Minune – Părintele Iustin izvorâtorul de mir. O altă icoană a Părintelui Iustin izvorăște mir. La fel și două fotografii

Păcat că starețul de la Petru Vodă și obștea sunt atât de fricoși încât refuză să-i dezgroape trupul Sfântului Iustin, în ciuda numeroaselor semne de sfințenie. 

Poate vrea să ne transmită și altele Părintele… Rugăciune mai multă, pocăință… luptă mai înverșunată cu sistemul antihristic…

Sâmbătă seara, 21 august 2021, reporterul ActiveNews a fost martorul unei minuni, înregistrate video, la Mănăstirea Sfinților Arhangheli și a Sfinților Închisorilor de la Petru Vodă: icoana Părintelui Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului, așezată în fotoliul său din chilia sa de la călugări, a izvorât intens mir, în două etape, după ce anterior, cu o zi înainte, cursese deja o picătură de mir. 

Din imaginile foto de mai jos se poate vedea icoana imprimată pe pânză, cu puțin mir, de la venirea reporterului, și apoi gradul în care a crescut izvorul de mir. La scurt timp și alte două reprezentări imagistice iconice ale Părintelui Justin din chilia sa au început să izvorască mir (foto/video).

O asemenea minune, pe care o redăm ca atare pentru cititorii ActiveNews, este mai presus de interpretările noastre. Dumnezeu să ne ajute!

 

 

Sursa: m.activenews.ro