Ministrul Economiei și ANPC cică au găsit peste 30 de milioane de măști neconforme!! Păi de ce ne mai amendați nemernicilor??!

Atenție! Alertă europeană de măști de protecție neconforme | Ştiri locale  de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro

Foto – gorjeanul.ro

 

Jumătate din măștile vândute pe piața din România nu protejează împotriva coronavirusului, susține Ministrul Economiei. Potrivit acestuia, ANPC a identificat numeroase nereguli în acest sens, iar Ministerul Economiei urmează să emită un ordin pentru a obliga comercianţii să informeze consumatorii în cazul celor neconforme.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că în urma controalelor făcute de ANPC s-a constatat că măștile de import aflate pe piață nu protejează împotriva Covid-19 și au o calitate îndoielnică și recomandă oamenilor să achiziționeze produse românești. 

„Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

ANPC a dat amenzi de 18 milioane de lei unor comercianţi care aveau la raft astfel de măşti neconforme, iar în luna noiembrie a emis noi alerte pentru astfel de produse. 

Ministrul a sfătuit oamenii să cumpere măşti româneşti.

„Toate măştile neconforme sunt măşti din import. Vreau să le spun românilor că avem peste 16 companii care produc măşti în România, care pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă”, a completat Popescu.

El le-a cerut retailerilor şi reţelelor de farmacii să nu mai permită la comercializare produse neconforme.

„Vom emite un ordin care să spună clar că aceste măşti nu asigură protecţie împotriva Covid, ca oamenii să ştie când cumpără că, dacă acel produs este pe raft şi i se spune mască, el nu este o mască care protejează”, a adăugat reprezentantul Guvernului.

digi24.ro

 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, susţine că măștile din comerț care nu protejează de COVID vor trebui marcate ca atare.

 

”Aproximativ jumătate care se găsesc în comercializare, nu respectă, adică nu ne protejează. Au fost oprite de la vânzare, cu un control pe care l-am ordonat ANPC-ului, în urmă cu ceva timp în urmă. S-au dat amenzi de peste 18 milioane lei. Vom avea grijă ca printr-un ordin al ANPC-ului, cutiile să fie etichetate, să li se spună oamenilor: acesta este un acoperitor de faţă, acesta nu vă protejează împotriva COVID”, a spus ieri, ministrul Economiei.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că trebuie să facem diferenţa între măştile de protecţie şi cele care sunt doar ”obiecte cu care poţi să îţi acoperi faţa”

”Am vorbit cu ministrul Popescu şi mi-a spus că există destul de mulţi producători în ţară care produc măşti care pot purta această denumire, măşti de protecţie, şi atunci, probabil, vor fi acestea, mai mult comcercializate. Trebuie să facem diferenţa între măşti de protecţie, cum sunt acestea pe care le purtăm noi, şi pur şi simplu obiecte cu care poţi să acoperi faţa”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

ANPC a retras peste 30 de milioane de măşti de protecţie

Peste 30 de milioane de măşti de protecţie au fost restrase deja de pe piaţă, spun cei de la Protecţia Consumatorului. Şeful ANPC, Eduardt Cozminschi, susţine că acestea erau produse fără vreun control privind calitatea şi eficacitatea.

 

ANPC: Lidl, Kaufland, Mega Image și Sensiblu sau Help Net, printre companiile amendate pentru măști neconforme

Câteva dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland sau Mega Image, precum și lanțuri farmaceutice naționale ca Sensiblu și Help Net, se află pe lista celor amendați de ANPC pentru vindeau măști neconforme.

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, precum şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), obţinut de Agerpres.

ANPC, prin sucursalele sale teritoriale, a derulat în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor.

Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.

De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.

Ministrul Economiei: ”Nu ascundem sub preș nimic”

Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.

Pe 13 noiembrie, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.

“Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149”, a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General.

“Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi. Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General”, a precizat ministrul.

Tot joi, ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie sub denumirea de “acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate”. – stirileprotv.ro

Un gând despre „Ministrul Economiei și ANPC cică au găsit peste 30 de milioane de măști neconforme!! Păi de ce ne mai amendați nemernicilor??!

  1. Dar pe presedinta crucii rosii din Romania o intreaba ANPC -ul de ..sanatate ??? ca doar a adus tiruri intregi in tara de astfel de masti,… A verificat cineva cat de conforme erau ?? Si daca acelea erau conforme, de ce a trebuit sa treaca anul ca sa se trezeasca ANPC-ul acuma ca exista si masti neconforme ?? Ca sa gaseasca alt motiv pt amenzi si sicanare a oamenilor ? Conforme sau neconforme stim cu totii ca nu sunt bune nici ca sa te fereasca de praf… daramite de virusi..(.INCHIPUITI ,) … Vorba romaneasca – de ce pentru unii cu dare… MUMA si pentru popor …CIUMA… ??????? Ooo, si cate alte intrebari se pot desprinde de aici ..!!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s