Referat prezentat la Conferința „Ortodoxia și Colimbari, după doi ani. Erezie, Caterisire, Rezistență Ortodoxă”, care a avut loc sâmbătă, 16 iunie 2018, în Tesalonic, la Grand Hotel Palace.
Protopresv. Nikólaos Manolis
Cinstiți părinți, dragi participanți,
Titlul omiliei mele, „Minunea întreruperii pomenirii”, li se va părea cu siguranță straniu unora, care se vor întreba: este o minune întreruperea pomenirii? Este minune îngrădirea? În timpul care-mi revine voi încerca să dau un răspuns la aceste întrebări, prezentând situații, trăiri și experiențe.
În primul rând cred și mărturisesc că este o acțiune inspirată de Sfântul Duh, întrucât este fundamentată pe experiența Bisericii și pe modul în care procedau sfinții atunci când aveau de a face cu erezii. Nu este ceva necunoscut în tradiția noastră, chiar dacă trebuie să mărturisim că este necunoscut în epoca noastră. Nu am crescut cu cunoașterea și învățarea acestei metode, a instrumentului ultim, pe care credinciosul îl are la dispoziție în fața unei erezii care înaintează galopant. Nu am fost învățați despre această metodă în școli, la școlile catehetice sau la Facultățile de Teologie. Duhovnicii noștri nu ne-au vorbit niciodată despre asta și acest lucru este adeverit de atitudinea oscilantăn a acestora în cazurile de îngrădire. Nu ne-am născut în perioade în care a dominat o erezie clară și persecuții, așa cum a fost perioada iconomahiei, ci ne-am format într-o epocă în care a existat sentimentul că ne aflăm în cadrul „Bisericii celei vii și libere”. Chiar dacă nu sunt foarte îndepărtate cazurile de îngrădire din Sfântul Munte din anul 1969 sau cel al celor trei episcopi care au întrerupt menirea Patriarhului Atenagora, puțini își amintesc și se gândesc totuși la acea perioadă.
În zilele noastre, odată cu năvala ecumenismului și consolidarea „sinodală” a acestuia de către sinodul din Colimbari și după aceea, întreruperea pomenirii ierarhilor cu cuget eretic, binecuvântata îngrădire, devine mai actuală decât oricând. Propovăduit altădată în ascuns, de conducători religioși și teologi din domeniul universitar, la conferințe inter-creștine și inter-religioase, ecumenismul a urcat acum la amvon, a devenit oră de religie în școli și este predat și la lecțiile de cateheză. S-au descoperit până și cei mai ascunși ecumeniști, notabilități colaboraționiste ale Bisericii, care, din dragostea pentru cârja episcopală, Îl urăsc pe Hristos. Se află însă în pericolul de a trăi o înfrângere totală, prin dezavuarea lor deplină de către poporul credincios. Erezia lor riscă să fie caterisită. Toți cei care am văzut lumina lui Hristos putem vedea că ecumeniștii se află în întuneric. Noi Îl slujim pe Hristos, iar ei îl slujesc pe Antihrist.
1. Înțelegerea credinței și recunoașterea ereziei sunt o minune
„Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este el și el mi-a deschis ochii” (Ioan 9, 30). Cu aceste cuvinte, le-a răspuns cel ce mai înainte era orb iudeilor celor vicleni și neîncrezători, care subestimau minunea și se îndoiau de semnul tămăduirii acestuia. Aceste cuvinte descoperă, în același timp, erezia lor. Acest lucru se întâmplă și în zilele noastre. În mijlocul negurii, al întunecimii și al orbirii apostaziei contemporane de la voia lui Dumnezeu, luminarea credinței și osebirea înșelării și a ereziei sunt o minune. Și la fel de minunată este cunoașterea personală a Ortodoxiei, care are în centrul său Învierea și care păstrează creștinul în credință și-l păzește de erezie. În câteva cuvinte, este o minune faptul că Dumnezeu nu ne-a părăsit, că încă și în epoca noastră credința continuă să fie înțeleasă și trăită și că înșelarea și erezia generalizate sunt recunoscute și li se opune rezistență.
În mod concret, erezia ecumenismului a căpătat dimensiuni gigantice grație extraordinarei sale capacități de a se ascunde, de a folosi diverse stratageme, de a-și schimba vocabularul în funcție de public, de a-și ține ascunsă agenda de lucru și de a se îmbrăca în haina cucerniciei. A înțelege că sub masca discursurilor despre dragoste și despre cucernicie, ținute de teologi, monahi, egumeni, episcopi și patriarhi, se ascunde erezia eshatologică a ecumenismului, reprezintă o minune a credinței. Dar și recunoașterea învățăturii eretice a sinodului din Colimbari reprezintă o minune la fel de mare. Din nefericire, oameni și grupuri de oameni care până de curând înțelegeau că ecumenismul este o erezie, nu au reușit să discearnă că erezia aceasta s-a strecurat și în hotărârile pseudosinodului.
Același har care ne-a inspirat înainte de sinod și înainte de îngrădire, ca să ne opunem negurii ecumeniste a secularizării din sânul Bisericii și catehezei postpatristice, a lucrat înăuntrul nostru minunea îngrădirii în har de înșelare și erezie acum, când ecumenismul a devenit, prin sinodul din Colimbari, o vijelie ce amenință să dezrădăcineze ortodoxia din istorie și din lume.
Prigonit fiind și scos în afara sinagogii, respins de arhierei, cel care mai înainte fusese orb și care fusese învrednicit să-L afle pe Dumnezeu, a strigat cu toată tăria: „Cred, Doamne!” (In. 9, 38). Aceste cuvinte ale sale sunt un strigăt de bucurie și recunoștință pentru lumina care a strălucit înăuntrul său. Însă această mărturisire este importantă și dintr-un alt motiv; cel vindecat nu numai că nu a fost influențat de prigonirea pe care a trăit-o, ci s-a întărit și prigoana a devenit prilej de mărturisire. „Cred, Doamne!” Această mărturisire ar putea fi formulată cu alte cuvinte de către Sfântul Iosif Isihastul, în felul următor:
„Nu știi că Iisus se face în fiecare tămăduire a fiecărei nevoi? Adică hrană celui înfometat, apă celui însetat, sănătate celui bolnav, îmbrăcăminte celui gol, glas celor ce cântă, vestire celui ce se roagă. Tuturor, toate, spre mântuire (Epistola 30).
2. Hotărârea întreruperii pomenirii
În ziua anunțării întreruperii pomenirii spuneam: „Politica pe care o urmați (Înaltpreasfințite Antim), de a adopta hotărârile pseudosinodului din Creta și de a încerca să le strecurați în mitropolia dumneavoastră prin distribuirea preamincinosului text «Către popor», întocmit de Sinodul Bisericii Greciei, este picătura care a umplut paharul. Propovăduiți în mod nerușinat, cu capul descoperit, erezia ecumenismului și hotărârile eretice ale pseudosinodului. Sufletul meu nu suportă această amărăciune, conștiința mea preoțească se revoltă, flacăra credinței mele, flacăra Ortodoxiei, care arde în sufletul meu, mă conduce spre decizia eroică a binecuvântatei întreruperi a pomenirii episcopului meu, a binecuvântatei îngrădiri de erezie. Este cea din urmă reacție binecuvântată pe care am dreptul să fac uz ca preot al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, pentru a mă proteja pe mine însumi, pe enoriașii mei și pe toți fiii mei duhovnicești de întinarea ereziei și de schisma care se instaurează în Tesalonic, avându-vă ca promotor pe dumneavoastră”.
Aceasta declaram atunci și inima mea știe prin ce am trecut până am ajuns în acest punct. Fiindcă este o minune faptul că trăiesc îngrădirea ca pe o virtute, ca pe un rod al Harului.Gândindu-mă la atacul brutal pe care l-am primit din partea apărătorilor acriviei prost înțelese și la insuportabilele și nerușinatele presiuni din partea contestatarilor iconomiei Sfinților Părinți și din partea susținătorilor îngrădirii utopice forțate [s.n. OrtodoxINFO], faptul că am ajuns la momentul acestei declarații întreg și cu pace se datorează cu adevărat intervenției lui Dumnezeu. Fiindcă m-am cercetat pe mine însumi și am observat elemente ale Ηarului care m-au umbrit toate acele zile pline de frământare, în care am luat hotărârea îngrădirii, dar și în zilele următoare, în care am făcut experiența unei stări paradisiace. Nu am venit aici pentru a tăinui mila lui Hristos în spatele unei false cucernicii și a unei false smerenii, ci pentru a mărturisi binecuvântarea deosebită, după cuvintele: „Mărturisim harul Tău, vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine” (Slujba Aghiasmei Mari).
Am avut în gând starea în Duhul Sfânt, pe care o descrie Sfântul Iosif Isihastul, despre trăsăturile caracteristice ale harului, atunci când mă aflam sub ocrotirea părintelui meu duhovnicesc Agathon, care s-a îngrijit de mine și m-a apărat… „Dumnezeiescul Har”, scrie Sfântul Iosif, „este dulce, plin de pace, smerit, liniștit, curățitor, luminător, dătător de bucurie și nu încape nicio îndoială că este Harul Dumnezeiesc”. Acest Har m-a însoțit, acesta m-a întărit, acesta m-a îndrumat. Aceasta am trăit, aceasta descriu, despre aceasta vorbesc! Dumnezeu îmi este martor, am trecut prin nenumărate încercări, am ajuns în Iad, am fost lovit de gânduri și de vrăjmași și acolo, față către față, am cunoscut Harul îngrădirii! Și acesta a fost atât de diferit față de cum mi-l imaginam, temându-mă, și cum mi-l prezentau figuri dure și necruțătoare, posace și nemiloase… Cel Blând și Smerit a mers alături de mine și m-a îndrumat spre loc de odihnă!
Nu sunt nedrept, fraților, nici nu spun acestea pentru a primi premii! Grija mea cea mai mare a fost turma a cărei răspundere o simțeam ca pe o greutate atârnată de epitrahil. „Cum să o părăsesc?”, îmi spuneam! “O s-o las pradă poftelor ereticilor, ca să mă salvez pe mine însumi? Îl voi lăsa pe cel ce se închină papei să boteze, să cunune, să spovedească și să împărtășească turma?” Durere, săgetături în coaste mă străpungeau de fiecare dată când gândul acesta îmi săgeta mintea. Această stare este insuportabilă, frații mei, doare și face ca sufletul duhovnicului să se sufoce. Doar Harul te izbăvește de durere și te încredințează că turmei îi este de folos să fii prigonit pentru întreruperea pomenirii.
Această deosebită trăire duhovnicească am constatat-o la toți părinții. Din clipa în care am cunoscut care va fi consecința mărturisirii, harul a strigat și a răsunat înăuntrul nostru, că mântuirea turmei noastre depinde de asumarea acestei căi mucenicești. Este o minune că la câteva zile după îngrădire am văzut cum sămânța luptei noastre de ani de zile a început să încolțească, să crească, iar planta credinței să stăpânească în fiii noștri duhovnicești; cu binecuvântare cerească primeau vestea despre sfințenia deciziei noastre. Până în ziua de azi alegerea pe care am făcut-o dă naștere la minuni, cu toți trăiesc înaintarea pe calea spre cele nematerialnice, poporul așteaptă într-un cuget revărsarea acestui har de la preot, de la fiecare preot care nu renunță, care nu cedează.
3. Episcopocentrismul și minunea Prorocului Iile
După ce a cucerit inimile episcopilor ecumeniști de toate tipurile, învățătura eretică a episcopocentrismului, care este plasată cu îndemânare de către cunoscuți ierarhi ecumeniști ai Patriarhiei Ecumenice și din întreaga Grecie, a cucerit și inimile arhimandriților „plini de dorințe”. Nutrind speranța că vor primi un scaun episcopal și dorind să fie acoperiți, aceștia pregătesc terenul, ca să nu aibă situații neplăcute, generate de cazuri de întrerupere a pomenirii etc.
Astfel, inspirați fiind de mentalitatea despotică a superiorilor lor, declară cu fiecare ocazie că Sfânta Liturghie este imperfectă, dacă nu este pomenit un anumit episcop în timpul săvârșirii ei. Adică taina reprezintă pentru aceștia posibilitatea de „spălare” a acțiunilor eretice. Cer să se facă pomenirea chiar și a episcopilor cu cuget eretic! Iar atunci când le vorbești despre atitudinea tradițională a Bisericii în perioade în care dominau ereziile și anume întreruperea pomenirii episcopului locului la sfintele slujbe, nu vor să audă niciun cuvânt despre aceasta. „Fără pomenirea episcopului nu există Sfântă Liturghie”, zic, „fiindcă Taina se săvârșește în numele acestuia!”.
Cu adevărat o taină este faptul că cei care vor sluji credinței noastre, preluând poziții înalte în conducere, aleg ignoranța. Νici nu vor măcar să audă că Sfintele Taine sunt săvârșite în numele marelui Arhiereu, Hristos, și persistă în opinia lor ticăloasă. Pe aceasta se bazează și resping nepomenirea episcopului. Iar practica tradițională, potrivit căreia în cazurile de îngrădire, în locul numelui episcopului eretic sunt pomeniți „toţi episcopii ortodocşi” [s.n. OrtodoxINFO], o consideră eronată. Insistă asupra faptului că doar prin pomenirea numelui episcopului, fie acesta și eretic ecumenist, avem Taină canonică.
Dumnezeu însă altfel rânduiește, îi rușinează prin sfintele Sale apariții și întărește trăirile sfinților care au slujit cuvântului Său în persoanele părinților mărturisitori de astăzi. Un frate duhovnicesc, preot, care a întrerupt de curând pomenirea episcopului său, mi-a descris o mărturie cutremurătoare. Era chinuit de presiunile altor preoți, care îl bombardau cu informații potrivit cărora Sfânta Liturghie pe care o săvârșește este lipsită de har, atâta vreme cât nu îl pomenește pe episcopul local și toate cele pe care le-am amintit anterior. Frământat fiind, pe de o parte, de aceste îndoieli și simțind prezența sensibilă a Harului pe de altă parte, în timpul săvârșirii sfintelor slujbe, slujea la privegherea făcută de praznicul Sfântului Proroc Ilie. Terminând citirea Sfintei Evanghelii la Sfânta Liturghie, s-a îndreptat spre altar pentru a rosti ectenia mare și ectenia catehumenilor, înainte de cântarea heruvimică, fără să fie însă concentrat asupra celor săvârșite – în acel moment în mintea sa domina neatenția. Nefiind deci atent, zicând „Să zicem toţi, …”, a ajuns la momentul în care trebuia să spună „pentru toţi episcopii ortodocşi …”. În loc de aceasta însă era gata să îl pomenească pe episcopul său, așa cum obișnuise în toți anii anteriori. În clipa în care a vrut să spună „pentru arhiepiscopul …” a primit o îmbrâncitură de la Prorocul Ilie, pe care l-a auzit spunându-i cu voce serioasă: „Bine, pe acesta o să pomenești acum, la sărbătoarea mea?” Nu pot să-ți descriu, mi-a spus, ce Sfântă Liturghie a urmat! Atâta Har nu am mai simțit niciodată.
4. Minunea iubirii celei dintre noi
„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. (Ioan 13, 35).
Părinte Teodor, Părinte Fotie, Părinte Maxim și ceilalți părinți, țineți seama de faptul că suntem urmăriți prin telescoape în interiorul și în afara Greciei, așteptându-se distrugerea relației noastre, alienarea iubirii noastre. „Iată, dintr-o clipă în alta”, își spun, „se vor despărți și acesta va fi semnul că se află în înșelare”. Și vor avea dreptate, fiindcă semnul lipsei Harului dumnezeiesc va fi dacă vom lăsa să se infiltreze între noi demonii încrederii de sine iubitoare de conducere, ai complexelor de inferioritate și ai tuturor mișcărilor egoiste care și-au făcut apariția în oameni cu care ne-am aflat în legătură, care s-au luptat mai înainte pentru credință și care au avut tendințe schismatice [s.n. OrtodoxINFO]. Însă există un adevăr, părinților, pe care vrăjmașii noștri nu-l cunosc, fiindcă le este necunoscut, Adevărul…
Cu adevărat în mod minunat suntem până astăzi un trup. Mulți a încercat să ne despartă, loviturile din partea prietenilor au durat mai mult și au provocat lacrimi în sufletele noastre. Mitropoliți plini de invidie, s-au silit precum niște demoni și au pariat pe zdruncinarea statorniciei noastre prin propuneri de a ne cumpăra, unii dintre aceștia – tirani barbari, cu intenții mizerabile – ne-au amenințat cu lucruri care provoacă groază de moarte oricui. Alții, precum niște hiene (și nedreptățesc animalele spunând aceasta), au plănuit riguros acțiuni ce aveau ca scop împrăștierea poporului care ne urmează. Iadul însuși a complotat împotriva noastră. Nu este o minune faptul că până în momentul de față am rămas uniți, untrup, un suflet, având dragostea lui Hristos întreolaltă? Fiindcă aceasta este taina, acesta este adevărul! Chiar dacă fiecare avem propria cale de propășire duhovnicească, suntem cu toții ai lui Hristos și avându-L pe El drept model, înaintăm pe calea perihorezei întreolaltă, a respectului și a iubirii jertfelnice.
Nu suntem singuri, iubiții mei frați. Părinții care ne susțin sunt puterea noastră. Comunitatea acoperită de Har a părinților îngrădiți sau nu, tradiționaliști și mărturisitori, care au cuget comun și același țel, sunt o rană în trupul ereziei. Iar poporul credincios, poporul curat al Bisericii, care este astăzi aici, la binecuvântata noastră manifestare și poporul care, din întreaga lume, urmărește cu neliniște pe internet, conștientizează însemnătatea critică a acestor clipe, arată dispoziție mucenicească, credință nezdruncinată, forță sufletească ce ne inspiră pe toți, ne susține, ne dă putere. Fără acest popor jertfa și lupta noastre ar fi zadarnice. Acest popor se roagă ca noi să fim statornici și viteji în linia întâi a luptei. Dă lupte pentru a ne sprijini, plătind de multe ori la nivel personal și familial. Cu toții constituim Biserica cu sfintele trăiri dumnezeiești, cu darurile pline de har de care ne bucurăm cu toții. Fiindă suntem ai lui Hristos și pentru Hristos suntem gata să ne vărsăm și sângele. Avându-L pe El ca pildă, părinți și frați, nu avem de ce să ne temem. „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră.”
Epilog
În încheiere aș vrea să salut efortul celor patru asociații ale noastre. Am fost întemeiate pentru a transmite credința ortodoxă în lume și pentru a se opune până la sfârșit ereziilor și voracei și Noi Ere. Le urez comitetelor de conducere și membrilor asociațiilor să se afle în harul lui Iisus și în binecuvântările Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Unica lor preocupare să fie slăvirea lui Dumnezeu și slujirea credinței ortodoxe. Nu așteptați, frații mei, cinstiri lumești, lumea vă urăște, aceasta este soarta creștinilor în această lume. Însă voi, precum aurul în încercări, prigoniri și calomnii, să străluciți și mai mult. Astfel, în împreună-lucrare, zidiți biserica lui Hristos și vestiți slujirea voastră.
Mulțumesc și sponsorilor media ai prezentei manifestări, celor trei site-uri web, care depun emoționante eforturi, de a transmite ortodoxia „pe aripile vântului”, până la marginea pământului. Deosebite mulțumiri adresez site-ul luptător Katánixi, care, dincolo de neîntrerupta sârguință și contribuția la răspândirea cuvântului ortodox, prin luarea de atitudine în mod esențial în problemele de actualitate, trasând linia ortodoxă, plătește și un mare preț, devenind receptorul mâniei mitropolitane și patriarhale și a susținătorilor Noii Ere. Cine luptă astăzi împotriva ecumenismului și a masoneriei, a paradelor Gay Pride și a ateismului, va plăti. Site-ul „Katánixi” cunoaște foarte bine acest lucru și îi mulțumim. Tuturor vă dedic aceste cuvinte pline de înțelepciune ale sfântului Iosif Isihastul, spre întărire în viitoarele dumneavoastră lupte:
„Trebuie ca omul să treacă prin foc și prin apă și astfel să se arate valoarea sa. Însemnătate are câtă cinste vei primi de la Domnul, nu de la oameni. Oamenii nu știu să prețuiască. Trebuie să ne cinstească El, cel care dă răsplata luptelor, care rânduiește luptele, stabilește regulile după care se desfășoară lupta, dăruiește puterea, îi supune pe vrăjmași, îi încununează pe câștigători și răsplătește slava” (Epistola 42, pag. 259).
În final le adresez calde mulțumiri tuturor celor care urmăresc manifestarea noastră. Transmit tuturor binecuvântările părintelui meu duhovnic, preacuviosul părinte arhimandrit, egumen al Sfintei Mănăstiri Konstamonitou, gheronda Agathon.
Fie, frații mei, ca această manifestare teologică să constituie o mică pietricică pe calea reușitei întrunirii la un moment dat a unui cu adevărat mare și Sfânt Sinodul al Bisericii noastre, care să condamne panerezia ecumenismului, să anuleze pseudosinodul din Creta și să îi condamne pe toți ecumeniștii.
Vă salut cu dragostea lui Hristos, urându-vă ca toți, împreună, așa cum ne aflăm acum aici, să ne regăsim și în Rai! Vă mulțumesc!
Nota teologului Mihai-Silviu Chirilă
Atrag atenția în acest discurs extraordinar câteva aspecte foarte concrete:
- Dacă întreruperea pomenirii nu este o lucrare a Harului Duhului Sfânt, ea este o lucrare omenească, ce nu trebuie urmată. De unde se vede dacă este sau nu o lucrare a Harului Duhului? Din roadele Duhului (Gal. 5,22-23). Nu poate să fie o lucrare a Duhului Sfânt, atunci când ea produce o lucrare schismatică de genul celei cunoscute în România sub denumirea grupului Sava-Staicu-Rădeni (și aproape toți ceilalți preoți și ieromonahi și protosingheli din Moldova care achiesează discret la schisma de la Roman-Satu Mare), lucru despre care ne vorbește și părintele N. Manolis în referirea la atacurile primite din partea minciunoacriviștilor (probabil referirea este la grupul schismatic al monahului Sava Lavriotul, căruia părintele Nicolaos Manolis i-a dat o lecție de teologie pe siteul ortodox antiecumenist Katanixis). Nu poate fi ortodoxă și lucrarea Duhului Sfânt, când în urma sa lasă un val de ură demonică, de delațiuni, de minciuni desăvârșite, de dezbinare și de căderi cumplite (există un preot român care a întrerupt pomenirea și care a ajuns să își nege… propria preoție, după ce a parcurs toți pașii către schisma stilistă. Toți care au adoptat calea radicalismului extrem vor ajunge la astfel de “raționamente”. Atunci când ai postulat că toți ierarhii români sunt eretici din 1961, când au acceptat intrarea în CMB a BOR, atunci negarea propriei preoții vine ca o concluzie “logică”).
- Lucrarea ecumenistă este una care se bazează pe minciună și disimulare. Despre ierarhii care disimulează cucernicia și duhul ortodox, vezi articolul recent publicat „Mitropolitul Teofan, patriarhul Daniel, sau jocul de-a polițistul bun și polițistul rău”.
- Părintele Nicolaos Manolis și toți cei prezenți la Conferința de la Salonic au ales calea unei atitudini patristice corecte, fără exagerări și radicalisme, în care principiul mărturisirii dreptei credințe împotriva ecumenismului este criteriul luptei contra acestei cumplitei erezii. Acești părinți nu s-au grăbit să îi judece ca eretici pe toți cei care nu au ascultat apelul de întreruperea pomenirii, așa cum au făcut minciunoacriviștii români, care la Roman și Satu Mare i-au condamnat ca eretici pe toți cei care au“îndrăznit” să nu le urmeze îndemnul de a întrerupe pomenirea, fără să țină seama de dificultatea momentului, de greutatea pe care o întâmpină o generație slabă duhovnicește, fără exercițiul întreruperii pomenirii, de a se despărți de episcopi, biserici, preoți și confrați creștini.
- Episcopocentrismul propovăduit în Biserică de către episcopii ecumeniști este necanonic și nepatristic. Dacă ar fi adevărat că fără pomenirea episcopului Sfânta Liturghie nu este ortodoxă și nu există, atunci canoanele 31 apostolice și 15 I-II ar fi… “schismatice”. Ceea ce, slavă Domnului, nu este adevărat.
Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/05/minunea-intreruperii-pomenirii/
