Schitul românesc Prodromu văzut de la distanță. Foto – dervent.ro
Scrisoare deschisă
„…Așa cum pescarii ascund cârligul în momeală și prind fără de veste peștii, la fel și viclenii părtași ai eresurilor își acoperă răutățile lor prin cuvinte frumoase, și-i prind în undiță pe cei mai simpli, ducându-i la moarte”. (Cuviosul Isidor Pelusiotul, Epistola 102 – cartea întâi, P.G. – 78, 252 C.)
„Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor” (F. Ap. 1,24) vezi obștea noastră și situația în care suntem, și Te rugăm să ne întărești întru adevărul Tău, ajutându-ne să păstrăm curată credința cea dreaptă predată nouă prin Sfinții care s-au nevoit și și-au vărsat sângele pentru numele Tău. Amin.
Această scrisoare deschisă are ca scop restabilirea adevărului celor întâmplate în legătură cu reacția obștii Schitului Românesc Prodromu împotriva patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, după ce acesta a contribuit la legiferarea ereziei Ecumenismului prin așa zisul Sfânt și Mare Sinod care a avut loc în iunie 2016 în Creta, pe care acesta l-a și prezidat. Nu am scris nimic public până acum, despre aceste întâmplări, nădăjduind ca „…frica de Dumnezeu să biruiască frica de oameni” în cei ce chivernisesc acum această obște și să înțeleagă pericolul pe care-l reprezintă comuniunea bisericească cu „lupii cei mâncători de suflete”, așa cum au fost numiți ereticii de către Sfântul Ioan Gură De Aur. Însă printr-un comunicat publicat de Schitul Românesc Prodromu, prin Biroul de Presă al Patriarhiei Române, pe pagina oficială de internet, sunt negate în mod grosolan atât întâmplările petrecute în Schit, legate de îngrădirea obștii de erezie după momentul Kolimbari, cât și amestecul ilegal a Sinaxei Mănăstirii Marea Lavră în viața internă a Schitului Românesc Prodromu. Acesta este unul din motivele care ne-a determinat să aducem la cunoștința fraților noștri ortodocși adevărul despre cele petrecute în schitul nostru, ca unii ce l-am trăit – și încă îl trăim – la fața locului. Un alt motiv este dorința de a arăta acestora modul în care este folosită minciuna pentru a înrădăcina erezia în Biserică. Implicațiile teologice și dogmatice ale acestui eveniment în viața Bisericii vor fi explicate într-un capitol separat al acestei scrisori.
Comunicatul, adresat „Către dreptslăvitorii români de pretutindeni”, a fost semnat de către „Starețul Schitului Românesc Prodromu Arhimandritul Atanasie Prodromitul și frații în Hristos cei dimpreună cu mine”, având nr. de înregistrare 169 din 26 iunie 2017.
Pe data de 9 iulie 2017[1], ieroschimonahul Paisie Prodromitul, epitropul I în Sinaxa schitului, dezminte public autoritatea acestui comunicat: „Ca membru al Sinaxei Schitului Românesc Prodromu pot afirma că nu am avut nici o știință despre publicarea acestui comunicat ca venind din partea Schitului Românesc Prodromu, ceea ce constituie o abatere de la Regulamentul de funcționare a schitului care prevede că orice document de valoare excepțională, ca cel emis de părintele stareț, trebuia întâi aprobat de Sinaxa schitului și semnat de părintele stareț și de cei doi epitropi aleși anual. Acest fapt denotă că Sinaxa nu a fost luată în considerare și că actul este ilegal și nul. Ceea ce confirmă faptul afirmat mai sus că se vrea cu tot dinadinsul ștergerea oricărei urme de protest împotriva sinodului și patriarhului”. Câteva zile după publicarea acestei dezmințiri, în ședința Sinaxei Schitului Românesc Prodromu din data de 14 iulie 2017, se ia hotărârea de îndepărtare a părintelui Paisie, din epitropie, din Sinaxă, i se interzice să mai spovedească pe cineva din obște și este trimis să facă ascultare la grădina de zarzavaturi.
Între timp, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România a trimis o delegație la hramul Icoanei Maicii Domnului Prodromița (care se prăznuiește în data de 12 iulie), prin care, starețului Mănăstirii Marea Lavră i-a conferit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, iar starețului Schitului Românesc Prodromu, Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena”.
Istorisirea întâmplărilor din Schitul Românesc Prodromu legate de „Sinodul” din Creta
În luna august a anului trecut, într-o discuție care a avut loc la arhondaricul din schitul nostru, părintele stareț Atanasie a fost solicitat de monahul Sava Lavriotul să-l însoțească în România, la o serie de conferințe pe tema ereziei ecumenismului și a așa zisului Sinod din Creta, care urmau să se desfășoare în toamnă, nefiind stabilită încă o dată precisă. Părintele arhimandrit Atanasie, motivând că nu poate lipsi mult timp din schit datorită lucrărilor de renovare în desfășurare la acea dată, a cerut monahului Efrem să meargă, împreună cu monahul Gherasim ca translator. Din păcate, părintele Gherasim nu a mai dat curs acestei ascultări, atunci când a fost solicitat de monahul Efrem, justificându-se cu faptul că nu i-a fost transmisă direct de către părintele stareț. Acesta la rândul său, nu a mai recunoscut că-i atribuise monahului Efrem ascultarea de a-l înlocui chiar pe el, însoțindu-l pe monahul Sava Lavriotul în România, pentru conferințele mai sus menționate, lăsându-l pe monah descoperit atât în fața oficialităților bisericești din România, cât și ale celor din Sfântul Munte Athos.
După frământările interne ale obștii legate de evenimentul care s-a desfășurat în Creta, din iunie 2016, în timpul discuțiilor care au avut loc în cadrul Sinaxei schitului la data de 4 decembrie 2016, s-a luat următoarea hotărâre, cu o majoritate de cinci voturi la unu: în Schitul Românesc Prodromu s-a întrerupt pomenirea la slujbe a numelui patriarhului Bartolomeu – chiriarhul locului, datorită căderii sale în erezie, până la hramul principal al schitului nostru – Botezul Domnului, prăznuit pe 6 ianuarie. Urma ca în acest timp, de o lună de zile, să fie întocmită toată documentația necesară pentru justificarea acestui act, nădăjduindu-se ca, prin luarea la cunoștință a argumentelor prezentate în această documentație să fie convins și părintele stareț Atanasie – singurul care nu a fost de acord cu îngrădirea de erezie – de necesitatea păstrării acestei hotărâri și după expirarea termenului fixat, până la rezolvarea problemei în mod sinodal. Menționăm aici că ieromonahul Daniel a lipsit de la această ședință, datorită dezacordului său cu opinia celorlalți membri ai Sinaxei schitului lăsând o scrisoare prin care a adus la cunoștința celorlalți, intenția de a se opri din liturghisire, spunând că se retrage din Sinaxă, și chiar din schit dacă părinții acceptă să-i elibereze o adeverință scrisă pentru perioada cât a stat în Schitul Românesc Prodromu.
Așadar, începând cu data de 4 decembrie 2016, toți preoții care intrau de rând la biserică, respectând decizia Sinaxei schitului, nu mai pomeneau numele patriarhului eretic la slujbe. Ca martori îi aducem chiar pe slujitorii de la Sfântul Altar, respectiv: ieromonahii Paisie, Ioil, Calinic și ierodiaconul Matei, ei fiind singurii slujitori la acea dată, dacă avem în vedere faptul că părintele stareț Atanasie nu a mai slujit în acea perioadă, așa cum făcea în mod obișnuit.
O săptămână mai târziu aflăm de la ieromonahul Calinic că starețul Atanasie face presiuni asupra sa pentru a relua pomenirea numelui patriarhului Bartolomeu, fără a se fi consultat cu Sinaxa schitului. Întrebat fiind, părintele stareț Atanasie a răspuns că: „dacă află Lavra că nu mai pomenim patriarhul, ne va scoate pe toți din schit!”
Pe data de 15.12.2016 a venit în Schitul Românesc Prodromu epitropia Mănăstirii Marea Lavră, compusă din: egumenul Prodromu, ieromonahul Nicodim, care este și reprezentantul Mănăstirii Marea Lavră în Sfânta Chinotită și monahul Avraam. Cu această ocazie a avut loc o discuție de patru ore și jumătate cu Sinaxa schitului apoi și cu toată obștea, timp în care, nereușind părinții lavrioți să convingă obștea prodromită, prin argumentele aduse, să reia comuniunea cu patriarhul eretic Bartolomeu, prin pomenirea numelui său, au început să amenințe cu dizolvarea Sinaxei schitului și canonisirea celor care au contribuit la hotărârea de încetarea pomenirii a chiriarhului locului și chiar cu izgonirea lor din schitul nostru. Solicitându-se părerea ieroschimonahului Iulian Prodromitul în legătură cu tema în discuție, bătrănul a răspuns că ține și el cum au ținut sfinții, făcând trimitere la Sfântul Iustin Popovici care a numit Ecumenismul panerezie, pronunțându-se pentru continuarea nepomenirii numelui patriarhului de Constantinopol. Părinții lavrioți au constatat cu această ocazie numărul mare al monahilor prodromiți care se împotrivesc reluării pomenirii numelui patriarhului, cu excepția părintelui stareț Atanasie și încă a doi-trei frați mai noi, ucenici ai acestuia. Pe data de 18.12.2016 a fost primită o scrisoare din Mănăstirea Marea Lavră, prin care le-au fost aduse la cunoștință părinților din Sinaxa schitului nostru, sancțiunile (de ordin administrativ) aplicate Schitului Românesc Prodromu, până la prezentarea în Mănăstirea Marea Lavră a tuturor membrilor Sinaxei prodromite care au votat întreruperea pomenirii numelui patriarhului, pentru a pune metanie și a restabili comuniunea cu patriarhul printr-o cerere de iertare scrisă. În caz contrar, i s-a cerut starețului Atanasie prezentarea listei cu membrii noii Sinaxe prodromite, după demiterea celor care au votat întreruperea pomenirii numelui patriarhului.
Acesta este momentul în care Sinaxa Mănăstirii Marea Lavră, nesocotind prevederile Cartei Statutare a Sfântului Munte Athos cu referirea la chivernisirea obștilor athonite, a concentrat toată puterea de decizie în persoana starețului – arhimandritul Atanasie Prodromitul, care are o atitudine obedientă față de unii dintre membrii Sinaxei Mănăstirii Marea Lavră – uzurpând astfel dreptul Sinaxei Schitului Românesc Prodromu de a decide asupra problemelor existente în propria curte. Amestecul Mănăstirii Marea Lavră în treburile interne ale schitului a fost contestat printr-o scrisoare semnată de toți membrii Sinaxei prodromite, inclusiv de părintele stareț Atanasie, și înmânată arhimandritului Prodromu – starețul Mănăstirii Marea Lavră – prin care s-a atras atenția asupra abaterilor de la actul normativ menționat, încălcându-se astfel drepturile obștii prodromite de care se bucură toate obștile Sfântului Munte.
De menționat aici că toate obștile athonite – fie obștile mănăstirilor fie ale schiturilor declarate chinoviale așa cum este și Schitul Românesc Prodromu, conform Cartei Statutare a Sfântului Munte Athos, se administrează de către stareț doar împreună cu Sinaxa (echivalentul Consiliului Administrativ și Duhovnicesc), mănăstirea chiriarhală neputându-se amesteca din proprie inițiativă în treburile interne ale schitului anulând Sinaxa sau privilegiile acestuia.
Opinia exprimată a părintelui stareț Atanasie cu toții o cunoșteam, atât din afirmațiile particulare cât și din cele făcute în fața obștii, anume că patriarhul este eretic, Sinodul din Creta este tâlhăresc pentru că a legiferat erezii și chiar că nu mai scoate mirida patriarhului la Sfânta Proscomidie. Însă, după primirea scrisorii din Mânăstirea Marea Lavră menționată mai sus, acesta a început să acționeze în mod constant, contrar opiniei cunoscute, surprinzând pe părinții și pe frații din obștea schitului nostru în timpul privegherii Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos când el însuși, ca preot slujitor, a pomenit numele patriarhului eretic Bartolomeu, nesocotind decizia Sinaxei schitului care era încă în vigoare.
Datorită presiunilor Sinaxei Mânăstirii Marea Lavră, pe de o parte, care impunea reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic, iar pe de alta a imposibilității de a-i convinge și pe ceilalți membri ai Sinaxei prodromite să accepte acest lucru, părintele stareț Atanasie, își dă demisia din stăreție, în ședința Sinaxei din data de 28.12.2016. Neacceptându-i obștea demisia și chemându-l înapoi, prin cei doi epitropi, ieroschimonahul Paisie și ieromonahul Ioil, care fuseseră delegați de Sinaxă să aducă la cunoștința părintelui Atanasie refuzul obștii, aceștia au adus ca răspuns, anunțat obștii în trapeză, faptul că părintele Atanasie a pus, ca și condiții pentru reacceptarea stăreției, printre altele, reluarea pomenirii numelui patriarhului Bartolomeu (pe care însuși la caracterizat ca eretic), prin slujirea împreună cu starețul Mănăstirii Marea Lavră, arhimandritul Prodromu, la praznicul schitului nostru care se apropia, și îndepărtarea din Sinaxă a monahului Efrem. A sugerat celor doi epitropi să-i explice acestuia să-și dea demisia, aceasta ar putea trece drept „pedeapsa dată de Mânăstirea Marea Lavră pentru însoțirea monahului Sava Lavriotul la conferințele din România”, prin această demisie putându-și recăpăta liniștea în schit din partea Mânăstirii Marea Lavră. Motivul real, însă, era faptul că părintele Efrem nu putea fi convins de părintele stareț Atanasie, în Sinaxă, că „pentru binele schitului” trebuie să accepte comuniunea cu patriarhul căzut în erezie. Toate argumentele aduse împotrivă de către părintele stareț Atanasie se refereau doar la frica de represiunile Mânăstirii Marea Lavră, după ce vor afla de întreruperea pomenirii numelui patriarhului: „ … Dacă află Lavra ne izgonește pe toți din schit!”… „Să mai oprească pomenirea măcar două-trei mănăstiri!” … „Cine suntem noi să ieșim primii în față?”, etc.
Cei doi epitropi au căzut de acord cu aceste condiții fără să se fi consultat cu toți membrii Sinaxei, ci doar cu părintele Iulian, care și el a acceptat îndepărtarea monahului Efrem din Sinaxă, cerându-i să-și dea singur demisia „pentru binele schitului”, prin cuvintele: „…dacă nu-ți dai demisia, tu singur vei distruge schitul!”. Monahul Efrem a atras atenția celor trei părinți că adevăratul motiv pentru care se cere atât de insistent eliminarea lui din Sinaxă este dorința părintelui Atanasie de a impune în Schitul Românesc Prodromu voința Mănăstirii Marea Lavră, adică reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic, cu care părintele Efrem nu era de acord. Pe de altă parte, acest act putea fi interpretat ca o acceptare a canonului impus acestuia de către Sinaxa Mănăstirii Marea Lavră, pentru însoțirea monahului Sava Lavriotul la conferințele din România.
Prin presiunile la care a fost supusă obștea, începute cu cele exercitate de epitropia venită din Mănăstirea Marea Lavră în data de 15.12.2016 menționată anterior, și prin unele informații cu caracter amenințător venite atât dinspre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, cât și din Mănăstirea Marea Lavră – cu ajutorul părintelui Atanasie – s-a creat o atmosferă confuză, în care era nesocotită de unii frați însăși autoritatea Sinaxei.
O astfel de informație a fost transmisă chiar în timpul Sinaxei convocate în 13 ianuarie 2017, în care se discuta problema acceptării condițiilor starețului demisionat, când schimonahul Mihail – ucenicul apropiat al acestuia – intrând, a anunțat că aduce o informație „de ultimă oră, venită acum două minute din sursă sigură: Patriarhia Română a pregătit deja un grup de călugări pe care este gata în orice moment să-l trimită la Prodromu”. Ieromonahul Damaschin Popa, economul schitului la acea dată și unul dintre membrii Sinaxei ce aprobase decizia de întrerupere a pomenirii, dar care între timp și-a schimbat opinia, susținea că a auzit și el despre acest grup, că ar fi condus de arhimandritul Clement Haralam fost viețuitor în Schitul Românesc Prodromu, etc. Mai spunea că nu are nici un rost să ne împotrivim voinței Mănăstirii Marea Lavră pentru că … „oricum, dacă Lavra va vrea să schimbe obștea chiar și cu una grecească, așa cum va vrea Lavra se va întâmpla”. Nici până astăzi nu s-a mai aflat în mod sigur dacă Patriarhia Română a avut sau nu pregătit acel grup de călugări.
Monahul Efrem a anunțat în Sinaxa schitului nostru că nu-și poate da demisia, întrucât în acest mod ar renunța la tot ce a făcut pentru a se delimita de erezie, avertizând pe ceilalți părinți că acceptarea pretențiilor părintelui Atanasie, aceleași cu ale Mănăstirii Marea Lavră, cu implicațiile explicate deja mai sus, reprezintă intrarea oficială a Schitului Românesc Prodromu în erezie. A încheiat spunând că nu se supără dacă va fi demis de ceilalți membri ai Sinaxei, cu condiția eliberării motivației scrise a demiterii, cu număr de protocol.
Ieroschimonahul Paisie a anunțat că s-a răzgândit și nu mai este de acord cu promisiunile făcute părintelui Atanasie: „ …nu pot sluji cu starețul Lavrei la hram și nici cu demiterea lui Efrem nu mai sunt de acord!”. Auzind acestea ieromonahul Ioil și atrăgându-i atenția părintelui Paisie de nerespectarea angajamentului luat de comun acord cu părintele Atanasie „pentru binele schitului”, manifestându-și nemulțumirea prin cuvintele „…dacă ieri una am vorbit, azi facem altfel…!” a pus metanie și s-a retras din ședință spunând că-și dă și el demisia din Sinaxă, provocând astfel începutul dizolvării acesteia. Această dizolvare a fost dusă la capăt de ieromonahul Damaschin Popa – economul schitului – puțin mai târziu, când și acesta a anunțat că demisionează din Sinaxă.
În această situație de criză în conducerea schitului, provocată de cei care au demisionat chiar în pragul luării unei decizii cu impact major asupra întregii obști – acceptarea condițiilor puse de arhimandritul Atanasie în care era inclusă reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic Bartolomeu – s-a hotărât de către cei ce au mai rămas în Sinaxa schitului, transferul acestei decizii către adunarea obștii cu drept de vot. Tulburările și dezinformările provocate și întreținute între frații și monahii obștii de către unii dintre ucenicii părintelui Atanasie, au făcut imposibilă explicarea adevăratei mize a votului la care urmau să participe aceștia și conștientizarea lor asupra pericolului real pe care-l reprezintă comuniunea oficială cu un episcop eretic, așa cum este și patriarhul Bartolomeu. La această atmosferă a contribuit și monahul Clement, prin tulburarea pe care o producea la orice discuție a obștii pe tema ecumenismului sau a „Sinodului” din Creta, încât făcea imposibilă continuarea dezbaterilor, problema rămânând de fiecare dată fără rezultat, din cauza acestor tulburări. La unul dintre aceste episoade s-a împotrivit și bătrânului monah Serafim, fără să se rușineze de bătrânețile acestuia, care nemaiputând suporta neorânduiala creată de el, luându-l de mânecă îl trăgea către ieșire. De menționat că părintele Serafim nu-și face cunoscută opinia în astfel de cazuri, de obicei, decât atunci când este întrebat personal.
Drept urmare, cei mai mulți dintre părinții din obște, percepând acest act ca pe o eschivare de la responsabilitățile care le revin membrilor Sinaxei prodromite din calitatea de proistamen (întâistătător), au refuzat să-și spună opțiunea prin vot. Iar datorită schimbării atenției de pe adevărata intenție a părintelui Atanasie, care era de fapt reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic Bartolomeu, așa cum impunea Mănăstirea Marea Lavră, pe necesitatea eliminării monahului Efrem din Sinaxa schitului, invocând imposibilitatea colaborării cu acesta, s-a creat o diversiune, prin care i s-a dat obștii să înțeleagă că are de votat doar demiterea din Sinaxă a părintelui Efrem, lăsându-se impresia că numai astfel se poate restabili ordinea în schitul nostru. De fapt lipsa de colaborare dintre cei doi avea la acea dată doar un singur subiect: pomenirea numelui patriarhului de Constantinopol căzut în erezie, în cadrul slujbelor din schit, cu care monahul Efrem nu era de acord. Așadar, cu o „majoritate” de opt voturi pentru, șase împotrivă – restul abținându-se – cea mai mare parte a obștii știe, până la această dată, că s-a votat doar demiterea monahului Efrem din Sinaxa prodromită, pentru a se putea reîntoarce în stăreție arhimandritul Atanasie. Odată acceptate condițiile, acesta a revenit în funcția de stareț cu acceptul tuturor celorlalți membri ai Sinaxei.
La cele două hramuri de iarnă ale schitului nostru, Botezul Domnului pe 6 ianuarie 2017 respectiv Sfântul Antipa Athonitul (de la Calapodești) pe 10 ianuarie, a fost pomenit numele patriarhului eretic Bartolomeu chiar de către egumenul Mănăstirii Marea Lavră – arhimandritul Prodromu, care fusese invitat de arhimandritul Atanasie. Cu toate acestea unii slujitori au continuat să liturghisească fără să pomenească numele patriarhului căzut în erezie, cu permisiunea părintelui Atanasie, permisiune pe care acesta o promisese celor doi părinți – Paisie și Ioil – încă de când aceștia i-au acceptat condițiile revenirii lui în stăreție. Bineînțeles că această învoială a expirat, după cum era de așteptat, arhimandritul Schitului Românesc Prodromu obligând toată obștea să reia comuniunea cu patriarhul, prin impunerea slujitorilor Sfântului Altar de a relua pomenirea numelui chiriarhului locului, în data de 18 ianuarie 2017, că dacă vor să mai slujească, să pomenească numele patriarhului, iar dacă nu se supun să nu mai slujească. Din momentul apariției acestei obligativități părinții Paisie, Ioil și Matei nu mai slujesc, însă participă la tot programul liturgic al schitului, iar ieromonahul Ioil slujește în sobor, atunci când nu este el obligat să pomenească numele ereticului (…). Scopul, însă, al întreruperii pomenirii numelui episcopului eretic la slujbe este întreruperea comuniunii bisericești cu acest ierarh pentru a ne îngrădi de erezie. Părinții mai sus menționați, prin participarea la rugăciune cu cei ce pomenesc ereticul ca păstor, întrețin în rândul fraților, prin exemplu personal, o confuzie care-i împiedică pe aceștia să înțeleagă cum se face corect îngrădirea de erezie, după învățătura Bisericii. Cu toate acestea, chiar și cu această formă de „îngrădire”, acești părinți sunt și în prezent o mărturie vie, o reminiscență a hotărârii Sinaxei din Schitul Românesc Prodromu din data de 4 decembrie 2016, de oprire a pomenirii numelui patriarhului căzut în erezie, care a antrenat toată obștea schitului.
Sub presiunile arhimandritului Atanasie, majoritatea obștii și-a schimbat opinia atât în legătură cu modul de percepere al evenimentului din Creta și al raportării la patriarhul eretic, cât și a modului de percepere a hotărârii Sinaxei prodromite prin care s-a încercat îngrădirea întregii obști de erezie. Cei puțini care păstrăm această hotărâre, fiind acum minoritari, suntem considerați a fi noi cei care ne-am rupt din trupul obștii, și catalogați acum în diferite feluri de către toți cei care își sprijină dreptatea și totodată își găsesc siguranța doar în opinia majorității. În realitate cei care reprezintă oficial obștea schitului (starețul și restul membrilor Sinaxei), îndepărtându-se de învățătura Bisericii, prin intrarea în comuniune cu patriarhul eretic, au târât după ei majoritatea obștii în afara gândirii Bisericii, din acel moment rămânând în mod samavolnic la conducerea unui lăcaș al Bisericii de vreme ce nu mai funcționează după principiile Ei. Așadar nu noi ne-am „…rupt din trupul obștii Schitului…” așa cum, afirmă comunicatul prodromit – de vreme ce noi am rămas în trupul Bisericii Sobornicești prin păstrarea adevărului de credință mărturisit de Aceasta, adevăr pe care și restul obștii l-a mărturisit până la un moment dat – ci trupul obștii Schitului a fost dezbinat de la învățătura Adevărului propovăduit de Biserică, de către cei ce administrează oficial Schitul Românesc Prodromu astăzi.
Conștientizarea de către unii dintre membrii obștii a pericolului pe care-l reprezintă erezia strecurată în Biserică și eventuala poziționare a acestora împotriva ereziei fiind percepută de noua conducere a schitului ca motiv al dezbinării fraților din obște, pentru a se evita această „dezbinare”, s-a declanșat un proces de izolare a obștii de la realitatea bisericească a vremii, una dintre măsurile luate fiind și restricționarea contactului cu noi, cei care am întrerupt comuniunea cu patriarhul eretic al Constantinopolului.
În ziua hramului Sfântului Antipa Athonitul, 10 ianuarie a anului 2017, s-au împărțit ascultările (atribuțiunile) tuturor membrilor obștii pentru perioada întregului an care tocmai începuse, după obiceiul obștilor athonite, eveniment prezidat, în lipsa arhimandritului Atanasie, de primul epitrop – ieroschimonahul Paisie. S-a constatat cu această ocazie că cei care nu am fost de acord cu noua linie adoptată de Sinaxa Schitului Românesc Prodromu în noua ei formulă, am fost excluși din rânduiala obștii: ieroschimonahul Damaschin Răus Prodromitul, monahul Efrem Prodromitul și schimonahul Nicodim Prodromitul, nouă nemaiatribuindu-ni-se ascultări. Părinții care am întrerupt ulterior comuniunea bisericească cu patriarhul eretic fiind de asemenea excluși din rânduiala obștii și opriți – din ascultarea de bucătar schimonahul Varsanufie Prodromitul în data de 16 Ianuarie 2017 și din ascultarea de secretar monahul Marcu Prodromitul în 24 ianuarie 2017 – aceasta fiind și ziua în care, ultimilor doi părinți li s-au interzis să mai intre în trapeză pentru a lua masa de seară de către însuși arhimandritul Atanasie, deși părintele Marcu stătuse toată ziua lângă el, făcându-și ascultarea de secretar. După masă atât bucătarii cât și trapezarii au primit dispoziție direct de la arhimandritul Atanasie să nu le mai dea nimic de mâncare celor cinci părinți care fuseseră scoși din rânduiala obștii datorită întreruperii pomenirii numelui patriarhului de Constantinopol căzut în erezie. După o săptămână, părintele Dometie l-a informat pe părintele stareț Atanasie că monahul Marcu este bolnav. Auzind aceasta, părintele Atanasie a dat dispoziție să i se ducă mâncare, apoi a anulat pentru toți dispoziția dată, permițându-ni-se a mânca după masa de obște.
În perioada Postului Mare schimonahul Nicodim a părăsit schitul, pentru a-și găsi liniștea, stabilindu-se în Kareya. După ce au văzut că restricționarea accesului obștii la informarea în legătură cu „Sinodul” din Creta și cu ereziile aprobate de acesta poate ajunge până și la interzicerea citirii unor cărți cu conținut apologetic, au mai părăsit Schitul Românesc Prodromu și alți frați de-ai noștri, precum rasoforul Rafail, fratele Ioan Olaru, și fratele Alexandru, care înțelegând că nebucurându-se de protecția asigurată de cetățenia athonită nu au nici un drept oficial de a-și mărturisi credința, au fost nevoiți să părăsească Sfântul Munte Athos pentru a-și putea păstra credința ortodoxă.
Părinții scoși din rânduiala obștii de către Sinaxa schitului care am început în mod voluntar să fim de ajutor la spălatul vaselor sau la curățatul zarzavatului am fost opriți de Părintele Atanasie a mai ajuta, prin cuvintele: „nu mai faceți parte din obște”. De asemenea au fost opriți duhovnicii de către părintele stareț a ne mai primi la spovedanie. La data de 1 mai 2017, fratele Lucian care era trapezar a adus la cunoștința părinților Damaschin și Varsanufie, dispoziția primită de la părintele Atanasie de a nu ne mai primi în trapeză pe nici unul dintre cei patru părinți excluși din obște, nici să ne mai dea ceva de mâncare, nici măcar pâine. Mărturisim că au mai fost și frați din obște care, spre cinstea lor, nu au dat curs acestor dispoziții care sunt încă în vigoare. Bineînțeles că adevăratul ajutor l-am avut din afara schitului, gesturile prodromiților având mai mult valoare de simbol al dragostei de adevăr și de aproapele, deși uneori acestea ne-au fost de un real folos.
Toate cele descrise mai sus sunt forme de presiune impuse de arhimandritul Atanasie și noua conducere a schitului, la recomandarea Mănăstirii Marea Lavră, pentru a ne determina să plecăm din Schitul Românesc Prodromu „de bună voie”, dorind a se ascunde astfel orice formă de împotrivire față de erezia Ecumenismului legiferată prin „Sinodul” din Creta.
Acesta este adevăratul motiv pentru care am fost rupți de restul obștii cu hotărâre luată de Sinaxa schitului nostru prin excluderea noastră de la ascultările de obște, de la masa de obște și în general a fost interzis frățimii orice fel de amestec cu noi. Apoi, pentru ca și continuarea îngrădirii noastre de erezie, prin neparticiparea la slujbele la care se pomenește oficial acum episcopul eretic, să rămână fără vreun impact asupra frățimii, am fost arătați acestora ca înșelați și dezbinători ai obștii, dezbinarea care a fost săvârșită, însă, chiar de actuala conducere a schitului prin adoptarea ereziei, cu care cei mai mulți la început nu erau de acord. Apoi conducerea, după ce și-a asigurat majoritatea în obște prin diferite forme de constrângere pe care le-am arătat deja, își argumentează comuniunea cu patriarhul ereticul prin afirmația: „episcopul nostru nu a fost condamnat încă de un Sinod, ca fiind eretic”. Prin această explicație nu fac decât să-și adoarmă conștiințele, atât ale lor cât și ale fraților, cu ideea că se păzesc de schismă, ei de fapt ținând obștea în erezia pierzătoare de suflet.
Principalele motive care ne impun la întreruperea comuniunii cu episcopii părtași la erezia legiferată sinodal, în Creta.
Dreptarul de veacuri al monahismului ortodox, dar și al creștinismului în general, a fost și este păstrarea poruncilor Sfintei Evanghelii prin care ni se face cunoscută voia lui Dumnezeu – baza mântuirii noastre. Evanghelia naște sfinți dintre cei ce o trăiesc în mod autentic, și în același timp se și oglindește în tot ce fac sau spun sfinții. Nimic nu întâlnim în viața lor, din afara Evangheliei. Tocmai acest lucru îi și deosebește atât de ceilalți creștini cât și de toți cei ce ni se prezintă ca sfinți, deși nu sunt. La păzirea voii lui Dumnezeu, și a Evangheliei în întregul ei, se ajunge prin ascultarea față de poruncile Mântuitorului Hristos, dar și a urmașilor săi credincioși – Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. De fapt este ascultarea de Sfânta Tradiție care ne arată mijloacele prin care putem ajunge la sfințenia la care cu toții suntem chemați.
Un adevărat urmaș al Părinților și al Tradiției, păstrător al poruncilor evanghelice în aceste vremuri tulburi este și Sfântul Iustin Popovici, care a caracterizat Ecumenismul ca panerezie. Acesta, deși a întrerupt comuniunea bisericească cu sinodul ecumenist al Patriarhiei Serbiei încă din anul 1971 (vezi ziarul Ὀρθόδοξος Τῦπος nr. 144, 15-7-1971), nu a încetat să atragă atenția ierarhiei asupra pericolului legiferării acestei erezii în mod sinodal. În 1977 scria către episcopii Bisericii Serbiei, în legătură cu pregătirile care se făceau pentru organizarea Sinodului Panortodox: „ … dacă acest Sinod, Doamne fereşte, va avea loc, de la acesta putem să ne aşteptăm doar la un singur lucru: schisme, erezii şi pieirea multor suflete. Ieşind din practica istorică, apostolică şi patristică a Bisericii, un astfel de Sinod, în loc să vindece, va săpa noi plăgi în trupul Bisericii şi va izvodi noi suferinţe şi năpăstuiri”. Din reacțiile post-sinodale ne putem da seama de caracterul profetic al cuvintelor celui care a fost numit cel mai mare teolog al secolului XX.
Referitor la cele mai catastrofale decizii ale așa zisului Sinod din Creta, vom aminti următoarele:
- A fost recunoscută oficial teologia baptismală (în documentul despre căsătorie), conform căreia este recunoscută validitatea „tainei” tuturor creștinilor care sunt botezați în numele Sfintei Treimi, indiferent de dogmă. Cu alte cuvinte, toți „creștinii” au același Botez. Urmează recunoașterea preoției și a „tainelor” așa ziselor biserici ale ereticilor…!
- În același text, nesocotind Sfintele Canoane ale Bisericii, sunt permise căsătoriile mixte între ortodocși și eretici, recunoscându-se astfel de facto caracterul eclesiologic al ereziilor. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic, interzice cu desăvârșire căsătoriile ortodocșilor cu neortodocșii, Sfântul Nicodim Aghioritul explicând că o astfel de căsătorie nu este validă, cei doi trebuind să se despartă.
- A fost recunoscută una dintre învățăturile eretice de bază ale mitropolitului Pergamului Ioanis Ziziulas, conform căreia Biserica este icoană a Sfintei Treimi. Acesta introduce apoi în mod eretic ierarhizarea, iar ca o rezultantă, și primatul, în sânul Prea Sfintei Treimi, transmițând acest model de ierarhizare și în Biserică. Această teologie greșită nu are nici un temei în Sfânta Scriptură sau în învățăturile Sfinților Părinți, fiind însă în deplin acord cu Personalismul care este originea filozofiei eretice a papismului despre persoană.
- În numele unei așa zise „iconomii iubitoare de oameni”, este anulată obligativitatea postului, după modelul Apusului.
- Au fost recunoscute toate ereziile (Papismul, Monofizitismul, Protestantismul) ca „biserici”, conform cerințelor Consiliului Mondial al Bisericilor validând și din punct de vedere „panortodox” toate cele ce fuseseră deja validate în cadrul acestui Consiliu. Faptul că „Sinodul” a fost constituit în baza prevederilor C.M.B. care vorbește despre „dragostea” și „unitatea” dintre „biserici”, este dovedit de prezența reprezentanților oficiali ai papistașilor, protestanților și monofiziților, ca observatori la „Sinod”.
- A fost recunoscut și validat în mod sinodal Ecumenismul prin încuviințarea rolului important pe care îl au deciziile care se iau în cadrul C.M.B.
- A fost recunoscut și oficializat dialogul „teologic” bilateral, având în vedere în primul rând pe cel cu Papismul, prin acceptarea tuturor textelor teologice comune care au rezultat din acest dialog, și prin acestea, noua și în același timp eretica eclesiologie euharistică, prin care se dă un nou înțeles rolului episcopului în Biserică, fără a se raporta la Sfinții Părinți sau la Sfânta Tradiție. Din păcate, această nouă învățătură despre episcop care, fără teama de a greși o putem numi antipatristică, a acaparat conștiința dogmatică a tuturor credincioșilor Bisericii, cărora le este acum imposibil să înțeleagă care este învățătura patristică privitoare la datoria turmei de a înfrunta în mod ortodox erezia, atunci când aceasta ne este impusă de propriul episcop (ne referim aici la îngrădirea de erezie prin întreruperea pomenirii).
- Din însăși constituirea „Sinodului”, așa cum putem vedea în Regulamentul de Organizare și Funcționare al acestuia, a fost distrus în mod brutal principiul sinodalității după care de veacuri s-a chivernisit Biserica, care se bazează, nu pe o „reprezentativitate” selectivă, ci pe prezența tuturor episcopilor[2]care, contrar „regulamentului” valabil al pseudo-sinodului, trebuie să aibă libertate de opinie, de cuvânt și de vot.
- Deși pseudo-adunarea din Creta se numește „panortodoxă”, au lipsit, după cum se știe, patru Biserici locale, așa încât i se anulează – formal – și caracterul panortodox. Trebuie menționată totuși insistența Bisericilor participante asupra caracterului obligatoriu al „Sinodului”, lucru pe care acestea nici nu îl mai pun în discuție.
Din cele spuse până acum se poate înțelege destul de clar că miezul teologiei ecumeniste, pe care se construiește unitatea ecumenistă, nu doar că este prezent în hotărârile pseudo-sinodului din Creta, dar deja acestea se impun prin autoritatea panortodoxă a „Sinodului” în toate Bisericile locale, și credincioșilor acestora. Recunoașterea „sinodului” s-a finalizat deja în sinoadele locale ale Bisericilor care elogiază „Sinodul” din Creta, numindu-l continuare a celor șapte Sinoade Ecumenice – un exemplu recent îl constituie Biserica Ciprului. Au fost publicate enciclice episcopale în care se poruncește preoților din episcopii să aplice hotărârile „Sinodului” din Creta. În paralel, teologia oficială, așa cum este ea exprimată în periodicele bisericești episcopale, în congrese și în facultățile de teologie, este cea a pseudo-sinodului, pe care această teologie îl elogiază. Spațiul unde predomină noua „teologie” este, desigur, cel academic în care orice altceva în afara acestei teologii este caracterizat drept extremist sau fundamentalist. S-a ajuns la eliminarea desăvârșită a ortodoxiei tradiționale, iar dacă cineva dorește învățământ teologic academic, urmează să se (de)formeze pe baza unor noi „teologii” neortodoxe, de tip filosofic occidental. Un rezultat al tuturor acestora este formarea unei noi conștiințe „dogmatice”, de orientare ecumenistă, în sufletele tinerilor preoți sau monahi care studiază în facultățile de teologie și care, pentru că nu au învățat nimic care să nu fie pervertit de teologia ecumenistă, nu cunosc – dar nici nu înțeleg – nimic din teologia ortodoxă patristică. Pe baza tuturor acestora putem să înțelegem ce fel de cateheză urmează să facă ei poporului credincios ortodox…
Unii care înțeleg o parte a pericolelor ecumenismului – nu însă și întregul problemei – disting erezia de eretici, spunând că „ne luptăm împotriva ereziei, dar nu împotriva oamenilor”, ca și cum erezia ar fi un soi de molimă impersonală care există doar în aer…
Se cuvine să amintim aici că nu erezia, ci oamenii care își însușiseră gândirea eretică au fost cei care au decapitat sau au ars monahii aghioriți după acceptarea uniației de la Lion, în 1274, de către Patriarhul Ioanis Vecos care, după cum deja este cunoscut, a fost condamnat ca eretic de Sinod abia în 1282. Tocmai de aceea, totdeauna la Sinoadele Ecumenice erau condamnate nu doar ereziile, ci și ereticii care transmiteau ereziile către credincioși, spre pierzarea acestora. Sinodiconul Ortodoxiei, care se citește în biserici în fiecare an de Duminica Ortodoxiei, constituie o mărturie a anatematizării patriarhilor, episcopilor, monahilor și mirenilor eretici. De altfel, și azi când, din păcate, Biserica se confruntă iarăși cu erezia, întrebarea care se pune este: cine sunt cei care prigonesc, oare vreo erezie impersonală, sau episcopii și egumenii eretici? Sunt, de altfel, semnificative în acest sens hotărârile de condamnare, așa cum sunt acestea consemnate în actele Sinoadelor Ecumenice. De pildă, în Actele Sinodului III Ecumenic de la Efes, din 431, scrie: „Domnul nostru Iisus Hristos, cel blasfemiat de către acesta (adică de Nestorie) a stabilit prin prezentul presfințit sinod că Nestorie este străin de demnitatea episcopală și de orice adunare preoțească”[3]. Și iarăși: „Toți episcopii au strigat într-un glas: Cel ce nu îl anatemizează pe Nestorie să fie anatema. Pe acesta îl anatematizează dreapta credință, pe acesta îl anatematizează sinodul. Pe acesta îl anatematizează Sfântul Sinod. Cel ce are comuniune cu Nestorie să fie anatema. Toți anatematizăm epistola și dogmele lui Nestorie. Pe ereticul Nestorie toți îl anatematizăm. Pe cei ce au comuniune cu Nestorie toți îi anatematizăm. Credința cea necredincioasă a lui Nestorie toți o anatematizăm. Dogma cea necredincioasă a lui Nestorie toți o anatematizăm. Pe necredinciosul Nestorie toți îl anatematizăm. Întreaga Biserică anatematizează religia necredincioasă a lui Nestorie. Cel ce nu-l anatematizează pe acesta [pe Nestorie] să fie anatema. Pe acesta îl anatematizează dreapta credință. Cel ce are comuniune cu Nestorie să fie anatema”[4].
Încă un exemplu îl alcătuiește Sinodul VII Ecumenic. La acest Sinod, între altele, a avut loc o combatere detaliată a hotărârii pseudo-sinodului tâlhăresc din 754, pe care, de remarcat, iconomahii îl recunoscuseră drept Sinodul VII Ecumenic. Cu toate acestea, Părinții Sinodului nu au spus că episcopii iconomahi, în Duhul Sfânt ar fi spus ce au spus, iar ei trebuie doar să îndrepte cumva sau să îmbunătățească textele, așa cum se aude azi cu referire la textele așa zisului Sinod din Creta. Nu, ci i-au condamnat în mod clar pe episcopii iconomahi că, deși „s-au îmbrăcat cu demnitatea preoției, (însă) au tăgăduit puterea acesteia” (Mansi[5] 401) și iarăși „doar numele le este de preoți, însă mintea le este pângărită și stricată… căci pe de o parte adevărul l-au falsificat, iar pe de alta cu minciuna s-au fălit” (Idem pagina 412) și nu au constituit un sfânt sinod, ci „un sinedriu al lui Caiafa”, în care, așa cum ne spun, „au zămislit învățături răucredincioase” (Idem) și au fost precum ereticii care „au pustiit și biserica, și adevărul” (Idem 324). La fel ca la „Sinodul” din Creta, pasajele patristice sau scripturistice le-au folosit după cum spune Sfântul Sinod VII Ecumenic: „în chip viclean și vătămător” (Idem 288) și „vrând să amestece adevărul cu minciuna, așa cum ar amesteca otrava cu miere” (Idem 333), au ajuns, deci, să fie „precum lupii îngrozitori pentru turma lui Hristos” (Idem 324). Pentru că, dacă, într-adevăr, „adunarea lor s-ar fi făcut după dumnezeiescul har”, ar fi fost împodobită „de cuvinte rostite cu harul lui Dumnezeu… și de adevăr” (Idem 209).
În cele din urmă, sinodul i-a anatematizat pe patriarhii iconomahi eretici ai Constantinopolului: „Lui Anastasie, Constantin și Nichita, celor care au prezidat succesiv tronul Constantinopolului, ca alți Arie, Nestorie și Dioscor, anatema. Ereziarhilor Ioan al Nicomidiei și Constantin al Nakoliei, anatema” (Idem p. 416).
După ce au fost arătate cele de mai sus, trebuie să răspundem și nedumeririlor unor frați care, deși bine intenționați, au unele îndoieli cu privire la modul în care ne împotrivim ereziei, adică întreruperea pomenirii. De remarcat că multe dintre nedumeriri se datorează nu atât lipsei de informație, cât dezinformării, pe care o fac episcopii, duhovnicii, părinții și teologii, care încearcă, intenționat sau nu, să minimalizeze pericolele ce provin din erezie. Din păcate, este atât de denaturată învățătura în Duhul Sfânt a Purtătorilor de Dumnezeu Părinți, despre modul corect de înfruntare a ereziei, încât s-a ajuns la stigmatizarea și chiar condamnarea celor care folosesc corect această învățătură.
În primul rând, sunt acuzați toți cei care întrerup pomenirea, cum că ar provoca schismă în Biserică, sau că se îndreaptă către schismă. Acuzația se datorează neînțelegerii corecte a Canonului 15 al Sinodului I-II din timpul Marelui Fotie, din 861, sinod cu autoritate ecumenică. Acest canon menționează clar că, atâta timp cât cineva se desparte de comuniunea cu episcopul lui eretic (acesta este cuvântul exact care clarifică înțelegerea corectă a întreruperii pomenirii: „cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâiul stătător al lor…, adică de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public”), nu doar că NU face schismă, ci dimpotrivă „s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”. Adică, nu doar că nu trebuie osândiți cei care întrerup comuniunea cu episcopul eretic, dar, așa cum explică însuși canonul, sunt vrednici de laudă, pentru că protejează Biserica de acțiunile episcopilor corupți: „unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești…, ci și de cinstea cuvenită celor ortodocși se vor învrednici”. Deci, vrednici de cinste din partea ortodocșilor sunt „cei ce se despart/îngrădesc” pe sine de eretici; iar „despărțirea”, sau „îngrădirea”, după cum se scrie în canon, este stavila, gardul – de unde vine și termenul de „îngrădire” – pus de ortodocși între ei și eretici, care îngrădire, este întreruperea comuniunii bisericești prin întreruperea pomenirii numelui episcopului eretic la slujbe. Când au loc toate acestea? Întrebăm, deoarece unii susțin că întreruperea comuniunii are loc doar DUPĂ condamnarea sinodală a ereticului! Însă, sfântul canon menționat ne lămurește foarte clar, ceea ce au făcut dintotdeauna și pretutindeni TOȚI cei ce azi sunt cinstiți ca Părinți mărturisitori și de Dumnezeu purtători: „desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu (așa) numitul episcop (înțelesul grecesc al cuvântului este „așa zisul episcop”, chiar înainte de cercetarea sinodicească”. Ar trebui ca cineva să fie în înșelare pentru a înțelege altceva din cuvintele atât de clare ale canonului! Așadar ÎNAINTE de condamnarea sinodală a episcopului eretic se întrerupe comuniunea bisericească. De ce ar mai fi nevoie să întrerupem comuniunea cu episcopul eretic, după condamnarea sinodală a sa, de vreme ce sinodul va hirotoni în locul lui un alt episcop? De altfel, în același punct ne este lămurit modul în care este înțeles episcopul căzut în erezie: „Căci ei nu au osândit episcopi, ci pseudo-episcopi și pseudo-învățători”. Deci, din momentul în care episcopul s-a făcut cunoscut ca eretic, nu mai este perceput ca episcop! Sfântul Grigorie Teologul scrie că, atunci când a mers în Constantinopol, „a găsit turma fără păstor”, deși exista episcopul eretic al vremii, în mâna căruia erau toate lăcașurile. Este de le sine înțeles că, dacă ar fi fost caterisit, nu ar mai fi putut deține toate lăcașurile Constantinopolului. Așadar, nefiind caterisit încă episcopul cetății, Sfântul Grigorie ne spune, cu alte cuvinte, că cetatea nu avea episcop!
Prin toate acestea se răspunde încă unei acuzații aduse împotriva celor ce s-au îngrădit: că orice fac, fac „fără motiv”, „tulburând Biserica”, de vreme ce episcopii încă nu au fost condamnați ca eretici. Ca și cum ar răspunde tuturor acestora, Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 8-9). Cunoscut este că în toate epocile în care ereticii ocupaseră pozițiile administrative ale Bisericii, aveau puterea să îi prigonească și să îi anatematizeze pe apărătorii Ortodoxiei, acuzându-i ca pe „unii ce tulbură și rup unitatea Bisericii”, câteva exemple (dintre multe altele) sunt anatemele sinodale date împotriva ortodocșilor de către sinodul patriarhal întrunit de către patriarhul unionist al Constantinopolului, Ioannis Vekkos[6], precum și anatema sinodală împotriva Sfântului Grigorie Palama dată de patriarhul eretic al Constantinopolului, Ioannis Kalekas[7]. La întrebarea: „de ce erau condamnați ortodocșii?, răspunsul ni-l dau chiar anatemele sinodale date împotriva ortodocșilor, pentru că aceștia întrerupseseră pomenirea ereticilor – prin urmare și orice comuniune bisericească cu ei – înainte ca acești eretici să fie condamnați de un Sinod ortodox. Acestea sunt prevăzute și în Canonul 15 al Sinodului I-II, așa cum s-a arătat mai sus.
Desigur, după ce Ortodoxia s-a impus, patriarhii și episcopii prigonitori au fost condamnați și sinodal, și ei au fost cei anatematizați, în timp ce ortodocșii erau cinstiți, după cum dă mărturie și Sinodiconul Ortodoxiei.
În sfârșit, cei ce s-au îngrădit de erezie sunt întrebați, pe care episcop îl pomenesc în locul celui a cărui pomenire au întrerupt-o. Chiar și simpla întrebare de acest tip dă la iveală două probleme, de o mare importanță, pe care le au cei ce întreabă. Pe de o parte, se dă la iveală totala ignorare a Canonului 15 al Sinodului I-II (care a fost analizat succint mai sus), atât a „literei” acestuia, cât și a bazei teologice pe care se sprijină. Sensul canonului, dincolo de referirea expresă pe care o face la întreruperea pomenirii „înainte de cercetarea sinodicească”, adică înainte de a fi condamnat episcopul care propovăduiește erezii, de către un sinod ortodox, NU stabilește înlocuirea pomenirii, adică introducerea pomenirii altui episcop, lucru pe care, altfel, ar trebui să-l fi spus clar. Asta se întâmplă pentru că, deși canonul îl numește pe eretic pseudo-episcop (datorită învățăturilor eretice pe care le propovăduiește), el trebuie să fie cercetat, să aibă posibilitatea de a se apăra și, dacă rămâne nepocăit, să fie condamnat de către un sinod ortodox. Doar după procedurile menționate și după caterisirea ereticului poate să fie votat un nou episcop, ortodox, pentru respectiva episcopie pe care preoții au datoria de a-l pomeni.
Pe de altă parte se dă expresie episcopo-centrismului, în acord cu poziția mitropolitului Pergamului Zizioulas, care constituie o învățătură profund anti-tradițională și anti-bisericească, care, după ce a ajuns să predomine mai întâi în facultățile de teologie, a trecut de-acum, popularizată, și la preoții, monahii și mirenii simpli. Potrivit acestei concepții, capul Bisericii nu este Hristos, ci episcopul, iar pomenirea numelui acestuia la dumnezeiasca Liturghie face ca Sfânta Liturghia să fie „validă”! Cu adevărat, nu s-a mai auzit până acum o mai mare blasfemie! Nu este Duhul Sfânt Cel care sfințește dumnezeieștile Taine, ci numele arhiereului, oricât de necredincios sau păcătos ar fi acesta! Această învățătură inedită, fără nici un fel de mărturii atât scripturistice, cât și patristice, își are rădăcinile în eclesiologia papistașă Communio (cunoscută în mediul teologic ca „Teologia Euharistică”, pe baza căreia se întemeiază și se justifică, după Conciliul II Vatican, primatul papal, și pe care mitropolitul Zizioulas dorește să îl transfere și în Răsăritul nostru.
Încheind această scurtă referire istorico-teologică, ne rugăm ca această scrisoare a noastră să introducă neliniștea cea bună în rândul binecredincioșilor frați care rămân în comuniune cu ecumeniștii eretici, așa încât toți împreună să constituim marele front al rezistenței ortodoxe împotriva ereziei, care va conduce, prin harul lui Dumnezeu, la desființarea ereziei și la noua biruință a preaiubitei Ortodoxii. Amin!
3.09.2017
[1] Toate datele începând cu aceasta de acum până la sfârșitul acestei scrisori deschise vor fi după calendarul ținut în Sfântul Munte Athos.
[2]Vom menționa doar ilustrativ că până și aceste pseudo-biserici eretice convoacă „sinoade”, care adună totalitatea „episcopilor” lor; un exemplu este prezența celor 2500 de episcopi papistași la Conciliul eretic Vatican II. Ce diferență față de „Sfântul și Marele Sinod”…!
[3] Schwartz, E., „Ἀπόφασις ἐξενεχθεῖσα κατὰ Νεστορίου ἡ καθαιροῦσα αὐτὸν”, Acta Conciliorum Oecumenicorum (ACO) Ephesenum I,1,2 Berlin & Leipzig: Walter De Gruyter, 1927, p. 54
[4]Idempp. 35-36
[5] Mansi, J. D., Sacrorum Conciliorum nova, et amplissima collectio, vol. 13, Florentiae, 1768.
[6]Semnificativ în acest sens, la sinodul din 1277, Vekkos și întregul sinod patriarhal au hotărât: „Dat fiind că și în virtutea puterii date nouă de Preasfântul Duh, împotriva celor ce au preoție în oricare treaptă s-ar afla, fie se bucură de mare cinstire pentru demnitatea arhierească, fie sunt în treapta preoților, fie a diaconilor, împotriva tuturor acestora hotărâm caterisire și afurisire și anatemă. Iar împotriva tuturor celorlalți doar… afurisire hotărâm și anatemă.”, Laurent, V. et Darrouzes, J., Dossier Grec de l’ Union de Lyon, Paris, 1976, p. 467
[7]Astfel, Patriarhul Ioannis Kalekas a hotărât: „Pe Palama și pe cei de un cuget cu el și toate dogmele necredincioase ale acestora, pe care să le numim mai degrabă absurdități, și pe cei care se revendică de la ei și primesc și acceptă cele din Tomos potrivit explicației acestora, mai degrabă vorbăria goală a acestora… (care au îndrăznit) în mod necanonic și fără judecată să întrerupă pomenirea mea, îi supunem legăturii de către începătoarea de viață și Sfânta Treime, și le trimitem anatema.” PG, 150, 863D.
Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
