Streinu Cercel și Nelu Tătaru au niște șefi, printre care și Michael J. Ryan, director în cadrul OMS: „Să mergem și să-i căutăm în familii pe oamenii care ar putea fi bolnavi, să-i îndepărtăm, să-i izolăm…”

Dacă simbriașul Big Pharma și al Noii Ordini Mondiale, Streinu Cercel cerea: Planul lui Streinu Cercel pentru perioada de după starea de urgență: Bătrânii să fie izolați încă 3 luni de zile, iar cei între 40-65 de ani să fie izolați total. Streinu vrea și un Guvern anti-Pandemic, iar ministrul sănătății Nelu Tătaru cerea intrarea în carantină a tuturor celor trecuți de 65 de ani: Video: Ce spune Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, despre extragerea batranilor din sanul familiilor lor, iată că ei au niște șefi care le dictează idelile aberante (personaje care au participat la repetiția pentru coronavirus – EVENIMENTUL 201): 

 

 

29 de gânduri despre „Streinu Cercel și Nelu Tătaru au niște șefi, printre care și Michael J. Ryan, director în cadrul OMS: „Să mergem și să-i căutăm în familii pe oamenii care ar putea fi bolnavi, să-i îndepărtăm, să-i izolăm…”

  1. Măi frate, DE CE ăștia se supun OMS-lui?
    Dar cine e OMS-ul ăsta?
    Se comportă ca CEVA SUPRA-STATAL care are în subordine toate statele lumii!
    CINE I-A AUTORIZAT PE-ĂȘTIA CA SĂ DEA ORDINE ȘI SĂ FIE EXECUTATE ÎNTOCMAI DE CĂTRE STATELE U.E. ȘI NU NUMAI?!
    E scris undeva că la ăștia, puterea de decizie este/devine LITERĂ DE LEGE pentru tot globul?
    E năucitor cum o mână de indivizi împușcă satanic, 2 iepuri deodată: GLOBALISMUL prin pierderea identității și suveranității statelor și-a economiei lor, pentru acceptarea prin implementare, a PECEȚII FIARE!

    Apreciază

  2. E clar, cum se apropie perioada de expirare a stării de urgență, PAC, vin demonizații ăștia, cu abuzuri, unul după altul!

    Am să postez ceea ce nu am reușit integral în altă parte, fiind blocată, pentru că ultima parte mi se pare cea mai importantă și demnă de luat în seamă…NU MAI E DE JOACĂ!
    Ei joacă DUR, dar noi trebuie să ne TREZIM:

    Comentariul unui ROMÂN ADEVĂRAT, VIZIONAR:
    Hristos A Inviat – dar NOI AM MURIT… DIN CAUZA LIPSEI NOASTRE DE CREDINȚĂ ȘI ACȚIUNE!
    PE CAPUL FIECĂRUI BĂRBAT, FEMEIE SAU COPIL, S-A DECRETAT CONDAMNAREA LA MOARTE.
    Deci, tuturor oamenilor, ei le-au stabilit un termen de expirare. Pînă la finele decadei se dorește ca să nu mai existe niciun om „nemodificat” pe suprafața Terrei. [1]
    Această stare de urgență, nu se va ridică pînă cînd nu se vor înfăptui următoarele obiective principale: [2]
    1. TESTAREA (o amprentare genetică – nu mai scapi nici în gaură de șarpe)
    2. VACCINAREA (cca 40 vaccinuri, cu specific rasial pt maximă „eficientă”)
    3. MARCAREA (DARPA Hydrogel)

    Mijloacele de coerciție vor fi:

    1. DISTRUGEREA FIRMELOR MICI ȘI MIJLOCII și preluarea de către corporațiile globaliste a celor mai valoroase active la preț de nimic;
    2. Astfel că se creează premiza unei MASE enorme de ȘOMERI, PAUPERI, aflați la mila statului (UBI – sau Venitul Bazic Universal – cu care te vor condiționa ulterior);
    3. FOLOSIREA BANDELOR DE INFRACTORI ȘI A BORFAȘILOR, PROASPĂT ELIBERAȚI, LĂSĂȚI ÎN PACE DE CĂTRE POLIȚIE, îndrumați chiar să terorizeze populația că să condiționeze populația că „trebuie” și mai multă poliție și armata pe străzi;
    4. DEMONIZAREA PRIN MASS-MEDIA, la un nivel dezumanizant a rromilor și „reintorsilor” – dîndu-se vină pe ei pt. toate relele – pentru diviziunea și mai profundă a societății, plus că acuma se vor activa milioanele de „refugiați”, bărbați cu vîrstă militară, ce ni i-a tot băgat pe gît Merkel, începînd din 2015, acum vor fi activați împotriva localnicilor, și aceștia [14]
    5. VOTAREA „electronică” de parlament a unor legi absurde și aspre, „care să apere populația corectă” – cum vor spune în ziare și la TV – dar care practic , va incrimina penal pe oricine, pentru însăși pentru faptul că există;
    6. „JUSTIFICAREA” unei rețele de supraveghere draconica „care să ne apere de infractori” – lumea le va aștepta cu nerăbdare – pentru că e spre binele lor, nu?
    (camere conectate prin 5G din metru în metru, în lămpile stradale, în vitrinele magazinelor, nu e nevoie că tu să porți sau nu, telefonul la ține) [3]
    7. ELIMINAREA CASH-LUI ca fiind instrumentu închiși în case, limitarea totală libertății de mișcare, al călătoriilor, dacă nu ai o dovadă a testării/vaccinării; treptat vor opri apa, gazul și la final – curentul electric = comunicațiile = internetul) [2]
    9. FOAMETE cum nu s-a mai văzut pe pămînt [5] oamenii își vor mînca copii [6] (Holodomor se realizează prin auto-sabotaj al infrastructurii de producție, stocare și transport a alimentelor și interzicerea vînzării semințelor [7], a grădinilor și creșterea animalelor de casă [8] sub pretext epidemiologic)
    10. TEROAREA: CINE SE VA OPUNE PÂNĂ LA SFÂRȘIT, VA FI DECAPITAT CONFORM CU LEGILE NOAHIDE, ADOPTATE DE CĂTRE ONU [9]; s-a ales ghilotinarea, că fiind cea mai „umană” metodă. [10]

    Stați liniștiți, că nu se termină starea de urgență, veștile contradictorii în presă sînt doar o operațiune psyop, de intoxicare. Starea de urgență, pentru care ei au cheltuit trilioane, nu o să se termine, pînă cînd nu își ating ei cele 3 obiective mai sus menționate.
    Așa că, poate va gîndiți ce e de făcut?
    Sînt de principiu, că pînă întrăm în noaptea cea lungă, cît mai avem o picătură de sînge și energie în noi, datoria noastră este să luptăm pe toate căile, împotriva acestei abominații.
    În primul rînd, să înțelegeți că ce se întîmplă, are o proveniență non-umană. Mă rezum doar la atît, pe moment. Trebuie să va gîndiți la cei ce au gîndit aceste planuri și sînt la vîrf, nu gîndesc ca noi, nu se bucură de rîsul unui copil… Una din armele noastre cele mai puternice este Dumnezeu, atîta vreme cît considerăm că sîntem copilașii lui, și ne rugăm lui, El ne va proteja, dar poate nu în sens că ne va prezerva viață paminteana cum majoritatea dintre noi se așteaptă. Gîndiți-va cu mare profunzime, la ce veți face? Veți face testul acela prin care ei va vor lua amprenta genetică și o vor stoca în computerele lor?
    Va lăsăți infectați de aceste teste cu un virus dezvoltat de Pentagon că să va inhibeze gena VMAT2, „Gena lui Dumnezeu” că să vă răpească și pe Dumnezeu, pînă la urmă?
    Astfel că ÎNCĂ DIN 2005 AU TERMINAT ACEST VACCIN, FOLOSIND CA MEDIU DE TRANSPORT CHIAR UN VIRUS DE TIP CORONA [11]

    Gîndiți-va apoi, că PE BAZA DECODĂRII SEMNĂTURII VOASTRE GENETICE, SISTEMELE LOR DE CALCUL CUANTIC ȘI BAZAT PE A.I. (inteligența artificială, vor determina cel mai „BUN” VACCIN… dacă va uitați la informația documentară, va veți îngrozi cel puțîn!! Conțîn rudimente proteice din virusul HIV și Ebola, sînt create să modifice genetică celulelor corpului fără a le distruge, așadar ei vor să va „transforme”. De aici TUMORI, CANCERE și BUBE DESCHISE, supurinde și chinuri groaznice cîteva luni pînă mori. Și mori și fără Dumnezeu. [12]
    Gîndiți-va dacă va veți da acceptul să fiți injectați cu DARPA HYDROGEL. [13] Este o soluție care se injectează în corp și conține niște nanite (nano roboți) care penetrează peste tot în corp și se implantează în structura osoasă și tegumentară, și vor face parte din tine. Ei te vor transformă într-un „trans”-uman, practic un cyborg. În aceste nanite, există o parte de comunicație ce se conectează la rețeua de 5G și vor comunica toți parametrii corpului, toate gîndurile, iar calculatoarele cuantice bazate pe AI, vor modela comportamentul vostru: dacă veți fi docili, dacă va veți răzvrăti, etc. Și vor știi în ce mod veți fi procesat. [2]
    Deci acum după ce știți lucrurile astea, decideți-va dacă se merită să accepți chestiile astea și să-l pierzi pe Dumnezeu, de vreme ce oricum ai fost deja condamnat la moarte… Deci cîteva luni, în plus, de chin că nu va fi aceea viață, merită să fii o eternitate dezlipit de Dumnezeu?
    Dacă da, nu are sens să discutăm, soluția este simplă, du-te și mărește masă critică a celor care se lasă amăgiți.
    Dar dacă decizi că NU, atunci trebuie să te gîndești că vrei poate vrei să faci ceva…
    Deci în primul rînd, sîntem ca niște soldați înaintea unei bătălii singeroase, în care știm, că majoritatea nu o să mai prindem următoarea zi. Obișnuiți-va cu ideea și rugați-va la Dumnezeu și decideți ce vreți să faceți. Discutați cu cei dragi.
    Următorul lucru, înțelegeți faptul că, cei care încă mai cred în fraudemie, nu bănuiesc ce este în spatele acestor lucruri. FIȚI BRAVI, FIȚI CU BUN SIMȚ ȘI ÎNCERCAȚI SĂ EXPLICAȚI.
    UN OM TREZIT ESTE UN ALIAT CÂȘTIGAT ȘI UNUL MAI PUȚIN ÎN MASĂ LOR CRITICĂ!
    Desigur că mulți, nu sînt neapărat cu aceia, sau nu sînt neapărat răi, ci este din neștiință, proastă informare…
    NU VĂ MAI UITAȚI LA TEMBELIZOR… este instrumentul lor de propagandă și spălare pe creieri, decît dacă vreți să vedeți pînă unde s-a ajuns cu legile draconice ce vor să le voteze, etc.
    Citi și va informați de toate aceste lucruri care ne vor veni de hac. Faceți-le cunoscute și la alții, cei ce sînteți pe aceeași frecvența. Nu contează că ne spionează, A.I. știe totul despre noi, oricum, și v-am spus că noi avem asociat, un termen de expirare!
    Atîta timp cît există internet și comunicații, citi, salvați documente, informații, video și diseminați-le între voi. Organizați-va, gîndiți-va la un sistem cînd vor cădea comunicațiile…
    La toate comentariile la articole, detectați raspindacii de serviiciu, care sînt agenții lor (din prostie, sau sînt chiar plătiți)… demascati-i prin a arată cît de greșit este ceea ce susțin ei și cui folosește aceasta.
    Atenție, rromii, din cauza că ei au trăit întotdeauna la marginea legii, au un instinct de supraviețuire mai treaz, nu au fost docilizati ca restul, și reacțiile lor sînt mult mai aproape de realitate. CONFORMITAȚI FIIND LA NIȘTE LEGI ȘI EDICTE ILEGALE, AMORALE, FĂCUTE PENTRU A GENOCIDA, NU ESTE O DOVADĂ DE CORECTITUDINE, CI DE PROSTIE ȘI LAȘITATE.
    Un alt factor prin care se încearcă sciziunea națională, sînt cei reintorsi din diaspora. Automat au fost catalogați ca „infractorii care se întorc, că aia buni și muncitori, au rămas acolo”… nu avem de unde să știm, și chiar și așa, dacă ei lupta în rindurile noastre, sînt de folos, pînă la urmă sînt fiii țării ăsteia… În plus că ei trăind în occident știu altfel de lucruri și știu să citească alfel de șmecherii care le încearcă ăștia acum pe noi. Dacă ei se vor lasă antrenați spre rău, să lovească în noi, vor răspunde la rîndul lor, că și acești sataniști care ne fac ceea ce ne fac.
    Trebuie făcut o opoziție pasivă: spus ca ei, dar făcut ca noi.
    În Deuteronom 31:6 se spune ” Nu va temeți și nu va înspăimântați de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa.”
    În 1 Timotei 5:8 Biblie sîntem îndemnați să avem grijă de cei din casă noastră din falmilia noastră, asta însemnînd și apărare, protecție: ” Cine nu poartă grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.”
    Nu recurgeți la violență, decît dacă violență este folosită împotriva voastră! Acum sîntem în vremurile descrise în Luca 22:36, în care se spune ” și cine n-are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie”.
    Informați-va, studiați, încercați să-i treziți și pe alții. Totul este în masă critică: ei se folosesc de obține o masă critică de testați și de vaccinați, care după ce au făcut asta, vor presa ei personal pe cei din jurul lor să facă asta, că să se deschidă, domnule odată, să ne dea drumul din nou la mall-uri… Și în favoarea noastră, este masă critică [1]: pe măsură ce tot mai mulți se trezesc, se crează o presiune enormă împotriva lor și a planurilor lor satanice.
    Timpul care trece și nu pot implementa cele 3 obiective curge în defavoarea lor, ei folosindu-se de manipularea violentă, pt ei e imperios necesar să implementeze repede.
    Atenție mare, că toată legislația draconică se va vota „electronic” cu scopul că dacă se vor întoarce cumva lucrurile în defavoarea lor, să se scuze că alții au votat în locul lor. Acum cei mai mari dușmani ai acestei nații, sînt toți masonii sataniști care au penetrat toate straturile sociale ale nației. Ei sînt armata ăstora. [15]
    Încercați din răsputeri, să va asigurați o rezervă de mîncare stocabiă și mai ales apă, baterii și sisteme de gătit tip camping, pentru a putea rezista cît mai mult. Organizați-vă, clarificați-vă cine va sînt aliații și cine vă vor fi împotrivă (din rea voință, dezinformare, etc).
    Ce se va întîmplă de acum înainte?
    Din cauza victoriei lor asupra noastră, că nu le-a făcut nimeni probleme de sărbători, infatuarea lor va crește fără margini [17]. Ne vor considera doar o masă amorfă de animale, fără coloana vertebrală și fără niciun curaj, niște vite numai bune de a fi duse la tăiere…
    AȘTEPTAȚI-VĂ CĂ ÎN FIECARE ZI SĂ STRÂNGĂ ȘURUBUL LA CEVA. O nouă atrocitate împotriva bătrînilor de care trebuie să se scape! (bătrînii, copilașii și indezirabilili vor trebui anihilați la primul val)
    În fiecare zi vor apărea informații care se bat cap în cap… ba că treaba mergee bine, și s-ar putea că se ridice starea, ba, că nu știu ce s-a agravat, și în consecință, nu se poate. Sînt toate numai niște minciuni și dezinformări, și intoxicări… Starea de urgență s-a dat, că să se realizeze niște obiective. Pînă ce acelea nu sînt realizate…
    Organele de represiune, vor intra în interiorul magazinelor, în haine civile și vor amenda pt nerespectarea distanțării sociale.
    Vor face cele mai strigătoare la cer abuzuri, pt că ei știu că nu ai ce să le faci. Toți frustratii din forțele de represiune se for simți acum, ca niște dumnezei și se vor comporta că atare. Să știți asta și să nu va luați în gură cu ei, pentru că ei dispun de întreg sistemul, împotriva unuia singur să a unui mic grup. Nici o șansă!
    Vor reduce treptat numărul magazinelor care sînt deschise. Unele le vor închide pe caz că sînt în carantină, pe altele le găsește cu marfă „expirată” sau fără acte. Încetul cu încetul se vor închide toate.
    Pentru că se vor împuțina, oamenii din cartier se vor concentra tot mai mulți doar spre cele care mai sînt deschise. Acele magazine, vor fi depășite de situație și atunci se va recurge la a limita numărul de produse vîndute unei persoane, la unul sau două. Dacă o persoană înainte putea cumpără 5 piini și stătea în casă toată săptămînă, va putea cumpără doar o pîine pe zi și va stă la o coadă enormă.
    Te vor scoate în fiecare zi, din casă, unde o să fii carne de tun pentru amenzi și abuzuri. Nu numai forțele de represiune, dar și bandele de borfași se vor lega de tine, violuri, violențe împotriva populației; poliția va asista de pe margine și nu va face nimic, ba chiar vor rîde de necazul oamenilor.
    În final, se vor închide și ultimele magazine din marile lanțuri, li se vor da bani, credite sau facilități fiscale și le vor fi compensate pierderile. Astfel, că va ajunge mai profitabil pt proprietari să primească bani, fără să-și mai face deloc de lucru cui vinde, vor da vinzătorii afară, nu mai plătesc contributi, etc.
    Între timp s-au scos în afară legii, vînzarea de produse alimentare în afară cadrului oficial. Au dat numai interdicțiile, dar nu au legiferat operarea – vechea stratagemă… deci procesul e din fașă blocat, în schimb au pus represiunea să amendeze și să închidă tot ce e particular. Așa că nu vom putea cumpăra direct mîncare, de la cei cu sere sau ferme, care au fost deja amendați și distruși.
    Cu timpul, se vor face rații, se discuta la nivel planetar ONU, etc, rații de proteine ce provin din viermi, și din insecte măcinate… cca 35 grame de proteină de insecte per persoană la trei săptămîni [2]. Adică ce se dădea de mîncare prin lagărele naziste vor apărea că niște adevărate banchete, față de ce vor face ăștia.
    ÎNTRE TIMP SE CONSTRUIEȘTE REȚEAUA 5G, SE TAIE LA GREU RAMURILE COPACILOR CARE ABSORB PROFUND FRECVENȚA ÎNALTĂ DE 60 GHZ (sub pretextul curățeniei de primăvară).
    Se construiesc locuri de „cantonament” pentru cei „contaminați”, pt. cei „carantinați instituționalizați”, practic un lanț de lagăre de concentrare, cu care este dotată fiecare localitate mai importantă…
    ARMATA A FOST VĂZUTĂ CUM TRANSPORTA PE CAMIOANE, GENERATOARE DE CURENT PENTRU ACESTE LOCURI.
    Desigur, ei pot spune că se construiește un spital … de campanie… mă rog, fiecare poate crede ce vrea!
    Treptat, viața o vor face și mai amară, vor opri apa în diverse zone, sub scuza reparațiilor; de asemenea gazul se va opri, presiune scăzută… sau nu știu ce ordonanță tîmpită ce e în contradicție cu nu știu ce lege…
    Vor întra peste oameni în case, să le răpească copiii, sub diverse minciuni, bineînțeles.
    În mass-media va fi prezentat că oamenii aia au comis o ilegalitate… DA, CĂ TRĂIESC!!!
    Cine se va lăsat dus de nas și va fi amăgit, va fi pierdut în fața lui Dumnezeu. ÎNȚELEGEȚI CĂ, TOT CEEA CE PRIMIȚI PE CANALE OFICIALE, ESTE DE AȘA NATURĂ FORMULAT ȘI PREZENTAT, ÎNCÂT SĂ STÂRNEASCĂ O ANUMITĂ ATITUDINE SAU UN RĂSPUNS!
    EI SUNT UN FEL DE PAVLOV ȘI NOI, ACEI CÂINI CONDIȚIONAȚI DE EI…
    EI CREEAZĂ STIMULI, NOI – RĂSPUNDEM ÎNTR-UN FEL PE CARE EI L-AU ANTICIPAT ȘI ASTFEL, CĂDEM ÎN CAPCANA LOR.
    Mare atenție că toate aceste lucruri SUNT GÂNDITE DE ARMATE DE SPECIALIȘTI, DE ZECI DE ANI!
    Toate acțiunile lor, NU sînt așa, random, că așa au apărut, ci acționează după un blue-print demult clarificat, testat, și toate scenariile luate în calcul.
    În cursul anului 2020 se va opri și curentul electric, comunicațiile și internetul nostru. Imaginați-va panică, în cei care nu știu despre ce e vorba. Ei au rețelele lor private STS, etc [16].
    URMEAZĂ O EPURARE VIOLENTĂ A CELOR CARE REZISTĂ ȘI SE ÎMPOTRIVESC LOR.
    TOTUL DEPINDE DE CEEA CE VOR FACE OAMENII!
    DACĂ EXISTĂ SUFICIENT DE MULȚI OAMENI CARE SE VOR OPUNE, PENTRU SUFICIENT TIMP…VOR FI NEVOIȚI SĂ ABANDONEZE PENTRU MOMENT PLANURILE LOR ȘI SĂ LASE DOAR MASACRAREA PRIN ECONIMIC ȘI FOAMETE GROAZNICĂ!
    Sau, dacă vor fi suficienți de mulți aceia care vor ceda acestor presiuni, că să se poată ei întoarce la normalitate și la plimbări Pe la mall, ei bine, CÂND NUMĂRL CELOR CARE SE OPUN SCADE SUB O ANUMITĂ VALOARE, SE TRECE LA EPURĂRI ÎN MASĂ, ÎN ÎNCURAJĂRILE ȘI APLAUZELE ÎNSUFLEȚITE ALE ACELORA CARE S-AU TESTAT, VACCINAT ȘI PECETLUIT!
    Fiecare face ce vrea, fiecare decide dacă va mai trăi cîteva luni, pînă cînd cancerele din vaccin te vor face să mori în chinuri groaznice, merită să-l pierzi pe Dumnezeu. Oricum, pînă în 2030, nu vor mai trăi decît cei sus puși și cu slugile lor cele mai credincioase. Toți „idioții utili” – „usefull idiots”, care au contibuit la situația această vor fi lichidați, și din păcate, nu se vor mai putea bucura de cei treizeci de talanți, obținuți prin trădarea semenilor lor… În schimb, dacă Dumnezeu, întoarce cumva, lucrurile în favoarea umanității, nu va mai fi locusor pe acest pămînt, unde acești trădători, să se poată ascunde… va deveni un sport național, peste tot, despistarea și linșarea acestori spioni și trădători de neam… Ar fi bine să se gîndească de acum, unde își depun alegianta… cu șarpele cel din vechime, sau cu frații lor, oamenii și Dumnezeu.
    Documentatie
    [1] https://www.youtube.com/watch?v=k8sknfH4djA
    [2] https://www.youtube.com/watch?v=v6NuhH6C_jE
    [3] https://www.youtube.com/watch?v=6SBOR-uVVpM
    [4] https://saccsiv.wordpress.com/2014/10/14/ni-se-reaminteste-suedia-prima-tara-din-lume-care-va-renunta-la-banii-cash-cat-de-ticalosit-trebuie-sa-fi-sa-faci-propaganda-pro-cip-in-conditiile-in-care-totul-e-deja-demult-pe-fata/
    [5] https://www.youtube.com/watch?v=Z_F9Yrq-Jk8
    [6] https://en.wikipedia.org/wiki/Holodomor
    [7] https://disrn.com/news/buying-seeds-now-prohibited-in-michigan–but-booze-pot-lottery-tickets-ok
    [8] https://www.intellihub.com/seeds-gardens-meat-packing-being-banned/
    [9] https://stopnoahidelaw.blogspot.com/2017/05/united-nations-signs-declaration-of.html
    [10] https://antideepstateparty.com/2011/05/07/guillotine-death-by-noahide-laws-passed-by-congress-1991/
    [11] https://www.youtube.com/watch?v=57qvhrkxeXo
    [12] https://www.youtube.com/watch?v=LL1OB48pY78
    [13] https://www.youtube.com/watch?v=KrclQ0SlFi4
    [14] https://www.defenseromania.ro/serviciile-speciale-din-polonia-un-cetatean-libanez-suspectat-de-pregatirea-unor-atentate_602751.html
    [15] https://raduiacoboaie.wordpress.com/2016/01/13/lista-din-2016-a-celor-mai-cunoscuti-francmasoni-din-romania-miscarea-pentru-apararea-ortodoxiei-13-ianuarie-2016/
    [16] https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23737246-sts-buget-suplimentat-coronavirus.htm
    [17] https://romanialibera.ro/investigatii/traian-berbeceanu-consilier-al-ministrului-de-interne-la-violenta-trebuie-raspuns-cu-violenta-823924?utm_source=rss&utm_medium=feed&utm_campaign=rss_ultimaora

    Apreciază

  3. Part of the plan

    ȘI LA EI (la italieni), CA ȘI LA NOI…PRECUM ÎN TOATĂ LUMEA!!!

    ”Nu, nu este atât de simplu, pentru ca dragul nostru David Puente, autorul acestui gunoi de articol este unul din vârfurile de lance ale echipei guvernative împotriva știrilor false.
    Ați înțeles cu ce tip de oameni avem de-a face?
    Ei sunt cei care-și revendică dreptul de a decide ce e fals și ce nu, și vor s-o facă la nivel guvernamental.
    În concluzie: suntem aproape de a ieși din ”tunelul” coronavirus și ne îndreptăm către o perioada extrem de dificilă, crucială…aș spune în ceea ce privește LIBERTĂȚILE NOASTRE .
    Odată terminată această pandemie, vor încerca în toate modurile SĂ PROFITE de slăbiciunea noastră, atât mentală, cât și economică PENTRU A FACE PERMANENTE UNELE MĂSURI PE CARE NI LE-AU PREZENTAT CA ȘI TEMPORARE ȘI ÎN SPECIAL, PENTRU A ÎNCERCA INTRODUCEREA UNOR MĂSURI NOI!

    NU vă mirați dacă, din întâmplare, în toamnă descoperi că, pentru a merge la stadion sau la un concert, VA FI ”NEVOIE” SĂ AVEȚI FĂCUTE O SERIE DE VACCINURI OBLIGATORII …altfel, toate partidele le veți vedea acasă, la TV sau o să ascultați concertele la telefon…pentru că ACESTA ESTE PRIMUL LUCRU PE CARE VOR ÎNCERCA SĂ-L OBȚINĂ FIRMELE FARMACEUTICE din toată această dezordine cauzată de Covid 19.
    VOR ÎNCERCA SĂ TREACĂ VACCINĂRILE ÎN MASĂ, PÂNĂ CÂND VOR DEVENI OBLIGATORII PENTRU TOȚI!
    Gândiți că sunt paranoic?
    Priviți aici: ”Zingaretti: Vaccinuri obligatorii în Lazio, pentru 2,5 milioane de oameni. Ne gândim ca pentru anul următor, în Lazio să facem obligatoriu vaccinul antigripal pentru toți cei de peste 65 de ani, pentru toți cei care lucrează în Sănătate și în alte categorii de muncă expuse și în activități esențiale ”
    Deci, cum activitățile esențiale le decid ei, multă lume, dacă va vrea să meargă la muncă, va trebui să-și facă vaccinul obligatoriu!
    Acolo vor să ajungă firmele farmaceutice!

    SITUAȚIA CU CORONAVIRUS ESTE O OCAZIE DE AUR, APROAPE DE NE-REPETAT!
    ÎN MOD NATURAL, VOR UTILIZA TELEVIZIUNEA PE CARE EI O PLĂTESC CU GENEROZITATE PENTRU A NE ZĂPĂCI DE CAP, ASTFEL ÎNCÂT SĂ SE AJUNGĂ…MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU SĂ NE VACCINĂM TOȚI, OBLIGATORIU…PENTRU ORICE LUCRU!

    Chiar dacă Constituția, la Art.32 spune: ”Nimeni NU poate fi obligat la un tratament medical determinat, cu excepția dispozițiilor legii.”
    ”Legea NU poate în niciun caz să violeze limitele impuse de respectul față de om”.
    În schimb, cum vor viola limitele?
    Mulțumită fricilor noastre și a stării de confuzie!
    Veți vedea cum, cu scuza coronavirusului, câte limite vor încerca să violeze…

    Vor încerca să introducă, de exemplu, URMĂRIREA ELECTRONICĂ A MIȘCĂRILOR NOASTRE, CU AJUTORUL TELEFONULUI…la fel cum au făcut în China, cu cetățenii Wuhan.
    Arată de pe un telefon : ”fiecare punct roșu reprezintă un caz. Și într-o societate controlată prin cumpărături, mișcare și recunoaștere facială…IMPOSIBIL SĂ TRECEM NEOBSERVAȚI!”
    La noi NU vor face un asemenea lucru?
    Spuneți?!
    Citind de pe un site: ”Coronavirus: aplicația în curând, voluntară și anonimă!”
    ”Munca grupului de lucru stabilit pentru a studia utilizarea unei aplicații pentru urmărirea contactelor, pentru a evita răspândirea corona e în faza finală.”
    În mod normal, acum îți spun că e voluntară și anonimă, dar apoi ce ți se întâmplă dacă într-o zi descoperi că, dacă tu NU ești urmărit, poate NU poți să iei autobuzul, NU te poți duce la bibliotecă sau NU poți să intri într-un supermarket ?

    ORI ”ACCEPȚI” URMĂRIREA, SAU STAI ÎNCHIS/Ă ÎN CASĂ SĂ PUTREZEȘTI ȘI LA CUMPĂRĂTURI ÎȚI TRIMIȚI VĂRUL !
    Deci, va fi facultativ dar trebuie să vedem la ce șantaj vor fi supuși cei care NU vor să accepte!
    Amintiți-vă că UN LUCRU E VOLUNTAR DOAR DACĂ SE POATE ALEGE CU ADEVĂRAT LIBER, FĂRĂ CONDIȚII…altfel, SE NUMEȘTE ȘANTAJ!
    Frumusețea este că, prin ajutorul MAINSTREAM MEDIA, vor încerca să treacă ACEST PROGRAM DE TIP CRIMINAL, ca o ”oportunitate” fantastică…
    Priviți! De pe net: ”Ferrari va folosi aplicație de urmărire pentru angajați”
    În faza a treia spune articolul, ”va fi oportunitatea pentru fiecare colaborator de a folosi o APLICAȚIE, cu URMĂRIREA CONTACTELOR, pentru asistența medicală și de sănătate, în monitorizarea simptomelor virusului ”

    Oportunitatea!
    Ar trebui să le mulțumim până la urmă…
    Acești ”îngeri” grijulii care vor să ne urmărească peste tot…
    ”Planul s-a născut din colaborarea cu un grup de virusologi, printre care prof.Burioni, ”binefăcătorul” nostru universal….
    Dar nu e de ajuns, cu scuza corona…curând vor găsi modul să ne intre în case și să ia pe cine vor ei!
    Din nou, credeți că sunt paranoic sau conspiraționist?
    Acesta e MICHAEL RYAN, dir.executiv OMS…ascultați bine ce a spus la min.30,03 la o conferință de presă: ”Transmiterea a fost scoasă din stradă și împinsă în casele oamenilor…Acum trebuie să ne uităm în familii și să găsim pe cei bolnavi și să-i scoatem și să-i izolăm într-un mod sigur și demn…”

    Acesta este OMS care vorbește…NU e o adunătură de țărani!
    Deci, cu scuza virusului, VOR SĂ POATĂ INTRA ÎN CASA VOASTRĂ ȘI SĂ VĂ IA FRAȚII, PĂRINȚII SAU COPIII VOȘTRI…ÎNTR-UN MOD SIGUR ȘI DEMN!
    Apoi, cu mult noroc când mergeți la judecător pentru a-i lua înapoi!
    În mod natural, pentru a ajunge AICI, au absolut nevoie de a face SĂ TACĂ în cel mai scurt timp INFORMAȚIA LIBERĂ!
    Altfel, pot fi prea multe persoane care protestează și-și pun întrebări și asta nu e bine…
    Și nu vorbim doar de frontul sanitar, să fie clar!

    DUPĂ CORONAVIRUS, PROFITÂND DE CONFUZIE VA FI O TENTATIVĂ GLOBALĂ DE A RE-DESENA DE LA RĂDĂCINĂ, ÎNTREAGA HARTĂ A PUTERII…în mod normal, în favoarea elitelor pe ”cheltuiala” cetățenilor PE TOATE FRONTURILE!
    VOR INSTALA 5G PESTE TOT, FĂRĂ NICIO VERIFICARE SERIOASĂ ASUPRA PERICULOZITĂȚII ȘI FĂRĂ NICIO GARANȚIE ȘTIINȚIFICĂ ASUPRA ”INOFENSIVITĂȚII” SALE !

    Și, din nou, vor folosi televiziunile pentru a invita experții lor pentru a ne povesti că nu e niciun pericol și că 5G e ”mană cerească” pentru că ajută medicii să comunice între ei ca și cum, până acum medicilor, le era foarte greu să comunice…folosesc semnale cu fum în expectativa 5G.

    NE VOR ÎNGROPA SUB DATORII DE SUTE DE MILIARDE, VENIȚI DIN CINE ȘTIE DE UNDE ȘI CU CE CLAUZE, ȘI VOR FOLOSI TELEVIZIUNILE CA SĂ NE POVESTEASCĂ CĂ TOTUL E ”BINE” ȘI CĂ AR TREBUI SĂ FIM ”FERICIȚI” PENTRU TOȚI ACEI BANI ÎMPRUMUTAȚI, cu excepția faptului că va trebui să muncim pentru următorii 50 de ani pentru a-i înapoia cu dobândă foarte ”sărată”, evident!

    Acesta este DICTATURA care ne așteaptă în viitorul apropiat, DICTATURA INFORMAȚIEI PRIN CARE SE TRIMITE UN MESAJ UNIFICAT și NU se acceptă niciun fel de contradictoriu!
    Într-o democrație, O VOCE ALTERNATIVĂ la informația ”mainstream” este absolut indispensabilă!!
    OPINIILE DIFERITE SUNT INIMA ÎNSUȘI ALE PROGRESULUI SOCIAL !
    FĂRĂ ACESTEA, DEMOCRAȚIA MOARE ȘI SE INSTAUREAZĂ DICTATURA DE GÂNDIRE UNICĂ!
    NU vom mai fi sclavi la nivel fizic, ca odată cu lanțuri la picioare, dar VOM FI LA NIVEL MENTAL, CU ”LANȚURI” LA CREIER – lucru și mai rău pentru că, dacă controlezi mintea oamenilor controlezi și mult mai ușor acțiunile lor.

    Deci, dacă noi (jurnaliștii) vom fi reduși la tăcere, NU vom mai putea să vă apărăm pe voi de restricțiile libertăților voastre!
    Atunci, fundamental în acest moment este să ne anunțăm ca fiind MULȚI și UNIȚI!
    TREBUIE SĂ TRIMITEM UN MESAJ PUTERNIC ȘI CLAR CĂ NOI SUNTEM UNIȚI ȘI COMPACȚI ȘI CĂ NU SUNTEM DISPUȘI SĂ NI SE PUNĂ BOTNIȚĂ DE CĂTRE NIMENI!

    Pentru acest lucru, vă cerem să distribuiți acel clip oriunde este posibil, pe youtube, facebook, whatsapp, ORIUNDE reușiți să o faceți, NU lăsați nicio piatră neîntoarsă!
    NU vă opriți până nu ați epuizat ORICE posibil CONTACT din agenda personală !
    Altfel, peste puțin timp, vom fi toți obligați să îngenunchem, fără să mai suflăm…în fața ”Ministerului Adevărului”!!!

    Urmează o prezentare întreagă cu jurnaliști, avocați, medici, cercetătoi și scriitori italieni care NU sunt de acord cu ceea ce se întâmplă și ne impune, apoi
    Sfârșit.

    Apreciază

    • Magda, nici nu este nevoie sa se strofoace prea mult, prostimea ea insasi se va inghesui pt toate astea, se va duce de buna voie ca bovina la taiere, uite asa ca fapt divers, cand sa introdus cardul de sanatate, majoritayea sa dat de ceasul mortii ca sa il primeascs, asa va fi si acum

      Apreciază

      • Da, ai dreptate!
        Exact așa a fost!
        Din păcate, tot ce vine…inclusiv implantul prin/din bio-cip va fi primit…iar mai apoi cipul în creier…cum să nu vadă din nou sau pentru prima dată orbii, muții să nu vorbească, șchiopii să nu meargă, etc…
        Eu îndrăznesc să spun că, tocmai invalizii, bătrânii, chiar și copiii vor primi, din pricină de ușurare a activității lor de zi cu zi și, ca un joc…
        Iar adulții, de frică…frica de a nu fi dat afară din serviciu, de a nu mai avea acces la facilitățile pe care ți le dădea confortul!

        Apreciază

  4. Oficial OMS – A venit timpul să-i luăm pe bolnavi din casă

    BILL GATES: ”Din nou, nu mă pricep așa bine la asta cum mă pricep la vaccinuri”.
    MICHAEL J.RYAN: În acest moment, trebuie să mergem să căutăm în familii pe cei care ar putea fi bolnavi, să-i scoatem de acolo și să-i izolăm”.
    De la pupitru, pe care este scris ”Saffer at Home”, un oficial, cu intrepret pentru surdo-muți (fază copiată și la noi, de sclavii Ocultei…), mulțumește pentru TURNĂTORIE: ”Vrem să vă mulțumim că îi raportați pe oameni și vă asigurați că toți suntem în siguranță”.
    BILL GATES: ”Pentru majoritatea lumii, NORMALITATEA va reveni NUMAI după ce vom VACCINA pe scară largă toată populația globului”.
    IZOLARE
    ”Fabricarea vaccinurilor”
    ”Răcite la -70 grade Celsius”
    ”Păstrează eficacitatea”
    SPIRO: Salutare, toată lumea! Sunt Spiro. Vă mulțumesc că mă urmăriți. Să trecem direct la subiect.
    Săptămâna trecută, un oficial de rang înalt, din Organizația Mondială a Sănătății a declarat că a venit momentul ca autoritățile să vină la voi acasă, să vadă cine este infectat, și să-l ia.
    MICHAEL J.RYAN: ”…abilitatea nu numai de a izola cazuri, dar și de a detecta repede boala la contacți, și de a-i îndepărta pe contacți în caz că se îmbolnăvesc.
    E o parte importantă a problemei.
    Acum folosesc aplicații mobile pentru asta, pentru a testa un asemenea sistem.
    Dar în Singapore, au făcut-o fără aplicații.
    Au făcut-o cu lucrători comunitari, lucrători din sistemul medical; vizitând case, verificându-i pe oameni, verificând în fiecare zi starea lor de sănătate și întrebându-i: Cum vă simțiți? Aveți febră? Aveți tuse?
    DACĂ UN CONTACT DEZVOLTA TUSE SAU FEBRĂ, ERA LUAT IMEDIAT PENTRU A FI TESTAT.
    Deci, da, avem nevoie de gadgeturi, ne ajută, dar ele NU sunt soluția.
    În acest moment, nu avem o alternativă pentru ceea ce pe vremuri numeam ”epidemiologie la firul ierbii”.
    Practicieni din sistemul medical, asistente, lucrători comunitari lucrând alături de comunitate pentru a detecta cazuri de infecție la nivel comunitar.
    (min.1:58 băgați freeze..înghețați imaginea maleficului ăsta și veți vedea, ca și la ailaltă malefică cum ochii îi trădează, par demonici, au dinții ascuțiți, mișcarea nefirească, rapidă a ochilor – stânga-dreapta, mi-arată că nu sunt oameni…sunt draci îmbrăcați cu piele de om…și nu uitați fruntea! Uitați-vă cu atenție la ea…)
    Și persoana cu cel mai mare risc de îmbolnăvire este cea care a fost contact semnificativ al altui caz. (deci, nu trebuie să scape nimeni ne-scărmănat de ăștia, testat și automat…vaccinat, ”imunizat”).
    În acest moment, în majoritatea locurilor din lume, datorită carantinei, ”TRANSMISIA” VIRUSULUI SE REALIZEAZĂ ÎN GENERAL, LA NIVELUL CASEI, LA NIVELUL FAMILIEI.
    (deci, ceea ce vrea să spună maleficul ăsta este că, cu toată botnița, a mănușilor chirurgicale și a distanței când ieși afară din casă, tocmai din cauza carantinei pe care o respecți de nevoie, tot ai virus pe tine…CINIC!)
    Într-un anumit sens, transmisia virusului s-a mutat de pe stradă și a fost împinsă înapoi, în cadrul familiilor. (adică, de pe străzile pustii, virusul s-a mutat în case, domne…)
    Acum, trebuie să mergem și să căutăm în familii pentru a-i găsi pe oamenii care AR PUTEA fi bolnavi, să-i ÎNDEPĂRTĂM și să-i IZOLĂM într-un mod sigur și demn.” (adică să moartă SINGURI, SIGUR ȘI DEMN!)
    SPIRO: Acela a fost dr.Michael J.Ryan, actualul director executiv al ”Programului de Urgențe Medicale” din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.
    S-ar putea să vi-l amintiți de la Evenimentul 201.
    MICHAEL J.RYAN: ”Scenariul pe care vi-l vom prezenta în această dimineață, ar putea cu ușurință să devină o realitate împărtășită de toți, cândva.
    (ATENȚIE! Încercați să puneți stop, de când vorbește diavolul ăsta, de la min.2:52,53 când, dintre buzele subțiri, scoate limba rapid – incontrolabil – ca toți reptilienii-diavoli cu piele de om, așa cum au fost filmați cu camere speciale…NU E OM! Se probează ceea ce au spus Sf.Părinți că la sfârșit de vremuri, va fi mai liniște în Iad decât pe pământ fiindcă diavolii vor ieși toții din Iad și vor lua chip de oameni pentru ca să înșele chiar și pe cei aleși (adică creștinii…); d-aia se recomanda să nu ne mai uităm la TV…fiindcă mulți/multe sunt de fapt draci; la fel și în privința Dr.DEBORAH BURKES, de la min.12:23 , alături de privirea rece, inexpresivă…uitați-vă sub buza subțire de sus: are un dinte mai ascuțit ieșit în afară, la fel ca și ăstălalt MICHAEL J.RYAN…iar când vorbește la modul general, observați că, cu greu își ascunde partea de sus a dinților săi ascuțiți…)
    ”Mă aștept în totalitate că vom avea de-a face cu o pandemie și un virus care se răspândește rapid și are o rată mare a mortalității.”
    SPIRO: Pentru cei care nu sunt la curent: Evenimentul 201 a fost o simulare privind izbucnirea la nivel global a unei epidemii de coronavirus.
    A fost desfășurată de Fundația Bill și Melinda Gates, Forumul Economic Mondial, și Centrul John Hopkins, cu numai 6 săptămâni înainte ca problema coronavirusului să fie raportată prima dată.
    TOM INGLESBY (Johns Hopkins University): ”Bună dimineața și vă mulțumesc că ați acceptat să faceți parte din acest Consiliu pentru Urgență Pandemică.
    (și sfrijitul ăsta parcă n-are gură, vorbește dintr-o tăietură..)
    NE AFLĂM LA ÎNCEPUTUL A CEEA CE PARE CĂ VA FI O PANDEMIE SEVERĂ, ȘI APAR PROBLEME CARE NU POT FI REZOLVATE DECÂT DACĂ MEDIUL DE AFACERI COLABOREAZĂ CU GUVERNELE, LA NIVEL GLOBAL.

    Apreciază

  5. (d-aia a prins putere de decizie + tupeu, Arahat și Cercel…împreună cu LuCOVID și mutălăul fiindcă s-au băgat să colaboreze la nivel mondial…)
    Încă de când a fost declarată pandemia, comunitatea globală a făcut eforturi pentru a reacționa la această situație.
    Dar, PE MĂSURĂ CE IMPACTUL SANITAR ȘI ECONOMIC E DIN CE ÎN CE MAI GRAV, Forumul Economic Mondial a întrunit acest consiliu, datorită expertizei voastre, istoricului și prestigiului Dvs.global.
    Avem nevoie de toți cei de față pentru a ne ajuta să luăm măsuri față de situațiile de criză care apar.
    SCOPUL acestui CONSILIU este acela DE A FURNIZA SFATURI (nu obligații?) CĂTRE LIDERI, GUVERNE, ȘI ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE, CU PRIVIRE LA RĂSPUNSUL FAȚĂ DE PANDEMIE.
    Cu o concentrare pe problemele internaționale care fac necesară colaborarea între mediul de afaceri și guvern.
    ”RECOMANDĂRILE” dvs.vor avea o importanță critică și VOR FI ADOPTATE și COMUNICATE pe SCARĂ LARGĂ la sfârșitul acestei întruniri. (păi, dacă sunt recomandări, de unde obligativitatea dedusă de a fi adoptate la scară largă?!)
    SPIRO: Participanții la acest exercițiu au inclus: Națiunile Unite, Banca Mondială, Centrele pentru prevenirea bolilor – atât cel din SUA cât și cel din China, fostul director adjunct al CIA, firme producătoare de vaccinuri, reprezentanți media, și alți câțiva.
    M-am ocupat de acest eveniment într-un raport precedent, voi lăsa link-ul sub videoclip.
    În cel mai recent videocllip, am arătat cum Bill Gates practic, deține OMS și are o influență foarte mare față de organismele americane din domeniul medical: Institutul Național de Sănătate, Centrul Pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, prin parteneriatele lui de afaceri în valoare de milioane de dolari, și prin donații (sau parteneriatele cu fundația lui, depinde cum privești lucrurile).
    De asemenea, am arătat cum GATES ȘI ALȚII AU FĂCUT APEL ÎN MOD PUBLIC LA O GUVERNARE GLOBALĂ, VACCINĂRI ÎN MASĂ ALE OAMENILOR, ÎNAINTE CA LUMEA SĂ SE POATĂ ÎNTOARCE LA CEEA CE EI NUMESC – sau obișnuiam să numim – ”NORMALITATE”, și să ieșim din această carantină.
    PRACTIC, EI ȚIN LUMEA OSTATICĂ.
    Gates, practic îi are în buzunar pe Dr.Tony Fauci și Dr.Deborah Burkes, doi membri de top ai Grupului de Luptă împotriva Coronavirusului de la Casa Albă.
    De asemenea, este interesant de știut că acest oficial de la OMS are o istorie lungă în care a lucrat cu Bill Gates sau pentru el.
    El deja a desfășurat programe de vaccinare în masă.
    Chiar aici, pe site-ul OMS, se poate vedea cum Michael Jay Ryan a lucrat cu Bill Gates, cu organizația UNICEF care se află sub umbrela OMS (care amândouă se află sub Națiunile Unite), cu Centrul Pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și cu Institutul de Medicină din America – precum și cu mulți alții – PENTRU A DESFĂȘURA 40 DE CAMPANII DE VACCINARE ÎN MASĂ PE 21 DE MILIOANE DE COPII, ÎN 8 ȚĂRI DIFERITE (se pare..), FOLOSIND 140 DE MILIOANE DE VACCINURI ÎMPOTRIVA POLIOMIELITEI.
    Treaba asta e profundă. Acest om deja a implementat programe de vaccinare în masă, în parteneriat cu Națiunile Unite și Bill Gates.
    Are experiență. Iar acum conduce ”Programul pentru Situații de Urgență” din cadrul OMS. Ăsta e un rol major.
    Acum, dacă tot veni vorba de vaccinul împotriva poliomielitei.
    Dacă ne uităm înapoi, vom vedea pe această pagină: conform celor declarate de un oficial de la Institutul Național de Sănătate, de pe un site cu terminație .gov (care aparține guvernului), timp de 6 ani, ÎNTRE 1955 și 1961, 98 DE MILIOANE DE OAMENI AU FOST INJECTAȚI CU VACCINURI ÎMPOTRIVA POLIOMIELITEI, CARE ERAU CONTAMINATE.
    Acest lucru a fost documentat chiar aici, pe acest site oficial al Institutului Național de Sănătate (din SUA).
    Scrie în mod transparent faptul că a cauzat cancer pentru mulți oameni, datorită prezenței unor culturi de celule contaminate de la maimuțe, folosite în timpul fabricării poliovaccinului.
    Nimeni nu știe cu adevărat câți oameni au făcut cancer și au murit din cauza asta, dar trebuie să fi fost destul pentru a determina guvernul să admită acest lucru , în șoaptă.
    CEI MAI MULȚI OAMENI NICI NU AU IDEE CE SE PUNE ÎN ACESTE VACCINURI.
    Dar, din nou, este un lucru bine documentat. Conform acestui site oficial, au găsit corelațiile poliovaccinare și acest vaccin contaminat, la 20-40 de ani după ce oamenii au fost vaccinați.
    IAR ACUM, AVEM ACEST VACCIN NOU, ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI.
    EI, NU NUMAI CĂ RECUNOSC ÎN MOD DESCHIS, DAR CHIAR SE MÂNDRESC CU FAPTUL CĂ ACESTA ESTE VACCINUL DIN ISTORIE, CU CEA MAI RAPIDĂ INTRODUCERE ÎN PRODUCȚIE (deci are culturi de celule contaminate de la maimuțe…)
    Iar noi, ar ”trebui” pur și simplu să ne aliniem și să ne desfacem la mânecă.
    NU AM DE GÂND!
    Asta NU se va întâmpla deloc în ceea ce mă privește!
    Nicio șansă!
    Acum, cine știe care vor fi rezultatele pe termen lung?
    Așa cum vedem că s-a întâmplat în istorie cu acest poliovaccin.
    PENTRU CĂ NU EXISTĂ STUDII PE TERMEN LUNG PENTRU NICIUNUL DIN ACESTE VACCINURI.
    Iar acum, acest oficial de la OMS a ajuns să conducă un alt program de vaccinare sub egida Bill Gates, la nivel global.
    Acuma, NU spun că el l-a condus pe acela cu vaccinurile contaminate, dar a condus recent programe de vaccinare împotriva poliomielitei, sub egida ONU, în parteneriat cu Bill Gates.
    Iar acum este aproape să urmeze MAREA ”VIZIUNE” A LUI BILL GATES, ACEEA DE A VACCINA FIECARE BĂRBAT, FEMEIE ȘI COPIL DE PE PLANETĂ.
    BILL GATES: ”Dar nu ai de ales. Oamenii se comportă de parcă ar avea de ales. Oamenii nu ar fi în stare să se ducă la stadion, de teamă să nu se infecteze. Nu guvernul este cel care spune: ”În regulă, pur și simplu ignorați această boală”.
    (ce cinică e bestia! După ce manipulează prin mass-media care sprijină guvernul prin ordonanțe militare, etc…oamenii, REEDUCAȚI, SPĂLAȚI PE CREIER în prealabil de către ei, sunt cei de vină pentru că se supun…)

    Apreciază

  6. Oameniii sunt afectați profund: de faptul că văd aceste decese, de faptul că ar putea contribui la transmiterea bolii, și pentru că oamenii bătrâni – părinții sau bunicii lor – ar putea fi afectați de această boală.
    Deci, ”nu” e dreptul tău să ignori ce se întâmplă în această situație.
    ÎN ȚĂRILE BOGATE, DACĂ LUCRURILE SUNT FĂCUTE BINE, ÎN URMĂTOARELE LUNI, VA EXISTA POSIBILITATEA SĂ SE DESCHIDĂ ACTIVITĂȚILE.
    Dar, PENTRU MAJORITATEA LUMII, ”NORMALITATEA” SE ÎNTOARCE NUMAI DUPĂ CE AM VACCINAT PE SCARĂ LARGĂ ÎNTREAGA POPULAȚIE A GLOBULUI”. (pfiu, arză-te-ar focul Iadului!)
    SPIRO: Dar, de asemenea, au de gând SĂ CONSTRUIASCĂ O BAZĂ DE DATE GLOBALĂ CU DATELE ADN, și să emită pentru populația globului, un ”certificat digital”.
    În opinia mea, pe baza cercetărilor pe care le-am intreprins, într-un viitor apropiat ese probabil ca ACEST ”CERTIFICAT” să includă NU numai DATEle tale MEDICALE, dar și INFORMAȚIILE TALE BANCARE, PORTOFELUL TĂU DIGITAL, IDENTITATEA TA, CHEILE…TOTUL!
    Din nou, această afirmație se bazează pe cercetările mele.
    M-am ocupat de aceste aspecte în multe videoclipuri anterioare, care includ link-uri pentru tot ce am vorbit aici.
    Când spun că aceasta e opinia mea…la momentul de față, EI DEJA LUCREAZĂ LA ACESTE PROGRAME.
    Iar aceste programe ar putea foarte ușor să fie unificate.
    Și de ce n-ar face-o?…Ne mutăm în acest FILM FINANCIAR complet NOU, care va fi DIGITAL. Este la orizont.
    TOATE BĂNCILE CENTRALE AU DISCUTAT DESPRE ASTA ȘI LUCREAZĂ LA ACEST SISTEM, ÎN PARTENERIAT CU NAȚIUNILE UNITE.
    Vă rog să vă uitați la videoclipurile mele precedente pentru a a vedea mai multe informații despre acest subiect. Am arătat propriile lor documente, propriile lor website-uri. NU inventez aceste lucruri. Ca de obicei, dedesubtul videoclipului, se află și linkurile.
    Colac peste pupăză: acum o avem pe Dr.DEBORAH BURKES, care conduce un grup de firme care primește miliarde de dolari de la Bill Gates – lucruri despre care am vorbit în videoclipul precedent.
    Aceasta a recunoscut că – indiferent ce se va întâmpla, INDIFERENT CE STARE MEDICALĂ AI – DACĂ EȘTI CONFIRMAT POZITIV CU CORONAVIRUS ȘI MORI, EI VOR ADUNA DECESUL TĂU LA STATISTICILE PENTRU CORONAVIRUS. (păi nu fac la fel și tâmpiții de la noi? Îi copiază IDENTIC pe sataniștii ăștia…)
    Reporter: Există decese atribuite greșit coronavirusului, din cauza erorilor de testare, sau a standardelor greșite cu care sunt privite. Puteți vorbi despre îngrijorările Dvs.cu privire la acest lucru?
    Dr.DEBORAH BURKES: ”În această țară, eu zic că avem o abordare foarte liberallă cu privire la rata de mortalitate a coronavirusului.
    Și cred că rapoartele despre covid au fost destul de directe, în ultimele 5-6 săptămâni.
    Înainte de asta, în luna ianuarie, când nu exista testare, atunci era o situație necunoscută și foarte diferită.
    Există țări unde se procedează astfel: să zicem că aveai o condiție preexistentă și că virusul te-a determinat să mergi la Urgență, iar acolo ai o problemă cu inima sau cu rinichii.
    Unele țări înregistrează situația ca o problemă cu inima sau cu rinichii, și nu un deces cauzat de covid.
    În acest moment, încă înregistrăm ratele de deces. Lucrul minunat când ai o formulare care vin și o formă care are abilitatea să o marcheze ca o infecție cu covid…
    Intenția acum este ca, dacă cineva moare având covid 19, să o socotim ca o moarte de la covid 19.
    Reporter: Auzim de la medicii legiști că NU au murit de la Covid. Cum puteți fi siguri de acest lucru? Nu sunteți îngrijorați că datele pe care încercați să le colectați, în ce privește proiecțiile pentru viitor…
    SPIRO: EI UMFLĂ ARTIFICIAL NUMERELE. Practic, ei tocmai au recunoscut acest lucru.
    În opinia mea, EI UMFLĂ NUMĂRUL DE DECESE PENTRU A JUSTIFICA ACESTE MĂSURI EXTREME DE CARANTINĂ, ACESTE STĂRI DE URGENȚĂ FORȚATE, ȘI POATE CHIAR PENTRU A INTRODUCE VACCINAREA OBLIGATORIE!
    Iar acum, cei de la OMS recunosc PE FAȚĂ că vor să vină la tine acasă, să vadă cine este infectat…CINE ZIC EI CĂ ESTE INFECTAT, FĂRĂ CA MĂCAR SĂ IA ÎN CONSIDERARE PROBLEMA MAJORĂ REGĂSITĂ LA TESTE, ȘI SĂ-I IA PE ACEI OAMENI.
    Asta vine din partea acelorași Națiuni Unite și aceleași Organizații Mondiale a Sănătății care au ridicat în slăvi carantina draconică și autoritară impusă de China.
    Când I-AU ÎNCHIS PE OAMENI ÎN CASĂ LA PROPRIU, PRIN FAPTUL CĂ LE-AU SUDAT UȘILE; CÂND I-AU TRAS DIN CASĂ ÎN TIMP CE ACEȘTIA SE LUPTAU ȘI ȚIPAU.
    SE PARE CĂ ACEI OAMENI, SUNT DAȚI DISPĂRUȚI ÎN CONTINUARE.
    Și, dacă asta n-ar fi de ajuns, Națiunile Unite tocmai au acceptat China în Consiliul pentru Drepturile Omului.
    Aceasta ar putea fi o bună oportunitate să REAMINTIM TUTUROR CĂ ÎN CHINA, AU FOST ÎNCARCERAȚI APROXIMATIV UN MILION DE MUSULMANI UIGURI.
    Detenția forțată este echivalentul lagărelor de concentrare, și asta NU are legătură cu pandemia globală.
    Acest lucru s-a întâmplat cu mult înainte să izbucnească această pandemie.
    Când tragi linie, dacă te gândești că este imposibil ca așa ceva să se întâmple în Statele Unite, din nou, istoria te va contrazice.
    În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au reținut mai mult de 100.000 de oameni de etnie japoneză și i-au trimis în complexe care ar fi echivalentul lagărelor de concentrare, încălcând legea și voința oamenilor.
    ”Având ca motivație apeluri disperate din partea oficialilor și politicienilor militari, Președintele Roosvelt a semnat Decretul 9066, dând puteri armatei SUA să stabilească locații interzise pentru orice persoană.
    Apoi a constituit ”Autoritatea pentru Re-locarea în condiții de război”, pentru a construi mai mult de 10 tabere permanente, care să găzduiască aproape 125.000 de americani de etnie japoneză – majoritatea din Vestul Statelor Unite.

    Apreciază

  7. Două treimi din cei relocați acolo, au fost cetățeni americani născuți pe teritoriul SUA.
    Având numai 6 zile să-și rezolve bunurile, cetățenii au fost obligați să-și vândă lucrurile proprietate personală și chiar casele pentru sume mici de bani.
    Taberele erau de obicei localizate în deșerturi izolate, cu vreme dificilă.
    Erau înconjurate de sârmă ghimpată și aveau turnuri de pază.”
    În plus, am vorbit pe acest canal despre DOCUMENTUL ROCKEFELLER privind pașii de urmat ca răspuns la o pandemie majoră.
    Acest document a fost urmat de autoritățile chineze când au instituit carantina lor în stil totalitar.
    Este ghidul pe care-l avem aici.
    Din nou, acesta este un alt videoclip, voi pune link-urile dedesubt.
    S-AR PUTEA SĂ VINĂ O ZI, CÂND EȘTI SCOS DIN CASĂ.
    NU ÎȚI VOR CERE SĂ LE ARĂȚI DOCUMENTE.
    LE VA FI DE AJUNS SĂ TE SCANEZE.
    Probabil că te vor putea scana din mașinile poliției.
    EI VOR CA TOȚI SĂ SE SUPUNĂ ACESTOR MĂSURI DRACONICE LEGATE DE COVID, FĂRĂ SĂ PUNĂ ÎNTREBĂRI.
    IAR DACĂ MIȘTI ÎN FRONT, ÎȚI VOR PLĂTI VECINII SĂ TE TOARNE.
    Practic, îi VOR PLĂTI SĂ DEVINĂ SPIONI ÎN SOLDA GUVERNULUI MONDIAL.
    PENTRU CĂ EXACT ASTA FAC EI, ÎN ACEST MOMENT.
    Alt împăiat de la ”Safer at Home”: Vrem să ne asigurăm că toată lumea continuă să ne anunțe UNDE sunt acei oameni.
    Dacă ați observat încălcări ale ordinului ”Mai în siguranță acasă”, vă rog să ne anunțați în continuare, pe site-ul respectiv.
    Știți ce se spune despre cei care raportează.
    Ei bine, în acest caz, CEI CARE RAPORTEAZĂ VOR PRIMI RECOMPENSE.
    Vrem să mulțumim că raportați pe alții, și că luați măsuri pentru ca toți să fim în siguranță”.
    SPIRO: Acuma: procurorul general al SUA, William Barr, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la propunerea lui Bill Gates despre un ”certificat digital” privitor la vaccinare.
    A declarat: ”sunt foarte îngrijorat cu privire la această măsură alunecoasă care afectează continuu libertatea personală.”
    Vezi să nu! Când vă mai amintiți ca guvernul SUA – sau oricare alt guvern – să fie preocupat de dreptul cetățenilor la intimitate?!
    Până la urmă, ei sunt cei care monitorizează tot ce faceți, toate locurile unde mergeți, și tot ce spuneți – încă de la 11 septembrie 2001, sau la scurt timp după…
    Procurorul general a eșuat, în opinia mea.
    Mai întâi, pentru că NU a clarificat un lucru: CĂ ACESTE NOI VACCINURI ARN – CARE, ȚINEȚI CONT, NU AU MAI FOST FOLOSITE PE OAMENI, ȘI SE ÎNDREAPTĂ RAPID CĂTRE FAZA DE PRODUCȚIE ÎN ACEST MOMENT – NU VOR FI OBLIGATORII, PE MĂSURĂ CE REGLEMENTĂRILE DE SECURITATE REVIN LA CELE DINAINTE.
    Ar fi fost bine dacă ar fi liniștit populația: ”Nu vă îngrijorați, dacă vreți să luați vaccinul, o puteți face, dacă NU vreți, NU veți fi obligați”.
    Știu, toți ar trebui să presupunem că NU suntem obligați să acceptăm un tratament medical, și NU ar trebui să fim obligați.
    Dar, ÎN CONDIȚIILE ACTUALE, AVÂND ÎN VEDERE CĂ BILL GATES ARE DE GÂND SĂ VACCINEZE TOATĂ POPULAȚIA PLANETEI, ar fi fost o idee bună să includă acest lucru în declarație.
    În al doilea rând, prin declarația lui, la nivel general, el lasă ușa deschisă când zice: ”Atunci când este nevoie, e în regulă să se ia măsuri rezonabile”.
    Cine stabilește CARE sunt aceste ”măsuri rezonabile” și ”potrivite”?!
    Oare cel care plătește taxele?
    Oare cei care-i votează?
    (Nu cumva) OMS-ul controlat de Bill Gates?
    Nu cumva GRUPUL DE LUCRU de la Casa Albă cu privire la coronavirus, care este controlat sau cel puțin puternic influențat de Bill Gates?
    NU UITAȚI CĂ GRUPUL DE LUCRU ESTE CEL CARE I-A SPUS LUI TRUMP CĂ ”TREBUIE SĂ ÎNCHIDĂ ȚARA”, IAR OMUL A FĂCUT-O! (iar prin SUA, toată lumea…arzăte-ar focul Iadului Trump!)
    Și se poate vedea cu ochiul liber că e foarte supărat din această cauză.
    Se vede acest lucru în multe din conferințele lui zilnice de presă.
    OAMENII AȘTEAPTĂ ÎN CONTINUARE PE ALTCINEVA SĂ-I SALVEZE.
    AȘTEAPTĂ UN LIDER SĂ LE SPUNĂ CE SĂ FACĂ.
    Ei cred că UN CAVALER ÎN ARMURĂ LUCIOASĂ va veni să-i salveze în ultimul moment.
    Ei spun, ”aveți încredere în planul lor”.
    SINGURA PERSOANĂ CARE TE VA SALVA EȘTI TU ÎNSUȚI (n.n. mai mult decât tu însuți, te va salva Dumnezeu.)
    Rămâne în sarcina ta.
    Nimeni nu va veni să te salveze.
    NU Trump, NU guvernul, NU grupul Qanon.
    ”Aveți încredere în plan.” Ce plan?
    SINGURUL PLAN CARE VĂD CĂ SE DESFĂȘOARĂ ACUM ESTE GUVERNAREA GLOBALĂ ȘI SFÂRȘITUL MODULUI NOSTRU DE VIAȚĂ, AȘA CUM ÎL CUNOAȘTEM.
    Când tragem linia, e în sarcina ta și a oricăruia dintre noi care OBSERVĂ ce se întâmplă acum, chiar înaintea ochilor noștri.
    Acuma, trebuie să vă puneți întrebarea:
    O SĂ VĂ PREDAȚI LOR?
    O SĂ-I LĂSAȚI SĂ VINĂ ÎN CASA VOASTRĂ, SĂ VĂ IA SOȚIILE, MAMELE, COPIII?
    Dacă se va ajunge la asta…EI VORBESC DESPRE ASTA PE FAȚĂ, CHIAR ACUM. Asta e ceea ce spun ei.

    Apreciază

  8. Tocmai v-am arătat filmarea cu medicul -șef de la OMS care spune deschis despre acest lucru.
    El e șeful ”Programului pentru Situații de Urgență” de la OMS.
    E șeful Programului pentru vaccinarea globală, tot la OMS.
    Un om documentat ca lucrând cu Bill Gates în aceste operațiuni.
    Aceștia spun că vor veni în casa voastră și vor lua oameni, pentru ”binele” comunității.
    Îți spun ceva = eu personal, NU mă voi supune NICIODATĂ!
    Dacă ei au impresia că pot veni acasă și să pună mâna pe mine și pe familia mea, împotriva voinței noastre, NU știu ce-i așteaptă.
    Voi face tot ce ține de mine pentru a mă proteja pe mine și pe familia mea.
    Tot ce stă în puterea mea (n.n.nu este bine să răspundem cu forță letală).
    Vă rog să-mi urmăriți videoclipurile de pe bitchute.
    E o platformă video care NU cenzurează.
    Treaba e că acest canal youtube poate dispărea oricând.
    DACĂ ÎNCEPEM SĂ VEDEM CENZURĂ PE INTERNET, VĂ ROG SĂ VĂ PREGĂTIȚI PENTRU ORICE!
    Nu spun ca să mă aflu în treabă!
    Să NU mă acuze nimeni că panichez lumea.
    Dar trebuie să ne gândim serios la aceste lucruri.
    La faptul că ACEASTĂ PANDEMIE AR PUTEA – ipotetic – FI FOLOSITĂ CA PRETEXT PENTRU A UMPLE CENTRELE DE DETENȚIE.
    Am văzut că astfel de lucruri s-au întâmplat în trecut.
    Acuma: ei au sugerat deschis să se aplice o cenzură conștientă pe internet, pe motiv că site-urile respective răspândesc dezinformări în timpul Evenimentului 201, care a fost o simulare privind o pandemie de coronavirus, eveniment care s-a întâmplat chiar înainte să se declanșeze actuala pandemie:
    La TV: ”Țările reacționează în moduri diferite privitor la gestionarea cantităților mari de minciuni și dezinformări care circulă pe internet.
    În anumite cazuri, sunt implementate închideri localizate ale internetului, pentru a înăbuși panica.”
    SPIRO: Am văzut că în mass-media circulă ideea că Internetul a ajuns la limită, din cauza acestei crize și a faptului că toată lumea stă acasă.
    Dacă ai impresia că ceea ce spun eu NU este exagerat, pune-ți următoarea întrebare: dacă cineva ți-ar fi spus acum o lună că în toată SUA se vor închide activitățile, și că jumătate din populația lumii va fi în izolare acasă și cu activitățile închise, NU ți s-ar fi părut exagerat?
    Ei au mers deja din ușă în ușă în SUA căutându-i pe cei care au ieșit din locațiile unde ar fi trebuit să stea izolați.
    Oameni buni, aceste lucruri au fost date la Știri.
    VĂ ROG SĂ VĂ PREGĂTIȚI.
    VĂ ROG SĂ AVEȚI UN PLAN.
    VĂ ROG SĂ VĂ LUAȚI VIAȚA ȘI VIITORUL ÎN SERIOS.
    VĂ ROG SĂ DAȚI DOVADĂ DE RESPONSABILITATE, ASTA-I TOT CE SPUN.
    Luați problema în propriile mâini.
    SĂ NU AVEȚI ÎNCREDERE ÎN NIMIC DIN CEEA CE SPUN EI.
    Pentru că nu știți ce se va întâmpla.
    EI VOR CA TU SĂ FII DEPENDENT DE SISTEM.
    SĂ FII ÎNSPĂIMÂNTAT.
    FAC ORICE POT CA SĂ JUSTIFICE MĂSURILE PE CARE LE IAU ÎN ACEST MOMENT PENTRU A PROVOCA ACEA FRICĂ, ACEA SUPUNERE.
    Luați lucrurile în propriile mâini.
    Eu NU spun să începeți o revoluție.
    Eu spun să dați dovadă de responsabilitate cu privire la propria viață, la familia voastră; pentru a vă proteja familia, și a o hrăni.
    NU încerc să vă țin predici, dar vă rog: ÎN ACEST MOMENT TRĂIM VREMURI EXTREME.
    Apreciez oamenii care împărtășesc aceste informații, și chiar contribuie cu propriile gânduri și sugestii la secțiunea de comentarii.
    Trebuie să vorbim deschis despre ce se întâmplă.
    Despre ce vedem că se întâmplă în toată țara, pe toată planeta.
    Când tragem linie, ne aflăm toți în această situație.
    În opinia mea, asistăm la un efort concertat, o operațiune bine organizată, care se desfășoară chiar sub ochii noștri.
    Sunt SPIRO, mulțumesc să m-ați urmărit.
    Țineți aproape!
    Am în lucru niște rapoarte chiar acum, plus că stau la rând niște actualizări foarte importante.
    Deci, țineți aproape, abonați-vă, împărtășiți informația.
    Ne vedem curând.
    BILL GATES: ”Din nou, nu mă pricep așa bine la asta, cum mă pricep la vaccinuri.”
    MICHAEL J.RYAN: ”În acest moment, trebuie să mergem să căutăm în familii, pe cei care AR PUTEA fi bolnavi, să-i scoatem de acolo și să-i izolăm.”
    ”Vrem să vă mulțumim că îi raportați pe oameni și vă asigurați că toți suntem în siguranță.”
    BILL GATES: ”Pentru majoritatea lumii, normalitatea va reveni numai după ce vom vaccina pe scară largă toată populația globului.”
    IZOLARE
    ”Fabricarea vaccinurilor”
    ”Răcite la -70 grade Celsius”
    ”Păstrează eficacitatea”
    Sfârșit.

    Apreciază

  9. am auzit ca din 16 mai se da drumul la libera circulatie fara hartie igienica, dar cu masca de operatie obligatorie?
    deci femeile nu pot sa se rujeasca, ca murdaresc masca !
    Sper ca si-au dat seama ca Sf. Lumina de la Sf. Mormantul Invierii Domnului Iisus Hristos a risipit virusul !

    Apreciază

  10. Nu scrie pe undeva că tipa ar fi o româncă, manipulatorule!
    Am văzut și eu îmbrobodite pe-aici și cu șalvari, dar nu cu burkă!
    Iar româncele care fac asta, NU mai sunt ortodoxe…sunt ALTCEVA!

    Apreciază

    • deci are o semnificatie valul ala? nici nu ma pricep…nici nu stiam ca” burka” e denumire de val…
      mnoo..voi o sa va desenati cu carioca rosie SemnulCrucii ca sa stim care e crestina si care musulmanca 🙂
      in rest …Hristos a înviat !
      luam apa sfintita de la Izvorul Maicii Domnului de mâine !
      Doamne ajuta.

      Apreciază

      • Deci Maria Magdalena de cate ori a fost la Mormânt?:
        prima data la miezul noptii doar cu Maica Domnului cand la intoarcere L-au cuprins pe Iisus si I-au sarutat picioarele .
        apoi? Maria Magdalena s-a mai dus inca odata dis de dimineata pe cand rasarea soarele? cu celelalte femei? si au vazut Ingerii , dar pe Iisus nu .
        si apoi inca odata cand sta la Mormant si plangea?
        pana acu de trei ori?
        zi si tu dl. Ban !
        tu o sa umbli ca arabii cu voal ? sau o sa stai acasa in izolare ?
        sa-ti duc agheasma de la Izvorul Tamaduirii la domiciliu?

        Apreciază

Lasă un comentariu