Moneda de 50 de bani, CU CHIPUL ERETICULUI PAPĂ, a fost pusă în circulație

Moneda de 50 de bani, CU CHIPUL ERETICULUI PAPĂ, a fost pusă în circulație

După cum aflam înainte de vizita arhiereticului Francisc în România: Continuă lectura

Reclame

Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj

valea uzului poarta cimitir

De Ziua Eroilor, într-un cimitir internaţional de pe teritoriul României, un grup de cetăţeni români s-au adunat să îşi comemoreze eroii, iar un grup de etnici maghiari şovini leagă poarta cimitirului cu lanţuri care poartă însemnele altui stat. Scopul declarat al acestei acţiuni este să îi oprească pe români să intre în cimitir. Asa s-au născut “incidentele de la Valea Uzului”.

Lacatul Cimitirul de la Valea Uzului
Lacatul Cimitirul de la Valea Uzului

 Jandarmii trimişi la faţa locului nu au avut nici cel mai elementar echipament, toate premizele unei mari tragedii sunt întrunite. Maghiarii sunt incitaţi de UDMR să „apere” cimitirul, putem doar să speculăm ce zvonuri le-au fost servite. Românii sunt veniţi după 7-8 ore de drum, ajung să găsească poarta închisă şi un grup de extremişti maghiari care îi invită să facă calea întoarsă. Jandarmeria se mişca somnambulic, maghiarii care au organizat un contra-protest nu sunt îndepărtaţi, accesul în incinta cimitirului nu este asigurat.

Surprize, Surprize!

Şi totuşi nimic nu se întâmplă, oamenii rup lanţurile ilegal puse, intra în cimitir şi încep ceremonia de cinstire a eroilor. Presa clocoteşte, sunt aruncate informaţii false: cruci rupte, maghiari bătuţi, etc. Informaţiile false sunt combătute de trusturile de presă alternative, pe YouTube şi FaceBook sunt urcate poze si filmări care arată falsitatea acuzaţiilor.

 Victoria este de partea românilor şi „Fake News-ul” este combătut, însă forţele oculte nu se lasă înfrânte. Toate marionetele progresiste au fost activate simultan, astfel de la trusturile de presă marxiste Digi24, HotNews, Pravada (Adevărul) la Sabin Gherman şi bunul său prieten Malin Bot, toţi s-au înfoiat şi după bunele practici marxiste  au început să comenteze „gravitatea incidentelor”, practic inexistente.

Deşi „incidentele” de la Valea Uzului nu ar trebui să prezinte absolut nici un interes, se tot încearcă inflamarea „situaţiei” . Digi24 a tot arătat o fotografie postata de Sabin Gherman cu două cruci artizanal făcute, din 2 beţe, aşezate pe pământ, care ar trebui să constituie „dovada” că românii au rupt cruci.

cg 1024x774 - Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj
crucile de la Valea Uzului

Se încearcă crearea unei legături inexistente între PSD(?) şi organizaţiile civice care nu se afla sub umbrela sorosista şi care au organizat parastasul din cimitir.

Manipularea de la Cluj referitor la “incidentele de la Valea Uzului”

 La Cluj, „mişcarea #Rezist” împreună cu extremiştii maghiari şi USR-isti organizează un protest de “solidaritate interetnică“. Se parodiază versul patriotic „Sunt Român, sunt Român şi aici pe veci stăpân” cu „Sunt român, nu-s nimănui stăpân, stau liber printre oameni liberi”.

 La Valea Uzului, provocaţi au fost românii care nu s-au dus peste nimeni, în fapt UDMR a venit peste o ceremonie religioasă deja stabilită. Se sugerează fie ideea că românii sunt vinovaţi, fie „că adevărul e la mijloc”. Nu protestează nimeni nici fata de distrugerea crucilor soldaţilor români din 1994, nici fata de acoperirea cu saci de gunoi a noilor cruci, nici faţă de agresarea lui George Simion. Protestul legitimează doar că „ceva s-a întâmplat”, ceva „deosebit de grav”.

Cimitirul de la Valea Uzului
Valea Uzului Cimitir

La protestul de la Cluj se trage şi săgeata otrăvită, chipurile, în spatele protestului s-ar afla anumite „partide” iar incidentul este legat de „rezultatul europarlamentarelor”. Dintr-odată „incidentul” cel inexistent este politizat.

„Cornel Vîlcu este convins că incidentele de la Valea Uzului reprezintă o provocare în contextul rezultatului alegerilor Europarlamentare. Vîlcu este convins că anumite partide, pe care nu le-a numit, au de câştigat din astfel de provocări”, spune ziarul Pravda: adev.ro/psstsx

Hai să vedem care este adevărul

 Domnul Dumitru Cornel Vilcu, cel care a organizat protestul „împotriva urii” este un mândru purtător al hastagului #Rezist (Resist: Donald Trump, Not My President) şi evident Declic. Aşa zisul protest împotriva „urii” a vizat în principal pe români. Adică pe cei care au avut tupeul să nu facă cale întoarsă la vederea porţii ferecate cu emblemele statului vecin. Protestul legitimează ideea că la Valea Uzului „ceva extrem de grav s-a întâmplat” . În realitate, „tragedia” LOR este că nu s-a întâmplat nimic; românii au reuşit să ţină o ceremonie religioasă în cimitir şi cam atât. În rest, ungurii au fost lăsaţi liniştiţi să plece, iar „extremiştii” români au pus flori şi lumânări la toate crucile din cimitir.

Cimitirul este situat într-o zonă părăsită, maghiarii s-au mutat din Valea Uzului la oraş, sau au emigrat ca mulţi alţi cetăţeni români în căutarea unui trai mai bun. Ungurii „protestatari”, care conform presei progresiste ar fi fost cca 1.000, nu erau din zona aceea. Totul arată a o instigare bine regizată, care nu avea cum să vină din partea românilor care veneau doar să facă o scurtă ceremonie religioasă.

Cine au fost asociaţiile care au organizat parastasul de la Valea Uzului ?

Zilele acestea s-au tot bătut câmpii cu “instigări” de la Putin la PSD, cu toate acestea organizatorii nu au făcut nimic în ascuns. În ciuda propagandei, organizatorii nu s-au furişat cu coliva şi lumânările, ci au anunţat din timp, au cerut autorizaţie şi au somat jandarmeria pentru asigurarea în bune condiţii a evenimentului.

Principalele ONG-uri care au organizat ceremonia de ziua eroilor la cimitirul internaţional de la Valea Uzului au fost:

  • Asociaţia Calea Neamului
  • Asociaţia pentru Civilizaţie Ortodoxă (ASCIOR)
  • Asociaţia pentru Toleranţă în Spaţiu Public
  • Asociaţia Scut Botoşănean
  • Frăţia Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă
  • Asociaţia Transilvană pentru Literatura Romană şi Cultura Poporului Român. ASTRA
  • Asociaţia Ajuta Oamenii Prahovei
  • Asociaţia Dacii Liberi
Lista Asociatii incidentele de la Valea Uzului
Lista Asociatii Valea Uzului

Primăria oraşului Darmăneşti a eliberat o autorizaţie pentru desfăşurarea manifestaţiei din data de 3 – VI – 2019. Oricum, pentru ceremonii cu caracter religios nu este nevoie de nici o autorizaţie.

Autorizatie Vaea Uzului
Autorizatie Vaea Uzului

Cine sunt cei care au organizat marşul „împotriva Urii”

În afară de domnul Dumitru Cornel Vilcu, conform ziarului online glasul.info, printre participanţi s-au aflat şi militanţi pentru „autonomia Transilvaniei”. Vincze Zoltán este un bătrânel aparent „simpatic” care apare în numeroase poze alături de extremişti unguri, mai mereu cu un steag al „Transilvaniei”. Un alt participant este un anume domn Bogdan Iasinovschi, care nu face un secret din faptul că este susţinător USR – PLUS.

resist valea uzului - Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj
resist valea uzului

Scopul mitingului, ca şi falsa politizare a falsului „incident” de la Valea Uzului, este asocierea mişcării naţionaliste cu mult-înjuratul PSD. Încă de la referendumul pentru familie de anul trecut am scris că atacurile împotriva PSD nu sunt decât un preambul pentru o campanie anti-nationalista. Astfel, după ce PSD a fost ostracizat public ca fiind singurul partid de corupţi, a început o asociere arbitrară a unor personaje precum Dragnea şi Dancila cu patriotismul românesc.

Imensă ura acumulată împotriva PSD urmează treptat a fi transferată asupra oricărui grup de naţionalişti care îşi văd de parastasele şi comemorările lor. În toată lumea, curentul progresist #Resist lupta împotriva „fasciştilor”, numai la noi ei se lupta „cu ciuma roşie”. Vorbele aruncate în taifunul mediatic că „anumite partide s-ar afla în spate” nu sunt întâmplătoare.

 O fereastră Overton s-a pus în mişcare, naţionaliştii urmează a fi declaraţi vinovaţi pentru absolut tot, ura total nejustificată îndreptată împotriva unor asemenea evenimente spune totul. La fel cum naziştii şi comuniştii au identificat câte un ţap ispăşitor, asa şi progresiştii USR, Plus & co. şi-au găsit omul de paie. Toate lucrurile merg bine în România: avem spitale, şcoli, salarii mari, ultima problemă este ca un grup de patrioţi au vrut să organizeze un parastas într-un cimitir.

La Valea Uzului Romanii i-au lăsat pe unguri sa plece liniștiți

Sursa:

Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj

O cruciuliță CU CIP de la Ierusalim se înnegrește la o slujbă a pomenitorilor

 

Întrebări: 

Dacă respectivul credincios are cruciulița de un an și jumătate, de ce s-a înnegrit tocmai acum?

S-a înnegrit pentru că are cip sau pentru că a participat la o slujbă unde se pomenea un episcop ecumenist?

Mânăstirea Hodoș-Bodrog, unde afirmă că a participat la slujbă, se află în județul Arad, în Arhiepiscopia Aradului unde eparh este Timotei Seviciu: 

Ecumenistul pseudo-ierarh Timotei Seviciu al Aradului afirmă că și eterodocșii au botez 

Video – Marian Motocu mustrând pseudo-ierarhii și clerul trădător

25 mai 2019, la Protestul împotriva papei și ecumenismului. 

Imagini VIDEO și FOTO de la PROTESTUL ÎMPOTRIVA PAPEI ȘI ECUMENISMULUI – 25 mai, București

Papa și beatificarea a 7 ierarhi uniați – o calomnie la adresa Bisericii Naționale a României

În avanpremiera un Editorial Revista Atitudini,

de Ierom. Eftimie Mitra

Biserica Greco-Catolică din Ardeal și nevoia de a fabrica martiri

Vizita papei în România va fi pentru catolici importantă deoarece vor fi beatificați 7 episcopi greco-catolici. Aceștia vor fi martiri ai catolicismului, dar nu și ai poporului român. O insultă a neamului românesc este însăși motivația beatificării acestora „refuzul de a trece la ortodoxie”. Nu ne deranjează pe cine și cum beatifică Vaticanul, dar atâta timp cât aduce calomnii la adresa noastră, ca popor român și ortodox, nu putem rămâne indiferenți. Cu atât mai mult că o parte dintre cei beatificați au avut intenția de revenire la ortodoxie în 1939 (înainte de instaurarea comunismului), iar motivația beatificării lor nu este altceva decât un atac direct la adresa ortodoxiei românești. De altfel, cei ce vor fi beatificați au dat dovadă că au pus catolicismul mai presus decât românismul.

Strategii politico-economice de propagandă catolică în România

Agitația întreținută de către o parte a mass-mediei românești, după 1989, în jurul reînființării Bisericii Greco-Catolice a adus multe semne de întrebare. Vaticanul a folosit uniatismul în țările ortodoxe ca instrument de propagandă catolicizantă, găsind mereu justificări menite să îi acorde dreptul la tratate politico-administrative-religioase cu guvernele unor state, numite concordate. Aceste concordate aveau rolul de a facilita Vaticanul în anumite țări pentru a-și asigura o garanție de control asupra situației în zonele de interes. Un astfel de concordat s-a încheiat și cu guvernul de la București, prin șantaj asupra regelui Ferdinand, care, fiind de religie catolică, a fost oprit de la împărtășanie pe patul morții, primind dezlegare doar cu condiția[1] semnării acestui document contestat de intelectualitatea românească din acea perioadă. Concordatul cu România a fost susținut de partidele care aveau în frunte lideri catolici, printre care PNȚ și PNL. Unul dintre liderii care au luptat pentru validarea concordatului în Parlamentul de la București a fost și Iuliu Maniu, de religie greco-catolic.[2]

Astfel, prin concordat, Vaticanul avea dreptul la școli catolice pe cheltuiala statului român, iar clericii catolici, veniți din Ungaria sau alte state europene, nu aveau dreptul să fie controlați de stat, ceea ce a dat posibilitatea multor spioni maghiari să primească protecție din partea Bisericii Romei în perioada șederii lor în România.[3] Pe lângă multe alte astfel de „cadouri” oferite de către statul român prin concordat, mai amintim imobilele (clădiri, terenuri, pășuni, păduri etc.) care au devenit sursă de scandal în multe localități românești, sub pretextul retrocedărilor. Înainte de 1918, Statul Austro-Ungar nu a dat drept de proprietate Bisericii Greco-Catolice asupra respectivelor imobile deoarece se temea de posibilitatea unei reveniri la ortodoxie. Din acest motiv, Biserica Greco-Catolică avea doar dreptul de folosință (uzufruct) a acestor proprietăți.[4] Prin concordatul semnat la București în 1929, Bisericii Greco-Catolice i s-a dat dreptul de proprietate. Practic, prin concordatul semnat în perioada interbelică, statul Român, majoritar ortodox, a dat mai multe drepturi catolicismului, decât a dat Statul Maghiar, majoritar catolic. Cu toate acestea, Vaticanul nu a reușit să câștige și sufletele credincioșilor ortodocși din România, decât într-un procent foarte mic, dar a rămas cu o imensă avere materială. Această avere a fost confiscată de către regimul comunist prin anularea concordatului, iar cei șapte episcopi greco-catolici din Ardeal s-au opus cu înverșunare, în cele din urmă fiind arestați.

Câteva comparații

Habsburgii erau conștienți că Biserica Ortodoxă trebuie desființată, deoarece prezenta pericolul legăturii sufletești a românilor din Ardeal cu românii din celelalte principate românești de peste munți. Aveau nevoie de o Biserică a românilor care să nu aibă legături cu românii din Moldova sau Muntenia. Astfel s-a înființat Biserica Românească Unită cu Roma, adică Biserica Greco-Catolică. Românii erau majoritari în Ardeal, reprezentând o forță mai greu de controlat, atâta timp cât aveau susținere de la românii de peste Carpați. Vaticanul a pierdut mulți credincioși prin reformele protestante și avea nevoie să reîntregească numărul de credincioși cu adepți racolați de la ortodocși, căci de la protestanți nu mai erau șanse de revenire. Ținând seama de situație, Vaticanul și împărații habsburgi aveau scopuri comune. Astfel s-a înființat Biserica Greco-Catolică din Ardeal.

Comuniștii, când au venit la putere, știau că, din punct de vedere politic, greco-catolicismul prezintă un pericol, deoarece era o Biserică formată din etnici români dar care era supusă intereselor politice occidentale. Motiv pentru care au desființat concordatul prin care se ofereau puteri politico-economice catolicismului, în special Bisericii Greco-Catolice. Astfel au trecut la reprimarea celor care se împotriveau anulării concordatului.

Dacă e să facem un calcul al „convertirilor”, observăm cu ușurință că la 1700 românii au refuzat să treacă la noua „Biserică românească”, aceasta fiind înființată doar din clerici care urmăreau beneficii lumești. În 1948 majoritatea credincioșilor greco-catolici au revenit la ortodoxie, rămânând doar cei 7 episcopi, o parte a clericilor și puțini credincioși în Biserica Greco-Catolică, aceștia având un devotament foarte mare față de papa de la Roma.

Desființarea Bisericii Greco-Catolice a avut loc la puțin timp după revenirea marii majorități la Biserica Ortodoxă. Aceasta făcându-se cu ușurință deoarece în Biserica Română Unită cu Roma au rămas puțini membri, majoritatea clerici, dar care posedau averi imense dobândite în perioada ocupației austro-ungare și prin concordat. Dacă la 1700 Biserica Ortodoxă din Ardeal nu a putut fi desființată se datorează faptului că majoritatea covârșitoare a românilor au rămas în ortodoxie, rezistând presiunilor și amenințărilor, cât și refuzând promisiunile venite din partea împăraților pentru cei care vor accepta unirea cu Roma.

Dacă e să facem o comparație, observăm că toate crimele și distrugerile de biserici și mănăstiri pe care habsburgii le-au făcut în Ardeal, când au înființat uniatismul, sunt incomparabil mai mari decât crimele făcute de comuniști când a desființat Biserica Greco-Catolică.

Comparațiile evenimentelor din 1700 și 1948 sunt foarte importante, deoarece ne ajută să înțelegem care a fost starea sufletească a românilor din Transilvania și cum au reacționat ei în cele mai importante momente istorice.

Realități ascunse și justificări

Vaticanul avea nevoie să justifice existența Bisericii Greco-catolice din Ardeal. În perioada ocupației Imperiului Habsburgic spunea că noua Biserică înființată la 1700 de către împărații de la Viena avea rolul de a salva românismul în Ardeal, deși scopul era contrar. Aceasta o arată însăși scrisoarea împăratului Iosif al II-lea către episcopul greco-catolic Samuil Vulcan de la Beiuș care a primit responsabilitatea de a găsi un om influent în Ardeal, de naționalitate română, pe care să îl pună episcop ortodox, ca mai apoi să treacă cu toată eparhia la greco-catolicism: „Iubite Episcop Vulcan! Având tot interesul să promovez prin toate mijloacele posibile unirea dintre români și aflând Eu ocaziunea potrivită spre acest scop îndeplinirea episcopiei din Arad, să-mi propui, cu observarea celei mai desăvârșite discrețiuni și după ce vei luat informațiuni, câțiva indivizi și fruntașii clerului acelei sau altor eparhii neunite (ortodoxe- n.n.) de la cari s-ar putea aștepta, ca după obținerea episcopiei să treacă la unire și cari ar avea destulă vază și ar fi în stare să o propage și în clerul și poporul din dieceza lor. Totodată în curând să-mi înaintezi o opiniune bine cumpănită despre toate mijloacele prin cari s-ar putea promova unirea și în Ungaria.[5]

Grăitor este și introducerea limbii maghiare în slujbele bisericești ale parohiilor care aparțineau de episcopia greco-catolică maghiară de Haidudorog, prin care aproximativ 500.000 români de pe teritoriul actualei Ungarii, au fost maghiarizați. Faptul că în foarte multe școli greco-catolice din Ardeal predarea se făcea în limba maghiară, arată că educația pe care o făceau habsburgii prin intermediul Bisericii Greco-Catolice nu era pentru folosul și păstrarea românismului. La aceste școli veneau copii români care învățau istoria Ungariei, Geografia Ungariei, limba și literatura maghiară etc. Ce să mai spunem că pe lângă procesul de maghiarizare a existat și transformarea sufletească a noilor elevi care adoptaseră în mare parte ereziile apusene și modul de gândire scolastic occidental. În același timp școlile confesionale ortodoxe aveau predare doar în limba română și erau mai multe decât cele greco-catolice. Acest subiect va fi tratat separat.

După căderea comunismului în România, istoricii greco-catolici au susținut teoria că Biserica Unită cu Roma a avut rolul important de a salva românismul. E drept că au fost câțiva intelectuali uniți care au încercat să salveze valorile culturale și istorice ale neamului românesc[6], dar aceștia s-au izbit de ierarhii greco-catolici care nu le dădeau binecuvântarea pentru lucrarea lor. Ierarhia unită din Ardeal era supusă total intereselor celor care au înființat Biserica Unită cu Roma. Sinodul Bisericii Greco-Catolice întrunit la Blaj, în anul 1900, spunea: „Aducem tributul recunoștinței noastre omagiale înaltului Tron al Regilor apostolici ai Ungariei și Austriei, Casei Domnitoare de Habsburg, de a cărei protecțiune puternică s-a bucurat Biserica noastră de la primele începuturi ale sfintei uniri până în ziua de astăzi”.[7]

Teoriile istoricilor catolici de după 1989 evită să amintească despre acest aspect al realității istorice, în schimb ne prezintă uniatismul ca pe o religie dorită de către românii din Ardeal. În perioada ce a urmat căderii comunismului, mass-media românească susține insistent teoriile salvării naționale prin uniatism, promovând catolicismul, chiar dacă acesta este o minoritate, din punct de vedere numeric în țara noastră.

Sociologii catolici ne induc ideea că Biserica Greco-Catolică este o „Biserică martiră”

Acum, după ce Ardealul a ieșit de sub ocupație străină, Biserica Greco-Catolică caută să își justifice existența. Istoricii și sociologii catolici ne induc ideea că Biserica Greco-Catolică este o „Biserică martiră”.

Minoritatea greco-catolică din România are sub 1% de adepți[8], dar are foarte mulți preoți și episcopi, motiv pentru care este comparată de către unii intelectuali ardeleni cu o armată de generali și ofițeri fără soldați. Acești ierarhi au nevoie de enoriași pentru a-și justifica existența, așa că este necesară formarea opiniei de „Biserică istorică și martiră”.

Istoricii catolici susțin că Biserica Greco-Catolică și-a continuat existența în „catacombe”. Au hirotonit preoți și episcopi în ascuns, deși nu aveau credincioși. E greu de crezut aceasta ținând seama că securitatea comunistă știa totul despre fiecare cetățean. Chiar și așa, ea rămâne un hibrid politic fabricat de Imperiul Habsburgic și Biserica Romei de care azi, Vaticanul  se folosește pentru a submina Biserica Ortodoxă în scop prozelit. Numărul credincioșilor catolici este în scădere în Europa și America, prinzând teren foarte mult sectele protestante și neoprotestante. Vaticanul este conștient că dintre aceștia nu mai poate recupera, căci protestanții nu se vor întoarce la catolicism. Biserica Ortodoxă are un potențial mare de credincioși practicanți ceea ce ar putea acoperi golurile catolicilor trecuți la protestantism. Aceasta este de fapt viziunea ecumenismului practicat de Biserica Romei, care încearcă să atragă, sub pretextul unității, câți mai mulți dintre credincioșii ortodocși la catolicism. Biserica Greco-Catolică este eficientă în acest sens deoarece este o „Biserică românească”. Practic o biserică formată din români, dar cu transformările sufletești și crezul Bisericii Romano-Catolice.

Biserica Greco-Catolică nu este o necesitate în momentul de față, deoarece sunt mulți credincioși romano-catolici de etnie română care au format parohii romano-catolice. Nu este nevoie de o astfel de Biserică, dar pentru Vatican acest lucru este foarte important deoarece, pe lângă scopul prozelitist, prin menținerea episcopiilor greco-catolice își poate recupera imensele proprietăți din zonele românești care au fost sub ocupație austro-ungară. Tot ce revendică Biserica Greco-Catolică în Ardeal și Banat e văzut de către autoritățile statului și de către opinia publică drept “Biserică românească”[9], dar a cărei proprietăți nu rămân ale ei, căci toate episcopiile, cu averile lor (biserici, case, păduri, pășuni etc.) sunt subordonate Vaticanului care devine proprietar peste ele, conform “codexului juridic” romano-catolic.

Război politic între marile puteri

Biserica Greco-Catolică din Ucraina s-a înființat pe aceleași principii ca și cea din România și a fost desființată în 1946, tot din aceleași motive ca și cea din România. Observăm un lucru comun atât în ce privește înființarea celor două Biserici uniate, cât și desființarea lor.

Odată cu instalarea comunismului în fosta Uniune Sovietică, după desființarea Bisericii Greco-Catolice a urmat intenția de a lichida Biserica Ortodoxă, care era net majoritară, dar și cea mai veche din punct de vedere istoric. Astfel au fost arestați și asasinați peste 50.000 de preoți și monahi și marea majoritate a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse. La venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Rusiei comuniste, din 48.000 biserici au mai rămas doar 6.000. Aceeași soartă urma să o aibă și Biserica Ortodoxă din România. Echipa guvernanților comuniști, formată din Ana Pauker, Iosif Chișenevschi, Teoharie Georgescu, Vasile Luca, și alții de un cuget cu ei, au pus la cale „lichidarea” Bisericii Naționale a României. În această conjunctură patriarhul Nicodim Munteanu și mitropolitul Irineu Mihălcescu au fost asasinați prin otrăvire, dar marea majoritate a românilor au rămas fideli credinței strămoșești.

Pentru un regim nou instalat, care nu avea așa mare putere, era mai greu să desființeze o întreagă structură bisericească la nivel național. Au fost mulți preoți și intelectuali ortodocși arestați, au fost și biserici ortodoxe dărâmate, dar Biserica Ortodoxă a supraviețuit deoarece nu era implicată în luptele de interese politice dintre comunism și capitalism. Clerul și intelectualii ortodocși au dus o altă luptă decât catolicii din România. Dacă unii erau prigoniți pentru principii naționale, ceilalți (cei mai mulți dintre ei) aveau aceeași soartă din cauza legăturilor cu Apusul.

Practic războiul era între bolșevismul comunist și capitalismul occidental, în care catolicismul avea un rol important deoarece întotdeauna a susținut politica capitalistă. În acest context e de înțeles că Bisericile greco-catolice din Ucraina și România reprezentau un pericol din punct de vedere politic pentru noua putere instalată.

În concluzie, nu doar Biserica Greco-Catolică a fost prigonită de comuniști, ci și Biserica Ortodoxă, atât în România cât și în fosta URSS. Încă o dovadă că afirmațiile istoricilor și teologilor catolici, care pretind că cei 7 ierarhi ai lor au fost uciși pentru refuzul de a trece la ortodoxie, sunt tendențioase și aberante. Comuniștii, fiind atei, au prigonit orice formă de manifestare religioasă.

Formarea opiniei și propaganda de tip iezuit

Dacă Biserica Greco-Catolică a avut rolul de a “păstra românismul” (1700-1918), cu prețul unui compromis, atunci care este rolul ei după 1989? Credincioșii ei au revenit la Biserica Ortodoxă, iar acum se insistă mult pentru continuarea existenței acesteia în Ardeal și crearea unei imagini favorabile.

Pentru aceasta Vaticanul a recurs la fabricarea de martiri ai Bisericii Greco-Catolice, pe care îi numește și martiri ai neamului românesc. Acest curent catolicizant este susținut cu mult zel și de actualul președinte al României, Klaus Iohannis (protestant), care l-a invitat în țara noastră pe papa Francisc pentru a beatifica 7 episcopi greco-catolici. După cum relatează surse din cadrul Vaticanului, aceștia vor fi beatificați la Blaj, în mai 2019, pentru că „au refuzat să treacă la ortodoxie[10]

Tinerii seminariști care ies de pe băncile școlilor teologice greco-catolice au formate concepții de genul: „Biserica Greco-Catolică este o biserică a culturii”, „Biserica Greco-Catolică este o Biserică martiră”, „Biserica Ortodoxă e creată de Moscova”, „Comuniștii i-au băgat în închisoare pe episcopii greco-catolici pentru că au refuzat trecerea la ortodoxie”, etc.

Ținând seamă de motivul acestei beatificări, mă întreb retoric: Preoții și intelectualii ortodocși din ce motiv au făcut închisoare în perioada comunistă? Au refuzat și ei să treacă la ortodoxie? Episcopul ortodox Nicolae Popovici de la Oradea pentru ce a făcut închisoare, tot pentru că a refuzat să treacă la ortodoxie? Dar în Rusia, preoții și ierarhii ortodocși din ce motive au făcut închisoare? Tot pentru că au refuzat să treacă la ortodoxie?

Propagandiștii catolici din presa românească și din seminariile greco-catolice pun anumite evenimente neplăcute din perioada comunistă într-un context fals. Scopul este să discrediteze Biserica Ortodoxă și să creeze o imagine de martir Bisericii Greco-Catolice. Aceasta nu e doar opinia unor zelotiști catolici, ci o lucrare strategică bine gândită, de tip iezuit, susținută de Vatican. Unii așa-ziși intelectuali din România susțin teoriile greco-catolice, dar nu neapărat de dragul catolicismului, ci mai degrabă pentru că Biserica Greco-Catolică le oferă posibilitatea de a lovi „sub acoperire” în Biserica Ortodoxă. Așa se explică cum cei care scriu și fac reportaje în mass-media românească cu subiecte bisericești, sunt persoane care nu frecventează biserica, ci doar se ocupă de propaganda misionară, în cea mai mare parte fiind bine plătiți pentru aceste „servicii”.

Martiri pentru papă, nu pentru neamul românesc

Lupta Bisericii Ortodoxe cu comunismul nu a fost o luptă politică, ci una duhovnicească. Scopul nu era susținerea unor interese politice, ci mărturisirea unui crez autentic ortodox. Astfel se explică de ce unii clerici ai Bisericii Ortodoxe, care au fost în închisorile comuniste, azi au sfinte moaște care pot fi văzute. Asemenea și în Biserica Rusă. Moaște ale mucenicilor ortodocși au izvorât mir în timpul unor conferințe la Iași, icoana părintelui Justin Pârvu (17 ani de închisoare comunistă) a izvorât mir la una dintre aceste conferințe etc. Nu putem spune același lucru despre „martirii” catolici, din aceleași închisori, ale căror moaște nu le-a văzut nimeni. Nu contestăm suferințele minorității greco-catolice din închisori, dar acestea nu au fost mai mari și nici mai numeroase decât suferințele ortodocșilor.

Vaticanul are dreptul să își numească martiri câți dorește, dar asta nu înseamnă că sunt martiri ai neamului românesc, ci doar ai Bisericii Romei. Cei șapte ierarhi greco-catolici care vor fi beatificați la Blaj sunt: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hosu.

În acest context aș aminti afirmația episcopului Alexandru Rusu, de la Baia Mare, care pe patul de moarte spunea unui coleg de celulă: Spune-i Sfântului Părinte cum noi suferim și murim pentru Dumnezeu, pentru Papă și pentru mica nație din România”. Pentru cine au suferit ierarhii greco-catolici în închisori? Care este această mică națiune din România? Cu siguranță că cea catolică. Crezul lui Alexandru Rusu nu este o noutate, ținând seama că era cunoscut cu decenii în urmă pentru manifestările sale dușmănoase față de ortodoxie.

Alexandru Rusu este acela care, fiind membru în Parlamentul României, a cerut să se introducă orga în slujbele din bisericile greco-catolice din Ardeal, ceea ce făcea o apropiere și mai mare a uniaților de catolicism, ignorând discret diferențele dogmatice. Aceasta nu din simțăminte de bun român, ci mai degrabă din dorința de a apropia sufletul credincioșilor greco-catolici și mai mult de simțămintele romano-catolice. Nu contestă nimeni suferința sa în închisori, dar lupta sa a fost pentru papă, pentru catolicism, pentru un crez străin neamului românesc. E și aceasta o virtute, dar nu românească!

Un alt episcop greco-catolic care a suferit în închisorile comuniste era Iuliu Hosu. Acesta era, la fel ca alți ierarhi greco-catolici, surghiunit la o mănăstire ortodoxă, la Căldărușani. A putut fi vizitat de către credincioșii săi, iar la înmormântare au participat mulți dintre cei care l-au cunoscut, fiind înmormântat la cimitirul Belu. A murit la 85 ani (1970) lăsând testament să fie înmormântat de către un preot romano-catolic maghiar[11] deoarece aveau același crez: catolic. Aceasta arată că Iuliu Hosu era român, dar mai presus de aceasta era catolic. Unde a fost atunci lupta sa? Cui a slujit episcopul Hosu?

Episcopii Tit Liviu Chinezu și Ioan Suciu, au avut înclinații spre ordinul iezuit, absolvind studiile superioare la „Propaganda Fide”, de unde absolvenții erau trimiși în diferite zone, în special țările ortodoxe, pentru a face propagandă catolicizantă. De asemenea Traian Frențiu a absolvit studiile superioare la Budapesta, la școala Romano-Catolică unde funcționa o secție a ordinului „Propaganda Fide”. Se observă că ierarhii greco-catolici erau școliți în ordinele „Propaganda Fide” din Roma sau Budapesta, sub controlul total al autorităților stăpânitoare din acea perioadă.

Era o stare generală în rândul episcopilor greco-catolici din Ardeal să fie devotați papei mai presus de toate. Astfel, când papa le-a cerut să lupte pentru catolicism și păstrarea concordatului, au fost capabili să și moară pentru aceasta. A fost un exemplu de jertfă, dar nu pentru neamul românesc, ci pentru papă și catolicism.

Sfinții români

Biserica Ortodoxă are sfinți din toate perioadele, începând de la formarea poporului român, până în prezent. Acești sfinți sunt dovada incontestabilă a existenței ortodoxiei pe aceste teritorii, începând de la Sfântul Apostol Andrei și până la cei din temnițele comuniste, unii canonizați, iar alții în curs, unii cunoscuți, iar alții necunoscuți. Acești sfinți sunt din Biserica Ortodoxă, ei au trăit aici și au împărtășit românilor o bogăție duhovnicească foarte mare, fiind foarte apropiați de popor.

În urmă cu două secole Vaticanul a încercat să creeze un astfel de “sfânt” dar dosarul de beatificare a fost închis deoarece și-a dat seama că nu ar avea impact în popor. Persoana beatificată trebuia să fie un monah din Moldova, care a trăit o viață curată, după cum arată documentele catolice, și care s-a stabilit într-o mănăstire capucină din Italia. Numele său este Ieremia Valahul (1556-1625), fiind beatificat de către papa Ioan Paul II, la data de 30 oct. 1983. Nu are moaște așa cum au sfinții din Biserica Ortodoxă, nu se știu dovezi clare ale sfințeniei lui, decât că a trăit în asceză. Acest “sfânt” este prezentat printre românii romano-catolici din Moldova ca fiind un sfânt al românilor. Aceasta este o falsitate, deoarece Ieremia a trăit în erezie și s-a rupt de sufletul neamului său odată cu plecarea în Italia și adoptarea concepțiilor[12] și a modului de viață total diferit de cel al românilor.

De asemenea beatificarea unor episcopi greco-catolici care au suferit în închisorile comuniste are același context. Deși s-a pregătit o campanie de peste 20 de ani în presa laică românească de a fi acceptați ca martiri ai neamului, ei vor rămâne mai departe doar martiri ai catolicismului căci românii nu se vor putea transforma sufletește astfel încât să accepte “sfinți” declarați pe hârtie, dar care să nu aibă dovezi clare ale sfințeniei, cum ar fi sfintele moaște, minuni palpabile făcute de către aceștia, și mai ales evlavia populară. Evlavia populară ni se insuflă prin mass-media care, în cea mai mare parte este aservită propagandei catolicizante și anti ortodoxe.

Ce ascunde Vaticanul

Un lucru important despre care Vaticanul refuză să vorbească este documentul din 1939 semnat de câțiva episcopi greco-catolici, în care își exprimau intenția de a reveni la ortodoxie. Pe documentul original se văd semnăturile lui Traian Frențiu de la Oradea și Alexandru Rusu de la Baia Mare și a lui Iuliu Hosu[13]. Aceștia au semnat acel document cu nouă ani înainte de instaurarea comunismului dar, ulterior, la presiunile nunțiului papal, au revenit asupra deciziei.

La presiunile guvernului de la Budapesta, intenția de revenire la Biserica din care s-au desprins străbunii lor, nu s-a mai realizat. În perioada interbelică, când România se afla sub influența politicii europene, nu se putea pune problema revenirii acestora la ortodoxie, datorită presiunilor și amenințărilor comunismului, ceea ce arată că motivația beatificării acestor șapte ierarhi uniți nu poate fi nicidecum refuzul de a trece la ortodoxie, ci doar fidelitatea față de papă și Vatican. Deci, ei sunt martiri ai Vaticanului, nu a României.

De asemenea, încercări de revenire a greco-catolicilor la ortodoxie au fost și înainte de anul 1948. Prima încercare de revenire a fost a episcopului unit Inochentie Micu Klein care a vrut să revină la ortodoxie pentru că papa nu și-a ținut promisiunile. La presiunile regimului politic de atunci și a iezuiților care îi coordonau activitatea, nu a mai făcut-o murind în condiții grele, fiind arestat la Roma din ordinul papei. Au fost și alte încercări de revenire pe care le vom enumera cu alte ocazii.

Facem o scurtă prezentare a momentului istoric de la Blaj[14], locul unde cei șapte episcopi catolici vor fi beatificați. În 1848 la Blaj, o mare parte dintre greco-catolici au vrut să revină la ortodoxie. În acea perioadă nu a existat Partidul Comunist, ba chiar dimpotrivă, situația politică a acelor timpuri era favorabilă propagandei catolicizante, fiind sub ocupație austro-ungară. Nimeni dintre cei implicați în beatificarea celor șapte episcopi, care sunt declarați martiri pentru că „au refuzat să treacă la ortodoxie”, nu amintește de încercarea de revenire la ortodoxie a celor care au participat la Marea Adunare de la Blaj, din Ardeal. Atunci, unitul August Treboniu Laurian spunea: „…să se adune românii, fără deosebire de uniţi şi neuniţi. Cereţi arhiepiscop românesc în Transilvania. Stricaţi unirea cu catolicii”. De asemenea unitul Constantin Romanul Vivu îndemna pe români: „să se șteargă diferența aceasta religioasă şi să fie toţi una”. Ierarhii uniţi s-au împotrivit iar după înăbușirea revoluției autorităţile austriece şi maghiare nu au lăsat să se pună în aplicare această doleanţă. Cu toate presiunile făcute, au revenit la ortodoxie (în 1848) numeroase parohii din părţile Aradului constrânse la uniaţie, în 1834, de episcopul unit Samuil Vulcan de la Oradea.

În concluzie…

Mihai Eminescu spunea că a fi român este echivalent cu a fi ortodox. Acum se încearcă asocierea românismului și cu catolicismul, prin fabricarea unor falși martiri naționali, care sunt doar martiri ai Vaticanului. Se observă intenția Vaticanului de a introduce în istoria României “martiri ai neamului” cu dorința diluării asocierii dintre românism și ortodoxie. Catolicismul a susținut întotdeauna interesele iredentiste maghiare în Ardeal, martirizându-i pe români de-a lungul istoriei, iar acum ne prezintă posibilitatea introducerii în istoria României a unor „martiri” care au luptat pentru catolicism, nu pentru neamul românesc. Aceasta se oglindește și prin programul pe care papa Francisc l-a ales pentru vizita care urmează să o facă în România.

[1] Nichifor Crainic, „Tribuna”, Cluj, 19 iulie, 1990, pg. 6;

[2] Vezi Eftimie Mitra, „Concordatul Vaticanului cu România, un act politic votat în Parlamentul României în detrimentul Statului Român și a Bisericii Naționale”, Ed. ASTRADROM, Oradea, 2016, pg. 77-112;

[3] Amănunte despre spionajul feţelor bisericeşti catolice, Vezi şi la O. Ghibu „Politica religioasă şi
minoritară a României”, Cluj, 1940, şi „Ordinul franciscanilor conventuriali «minoriţii» din Transilvania”,
vol.  I-II,  Bucureşti 1937.  Vezi  Onisifor  Ghibu,  „Acţiunea  catolicismului  unguresc  şi  a  Sf. Scaun în România întregită”, Cluj 1934: Acest subiect îl va constitui o lucrare aparte.

[4] Cf, Dr. I. Kosutany, Egyhazjog. Ed. III Cluj, 1906, pg. 552, 554 şi 574, vezi şi Dr. Terfi Gy. Vallasugy (colecţie de legi), Budapesta 1911 pg. 490. apud. Mateiu Ion, „Valoarea concordatului încheiat cu Vaticanul”, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1929, pg. 51;

[5] Scrisoarea a fost adresată de către împăratul Iosif al II-lea, episcopului Samuil Vulcan de la Oradea, referindu-se la episcopia ortodoxă de la Arad al căreu scaun episcopal era vacant. Textul scrisorii de mai sus poate fi găsit în „Monografia Crișanei”, Oradea, 1936 precum și în „Istoria bisericească a românilor bihoreni”, de Ștefan Lupșa, Oradea, 1935, pg. 127-128.

[6] Dintre ei amintim pe Gheorghe Sincai, Petru Maior etc…

[7] Fragment din hotărârile conciliului greco-catolic din Ardeal, întrunit pentru a treia oară la Blaj, în anul 1900. Reprezintă poziția oficială a Bisericii Unite cu Roma și nu doar simple afirmații particulare ale unor preoți sau ierarhi.

[8] La ultimul recensământ din România, greco-catolicii aveau aproximativ 200000 credincioși. În majoritatea parohiilor greco-catolice de la sate, în Ardeal, un preot are în medie 10-15 credincioși.

[9] Vaticanul, prin ierarhii uniți din Ardeal, insistă ca Biserica Greco-Catolică să fie considerată Biserică Națională, chiar dacă nu au un procent însemnat. Astfel se încearcă crearea unei imagini de Biserică românească, dar care în realitate să fie condusă și dirijată de Vatican. În acest context Biserica Ortodoxă Română are independență din toate punctele de vedere, având autonomie proprie, singurul lucru prin care este în comuniune cu celelalte Biserici Ortodoxe Locale este învățătura de credință.

[10] Ziar Adevarul https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/eveniment-istoric-blaj-papa-francisc-beatifica-sapte-episcopi-greco-catolici-murit-inchisorile-comuniste-1_5c4197b2df52022f75bf79de/index.html

[11] De amintit că în urmă cu 31 ani (1939) Iuliu Hosu a avut o intenție de revenire la ortodoxie, împreună cu încă câțiva episcopi greco-catolici. Aceasta arată că era oscilant în crezul său, în cele din urmă preferând să moară slujind catolicismului maghiar pe care îl punea mai presus decât conștiința națională românească. Menționăm că în acea perioadă în România, la fel ca și azi, existau și preoți romano-catolici de naționalitate română.

[12] Concepțiile catolicismului sunt diferite față de cele românești din acea perioadă, deoarece românii aveau un mod de viață influiențat de gândirea ortodoxă, care predomina puternic pe teritoriul României în acei ani. A fi numit „sfânt român” ar fi trebuit să aibă convingerile pe care le avea poporul român în perioada respectivă. Sfinții români pe care îi are Biserica Ortodoxă au existat în toate perioadele, având continuitate de la formarea poporului Român până în prezent. Acest Ieremia este un „sfânt” al catolicilor, dar nu și al românilor.

[13] https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2014/10/21-octombrie-revenirea-greco.html

[14] În 3-15 mai 1848, pe Câmpia Libertății de la Blaj, a avut loc o întâlnire importantă a românilor ardeleni. Ei cereau reabilitarea Mitropoliei ortodocxe desființate de habsburgi și revenirea uniaților la ortodoxie. Acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece răscoala a fost înabușită de către autoritățile maghiare care nu au admis revenirea uniților la ortodoxie. Aceasta s-a întâmplat cu 100 de ani înainte de instaurarea comunismului în România. Subiectul fiind vast, asupra sa vom reveni cu un studiu separat.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 60, în curs de apariție)

Mitropolitul “pelerin” Teofan se dezice public, de dragul “ospitalității” papiste, de afirmația dogmatică “Papa = Eretic”

Mitropolitul “pelerin” Teofan se dezice public, de dragul “ospitalității” papiste, de afirmația dogmatică “Papa = Eretic”

teo-1024x660

Mitropolitul “pelerin” Teofan se dezice public, de dragul “ospitalității” papiste, de afirmația dogmatică “Papa = Eretic”

În ziua vizitei papei la Iași, un grup de credincioși ortodocși au afișat pe scările mitropoliei din localitate o pancartă pe care scria că papa este eretic. Autoritățile mitropolitane i-au reclamat pe acei oameni la poliție și jandarmerie conform presei ieșene.
În aceeași zi, mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, care pretinde că nimic nu s-a întâmplat la Creta și că acolo s-a apărat Ortodoxia, a participat la pelerinajul catolic organizat în onoarea papei, unde au venit, după spusele oficialilor, peste 100.000 de oameni.
Concomitent, mitropolitul, pe care preoții și credincioșii moldoveni îl consideră blând și smerit, târăște prin tribunale și asmute jandarmii, ca și în cazul celor de pe treptele catedralei, împotriva tuturor ortodocșilor care îndrăznesc să afirme adevăruri de credință vechi în Biserica Ortodoxă de două mii de ani.
Între încoronarea ca „prinț al Bisericii” în sinagoga din Iași și participarea ca „pelerin” la pelerinajul papist din Piața Palatului, mitropolitul nu pare a mai avea timp și de păstoriții pe care Hristos i i-a încredințat. Aceștia se pare că îi ocupă atenția doar atunci când trebuie să sune la 112 pentru a-i dispersa cu jandarmii pentru că îndrăznesc să îi reamintească ceea ce Biserica lui Hristos a crezut, învățat și propovăduit întotdeauna, pretutindenea și tuturor.

În ziua prezenței în Iași a conducătorului ereziei papiste, papa Francisc, un grup de credincioși ortodocși a protestat pe treptele catedralei mitropolitane, afișând o pancartă pe care scria “Papa = Eretic”, cântând cântarea ortodoxă “Hristos a înviat!”.

Protestul lor a ajuns în media locale, aflate în frenetice pregătiri pentru a-l glorifica pe papa. Ziarul de Iași își începe relatarea despre eveniment cu constatarea „Nu toată lumea s-a bucurat ieri de venirea Papei la Iași”, care lasă să se înțeleagă că, în afară de cei din material, toată suflarea ieșeană a fost fericită să ia parte la „evenimentul secolului”, lucru pe care fie-ne permis să nu îl credem.

Astfel, în Ziarul de Iași se scrie că “«manifestanții» au fost observați de un prelat ortodox, care a chemat agenții de pază ai Mitropoliei, indivizii fiind scoși rapid din curtea lăcașului de cult”[1].

Dacă ar fi să credem ce spune Ziarul de Iași, credincioșii au fost observați de un prelat, adică de un episcop, singurii prelați în mitropolie fiind IPS Teofan, mitropolitul, și PS Calinic, episcopul-vicar. I-a turnat mitropolitul Teofan pe acei oameni poliției și jandarmeriei sau Ziarul de Iași nu știe diferența dintre un preot și un prelat?

Așteptăm ca liderul presei ieșene să ne spună cine a fost cel care a chemat agenții de pază, poliția și jandarmeria ca să îi scoată pe oameni din incinta Mitropoliei, după cum așteptăm ca același ziar să prezinte probe din care să rezulte că acei oameni “sunt sau au fost certați cu legea”, așa cum afirmă “din surse”, și, mai ales că „«liderul» lor este de curând ieșit din închisoare”, afirmații extrem de grave, de natură a prejudicia imaginea publică a acelor oameni, care, chiar dacă s-a dat liber la stigmatizarea lor și la reducerea lor la starea de „indivizi”, pentru că se opun papei, sunt cetățeni ai României și au aceleași drepturi cetățenește ca și „oamenii de bunăvoință” care s-au bucurat nespus de venirea papei în orașul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva.

Ne surprinde faptul că un organ de presă folosește astfel de argumente, care pe lângă faptul că în acest caz nu sunt probate corespunzător, sunt de natură a discrimina anumite categorii sociale, cum ar fi cetățenii care și-au satisfăcut condamnări penale și sunt reintegrați sau pe cale de reintegrare socială.

Ziarul spune și că “la fața locului au ajuns și reprezentanți ai forțelor de Poliție și Jandarmerie, care au încercat în zadar să îi prindă pe «protestatari»”. De ce oare? Oamenii aceștia se aflau pe scările catedralei din Iași, care aparține tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, nu este proprietatea privată a  mitropolitului sau a slujbașilor săi. Pentru ce a fost necesar ca MMB să cheme poliția și jandarmeria pentru a-i scoate din incintă pe niște creștini care își manifestau pașnic credința religioasă într-un locaș de cult?

Mai mult decât atât, Ziarul de Iași ne spune pe cel mai natural ton din lume că jandarmeria și poliția i-au fugărit pe oameni pe străzi și ar fi dorit să îi prindă. De ce să îi prindă? Ce anume au făcut acești oameni? Au tulburat ordinea publică? Evident, nu. Erau zece oameni care se filmau pe un telefon mobil în timp ce făceau afirmația teologic corectă că papa este un eretic. Se aflau într-un cadru religios, făcând o manifestare religioasă pașnică. Art. 3 al Legii 60/1991 a adunărilor publice spune clar: “Nu trebuie declarate, în prealabil, adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase…”. Deci nu aveau nevoie de autorizație de la primărie pentru a cânta “Hristos a înviat!” pe scările mitropoliei lor.

Protestul acelor credincioși pe scările mitropoliei nu era unul de natură a tulbura organizarea pelerinajului papei Francisc, pentru că Mitropolia nu se afla în circuitul vizitei, ci era o formă de a-i sensibiliza pe ierarhii locali să fie ortodocși și să nu compromită Biserica lui Hristos, așa cum au făcut-o, printr-o asociere cu ereticii papiști.

Prin urmare, întreb cu respect organele de ordine locale cu ce drept au vrut să îi prindă pe acei oameni? Care este temeiul legal în baza căruia  s-au pus la dispoziția mitropoliei pentru a-i rezolva acesteia cum manu militari problemele teologice legate de compromisurile grave pe care le face aceasta pe tărâmul dogmatic?

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a considerat că alungarea cu jandarmii a celor zece ortodocși de pe treptele catedralei nu e suficient pentru a-și manifesta corectitudinea politică și atașamentul față de venirea papei așa că, a doua zi a ținut să se dezică oficial de manifestanții de pe scările catedralei, prin vorbele[2] purtătorului de cuvânt preot Sturzu, preluate de același Ziar de Iași.

Potrivit ziarului respectiv, preotul Sturzu a făcut următoarea declarație:

 Fiecare cetăţean are dreptul la o opinie, însă nu consider că dezbaterile dogmatice îşi au locul în stradă. Acestea se fac la alt nivel şi au avut loc astfel de dezbateri în ultimii ani. De asemenea, avem o relaţie foarte bună cu Biserica Romano-Catolică, foarte multe comunităţi de creştini îşi desfăşoară activitatea peste hotare în spaţii puse la dispoziţie de către Biserica Roma­no-Catolică. De asemenea însă, Biserica a recunoscut în permanenţă diferenţele dogmatice şi şi-a manifestat opinia faţă de acestea în lucrări de specialitate.

Să analizăm puțin cuvintele Mitropolitului Teofan “Pelerinul”, spuse prin gura preotului Sturzu.

Mai întâi de toate, purtătorul de cuvânt MMB ne spune că oamenii care erau prezenți pe scările mitropoliei nu erau credincioși ortodocși, ci niște “cetățeni”. Chiar dacă este un progres față de catalogarea lor ca „indivizi” de către presa locală, spune totuși multe despre respectul pe care îl au Mitropolia, dar și Patriarhia în ansamblu, față de credincioșii ortodocși pe care îi păstoresc.

Preotul Sturzu spune totuși un adevăr, fără să vrea. Făcând apel la dreptul constituțional al cetățeanului de a-și spune cuvântul, domnia sa recunoaște faptul că în interiorul Bisericii Ortodoxe Române actuale credincioșii nu au niciun drept la opinie, iar ca vocea lor să fie auzită ei trebuie să apeleze la statutul de cetățean, care le asigură libertatea civilă de exprimare. Această recunoaștere a realității dă seama de conducerea papistoidă pe care o are Biserica noastră în acest moment.

Apoi, preotul Sturzu ne spune că dezbaterile dogmatice nu se fac “în stradă”. Ne pare rău că preotul respectiv consideră că treptele catedralei mitropolitane sunt “în stradă”. Noi credem că pe treptele catedralelor ortodoxe din întreaga lume s-a scris istorie a Bisericii și că acela este exact locul unde adevărurile de credință trebuie spuse cu toată puterea.

Prin afirmația “acestea se fac la alt nivel și astfel de dezbateri au avut loc în ultimii ani”, preotul Sturzu ne spune că, în opinia MMB, poporul este o “plebe” care nu are ce căuta în dezbaterile privitoare la dreapta credință și nu are niciun drept de a-și apăra Ortodoxia. Cam același lucru l-au spus  avocații MMB și prin tribunalele prin care se luptă cu mărturisitorii antiecumeniști, argumentând că poporul nu are niciun drept de a se pronunța cu privire la preotul pe care mitropolia li-l trimite, afirmație fără nicio bază canonică ce contrazice două mii de ani de tradiție ortodoxă. Afirmația are legătură directă cu „noua sinodalitate” de tip papist instaurată de către sinodul din Creta și pusă, iată, în aplicare de către MMB.

“Asemenea dezbateri au avut loc în ultimii ani”, ne spune în continuare preotul Sturzu. Într-adevăr, asemenea dezbateri au avut loc “la alt nivel” la Creta, de exemplu, sau la Chieti, iar rezultatul lor a fost recunoașterea denumirii istorice de biserici și confesiuni ereziilor, pe de o parte, și recunoașterea primatului papal, pe de altă parte.

Cu puțin înainte de vizita papei, Patriarhia a editat o carte intitulată Documente oficiale ale Sfântului și Marelui Sinod, apărută la Editura Basilica, în care continuă să elogieze minciunosinodul din Creta, împotriva poporului dreptcredincios care îl respinge, făcând afirmațiile următoare din care rezultă că, după trei ani de la eveniment, ierarhii români nu au nicio părere de rău cu privire la participarea la minciunosinodul din Creta, ba, mai mult, propun reeditarea evenimentului periodic, sub pretextul mincinos al „răspunsului la problemele cât mai diverse ale credincioșilor”:

Cu Sfântul și Marele Sinod din Creta s-a scris o pagină de istorie a Bisericii Ortodoxe contemporane și suntem convinși că trecerea timpului va dovedi însemnătatea acestui eveniment. În acest sens, apreciem ca binevenită propunerea convocării de Sinoade Panortodoxe la un anumit interval de timp, de șapte sau zece ani, ceea ce ar reprezenta o modalitate de manifestare permanentă și constantă a sinodalității, la cel mai înalt nivel, și o posibilitate de răspuns concret, prin vocea unanimă a Bisericii Ortodoxe, la problemele tot mai diverse ale credincioșilor.

În această carte, într-o notă de editor se spune: “Totuși, s-a acceptat denumirea istorică de biserică pentru alte confesiuni creștine, în sensul tehnic al termenului (terminus technicus), adică de recunoaștere a lor de fapt”[3].

Cu alte cuvinte, ni se spune că s-a recunoscut existența de fapt a altor “biserici și confesiuni”, expresia arătând clar că se face o distincție de natură eclesiologică între “biserici și confesiuni”, unele, precum “Biserica Romano-Catolică”, fiind considerate “biserici”, altele “confesiuni”.

Despre „denumirea istorică” ne vorbea în ziua protestului de la Iași profesorul Petre Guran la Trinitas TV, spunând, citez din memorie, “una este Biserica lui Hristos și alta denumirile istorice de Biserică Romano-Catolică, ortodoxă etc.”, expunând exact dogma ecumenistă consemnată în Declarația de la Toronto, conform căreia Biserica lui Hristos cuprinde toate confesiunile apărute în mileniul al doilea, inclusiv Biserica Ortodoxă. Exact acest lucru îl spune și articolul 6 al documentului despre relațiile cu lumea creștină a sinodului din Creta.

Ca să ne demonstreze punctul de vedere, preotul Sturzu afirmă că “avem o relație foarte bună cu Biserica Romano-Catolică”. Pe ce bază canonică are Patriarhia o relație foarte bună cu cea mai mare erezie a lumii creștine? Unde se găsește astfel de prietenie între ortodocși și eretici în operele și viețile Sfinților Părinți, când canoanele Bisericii o interzic cu strictețe? Mai e vreo îndoială că preotul Sturzu, MMB și Patriarhia Română, atunci când vorbesc despre “Biserica Romano-Catolică” o consideră biserică în toată regula?

Relația evocată de preotul Sturzu se bazează pe de acum celebra “ospitalitate” papistă față de diaspora română. Autorul ne spune că multe comunități creștine își desfășoară activitatea în spații puse la dispoziție de către Biserica Romano-Catolică. Punem o întrebare: de ce oare românii, care, în țară, au clădit mii și mii de biserici și catedrale impunătoare în ultimii 30 de ani au nevoie de lăcașele de cult ale papistașilor în țările unde merg la muncă? Să fie ei chiar atât de nevolnici în acele țări încât să nu își poată construi propriile biserici sau e posibil ca acele țări să nu le permită să construiască lăcașe proprii de cult, pentru a-i determina să apeleze la ospitalitatea” catolică, prin care sunt atrași încetul cu încetul la o uniație soft, prin cultivarea unei gândiri și atitudini filopapiste, atât de plenar manifestată pe străzile României zilele acestea?

În realitate, MMB apără, prin gura preotului Sturzu, un proiect de catolicizare discretă a ortodocșilor de către gazdele lor catolice din Occident.Ospitalitatea” despre care vorbește comunicatul este plătită de către Biserica Ortodoxă cu recunoașterea statutului de Biserică unei erezii, cu recunoașterea primatului papal în numele unui scaun episcopal care nu mai este în Biserică de o mie de ani, cu încălcarea cu bună știință de către preoții ortodocși din diaspora a sfintelor canoane care le spun că nu au ce căuta în lăcașurile ereticilor pentru a sluji, prin ignorarea cu bună știință a erorilor dogmatice grave ale papismului, care fac imposibilă mântuirea adepților lor.

Comunicatul MMB se încheie cu asigurarea că “Biserica a recunoscut în permanență diferențele dogmatice și și-a manifestat opinia față de acestea în lucrări de specialitate”. Îl invit pe purtătorul de cuvânt al MMB să ne spună și nouă câteva lucrări de specialitate în care se mai recunosc aceste diferențe dogmatice în zilele noastre.

Aceste cuvinte reflectă o atitudine ecumenistă pe care a sintetizat-o cel mai bine adunarea ecumenistă de la Porto Alegre, care a numit diferențele dogmatice:

Varietatea expresiei evanghelice, a cuvântului şi a faptei, îmbogăţeşte viaţa comună. Formele diferite de expresie sunt prezente astăzi în viaţa şi mărturia diferitelor Biserici. Aşa sunt de exemplu tradiţia sfinţeniei la metodişti, dogma răsplatei pentru credinţă şi a harului la luterani, viaţa întru Duhul Sfânt la penticostali, primatul în slujba unităţii al Bisericii Romano-Catolice, valoarea intrinsecă în societatea anglicană, dogma îndumnezeirii corelate cu cea a «sinergiei» la ortodocşi. În ce măsură punctele pe care se pune accentul constituie atitudini contradictorii sau expresie a varietăţii legitime? Accesul pus pe anumite chestiuni umbreşte deplinătatea mesajului Evangheliei”[4].

 Exact în acest duh vorbește și preotul Sturzu. Diferențele dogmatice sunt exilate în paginile pe care nu le citește nimeni ale “lucrărilor de specialitate”, cele mai multe dintre ele fiind în zilele noastre de părere că acele diferențe nu sunt chiar atât de grave precum par, fiind, vorba profesorului Petre Guran, “balast cultural” de care ne putem debarasa sau, într-un caz fericit, „varietăți ale expresiei evanghelice”, de natură a îmbogăți experiența comună.

Ce importanță are că Biserica a continuat să arate diferențele dogmatice atât timp cât ele sunt ignorate la nivelul practic, iar papa este primit cu fast, este purtat prin catedrala neamului, unde face exegeze ale Rugăciunii Domnești, pe care o și rostește în prezența Patriarhului în limba latină, în timp ce mitropolitul Moldovei participă efectiv ca “pelerin” la cel mai mare pelerinaj papist din istoria metropolei sale?

Unde au mai citit conducătorii Bisericii noastre asemenea comportamente în istoria Bisericii noastre? Cât de naivi pot fi credincioșii și preoții care cred că patriarhul și sinodul s-au comportat onorabil, cu sobrietate, nu au făcut concesii? Ce s-ar fi așteptat aceia, să slujească direct Sfânta Liturghie împreună și să se împărtășească direct ca să înțeleagă ce se întâmplă? Intercomuniunea se pregătește acum, iar când va veni poporul o va percepe ca pe ceva normal și necesar. Vizita de weekendul trecut a avut un rol esențial în dărâmarea ultimelor bariere dogmatice în mințile celor care au acceptat sinodul din Creta fără să zică și să facă nimic. Drumul spre „unitate în diversitate” este deschis poporului, iar dacă ierarhia nu va reveni la Ortodoxie în cel mai scurt timp va deveni ireversibil.

În rezumat, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a dezis de acei câțiva credincioși care au făcut afirmația dogmatică corectă că papa este eretic. Mai mult, a chemat poliția și jandarmii să îi gonească de pe scările mitropoliei.

Poliția și jandarmii au fugit după niște cetățeni care stăteau pe scările catedralei mitropolitane și cântau și afirmau că papa este eretic.

Primăria și inspectoratul școlar ieșean au făcut liste în școli prin care au adus la pelerinajul papist câte 50 de profesori și elevi din fiecare liceu. Când i-am întrebat, au răspuns că gestul lor nu are nicio conotație prozelitistă, deși legea educației interzice orice activitate cu caracter prozelitist, iar a face liste de prezență la un eveniment religios este un act prozelitist.

Rezultatele investigației noastre jurnalistice de până la acel moment, pe care le-am făcut publice, au fost transmise și presei ieșene, prin intermediul linkului articolului nostru, dar se pare că niciuna dintre publicații nu a fost interesată de subiect.

Nici Mitropolia nu a avut niciun cuvânt de spus față de această racolare a unora dintre propriii credincioși pentru a participa la o manifestare prozelitistă a cultului catolic.

Cum ar fi putut mitropolitul Teofan să fie deranjat de faptul că elevii și profesorii sunt luați din școli la pelerinajul papei când însăși Înaltpreasfinția Sa a participat ca pelerin” la acea întâlnire cu papa, fără niciun fel de preocupare că poporul ortodox nu dorește astfel de legătură contrară sfintelor canoane?

Dacă primul-ministru Dăncilă are ca scuză neștiința de carte teologică, președintele “Werner” are ca scuză “pohta ce-a pohtit” de a transforma, încălcând legea cultelor, pentru câteva zile, catolicismul în religie de stat în România, cum bine a zis un jurnalist, mitropolitul Teofan ce scuză are pentru prezența sa și girul dat manifestării din plin centrul Moldovei? Cum poate Înaltpreasfinția Sa să mai vorbească moldovenilor despre diferențele dogmatice față de catolici când s-a sărutat prietenește pe obraz cu papa care le adresase un mesaj de unitate ecumenistă celor din Iași?  

Cu părere de rău, trebuie să constatăm că atât la nivel de mitropolie, cât și la nivel de patriarhie se operează cu impresia că Biserica Ortodoxă Română aparține ierarhilor care o conduc despotic, că poporul nu are nicio relevanță în aceasta, că el există doar pentru a-i preamări pe ierarhi pentru înțelepciunea și dedicația cu care se manifestă la nivel internațional ca niște fanteziste “punți de legătură” între Ortodoxie și erezii. Vocea poporului credincios, exprimată atât prin scrisori ca cea trimisă de noi pe 15 martie 2019, când îl rugam pe mitropolit să se poziționeze canonic corect, adică să nu participe și să nu binecuvânteze participarea ortodocșilor la venirea papei, prin petiția sinaxei de la Botoșani, din 1 mai, când am cerut același lucru întregului sinod BOR, dar și prin proteste absolut nevinovate ca al acestor câțiva credincioși ortodocși care au afirmat un adevăr pe treptele mitropoliei nu valorează nimic pentru mitropolitul Moldovei, pentru patriarhul României și, în general, pentru toți cei ce aplică la sânge deciziile adunării de la Creta din 2016.

Această atitudine nu are nimic de a face cu Biserica Ortodoxă și cu episcopatul ortodox, fiind de inspirație episcopocentrică papistă și un produs direct al ecumenismului.

Ierarhii ecumeniști români, care ne-au arătat că nu dau nici cel mai mic semn de îndreptare din erezia pe care au oficializat-o în Creta, le vând românilor iluzia că prezența lor în ecumenism este o mărturisire a Ortodoxiei care va duce, într-un viitor oarecare, la întoarcerea la credință a papistașilor și protestanților.

Există oare cineva care să mai creadă că papa și întreaga lui colectivitate se vor reboteza și rehirotoni, că vor reboteza tot poporul lor și vor redeveni ortodocși ca urmare a recunoașterii adevărurilor de credință pe care le propovăduiesc ecumeniștii din spațiul ortodox în dialogurile bilaterale?

Dacă nu, cum văd românii “unitatea” la care i-a îmbiat papa dimpreună cu mass-media, devenite deodată foarte religioase? “Unitate în diversitate” dogmatică sau asimilare de tip greco-catolic?

Există cineva care să mai creadă că protestanții se vor boteza ortodox și vor începe cu toții să cinstească Sfintele Icoane, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfintele Moaște, Sfintele Taine, Preoția Sacramentală, pe care le batjocoresc de 500 de ani?

Dacă nu, cum își închipuie românii care visează la unitate între creștini că se va realiza aceasta?

Mântuirea există numai în interiorul Bisericii Ortodoxe. Cei din afara ei, care își trăiesc viața într-o manieră bineplăcută lui Dumnezeu sunt chemați printr-o chemare tainică personală de către Dumnezeu Însuși la mântuire în interiorul Bisericii Ortodoxe. Când acest lucru se întâmplă, Biserica Ortodoxă îi primește și dialoghează catehetic cu ei pentru a-i readuce la adevăr și a-i ajuta să se mântuiască. Ca ortodocși, nu ca papistași, necalcedonieni, protestanți etc.

Atunci când un asemenea om, chemat de Dumnezeu dintre eretici la pocăință și mărturisire, întâlnește un preot ecumenist riscă să își rateze această chemare și să se trezească relegat în mod indirect de erezia de care încearcă să se elibereze. Condiția ca el să se mântuiască este să facă cunoștință cu Ortodoxia nealterată de ecumenism, cu botezul corect canonic săvârșit, cu învățătura sănătoasă care să îi facă sufletul să înflorească duhovnicește.

Toate acestea ne arată că pentru a-și face datoria misionară de a salva sufletele care se mai pot mântui din erezii și schisme, Biserica nu are nevoie nici de dialogurile ecumeniste fără niciun rezultat real, nici de “ospitalitatea” papistă, nici de ecumenismul diaconal, social, care acționează ca o coloană a cincea a ecumenismului dogmatic (a se vedea îndemnurile insistente ale papei la lupta comună contra pericolele sociale și politice din Europa), ci are nevoie de păstrarea neatinsă a Ortodoxiei și a capacității acesteia de a predica lumii cu adevărat și mai ales direct, nu prin filtrul organizațiilor ecumeniste, pe Hristos Cel adevărat, Mântuitorul sufletelor noastre.

Închei cu o propunere de silogism adresat celor de la MMB, dar mai ales preoților și credincioșilor ortodocși care până acum nu s-au decis să ia nicio atitudine față de ce se întâmplă în Biserica noastră:

Dacă Papa este eretic, iar acest lucru este un adevăr incontestabil, sub sancțiunea considerării ca eretic a celui care îl contestă, și dacă Mitropolitul Teofan, după ce i-a fugărit cu poliția și jandarmii pe cei câțiva creștini care i-au amintit acest adevăr, s-a salutat cordial cu papa, participând la un pelerinaj cu caracter evident prozelitist al papei, lucru de asemenea incontestabil, pentru că se vede pe înregistrări, cum poate și trebuie considerat mitropolitul Teofan și, pe cale de consecință, cei ce îi aprobă acțiunile și rămân din convingere în comuniune cu Înaltpreasfinția Sa?

Note:

 

[1] https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/foto-incident-misterios-la-mitropolie-protest-impotriva-papei-francisc-la-iasi–220869.html.

[2] https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/mitropolia-se-delimiteaza-de-protestul-impotriva-papei-de-pe-treptele-catedralei–221010.html.

[3] Ed. cit., p. 17.

Salvatorul papei de ploi și grindină, la București: Petre Daea, ministrul agriculturii

https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201808/w800/media-153555262948957100.jpeg

Când a venit ereticul de la Roma la București mulți jurnaliști fără prea mult discernământ și necunoscători ai Ortodoxiei, afirmau sus și tare că pe unde trece papa vremea se îmbunătățește. Într-adevăr, în ciuda prognozei meteo nefavorabile, pe 31 mai, ploile au întârziat să apară și papa s-a plimbat în voie prin Capitală, în aplauzele românilor dezbisericiți și blegi. Dar cauza erau rachetele antigrindină. Rachete care nu sunt numai antigrindină ci și antiploaie. Acestea dispersează norii și nu mai plouă câteva ore bune. Aceleași rachete poluează intens atmosfera.

Iată ce citim la Petre Daea se declară salvatorul vizitei Papei Francisc în România: Ministrul a susţinut că el a oprit grindina:

Prima zi a vizitei Papei Francisc în România, cea petrecută în Bucureşti, a stat sub semnul incertudinii din cauza fricii că ploile puternice ce se anunţau vor afecta programul stabilit pentru vineri.

În cele din urmă, programul a decurs precum era stabilit, iar ploaia a venit doar în partea finală fără a afecta evenimentele. Pentru acest lucru, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a lăudat sistemul antirachetă şi a arătat că au fost lansate în jur de 1.000 de rachete.

„Sistemul antigrindină a dat aproximativ 1.000 de rachete până la această dată. Stăm cu ochii pe aceste puncte de lansare. Este o situaţie extrem de delicată nu am avut în anii trecuţi o zi în care să lansăm 75 de rachete de la un punct de comandă. Sâmbătă am fost la Ploieşti la centrul de comanda unde specialiştii lansaseră 75 de rachete, pentru a face faţă situaţiei cu care s-au întâlnit în ziua respectivă.

Lucrăm şi acţionăm ca să ţinem cât putem sub control aceste fenomene”, a subliniat Petre Daea, citat de Agerpres.

Întrebat dacă el a oprit grindina pentru Papa Francisc, Daea a răspuns zâmbind: „Da. Da“.

%d blogeri au apreciat asta: