Medic neurolog de la Spitalul Elias din capitală – AVC grav după A TREIA DOZĂ de vaccin Pfizer

26 de angajaţi de la Spitalul Elias au Covid. Nu se mai fac internări la  Secţia de neurologie - spotmedia.ro

Medicul neurolog Raluca G, 39 de ani, de la Spit. ,Elias’ a făcut un AVC masiv în timpul nopții, imediat după ce s-a vaccinat cu A TREIA DOZĂ de Pfizer. 
 
(Se pare că ar fi vorba de Dr. Raluca Simona Gurgu – n. adm.)
 
Deși colegii au încercat să facă tot ce se putea ca să o salveze și să diminueze presiunea intracraniană, leziunile sunt mari, iremediabile. Neurologic este compromisă. 

 
 
Medicii care au luptat pentru viața ei povestesc despre imposibilitatea de a-i curăța arterele (tromboliză) de cheaguri: trombii se refăceau imediat după ce erau înlăturați. Niciun medic nu a mai văzut asemenea putere de refacere a cheagurilor, cu o asemenea virulență. 
 
Dacă va supraviețui, va fi un corp inert ale cărui funcții vitale vor fi susținute de aparate, o comă prelungită. 
 
În discuția dintre colegii de breaslă, din care vă redau acest printscreen, se mai vorbește de alte cazuri de medici, din alte spitale, care au suferit efecte grave post-vaccinale.
 
Totuși, întrebarea care reiese imediat este: DE CE MEDICII TAC? 
 
De ce au lașitatea de a nu recunoaște PUBLIC astfel de cazuri – și sunt sute la nivelul întregii țări – și de ce întrețin această omerta? Ca să nu deranjeze Sistemul? 
 
Dumnezeule, cum să „te rușinezi” când îți anulezi programarea la a treia doză?! Servești sănătatea publică, pacientul, sau o ideologie medicală care te fagocitează complet – ca în cazul reeducării de la Pitești aplicate tinerilor deținuți politici – in care omul se subsumează bolii? 
 
Care sunt resorturile psihologice pentru care tocmai ei, medicii care ar trebui să PROTEJEZE VIAȚA, nu recunosc public aceste consecințe post-vaccinale teribile, imediate (vaccinurile genetice fiind EXPERIMENTALE, nu se cunosc consecințele după ani de zile) care SE ÎNTÂMPLĂ SUB OCHII LOR?
 
De ce trebuie să ajungem ca în Taiwan, acolo unde DEJA MOR MAI MULȚI OAMENI DIN CAUZA VACCINĂRII DECÂT DIN CAUZA COVIDULUI?
 
Acum nu vorbesc cu trompetele sistemului, medicii – tonomate. Vorbesc cu medicii onești, care văd ce se întâmplă în jurul lor:
DE CE TĂCEȚI?
 
P.S.: Am lăsat unul dintre prenumele medicului în suferință ca să fie pomenită de toți cei care citesc aceste rânduri, mai ales de preoți.
 
 
 
 
 
 

 

3 gânduri despre „Medic neurolog de la Spitalul Elias din capitală – AVC grav după A TREIA DOZĂ de vaccin Pfizer

  1. Dacă vaccinului a devenit o problemă politică înseamnă că nu e vaccin, ci este altceva. Din păcate, chiar și unii clerici evită să spună că așa-numitul vaccin are implicații grave asupra mântuirii noastre datorită nanotehnologiei pe care o conține. Capitolele 13-14 din Apocalipsă trebuie învățate pe de rost pentru a înțelege vremurile pe care le trăim. Probabil că există presiuni asupra Bisericii. De aceea, să semnăm petiția:
    https://www.petitieonline.com/nu_implicai_biserica_in_campaniile_de_vaccinaredai_jos_crucile_lui_baphomet_de_pe_bisericile_ortodoxe

    Apreciază

  2. Pătimirea Sfinţilor fără de arginţi şi fraţi buni, Cosma şi Damian, şi a celor împreună cu dînşii
    (17 octombrie)
    Trei sînt perechile de sfinți fără de arginți, cu același nume Cosma și Damian, avînd meșteșugul de doctori. Unii au fost fiii Teodotiei, femeia cea dreptcredincioasă, care cu pace au adormit și au fost așezați la locul Feriman; alții petreceau în Roma, avînd un dascăl războinic, care cu vicleșug i-a suit în munte ca să adune ierburi și i-a ucis cu pietre; apoi sînt aceștia a căror pomenire se cinstește astăzi. Ei erau din părțile Arabiei și cunoșteau meșteșugul doctoricesc. Iar după ce au crezut în Hristos, tămăduiau fără plată mulțime de bolnavi, nu cu ierburi, nici cu doctorii, ci cu puterea lui Hristos. Trecînd prin cetăți și prin sate, propovăduiau pe Hristos și în numele Lui dădeau tuturor tămăduiri.

    După ce s-au preamărit prin învățătura și prin minunile lor pretutindeni, au fost prinși de ighemonul din vremea împărăției lui Dioclețian și Maximilian, împărați păgîni, chinuitorii și prigonitorii creștinilor. Sfinții mucenici doctori Cosma și Damian, fiind duși în cetatea Ciliciei, au stat înaintea ighemonului Lisie, care i-a întrebat pe ei ce nume au, ce patrie au și de ce credință sînt. Aflîndu-le pe toate, i-a silit să aducă jertfă idolilor. Fiindcă ei nu au vrut și au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, judecătorul a poruncit mai întîi ca să-i bată fără milă, apoi i-a legat și i-a aruncat în fundul mării. Iar ei, cu ajutorul puterii dumnezeiești, au scăpat de la înec, pentru că îngerul Domnului a dezlegat legăturile lor și i-a scos sănătoși la uscat.

    Văzînd judecătorul acest lucru, a poruncit să-i aducă la dînsul și i-a întrebat, zicînd: „Spuneți-mi mie care sînt acele farmece ale voastre cu care v-ați mîntuit din mare, pentru că și eu vreau să urmez învățăturii voastre”. Iar ei au răspuns: „Sîntem creștini și nici un fel de farmece nu știm și nici nu ne trebuiesc acestea, pentru că avem puterea lui Hristos, Care ne izbăvește pe noi din toate primejdiile și mîntuiește tot omul care cheamă numele Lui cel preasfînt”. Şi au dus atunci pe sfinți în temniță, iar a doua zi, scoțîndu-i, chinuitorul a poruncit ca să-i arunce într-un foc mare. Dar și din foc au ieșit întregi, căci focul și-a pierdut puterea sa firească și nu s-a atins de ei, nici nu i-a vătămat. Mîniindu-se foarte tare, ighemonul a poruncit să-i spînzure și să-i chinuiască. Slujitorii, după porunca judecătorului, au aruncat cu pietre asupra lor ca să-i ucidă, dar pietrele, sărind de pe trupurile lor ca de pe niște ziduri, zburau asupra celor ce le aruncau și pe aceia îi ucideau. După aceasta au aruncat cu săgeți asupra sfinților, dar și săgețile, la fel ca și pietrele, nu au vătămat trupurile lor, ci îi răneau numai pe săgetători.

    La sfîrșit, ighemonul văzîndu-i nebiruiți pe pătimitori, i-a condamnat la tăiere de sabie. Au fost tăiați pentru Hristos Sfinții fără de arginți Cosma și Damian, împreună cu alți trei credincioși: Leontie, Antim și Eutropie și i-au îngropat împreună. Dar nu numai în viața lor, ci și după moarte li s-a dat lor darul de a face multe minuni, arătîndu-se bolnavilor și dîndu-le tămăduire. Cu ale căror rugăciuni să cîștigăm și noi tămăduirea de bolile noastre cele sufletești și trupești. Amin.În această zi mai pomenim și mutarea cinstitelor moaște ale Sfîntului și dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos, cel mort de patru zile și înviat, episcopul Chitiei, ale cărui moaște au fost mutate din insula Cipru în Constantinopol.

    Apreciază

  3. era în insula Creta, care acum se numește Candia, un oarecare om, cu numele de Andrei, care era încă din copilărie temător de Dumnezeu. El a părăsit lumea aceasta și slava ei, toate el le-a defăimat și nu le-a socotit și, luîndu-și crucea, petrecea o viață strîmtorată, care ducea spre cer și pe mulți îi atrăgea în această viață plăcută lui Dumnezeu. Auzind Andrei că în Constantinopol nelegiuitul Copronim chinuia pe mulți sfinți pentru noua învățătură eretică și hulitoare împotriva icoanelor, s-a aprins cu rîvna credinței și a dragostei de Hristos și, sculîndu-se, a mers la Constantinopol, netemîndu-se de nimic. Acolo cu bărbăție și îndrăzneală mare învăța pe față poporul ca să nu se lase înșelat de cuvintele împăratului și de învățătura lui cea eretică. Pe cei ce rămîneau în credință, în mărturisirea cea adevărată și în răbdarea chinurilor, îi deștepta.

    Andrei, văzînd că mărturisitorii lui Hristos sufereau chinuri pentru cinstirea sfintelor icoane – căci, după porunca împăratului, unii erau bătuți cumplit cu vîne de bou, alții erau arși cu foc, unora li se scotea ochii și li se tăia limba, iar altora li se tăiau mîinile și picioarele – și neputînd să rabde mai mult, a alergat în biserica Sfîntului Mucenic Mamant, unde era mîndrul împărat cu toată mulțimea boierilor și curtenilor săi și, trecînd printre oameni în adunarea cea mare a poporului, Andrei a ajuns la împărat. Stînd înaintea lui cu inimă curajoasă, a strigat cu glas mare, zicînd: „Pentru ce, o, împărate, te numești creștin și slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare și robilor Lui le faci multe răutăți?!”După ce a terminat de grăit, împăratul a poruncit să fie prins și îndată, repezindu-se slujitorii, l-au apucat cu mîinile lor ucigașe, unii de cap, alții de mîini, iar alții de umeri și de haine și, aruncîndu-l la pămînt, l-au bătut, tîrîndu-l și călcîndu-l cu picioarele. Împăratul, vrînd să se arate milostiv, a poruncit să înceteze de a-l mai bate. Şi, ieșind din biserică, l-au dus pe Andrei la împărat și acesta a început a grăi cu el : „De unde, îi zise, ai îndrăzneala aceasta, căci fără rușine ai venit să-mi grăiești de rău în față? Oare din nebunie, oare din vreo părere, sau pentru aceea ca să fii știut de mine?” Iar Andrei a răspuns: „Nu din nebunie fac aceasta, nici din părere, nici pentru o slavă deșartă te caut, pentru că toate acestea pe care tu le ai în lume eu ca pe un vis le-am defăimat și ca fumul le-am socotit. Eu am auzit de învățătura ta cea rea, cum că surpi cinstea sfintelor icoane și prigonești Biserica lui Dumnezeu dreptcredincioasă și pentru aceasta rîvna casei lui Dumnezeu m-a mîncat pe mine și am venit de departe aici să te sfătuiesc pe tine, sau să mor pentru Hristos. Căci dacă însuși Dumnezeul meu a murit pentru mine, apoi eu, chipul Lui fiind, oare nu pot să mor pentru icoane?” Iar împăratul i-a zis: „La voi este acea îndrăcire și nebunie a minții voastre deșarte ca să dați lemnului, vopselelor și pietrei slava veșnicului Dumnezeu și nu ascultați ceea ce a poruncit El prin Moise: de a nu face chip cioplit, nici orice altă asemănare. De unde, dar, crește în voi această nebunie, că vă împotriviți adevărului, pe care singuri îl vedeți și singuri pe voi vă dați pierzării? Să mă crezi că nu pentru adevăr, nici pentru Hristos, ci numai pentru îndrăzneala și împotrivirea cea fără de rușine te voi chinui”. Iar Sfîntul Andrei, neputînd suferi hula aceasta, i-a zis: „O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimește cel ce pătimește pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la acela a cărui este icoana? Pentru ce voi pedepsiți cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stîlpii și chipurile voastre cele împărătești? Iar voi, care sînteți azi și mîine pieriți ca praful, vreți să fiți cinstiți întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniți împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută însuși lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!”Cînd voia Sfîntul Andrei să-i tîlcuiască ce chipuri a poruncit Dumnezeu prin Moise să nu se facă – pe care omul le-ar fi avut în loc de Dumnezeu – nu l-a lăsat împăratul să mai grăiască, zicîndu-i: „Dacă împărații se mînie pe chipurile lor, cu mult mai mult pentru aceea, dacă cineva de față ar îndrăzni să grăiască asupra lor cu limbă așa de rea”. Şi îndată a poruncit ca să fie dezbrăcat și bătut fără milă. Iar cînd sfîntul răbda bătaia cu bărbăție, a început împăratul să-l amăgească cu momeli, ca să se supună păgîneștii porunci. Dar Sfîntul Andrei, ridicîndu-și ochii spre cer, a zis: „Dumnezeule, scapă-mă, să nu mă lepăd de Hristos, Care este zugrăvit pe sfînta Lui icoană. Mai de folos îți era ție, împărate, ca să te îndeletnicești cu lucruri ostășești și să rînduiești poporul, decît să gonești pe Hristos și pe robii Lui”. Împăratul, mînios, a poruncit ca iarăși să fie bătut, încît se înroșea pămîntul cu sîngele lui. Unii, care se asemănau împăratului, aruncau pietre asupra lui Andrei, încît i-au spart gura și i-au sfărîmat coastele. Apoi, după ce l-au chinuit multă vreme, l-au aruncat pe sfînt în temniță, unde, stînd cîtva vreme, întărea în dreapta credință pe credincioșii care veneau la dînsul. După aceasta împăratul a poruncit ca iarăși să fie scos și să fie chinuit, înnoindu-i rănile cele dintîi; și făcîndu-se aceasta, cădea carnea de pe el. Iar mai pe urmă, legîndu-l de picioare, a poruncit chinuitorilor ca să-l tîrască prin cetate, pînă la locul unde se pedepseau făcătorii de rele și apoi să-l ucidă acolo. Pe cînd sfîntul era tîrît astfel prin tîrg, un oarecare om dintre eretici, care adusese în tîrg pește de vînzare, fiind înștiințat de pricina răbdării lui și fiind îndemnat de diavol, a apucat securea și degrabă a tăiat picioarele mucenicului și în felul acesta i s-a scurtat mult chinuita lui alergare, pentru că îndată a murit din pricina acelei dureri. Iar trupul lui a fost aruncat în prăpastie între trupurile tîlharilor și a zăcut acolo mai mult de douăsprezece săptămîni. Prin porunca lui Dumnezeu, adunîndu-se din diferite părți cei chinuiți de duhuri necurate, au scos trupul sfîntului din prăpastie și dintre stîrvuri, punîndu-l la loc sfințit și îndată, drept răsplătire, au cîștigat tămăduire. Mulți alții s-au vindecat la mormîntul sfîntului cu rugăciunile lui, pentru că are îndrăzneală către Dumnezeu și se roagă pentru noi toți, stînd cu sfinții înaintea scaunului Domnului, în veci. Amin.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s