PENTRU VACCINARE, SE RIDICĂ RESTRICȚIILE PE TIMP DE NOAPTE în București?? „Maratonul de vaccinare” ține 3 zile și 3 nopți (Biblioteca Națională și Sala Palatului). Prostimea se înghesuie…

coada vaccinare sala palatului

 

De Paște au ridicat restricțiile o singura noapte. Pentru vaccinare vor fi trei nopți?

ACTUALIZARE 11.00 – sâmbătă 8 maiPeste 4.500 de persoane s-au vaccinat până sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00, potrivit organizatorilor.

În total, au fost vaccinate 4.512 persoane, dintre care 2.735 la centrul de la Sala Palatului (773 pe tura de noapte) și 1.777 de persoane la centrul de la Biblioteca Națională (554 pe tura de noapte).

digi24.ro/stiri

ACTUALIZARE ORA 21:30 – vineri 7 mai – Peste 2.000 de persoane au fost imunizate la maratonul vaccinării de la Bucureşti în câteva ore de la startul acestei acțiuni, a anunțat, vineri seara, la Digi24, șeful campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, care a venit în studio direct de la Sala Palatului. 

Valeriu Gheorghiță a precizat că în ciuda impresiei că sunt cozi mari, doritorii nu sunt nevoiţi să aştepte mai mult de 10 – 15 minute pentru a ajunge la rând. 

De la Digi24, Valeriu Gheorghiță s-a întors la Sala Palatului, unde vaccinează el însuși persoanele doritoare și a mărturisit că au fost oameni care și-au exprimat dorința în mod expres de a fi vaccinați de coordonatorul campaniei naționale. Valeriu Gheorghiţă a spus că a vaccinat 56 de persoane, în patru ore, iar ritmul de vaccinare a fost de 9 persoane pe minut. „Activitatea este fluentă, foarte bine organizată, tocmai pentru că dispunem de resursă umană suficientă. (…) La Sala Palatului s-au vaccinat într-o oră 650 de persoane”, a arătat Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunțat că astfel de campanii se vor derula, în următoarea perioadă, în mai multe oraşe mari, precum Cluj-Napoca, Iaşi sau Târgu Mureş. „S-a creat o atmosferă competitivă prin care autoritatea locală doreşte să se implice foarte mult”, după maratonul care a avut loc la Timişoara, a spus coordonatorul campaniei naţionale.

ACTUALIZARE ORA 18:00 Coada la Biblioteca Națională continuă să aibă dimensiuni impresionante, în timp ce la Sala Palatului, unde sunt mai multe puncte de vaccinare, timpul de așteptare s-a redus. Tocmai de aceea, în urmă cu puțin timp au venit trei autobuze trimise de autoritățile locale pentru a lua oameni de la Biblioteca Națională și a-i duce la Sala Palatului, ca să nu mai stea așa de mult la coadă, transmite reporterul Digi24. 

Cel mai mare eveniment de vaccinare organizat până acum în România a început vineri, 7 mai 2021, la ora 16:00, și deja, în momentul deschiderii, sute de persoane stăteau la coadă atât la Sala Palatului, cât și la Biblioteca Națională. 

 Maratonul se va încheia luni, 10 mai, la ora 8:00, însă dacă vor mai fi la rând persoane care doresc să se vaccineze, vor fi şi acelea imunizate. 10.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech au fost alocate deja pentru această acțiune. Oamenii nu trebuie să aibă asupra loc decât cartea de identitate sau pașaportul, iar cei care vor să vină să se imunizeze în cursul nopții sunt scutiți de obligativitatea carantinei de noapte pe durata deplasării către centrul de vaccinare.

La Sala Palatului sunt organizate 40 de cabinete de vaccinare, iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete. 1.200 de voluntari – medici, asistenți, studenți ai Universității de Medicină și Farmacie – sunt implicați în acest efort. 

În jur de 200 de persoane așteptau vineri, la ora 16:00, pe platoul din fața Sălii Palatului, în condițiile în care nu este nevoie de programare. Unii s-au așezat la rând încă de dimineață.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, s-a implicat personal în această acțiune și este unul dintre medicii care vaccinează persoanele care vin la Sala Palatului. Aici, practic 40 de persoane se pot imuniza simultan. Intră câte zece persoane o dată, pe măsură ce se eliberează fluxurile. Se completează în prealabil un formular de triaj epidemiologic.

La celălalt pol al maratonului vaccinării din București, la Biblioteca Națională, așteptau la ora deschiderii centrului aproximativ 300 de persoane. Coada se întindea pe zeci de metri, însă oamenii respectau distanțarea. În rândul acestora, reporterul Digi24 a întâlnit și un cetățean din Tunisia, rezident de 7 ani în România, care a venit direct de la serviciu ca să se așeze la coadă. „Faci vaccinul, merge viața mai bine”, și-a motivat el dorința de a se imuniza.

Un alt bărbat, ceva mai în vârstă, stă de jumătate de oră la coadă și spune că este dispus să aștepte până face vaccinul. „Să se ducă pandemia, să fim în rândul lumii toți”, a explicat el de ce a venit să se vaccineze. 

Persoanele care vor participa, începând de vineri, la maratonul de vaccinare din Bucureşti, la Biblioteca Naţională a României şi la Sala Palatului, se vor bucura zilnic şi de un program cultural. Un moment aparte va fi cel în care violonistul Alexandru Tomescu va interpreta piese la vioara Stradivarius Elder-Voicu, chiar pe 9 mai, de Ziua Europei. 

Sursa: digi24.ro

 

4 gânduri despre „PENTRU VACCINARE, SE RIDICĂ RESTRICȚIILE PE TIMP DE NOAPTE în București?? „Maratonul de vaccinare” ține 3 zile și 3 nopți (Biblioteca Națională și Sala Palatului). Prostimea se înghesuie…

  1. ADEVĂRUL şi MINCIUNA

    Minciuna stă cu regele la masă,
    Cu grai frumos, celor din jur plăcând…
    Meșteșugit, ea țese din vorbe-alese o plasă,
    Pe cei fără valoare, lesne în ea prinzând.

    Și-așa comod le-așază, că ți-e mai mare drag,
    În mintea ce nu-i trează punând picioru-n prag.
    Iar biata conștiință, în somn profund coboară,
    Și inima-i înfrîntă, plăceri o înfioară…

    Vrem liniște, iubire, se-aude un slogan:
    „S-a îmbrăcat în oaie, șarpele vechi, Satan.
    Și-amestecând minciuna cu-n pic de adevăr,
    Dezbină și conduce al Mielului popor !”

    Ce-i de făcut acuma, în ceas de suferință?
    Vom sta în amorțire, sperând în biruință ?
    Mai bine jos genunchiul, cerând de sus putere,
    Stând gata lângă Domnul, în zile de durere !

    Ca aurul ce curge curat, strălucitor,
    E curățit prin flăcări al Domnului popor.
    Și tu, și eu, și-ai noștri cu toți vom birui,
    Mergând pe calea strâmtă, și-n Adevăr de-om fi!

    https://www.resursecrestine.ro/poezii/125125/adevarul-si-minciuna

    Apreciat de 1 persoană

    • Iata fratilor, vedem cum se intampla sub ochii nostri ceea ce spunea Sf. Antonie cel Mare: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor. Dar nimeni neispitit nu va putea sa intre in Imparatia Cerurilor. Am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis: oare cine poate sa le treaca pe acestea? Si am auzit glas zicandu-mi: smerenia!”.
      Asadar fratilor: „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”

      Apreciat de 2 persoane

      • @Cristian Daniel
        Frica este demonul ce macină omenirea, smerenia/închinarea în fața necuratului, este vânzarea trupului si a sufletului, ca de altfel și tăcerea în fața osândei primite și nelegiuite de Dumnezeu.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s