Apostazie și iconoclasm în Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului cu ocazia hramului Mânăstirii Nicula – Adormirea Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Nicula CrestinOrtodox.ro

Procesiunile de la Gherla spre Mănăstirea Nicula nu se țin anul acesta, iar măsurile de distanțare vor fi drastice: nimeni nu intră în contact cu icoana făcătoare de minuni, nu se dă de mâncare credincioșilor și nu va fi permis comerțul în incintă și pe traseu, au decis astăzi autoritățile.
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a participat joi la o ședință împreună cu reprezentanți ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, ai Eparhiei Greco-Catolice de Cluj – Gherla și ai instituțiilor implicate în desfășurarea manifestărilor dedicate sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, care vor avea loc la Mănăstirea Nicula pe 15 august.
În urma discuțiilor, s-a decis ca pelerinajul să aibă loc, dar va fi obligatorie purtarea măștii de protecție pentru toți participanții la evenimentul religios.
De asemenea, în acord cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și cu Eparhia Greco-Catolică de Cluj – Gherla, cele două procesiuni tradiționale care se organizau anual cu plecare din municipiul Gherla spre Nicula nu vor avea loc în acest an.
„Se interzice organizarea de puncte comerciale fixe sau ambulante de vânzare produse de orice natură în incinta mănăstirii și pe traseul înspre mănăstire, cu excepția magazinului cu obiecte bisericești al mănăstirii. Se interzice distribuirea de hrană în sistem organizat către credincioși sau orice alte formule asimilate. Se interzice comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în incinta mănăstirii și pe traseu. Se interzice distribuirea de băuturi non-alcoolice în alte tipuri de recipiente decât cele îmbuteliate. Vor fi amplasate filtre de control, formate din echipaje mixte ale Poliției Rutiere și Inspectoratului de Stat în Transportul Rutier la toate intrările în județ, precum și în zona municipiului Gherla.
Credincioșii se vor putea închina la icoana făcătoare de minuni de la distanța de 1,5 metri, fără a avea contact cu aceasta. Va fi amplasat un număr suficient de toalete ecologice, distribuite în mai multe locații din incinta mănăstirii, astfel încât să nu se creeze aglomerări de persoane în aceste zone”, se arată în decizia citată de Mediafax.
Respectarea măsurilor va fi monitorizată inclusiv cu ajutorul dronelor.
Pe traseu vor fi amplasate mijloace de semnalizare și de comunicare – panouri led, bannere – pentru transmiterea de mesaje și de comunicări în timp real către participanți.
„Măsurile de ordine publică în sistem integrat pe timpul afluirii credincioșilor spre Mânăstirea Nicula se vor asigura prin instituirea unor posturi și patrule, pentru prevenirea și descurajarea producerii unor fapte antisociale, pentru îndrumarea persoanelor și supravegherea respectării măsurilor de protecție și a distanțării fizice. Supravegherea, dirijarea și îndrumarea traficului rutier, inclusiv a mijloacelor de transport în comun se va asigura prin măsuri specifice. Se va asigura ordinea publică în zona mânăstirii, în timpul slujbelor religioase în perioada 12-16.08.2020, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare fizică pe timpul accesului la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și în zona verde a mânăstirii, unde pelerinii campează. Se vor organiza fluxuri separate de intrare/ieșire pentru accesul în anumite zone ale mănăstirii. Se vor asigura echipaje de intervenție în scopul gestionării unor situații de risc sau pentru decongestionarea unor aglomerări de persoane”, au mai transmis reprezentanții Prefecturii după ședința de vineri.
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a extins programul manifestărilor religioase – se vor desfășura în perioada 12-15 august.

Interzicerea cinstirii sfintelor icoane, așa cum este normal, prin sărutare, nu poate fi altceva decât erezie iconoclastă izvorâtă din apostazia cvasitotală a ierarhiei Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. 
Ereticul ecumenist, iconoclast, serghianist și apostat Andrei Andreicuț nu putea face altfel. Demonii pan-ereziei ecumenismului care îl stăpânesc sunt frați buni cu demonii apostaziei, așa că l-au luat cu toții în stăpânire. 
Aceasta este situația, aproape uniformă (cu rare excepții), în sinoadele mitropolitane de pe cuprinsul B.O.R…

Un gând despre „Apostazie și iconoclasm în Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului cu ocazia hramului Mânăstirii Nicula – Adormirea Maicii Domnului

  1. Aaaa, de toaleta ma lasa sa ma apropii, , ca este… ecologica….(..Va fi amplasat un număr suficient de toalete ecologice, distribuite în mai multe locații din incinta mănăstirii, …) dar de Icoana nu am voie, ca e „riscant”, nu ??!! NU VEDETI CATA BATAIE DE JOC ??????????? Ce inseamna sa nu se mai faca exorcizari, se demonizeaza omenirea – poftim rezultate, Doamne, iarta-ne si scapa-ne de toti vrasmasii Tai !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s