Miting împotriva Legii obligativității vaccinării organizat luni, 2 martie, de Alianța Părinților în fața Palatului Parlamentului

Luni, 2 martie 2020, la ora 9:45, la Palatul Parlamentului, în fața intrării de la Camera Deputaților.

Image result for impotriva vaccinarii

Foto – bucurestiulmeudrag.ro

 

Pe fondul isteriei declanșate de coronavirus și a readucerii în discuție a necesității adoptării Legii vaccinării obligatorii, Alianța Părinților din România a decis să organizeze un miting împotriva acestui act normativ. Potrivit unui anunț al asociației, mitingul va avea loc luni, 2 martie, în fața Palatului Parlamentului.
Alianța Părinților îi cheamă luni, 2 martie 2020, la ora 9:45, la Palatul Parlamentului, în fața intrării de la Camera Deputaților, pe toți românii responsabili, pentru a-și manifesta dezacordul față de Legea obligativității vaccinării.
Această lege, anticonstituțională, obligă toți copiii și adulții să fie vaccinați de mai multe ori, în fiecare an, și oricând va decide un ministru (pus politic).
Țări europene civilizate, precum Germania, Marea Britanie, Austria, Olanda, Elveția, Luxemburg, Irlanda, Potugalia, Spania, nu au vaccinare obligatorie.
China are vaccinare obligatorie și e bântuită de coronavirus. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât mai vizibili, iar glasul nostru va fi mai bine auzit”, se spune în comunicat.
Legea care prevede obligativitatea vaccinării copiilor se află pe masa deputaților și ar putea fi dezbătut în procedură de urgență. Proiectul de lege este blocat de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la Camera Deputaților, după ce Senatul a adoptat actul normativ în octombrie 2017.
Proiectul de lege care se află pe masa deputaților prevede, printre altele, că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimțământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat. Actul legislativ mai menționează și despre sancționarea părinților care refuză să participe la acțiuni de informare cu privire la beneficiile imunizării. În cazul în care părintele sau tutorele legal nu participă la astfel de întâlniri, care vor fi organizate inclusiv de medicul de familie, el poate primi o amendă de până la 10.000 de lei. Părintele poate refuza vaccinarea copilului său doar dacă cel mic prezintă o reacție adversă la unul dintre vaccinuri sau mai multe. Intoleranța copilului va fi atestată printr-un certificat.

Dacă legea este adoptată în forma actuală, copiii nevaccinați ar putea să nu mai fie acceptați la grădinițe sau la școli. Unitățile de învățământ vor avea obligativitatea să solicite, la înscrierea minorului o adeverință care să ateste efectuarea vaccinurilor. În cazul în care copilul nu este imunizat sau schema de vaccinare este incompletă, cel mic tebuie vaccinat în termen de un an.

În ultimii trei ani, Alianța Părinților, alături de mai multe ONG-uri a organizat mai multe acțiuni de protest în mai multe orașe ale țării, printre care Constanța, Bacău, Timișoara, Craiova, Cluj, Iași, pentru a contesta legea care ar da dreptul statului să dispună de corpul unei persoane. Alianța Părinților susține că nu este împotriva vaccinării, ci doar împotriva instituirii obligativității în privința acestor vaccinuri. – activenews.ro