelege că părintele fusese condamnat de către comuniștii atei din așa-zise „motive politice“ și nu din rațiuni canonice, n.n). Că mi-a zis preoteasa să nu mă apuc de așa ceva, că doar aveam și eu multe păcate. Daʼ n-am ascultat-o. Cum să-i las eu pe nemernicii ăia să mă biruie pe mine, slujitorul Domnului? Nu trebuia eu să-L apăr?

– Daʼ chiar așa, părinte! Ucigându-i? Nu zice porunca a cincea să nu ucizi?

– Ba da, daʼ nu eu i-am ucis, ci cuvântul Sfântului Vasile, că și el, tot pe Domnul slujește!

– Daʼ și sectanții zic că slujesc pe Domnul, și atunci cum e? se mai auzi alt rob al Domnului întrebând.

L-or fi slujind ei, daʼ nu cum îi place Lui; așa că, Domnul le arată calea cea bună, luându-i din lumea aceasta și-ndreptându-i spre cealaltă.

– Daʼ cu ce preț, părinte?

– Cu prețul lor și al meu, nevrednicul; că pentru asta plătesc eu cu libertatea.

– O fi atunci și cum zici, părinte, da-i înfricoșător! m-ai adăugă țăranul care-l iscodise, retrăgându-se pe prici, lângă ceilalți.

Părintele Ioja, tulburat, se furișă și el sub un prici, ca să-și facă rugăciunile și canonul, murmurând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!“.

Atâta doar, fără să ceară ceva pentru el. Și nu înceta nici când era scos cu toți ceilalți ca să se plimbe în cerc în curtea arsă de soare. Buzele i se mișcau mereu și atunci, rostind aceeași formulă.

Odată, însă, când se întorsese foarte tulburat de la plimbare și fu întrebat ce i se-ntâmplase, mărturisi rușinat că-n timpul plimbării în cerc, îi  venise deodată să întrerupă rugăciunea și să cânte conga2.

– Mare ispită! mai suspină el. Cel rău nu-mi dă pace nici măcar aici, unde-mi ispășesc păcatul!

Cei care-l vedeau mereu murmurând, cu capul plecat, se întrebau până când și cât va mai avea de ispășit popa. ”Numai Dumnezeu știe!” murmurau cei care auziseră că fusese osândit la temniță grea pentru ”ajutor legionar”. ”Și mai e și tuberculos, în ultimul hal!” oftau țăranii din jurul Aradului.

Dar lui nici nu-i păsa. Cu o cușmă spartă în vârful capului, prin care-i ieșea părul alb și cu o pereche de ochelari legați cu sfoară pe după urechi, aplecat de spate, își ducea osânda fără alt gând decât acela că tot ce pătimește se petrece numai cu îngăduința Domnului. De aceea nici nu cerea altceva în rugile sale, decât să-l miluiască.

Și totuși, odată, mai ceru ceva, dar nu lui Dumnezeu, ci preoților catolici, iezuiți, doctori în teologie și alte științe, care stăteau pe priciul de deasupra lui.

Auzindu-i cum discutau cu alți tineri, despre Dumnezeu, dogme și adevăruri mai puțin înțelese de el, ieși de pe priciul lui și le zise, privindu-i umil:

– Iertați-mă, cinstiți părinți! Eu sunt cel mai prost popă ortodox din lume și aș dori să-mi spuneți și mie ceva teologhie, că…

Și din ochi i se revărsa atâta lumină încât părinții iezuiți rămaseră muți. Ce să-i spună ei „celui mai prost și mai păcătos popă ortodox din lume”?…

– Părinte! încercă unul să rostească…

Dar vorba i se opri în gât și părintele Sinesie, stânjenit și el că-i întrerupsese din discuție, se retrase încetișor la locul lui, lăsând să dispară din fața lor ochelarii legați cu ață și căciula spartă.

– Ce să-i spunem noi despre teologie unui om ajuns în pragul sfințeniei? exclamă mai târziu unul dintre iezuiți, privind întrebător la ceilalți.

Dar, în afară de o lungă, foarte lungă tăcere, nu primi nici un răspuns.

(Marcel Petrişor – Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Editura Vremea, 2008, pag. 57-59)

Deci spune părintele Sinesie:mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând”.

Le-a citit asupra mai multor oameni, care nu erau îndrăciți, cu spume la gură (sufereau de altă formă de îndrăcire). Nu le-a citit la cerere ci ca o armă împotriva dracilor arhiconi. Le-a citit de mai multe ori, (respectând rânduiala și alegând zilele de vineri, adică de post, când probabil postul nu era oprit). Le-a citit de la distanță. Efectul a fost garantat: „…s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

Răzbunarea diavolilor totuși a existat, părintele fiind închis pe motive politice, dar… finalul a fost, câștigarea stării de sfințenie, prin nevoință, și a cununii de martir, pentru preotul respectiv.

La argumentul nr. 3 – În privința postului individual am arătat la punctul 1 că nu este perioadă de post între 25 decembrie și 4 ianuarie și nu se poate condiționa citirea și eficiența molitfelor de obligativitatea ținerii unui post aspru, când Biserica nu permite post aspru într-o perioadă de bucurie.

În privința spovedaniei, cine poate acuza în avans credincioșii practicanți de lipsa acesteia?!

Argumentul 4 poate fi de asemenea combătut. Că această practică nu există în alte Biserici Locale ale altor popoare, nu are nici o relevanță. Nici Sfântul Maslu nu se oficiază în alte parți ale Ortodoxiei la fel ca în România. La noi se face regulat, în zilele de post, dar și duminica după Sfânta Liturghie, pe când în celelalte patriarhii, doar la cerere și/sau numai pentru bolnavi trupește.

Nu vorbim de o practică greşită, ci mai degrabă de o relaţie specială, de o evlavie a poporului român la acest sfânt al cărui nume, cel puţin înainte, era foarte des întâlnit în rândurile bărbaţilor. Nu exista familie de ţărani care să nu aibă cel puţin un ,,Vasile,,  în familie. Tocmai de aceea, românii erau încredinţaţi că prin aceste rugăciuni speciale, făcute de ziua Sfântului, vor fi ocrotiţi de ,,cel rău,, nevoit să plece din casele lor, din gospodăriile lor, de la răspântii, departe în loc pustiu. 

Consider că mai de luat în calcul este voința poporului, care cere molitfele Sfântului Vasile decât discernământul unor pseudo-ierarhi (încă din 2011 erau pseudo), nedrepți și trădători ai credinței. Iar dacă privim mai atenți la înfățișarea lor, cu excepția câtorva mai bătrâni, am putea spune că îmbuibarea face casă bună cu distinșii chiriarhi. Numai că aceștia îmbuibați fiind, nu numai că nu solicită citirea molifelor, fie și în afara rânduielii, dar sunt chiar adversari ale acestui tip de rugăciuni.

Efectul? Demonizarea din ce în ce mai evidentă a păturilor conducătoare și bisericești și politice, cu repercursiuni negative, și directe în popor.

Și da, este demonizare în rândul ierarhilor, căci numai așa se explică trădările și ereziile la care aderă pe bandă rulantă mai-marii Bisericii. Căci nu poți să fii decât demonizat să semnezi erezii în Creta și să vii în țară pretinzând că ești ortodox.

Pe lângă toate acestea, se ignoră efectul pe orizontală al Harului. Pentru că în orice rugăciune rostită se invocă pogorârea Harului, ajutorului lui Dumnezeu direct sau indirect, prin sfinți. Și așa cum am amintit mai sus, țăranul român și poporul simplu în general avea și are convingerea că „puterea” Sfântului Vasile alungă demonii nu numai din oameni, dar și din locuri, case etc. Asta înțeleg prin efectul pe orizontală. Iar în privința exorcizării oamenilor, molitfele ceartă și alungă vrăjmașii netrupești nu numai din cei cu probleme grave (posedații ce au crize periodice), ci și din orice om ce este stăpânit mai mult sau mai puțin de o patimă.

Iată niște fragmente spre exemplificare: 

„Teme-te, fugi, pleacă, depărtează-te diavole necurate şi spurcate, cel de sub pământ, din adânc, înşelătorule, fără de chip, cel văzut pentru neruşinare, nevăzut pentru făţărie, ORIUNDE EŞTI sau UNDE MERGI, de eşti însuşi Veelzevuv sau cela ce scuturi,…”

Ce înseamnă „ORIUNDE EŞTI”? Şi ce înseamnă „UNDE MERGI”?
Şi iată şi continuarea:

„de te arăţi ca şarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care năvăleşti înfricoşând, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţă sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de desmierdări; ori eşti desfrânat, ori rău mirositor, ori poftitor, ori făcător de desfătare, ori fermecător, ori îndemnător spre dragoste necurată, ori ghicitor în stele, ORI ŞEZI ÎN CASĂ, ori eşti fără de ruşine, ori iubitor de vrajbă, ori fără de astâmpăr; sau te schimbi cu luna, sau te întorci după un oarecare timp, sau vii dimineaţa, sau la amiază, sau la miezul nopţii, sau în orice vreme,”

Deci se izgoneşte diavolul nu numai din cel îndrăcit, ci şi din alte locuri, inclusiv din casa în care locuieşte!
Şi se mai vede că rugăciunea face referire la diavolii care induc anumite patimi: râs, dezmierdări, desfrânări, pofte, desfătări, farmece, îndemnuri spre dragoste necurată, ghicitorie în stele, lipsa ruşinii, iubitor de vrajbă…
Mă îndoiesc că toate acestea îl stăpânesc pe un biet posedat.

Şi iată şi un fragment din rugăciunea a treia:

„Izgoneşte din sufletul lui toată neputinţa, tot duhul necurat, scuturător, de sub pământ, din foc, împuţit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfrânat, tot diavolul necurat, întunecat, fără de chip, fără de ruşine.”

Iubire de aur, de argint… patimi care pe un biet posedat, zguduit periodic de spasme, chiar că nu-l mai interesează.
Nu mai amintesc de celelalte locuri pomenite în rugăciuni (de sub pământ, din adânc, din mlaştini etc), căci veţi spune că fac referire la locurile de provenienţă ale diavolilor. Cred că ce am arătat aici este suficient!

Și de asemenea, cred că am adus suficiente contraargumente celor ce sunt împotriva citirii acestor exorcisme la început de an.

******

Dar, pentru că au apărut alt fel de contestatari ai acestui obicei împământenit la români, dar de data aceasta nu din rândul preoților și ierarhilor care se îngrozesc de citirea molitfelor, ci din rândul părinților mărturisitori împotriva ecumenismului, mă străduiesc să dau un răspuns și sfințiilor lor, nădajduind să nu produc supărare.

Principalul argument critic este împotriva citirii molitfelor după Sfânta Liturghie. Mai sunt și altele, pe care nu le mai reiau.

Le puteți citi la articolul: Este bine să se citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie?!

Încerc doar niște răspunsuri: 

  1. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare are ca scop împărtășirea credincioșilor. Adevărat! Dar de unde reiese că accentul este pus pe 1 ianuarie pe Molitfe și nu pe împărtășirea credincioșilor? Din râvna pe care credincioșii o au pentru ascultarea acestora? Nu cred ca e un argument viabil. Nu cred că e o schimbare a priorităților și nu anulează nimeni Sfânta Euharistie.
  2. De ce nu poți spune unor credincioși ce s-au împărtășit cu Hristos „ieși diavole”? Dar oare nu spune textul molitfelor: „de te arăţi ca şarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care năvăleşti înfricoşând, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţă sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de desmierdări;….” sau „Izgoneşte din sufletul lui toată neputinţa, tot duhul necurat…… poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint,…”    Știut este că după momentul cuminecării cu Sfintele Taine, ortodoxul este uneori atacat de vrășmași, prin spaime năluciri și tot felul de ispite, în semn de răzbunare pentru darul dumnezeiesc ce l-a primit omul la Sfânta Liturghie. Și dacă demonii stau în preajma persoanei ce s-a împărtășit așteptând să-i creeze vreo ispită, DE CE nu pot fi ei exorcizați?? Am arătat mai sus că nu numai din interiorul trupul este alungat diavolul, ci și din preajma lui.    Iar dacă prin împărtășire, patimi ca iubirea de argint sau altele, observăm după un oarecare timp că revin  sau nu dispar din viața ortodoxului cuminecat, oare nu înseamnă că dracii întreținători ai acestor patimi rămân în preajmă sau chiar nici nu ies așa usor din om, cel mult patimile respective estompându-se în orele de după primirea Sfintelor Taine? Și atunci aceștia nu trebuie exorcizați și ei, pentru a ajuta credinciosul și a completa efectul Euharistiei?
  3. Sfântul Vasile cel Mare a scris Sfânta Liturghie cu scopul de a se împărtăși credincioșii participanți la slujbă, dar n-am auzit să fi interzis vreun timp în care să fie citite Molitfele sale.
  4. Decât să găsim un argument contra exorcismelor pe 1 ianurie în suprapunerea sărbătorii Tăierii împrejur a Domnului cu ziua Sfântului Vasile cel Mare, fără de care cea de-a doua nu ar fi beneficiat de o Sfântă Liturghie, mai bine ne-am gândi că este o ocazie dată de Dumnezeu spre cinstirea și a Sfântului Vasile, prin citirea rugăciunilor sale, pe lângă praznicul împărătesc al Tăierii Împrejur a MÂNTUITORULUI.
  5. Tocmai că în Molitfelnic nu există o rânduială special menționată pentru timpul de citire al Molitfelor, poate fi un argument că nu este interzis nici când să fie citite. Am arătat mai sus că textele Molitfelor NU prevăd exorcisme doar pentru cazuri speciale de demonizare, ci pentru tot felul de patimi! Într-o perioadă în care Biserica dezleagă la mîncare de dulce, NU este un non-sens a suține practica citirii Molitfelor nici înainte, nici după Sfânta Liturghie și nici în alt timp în care se obișnuiește a se mai face.

Este suficient să privim la „evoluția” societății românești, care numai evoluție nu e, din 2011 încoace pentru a vedea că, dimpotrivă, mai mult rău a adus NECITIREA Molitfelor, căci marea majoritate a preoților, atât ecumeniști, cât și antiecumeniști, urmează decizia nefericită a Sinodului BOR, de atunci.

În încheiere, sperând că n-am supărat pe nimeni, mai puțin poate pe ecumeniști, concluzionez că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, după umila mea părere, poate fi făcută atât înainte de Sfânta Liturghie, cât și după, dar și în noaptea dintre ani. Și întrucât, în această perioadă există dezlegare de post, cu ajutorul Sfântului capadocian, vom fi apărați de ispitele determinate de o slabă asceză în pregătirea pentru exorcismele amintite.

Completare (decembrie 2019): 

Și pentru a vedea și mai lămurit că nu există nici un impediment pentru citirea molitfelor după Sfânta Liturghie, să ne aruncăm ochii pe textul slujbei Aghiasmei celei Mari, care se oficiază pe data de 6 ianuarie.

De obicei, sfințirea Aghiasmei Mari se face după încheierea Sfintei Liturghii, e adevărat, precedată de o zi de post (5 ianuarie), iar după sfințire, credincioșii ce s-au cuminecat, consumă chiar atunci Aghiasmă Mare.

Iată câteva citate din această slujbă:

Pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a Treimii, Celei mai presus de fire, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor, şi izgonire a toată puterea cea potrivnică, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să dăruiască apei acesteia harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului, cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean, care se porneşte asupra noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne scoată pe noi Domnul Dumnezeul nostru din toată vrăjmăşia şi ispita, care ne stau împotrivă, şi să ne facă vrednici de bunătăţile cele făgăduite, Domnului să ne rugăm.”

Așadar, după Sfânta Liturghie, deci după împărtășirea majorității (așa cum este normal), se sfințeste apa spre tămăduire și izgonire a toată puterea cea potrivnică.

Care putere potrivnică dacă credincioșii se vor fi împărtășit cu ceea ce este cel mai sfânt pe lume – Trupul și Sângele Mântuitorului??

Apoi, harul izbăvirii, să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean, să ne scoată pe noi Domnul Dumnezeul nostru din toată vrăjmăşia şi ispita…

Pentru a vedea că nu este nici o cantradicție, citiți explicația de mai sus, de la punctul „2.”.

Și mai departe:

„Pentru ca să se facă apa aceasta dar de sfinţenie şi curăţire de păcate, spre tămăduirea sufletelui şi a trupului şi spre tot folosul de trebuinţă, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fie apa aceasta curăţitoare spre viaţa veşnică, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se arate apa aceasta izgonitoare de toată bântuiala vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, Domnului să ne rugăm.

Pentru cei ce o vor lua şi o vor primi spre sfinţirea caselor, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fie apa aceasta curăţire sufletelor şi trupurilor tuturor celor ce o vor lua cu credinţă şi vor gusta dintr‑însa, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne învrednicim noi să ne umplem de sfinţenie prin gustarea din apa aceasta, cu venirea cea nevăzută a Duhului Sfânt, Domnului să ne rugăm.”

La fel și aici se arată că se cere de la Dumnezeu sfințirea apei spre sfinţenie şi curăţire de păcate, izgonitoare de toată bântuiala vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, curăţire sufletelor şi trupurilor, să ne umplem de sfinţenie prin gustarea din apa aceasta.

Care sfințenie și curățire dacă ortodoxul s-a împărtășit?? Răspunsul e că tainele se completează una pe alta… Dacă una din ele nu are eficiență maximă pe moment, de cele mai multe ori din vina omului, sau poate a preotului, cealaltă vine și întregește lucrarea harului, ajută sau desăvârșește…

Se mai cere în acest fragment ca apa să fie izgonitoare de toată bântuiala vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi. Nu e aceasta o exorcizare? Evident că este. Și pentru a vedea că tainele nu se contrazic, aduc aceleași argumente de la punctul „2.”.

Și mai clar aici:

„Şi‑i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă‑o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr‑însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă. Căci Tu eşti Dumnezeul nostru, Cel ce ai înnoit prin apă şi prin Duh firea noastră cea învechită de păcat. Tu eşti Dumnezeul nostru, Care, pe vremea lui Noe, cu apă ai înecat păcatul. Tu eşti Dumnezeul nostru, Care prin mare şi prin Moise ai liberat neamul evreiesc din robia lui Faraon. Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai despicat piatra în pustiu şi au curs ape şi râurile s‑au umplut de apă, şi pe poporul Tău cel însetat l‑ai adăpat. Tu eşti Dumnezeul nostru Care, cu apă şi cu foc, prin Ilie, ai izbăvit pe Israel din rătăcirea lui Baal.”

Citim și ne lămurim și mai mult: harul izbăvirii, izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească.

Dar aceste daruri de vindecare, sfințire, alungare a duhurilor etc se dau și prin simpla stropire, nu doar prin gustare/consumare a apei Sfințite la Boboteză, chiar în acea zi, după împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.

Ce vreți mai mult? E extrem de clar – ortodocșii împărtășiți au totuși nevoie și de alte taine sau produse ale tainelor (apa sfințită – mare sau mică, anafură, căci o iau și cei ce se împărtășesc, Sfântul Maslu ce se face uneori după Sfânta Liturghie, Molitfe de exorcizare – evident).

Și mai spre sfârșit:

Şi stropind tot poporul cu apă sfinţită, se întorc în biserică, cântând stihira aceasta, glasul al 6‑lea:

Să cântăm credincioşii mărimea binefacerii lui Dumnezeu către noi, că făcându‑Se om, pentru păcatele noastre, pentru curăţirea noastră Se curăţeşte în Iordan Cel singur curat şi nestricăcios, sfinţindu‑ne pe noi şi apele şi zdrobind capetele balaurilor în apă. Deci să luăm apă cu mulţumire, fraţilor, căci celor ce o iau cu credinţă, se dă în chip nevăzut harul Duhului, de la Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre…….”

Concluzia este că pe lângă necesitatea de a se citi la început de an, NU există nici un impediment ca Molitfele Sfântului Vasile să se facă după Sfânta Liturghie, după împărtășirea credincioșilor. Tainele nu se încurcă, nu se exclud una pe alta, efectele lor nu sunt contrare, ci se completează între ele, căci Sfântul Duh e Același și lucrează spre mântuirea oamenilor.

Trei monahi din mânăstirile Frăsinei și Pătrunsa au întrerupt pomenirea pseudo-ierarhului Varsanufie al Arhiepiscopiei Râmnicului

Trei monahi din mânăstirile Frăsinei și Pătrunsa au întrerupt pomenirea pseudo-ierarhului Varsanufie al Arhiepiscopiei Râmnicului

Înaltpreasfinția Voastră,

Noi, monahii Gurie, Isihie si Modest, foști viețuitori ai mănăstirilor Frăsinei si Pătrunsa din Eparhia Râmnicului, actualmente trăitori ai vieții pustnicești, prin prezenta vă comunicăm următoarele:

În luna Iunie 2016, a avut loc în Insula Creta un „sinod” numit de către organizatori, „Sfântul și Marele Sinod”. Cu această ocazie în mediul ortodox au apărut intense frământări si neliniști generate de documentele ratificate în cadrul acestei adunări: alocuțiuni teologice critice ale unor distinși părinti si teologi ai Bisericii (Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis, Mitr. Serafim de Pireu, Mitr. Athanasie De Limassol, Arhiep. Longhin de Bănceni și mulți alții); diverse coferințe și sinaxe care au dezbătut documentele (conferința „Sfântul și Marele Sinod – mare pregătire fără rezultate” ținută in sala Melina Mercuri a stadionului „Pace si prietenie ” din Pireu – Grecia, Sinaxa Națională Antiecumenistă de la Botoșani din 18 iunie 2017 cu peste o mie de participanți, conferința de la Tesalonic „Ortodoxia si Kolymbari, 2 ani mai târziu ” la doi ani de la sinod cu cinci sute de participanți, prezidată de părintele Theodoros Zisis cu peste două milioane de vizualizări in mediul online, Sinaxa de la Botoșani din 1 mai 2019 și altele); precum și întreruperi de pomenire (comuniune) efectuate de mulți preoți, monahi și mireni în România, Republica Moldova, Grecia si alte țari.

Toate aceste aspecte au generat în sufletul nostru neliniștea cea bună determinându-ne să citim, analizăm si confruntăm cu textele Sfinților Părinți aceste documente aprobate în Creta. Am lecturat: „Sfântul Maxim Mărturisitorul Mediator între Răsărit și Apus” scrisă de Jean Claude Larchet, „Opere vol.1 si 2”- Sfântul Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului, „Biserica Ortodoxă și Ecumenismul” de Sfântul Iustin Popovici, „Ortodoxia si ecumenismul” scrisă de arhimandriții Serafim Alexiev și Serghie Jazadjiev, „Ecumenismul fără Mască” scrisă de Arhimandrit Haralambie D. Vasilopoulos, „Dreapta Credință în Scrierile Sfinților Părinți ” – editura Sophia 2006, „Apostazia și antihristul” după Învățăturile Sfinților Părinți ­ editura Egumenita, „Marșul distrugătorului „- editura Credința Strămoșască, „Stareții despre vremurile din urmă”, „Străjerii Ortodoxiei ” – Arhimandrit Vasilios Papadakis, „Biserica si noile erezii” de Arhimandrit Justin Pârvu, „Singur Ortodoxia” de arhimandrit Arsenie Papacioc, „Pidalionul”- Mănăstirea Petru Vodă, „Canoanele Bisericii Ortodoxe, note si comentarii ” Arhidiacon Prof. Doctor Ioan N. Floca; Am urmărit prelegerile teologilor menționați mai înainte care au dus critică documentelor din Creta.

Confruntând hotărârile din Creta cu textele acestor scrieri menționate am constatat o multitudine de abateri canonice si doctrinare dintre care amintim:

  • a fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod si de la votarea în cadrul său;
  • nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate sinoadele precedente și nu s-a întărit credința ortodoxă statornicită la acestea;
  • a anulat hotărâri dogmatice și canonice ale Sinoadelor Ecumenice;
  • a recurs la manipulări și presiuni fără precedent în ceea ce privește ordinea de zi și practicile sale;
  • nu urmează Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una;
  • a legiferat oficial și sinodal panerezia ecumensimului;
  • a recunoscut sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în așa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” și a întărit scopul acestuia de realizare a „unității creștine”;
  • a acordat statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziții precum și ceilalți eretici din „CMB” sunt „biserici” iar nu erezii;
  • a anulat articolul din Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan (Crezul), care specifică „Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică” prin recunoașterea ereziilor ca „biserici”;
  • a recunoscut „CMB” și a acceptat documentul eretic „Declarația de la Toronto” ce reprezintă constituția „CMB-ului”;
  • a promovat „teologia” post-patristică prin concepte si idei străine Ortodoxiei;
  • a trecut cu vederea și a ignorat rolul clerului inferior și al mirenilor și nu a exprimat experiența în Duhul Sfânt a trupului eclezial;
  • nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale;
  • a introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu;

Prin temeiul celor spuse mai sus, respingem cu toată tăria Sinodul din Creta și îl considerăm în rândul sinoadelor tâlhărești sau eretice din istoria Bisericii.

Hotărârile acestui „sinod” au fost semnate de întreaga delegație de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, participantă la sinod precum și de întreaga ierarhie în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii noastre din toamna anului 2016.

Până la momentul de față asemenea tuturor ierarhilor BOR și Înaltpreasfinția Voastră nu v-ați dezis de acest sinod eretic, din contră, prin publicitatea pozitivă pe care ați făcut-o acestuia, promovați și contribuiți la generalizarea panereziei ecumenismului în Eparhia Râmnicului, aceasta reprezentând „propovăduirea ereziei și învățarea ei cu capul descoperit în Biserică” după cum spune canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol.

„Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Deci, tot pomul care nu face roadă bună, se taie și in foc se aruncă. Pentru aceea, din roada lor îi veți cunoaște pe dânșii. Nu tot cel ce Îmi zice Mie: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela ce face voia Tatălui Meu care este in Ceruri” (Matei: 7,18-21)

Printre astfel de roade rele menționăm:

– binecuvântarea pe care ați dat-o exarhilor eparhiei de a călători în Italia și de a sluji în comun cu „clericii” romano-catolici în orașul Bari la sfârșitul anului 2016. Până în momentul de față ați încălcat canoanele apostolice (10, 45, 46, 64) și alte canoane care prevăd caterisirea în astfel de situații, acești părinți nefiind caterisiți conform prevederilor canonice, unul dintre aceștia fiind în continuare starețul unei mănăstiri.

– ați recurs la prigonirea și „caterisirea” viețuitorilor Mănăstirii Lacul Frumos care pe baza hotărârilor Sinoadelor au aplicat canonic întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Voastre pentru adeziunea pe care ați făcut-o la deciziile eretice din Creta.

În urma celor menționate, cu frica lui Dumnezeu și cu durere în suflet vă anunțăm că începând de astăzi, pe baza canoanelor 31 Apostolic și 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, am recurs la întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Voastre prin neparticiparea la slujbele unde sunteți pomenit.

Vă aducem la cunoștință că nu suntem singuri în acest cuget și, în viitorul apropiat, urmează și alți călugări să întreprindă același demers.

Această hotărâre a noastră rămâne valabilă până ce vă veți dezice de ecumenism și de sinodul eretic din Creta.

Din toată inima vă rugăm să respingeți și să condamnați „sinodul” și erezia ecumenismului în vederea restabilirii păcii în Biserică spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor. Amin.

Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Gurie Monahul,
Isihie Monahul și
Modest Monahul

30.12.2019
Pomenirea Sf. Mucenițe Anisia fecioara,
Sf. Cuv. Teodora din Cezareea și
Sf. Cuv. Leon Arhim.

Sursa:

Trei monahi pustnici au întrerupt pomenirea arhiep. Varsanufie, al Râmnicului

Din adunătura antinațională a USR a mai ieșit un blasfemiator: Iulian Bulai spune că Maica Domnului e „o mamă surogat”

Imagini pentru iulian bulai

Deputatul USR Iulian Bulai a postat pe Facebook, chiar în ziua de Crăciun, un mesaj care a stârnit o controversă uriașă în mediul online. Între altele, Bulai spune în mesajul lui că Iisus provine „dintr-o familie foarte ciudată” și are „o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.

Iulian Bulai și-a formulat mesajul care a stârnit reacții virulente pe rețeaua socială pornind de la faptul că, în România, avem peste 50.000 de copii în grija statului, iar mai mult de 3.000 sunt daţi anual spre adopţie.

„Un copil. Sărac şi provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinţii lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi, doar logodiţi. Naşterea lui arată extradordinarul dar şi limitele societăţii în care a apărut, își începe mesajul Bulai.

În context, deputatul USR arată că în fiecare an în România 2.000 de copii sunt declaraţi greu adoptabili, iar peste 1.000 au fost traficaţi în Marea Britanie până în 2007.

„Acum 2000 de ani s-au întâmplat cele scrise mai sus. Soarta lui este astăzi împărtăşită de mulţi copii din România, dar care nu au avut alături părinţi atât de iubitori. Avem peste 50.000 de copii în grija statului. Peste 3.000 de copii anual daţi spre adopţie. Mai mult de o treime din cei 3.000 nu îşi găsesc o familie. Anual aprox. 2.000 de copii sunt declaraţi greu adoptabili-nimeni nu îi vrea în România. Peste 1.000 de copii români au fost traficaţi doar în UK până în 2007. Recent, justiţia română nu a găsit niciun vinovat din cele câteva zeci/ sute care ar fi fost implicaţi în traficul a aproape 200 de copii din Ţăndărei. Acesta este cel mai mediatizat caz recent de trafic de fiinţe umane din România, dar nicidecum singurul”, a explicat Bulai.

El mai spune că aceste date indică faptul că multe comunităţi din România au eşuat, la fel de mult ca cea din Betleem, în urmă cu 2000 de ani ani din cauza lipsei implicării oamenilor.

Asta arată multe comunităţi eşuate sau cvasi eşuate în România. Comunităţi eşuate la fel de mult ca cea din Betleem de acum 2000 de ani. Eşuate din lipsă de implicare a celor din jur. În faţa atâtor comunităţi eşuate, noi avem şansa de a umple locul păstorilor şi magilor care au dat o mână de ajutor acum 2000 de ani. Într-o Românie cu mulţi baronaşi şi combinatori, politicienii oneşti ar trebui să fie păstorii şi magii zilelor noastre care dau o mână de ajutor celor care au nevoie: comunităţi eşuate cu nevoie de solidaritate, generozitate şi bună gestionare a bugetului local. În interesul părinţilor şi pruncilor”, a mai scris deputatul USR.

Acesta mai explică că, în accepţiunea sa, Crăciunul înseamn implicare în comunitatea locală şi protejarea celor vulnerabili.

Pentru mine şi despre asta este Crăciunul: implicare în comunitatea locală pentru cei mai vulnerabili şi măsuri de intervenţie din partea comunităţii dincolo de incapacităţile individului. Crăciun fericit tuturor!, conchide Iulian Bulai.

Val de reacții negative după mesajul lui Iulian Bulai

Postarea deputatului USR pe reţeaua de socializare a atras un val de comentarii negative, la care Iulian Bulai a răspuns insistând pe ideile lui.

Ce pretenții să ai de la USR, atâta timp cât un deputat o numește pe Maica Domnului „mamă surogat”? Nu sunt fanatică ortodoxă, dar sună foarte urât…Să vă fie rușine! Să le spuneți și batrânelor din comuna din care veniți din județul Neamț că Fecioara Maria a fost „mamă surogat”. Cu aceste cuvinte m-ați determinat să nu vă mai urmăresc. La urma urmei, nu sunteti decât un alt politician surogat”, i-a scris Gina Artenie.

La acest mesaj Iulian Bulai a dat următorul răspuns: Exact despre asta e vorba. Maria este purtătoare de Dumnezeu. Ideea de mamă e absentă in chestiunea veșniciei lui Dumnezeu. Maria e purtătoare.”

„Alegerea acestei comparații „este nefericită”, iar dl deputat nu are dreptul să se folosească de „aceasta minune dumnezeiască” pe care cu siguranță nu o înțelege, iar dacă dorea să facă o referire la situația copiiilor din Romania, putea găsi o altă abordare, dar știm că numai astfel ieșim din anonimat, prin senzațional”, a comentat Georgiana Marin.

Sursa: digi24.ro

Deputatul USR a revenit cu precizări și scuze, tot pe Facebook.

Iulian Bulai: Nu a fost în intenția mea să tulbur acest timp sfânt, ci să pun în context și perspectivă povestea nașterii lui Isus. Cu cuvinte sincere și asumare. Dacă am supărat pe cineva, în mod evident îmi cer iertare.

Iulian Bulai a mai scris pe Facebook că e creștin catolic practicant, soția sa este luterană, iar copiii sunt botezați la Biserica Romano-Catolică. – digi24.ro/


Conform Dex: 

„mámă-surogát s. f. Femeie care dă naștere unui copil dintr-un embrion generat prin fecundarea ovulului unei alte femei…”

Biserica (adică Ortodoxia) știe că Maica Domnului este NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, nu purtătoare, cum declară acest eretic papistaș. 

Este oare întâmplător faptul că USR, această creație a unor forțe externe, adună în rândurile ei atâția ciudați cu idei antiromânești și antiortodoxe? Evident că nu. 

Pentru a lovi în familia tradițională, individul de mai sus încearcă o comparație cu situația nașterii Mântuitorului: o mamă adolescentă ce a rămas însărcinată cu… nu se știe cine, un tată (dreptul Iosif) care acceptă să crească copilul, deși nu știe al cui e, un copil refuzat de comunitate (??!), născut în afara căsătoriei (perfect pentru progresiștii neomarxiști), iar… magii și păstorii  i-ar fi ajutat să fie acceptați de societate. 

Ce putea să debiteze mintea unui usr-ist neomarxist mai mult de atât? 

Și pentru a demonstra și din punct de vedere teologic că ereticul Bulai aberează, citiți mai jos: 

Definiția Sinodului III Ecumenic, art. 2: «Îl mărturisim deci pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Cel Unul născut al lui Dumnezeu, ca fiind Dumnezeu adevărat şi om adevărat, având suflet rațional şi trup. Cel ce, după Dumnezeire, S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, în zilele cele mai de pe urmă, S-a întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, după omenire. Rămânând de o ființă cu Tatăl după Dumnezeire, S-a făcut de o ființă cu noi după omenire. Căci s-au întrunit în El cele două firi, drept pentru care mărturisim un singur Hristos, un singur Fiu, un singur Domn. În baza acestei uniri neamestecate, o mărturisim pe Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, din care Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat şi S-a făcut om, unindu-Se cu trupul cel luat din ea». Pentru originalul grecesc, vezi Ι. KARMÍRIS, Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Καθολικής Εκκλησίας (Monumentele Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Soborniceşti Ortodoxe), vol. I, Atena 19602, pp. 154-155.

Sfântul Alexandru al Alexandriei, Epistolă către Alexandru, 12: «Domnul nostru, Iisus Hristos, cu adevărat, nu în aparență, a luat trup din Născătoarea de Dumnezeu». Vezi H. G. OPITZ, Athanasius Werke, vol. III, pp. 28, 14-19.

Sfântul Atanasie al Alexandriei, Cuvânt împotriva Arianilor III, 14: «Acelaşi înger – Gavriil – a fost trimis de Domnul să propovăduiască şi lui Zaharia, şi Mariei Născătoare de Dumnezeu» (PG 26, 349). Idem, III, 29: «[…] Şi luând trup din Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, s-a făcut om». Vezi K. METZLER – M. TETZ, Athanasius Werke, 1, 1, Berlin-New York 1998-2000, p. 340.

Sfântul Grigorie Teologul, I Epistola către Klidónios: «Cel care nu mărturiseşte pe Sfânta Fecioară ca fiind Născătoare de Dumnezeu, s-a înstrăinat de Dumnezeire». Vezi P. GALLAY, Grégoire de Nazianze. Lettres Théologiques, Sources Chrétiennes 208, Paris 1998, p. 42.

Sfântul Chiril al Alexandriei, Epistola către Nestorie, III, 12: «Cel care nu-L mărturiseşte pe Emanuil ca fiind Dumnezeu adevărat, şi pe Sfânta Fecioară ca fiind Născătoare de Dumnezeu – căci aceasta L-a născut după trup pe Dumnezeu Cuvântul – , să fie anatema». Vezi E. SCHWARTZ, Acta Conciliorum Oecumenicorum, vol. I, 1, 1, p. 40.

Sf. Ioan Damaschin, Έκδοσις Ακριβής της Ορθοδόξου Πίστεως (Expunerea Exactă a Credinței Ortodoxe) 3, 12: «Pe bună dreptate şi cu adevărat o numim Născătoare de Dumnezeu pe Sfânta Fecioară Maria, căci acest nume cuprinde în sine întreaga taină a Iconomiei». Vezi P. LEDRUX, Jean Damascene. La foi orthodoxe 45-100, Sources Chretiennes 540, Paris 2011, p. 70.

Sursa citatelor:

Începuturile folosirii numirii Theotókos (Născătoare de Dumnezeu)

Dar papistașii sunt sub anteme oricum…

Mărturia unui monah care s-a sinucis și a fost înviat de Maica Domnului (înainte de a deveni călugăr)

Din câte am înțeles de la cei ce l-au cunoscut, monahul respectiv s-a îngradit de ecumenism și s-a retras undeva, împreună cu alți doi…

Cuvânt al monahului Isihie despre lupta ortodocșilor și despre cum trebuie să mărturisim în fața celor neîngrădiți de ecumenism

 

Pentru a asculta pe telefon sau tabletă apăsați pe „Listen in browser”.

Pr. Claudiu Buză – Predică a treia zi de Crăciun la pomenirea Sfântului Apostol Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan

buna-vestire.net

27 decembrie 2019

Pentru a asculta pe telefon sau tabletă apăsați pe „Listen in browser”.

Colindul colindelor


de Adrian Păunescu

Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pămîntul.

Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.