Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

În închisoare Anghel Papacioc era monah în haina laică

Aghel PapaciocPână la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Ieromonahul Arsenie – Micul cel Mare

Părintele Arsenie Papacioc

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară. A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: Noi înfruntăm pe atei la ei acasă. Este un far al lui Hristos.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 328)

Între viața de temniță și viața de pusti

Părintele Arsenie PapaciocStelian Gomboş: – Preacuvioase Părinte Arsenie, în primul rând îngăduiţi-mi să vă adresez un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!” cu prilejul zilei dumneavoastră de naştere, totodată să vă mulţumesc mult pentru dragostea de a-mi acorda acest interviu, şi apoi să vă întreb: ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.

S.G. – Aţi cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenţă continuă?

P.A.P. – Asta este o întrebare la care nu se poate răspunde întru totul. Oamenii îşi păstrează ascunsă viaţa lor. Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloşi. Eram într-o anumită relaţie şi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins – am fost amândoi în acelaşi lot – el s-a purtat cam şovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost – puţini erau care nu ştiau toate scrierile sfântului Ioan Evanghelistul – părintele Stăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m-au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.

S.G. – Preacuvioase Părinte Duhovnic, de ce Sfânta Liturghie este considerată cerul coborât pe pământ?

P.A.P. – Sfânta Liturghie face abstracţie de la orice fel de comparaţie. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînţeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Şi de multe ori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsă care L-a născut pe Dumnezeu şi a creat preoţia care-L coboară de sus şi îl naşte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceţi de lucrul acesta? Nu e o coajă de pâine acolo, este un Dumnezeu, este o creaţie întreagă! Cum aş îndrăzni să o compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinţenie? Este chiar Dumnezeu, întrutotul pe Sfânta Masă. Şi lucrarea aceasta o săvârşeşte omul.Pentru că fiinţa umană – aşa cum zice şi Sfântul Grigorie de Nyssa – este copleşitoare, de neînţeles. Dumnezeu are încă taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici îngerii. Omul este cu totul superior în creaţie. Lupta Satanei, asiduă şi chiar finală, este să nu recunoaştem că putem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaţi aşa. Recunoaştem, nu recunoaştem, aşa suntem creaţi. Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci când mergi pe calea pierzării. Aşa că Liturghia, în sfârşit, nu-i o lucrare omenească, ea este peste îngeri şi peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici şi acum! Învierea lui Iisus Hristos s-a făcut… Nu numai El a înviat. Toată creaţia a avut un moment de recucerire şi de reînviere. Dar toată gloria acestei nemaipomenite întâmplări, de care ne e şi frică să amintim, n-ar fi fost aşa de valoroasă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Deci poziţia aceasta este: întâi suferinţa şi pe urmă plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât un pic de trezvie. Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult pentru anumite greşeli, pe cât este de supărat că suntem nepăsători. Să nu amânăm trezirea duhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, aceia este mai mare în Biserică, în Împărăţia cerurilor. Să ştiţi că smerenia este singura cale de salvare.

S.G. – Vă rugăm să ne explicaţi mai mult citatul din Sfântul Teodor Studitul.

P.A.P. – Eu am vreo 44 de arestări, Iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu şi toţi ceilalţi au primit câte 15 ani. Mie mi-au dat 40 de ani. Sigur că m-am distrat când m-au condamnat, dar m-a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m-a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce-ai făcut, mă?” „N-am făcut nimica, mă!”, i-am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10-15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10-15 ani. S-a dat de gol, ştiţi. Iacă cu cine-aveam de-a face. Iacă cine te dezbrăca, iacă cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit în cinci zile. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent. Şi, fie ce-o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, părinţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştim c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului pe viaţă şi pe moarte. Asta-i deviza fiecărui creştin. Dacă nu-i aşa, atunci „mortua est”! În tinereţe eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moş, nu nimica, eram eu singur. Şi a zis preotul: „am şi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârşit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ştiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s-a terminat totul. Nu ştiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n-am mai ieşit din biserică până nu ieşea şi preotul, să fiu sigur că s-a terminat. Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne-a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Să mergem pe ţărmul celălalt”. S-a culcat în corabie.- în timpul ăsta valurile creşteau. „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă şi vedeaţi în fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N-am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? Voiaţi fără valuri? Voiaţi fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îţi topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.

S.G. – Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!

P.A.P – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere. În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.

S.G. – Preacuvioase Părinte Arsenie, despre anii pe care i-aţi petrecut în viaţa de pustie, ce ne puteţi spune?

P.A.P. – Viaţa de pustie e atât de suspendată încât n-ai putinţa să vezi ceva cu picioarele pe pământ, aşa că nu poată să înţeleagă cineva din afară ce se petrece la pustie. E o prezenţă şi o creaţie întreagă în inima şi în mişcarea pustnicului. Am avut în acei ani şi spaimă, dar m-a ajutat Dumnezeu să îmi ţin prezenţa. Lupii erau foarte îndrăzneţi. Nu mă temeam de urşi ca de lupi. Pentru că lupii sunt flămânzi şi atacă în ceată. în pădure e mai uşor pentru tine că lupul nu are gâtul flexibil ca să se uite aşa, stânga-dreapta. Are privirea directă. în pădure copacii îl păcălesc, el crede c-ar fi oameni. Şi are o teamă. Am văzut la toate animalele că au o teamă de om. Au o teamă de moarte. Fie că făceam o mişcare să gonesc urşii, fie că făceam o mişcare să gonesc lupii, dar toţi se temeau. Chiar lupii ăştia obraznici. Da, nu a fost o problemă grea, asta. Dar te ţinea prezent. Te uitai în toate părţile, Însă, fără discuţie, trebuie să recunosc – nu ştiu în ce măsură puteţi să mă-nţelegeţi -că ne ţinea puterea lui Dumnezeu. Era o viaţă suspendată, desprinsă şi de cuvinte şi de înţelegerea oamenilor care n-au trăit cât de cât, cu mare dăruire mântuirea vieţii lor. Este greu să vorbeşti despre nişte lucruri de înălţime… Nu mai erai viu. Şi totuşi erai viu. Îmi amintesc multe: zăpadă, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi şi noapte. S-a acoperit orice cărare, orice drum. Aveam un izvor la o distanţă cam de două sute de metri de coliba unde stăteam. Până la izvor erau şi lupi care pândeau căprioarele ce veneau să se adape. Dar eram şi eu tot o capră, ştiţi… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problemă, că era zăpadă şi topeai zăpadă. Câteodată când o topeai, ţi se înfigeau acele de brad în gât. Şi era atât de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum să exemplific, cum să le materializez? M-am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Dacă nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi în viaţă, dar mai ales în puşcărie şi în pustie, n-o duci.

S.G. – Unde credeţi sfinţia voastră că a fost mai greu: la pustie sau în închisoare?

P.A.P. – Acum, vă daţi seama, în închisoare nu credeau în Dumnezeu, nenorociţii paznici. Şi erau foarte sălbăticiţi, îndârjiţi. La Aiud am avut un şef de gardieni acolo, la zarcă, se numea biro. Pe ungureşte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puşcărie nu credeau în Dumnezeu. Şi erau primejdioşi. În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El. Puteai să-l ţi pe diavol la distanţă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea. Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuşi liber. Şi oamenii nu preţuiesc viaţa de libertate. Mai mult, nu preţuiesc suflarea şi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa. Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morţi. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaţă pe acest pământ. Am avut o viaţă trăită cu adevărat: puşcării, viaţă intensă, viaţă care măsura suflarea şi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinţă sau de necredinţă. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit aşa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morţilor. Ţipete… sentimente omeneşti… muribunzii vedeau draci, aşa cum ştim că vin. Vedeau păcatele aşa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă. […]

(Interviu luat de Stelian Gomboş. Dialogul se poate citi integral în revista Lumea Credinței)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

 

Părintele CLADIU BUZĂ, alături de credincioşi la judecata recursului la Consistoriul Mitropolitan (Mânăstirea Antim)

Părintele CLADIU BUZĂ, alături de credincioşi la judecata recursului la Consistoriul Mitropolitan (Mânăstirea Antim)

Preiau articolul de pe Ortodoxia mărturisitoare :

Ziua de 13 iulie, a fost pentru credincioșii Bisericii lui Hristos din sudul țării care s-au îngrădit de panerezia ecumenismului prin nepomenirea ierarhilor apostați, nu doar o zi foarte fierbinte de vară, ci mai ales o zi a bucuriei și a comuniunii. Nu a contat distanța de unde aceștia au venit sau faptul că întâlnirea s-a petrecut în cursul săptămânii, în zi lucrătoare, și nu au avut însemnătate vârsta sau neputințele participanților. S-a prețuit comuniunea în Adevăr pentru mărturisirea credinței ortodoxe! Acest lucru le-a dat aripi iubitorilor de Adevăr spre Mănăstirea Antim unde a avut loc procesul recursului preotului Claudiu Buză, în cadrul Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Fiind invitați în sala de judecată subsemnatul și cei cinci martori ai apărării, în urma îndemnului de a rosti rugăciunea „Împărate ceresc”, trei dintre martori au părăsit locul de judecată, refuzând rugăciunea în comun cu „ecumeniștii” și „ereticii”. A fost un „șoc” pentru membrii Consistoriului atitudinea celor trei martori, Președintele cerându-le acestora pe un ton imperativ să rămână la rugăciune. Ei nu au fost convinși de rugămințile stăruitoare ale Președintelui, care a hotărât, conform Regulamentului, să fie respinși ca martori ai apărării.

Acuzarea a respins toate motivele de forma și de fond invocate în recurs și mi-a cerut să numesc trei puncte prin care „Sinodul” din Creta este considerat eretic. Le-am prezentat trei dintre cele mai serioase probleme, care definesc „Sinodul” din Creta ca fiind eretic.

  1. Anularea Sinodalității și înlocuirea ei cu o structură papistă;
  2. Recunoașterea ereziilor ca fiind „biserici” prin ratificarea premiselor eclesiologice eretice ale Declarației de la Toronto (1950);
  3. Acceptarea căsătoriilor mixte;

Bineînțeles că nu au fost de acord cu motivele prezentate și am cerut cu această ocazie o expertiză teologică imparțială, a unei terțe persoane sau comisii teologice abilitate și obiective la nivel panortodox, neimplicate în proces, care să demonstreze că „Sinodul” din Creta este ortodox. Am cerut să se consemneze acest lucru pentru că este vital pentru înțelegerea necesității întreruperii pomenirii, conform Canonului I-II Constantinopol.

Primul martor, doamna dr. Gabriela Naghi  ( pe care l-am numit martor principal datorită memoriului adresat Patriarhului Daniel – rămas fără răspuns:

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/28/memoriu-adresat-patriarhului-daniel-la-savarsirea-unui-an-de-la-gravul-atentat-asupra-ortodoxiei-de-la-kolymbari-creta/)

a copleșit la propriu întregul auditoriu prin mărturisirea pe care a dat-o, Președintele Consistoriului, ridicându-se la finalul discursului pentru a-i săruta mâna. Al doilea martor, doamna Gherghița, emoționată, dar hotărâtă, a răspuns întrebărilor puse, lămurind problematica comuniunii cu cei care au întrerupt pomenirea. Cei doi martori ai apărării, au negat faptul că suntem schismatici sau că ne situăm în afara Bisericii, întărind cele spuse de către mine membrilor Consistoriului, anume că ceea ce împlinim noi acum este efectul adevăraților schismatici care au trădat Ortodoxia, prin acceptarea unor hotărâri eretice la nivelul întregii Patriarhii.

La finalul întâlnirii, membrii Consistoriului au primit lămuriri și despre Sinaxa națională de la Botoșani, a preoților, monahilor și mirenilor care au întrerupt pomenirea. Le-am cerut, cu duh de pace și dragoste pentru Biserica lui Hristos, să ia în serios această problemă a întreruperii pomenirii, fiindcă nu s-a găsit doar un „nebun” din Urziceni să întrerupă pomenirea, ci este o problemă la nivel național, cu zeci de preoți și monahi și zeci de mii de credincioși care s-au îngrădit de erezie.

Preot Claudiu Buză

Urziceni, 13 iulie 2017

Răspunsurile părintelui CLAUDIU BUZĂ la criticile care i se aduc

Pentru că i s-au adus unele acuze în spațiul public (blogosfera ortodoxă) părintelui Claudiu Buză (unul dintre preoții mărturisitori, care au întrerupt pomenirea ierarhilor apostați), riscând să discrediteze activitatea pastorală a sfinției sale, acum când este nevoie de unitate între anti-ecumeniști, părintele oferă câteva răspunsuri clare.

Iată acuzele: 

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/07/11/pr-claudiu-buza-indeamna-la-carduri-cu-cip-si-cartele-666-2/

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/07/10/vrem-un-raspuns/

Iată și răspunsurile: 

„1. NU sunt de acord cu acceptarea actelor biometrice.

2. NU recunosc „tainele” ereticilor.

3. NU accept comuniune cu stiliștii.

Problema actelor biometrice e foarte clară! Nu trebuie luate!

Însă din motive pastorale, sunt unele persoane care pot accepta (unele documente biometrice – n. adm.) până într-un punct: buletinul unic. Acolo nu mai exista iconomie! – (Adică atunci când se va ajunge la buletinul unic – cel care va avea rolul de act de identiate, card de sănătate, card bancar etc – nu se va mai merge pe principiul iconomiei pentru cei neputincioși, slabi sau cu situații speciale – n. adm.)

E o luptă de lungă durată și trebuie dusă bine, după nevoile și puterile fiecăruia!

Dacă lucrarea mea pastorală, verificată prin părintele Sava și părinții Aghioriți e bună, iar ei (contestatarii – n. adm.) mă discreditează smintind pe cei slabi, își asumă consecințele în plan duhovnicesc?!

Își asumă (aceștia – n. adm.) mântuirea tuturor credincioșilor prin asumarea acriviei(?)!!!

Ce responsabilități au acești (critici – n. adm.) care urlă în virtual și pe la uși si cum cred ei că pot zidi Biserica lui Hristos cu un așa duh?

În ce privește acuzele privind eventuala primire a stiliștilor la taina Spovedaniei… (preiau comentariul meu de pe blogul mai sus amintit):

Parintele Claudiu va transmite ca s-a referit la faptul ca Spovedania are doua dimensiuni: una sacramentala, (ca taina a Bisericii) si una duhovniceaca (ca si metoda de indrumare duhovniceasca).
Latura sacramentala a spovedaniei nu poate fi adminstrata ereticilor sau schismaticilor. Cealalta da! Va roaga sa nu faceti confuzia intre cele doua.
Parintele va indeamna la dragoste si respect pentru semeni, inclusiv pentru stilisti.
Nu poti taia totdeauna in carne vie, fara discernamant. (asta e de la mine)

Răspunsuri primite prin sms.

Pomenirea muceniței NICOLETA NICOLESCU – 10 iulie

Reiau articolul din 2013

nicoleta.nicolescu-212x300

Nicoleta Nicolescu a fost o membră importantă a Mișcării Legionare, având gradul de comandant legionar și ocupând funcția de șefă a Cetățuilor de fete(organizațiile legionare de femei, echivalentul cuiburilor ai căror membri erau doar bărbați) din 1933, de la înființarea lor, și până în 1936 când a fost avansată în funcția de consilier al lui Corneliu Zelea Codreanu. A făcut parte din Statul Major Legionar.

Și-a început studiile universitare la Facultatea de Filozofie a Universității din București în 1930, aderând în același an la Mișcarea Legionară. În 1933 a fost numită de către Codreanu la direcția Cetățuilor, secțiunea feminină a Mișcării Legionare, secțiune minoritară ca efectiv în cadrul Legiunii (în 1937, dintre cei 487.000 membrii, doar 8% erau femei).

„Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938 (la sfârșitul anului), fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.

Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhanghelii.

Și, într-una din zilele lunii iunie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii n-a putut fi păstrat. Până și brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei.

Intr-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreste ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, asa cum sperau ei. Încă respira și cutitele negre, banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpătânat să rămână pe viata asta, încăpătânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viată. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroși s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeți și târnăcoape îngropătoare de alte vieți tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare, mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, mașina se opri. Undeva mai pe dreapta, o ușă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…
– Care acte? îi tăie repezit întrebarea unul din agenți. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…
– Da, dar știți, corpul trebuie înregistrat…
– S-a făcut de delegații Prefecturii: Siguranța Statului. Știm noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fata autorităților “statului”, mecanicul deschise larg ușa și se dă într-o parte, lăsându-i să intre, vrând-nevrând, pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti și agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roșit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colțuri, să nu se murdărească, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

– Stai așa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare și, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă afară, la viată parcă. Horcăia în sânge încercând să respire și ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viață… Era aproape de ora 23…

Puțin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală si apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimșite o lacrimă și încercă iute să și-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ți-am spus eu…

Din coșul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândește ca o perdea subțire deasupra orașului cufundat în noapte, vestind mișelia cea mare… O viață de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă și trăznetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul miselesc, uneltit si hotărât de putere împotriva tineretului creștin legionar, osândea hoțeste la moarte. Rodul de aur al Țării pășea pe drumul spinos al calvarului și mântuirii Neamului…”

Fragment din cartea “Martirii ne vegheată din ceruri” de Nicolae Niță

Răspunsul părinților aghioriți mărturisitori la comunicatul trădător al Chinotitei

Image result for maica domnului icoane muntele athos

Pe 30 iunie 2017 apărea comunicatul trădător al somnabulei Chinotite (conducerea oficială a Muntelui Athos) în legătură cu falsul sinod din Creta:

Un monument de ignoranță și trădare: Comunicatul sinaxei conducerii oficiale a Muntelui Athos, din 30 iunie 2017

Iată și răspunsul părinților athoniți mărturisitori:

Răspuns către Sfânta Chinotită și către stareții celor 19 mănăstiri referitor la anunțul vrednic de lepădat despre sinodul tâlhăresc de la Kolimbari (Creta)
Sfântul Munte Athos, 24 iunie-7 iulie 2017

”Vai de monahii din zilele acelea care vor fi înrobiți de proprietăți și de bogăție, care de dragul păcii vor fi gata să se supună ereticilor. Își vor adormi conștiința lor, zicând: «Noi păstrăm și salvăm mănăstirea și Domnul ne va ierta». Acești nefericiți și orbi nu vor lua deloc în calcul faptul că prin erezie demonii vor intra în mănăstire și apoi nu va mai fi deloc o Sfântă Mănăstire, ci numai ziduri, din care s-a îndepărtat harul…” (Starețul Anatolie de la Optina, 1927)

Am epuizat toate posibilitățile omenești, prin scrisori, omilii și intervenții, de a vă arăta calea greșită a ereziei pe care o urmați voi și conducerile mănăstirilor Sfântului Munte, manipulate de patriarhul Bartolomeu. Am demonstrat în mod incontestabil și pe deplin rolul Fanarului și al celor ce locuiesc în el ca protagoniști ai panereziei ecumeniste a antihristului. Am fost amenințați, constrânși și alungați pentru că ne opunem holerei și morții sufletești a panereziei care este răspândită în turma turma ortodoxă, în conlucrare cu tăcerea vinovată (a ascunderii adevărului în fața turmei – n.trad.).

Acum veniți cu un text kakodox (eretic), să liniștiți poporul credincios și conștiințele voastre că – chipurile – sinodul din Creta este întru totul ortodox și că urmând hotărârile acestuia vă aflați în interiorul Bisericii. Din păcate, în felul acesta, săraci și orbi, târâți Ortodoxia în tenebrele adunărilor secrete ale păgânilor care întotdeauna au urât-o.

Voi sfâșiați Biserica, smintindu-i la culme pe ortodocși. Ați transformat Sfântul Munte, prin ascultarea oarbă și forțată pe care o impuneți, într-o cochilie moartă din care a dispărut mărgăritarul (perla). Nu mai reprezentați tradiția ortodoxă vie a Sfântului Munte, așa cum ați fi datori să fiți, pentru că nu reprezentați părerile și învățăturile mărturiei aghioritice care a fost de-a lungul timpului. Ne-am delimitat de voi, nu vă urmăm și ne pare rău de alunecușul în prăpastia ereziei pe care sunteți. Ca cei ce încuviințați de fapt sinodul tâlhăresc din Creta sunteți în mod conștient și activ tovarăși de drum ai apostaților Fanarului și mergeți pe calea eretică pe care aceștia o trasează, spre distrugerea Bisericii.

Din păcate, ați ajuns să fiți luptători împotriva sfinților, căci faceți opusul față de cele poruncite de sfinți, mai ales de cei aghioriți, devreme ce sunteți de acord cu ereziarhul Bartolomeu Arhondonis, urmându-i întru toate pe apostații din vremea patriarhului latinofron Vekkos, care au slujit cu acesta. Deja vă îndreptați spre trădarea credinței, imitându-i nu pe sfinții mărturisitori, ci pe cei care s-au dovedit a fi prieteni foarte buni ai lui Nestorie, ai lui Vekkos și ai lui Kalekas. De altfel, conform sfinților noștri, păstorul care îi amenință cu exiluri și cu prigoane pe ortodocși, ”nici creștin nu este”, ci este ”prieten al diavolului și diavolii sunt prietenii lui.” (EPE – Elines Pateres tis Ekklisias, adică Părinții Greci ai Bisericii, 10, cap. 5).

Preferați roadele Egiptului și vițelul de aur (Psalmul 105, 20) al ecumenismul. Ați apostaziat de la credință, impunând, prin violență, aceste învățături ale demonilor care ”vorbesc în două feluri” (I Timotei 3, 8), prin care conducătorul vostru, ereticul Bartolomeu, le filosofează în mod mincinos și le spune pretutindeni în lume.

Ați devenit ”imitatori ai lui Iuda”, așa cum îi numește Sfântul Nicodim Aghioritul pe cei care ”de teama oamenilor tăgăduiesc dogmele credinței, canoanele apostolice și sinodale și tradițiile Bisericii.” (în lucrarea Interpretare a cântării a noua).

Ați intrat și oficial în adunarea respingătoare a lui Barsum (acesta a fost conducătorul monahilor sirieni la Sinodul tâlhăresc din anul 449) și a lui Timotei Elurul. Ați devenit imitatori ai monahului Moise, care a trăit cu șapte secole în urmă în Marea Lavră a Sfântului Athanasie și care a semnat documentul de unire de la Ferrara-Florența, recunoscând pe gigantul (monstrul) cu două coarne (conf. Sfântului Nicodim Aghioritul, Pidalion, p. 98, nota 1, Atena, 1886) ca episcop al tuturor creștinilor.

”Cu nimic nu folosește o viață dreaptă dacă sunt denaturate dogmele” (Sfântul Ioan Gură de Aur, EPE 29, p.460-464). Credința demonică este respingătoare pentru Dumnezeu și este înșelare pentru credincioșii pentru care veți da seama în ziua aceea a Judecății. Este vorba despre credincioșii care au așteptat cu nerăbdare să asculte poziția oficială a monahilor din Sfântul Munte despre uneltirile săvârșite în Creta, protestează și strigă cu glas mare pe internet despre atitudinea voastră trădătoare. Imitând pe sutașul cu temere de Dumnezeu din Evanghelie, cel puțin pe aceștia ar trebui să îi băgați în seamă și să nu îi smintiți.

Însă voi ați hotărât să îl imitați pe bogatul cel lipsit de minte din Evanghelie, zicând: ”Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te! Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 19-21) În final, ceea ce vă interesează este să fiți în relații bune cu puternicii pământului, cu masonii, cu antihristul Arhondonis și cu cei împreună cu el.

Cu ajutorul lui Dumnezeu pregătim, ca părinți aghioriți, un răspuns amănunțit pentru a demonstra teologic rătăcirile și alăturarea voastră la panerezia ecumenismului, cu toate că s-ar fi cuvenit să nu ne ocupăm deloc cu cele scrise de voi, care sunt insipide, incolore și fără gust sau, mai corect, cu cele pe care Gontikakis (fost stareț al mănăstirii Iviron, care este mare ecumenist, ca și patriarhul ecumenic Bartolomeu – n.trad.) le-a scris pe socoteala voastră.

Gândiți-vă serios la cuvintele Domnului nostru, acest moment critic al istoriei: ”Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apocalipsă 3, 15-18)

Semnatari:

1. Gheron Sava Lavriotul
2. Gheron Hariton Ieromonahul, Sfânta Chilie a Înălțării Domnului (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
3. Gheorghe Monahul, Coliba Cuviosului Varlaam din Vigla
4. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Haralambie (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
5. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
6. Agathon Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
7. Ilarion Monahul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
8. Paisie Monahul, Schitul Sfintei Mănăstiri Cutlumuș
9. Gheron Alipie, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
10. Epifanie Monahul, Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
11. Avacum Monahul, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
12. Damaschin Răuș Ieromonahul, Sfântul Schit Prodromu
13. Gheron Efrem Monahul, Sfântul Schit Prodromu
14. Nicodim Monahul, Sfântul Schit Prodromu

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian Staicu

Sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro

 

Reamintesc programul de rugăciune propus de părintele Claudiu Buză pentru Florin Barbu și copiii lui: PARACLISUL MAICII DOMNULUI și ACATISTUL SF-LUI MARE MUCENIC MINA

Fotografia postată de Florin Barbu.

Pe 27 iunie părintele Claudiu propunea: Să-l ajutăm pe Florin Barbu, aflat în greva foamei, fără putere și deznădăjduit, cu rugăciunea pentru copiii săi Andy și Diana „răpiți legal” de un cuplu de homosexuali!

„…un program de rugăciune care să cuprindă Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sf. M. Mc. Mina. Ne rugăm pentru Florin și copiii săi, Andy și Diana! Dumnezeu să-i miluiască cu Harul Său!”

Să nu uităm fratilor să ne rugăm. Rugăciunea e o armă mult mai puternică decât faptele omenești, pentru că se adresează Dumnezeului Atotputernic și este lucrare împreună cu Dumnezeu!

A 19-a  zi de GREVA FOAMEI: 

Din pacate sistemul de Justitie nu este intotdeauna ceea ce ar trebui sa fie: un instrument in infaptuirea dreptatii.
Exista judecatori corupti, exista judecatori aflati in conflict de interese. Acest lucru se intampla si in Anglia; s-a intamplat si in cazul meu. Din pacate exista si oameni care pun sub semnul intrebarii lupta mea sincera pentru copiii mei, pentru a-i putea vedea, auzi, pentru a-i putea strange la piept.
Oameni care pun la indoiala dragostea mea sincera de tata pentru copiii mei si motivatia demersului meu. Este foarte greu sa intelegi astfel de oameni, cum pot face ei asta ?

Sunt 2 ani si jumatate de cand nu mi-am mai vazut si auzit copiii. Dorul de ei ma sfasie putin cate putin.

Ceea ce scapa din vedere celor mai multi oameni este faptul ca acest caz al copiilor mei este unic din doua puncte de vedere: primul, au fost luati doi copii ortodocsi si dati în grija unui cuplu de homosexuali si al doilea, copiii au fost dati spre adoptie, adica nu plasament. Diferenta e fundamentala. Caci atunci când sunt dati spre adoptie, nu îi mai poti vedea decât dupa ce acestia au implinit 18 ani.Florin Barbu

Au fost și proteste miercuri și joi la Muzeul Antipa: 

 

 

FLORIN BARBU de peste o săptămână în GREVA FOAMEI! ÎL VEDE, ÎL AUDE CINEVA?

FLORIN BARBU de peste o săptămână în GREVA FOAMEI! ÎL VEDE, ÎL AUDE CINEVA?

Florin Barbu în greva foamei, sâmbătă 23 iunie 2017

După cum știm: 

FLORIN BARBU a reintrat în GREVA FOAMEI în fața Ambasadei Marii Britanii din București – SĂ FIM ALĂTURI DE EL!

Toți românii iubitori de neam și de Biserică ar trebui să se roage cu putere pentru el și pentru copilașii lui (Diana și Andy), dar și pentru celelalte familii aflate în situații asemănătoare! Oricâte păcate va fi având omul, pentru care se va fi întâmplat nenorocirea aceasta, trebuie ajutat! Azi – un om aflat în necaz, mâine – poate noi…

Dumnezeul nostru e Atotputernic! Rugați-vă pentru românii aflați la mare strâmtorare!

Ce înseamnă omul care NU își pune sufletul pentru aproapele lui? Un individ egoist, care la rândul lui va rămâne singur la vreme de nevoie…

26 iunie – seara

26 iunie – dimineața

Pe Florin Barbu îl găsiți în capătul străzii Jules Michelet (pe care se află Ambasada Marii Britanii), lângă părculețul de acolo.

Iată și răspunsul pe care l-a primit Florin de  Ministerul Afacerilor Externe în 25 februarie 2017: 

Raspuns MAE – faceți clic pentru mărire