Împotriva Legii carantinei și izolării – sâmbătă, 18 iulie

Și sâmbătă 18 iulie au fost opozanți ai Legii carantinei și izolării în Piața Universității.  Numai că, din cauza lui Pompiliu Diplan, cel care s-a vrut un inițiator al acestor proteste și care s-a temut de amestecul lui Ovidiu Grosu în aceste acțiuni, s-au pierdut două zile importate (vineri și sâmbătă), cu vreme adecvată pentru manifestații mai de amploare. Diplan a anunțat că… „duminică este protestul nostru”. Și duminică… A SE VEDEA AICI

Sâmbătă, la un moment dat se strânseseră aproximatv 50 de persoane dispuse în două grupuri : unul în jurul călugărilor din imaginea de mai sus și altul în jurul lui Ovidiu Grosu. Cel de-al doilea grup s-a dispersat relativ repede dezamăgiți de faptul că erau puțini.