Unei alte familii de români, din Germania, I S-AU LUAT TOȚI CEI 7 COPII, după ce fiul mai mare a povestit la școală că surioara lui mai mică ar fi fost bătută de părinți

Familie de români din Germania, lăsată fără cei 7 copii, înainte de Paște. Mama micuților, apel disperat: Am vrut măcar bebelușul

Caz cutremurător în Germania. O româncă a fost lăsată fără cei 7 copii. Autoritățile germane au decis să-i ia pe cei mici de lângă părinți după ce fiul cel mare le-a spus profesorilor că părinții o bat pe sora cea mică. Camelia Furdui, mama celor 7 copii, neagă acuzațiile și spune că așa ceva nu s-a întâmplat. Totodată, ea susține că procedurile nu au fost respectate și face apel la autoritățile din România pentru a o ajuta.

„Nu am avut nicio înștiințare. Luni s-au prezentat la noi acasă două doamne și au spus că două dintre fetele care sunt cu fiul cel mare la școală au fost luate deja de Protecția Copilului. Nu am reușit să vedem copiii de când au fost luați. Am vrut măcar bebelușul și ni s-a spus că nu este posibil. Cel mai mic copil are un an și două luni. Mi-au spus că este într-o familie parentală. Fetele și băieții sunt despărțiți, trei într-o parte și ceilalți trei în altă parte. Au fost cooperativi, ne-au spus, dar procedurile nu au fost respectate. Încercăm prin multe căi să luăm legătura cu autoritățile din România.”, a spus mama copilului, în direct la RealitateaPlus.

 

De unde ar fi pornit totul

 

„Motivul a fost că David își face griji cu privire la bebeluș. Că fetița cea mică ar fi fost bătută. Duminică ne-am pus cu toții la masă și nu voia să mănânce. Și s-a înecat și soția i-a oferit primul ajutor, a bătut-o așa pe spate și copilul o fi zis că o bate. A început să plângă, să se sperie foarte tare și după a fost totul normal”, a povestit tatăl copiilor. „De aici credem că ar fi pornit totul să intervină așa brutal și să ne despartă de copiași”, a continuat mama celor mici.

 

Ce spune legea din Germania

 

„Din păcate, legea germană ca și majoritatea legislațiilor europene, violențele sunt interzise prin lege. Codul german condamnă violența fizică sau psihică asupra copiilor. Familia ar trebui să apeleze la un avocat specializat în astfel de cazuri, că va ajunge în fața unui judecător pentru a stabili instanța dacă vor trece permanent în grija statului sau vor reveni în familie”, a spus avocatul Ioan Georgescu, la Realitatea PLUS.

Sursa: dcnews.ro

Din acest filmuleț reiese că familiea este neoprotestantă.

 

Un gând despre „Unei alte familii de români, din Germania, I S-AU LUAT TOȚI CEI 7 COPII, după ce fiul mai mare a povestit la școală că surioara lui mai mică ar fi fost bătută de părinți

  1. Pingback: Unei alte familii de români, din Germania, I S-AU LUAT TOȚI CEI 7 COPII, după ce fiul mai mare a povestit la școală că surioara lui mai mică ar fi fost bătută de părinți | SACCSIV - blog ortodox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s