„Salvatorul nației” anunță NOI RESTRICȚII pentru a controla „pandemia”. Se revine asupra circulației cu declarație, pe timp de noapte, după ora 22:00

noi restrictii romania | NEWS ROMANIA

 

 

  • Școlile să treacă toate în online,
  • Angajații să lucreze de la distanță unde e posibil (online, pe calculator),
  • Magazinele să fie închise cel târziu la ora 21.00,
  • Circulația pe timpul nopții restricționată,
  • Petrecerile trebuie interzise,
  • Târgurile și piețele trebuie închise,
  • Portul măștii trebuie să devină obligatoriu în toată țara în toate locurile publice și la locurile de muncă.

Noile restrictii ar urma sa intre in vigoare de luni, 9 noiembrie.

Orban: Vor fi introduse declarațiile pe proprie răspundere, iar magazinele se vor închide la ora 21:00. Ce va rămâne deschis în țară

Astfel, românii vor avea nevoie de declarație pe proprie răspundere atunci când vor circula după ora 22, iar magazinele vor fi închise la ora 21:00. Nu și farmaciile, spune premierul.

Ludovic Orban: Pe timpul nopții va fi permisă deplasarea doar pentru activități absolut necesare. Deplasarea la muncă, din motive medicale, deci numai acele deplasări care sunt necesare.

Magazinele vor fi închise vor fi închise la ora 21. Intervalul interzis de circulație va fi între orele 22, sau 23, până la 5 sau 6 dimineața.

Nu o să închidem toate magazinele. Farmaciile le lași deschise. Benzinăriile trebuie lăsate deschise. Sunt activități esențiale.

Va fi probabil o declarație pe proprie răspundere. Mă deplasez cu un scop dintre cele care sunt într-adevar cele pentru care se permite deplasarea.

Puțin ne-am mai îmbunătățit. E posibil să se accepte declarația pe format online, adică să arăți telefonul. Încercăm să vedem cum o reglementăm, astfel încât să nu fie neapărat pe hârtie.

Vor fi amenzi pentru nerespectarea regulilor. În toată țara. digi24.ro/stiri

22 de gânduri despre „„Salvatorul nației” anunță NOI RESTRICȚII pentru a controla „pandemia”. Se revine asupra circulației cu declarație, pe timp de noapte, după ora 22:00

  1. foarte bine ! vine Postul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos , gata cu petrecerile si.umblatu noaptea prin cluburi si discoteci !
    copii șadă acasa ca si asa la scoala nu invată buna purtare !

    un singur punct o.uitat sa precizeze , anume :
    Bisericile Ortodoxe sa fie deschise pt toata lumea , credinciosii sa poate mearga sa se roage pt sanatatea si mantuirea lor, amenzile nefiind valabile in incinta Bisericii caci Biserica apartine lui Dumnezeu, numai El poate da amenzi in Curtea Sa !
    si…neaparat fara mască in timpul Sfintelor Slujbe ca sa ne putem ruga cu inspiratia si expiratia sanatoasa !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cum sa închizi piețele toamna, cand micii producători pot valorifica si ei producția lor, mica, mare, asa cum o fi…Ptr multi asta e sursa lor de venit, ce vor face cu producția? O vor arunca sau da pe doi lei la marii retaileri? O masură total antiromaneasca, ptr ca oamenii sa cumpere doar din hypermarketuri produse pline de E -uri si de calitate îndoielnică. Bineînțeles, tot ce e românesc trebuie sa dispară, populația trebuie saracita si îmbolnăvita cu mizeriile aduse de afara, sa crape cat mai multi!

    Apreciat de 1 persoană

    • cine a fost harnic , pana acu si-a cumparat din piata tot ce-i trebe: ardei, gogosari, ceapa, varza pt murat , prune , struguri , cas, branza etc… si le-a pus pt iarna ! are zacusca, dulceata, vin, branza in burduf , varza in butoi …deci ii asigurat.

      Apreciază

      • Aici nu e vorba de cei care cumpara, ci de micii producători care vând, care vin la piata zi de zi cu morcovi, mere, ceapă, ouă, hrean, pere, struguri, cartofi etc, aceasta este sursa lor de venit…ce vor face, vor arunca la porci produsele?

        Apreciat de 1 persoană

        • nu…lasă un nr de telefon ca sa mearga cumparatorii direct acas la ei … sau cumva s-or descurca, oricum de foame ei nu vor duce lipsa ca au alimente destule… deci ei nu tre sa cumpere cu bani mancare , traiesc din sursa lor naturală .
          cum s-o descurcat pe vreamea razboiului I si II, s-or descurca si acu… Omu in lipsa si saracie mai repede se ataseaza de Dumnezeu si incepe a se gândi la El , decat atunci cand ii.merge totul strună .
          Iov atunci cand era văitâmdu-se pe gunoi a venit Dumnezeu la El si o vorbit cu el.

          Apreciază

        • mulțumesc pt urare si rugăciune , Dumnezeu sa va primeasca bunele intentii care le aveti si sa va imulteasca staruinta cu care va rugati ! Doamne ajuta.

          Apreciază

  3. Unde si cui lasa nr de telefon? Lipesc hartiute pe tarabe? Si cine sa mearga la ei sa cumpere, pensionarii aia care abia se misca tragand dupa ei un carucior? Da, poate de foame nu vor muri, dar au si ei nevoie de un ban de lemne, de butelii, ca tot se apropie iarna…Raman la parerea ca inchiderea pietelor este o lovitura data micilor producatori autohtoni, se doreste ca romanii sa manance doar plastic si aditivi de prin hypermarketuri, alimente modificate genetic si alte mizerii, iar cancerul sa faca ravagii in populatie…dar ce conteaza, asa-i, acum boala suprema e guturaiul numit covid, el este in tot si-n toate…

    Apreciat de 1 persoană

  4. Doamne, ajută!
    Urgent caut preot nepomenitor, care nu-i eretic sau schismatic, desprins totalmente de sistem şi care învață drept Cuvântul Adevărului. Este ultima noastră şansă, căci numai acolo mai avem Biserica luptătoare.

    Toți ceilalți sunt căzuți si nu mai au Sfinte Taine. Dacă nu mai este vreun nepomenitor neeretic neschismatic şi rupt de sistem în totalitate, ăsta e sfârşitul lumii. Literalmente! Înseamnă că Biserica s-o luat la Cer şi iadul este pe Pământ, precum o fost şi profețit, fără cale de întoarcere. Numai uitați-vă în jur, toate astea-s începutul durerilor!

    Vă rog! Orice contact, legătură sau îndrumare către un astfel de preot este literalmente VIAȚĂ!

    Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, căci în mila ta am nădăjduit, fiindca tu ai spus că cei care nădăjduiesc în mila ta, Părinte, nu vor rămâne deşerți.

    Las emailul, iar prin email, pentru cei interesați, date de contact şi tot ce-mi stă în putință (logistic) spre a ajunge la un asemenea preot.

    Doamne, ai milă de noi, Părinte!

    Apreciază

  5. Vă rog…

    Doamne, ajută!
    Urgent caut preot nepomenitor, care nu-i eretic sau schismatic, desprins totalmente de sistem şi care învață drept Cuvântul Adevărului. Este ultima noastră şansă, căci numai acolo mai avem Biserica luptătoare.

    Toți ceilalți sunt căzuți si nu mai au Sfinte Taine. Dacă nu mai este vreun nepomenitor neeretic neschismatic şi rupt de sistem în totalitate, ăsta e sfârşitul lumii. Literalmente! Înseamnă că Biserica s-o luat la Cer şi iadul este pe Pământ, precum o fost şi profețit, fără cale de întoarcere. Numai uitați-vă în jur, toate astea-s începutul durerilor!

    Vă rog! Orice contact, legătură sau îndrumare către un astfel de preot este literalmente VIAȚĂ!

    Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, căci în mila ta am nădăjduit, fiindca tu ai spus că cei care nădăjduiesc în mila ta, Părinte, nu vor rămâne deşerți.

    Las emailul, iar prin email, pentru cei interesați, date de contact şi tot ce-mi stă în putință (logistic) spre a ajunge la un asemenea preot.

    Doamne, ai milă de noi, Părinte!

    Apreciază

    • Ai grija ce gandesti si vorbesti!Pana la o condamare sinodala a ecumenismului si a invataturilor eretice aparute nou,harul Sfantului Duh se pogoara,deci sfantele taine exista !

      Apreciază

      • ////condamnare sinodala a ecumenismului ?!!! pe ce planeta traiesti nene. Poate vine papa sa faca „”sinodul””/// DUMNEZEU VA LUA HARUL DUHULUI SFANT DE PE CAPETELE POPILOR ECUMENISTI, NU SE UITA DUMNEZEU LA ADUNARILE SINODALE ALE ERETICILOR ORTODOCSI SAU LA PRIETENII CATOLICI AI PATRIARHULUI SI AI MITROPOLITULUI TEOFAN SAU Iosif, care mai ca nu sa innecat la Vatican cu draku; papa alaturi. URACIUNEA PUSTIIRII IN VREMURILE LUI ANTICRIST,CARE IATA AU VENIT! DOAMNE AJUTA!

        Apreciază

  6. E foarte grav că târgurile și piețele se închid din mai multe motive:
    1. Se lovește dramatic in producătorii interni.
    2.Vom fi dependenți de supermarketuri care vor putea impune condiții pentru achiziționarea celor necesare sau le vor aproviziona când și cu ce vor dori.
    3. Departe de a fi o măsură de protecție, prin aceasta se face un pas pentru împlinirea profeției conform căreia nu vom mai putea vinde sau cumpăra dacă…
    -nu vom fi vaccinați
    -nu vom fi cipuiți etc.

    Apreciază

    • Inca NU a venit cipuirea si nici vaccinul obligatoriu,…Ne plangem ca in poveste, ca si cu drobul de sare….Veti respinge vaccinul si microcipul si banii spurcati de la anticrist! DUMNEZEU va avea grija de cei bine credinciosi! Eu de 14 ani sunt in afara sistemului anticristic si traiesc absolut la mila DOMNULUI, Se poate trai decent fara spitale, fara medici de familie, fara vaccinuri si fara a depinde de sistem, daca ai Credinta Adevarata! DOAMNE AJUTA!

      Apreciază

      • Vorbesti numai prosti!Ai cnp,ai carte de identitate,platesti impozite,ai serviciu,ai facturi de platit,ai calculator sau telefon performant?Deja esti in sistem si urmarita!ASA CA CIOCUL MIC SI PASI MARUNTI ,IN JOC DE GLEZNE DU-TE SPRE SOMNUL DE VECI!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s