Vaccinatul Vasile Bănescu spune că preoții care se opun vaccinării și declară că Sfânta Împărtășania e cel mai bun „vaccin” se înșeală și comit un fel de sacrilegiu

Declarație surprinzătoare a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei: s-a  vaccinat! | ActiveNews

Foto – activenews

Bănescu, despre preoții care spun că „vaccinul autentic e Sfânta Împărtășanie”: Nu doar că se înșală profund, dar comit şi un fel de sacrilegiu

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, îi critică pe preoţii care au afirmat că împărtășania este „vaccinul autentic și cel mai bun” şi spune despre aceştia că, pe lângă faptul că se „înșală profund”, comit şi „un fel de sacrilegiu”.

 

Preotul (nu e preot, ci teolog, chipurile n. adm.), care s-a vaccinat împotriva COVID-19, a spus la emisiunea „În fața ta” de la Digi 24 că astfel de afirmaţii au demobilizat mulți credincioși. 

„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin”, a spus Bănescu.

 

Potrivit reprezentantului BOR, aceşti clerici ar comite chiar un sacrilegiu, comparându-l pe Cristos cu un vaccin.

„Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu. Pentru că a-l compara pe Cristos cu un vaccin este ceva sacrileg. Este total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le și trăgând concluzia, tu, ca înțelept autoimprovizat, că ai găsit leacul la orice și că nu ai nevoie de nimic altceva”, a continuat Bănescu.

 

În opinia sa, astfel de mesaje au demobilizat foarte mulți oameni credincioși, creând un conflict fals între credință și știință.

Cu toate acestea, sunt şi mulți oameni credincioși care s-au vaccinat, susţine Bănescu.

„Suntem pe drumul ieșirii din pandemie și cred că până la urmă acești oameni sceptici vor înțelege că vaccinul nu-ți face rău și că trebuie să te sfătuiești cu medicul în privința profilului tău medical. E firesc să faci asta, așa am făcut și eu”, a spus purtătorul de cuvânt al BOR. 

Opinii diferite la vârful BOR în privinţa vaccinului antiCovid

Implicarea Bisericii în campania de vaccinare a fost apreciată recent de președintele Klaus Iohannis și de premierul Florin Cîțu, însă nu toţi clericii au avut o atitudine favorabilă. S-a făcut remarcat în această privinţă în special arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, care afirma în ianuarie că “Sfânta Împărtășanie e mai puternică decât orice vaccin”.

Mai recent, el a declarat că nu se vaccinează și nici nu îi va îndemna pe enoriași să o facă.

 

Pe de altă parte, egali ai săi din BOR, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi ÎPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-au declarat în favoarea vaccinării.

De asemenea, Patriarhul Daniel i-a îndemnat, sâmbătă, pe oameni să se vaccineze, dând drept exemplu campania de vaccinare din Israel, care a făcut posibilă intrarea mai multor credincioşi în Biserica Sfântului Mormânt.

Sursa: spotmedia.ro

Nu mai aduc aici argumente despre cât de nocive sunt aceste vaccinuri atât din punct de vedere medical, dar și duhovnicesc, dar aduc argumente în favoarea rolului de medicament al Sfintei Împărtășanii: 

Fragment din rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur de dinainte de Sf. Împărtășanie: 

RUGACIUNEA A DOUA

( a Sfantului Ioan Gura de Aur ) – fragment

Ci sa-mi fie mie carbunele preasfantului Tau Trup si al scumpului Tau Sange spre sfintire si spre luminare, spre insanatosirea smeritului meu suflet si trup, spre usurarea greutatii greselilor mele celor multe, spre paza de toata lucrarea diavoleasca, spre indepartarea si mutarea raului si vicleanului meu obicei, spre omorarea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobandirea imparatiei Tale. 

Deci spre însănătoșirea și a trupului credinciosului. Se spune clar! 

 

RUGACIUNEA A SASEA

( a Sfantului Vasile cel Mare )
Stiu, Doamne, caci cu nevrednicie ma impartasesc cu preacuratul Tau Trup si cu scump Sangele Tau, si vinovat sunt, si osanda mie insumi mananc si beau, neputandu-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul si Sangele Tau, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci indraznind spre indurarile Tale, ma apropii de Tine, Cel ce ai zis : ” Cel ce mananca Trupul Meu, si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul “. Deci, milostiveste-Te, Doamne, si nu ma pedepsi pe mine pacatosul, ci fa cu mine dupa mila Ta. Si sa-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tamaduire si curatire, spre luminare si paza, spre mantuirea si sfintirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a toata nalucirea, a faptei rele si a lucrarii diavolesti, care se lucreaza cu gandul intru madularele mele, spre indraznirea si dragostea cea catre Tine, spre indreptarea si intarirea vietii, spre inmultirea faptei celei bune si a desavarsirii, spre plinirea poruncilor si spre impartasirea cu Sfantul Duh, ca merinde pentru viata de veci si spre raspuns bineprimit la infricosatorul Tau scaun de judecata, iar nu spre certare, sau spre osanda. 

RUGACIUNEA A OPTA

( a Sfantului Ioan Gura de Aur )
Dumnezeule, slabeste, lasa, iarta-mi toate greselile cate Ti-am gresit Tie, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, sau cu gandul, cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau cu nestiinta, toate mi le iarta ca un bun si de oameni iubitor. Si pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tai ingeri, ale sfintelor puteri si ale tuturor sfintilor care au bineplacut Tie in veac, binevoieste ca fara osanda sa primesc sfantul si preacuratul Tau Trup si sfantul Tau Sange spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre curatirea gandurilor mele celor rele. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Și multe altele care demonstrează că Bănescu vorbește multe aberații!

 

2 gânduri despre „Vaccinatul Vasile Bănescu spune că preoții care se opun vaccinării și declară că Sfânta Împărtășania e cel mai bun „vaccin” se înșeală și comit un fel de sacrilegiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s