COMEMORARE! – Între 27 iunie și 3 iulie 1940 – Agresiunea evreo-ruso-ucrainiană asupra populației românești și Armatei Române în retragere din Basarabia și Bucovina de Nord, care nu a avut voie să tragă nici măcare pentru apărare…

Calendar 26 iunie: 1940 - Uniunea Sovietică a adresat României ...

Evreii și retragerea română din Basarabia

28 iunie 2012
Hotărârea de retragere a fost luată în Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea cu scopul discutării ultimatului sovietic. În acel consiliu de coroană părerile au fost împărţite, iar rezultatele consemnate “de suveran cu omisiuni (nu specifică poziţia lui Gheorghe Tătărăscu, primul ministru, şi poziţia generalului Florea Ţenescu)“. Au fost 19 voturi pentru acceptarea ultimatumului şi 6 contra (Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu), iar 1 vot a fost expectativ (Victor Antonescu).
Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră în Basarabia şi Bucovina, „încă din noaptea de 27 spre 28 iunie”, la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. În acelaşi timp, grupuri specializate organizează acţiuni antiromâneşti cu scopul de a crea panică, dezorganizare şi confuzie generală. Astfel de acţiuni au loc în oraşele: Chişinău, Cernăuţi, Soroca, Tighina, Reni. Starea de spirit a populaţiei basarabene, încă de la începutul evacuării armatei, administraţiei şi civililor români, este consemnată de sursele sovietice astfel: „…ruşii indiferenţi; evreii aclamă intrarea Sovietelor în Basarabia. Românii de la sate surprinsi de evenimente, nu înteleg ce se petrece”. Documentele strânse arată că „actele de agresiune şi batjocorire” întreprinse împotriva armatei române care se replia începând cu data de 28 iunie 1940, au fost iniţiate şi desfăşurate de armata sovietică în colaborare cu bandele formate mai ales din minoritari, „între care si o suma de evrei”.
Jurnalul lui Carol al II-lea : Regele Carol al II-lea, consemnează în jurnalul său la data de 29 iunie 1940, că populaţia minoritară, dar “mai ales evreii” îi atacă pe militarii români pe care îi insultă şi-i batjocoreşte. De asemenea, pe 30 iunie, Majestatea Sa scrie că au avut loc incidente şi repetă că “mai ales cu populaţia evreiască” care a împiedicat evacuarile, a împuşcat funcţionarii şi a atacat şi unităţile militare, precizând ca aceste evenimente au avut loc pretutindeni. La 1 iulie, constată că situaţia este neschimbata în privinţa agresiunilor venite din partea evreilor şi comuniştilor, şi îndreptate mai ales împotriva ofiţerilor, care sunt bătuţi şi batjocoriţi. Pe data de 3 iulie, considerată a fi ultima zi a retragerii spune ca “evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil”, că cei care voiau să se retragă au fost împiedicati de aceştia, şi face referire în special la ofiterii români, aratând ca au fost asasinaţi şi molestaţi. Din păcate acţiunile antiromâneşti au continuat şi după data de 3 iulie.
Mărturia lui Raoul Volcinschi : Domnul Raoul Volcinschi, profesor universitar în Cluj-Napoca, este originar din Cernăuţi, unde în vara lui 1940 a trăit drama evacuării. În acel moment era elev la liceu. Cum familia sa a auzit de la radio Monte Carlo ca România este constrânsa să cedeze Basarabia şi Bucovina, tatăl său l-a trimis pe data de 28 iunie 1940 să-şi scoată situaţia de la liceu în vederea refugierii din calea ocupaţiei sovietice. Ajuns în faţa primăriei a vazut cum “în strada zăceau 5 cadavre de soldaţi români al caror sânge se scursese pe praful de pe caldarâm”. Interesându-se de ceea ce se întâmpla, i s-a spus ca soldaţii români au fost ucişi “de ăia”, indicându-i-se un grup de 12-15 tineri evrei înarmaţi care se grăbeau să se urce în două maşini. Deoarece jucase cu ei fotbal i-a recunoscut pe toţi, pe unii ştiindu-i chiar personal şi ştiindu-le şi numele: Aufleger Feibis, Fiser, Abacumov, Eisinger, Siegfried. Printre ei l-a recunoscut şi pe torţionarul de mai târziu de la Securitatea din Cluj, Sigi Beiner (Bainer).
Mărturia lui Elefterie Negel : Redactorul pentru Basarabia al ziarului “Universul” a scris un articol care i-a fost cenzurat. Domnul Elefterie Negel se afla în Chişinău în acele zile de coşmar pentru români, aşa după cum le descrie şi el: “coloane de refugiaţi”, “ochi împăienjeniţi de lacrimi”, “suflete zdrobite”. Patrulele trimise de comandantul militar, încearca să împiedice bandele înarmate care opresc mijloacele de transport şi-i jefuiesc pe refugiaţi. Se observă cuiburi de comunişti formate din evrei care au ocupat poziţii strategice cu scopul ca la un moment prielnic ca cel al apariţiei armatei sovietice să-i atace pe românii care nu au apucat să se refugieze. Un grup de evrei comunisti pe care domunul Negel îi recunoaste îşi fac apariţia în fata redacţiei ziarului şi-l asteaptă să iasă, însă apariţia a 12 soldati îi face să renunţe şi să plece. Mai pimeşte şi un telefon de la un doctor comunist evreu pe nume Dorevici, care îi reaminteşte că a fost condamnat la moarte de comitetul comunist, din timpul revoluţiei de la Tatarbunar din 1924 şi îl asigură că: “Nu te vom spânzura, vom fi generosi, îţi vom smulge câte o unghie pe fiecare zi cu cleştele”. Îşi ia copii şi merge la gara, însă aici trenul este plin şi oamenii totuşi se înghesuie să poată intra în tren, ceea ce produce victime. Tot aici află veşti proaste din oraş. Avocaţii evrei Karol Steinberg şi Etea Diner au împartit liste alcătuite de organizaţiile comuniste locale pe care sunt trecuţi români ce trebuie suprimaţi. Începuseră devastările locuinţelor apartinând fruntaşilor români. Zidurile au fost lovite cu târnacoapele, iar mobila scoasă şi transportată în alte părţi. Înainte de a ajunge la prima staţie de după Chişinău, se vedea arzând biserica Mazarache, care reprezenta mult pentru istoria româneasca. Arderea ei a reprezentat doar începutul distrugerii lăcaşurilor sfinte românesti de către comuniştii evrei.
Începînd cu data de 28 iunie 1940, simpatizanţii comunişti din Basarabia şi Bucovina de Nord şi-au manifestat bucuria că au devenit cetăţeni sovietici, unii dintre ei s-au înarmat şi fluturau anumite liste negre, dorind să-i pedepsească pe cei notaţi acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai tîrziu pentru denunţarea românilor care erau consideraţi „trădători ai URSS”. Alte liste destinate execuţiilor au fost redactate chiar de intelectualii evrei comunişti printre care: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei care loveau cu pietre armata română aflată în retragere.
La Cernăuţi, imediat după ce a fost dat ordinul de evacuare, au rupt şi scuipat steagurile tricolore româneşti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul roşu sovietic. După ce au vandalizat emblemele oficiale româneşti, a fost distrusă crucea de pe catedrală şi înlocuită cu steagul roşu şi portretul lui Stalin. Au mai fost consemnate devastări şi împuşcături. Românii care se refugiau au fost atacaţi, jefuiţi şi maltrataţi. Preotul bisericii catolice şi cîţiva gardieni au fost împuşcaţi.
Ziarul „Universul” relatează faptul că populaţia ucraineană din Cernăuţi a manifestat un comportament corect faţă de populaţia românească ce se refugia, în timp ce populaţia evreiască a avut o atitudine atât de neomenească încât i-a revoltat chiar şi pe comandanţii armatei de ocupaţie ruseşti.
La Chişinău, refugiaţii români au fost atacaţi şi jefuiţi, aruncîndu-se asupra lor cît şi asupra militarilor români aflaţi în retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, şi conţinutul oalelor de noapte. Sub protecţia unor soldaţi ruşi, ofiţerilor li s-au smuls tresele, iar unor ostaşi li s-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care într-o primă fază li s-a dat drumul în hohote de rîs, pentru ca mai apoi, să fie luaţi de soldaţii ruşi.
În momentul aterizării la Chişinău a unui grup de 20-30 de avioane ruseşti, „imediat evreii au arborat drapele roşii” şi au început să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat şi comuniştii proaspăt eliberaţi din închisoarea locală. Împreună, „manifestanţii evrei şi comuniştii” au strigat lozinci antiromâneşti şi defăimătoare la adresa armatei române: „Jos Armata Română!”, şi împotriva regelui, „Jos Carol!”, precum şi lozinci de susţinere a ocupantului sovietic „Trăiască Stalin şi Armata Roşie!”. De asemenea, ei au blocat străzile, nepermiţând refugiaţilor români accesul spre gară. Încercând să facă ordine pentru ca populaţia să poată ajunge la gară şi să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol, au fost prinşi de evrei şi executaţi prin împuşcare în pină stradă. Alte incidente s-au înregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcţionarii români refugiaţi care doreau să ajungă la gară au fost opriţi de „o masă compactă de evrei şi ruşi” care, postându-se pe trotuare, ameninţau şi aruncau cu pietre.
La Soroca, primăria şi poliţia au fost ocupate de evreii comunişti aflaţi sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliţie, acesta a ţinut un discurs prin care a defăimat autorităţile şi administraţia românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa şi pe ajutorul acestuia Eustaţiu Gabriel în faţa statuii Generalului Poetaş.
A fost jefuit tezaurul administraţiei financiare, din camionul în care era transportat iar Dirigintele Oficiului Poştal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu şi locotenentul Pavelescu, însoţit de mai mulţi subofiţeri, au fost prinşi de evrei şi li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe şi căpitanul Georgescu au fost împuşcaţi. Pavelescu şi Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei. Subofiţerul Ene a fost împuşcat pe la spate în timp ce încerca să fugă, iar avocatul Stănescu a fost coborât din maşină şi împuşcat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru.
Maiorul Virtic Gheorghe, comandantul jandarmilor din Soroca şi căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o maşină, au fost prinşi de evrei, au fost dezarmaţi şi li s-au rupt galoanele. Preoţii care voiau să se refugieze din oraş au fost opriţi de evrei şi întorşi din drum.
La Vijniţa, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunişti cărora li s-au alăturat şi ucrainenii. Astfel, şeful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâşia roşie pe care şi-a legat-o peste piept strigând că „a sosit ceasul evreilor”. Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul. În momentul intrării armatei sovietice în oraş, aceasta a fost aşteptată de populaţia evreiască în frunte cu evreul Şatran. Perceptorul şi preotul au fost atacaţi şi jefuiţi de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger.
Fapte grave s-au mai înregistrat la Româneşti în judeţul Lăpuşna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au înregistrat incidente între evrei cu banderole roşii pe mâini şi autorităţi, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmaţi de evrei, şi li s-au luat şi uniformele, şi la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuţi, evreii strigau „Trăiască Rusia Sovietică şi Stalin!”
În data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea îşi notează în jurnalul personal „că mai ales evreii” sunt cei „care-i atacă şi-i insultă pe ai noştri” şi că aceştia i-au batjocorit pe ofiţerii români.
Presa străină relatează şi ea despre cele întâmplate în Basarabia şi Bucovina de Nord: Corriere della Serra scrie că în ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni în Basarabia au atacat atât refugiaţii civili, cât şi armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au împiedicat să-şi continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul şi le-a distrus mijloacele de transport. Mai mult chiar, căutau să-i instige şi pe localnicii români împotriva acestora. Şi Gazzeta dell Popolo confirmă situaţiile grave create de evrei consemnând că la Galaţi, comuniştii evrei locali împreună cu cei veniţi din alte părţi, au provocat dezordine, atacând forţele de poliţie şi garnizoana, rezultând 15 morţi. Tot Gazzeta dell Popolo vorbeşte şi despre Cernăuţi arătând că după evacuarea militarilor români, evreii în număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deţinuţii din închisori, i-au înarmat şi „au început cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile şi palatele”. Corriere della Sera relatează şi el despre cele întâmplate la Galaţi vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părţile la Galaţi pentru a trece în Basarabia şi după ce i-au dezarmat pe soldaţii din gardă, au atacat oraşul, trăgând nebuneşte, devastând vitrinele şi agresând cetăţenii români.
Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat şi că au rămas, instigând la acţiuni antiromâneşti şi făcând manifestaţii comuniste. Refugiaţii din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăţi pe parcursul evacuării au fost comuniştii locali, în majoritate evrei şi că aceştia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au împiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele şi le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.
La Chişinău, încă înainte de apariţia trupelor ruseşti, evreii din baroul local şi-au legat la mâini banderole roşii şi i-au supus pe funcţionarii români la tot felul de violenţe. În toate gările, de la Chişinău şi până la Ungheni, bandele de evrei înarmaţi cu pistoale şi bâte loveau populaţia română pentru a o împiedica să urce în trenuri. Şi în Bucovina, la Cernăuţi, înainte de intrarea soldaţilor sovietici, evreii au făcut manifestaţii antiromâneşti, au devastat biserici şi au asasinat personalităţi româneşti şi ofiţeri. Se mai raportează că un grup de evrei comunişti cu vârste de 15-16 ani au săvârşit crime şi acte de barbarie, ucigând soldaţi, ofiţeri şi jandarmi români cu propriile baionete, după ce iniţial îi dezarmaseră. Tot la Cernăuţi, grupuri de muncitori au devastat clădiri şi cămine studenţeşti, au eliberat deţinuţii din închisori şi au maltratat armata şi populaţia română care se refugia.
La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul „Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina” în care vorbeşte de manifestările de bucurie ale evreilor faţă de armata de ocupaţie sovietică şi consemnează faptul că la Cernăuţi s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunişti. Acelaşi gen de iniţiative a avut loc şi la Reni, Ismail, şi în alte locuri.
O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că încă înainte ca armata sovietică să-şi facă apariţia, populaţia evreiască din Cernăuţi a devastat bisericile şi i-a asasinat pe mulţi dintre şefii autorităţilor locale. Se raportează şi că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofiţeri şi soldaţi precum şi echipament din cauza greutăţilor, şicanelor şi umilinţelor la care au fost supuşi de către armata sovietică în colaborare cu bandele de civili formate din „bolşevici şi jidani”.

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat în diferite oraşe comitete revoluţionare în vederea preluării puterii. La Cernăuţi, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar iar viceprimari sunt tot doi evrei, Glaubach şi respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chişinău, este condus de un evreu originar din Huşi, şi anume, avocatul Steinberg. Comitetul local înfiinţat la Chilia Nouă îl are ca şef pe un evreu medic din oraş, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind „conducătorul acţiunii teroriste” un evreu gardian public în serviciul poliţiei locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alţi doi evrei foşti ziarişti la Adevărul şi Dimineaţa au luat posturi importante în Basarabia. Ei sunt Terziman şi Cândea.
Sunt consemnate atentate şi asasinări împotriva oficialităţilor şi împotriva românilor civili, din partea evreilor comunişti. Bandele evreo-comuniste din Chişinău, fluturând steaguri roşii, acţionau în gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiaţii români care nu puteau să se apere au fost jefuiţi de aceştia, şi doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chişinău, intervenţia unui detaşament de jandarmi i-a salvat pe studenţii teologi de a nu fi linşaţi de o bandă de evrei comunişti, asta după ce jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de armă. Însă doi inspectori financiari, Preotescu şi Pădureanu, nu au mai putut fi salvaţi, fiind împuşcaţi. De asemenea, teroriştii evrei i-au mai ucis pe perceptorul şi notarul din Ceadâr-Lunga, judeţul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe şeful poliţiei din Abaclia, tot din judeţul Tighina. La Cazaclia şi Ceadâr-Lunga au mai fost omorâţi notari, preoţi şi poliţişti. Evreii din Reni, ce purtau banderole roşii, i-au împuşcat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităţilor şi au fost lichidaţi, în urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunişti.
Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoţii au fost schingiuiţi de bande comuniste de evrei. Preoţilor le-au fost arse bărbile cu ţigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuţi, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldaţi români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor.
La Brăila, fraţii Birnbaum ameninţau că „multora dintre români le-a sunat ceasul” şi că ei îi au pe câţiva în vedere pentru ca să se răfuiască cu ei. În alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis şi Jean, ameninţa şi el că în scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul roşu sovietic.
O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniţă, informează că populaţia evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunţată în zona Prutului şi că acest fapt face ca localităţile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.
Ziarul maghiar Pesti Ujsag din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la „presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România” arătând că ziarele italiene consemnează că „Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare „.
Alte informaţii transmise de armată relatează că la Cernăuţi au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunişti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască în 6 colţuri şi o banderolă roşie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii din Rădăuţi, însă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morţi în urmă. Acţiunea de asasinare a românilor din oraşul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Între victime, au fost protopopul judeţului Crişan Folescu, preotul Petru Siniţă, şeful gării şi ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunişti au oprit un tren şi au încercat să dezarmeze un divizion de artilerie, şi numai intervenţia sovieticilor a îm piedicat acest lucru. Şi la Volintiri, grupurile de evrei comunişti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Ştirbu Iosif. La Bălţi, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot în acest timp, au fost rupte crucile bisericilor şi arborate în locul lor, steagurile roşii sovietice. La Chişinău, ziarele Sovietskaia Bessarabia şi Bessarabskaia Pravda scoase de ocupaţia sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii şi brutarii evrei au instigat bandele de terorişti evrei împotriva manutanţei locale, răspândind zvonul că armata a rechiziţionat făina. Au fost asasinaţi lt. Alexandrescu şi plt. mj. Jianu. Manipulaţi de instigările evreo-comuniste, la acţiune au participat şi soldaţi aparţinând manutanţei. La Reni, un grup de comunişti evrei împiedică populaţia ce dorea să se îmbarce pe vaporul Carpaţi pentru a se refugia în ţară, lovindu-i cu bătele. Vaporul a reuşit totuşi să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.
În comuna Ashita, evreii au împuşcat în picioare doi soldaţi români care rămăseseră în urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comunişti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituţii şi au împiedicat populaţia românească să se refugieze.
Un soldat originar din Piatra Neamţ, care era rănit a fost îngropat de viu, la ordinul şi sub îndrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugăminţile acestuia de a nu fi îngropat pentru că avea acasă 4 copii.
Un alt soldat român care era bolnav, şi care era transportat cu o căruţă a fost împuşcat pentru că agresorii voiau căruţa. Cererile ofiţerilor români de a le lăsa acea căruţă pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate în seamă şi unul dintre agresori a tras câteva gloanţe sfărâmându-i ţeasta. –

Sursa: http://http://basarabia91.blogspot.com/2010/12/evreii-si-retragerea-romana-din.html

 

La 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ministrului plenipotențiar al României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. Reprezentantul României a fost invitat la sediul Comisariatului Afacerilor Străine, unde, fără nici o explicație, i-a fost înmânată nota ultimativă adresată României[23].

Ultimatumul mai adăuga: „Acum, când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.”.[1]

Răspunsul românesc la ultimatum

Guvernul românesc a răspuns, sugerând că este de acord cu „negocieri imediate asupra unei largi categorii de probleme”.

În cursul după-amiezii zilei de 27 iunie, Casa Regală de la București a făcut public, mai întâi prin radio, următorul anunț[23]:

1. Astăzi, la ora 12,30, sub Înalta Președinție a M. S. Regelui (Carol al II-lea – n. n.) a avut (loc) ședința Consiliului de Coroană la Palatul Regal din București.

2. Consiliul a luat în deliberare nota remisă aseară, 26 iunie, la orele 22, de guvernul URSS ministrului nostru la Moscova, prin care guvernul sovietic cere cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord, cerând răspunsul guvernului român în cursul zilei de 27 iunie a. c.

3. Consiliul, în dorința de a păstra raporturi pașnice cu URSS, a aprobat hotărârea guvernului român de a cere ca guvernul sovietic să fixeze locul și data unde ar putea să aibă loc întâlnirea delegațiilor ambelor guverne pentru a lua în discuție Nota Sovietică.

Se așteaptă răspunsul guvernului URSS la propunerea guvernului român.

Al doilea ultimatum sovietic din 27 iunie a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile.

În aceeași zi este dat un înalt decret regal prin care era mobilizată întreaga armată de uscat, aer și marină. Decretul a fost contrasemnat de Gheorghe Tătărescu, președintele Consiliului de Miniștri, și de generalul de corp de armată Ion Ilcușu. Conform ziarului „Universul”, ca urmare a decretului de mobilizare „Bărbați tineri sau mai vârstnici, de toate categoriile iau cu asalt trenurile, fiecare voind să ajungă cât mai repede la unitățile lor[23].

A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice.

Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 2728 iunie 1940. După cum este consemnat în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul:

Nu este clar dacă regele a participat sau nu la discuții, sau dacă a votat sau nu.

În ședința Consiliului de Miniștri din 28 iunie, la ora 16.00, noul ministru al afacerilor externe, Constantin Argetoianu, le-a relatat colegilor săi „evenimentele care au făcut obiectul deliberărilor Consiliului de Coroană din 27 iunie”, comunicându-le hotărârea guvernului român de a accepta prevederile ultimatumului. Constantin Argetoianu adăuga că „Această acceptare obligă guvernul român să evacueze teritoriul Basarabiei și cel din nordul Bucovinei în termen de 4 zile, cu începere de la 28 iunie, ora 12”. La ora când avea loc această comunicare, trupele sovietice trecuseră deja frontiera României, orașele Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă fiind ocupate în după-amiaza aceleiași zile. În aceeași ședință, Gheorghe Tătărescu precizează că guvernul urma să expună în fața parlamentului „istoricul tuturor faptelor care formau această mare dramă a românismului[23].

Dintr-o populație de 3.776.000 de locuitori, (în conformitate cu rezultatele recensământul din 1930), în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie. Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar temporar, un război cu Uniunea Sovietică. Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări.

După ce Kremlinul a înaintat României ultimatumul de cedare a Basarabiei și nordului Bucovinei, Ion Antonescu l-a vizitat pe regele Carol al II-lea, la 1 iulie, și i-a prezentat Suveranului un Memoriu în care sublinia:[27]

Maiestate, Țara se prăbușește. În Basarabia și Bucovina se petrec scene sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare. Funcționarii, familiile lor și ale ofițerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense și depozite militare acumulate acolo din incurie și menținute până în ultimul moment din ordin, au rămas în mâna inamicului.

La 3 iulie cele două camere ale parlamentului, Adunarea Deputaților și Senatul, s-au întrunit în ședințe extraordinare separate. Activitatea parlamentarilor s-a rezumat la ascultarea conferințelor susținute de președinții lor, Constantin Rădulescu-Motru și Anibal Teodorescu și la păstrarea unui minut de reculegere. Anterior ședințelor, în comisiile de politică externă ale corpurilor legiuitoare, Constantin Argetoianu făcuse o declarație mai explicită. Printre altele, în această declarație Constantin Argetoianu a menționat că „Situația noastră era lămurită: cedare sau război. În care condiții se putea prezenta pentru noi războiul? În ce privește puterea noastră, eram chemați să luptăm spre răsărit cu forțe covârșitoare față de ale noastre, fără să avem în spate siguranță de liniște absolută pe celelalte granițe. În lupta pe care am fi întreprins-o nu puteam conta pe nici un ajutor”. Șeful guvernului, Gheorghe Tătărăscu, a făcut unele precizări: „Menținerea României în afară de orbita acestui război a fost țelul permanent al politicii guvernelor din ultimul timp. Toate actele noastre n-au urmărit decât neutralizarea tuturor forțelor care ar fi putut târâ România în conflict… Dar efectele prăbușirii echilibrului european s-au întins până la hotarele noastre, împotriva tuturor inițiativelor ce luasem pentru îndepărtarea lor[23].

Cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord a avut un impact semnificativ asupra vieții politice din România. Garda de Fier a considerat că venise momentul să treacă la acțiune. Împrejurările interne, dictatura regală, dar mai ales cele externe, le erau favorabile. La 27 iunie intrau în guvern, din inițiativa regelui, Horia Sima și un alt legionar, ca miniștri subsecretari de stat. La 4 iulie deveneau miniștri deplini, într-o guvernare cu orientare de dreapta, pro-germană, condusă de Ion Gigurtu, care a declarat că „înțelege să facă o politică de integrare sinceră în sistemul creat de axa Berlin-Roma[23]. Însă Horia Sima și camaradul său vor demisiona din guvern pe data de 8 iulie, după doar 4 zile de ministeriat, ca urmare a presiunilor venite din partea majorității legionarilor, care vedeau prezența lui Horia Sima și a camaradului său în guvernul Gigurtu drept un act de trădare. Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste organizate de legionari împotriva rezultatelor arbitrajului de la Viena, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei[28]. – ro.wikipedia.org

2 gânduri despre „COMEMORARE! – Între 27 iunie și 3 iulie 1940 – Agresiunea evreo-ruso-ucrainiană asupra populației românești și Armatei Române în retragere din Basarabia și Bucovina de Nord, care nu a avut voie să tragă nici măcare pentru apărare…

  1. Țara asta a avut parte din nefericire, de conducerea javrei de Carol al II-lea combinat c-o evreică!
    Mă uitam cu ani în urmă, cum l-a adus pe acest trădător ordinar în țară, cu onoruri militare, când ar fi trebuit să-i rămână oasele spurcate în afară de țară și să NU fie primit tocmai de armata care a fost înjosită, batjocorită.
    Dar, deh…urmașii celor care au comis atrocități ne-maiîntâlnite, cu liber de la guvern…au condus și înainte de 89, și după….toți președinții siniștri cu ESCU în coadă – VICLENI, și cu scopuri murdare, ascunse…care n-au avut măcar curajul să-și fi păstrat ADEVĂRATUL NUME!

    Dar… pentru prăpădul pe care trebuiau să-l lase în urmă, și-au modificat numele, ca să sune românește, inducând în eroare pe români…n-au avut minima decență în privina adevăratei lor etnii, și să-și fi păstrat adevăratul nume!

    Pentru mine, e foarte TRIST…se pare că istoria se repetă continuu în ceea ce ne privește!
    Suntem trădați, lăsați de izbeliște, puși la înaintare TOCMAI de cei care ar trebui să fie cu noi, NU împotriva noastră.

    Apreciază

    • Nu doar Carol al II-lea a fost de vina, ci intreaga clasa politica interbelica, care au tradat si s-au mancat unii pe altii ca si acum. Nu au fost in stare sa construiasca o armata puternica pentru a putea pazi granitele Romaniei si eventual pentru a le extinde asupra altor teritorii romanesti ramase in afara.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s