Imagini foto și video de la protestul de azi din fața Palatului Parlamentului împotriva Legii vaccinării obligatorii și a măștilor

 

Opriți Legea vaccinării obligatorii și eliminați rapid nebunia din școlile copiilor români!🇷🇴
Aproximativ 100 de persoane au ieșit în fața Palatului Parlamentului pentru a le transmite deputaților că libertatea alegerii nu se negociază cu nimeni, ca atare termenii „obligativitate” sau „condiționare” trebuie să dispară rapid din textul Legii Vaccinării.
 
,,Într-un stat democratic nu putem vorbi de coerciție pentru impunerea „binelui” comun, așa că faceți bine să îngropați definitiv această lege. Am mai strigat și împotriva Legii PLX31/2021 referitoare la impunerea măștilor în toate spațiile deschise, la telemuncă și la schimbarea școlii fizice cu mascarada școlii online, considerând că situația reală nu impune prelungirea restricțiilor din timpul stării de alertă. Dacă în perioada 8-14 februarie a acestui an au fost confirmate cu aprox 80% mai puține cazuri de infecții respiratorii acute (gripe clinice, IACRS, pneumonii ) decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de INSP, atunci e clar că în prezent pandemia s-a încheiat și că ar trebui să ne reîntoarcem de mâine la viețile noastre normale. Nu vom renunța la ieșirile noastre până când nu vom readuce starea de normalitate în viețile copiilor noștri”, a spus Dumitru Bălan, pe pagina sa de facebook.

 

Urmăriți video de la protest:

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioare

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s