Schismaticul la schismatici trage

Image result for legat la ochi

Foto: au.fotolia.com

După cum explicam în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Există trei feluri de ortodocși ce s-au îngrădit de ecumenism:

1. Gruparea celor echilibrați (cu adevărat moderați) pe a căror linie merge și acest blog și care NU consideră pe toți cei rămași în comuniune cu ecumeniștii că ar fi eretici;

2. Gruparea celor acrivici care îi consideră pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea drept eretici (conștient sau inconștient) – reprezentată de pr. Ciprian Staicu, gheron Sava și o parte din părinții de la Rădeni; – Nu îi numesc încă schismatici, deși spre despărțirea de toți se îndreaptă.

3. Gruparea schismaticilor extremiști, care consideră că odată cu căderea în erezie (ecumenism, în cazul nostru) dispare automat și harul, iar preoții și episcopii ecumeniști ar fi caterisiți de la sine. 

Dar iată că un așa-zis preot din cea de-a treia grupare, unul care n-are liniște și probabil nici treabă pe la vreo slujbă, urmărește de zor acest blog și comentariile de pe aici insistând să-și spună punctul de vedere.

Este al treilea din cei prezentați aici: O nouă grupare stilistă: Preoții Ioan Miron, Vasile M., Marian Tudor, Onisim Banu

Omul  nu e capabil să poarte un dialog civilizat, căci după două trei schimburi de mesaje derapează în insulte și jigniri încununate de „anateme”.

Așa se face că am fost acuzat că sunt eretic, „criptoecumenist” și „ciprianit” împreună cu toți cei care s-au îngrădit de erezia ecumenismului din tabăra echilibrată, dar și împreună cu cei din tabăra acrivistă.

„ANATEMA VOUA CIPRIANITILOR-CRIPTOECUMENISTI, CARE IN FAPT SPRIJINITI TOT ECUMENISMUL, INTINDEREA ACESTEI PECINGINI, ANESTEZIEREA SI ERETIZAREA BOTEZATILOR PANA LA SFARSITUL VEACURILOR!”

Anatema criptoecumenistilor ciprianiti: Zisis, Vulcanescu, Sava, Staicu, Chirila, Buza, cu toti adeptii lor!

Articolul acuzator: AICI

După ce mă/ne acuză de erezie și ciprianism, aplaudat la rubrica de comentarii de câțiva adepți, găsește el o așa-numită anatemă pusă asupra schismaticului Ciprian de Oropos și Filipi, pe care ne acuză că l-am urma în idei, dată de „Biserica Ortodoxă Autentică a Americii”; în engleză Genuine Orthodox Church of America.

Iată așa-numita anatemă:

„Anunț!

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii a emis o anatemă împotriva ereticului Cyprian din Oropos și Fili și celor care îl urmează, în Duminica Ortodoxiei, 2009.

Către caterisitul arhiepiscop Cyprian Koutsoumbas, „exorcistul”, care propagă învățături demonice, și tuturor celor care îl urmează, care învață că cei care cad în erezie sunt încă parte a Bisericii lui Hristos, și că tainele lor sunt pline de Har, și care învață că Biserica lui Hristos este împărțită în două părți – una bolnavă, suferind de erezie și una sănătoasă, fără erezie – și prin urmare susțin că Sfântul Trup al lui Hristos nu numai ca poate fi împărțit, dar de asemenea poate fi infectat cu maladia (boala) falsității, care se opune Sfântului Apostol Pavel care spune că Sfânta Biserică este „slavită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel” (Efeseni 5;27), și celor care sunt în comuniune cu ereticii și prin urmare au cedat ereziei ecumenismului,

Anatema!” Sursa: ASTA

Lăsând la o parte faptul că noi nu spunem ce ar fi zis Ciprian de Oropos, fapt ce îl voi expune mai jos, să vedem ce este această „Biserică Ortodoxă Autentică a Americii”.

Genuine Orthodox Church of America

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii (GOCA) este o jurisdicție independentă a Calendarului Vechi, cu sediul în Buena Vista, Colorado, care se consideră a fi singura biserică ortodoxă legitimă din America. Nu este în comuniune cu nici un corp ortodox. Cu toate acestea, a pretins în trecut că a menținut comuniunea cu Biserica Ortodoxă Ortodoxă din Grecia, condusă de Abp. Makarios din Atena. Atât Arhiepiscopul Makarios însuși, cât și sinodul său au afirmat în repetate rânduri în documentele oficiale că nu au nicio legătură cu acest grup. GOAC este condus de Abp. Grigorie (George) din Denver.

GACC a fost format dintr-un grup inițial aflat sub Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, care mai târziu a intrat rapid în succesiune în trei jurisdicții greco-vechi Calendarist (și anume Arhiepiscopul Chrysostom II al Atenei, Sinodul de scurtă durată al lui Kalinikos din Duodecane și Arhiepiscopul Makarios din Atena), urmat de Biserica Autonomă Ortodoxă Rusă (ROAC) (2000), și este acum independentă în urma depunerii și excomunicării lui Abac. Gregory (2004). [1] [2] Cu istoria sa de a face parte din diferite jurisdicții, Biserica Ortodoxă Autentică a Americii tinde să fie într-o stare constantă de ostilitate față de fostele sale afilități.

Primatul jurisdicției, Gregory (George) din Denver (născut un Antiohian), care a fost consacrat episcopiei în ROAC, pretinde a fi „singurul ierarh din Statele Unite care a rămas liber de orice comuniune sau unire cu această erezie a Ecumenismului, care are o succesiune apostolică valabilă „și astfel pretinde că este” cu adevărat canonic „. [3]

În 2007, Arhiepiscopul Grigorie a primit la GOCA pe Arhiepiscopul Ambrose (Moran-Dolgorouky) din New York City, unul dintre numeroșii episcopi vaganți care pretind că au fost consacrați de episcopi ucraineni independenți. După primirea sa, el a participat la consacrarea Arhimandritului Ioan (Egan) în calitate de Episcop al Colorado Springs, alături de Arhiepiscopul Grigorie, la 6 ianuarie 2008. Deoarece primirea unui episcop poate fi realizată canonic numai de un sinod, inițial Arhiepiscopul Grigorie a susținut că Arhiepiscopul Makarios de la Atena ia dat consimțământul verbal pentru primirea prin telefon. Acest lucru a fost negat vehement atât de Arhiepiscopul Makarios, cât și de Sinodul său de Episcopi. Șase luni mai târziu, Arhiepiscopul Ambrose a părăsit GOCA și sa întors la fostul său statut de episcop independent. Deoarece consacrarea Episcopului Ioan a fost administrată doar de doi episcopi, dintre care unul a fost primit necanonic în Biserică și posedând o succesiune apostolică discutabilă, GOCA a devenit complet izolată de alte comunități vechi calendariste. Un număr de membri ai acestor comunități au dat condamnări imediat după separarea nejustificată de ROAC.

În prezent, GOCA are doi episcopi, 2 comunități monahale și 4 parohii misiuni în Statele Unite, plus supraveghează 29 de parohii în Congo, Uganda, Brazilia, Italia și Bulgaria.

Jurisdicția este susținută în principal de profiturile din iconografia și editarea celor două centre monahale, Dormition Skete și Mănăstirea Sfântului Apostol, atât în ​​Buena Vista.

Așadar aceasta așa-zisă Biserică Ortodoxă Autentică a Americii, este o adunare stilistă, ce nu are nici măcar legături cu alți stiliști. Și este cu totul altceva decât Biserica Ortodoxă Americană (Orthodox Church in America – OCA).

Biserica Ortodoxă din America (OCA) este o biserică autocefală care are parohii în principal în Statele Unite şi Canada (are și câteva parohii în Australia şi în alte locuri). OCA a fost cunoscută iniţial sub numele de Biserica Greco-Catolică Ortodoxă Rusă din America, sau mai familiar Mitropolia. Înainte de aceasta a fost eparhia Nord-Americană a Bisericii Rusiei. Autocefalia OCA nu este recunoscută de majoritatea bisericilor ortodoxe autocefale.

Întâistătătorul actual al OCA este Prea Fericitul Gherman, Arhiepiscop de Washington şi New York şi Mitropolit al Întregii Americi și al Canadei.

OCA a luat naștere din activitatea misionară a Bisericii Rusiei în Alaska şi în Insulele Aleutine, desfăşurată de opt călugări ortodocşi care au sosit în Alaska în 1794. Aceștia se înscriau în tradiția misionară veche de secole a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a dus Ortodoxia printre mongoli prin călugării Hourg şi Varsanufie, precum și prin Sfântul Cuvios Ştefan din Perm (1340-96), care a călătorit în Kazan, dincolo de Munţii Urali, până în pădurile Siberiei, pentru a duce ortodoxia păgânilor zirieni. Călugării ruşi au propovăduit Ortodoxia încă şi mai spre est, în cele din urmă stabilind o reţea de misiuni de-a lungul şi de-a latul Siberiei şi de-a lungul întregii coaste a Pacificului: în China (1686), Alaska (1794), Japonia (1861), şi Coreea (1898). …………………

Autocefalia OCA nu este recunoscută de toate Bisericile Ortodoxe autocefale, între care amintim Patriarhia Ecumenică. Bisericile care au recunoscut autocefalia acesteia sunt cu precădere cele din ţările comuniste (dintre care multe s-au aflat sub dominaţia Bisericii Ruse), incluzând aici Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei. În opinia apologeţilor autocefaliei, este un fapt obişnuit ca recunoaşterea autocefaliei să vină mai târziu; însă oponenţii autocefaliei OCA afirmă că acordarea acesteia nu intră în prerogativele PAtriarhiei Moscovei – ro.orthodoxwiki.org

Nu știu ce valabilitate îi găsește personajul nostru anatemei dată de schismatica GOCA către un alt schismatic (Ciprian de Oropos). Poate doar îl atrage duhul schismatic al diferitelor „biserici” de acest gen, spre care tinde, și vrea neapărat să ne vadă anatemizați.
Cât despre acuzația de „ciprianism”, nu știu ce asemănare vede acest preot Tudor între noi și el, căci am explicat că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii, dar nefiind caterisiți (clericii) și excomunicați (mirenii), harul încă există (cum a existat și până acum în tot secolul 20, dovadă fiind mulțimile de sfinți contemporani), nefiind un atribut al ecumeniștilor, ci o iconomie din rânduială dumnezeiască, Dumnezeu neridicând harul tocmai pentru mântuirea cât mai multor oameni.
Că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii am arătat în articolul:
Adaug comentariile:

Si iarasi zice Sf Apostol Pavel:

„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” Galateni 1, 8-9

Cum poate fi in Trupul tainic al Bisericii cel ce este anatema (adica in afara) caci propovaduieste o alta Evanghelie (adica erezii)?

 

Că nu sunt eu singurul care zice că ereticii sunt în afara Trupului mistic/tainic al Bisericii se vede și de aici: 
„Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres.”
Și de aici:
„A ieși din Biserică înseamnă să ieși din Adevăr și din invățătura mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.„ pr. Ieronim Cosma în predica la Înălțarea Domnului 2018 – AICI – minutele 26:00-26:07
Că ereticii ecumeniști sunt încă prezenți în forma văzută, exterioară a Bisericii, nefiind caterisiți de o autoritate superioară (un sinod), iar harul este trimis de Dumnezeu, prin ei, spre mântuirea poporului, se vede de aici:

Danielvla, Cristian D,
Se pare că adevărul este undeva pe la mijloc și înclin să vă dau dreptate pentru afirmațiile făcute, cu unele rezerve. Am găsit un text al arhiepiscopului Averchie care spune așa:
,,Un episcop eretic este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”.
Textul este cât se poate de clar! ………………..

Și mai ales de aici: 

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

De unde rezultă că un cleric trebuie caterisit pentru a nu mai lucra harul prin el.

Iar despre faptul că o greșeală, păcat sau erezie nu atrage după sine caterisirea automată vedem destul de lămurit dintr-o mulțime de canoane:

CANONUL 5 apostolic (SOTIILE CLERICILOR)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu-si alunge sotia pe motiv (pretext) de evlavie. Iar daca ar alunga-o, sa se afuriseasca; si staruind (ramânând neînduplecat), sa se cateriseasca.

Deci să se caterisească, NU că este caterisit! Să înfăptuiască cineva caterisirea (un episcop, un for superior/sinod)!

CANONUL 6 apostolic (INCOMPATIBILITATI)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu ia asupra sa purtari de grija lumesti; iar de nu, sa se cateriseasca.

CANONUL 7 apostolic (SARBATORIREA PASTILOR)

Daca vreun episcop sau presbiter sau diacon va sarbatori Sfânta Zi a Pastelor cu iudeii, înaintea echinoctiului de primavara, sa se cateriseasca.

CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISITI).

Daca cineva s-ar ruga, chiar si în casa, împreuna cu cel afurisit (scos din comuniune), acela sa se afuriseasca.

Să facă cineva afurisirea (scoaterea de la Împărtășanie)!

CANONUL 11 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISITI)

Daca cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreuna cu un cleric caterisit, sa se cateriseasca si el.

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.

Dar și mai lămuritor este canonul acesta:

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Caci ce fel de împartasire (întelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

Cui poruncește canonul?! Unei structuri/for superior/sinod care să pună în aplicare caterisirea!

Și tot așa multe altele, din Pidalion!

Deci pentru ce ne acuzi pe noi, Tudore?!

Vino-ți în fire, păcălitule de arhiconi!

Noi suntem următori ai Sfinților Părinți și ai canoanelor. Nu vorbim de la noi.

Și pentru ce te grăbești cu anateme?! Simți nevoia să te subtitui unui sinod, care „apără Ortodoxia”?!

Dar parcă afirmai inutilitatea ativității unui sinod în condamnarea unor eretici. Daca noi am fi eretici, de ce e nevoie de anatema ta? Nu am fi noi „singuri de sine osândiți”? Nu am cădea automat din har, așa cum afirmi?

În realitate jignirile, injuriile, blestemele și anatemele pe care le proferezi, nu sunt altceva decât manifestări ale urii satanice și ale stării nevrotice care te stăpânește.

Smerește-te preotule, care zici că ești! Nu te mai crede mai deștept decât toți! Nu mai duce sufletele departe de Biserică! Păstrează o cale echilibrată!

Tâlhărescul sinod din Creta nu e o borna de la care a dispărut harul (la cei ce pomenesc), așa cum zici. Căci anatemele Sfinților (Sf. Ap Pavel, Sfinții Părinții, Sinoadelor) acționează de când s-au dat, nu de când pretind unii că hotărăsc ceva în numele Ortodoxiei (cretanii). Dar anatemele, osândirile acționează la nivel personal în plan mistic (individul fiind căzut din Trupul Bisericii de la căderea în abaterea respectivă), iar în formă văzută canoanele trebuie puse în aplicare de cineva, de o structură/autoritate/sinod. Exprimarea în Pidalion este foarte clară!

Mă opresc aici cu articolul!

Sper să-ți dea Dumnzeu mintea românului cea de la urmă…

daniel vla

 

Reclame

Video – Chișinău – Poliția abuzează ortodocșii care protestează împotriva marșului homosexualilor

Bravo ortodoșilor din Chișinău!

Sâmbătă 19 mai – marș al homosexualilor la care se pare că a luat parte și ambasadoarea Suediei la Chișinău Ingrid Tersman, care i-a însoțit pe membrii comunității LGBT.

Ortodocșii mărturisitori au organizat o contramanifestație, dar poliția a făcut uz de forță și i-a evacuat din calea sodomiților.

Presa românească oficială prezintă evenimentul, ca de obicei, în mod devaforabil ortodocșilor:

Marșul comunității gay din Republica Moldova a fost organizat la Chișinău sub o prezență masivă a poliției. Chiar și așa, nu au lipsit incidentele. O contramanifestație a radicalilor ortodocși a provocat momente tensionate.

 Flancați de polițiști, sute de susținători ai comunității gay din Republica Moldova au luat parte la Marșul Solidarității ”Fără frică de iubire”.

De altfel, sloganul ”fără frică de iubire” putea fi citit și pe tricourile purtate de toți participanții. Alături de prieteni sau rude, membrii comunității gay au mărșăluit pașnic pe străzile Chișinăului.

”Suntem cetățeni liberi, cu drepturi egale, iar dreptul întrunirilor este unul dintre drepturile noastre”, spune unul dintre organizatori.

De altfel, este pentru prima dată când marșul comunității LGBT din Republica Moldova a reușit să ajungă la destinație, față de anii precedenți, când a fost oprit de contramanifestații.

O contramanifestație a radicalilor ortodocși a fost organizată și în acest an, însă, pentru că au fost mobilizați și desfășurați numeroși polițiști, protestatarii nu au mai reușit să împiedice marșul comunității gay.

Astfel, radicalii ortodocși s-au văzut nevoiți să mărșăluiască pe o stradă paralelă, încadrați și ei de cordoanele de polițiști. – https://observator.tv/extern/mars-comunitatea-gay-chisinau-ortodocsi-253830.html

 

 

 

 

Război între trupele iraniene din Siria și Israel

Trebuie spus că Israelul alături de SUA și Turcia au tot bombardat poziții din Siria.

Israelul: http://https://blacknews.ro/atac-israelului-siria-apararea-antiaeriana-siriana-sustine-blocat-actiunea/

Turcia: http://evz.ro/turcia-siria-bombardamente-afrin.html

SUA împreună cu M. Britanie și Franța: SUA, Marea Britanie și Franța au bombardat Siria în această noapte, până spre ora 4 dimineață

Așadar agresorul nu este Iranul.

Gărzile Revoluţiei Iraniene au ajutat regimul președintelui Bashar al Assad în lupta cu Statul Islamic și cu celelalte grupări teroriste rebele și încă sunt prezente pe teritoriul Siriei.


Israel versus Iran – Comparația capacităților militare

VIDEO. Război în Orientul Mijlociu. Tensiunile dintre Iran şi Israel au escaladat

Iranul şi Israelul s-au angajat într-un război, joi, după ce autorităţile de la Tel Aviv au afirmat că forţele iraniene aflate în Siria au lansat miercuri seară aproximativ 20 de rachete balistice spre poziţiile militare israeliene din zona Platoului Golan, scrie The Guardian.

Atacul, dacă va fi confirmat, va marca prima dată când Iranul a lansat rachete în ţinte directe ale armatei israeliene, escaladând dramatic un conflict care s-a purtat timp de ani de zile.

Mai multe rachete, însă nu toate, au fost interceptate de sistemul antirachetă israelian, potrivit purtătorului de cuvânt al Armatei Israeliene (IDF),  Lt. Col. Jonathan Conricus.

“La aproximativ 00:10, la 10 minute de la miezul nopţii, unitatea Al-Qods a Gărzilor Revoluţiei Islamice Iraniene a lansat aproximativ 20 de proiectile – majoritatea dintre ele sunt probabil rachete, dar acest lucru urmează să fie stabilit – către linia întâi a IDF din Platoul Golan”, a spus Jonathan Conricus.

“Până acum nu am fost înştiinţaţi cu privire la orice victime, orice victime IDF”, a mai adăugat acesta. Într-un comunicat preliminar se arată că au fost produse distrugeri minore.

Israelul l-a acuzat de orchestrarea atacului pe generalul aflat la conducerea Gărzilor Revoluţiei Islamice Iraniene. “Acesta a fost ordonat şi comandat de Qassem Soleimani şi nu şi-a atins scopul”, a spus Cornicus.

Platoul Golan s-a aflat în stare de alertă ridicată din momentul în care Donald Trump a confirmat că retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul.

“IDF vede acest atac ca fiind foarte sever”, a adăugat Conricus. “Acest eveniment nu s-a sfârşit”.

În aproximativ 30 de localităţi din zona Platoului Golan au fost declanşate sirenele. Armata a solicitat populaţiei să rămână în adăposturile publice pregătite de autorităţile locale din nordul ţării.

Ca represalii, armata israeliană a lovit joi dimineaţă zeci de ţinte militare iraniene din Siria. Operaţiunea a vizat locurile de unde au venit rachetele, cât şi instalaţiile de depozitare, spionaj şi logistică.

Capitala Siriei a fost zguduită de explozii, joi dimineaţa, în timp ce avioane survolau spaţiul aerian. Mai mulţi rezidenţi au postat videoclipuri în mediul online în care se văd rachete de apărare aeriană. Aceştia au declarat că sunetele puternice le-au zguduit clădirile.

Presa de stat din Siria a scris că sistemele antiaeriene au răspuns unui “nou val de rachete israeliene şi le distruge una câte una”. Rachetele lansate din Israel au lovit şi provincia Quneitra din sudul Siriei. Nu au fost raportate victime.

Iranul nu a comentat imediat.

Ziarul israelian Haaretz a citat un oficial neidentificat al securităţii, care a afirmat că atacul Israelului din Siria a fost unul dintre cele mai extinse de când cele două au semnat acordul de la sfârşitul răzoiului din 1973.

Israel a avertizat că nu va permite Teheranului să stabilească o prezenţă militară permanentă în Siria, acuzând Iranul că mută rachete şi drone în vecinătatea sa arabă.

Cu câteva minute înainte ca Trump să-şi anunţe decizia cu privire la acordul nuclear cu Iranul, IDF a afirmat că a identificat “activităţi neregulate ale forţelor iraniene în Siria” şi a decis să deblocheze şi să pregătească adăposturile publice în Golan, unde îşi împarte graniţa cu Siria.

Sursa: jurnalul.ro

La escaladarea acestui conflict a contribuit indirect și greșeala președintelui SUA de acum câteva zile:

Donald Trump a decis RETRAGEREA Statelor Unite din Acordul nuclear semnat cu Iranul/ PRIMA reacţie venită de la Teheran | UE vrea menţinerea tratatului/ Obama: Trump comite o „eroare gravă”

Convenția de la Istanbul, pe care România a ratificat-o în 2016, un adevărat cal troian al legiferării deviațiilor sexuale, și nu numai, în societatea de azi

Foto: bintelligence.ro

România a semnat Convenția de la Istanbul în iunie 2014, și a ratificat-o în anul 2016, Convenția intrând în vigoare în septembrie 2016.

Convenţia de la Istanbul şi picătura de otravă în oala cu supă (OPINIE)

Publicat:
În ultima perioadă a revenit în actualitate problema Convenţiei de la Istanbul, odată cu refuzul unor ţări precum Slovacia şi Bulgaria de a ratifica documentul. În cele 81 de articole, cuprinse într-un document de nici 30 de pagini, sunt prevăzuţi paşi absolut necesari pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Însă, la fel cum este de ajuns o picătură de otravă pentru ca întreaga oală cu supă să devină necomestibilă, există şi în Convenţia Consiliului Europei din 2011 trei articole care deschid o adevărată „Cutie a Pandorei”.

Se întâmplă să scriu acest articol chiar pe 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii. Poate nu aş fi făcut-o dacă nu aş fi citit, într-un articol al colegului Andrei Tiut, că opozanţii faţă de Convenţia de la Istanbul se încadrează automat în rândul „ultraconservatorilor”. Se poate ca ataşamentul faţă de norme neschimbate de mii de ani şi necontestate până acum câţiva ani să te facă să devii „conservator”, însă acel „ultra” nu este decât o tactică de demonizare a adversarului.

Este, cu siguranţă, una dintre zilele potrivite pentru a recunoaşte public faptul că România are o problemă majoră în domeniul violenţei împotriva femeilor. Cazurile de femei ucise de partenerii de viaţă, în ciuda plângerilor depuse la poliţie, sunt doar „vârful icebergului” pe care suntem obligaţi să nu îl ocolim. În România trebuie să se ia măsuri urgente şi eficiente pentru protejarea femeilor. Convenţia de la Istanbul, semnată şi ratificată de România, poate fi un important punct de plecare, dacă se elimină cele trei probleme invocate, pe bună dreptate, de aşa-zişii conservatori (în fapt, majoritari în România şi nu doar la noi).

Convenţia de la Istanbul nu a fost ratificată de statele UE Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie şi Ungaria, şi nici de Azerbaidjan şi Rusia, membre ale Consiliului Europei. Trebuia menţionat acest fapt pentru că au apărut deja manipulări precum cea a platformei „Respect”, care menţionează doar Rusia, Azerbaidjan şi Ungaria ca opozanţi.

Prima problemă din Convenţia de la Istanbul este articolul 3, litera c): „’gen’ va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;”

Cu alte cuvinte, Convenţia de Istanbul introduce o nouă normă în privinţa genului. Ţările semnatare se obligă practic să recunoască genul ca un construct social, independent de sexul biologic al persoanei. Eşti femeie sau bărbat în funcţie de ce alegi, iar societatea va fi învăţată, aşa cum vom vedea mai jos, să accepte acest vis utopic al aşa-zişilor progresişti. Schimbările legale care ar putea fi forţate de diverse grupuri de lobby, invocând acest articol din Convenţie, pot merge mult dincolo de ce îşi doreşte sau poate accepta o societate dată.

A doua problemă se regăseşte în articolul 12, punctul 1: „Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi.

Dacă ideea inferiorităţii femeilor este cu siguranţă una care trebuie înlăturată, nefiind nici reală nici benefică unei societăţi, în categoria „rolul stereotipe” pot intra tot felul de lucruri, în funcţie de imaginaţia şi interesele fiecăruia. Spre exemplu, pentru unele persoane, „eradicarea obiceiurilor şi tradiţiilor care sunt bazate pe rolul stereotipe” ar putea însemna interzicerea unor practici religioase precum preoţia dedicată exclusiv bărbaţilor.

A treia problemă, care le completează practic pe celelalte două, se regăseşte în articolul 14, punctul 1: „Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.”

Pe același model deja menționat, într-o înșiruire de aspecte pozitive se introduce şi o chestiune problematică. După ce am văzut ce pot însemna genul şi rolurile stereotipe din perspectiva Convenţiei de la Istanbul, aflăm din articolul 14 că aceste concepte neclar delimitate vor fi predate în şcoli. Dacă avem o nevoie enormă de educare a copiilor în spiritul non-violenţei faţă de femei (şi nu numai), nu ştiu cine ar fi bucuros să-i fie educat copilul în spritul încurajării unor afecţiuni precum „gender dysphoria”.

Sursa: stiripesurse.ro

Și un alt articol: 

Neomarxismul UE lovește tradițiile și suveranitatea prin Convenția de la Istanbul (II) – Justitiarul – revista de investigatii

 

Feciorul de 13-16 ani: „Tati, tati…Vreau să fiu femeie și să folosesc toaleta femeilor!” / Tatăl:  „…?!?!fghdfhtyu?!?! ” / Copilul : „Am văzut la școală un film cu transgenderi și am  dreptul  de a alege ce sunt” / Tatăl: „Îți dau să ai de unde alege. De mâine nu mai mergi la nici un fel de ore de astea !” / Copilul: „Tu ești un agresor cu femeile și nu ai dreptul să mă educi și să îmi spui la ce cursuri să mă duc! Și să nu uit! Udatul de Paște e un abuz!” / Tatăl:  „……?!?fgdyrtf!?!?! ”

Dialogul de mai sus nu e un SF. Câtuși de puțin. El nu că poate deveni realitate, ci este o realitate în România, asumată de Guvern, ratificată de Parlament și protejată de Convenții Internaționale, care vor modifica legislația românească. Totul se învârte în jurul Convenției de la Istanbul, un rahat ambalat frumos ca să nu miroase.

                                     

                                                Secretul profesional, un abuz

Și infernul continuă. Libertatea femeilor, a se citi aici inclusiv a fetițelor-fetelor sub 18 ani, este asigurat. Iar dacă dreptul părinților a fost suprimat, iar atentatul asupra obiceiurilor și tradițiilor realizat, e momentul următorului pas. Si cine este stâlpul păstrării obiceiurilor și tradițiilor creștine? Bravos, Biserica ! Dincolo de dogmă, religia. Așa că să dăm drumul bilei demolatoare. Și până la Biserică să ne asigurăm că secretul profesional este distrus.

Articolul 28 – Raportarea de catre profesionisti
Partile vor lua masurile necesare pentru a asigura faptul ca regulile de confidentialitate impuse de legislatia interna anumitor profesionisti nu constituie un obstacol, in calea raportarii lor, in conditii adecvate, catre organizatiile sau autoritatile competente, daca au motive rezonabile sa creada ca a fost savarsit un act grav de violenta, acoperit de sfera de aplicare a prezentei conventii, si ca sunt de asteptat alte acte grave de violenta.
Adică psihologii, doctorii, terapeuții sau preoții sunt obligați să devină niște informatori ai statului sau a ONG-urilor. Evident, dacă există motive rezonabile. Serios ?!

                                      Să demolăm ultimul bastion: Biserica, Religia

Articolul 42 – Justificari inacceptabile pentru infractiuni, inclusiv infractiunile comise in numele asa-numitei „onoare”
1. Partile vor lua masurile legislative sau alte masuri necesare pentru a se asigura ca, in cadrul unei proceduri penale initiate in urma comiterii oricareia dintre actele de violenta care intra sub incidenta domeniului de aplicare a prezentei conventii, cultura, obiceiul, religia, traditia sau asa-numita „onoare” nu vor fi considerate ca o justificare a acestor acte. Acest lucru se refera, in special, la afirmatiile ca victima a incalcat normele sau obiceiurile culturale, religioase, sociale sau traditionale ale comportamentului adecvat.
2. Partile vor lua masurile legislative sau alte masuri necesare pentru a se asigura ca incitarea de catre orice persoana a unui copil de a comite oricare dintre actele prevazute la alineatul 1 nu va diminua raspunderea penala a persoanei respective pentru actele comise.

Cultura, obiceiul, religia, tradiția sau așa-numita onoare nu vor fi considerate ca o justificare. Iar referirea se face atât la actele de violență, cât și la violența psihologică. Căsătoria, ca regulă, și nu regulă!, dintre un bărbat și o femeie devine o chestiune religioasă, o tradiție, bazată pe un comportament stereotip. Trebuie eliminată. În acest tumult incredibil, referendumul și modificarea Constituiției poate fi considerat un act împotriva Convenției de la Istanbul, asumată și ratificată de România. Iar susținerea că Dumnezeu a creat lumea și bărbatul, iar din coasta acestuia femeia, poate provoca unui copil violență psihologică. Conceptul trebuie înlăturat. Ca să nu mai vorbim de o serie de lucruri ce țin de morala, de organizarea și autonomia Bisericii. De exemplu excluderea femeilor de la primirea Tainei Preoției. Stigmatizare, tradiție, obicei, comportament stereotip. Este contra Convenției de la Istanbul. Vom avea femei preoți ?! Și tot în Litera și Spiritul Convenției de la Istanbul, școlile confesionale, patronate de Biserică, vor deveni ilegale. Și apropos, dacă băiețelul de 10 ani se visează fetiță va avea voie să folosească toaleta fetelor de la școală, profesorii urmând a permite și încuraja acest lucru?

                               Suveranitatea și Identitatea națională, o glumă

În final, ultima provocare. Dacă subminarea identității unei națiuni a fost implementată, putem trecem la însășți subminarea suveranității naționale. Capitolul IX al Convenției este despre Mecanismul de monitorizare. Extrase din Convenție: Articolul 66-Grupul de experti in interventia contra violentei impotriva femeilor si a violentei domestice. Grupul de experti in interventia contra violentei impotriva femeilor si a violentei domestice (denumit in continuare „GREVIO”) va monitoriza implementarea prezentei conventii de catre parti. Membrii sai vor fi alesi de Comitetul partilor din randul candidatilor nominalizati de catre parti, dintre cetatenii partilor, pentru un mandat de patru ani, care poate fi reinnoit o singura data. Ei se vor intruni in calitatea lor individuala si vor fi independenti si impartiali in exercitarea functiilor lor si vor fi disponibili pentru a-si indeplini atributiile intr-o maniera eficienta. GREVIO va adopta propriile sale reguli de procedura. Membrii GREVIO si ceilalti membri ai delegatiilor care efectueaza vizitele de tara in conformitate cu articolul 68 alineatele 9 si 14 se vor bucura de privilegiile si imunitatile stabilite in anexa la prezenta conventie. Partile vor depune la secretarul general al Consiliului Europei, in baza unui chestionar elaborat de GREVIO, un raport privind masurile legislative si alte masuri, care implementeaza dispozitiile prezentei conventii, pentru a fi analizat de catre GREVIO. GREVIO va analiza raportul prezentat in conformitate cu alineatul 1 impreuna cu reprezentantii partii in cauza.
GREVIO poate primi informatii privind implementarea Conventiei din partea organizatiilor neguvernamentale si a societatii civile, precum si din partea institutiilor nationale pentru protectia drepturilor omului.  GREVIO va lua in considerare informatiile existente disponibile din partea altor instrumente si organisme regionale si internationale din domeniile care se incadreaza in sfera de aplicare a prezentei conventii. . Pe baza tuturor informatiilor primite si a comentariilor din partea partilor, GREVIO va adopta raportul sau si concluziile sale privind masurile luate de catre partea in cauza pentru a implementa dispozitiile prezentei conventii. Acest raport si concluziile vor fi transmise partii in cauza si Comitetului partilor. Raportul si concluziile GREVIO vor fi facute publice la data adoptarii lor, impreuna cu eventuale comentarii ale partii in cauza.
Fara a aduce atingere procedurii din alineatele de la 1 pana la 8, Comitetul partilor poate adopta, pe baza raportului si a concluziilor GREVIO, recomandarile adresate acestei parti:
a) privind masurile ce trebuie luate pentru implementarea concluziilor GREVIO, stabilind o data pentru prezentarea informatiilor privind implementarea lor, daca este necesar; si
b) vizand promovarea cooperarii cu respectiva parte pentru implementarea adecvata a prezentei conventii.  Parlamentele nationale vor fi invitate sa participe la monitorizarea masurilor luate

Mai discutăm de suveranitate națională? Mai discutăm de identitate națională? De tradiții și obiceiuri? Să fim seriosi? GREVIO va organiza tradițiile și obiceiurile statelor semnatare. De asemenea, va elabora modul de implementare al celor prevăzute de Convenție. Iar rapoartele, un fel de MCV, vor pune presiune pe statele membre, fiind o posibilă pârghie bună de acționat în luarea unor decizii din partea statului în cu totul alte direcții.

                             Mai există Guverne care țin la valorile strămoșești și naționale

Ei, acum înțelegeți de ce de la trimiterea la Parlament până la promulgare au trecut doar câteva luni? De ce semnarea s-a făcut elogiind strict lupta privind violența împotriva femeii? De ce nici un cuvânt despre toate cele mai de sus? De nu a existat o dezbatere publică? Ceea ce însă miră e tăcerea Bisericii! Dar, nu acesta a fost scenariul în întreaga Europa! Până acum, Convenția de la Istanbul a fost semnată de 44 state: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Belgia, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Moldova, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Macedonia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie. Dintre acestea însă nu au ratificat-o 16 state: Armenia, Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Moldova, Slovacia, Ucraina, Marea Britanie. Canada, SUA, Rusia sau Japonia nici măcar nu au semnat Convenția. Deloc întâmplător, statele care nu au ratificat sunt în mare parte cele din Grupul de la Vișegrad (Grupul V4 = Cehia, Ungaria, Polonia Slovacia) și statele europene. Prima categorie este o puternică voce opozantă globalismului și anihilării identității naționale promovate de Bruxelles, iar statele est europene sunt cunoscute pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor milenare.

    Convenția de la Istanbul, subiect de campanie în alegeri prezidențiale și Parlamentare

În acest context, într-o serie de state europene au avut loc adevărate furtuni pe tema semnării – ratificării Convenției de la Istanbul. Nu doar dezbatere publică, ci și o implicare a Bisericii și o luptă politică acerbă, scrutinuri electorale prezidențiale sau parlamentare fiind tranșate în această dispută. Cel mai de curând, Slovacia a anunțat că nu va ratifica Convenția. Premierul Robert Fico, temându-se de puternica voce a Bisericii și a Partidul Naţional Slovac (SNS) a anunțat că deşi Slovacia va adopta în legislaţie toate măsurile menite să combată violenţa împotriva femeilor, nu va ratifica tratatul, numindu-l un document controversat, ce ar putea încălca Constituţia şi duce la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. „Nu putem adopta măsuri care ar veni în contradicţie cu convingerile şi sentimentele oamenilor din unele state”, a punctat premierul slovac. Convenţia de la Istanbul „pune în mod inutil sub semnul întrebării diferenţele naturale între bărbaţi şi femei şi le numeşte «stereotipuri»”, chiar dacă urmăreşte scopul nobil al eliminării violenţei împotriva femeilor, a mai explicat Fico.

La începutul acestui an și Bulgaria, care deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, a retras Convenţia de la ratificarea în Parlament, din cauza opoziţiei puternice exprimate de grupuri religioase şi politice.

În Ungaria, alt stat care nu a ratificat Convenția, președintele Viktor Orban a făcut din acest aspect un subiect de campanie pentru alegerile prezidențiale din acest an.

În Polonia s-au pierdut alegeri prezidențiale pe acest subiect. În aprilie 2015, ex președintele polonez Bronislaw Komorowski a ratificat Convenția, ignorând apelurile dreptei conservatoare și Bisericii catolice de a bloca demersul, entități ce afirmau că  documentul introduce în cultura și sistemul legal polonez noțiuni ce îi sunt străine, dintre care în special „teoria genului”, descrisă de Episcopatul polonez ca „extremistă și neomarxistă”. Opoziția a făcut din acest subiect un glonț de argint pentru alegerile prezidențiale, iar în luma mai, președintele Komorowski, Platforma Civică, a pierdut alegerile în favoarea conservatorului social Andrzej Duda, Partidul Lege și Ordine, un apropiat de Biserica Catolică. Apoi, în octombrie 2015 cu Convenția de la Istanbul una din temele electorale, partidul eurosceptic Lege şi Justiţie (PiS, conservator) a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare, cu 37,6% din voturile exprimate, ceea ce i-a oferit o majoritate absolută în noul Parlament – o premieră de la căderea comunismului.

Anterior, până și semnarea tratatului a avut conotații politice ample. Polonia a semnat tratatul în decembrie 2012, când la putere era Guvernul lui Donald Tusk. La alegerile parlamentare de cu un an înainte, Platforma Civică a lui Tusk a obținut 39,18% din locurile din Sejm, Parlamentul Polonez, ceea ce l-a pus în situația inedită pentru un premier polonez de după căderea comunismului de a rămâne la guvernare în urma alegerilor parlamentare. Bucurându-se de sprijin popular, dar ignorând criticile Bisericii și ale euroscepticilor, Tusk a semnat Convenția. Din acel moment a început declinul Platformei Civice, declin ce a culminat cu pierderea alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2015 în favoarea euro scepticilor. Însă, semnatarul Convenției, fostul premier Donald Tusk, a ajuns în vara lui 2017 preşedintele Consiliului European. Post numit de liderii europeni (şefii de stat sau de guvern ai ţărilor membre ale UE) și nu ales ! Totul are un preț, nu-i așa …?!

                                   Marxismul cultural și corectitudinea politică

Ei și am ajuns la vorba episcopatului polonez… neomarxism și marxism cultural!

Marxismul cultural este un termen larg care se referă la propaganda și aplicarea ‘Teoriei Critice’ și, mai general, la influența culturală, politică și academică a anumitor elemente ale ideologiei Stângii contemporane. Rădăcinile marxismului cultural se găsesc în ceea ce se numește generic Școala de la Frankfurt, adică gânditorii care au îmbrățișat ideile propagate de la Institutul pentru Cercetări Sociale al Universității Goethe din Frankfurt în perioada interbelică. Ulterior ideile și fondatorii școlii au traversat Atlanticul și au ajuns pe Tărâmul Făgăduinței. Marxismul cultural este de fapt corectitudinea politică sau multiculturalismul. Adică translatarea marxismului economic în termeni culturali. Iar obiectivul principal al marxismului cultural este distrugerea valorilor tardiționale. Teoria curentului a fost concepută de vechii marxiști, care însă văzând că Revoluția marxistă nu are succes au schimbat teoria. Astfel că marxismul ideologic a trecut la marxismul cultural. Astfel, ‘Clasa muncitoare’ a fost înlocuită cu ‘minoritățile’, conflictul de clasă dintre bughezie și proletariat, dintre cei ce au și cei ce nu au, s-a transformat în conflictul dintre ‘oprimați’ și ‘opresori’, conflictul dintre cei ‘cu privilegii’ și cei ‘fără privilegii’. Grupurile majoritare sunt definite automat ca privilegiate/opresive, în timp ce grupurile minoritare sunt etichetate automat ca defavorizate/oprimate. Astfel, dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia. În acest sens, credințele tradiționale asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, au fost numite „prejudecăți”, unii mergând chiar și mai departe și comparându-le cu tradițiile care au permis apariția fascismului în Europa. Marxismul cultural împarte societatea simplu, în două, opresori și victime, opinând că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. Se năștea o  coaliție a victimelor, care, așa cum se nota de către adepții curentului va fi structura centrală din care vor răsării noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare! O coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – negri, femei și homosexuali.

Justiția Socială, feminismul, neoprogresismul și postcolonialismul, ca să numim numai câteva, sunt toate mișcări inspirate sau generate de Teoria Critică sub umbrela acestui marxism cultural. Iar în acest context libertățile individuale se supun nevoii de existență a minorităților, așa cum nota Herbert Marcuse, în 1965 –  „Minoritățile mici și lipsite de putere care luptă cu falsa conștientizare și beneficiarii ei trebuie ajutate. Continuarea existenței lor ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT PREZERVAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR încălcate care garantează puteri constituționale celor care ‘asupresc’ aceste minorități”. Astfel că rasismul și sexismul au fost redefinite ca produse ale combinației dintre prejudecăți plus putere.

Mai departe, opiniile diferite sunt descrise ca „frici iraționale” sau „fobii”. De exemplu, o persoană care nu se simte confortabil trăind ca minoritară într-o comunitate dominată de imigranți musulmani este decretată „islamofobă”, din moment ce a dori să trăiești printre persoane cu etnie și cultură similara cu a ta (alta decât cea musulmană) este considerată o „boală”, o „fobie”. Dimpotrivă, când musulmanii pakistanezi care trăiesc în Marea Britanie manifestă preferință de grup, trăind într-o zonă a orașului transformată într-un mini-Pakistan, atunci nu mai vorbim de „boală” sau de „fobie”, ci numai despre „multiculturalism”.

O manifestare populară și propagandistică a Marxismului Cultural este Corectitudinea Politică, în cadrul căreia canalele media și doctrinarii științelor sociale fac un exercițiu obligatoriu din punerea la îndoială a limbajul comun. Astfel, imigranții ilegali trebuie numiți „migranți nedocumentați”, în timp ce discriminarea etnică pozitivă (privilegii pentru minorități exclusiv pe baza apartenenței la acea minoritate) este numită „acțiune afirmativă”. În prezent, trăim într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.

Și nu în ultimul rând însăși definirea Libertății în accepțiunea lui Winston,  din 1984 a lui Orwell,  „libertatea de a spune că 2+2=4”, este pusă în pericol.

Toate acestea fiind spuse, e timpul, chiar și acum după semnare și ratificare, să înceapă dezbaterea și în România. Mai avem valori morale? Le apărăm? Mai avem Biserică? Este ea un far călăuzitor ? Ne mai dorim păstrarea obiceiurilor și tadițiilor ?! România, trezește-te!

                                                                                                                                             Mihai PETEAN

Prima parte a articolului: Neomarxismul UE lovește tradițiile și suveranitatea prin Convenția de la Istanbul (I)

 

Sursa: http://www.cotidiantr.ro/neomarxismul-ue-loveste-traditiile-si-suveranitatea-prin-tratatul-de-la-istanbul-88685.php#.Wr5z0Ihua70

Comentariu deosebit de important al unei cititoare a revistei „Justițiarul”:

În 2015, când se lucra pe șest la ratificarea Convenției de la Istanbul, România (prin proaspătul președinte Iohannis) s-a alăturat inițiativei HeForShe Impact Champions care are ca prioritate internațională „angajarea factorilor-cheie de decizie din guverne, corporații și universități din întreaga lume pentru a conduce schimbarea omenirii începând de la vârf (top-down) și pentru a avansa și obține EGALITATEA DE GEN pentru toți.

Expresia „egalitatea de gen” este foarte perfidă și derutează pe mulți oameni de bună credință. Ea nu înseamnă egalitatea femeii și a bărbatului, ci că genul (masculin, feminin) este o construcție socială și că omul este cum se simte el mai bine, uneori bărbat, alteori femeie. Teoreticienii egalității de gen pretind că asta ar fi soluția la toate inegalitățile și nedreptățile bazate pe gen.

Iohannis s-a angajat ca să pună în practică în România egalitatea de gen și ca, până în 2020, 70% din instituțiile din România să aibă experți în egalitatea de gen.

Vezi articolul ActiveNews „O declarație a președintelui Klaus Iohannis care a trecut neobservată: Până în 2020, 70% din instituțiile din România vor avea experți în egalitatea de gen
https://www.activenews.ro/stiri-politic/O-declaratie-a-presedintelui-Klaus-Iohannis-care-a-trecut-neobservata-Pana-in-2020-70-din-institutiile-din-Romania-vor-avea-experti-in-egalitatea-de-gen-146281
Totul se leagă, ca în jocurile puzzle!

Mai multe detalii: aici

 Sursa: bintelligence.ro

 

Grecia la cheremul politicii homosexuale – Cuplurile de sodomiți VOR PUTEA PRIMI COPII ÎN PLASAMENT ȘI VOR DEVENI TUTORI AI ACESTORA

Rusia refuza ca orfanii tarii sa ajunga la cuplurile gay. Interzice adoptia prin lege

Foto: henrymakow.com

A treia cădere a Greciei!

Pașii au fost următorii:

Trei țări ortodoxe: CIPRU CADE, GRECIA CADE, ROMÂNIA încă REZISTĂ în luptă cu homosexualitatea

Au legalizat „parteneriatele civile” sau „uniunile civile” pentru a da o formă legală acestei „însoțiri” contra naturii dintre persoanele de acelați sex.

Apoi a urmat:

Grecia: Guvernul Tsipras a adoptat o lege care le permite adolescenților să-și schimbe genul doar printr-o simplă declarație. Mitropolitul Nicolae: Suntem în vremurile Antihristului

Adică au creat premiza ca eventuali copii crescuți de homosexuali să nu mai poată fi identificați ca având deviații de comportament din cauza mediul anormal în care vor fi crescut, ci să-și poată „alege sexul” în funcție de influența malefică a celor ce îi vor crește.

Iar acum au trecut la următorul pas:

„Cuplurile” homosexuale din Grecia vor putea primi copii în plasament

Parlamentul grec a votat miercuri o dispoziție ce autorizează primirea de copii în plasament de către cuplurile homosexuale aflate în uniune civilă, în pofida opoziției dreptei și extremei drepte din Grecia.

Articolul legislativ a fost adoptat de 161 de deputați contra 103, din totalul celor 300 de deputați fiind prezenți în sală 264, pentru un vot nominal cerut de partidul neonazist Zorii Aurii. În fiecare formațiune, au fost parlamentari care s-au distanțat de poziția grupului lor, însă la modul global articolul a fost votat de partidul de stânga Syriza, aflat la putere, și de opoziția de centru-stânga.

Noua Democrație, principala formațiune a opoziției, conservatoare, s-a opus acestei reforme, combătută de asemenea de neonaziști și de partidul suveranist Anel, aliat al guvernului condus de Syriza.

Căsătoriile între homosexuali sau adopțiile de către cuplurile de același sex sunt interzise. Încă.

În cadrul unei serii de reforme societale, guvernul Syriza-Anel a extins totuși asupra homosexualilor pactul de uniune civilă, rezervat în mod explicit heterosexualilor de la înființarea lui, în 2008.

Sursa: activenews.ro

Ce va urma? Căsătorii în toată regula și adopții depline și legale de copii.

Observăm că aceleași directive acționează cam în același timp în mai multe țări, căci și în România au mai încercat să legalizeze „parteneriatele civile”, iar acum încearcă din nou:

Dragnea spre lada de gunoi a istoriei – Vrea parteneriat civil pentru homosexuali în România

Ba chiar se lucrează și pentru legiferarea identității de gen:

Ideologia de gen, prioritate a României cu orice preț. Ale cui interese le servim?

Uimitor este cum au îngenunchiat de trei ori Grecia, țară ortodoxă cu o populație mult mai energică, în privința protestelor, ca a noastră!

Va rezista oare România și de data asta? Dă Doamne!

MASACRUL DE LA LUNCA PRUTULUI – 6-7 februarie 1941 Bucovina de Nord

Related image

6-7 februarie 1941 – 2018

Au trecut 77 de ani de la masacrul din comuna ucraineană Lunca. Sute de români şi-au pierdut viaţa sub gloanţele nemiloase ale grănicerilor sovietici. În perioada ianuarie-februarie 1941 sătenii au încercat să treacă graniţa sovieto-română pentru a scăpa de cizma bolşevică. Din păcate însă, au fost trădaţi şi marea lor majoritate a fost ucisă. Cadavrele au fost îngropate în 4 gropi comune, săpate chiar lânga locul unde oamenii au fost împuşcaţi, lângă Prut. Cei care au scăpat au fost arestaţi şi închişi în penitenciarul din Cernăuţi.

Image result for masacrul de la lunca prutului

77 de ani s-au scurs de la Masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 în Lunca Prutului, ținutul Herța, regiunea Cernăuți, considerat una dintre cele mai cumplite atrocități comise de soldații ruși împotriva românilor care doreau să evadeze din ”paradisul proletarilor”.

După o jumătate de an petrecută în ceea ce marxiștii numeau „paradisul proletarilor”, foarte mulți români din Bucovina ocupată au decis să încerce să treacă noua frontieră dintre Uniunea Sovietică și Regatul României, pentru a se refugia în țara rămasă liberă.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă granița pe râul Prut înghețat. Când s-au apropiat de graniță majoritatea au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune în albia râului Prut. Doar 57 au reușit să scape și să treacă granița în România.

La topirea zăpezilor, Prutul s-a revărsat și a inundat zona în care erau îngropați martirii de la Lunca, astfel că, în vara anului 1941, când trupele române au reocupat zona, nu s-a mai putut găsi decât o singură groapă, în care s-au descoperit cadavrele a 107 victime ce au fost scoase și înhumate în cimitirul din satul Mahala.

Cei 57 de români au reușit să se refugieze în Regatul României și au relatat tragedia. Alți 44 de fugari au fost prinși de trupele sovietice. 12 dintre ei au fost condamnați la moarte. Ceilalți au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea și trimiși în Siberia.

Nu a fost însă decât un episod, poate mai puțin cunoscut, din drama românilor bucovineni. Mii dintre ei au fost uciși, câteva luni mai târziu, în masacrul de la Fântâna Albă, iar 150.000 de români basarabeni și bucovineni au fost deportați în Siberia până în anul 1941, când România a declarat război URSS pentru a-și recupera teritoriile cotropite de rusul sovietic pentru a se refugia în Regatul României. – activenews.ro