La un an după ce maica stareță Iustina Bujor de la Mânăstirea Paltin – Petru Vodă (mânăstirea de maici) a declarat că a visat canonizarea Părintelui Iustin, rasoforul Timotei, care a făcut parte din obștea mănăstirii de călugări de la Petru Vodă a avut un vis asemănător maicii, acum câteva zile în urmă. Acesta a visat, de asemenea, dezgroparea părintelui Iustin, o mulțime uriașă de oameni care se afla acolo la închinare, iar în locul mormântului fusese ridicată o bisericuță.
Faptul că, în ani diferiți, persoane diferite, apropiați, cunoscuți sau chiar rude așa după cum se arată și în petiția pentru deshumarea părintelui Iustin l-au visat dezgropat și mai mult decât atât există asemănări izbitoare între relatările viselor acestora, sunt semne clare că marele duhovnic este gata să-și întâmpine din nou ucenicii, cu toată dragostea, cu timp și fără timp, ca odinioară la chilia dumnealui.
Ascultați mai jos mărturia rasoforului Timotei referitor la acest subiect, mai ,,sensibil” pentru unii:
Vedeți și:
PETIȚIE PENTRU DESHUMAREA LA 7 ANI A PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU
Maica stareță Iustina Bujor este cea care impreuna cu alte maici cintau Sfintă Tinerete Legionara parintelui Iustin . Ce maici sint astea ? De 2 bani . Fara evlavie . Ce preot se desfata cu astfel de cintari care NU au legatura cu evlavia ? Satra asta au intinat locasul acela . Au ingropat in beci credinta si au transformat locasul in discoteca josnica , legionarilor .
ApreciazăApreciază
Serios??
Daca imi spuneai ca le desconsideri pe maici pentru faptul ca nu-i urmeaza intru totul parintelui Iustin, putea sa te mai creada cineva, dar asa… nu faci decat sa latri in pustiu blasfemii la adresa unui sfant.
Sa te ierte Dumnezeu, om fara minte!
Singurul lucru neevlavios din „Sfanta tinerete legionara” ar putea fi versul „Avem doar gloante pentru tradatori”, dar… si aici, dupa cum probabil stii, in timp de razboi funcioneaza legea martiala, iar tradatorii sunt judecati si impuscati. Asa ca, e relativa si „lipsa asta de evlavie” din cantec.
Insa aici nu vorbim de legionarism. Parintele Iustin e sfant, chiar daca unii, ca dumneata, urasc Miscarea Legionara. Legionar sau nelegionar el tot sfant e.
ApreciazăApreciază
Vreti un sfint adevarat de care nu pomeneste nimeni ? Petrache Lupu de la Maglavid . De el dece nu vorbiti ? El chiar a facut lucrarea Lui Dumnezeu . Dar nu a fost legionar . Asta e adevarat .
ApreciazăApreciază
da ce ai tu cu Miscarea Legionara?
sunt Sfinti Mucenici pt ca au fost ortodocsi si au suferit foarte grele munci, chinuri si schingiuiri si presiuni diabolice pt a-si lasa Credinta cea adevarata si au rabdat pana la moarte pt Iisus Hristos , iar Hristos i-a incununat in noua ceata de Mucenici !
http://ortodoxia.ro/article/parintele-justin-parvu-despre-miscarea-legionara
ApreciazăApreciază
Pace ție …
ApreciazăApreciază
Domnilor de buna credinta de ce ati ascuns articolul cu rasoforul Timotei care pacaleste niste oameni de afaceri sa ii construiasca locuinta???
ApreciazăApreciază
Si unde este acel articol? Sau unde era?
ApreciazăApreciază