Se coace, de ceva vreme, un război în care să fie implicată Rusia.
Nu a vrut Putin să mai invadeze ceva după alegerea lui Biden de Soroș, Gheiț și alți mafioți, se merge pe provocare, manevră, manipulare.
Să fim serioși:
Rusia deține în clipa de față Părțile Donețului – „Regiunea Doneț” în descrierea presei inculte – și Crimeea. Teritorii ce, etnic, sunt majoritar rusești.
Ca urmare, nu există niciun interes rusesc pentru invadarea și/sau cucerirea sărăciei de Ucraina.
Dar există interesul lui Biden sau, mai precis, a lui Vânător și celor din spatele lui – cine știe, știe – ca Rusia să fie atrasă într-un conflict. Cât mai mare.
Astfel încât să se acopere abuzurile nesfârșite ale Plandemiei, crimele împotriva umanității săvârșite de conducerea Canadei și Australiei, Austriei sau Germaniei, Italiei ori Franței, Chinei, Spaniei, Marii Britanii etc., etc.
Neînțelegerile, conflictele și istoria ruso-ucraineană constituie un pretext potrivit.
Doar că Putin nu joacă așa cum i se cere.
Nu pentru că ar fi băiat bun – cum cred naivii, ca să nu spunem proștii – ci pentru că are prea mult de pierdut.
Rusia este chiar indignată!
Ucraina atacă Republica Donețk, masacrează civili, săvârșește crimă după crimă. Iar Occidentul urlă că Rusia este agresor!
Rusia este chiar indignată!
Când părți din Iugoslavia au cerut independență, chiar fără referendum, SUA și alte puteri au pus bombele pe Belgrad și Serbia ca să sprijine „voința populară”.
Când Rușii, majoritari în Crimea și Donețk, supuși genocidului de Ukraina, cer independență, Occidentul sprijină masacrarea lor ca să sprijine „unitatea statului ucrainean”.
Ale dracului* principii democratice, nu-i așa?
Se schimbă cum bate vântul prin cancelariile sau mai bine zis prin capul miliardarilor din spatele cancelariilor occidentale.
Și ce dacă?
Pun această întrebare pentru Românii naivi – ca să nu spunem proști** – care se implică de o parte sau alta.
Sunt unii care susțin Ucraina, sunt unii care susțin Rusia.
Sunt unii convinși că Putin este omul lui Dumnezeu, alții convinși că este omul Satanei.
Sunt unii convinși că Ucraina trebuie apărată, alții că Rusia trebuie apărată.
Adevărul este că sunt două state satanice care merită să se bată între ele până se alege praful de amândouă.
Da, nu se va întâmpla, știu asta. Dar amintesc principiul fundamental, mereu uitat de sentimentaliști – mereu ușor de manipulat.
Ucraina este agresorul, invadatorul și criminalul în acest caz, spun cei care se uită la datele istorice și la voința populară:
1. Ucraina nu are niciun drept istoric în Donețk sau Crimeea.
2. Uriașa majoritate a populației din Donețk și Crimeea a vrut și vrea să țină de Rusia.
3. Comunitatea internațională a pecetluit prin Războaiele din Iugoslavia, susținerea Kosovo și alte asemenea acte principiul auto-determinării pe criterii etnice.
Da, spun eu, dar Ucraina a fost născocită de Rusia!
Din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea Ucraina a fost un fel de n-ar mai fi. Cum îi zice și numele – „La Sfârșit” („U Kraina”) – era regiunea de la capătul Poloniei și Lituaniei. Nu era o țară, nu era o națiune, era partea de frontieră a Regatului Poloniei și Lituaniei.
Iată două dovezi istorice:

Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev

Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev
Niciodată până în secolul al XVIII-lea Zaporojenii sau Cazacii de pe Nipru – și cu atât mai puțin cei de pe Doneț -, nici Rușii Albi (Bielorușii), Rusinii, Huțulii, Rutenii sau alte ramuri slave nu au avut ideea că ar fi „Ucraineeni” sau ar ține de „Ucraina”.
O asemenea idee le-ar fi părut fie simplă prostie – că doar nu locuiau în Ucraina! -, fie chiar insultă – pentru mulți Ucraina fiind un fel de pușcărie, un loc pentru ticăloși, nebuni și condamnați.
„Națiunea” Ucraineană și „Țara” Ucraina au fost create de imperialismul rusesc.
Pentru a se întinde în teritorii în care Rușii nu existau – sau erau extrem de puțini, dacă erau pe acolo – Rusia a născocit o „națiune soră”. Pe care, evident, să o elibereze de „bestiile de ocupanți”.
Și pentru că păcăleala trebuia să poarte un nume, s-a numit Ucraina.
Această încropeală, menită să adune Slavii Vestici în brațele „Maicii Rusia” și să nimicească băștinașii Români sau Lituanieni a avut succes.
Pas cu pas au fost slavizate Zaporojia, Podolia, Chersonezul, Cimeria (Molojna), Azovul sau Meotia, Crimeea, Vozia, chiar și Țara Fagilor, Bucovina, cel puțin în partea nordică.
Ce nu s-a așteptat inteligența rusească a fost ca națiunea artificială și țara artificială să se întoarcă împotriva Rusiei!
Dar acest lucru s-a întâmplat!
În 1918 născocirea rusească a cerut nu doar independența – act deja șocant pentru Rusia – ci și teritorii inimaginabil de largi. Cele mai „modeste” „revendicări” ale Radei de la Kiev mergeau de la Carpați la Don. Altele ajungeau din Germania, Austria și Grecia în Caucaz și dincolo de Volga.
Da, Ucraina pretindea și pretinde că Moldova este teritoriu ucrainean ocupat de Români și care trebuie eliberat. A pretins în 1918, 1919, 1920, 1921 etc., pretinde și astăzi.
Dar și că largi teritorii polone, bieloruse, rusești, ungurești, slovace, bulgărești etc. sunt de fapt ucraineene.
Motivul este simplu: creată ca o adunare a Slavilor ne-ruși, Ucraina poate pretinde – și pretinde! – orice teritoriu pe care a trăit vreodată o comunitate slavă ne-rusă… ori chiar rusească. Pentru că dacă Rusia poate cere, de ce nu și Ucraina?
Da, Ucraina practică genocidul etnic: împotriva Românilor, Ungurilor, Rușilor, Polonezilor și oricăror alți minoritari.
Da, Occidentul știe și, pentru că are anume afaceri în Ucraina, tace din gură.
Pe scurt, Rusia se înfruntă cu monstrul pe care l-a născut.
O fi Donețkul, după principiile pecetluite de UE și NATO, îndreptățit la independență sau unirea cu Rusia. Dar există acolo resurse pe care Vestul le vrea.
Și, mai ales, e nevoie de Rusia ca dușman, pentru ca nazismul Canadei sau Australiei, Austriei, Germaniei sau Guvernului Biden-Kamala să fie băgat sub preș.
Deci se va face tot ce e posibil să iasă război și să se dea vina pe Rusia.
Dar nu plângeți Rusia! Ea însăși a făcut asta de nenumărate ori! Acum doar are parte de ceea ce a făcut altora, iar și iar.
Cine seamănă vânt culege furtună, spune un vechi proverb românesc.
Și înainte să vă îngrijorați pentru Rusia ori Ucraina, îngrijorați-vă pentru Țara voastră.
Prostul moare de grija vecinului, spune alt proverb românesc.
Mai bine ne-am uita că soluția „iubiților conducători” ai României la scăderea natalității și fuga Românilor din Țară este colonizarea cu muncitori străini aducerea a o sută de mii de muncitori străini în România.
Nu încurajarea natalității, nu sprijin pentru angajarea Românilor în propria Țară – prin scăderea fiscalității demente (scădere practicată pentru străini!) sau prin scăderea birocrației demente (scădere practicată pentru străini!) și alte măsuri elementare. „Soluția” acestui Guvern – ca și a altora – este aducerea de străini.
Lăsați sentimentele duioase pentru agresorii noștri și gândiți-vă ce puteți face pentru Țară și Neam.
Sau lăsați-vă duși de prostia care smintește. Alegerea e a voastră – dar și răspunderea înaintea Judecății lui Dumnezeu.
Pr. Mihai-Andrei Aldea
* Dumnezeul nostru nu este al neorânduielii, iar Satana este tatăl minciunii.
** Umblă zvonuri despre Români care luptă, ca voluntari, de partea Ucrainei și respectiv Rusiei în Donețk. Asta ar fi chiar prostie în stare pură.
Sursa: mihaiandreialdea.org
Notă admin: teritoriile pe care autorul acestui articol le atribuie ca fiind de drept ale polonilor sau lituanienilor, erau în mare parte vaste teritorii nelocuite, stepe controlate sute de ani de tătari sau alte populații migratoare, iar cele mai din sud (Transnistria până la Bug și chiar până la Nipru, aproape de Kiev) erau teritorii tradiționale ale triburilor getice și urmașilor lor românii/moldovenii.
Aha, deci America e de vină că Rusia atacă Ucraina.
Bănuiesc că tot America e de vină că Rusia a ocupat teritorii din Georgia.
Și tot America e de vină pentru războiul transnistrean.
Să ne returneze rușii Tezaurul, dând astfel dovadă de bună credință, iar pe urmă poate îi mai credem.
Până una-alta, rușii, pe care îi iubiți atât, îl consideră sfânt pe criminalul Stalin.
Nu mă credeți pe cuvânt, ci tastați chiar dvs pe Google: saint Stalin.
ApreciazăApreciază
Wow! Ereticul ecumenist si pecetluit ioan c. indrazneste sa desconsidere directiva ecumenista care cere ca Stalin sa fie considerat sfant!
Poate nu a auzit că o alta poruncă ecumenista zice ca si musulmanii se mantuiesc. Va dati deama ce aiureala e in capul lui ioan c., si al tuturor ecumenistilor?
ApreciazăApreciază
Ete ca ma tine Dumnezeu, fariseule fatarnic!
ApreciazăApreciază
Bolsevicul sustinator al criminalului Putin
da lectii de antiecumenism.
ApreciazăApreciază
Pe multi eretici si satanisti i-a ținut, El stie de ce; că tot se lauda a prost ioan c.
Mai rau e ca ereticii si pecetluitii ca ioan c. nu mai au deloc mustrare de constiinta sincera, din cauza ca nu mai iubesc pe Dumnezeu, adica nu-i mai pazesc poruncile.
ApreciazăApreciază
Bă bolsevicule, roaga-te la Dumnezeu sa ma trazneasca si eu o sa ma rog sa scap si sa fie milostiv mie, pacatosului.
Sa vedem pe cine asculta!
ApreciazăApreciază
Pt toți ereticii ecumenisti: dc muriti in erezie, nici asa zisa mucenicie nu va ajută, tot la iad mergeti, dc nu vă reveniti.
Pt pecetluiții cu vaccinul anticovid19: voi deja aveti locul asigurat in iad, din păcate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vezi ca si Putin, criminalul pe care il sustii tu, a promovat vaccinul, fiind el insusi vaccinat si inclusiv fiica-sa Maria, e vaccinata.
ApreciazăApreciază
Frate DanielVla, rogu-te ceva, avand in vedere contextul invaziei din Ucraina, ar trebui sa postezi de urgenta acest clip. E cu profetia parintelui Hristofor de la Tula despre cei 27 de ani de libertate si despre prigonirile ce vor veni dupa. Spunea dansul ca dupa cei 27 de ani S-AR PUTEA SA VINA RAZBOI (atentia, profetia e conditionala, nu absoluta). Si ca daca va veni, atunci multi se vor mantui, iar daca nu, atunci lumea nu se va prea mantui. Ai aici postarea si filmarea din Sarea Pamantului:
https://fb.watch/bmUr9nTZ1Q/
ApreciazăApreciază
Parintele a murit în 1996 +27=2023 .Acesta este anul profetit de parintele.
ApreciazăApreciază
Rugați vă!
Lăsați vrajba, vrajba nu este de la Dumnezeu!
Îndemnați vă la rugăciune, niciunul dintre noi nu este bun, suntem toți praf și pulbere!
Mă iertați și pe mine
ApreciazăApreciază
Dupa cum spunea parintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, România nu trebuie să privească nici spre Est, nici spre Vest, ci doar în Sus…dar tare mi-e teamă că la un moment dat se va împlini profeţia părintelui Arsenie Boca: „într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei tări: Ungaria,Bulgaria si Rusia. Si pe cei ce ne vor ocupa va cãdea ploaie de foc.”
ApreciazăApreciază
@@@Cristian Daniel,Arsenie Boca a fost înselat;deci nu avea cum sã vadã în viitor,asa cã stari linistit cã nu se va întåmpla acea ,,profetie”.
ApreciazăApreciază
…de unde stii ca era un inselat?
ApreciazăApreciază
Fiecare dintre noi putem fi la un moment dat înșelați de necurați. E cam greu să-i demolezi pe părinții Arsenie Boca și Nil Dorobanțu, indiferent ce epitete le-au atribuit ecumeniștii. Eu zic să fim mai rezervați în denigrarea acestor părinți. Ultimul cuvânt îl are Dumnezeu, nu noi! Evlavia poporului se câștigă greu, dar scopul lor nu a fost acesta. Ei rămân în aceeași slavă înaintea lui Dumnezeu, indiferent dacă acceptăm să-i cinstim ca sfinți sau nu. Mai bine să căutăm să ne sfințim și noi sufletele și să luăm de la fiecare sfânt ceea ce ni se potrivește pentru a ne despătimi și pentru a respecta poruncile evanghelice.
ApreciazăApreciază
La cate erezii a scris si pictat ereticul Arsenie Boca, cel mai bine ar fi sa nu mai smintiti lumea considerandu-l sfant sau prooroc.
ApreciazăApreciază
Cuvintele Cuviosului Lavrentie despre Rusia, despre ceea ce este „rusesc”
Jidovilor foarte tare nu le plăceau cuvintele Rusia şi rusesc, şi, de aceea, au numit pământurile cucerite de polonezi şi luate de ei în arendă Malorosia (Rusia mică). Apoi şi-au dat seama că acest cuvânt conţine cuvântul Ros şi au numit aceste teritorii Ocraina (margine). Cuvântul ocraina este defăimător şi înjositor! Ce fel de margine? A cui margine, de ce margine? Doar după această părelnică margine jidanopoloneză se află alte ţări şi state. Şi mai târziu, după indicaţiile lor, polonezii au legiferat termenii de Ucraina şi ucraineni, pentru ca noi cu mai multă uşurinţă să ne uităm numele rusesc şi să ne rupem pentru totdeauna de Sfânta şi Dreptmăritoarea Rusie.
ApreciazăApreciază
Câte tâmpenii și minciuni infecte varsă scursura care a scris. Trebuie sa fii un monstru la fel ca Putin ca să poți justifica nebuniile lunaticului de la Kremlin
ApreciazăApreciază
Nu cred ca justifica, doar prezintă fapte care la televiziunile masonice sataniste nu se spun.
Fiecare trage concluziile din faptele prezentate. Chiar scrie ca Putin nu e baiat bun.
ApreciazăApreciază
Care sunt tampeniile, care sunt minciunile??
Tot ce a scris e adevarat.
Si… vezi ca e preot.
ApreciazăApreciază