De ce a respins BEC candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. DOCUMENT: ”A încălcat însăși obligația de a proteja democrația”
Candidatura politicianului independent Călin Georgescu a fost respinsă de BEC, duminică seară, 9 martie, pe motive de fond, conform explicațiilor oferite în decizie, care a avut la bază hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale: „A încălcat însăși obligația de a proteja democrația”.
„Relevant pentru Biroul Electoral Central este faptul că hotărârea Curţii Constituţionale, anterior menţionată, analizează şi statuează cu privire la maniera în care candidatul a cărui candidatură face obiectul prezentei verificări de legalitate, a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de Preşedinte al României, fiind relevată o atitudine în manifestă contradicţie cu valorile de esenţă ale statului de drept.
Motivarea BEC a respingerii candidaturii lui Calin Georgescu
Or, statuările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii şi pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce priveşte candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligaţia (expressis verbis prevăzută în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democraţia, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre şi imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituţionale actuale”, scrie în decizia BEC.
În motivare mai scrie că dacă CCR a anulat alegerile din decembrie 2024 luând în considerare anumite motive, nici BEV nu putea acum să dea altă decizie și să „considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de Preşedinte al României”.
„De altfel, anulând procesul electoral în curs şi dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidatun) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale, esenţiale pentru democraţie şi statul de drept, Curtea Constituţională a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de Preşedinte al României. În concluzie, atât timp cât instanţa de contencios constituţional a statuat deja cu privire la aspectele mai sus menţionate, îndeplinirea celorlalte condiţii de înregistrare a candidaturii şi a semnului electoral, apare ca irelevantă”, mai scrie în motivare.
Biroul Electoral Central a invalidat, duminică seara, 9 martie, candidatura lui Călin Georgescu. Decizia a fost luată cu 10 voturi pentru și 4 împotrivă.
Sursa: ziare.com
