NU ECUMENISMULUI, RUGĂCIUNILOR ÎMPREUNĂ CU ERETICII ȘI FALSULUI SINOD DIN CRETA!!!

Related image

crestin-ortodox.ro

Pentru că, așa cum se știe, între 18-25 ianuarie, în fiecare an are loc săptămâna ecumenistă…

Anul acesta, (18.01.2019) vor spurca, în săptămâna ecumenistă, Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche! PROGRAMUL săptămânii nelegiute în București

Text de răspândit în săptămâna de rugăciune ecumenistă și nu numai.

Se poate printa pe o foaie A4 față/verso direct de aici:  nu ecumenismului 2019

NU ECUMENISMULUI, RUGĂCIUNILOR ÎMPREUNĂ CU ERETICII ȘI FALSULUI SINOD DIN CRETA!!!

Confom Simbolului de Credință (Crezul) Biserica Ortodoxă este singura Biserică! Nu există două sau mai multe Biserici. Așa cum Mântuitorul IISUS HRISTOS este UNUL, ca și cap al Bisericii, la fel și Biserica este UNA, ca și trup al Capului Hristos. Tot ce este în afara Bisericii Ortodoxe sunt erezii, schisme sau religii păgâne. BISERICA ORTODOXĂ este formată din Biserici Ortodoxe Locale.

Așa cum încă de la înființarea ei, acum aproape 2000 de ani, Biserica a fost atacată din afară prin persecuții și din interior prin erezii (credințe greșite), așa și acum este atacată.

Dușmanii din exterior sunt astăzi artizanii Noii Ordini Mondiale – francmasonii, adepții sionismului internațional, alte religii etc. Din interior Biserica este atacată de o nouă cumplită erezie  numită Ecumenism.

O definiție dată de un sfânt:

„Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evaghelic de obşte este acela de „a-tot-erezie (pan-erezie)”. De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anume însuşiri ale Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este „legiune”.”Sf. Iustin Popovici în „Ortodoxia și Ecumenismul

În mod concret ecumenismul mai poate fi definit și ca încercarea de unire ori amestecare dintre diferitele culte așa-zis creștine sau dintre religii.

La această încercare au fost atrași și ortodocșii prin întâlniri, discuții, împreună-rugăciuni, împreună-slujiri sau diferite acțiuni comune și prin crearea Consiliului Mondial al „Bisericilor”. Numai că, Biserica (Ortodoxia) se ghidează după canoalele (legile) date de Sfinții Părinți. Aceste canoane INTERZIC rugăciunile împreună, slujirile împreună și orice comuniune cu ereticii sau cu păgânii!

Ereticii sunt: romano-catolicii și greco-catolicii (papistașii), protestanții (luterani, reformați, evanghelici etc), neo-protestanții (adventiști, baptiști, penticostali, evangheliști atc), copții, armenii, mormonii, martorii lui Iehova și mulți alții. Pentru ei se practica așa-numitul ECUMENISM INTER-CREȘTIN. * Păgânii sunt: budiștii, musulmanii, evreii care practică iudaismul (mozaici), șintoiștii, zoroastrienii, hinduiștii etc. Pentru ei se practică ECUMENISMUL INTER-RELIGIOS.

***În iunie 2016, pentru a legifera ecumenismul inter-creștin ierarhii (episcopii) trădători ai Bisericilor Ortodoxe, la presiunea unor forțe internaționale, au organizat SINODUL TÂLHĂRESC DIN CRETA. Acolo s-au semnat documente eretice, împotriva credinței Ortodoxe. Imediat, în România, câteva zeci de preoți au întrerupt, la slujbe, pomenirea numelor ierarhilor care au semnat în insula Creta (Grecia) sau au fost de acord cu deciziile luate acolo. Câteva mii de ortodocși români îi urmează pe acești preoți. Există preoți care au întrerupt pomenirea și în Grecia, Athos, R. Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia. Majoritatea au fost pedepsiți și alungați din biserici pe nedrept de ierarhii ecumeniști și trădători. Ierarhii ecumeniști acționează necanonic! Există canoane care le dau dreptul preoților sau episcopilor să întrerupă pomenirea pe motiv de erezie (ecumenism). Căutați astfel de preoți! Mare atenție însă, căci unii au căzut în exagerări ajungând să nege harul sau să creadă că toți, în afară de ei, ar fi eretici.

Căutați preoții nepomenitori echilibrați! Reacționați împotriva ecumenismului!!!

Scopul ecumenismului este crearea unei religii unice (o unitate în diversitate a tuturor) și alături de unirea politică și economică, să creeze condițiile potrivite pentru înscăunarea unui conducător unic la nivel mondial – Antihristul!

Iată câteva canoane care interzic comuniunea cu ereticii și păgânii:

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârsească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtașire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII SI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească si să se și afurisească.

CANONUL 6 Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ)

Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.

CANONUL 37 Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI CU ERETICII)

Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbă­tori, nici a serba împreună cu ei.

CANONUL 46 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul (†818) – (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI)

Vă sfătuim ca în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca în­tr-o casă simplă și să se cânte numai din nevoie, asezându-se cruce la mij­loc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvâr­șească rugăciune, nici să nu se aprindă candele și lumânare.


Reclame

SECURITATEA A TRĂDAT. Așa a fost posibilă lovitura de stat din decembrie 1989

Related image

Foto – justitiarul.ro

Securitatea nu l-a trădat doar pe Ceaușescu, ci a trădat țara și poporul român!

Preiau articolul: 

Prof. Corvin Lupu: Cel mai important partener occidental al serviciilor secrete sovietice care a acționat în România în decembrie 1989 a fost Franța. Au fost agenți francezi arestați, purtători de arme, puși apoi în libertate

În deschiderea celei de a doua părți a interviului oferit de dl. prof. univ. dr. Corvin Lupu, privitor la aspecte ale evenimentelor din decembrie 1989, domnia sa dorește să facă unele precizări, pe care le publicăm în forma în care le-am primit.
„Am parcurs reacțiile unora dintre cititorii primei părți a răspunsurilor la întrebările care mi-au fost adresate. Ca urmare, doresc să precizez că întrebările au fost puse de dl. Mihai Șomănescu, un cunoscător al evenimentelor pe care le abordăm. Indiferent cât de elaborate ar fi aceste răspunsuri, ele nu pot explica și clarifica, pe parcursul unui articol/interviu toate numeroasele controverse stârnite în rândul opiniei publice. Pentru asemenea clarificări, cei interesați, trebuie să citească lucrările menționate de dl. Șomănescu. Acolo vor găsi explicații pentru majoritatea aspectelor care au părut neclare unor cititori.
Trădarea Securității în decembrie 1989 a fost una dintre cele mai mari operațiuni diversioniste din istoria României. Ea fost și este ascunsă și prezentată în mod fals de securiști și de unii urmași ai lor din timpurile următoare evenimentelor, de grupul de conspiratori Iliescu&Co grupați în FSN (care a fost protejat și adus de Securitate la sediul Televiziunii și la CC al PCR, respectiv sediul puterii, sedii păzite militar de Securitate, pentru a prelua puterea), de serviciile secrete străine care au atacat România în complicitate cu Securitatea. De aici decurge uriașa manipulare care s-a produs în trei decenii și care face ca și astăzi să vedem mulți oameni pe care adevărul îi contrariază, care cred în aparențele proiectate de diversioniști și care nu înțeleg. Majoritatea opiniei publice și-a însușit tezele false pe care le-a oferit mass-media, în care găsești adevărul amestecat cu minciună și care, voit sau din ignoranță a prezentat eronat, sau, cum spuneam, amestecat evenimentele. De trei decenii, dezbaterile despre evenimentele din decembrie 1989 s-au făcut cu oameni care se contraziceau între ei, sau manipulau în direcții diferite. Primii care s-au înghesuit să prezinte în mod fals evenimentele au fost chiar conspiratorii-diversioniști din acele evenimente. Oameni vinovați de trădare, de crime, de jaful țării etc, tocmai aceia au ieșit și ies să ne spună adevărul. Participanții la evenimente care au văzut ce s-a întâmplat în 1-2-3 locuri din țară, au văzut evenimentele doar la suprafața lor și din aceste clișee nu pot reconstitui și înțelege niște evenimente atât de complexe. Doar studiul unei istoriografii de sute de lucrări, pe care le-am menționat în cărțile mele, a documentelor desecretizate, atâtea câte sunt/mai sunt și a sute de investigații jurnalistice și a memorialisticii unora dintre actori, au putut să conducă la cristalizarea scheletului evenimentelor.
Noua putere și-a format un cor numeros și uneori asurzitor menit să acopere adevărul istoric, atunci când el iese la lumină. Multora dintre acești, Securitatea le-a acoperit calitatea de informatori și agenți, nepredând-u-le dosarele la CNSAS. Mă refer la unii revoluționari/„revoluționari”, care au fost transformați în profitori ai evenimentelor. Au primit indemnizații grase pe viață, terenuri intravilane, spații comerciale, scutire totală de impozite, scutire de taxe școlare și universitare pentru copii, locuri de veci gratuite etc. Pe parcursul celor trei decenii, mii de asemenea „revoluționari” au fost deconspirați de autoritățile statului ca fiind falși revoluționari și eliminați de pe liste Secretariatului de stat pentru revoluționari. Dar, dorind să mențină acest corp de propagandiști ai falsurilor despre evenimente, nimeni nu a fost obligat să restituie drepturile mari încasate prin fals. Ce să mai vorbim de Institutul Revoluției Române, creat de conspiratorul Ion Ilici Iliescu, format din cercetători aleși „bob cu bob”, numiți pe viață de către acel Iliescu, plătiți de la buget cu salarii bune, cu scopul de a ascunde adevărurile cele mai dureroase. Director este conspiratorul agent al Securității Gelu Voican Voiculescu (!), cel care în 22 decembrie vorbea oamenilor din stradă de pe capota unei mașini a Securității și pe care generalul Vlad l-a trimis la Târgoviște, împreună cu securistul Virgil Măgureanu, ca garanție că se va aplica voința puciștilor de a-l asasina pe conducătorul țării.
Majoritatea celor care postează comentarii se ascund sub pseudonime. Am identificat însă și un nume real, al unui agent diversionist, activist neobosit, care pe blogul personal susține tezele false ale lui Iliescu, contestă orice implicare străină în evenimente (ceea ce este absolut ridicol și atentează la minima inteligență a celor care-i citesc elucubrațiile, altfel foarte ingenios prezentate) etc. Acest agent diversionist este inginer, dar se bagă „muscă în lapte” în Istorie, la comandă și stabilește care este „pseudo-istoria”, adică ceea ce nu convine corului asurzitor de care vă spuneam anterior. Tot el folosește o postare falsă de acum 10 ani, de pe un site fantomă (fără contact posibil), pentru a pune la îndoială faptul că aș fi profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Vă asigur că lucrez acolo de zeci de ani. Acest agent diversionist este foarte activ în a combate adevărurile deranjante pentru complotiștii din decembrie 1989.
Din această cauză, pentru mine reacțiile de nedumerire, de contestare a adevărurilor, de atacuri la adresa celor care susțin adevăruri supărătoare, sau care zdruncină părerile formate ca urmare a manipulărilor, sunt de înțeles și pot fi explicate, fiecare în parte, sau toate la un loc.
O afirmație a mea nu a fost suficient clarificată și trebuie să revin. Da, gen. Nuță a venit la Timișoara pe 17 decembrie, după ce s-a decretat starea de necesitate, dar l-a expediat la Sălaj pe Tökes doar în 18 decembrie. Cât despre cei care nu au înțeles și nu știu de ce au fost unii securiști închiși/puși la adăpost, nu mai ocup spațiu pentru a le explica, le recomand din nou să citească lucrările menționate în prima parte. Mesajul meu pentru contestatari este sever: înapoi la carte!”
Iată partea a doua a interviului:
Redacția: Ce alte puteri au fost implicate în evenimentele din 1989, în afară de ruși?
CL: În sistemul sferei sovietice de influență din perioada Războiului rece, toate serviciile secrete ale statelor socialiste se subordonau KGB, iar serviciile militare se subordonau GRU. Toate au fost implicate. Cel mai important rol l-au jucat serviciile secrete maghiare, care beneficiau de o rețea foarte mare în România, având peste 1,5 milioane de unguri în țară, dintre care 200 de mii în capitală. În decembrie 1989, organele de miliție din Timișoara, catalizate de gen. Nuță și gen. Mihalea, au arestat peste 1000 de manifestanți, unii violenți, alții mai puțin violenți și i-au închis în Penitenciarul „Popa Șapcă”. Dintre aceștia peste 800 erau unguri din județul Mureș. Se știe că în Ungaria s-au aflat și două lagăre speciale în care au fost pregătiți agenți pentru gherilă urbană, atât etnici unguri, cât și transfugi de etnie română, care au fost apoi retrimiși în România să declanșeze evenimentele. Pe unii dintre ei i-a prins și i-a anchetat Securitatea. S-a aflat totul despre cele două lagăre și despre misiunile lor, dar ordinul a fost să fie lăsați în libertate!
Eu mă îngrozesc, domnule redactor-șef, când văd că mai există cetățeni, inclusiv cu studii, care se îndoiesc că Securitatea a trădat, care chiar contestă faptul că Securitatea a trădat și care pun la îndoială rezultatele unei întregi istoriografii în care sunt prezentate diverse momente de trădare, sau chiar ansamblul acestei trădări, așa cum am făcut noi, respectiv eu și dl. gen. Troncotă.
Cel mai important partener occidental al serviciilor secrete sovietice care a acționat în România a fost Franța. În întâlnirea dintre Mihail Gorbaciov și Francois Mitterand, din ziua de 6 decembrie 1989, care a avut loc la Kiev și a fost stenogramată, iar stenograma a fost desecretizată din ordinul președintelui Vladimir Putin, președintele Franței l-a anunțat pe omologul său sovietic că în cadrul recent încheiatului summit al NATO Franța a fost desemnată să fie principalul partener al URSS în acțiunea împotriva României.
Au fost depistați agenți francezi, unii purtători de arme, alții care duceau ceaiuri la baricada de la Intercontinental pentru a-i încuraja pe cei care acționau acolo etc. Au fost agenți francezi arestați, purtători de arme, puși apoi în libertate. Nu cred că i s-a raportat nimic lui Ceaușescu. N-am găsit nimic în acest sens. Au fost și agenți francezi care au fost asasinați în România cu acel prilej. Unul este foarte cunoscut. Purta numele (probabil profesional) de Jean Louis Calderon. Are și o stradă în București. Asupra lui s-a găsit o legitimație de jurnalist la o unitate mass-media. Când s-a dat telefon acolo și s-a anunțat moartea lui, cei din Franța au spus că nu au angajat și nu au avut niciodată vreun jurnalist angajat cu acest nume.
Au acționat și agenți ai Mossad, ai CIA, ai BND-ului german, ai MI-6, acesta din urmă având și el pierderi de vieți de agenți și agenți răniți. Au acționat și alte servicii. În jurul acaparării României, țară bogată și cu mari piețe economico-financiare în întreaga lume, au fost multe interese. Și mai sunt. Lupta pentru continuarea stăpânirii României continuă.
Redacția:  Domnul Stoenescu scrie în cărțile sale că SRI are imagini cu persoanele care, în 17 decembrie, au avut roluri cheie în timpul evenimentelor de la Timișoara și care ar putea fi străini. Este adevărat și dacă este adevărat, de ce credeți că SRI nu face publice aceste imagini?
CL: Multe dintre probele importante ale evenimentelor din decembrie 1989 s-au distrus, ori au fost predate serviciilor sovietice. Dar unele au mai rămas. Are și armata, are și SRI și cele mai multe probe le are SIE. După 1 ianuarie 1990, noile servicii secrete s-au format pe scheletul și cu oamenii fostei Securități. A fost „aceeași Mărie, cu altă pălărie”. Foștii securiști, deveniți de acuma ofițeri „democrați” ai SRI, SIE, SIPA, STS, SPP, DIPI/DGIPI și alte structuri nu au dorit să scoată adevărul la lumină, ci l-au ascuns, inclusiv după ce, prin lege, fosta Securitate a fost deconspirată ca instituție de poliție politică represivă și dezavuată de noua putere și de opinia publică. Dar serviciile secrete se comportă și astăzi ca fiind stat în stat, nu pot fi controlate, fac ce vor, au imperii economice uriașe și nu le pasă de politicieni, pe care îi penetrează în fel și chip și îi subminează cât pot de mult. Cu cât clasa politică este mai slabă și mai dezbinată, cu atât sunt serviciile secrete sunt mai puternice, mai bogate și mai greu de stăpânit. De fapt, ele nu sunt stăpânite, ele stăpânesc țara împreună cu străinii care ne jefuiesc bogățiile și adună bogății uriașe din munca românilor.
Redacția: Dacă în 1989, instituțiile de forță nu ar fi „cedat mersului Istoriei”, așa cum zice dl. general Rogojan, ar fi urmat o invazie militară convențională împotriva Țării? Domnul Stoenescu, pe care l-am mai invocat, scrie în cărțile sale că dacă Securitatea ar fi controlat căderea lui Ceaușescu, ar fi ales o conducere politică apropiată de nucleul dur al Europei, Franța și Germania. Judecând și privind acum actualii conducători ai României, credeți că s-a pus în practică viziunea Securității?
CL: Instituțiile de forță nu au „cedat mersului Istoriei”, așa cum spune conspiratorul Aurel Rogojan, unul dintre oamenii de încredere ai celui mai important pucist din decembrie 1989, gen. Vlad. Până la asasinarea gen. Vasile Milea, Armata nu a trădat la București. Trădase la Timișoara, unde, în 20 decembrie 1989, când Ceaușescu s-a întors din Iran și a decretat starea de necesitate pe întregul cuprins al județului Timiș, gen. Gușă, în loc să execute ordinele legale, a retras trupele în cazărmi și a baricadat porțile. Trupele de Securitate, comandate de Ion Bunoaică, au procedat la fel. Dar la București, armata a respectat ordinele lui Milea și au restabilit ordinea publică, chiar dacă Securitatea a sabotat din plin și a mobilizat rețelele din întreprinderi și instituții să iasă la manifestații. Apoi, Miliția nu a cedat nici ea „mersului Istoriei”, așa că gen. Vlad și trădătorii din armată i-au arestat și asasinat pe trei cei mai mari șefi ai Miliției (Nuță, Mihalea și Moraru), iar al patrulea șef, generalul de miliție, dar ofițer de securitate și devotat lui Iulian Vlad, pe nume Romeo Câmpeanu, a împins Miliția pe direcția „mersului Istoriei”, ca să-l citez și eu pe Rogojan. Nici USLA nu s-a racordat complotiștilor decât în 23 decembrie, după asasinarea șefului Statului Major, lt. col. Trosca și după ce gen. Vlad s-a dus personal la sediul unității pentru a o așeza pe noua direcție.
Dar, domnule redactor șef, expresia lui Rogojan care nu este un om prost, ascunde o realitate deosebit de importantă. Militarii nu se ocupă cu descifrarea „mersului Istoriei”, nici cu curentele ideologice sau cu filozofia. Militarii nu sunt cei care trebuiau în decembrie 1989 sau trebuie astăzi să ne spună nouă, poporului, ce este bine și ce este rău. Nu ei sunt decidenții politici ai României. Nu ei stabilesc direcțiile în care trebuie să evolueze țara. To ate acestea sunt apanajul exclusiv al decidenților politici, indiferent de regimul politic. Ca urmare, militarii trebuiau doar să respecte legile, regulamentele și ordinele date legal. Cu atât mai mult în timp de stare de necesitate sub fostul indicativ de „Radu cel Frumos”. Încălcând legile, neîndeplinindu-și obligațiile militare elementare, conducerea Securității, ca și trădătorii din armată care au preluat comanda după asasinarea lui Milea, au comis acte evidente de trădare. Acestea nu mai pot fi puse la îndoială, indiferent de corul asurzitor care încearcă să-i acopere pe toți cei care spun adevărul.
Eu doresc să nuanțez părerea formulată de Alex Stoenescu. Nu sunt de acord cu ea. Dl. Stoenescu a fost deconspirat de CNSAS ca fiind informator al Securității și are sentință definitivă și irevocabilă de a fi făcut poliție politică. A fost omul Securității și ajutat să afle multe din cele ce le-a scris în lucrările dumnealui, lucrări pe care eu le apreciez din mai multe puncte de vedere. Dar dl. Stoenescu ocolește și ascunde esențialul: trădarea generalului Vlad și a șefilor Securității. Ideea că Securitatea ar fi optat pentru alinierea la Occident este un neadevăr. Gen. Vlad a fost un produs al începutului anilor 1950, a făcut studii la Moscova, în 1956 și a rămas toată viața cu mentalitatea anilor 1950, doar că era un om foarte inteligent, duplicitar și ascuns. El se mula pe moda timpului. Dar citiți cartea lui Rogojan cuprinzând memoriile lui Vlad. Acolo se referă la luptătorii din rezistența anticomunistă cu termenul de „bandiți”. Aceasta este o viziune occidentală? Tot în acea carte declară deschis că dintre toți miniștrii Securității și de Interne pe care i-a avut în aproape patru decenii, îl apreciază cel mai mult pe Alexandru Drăghici.
Acesta a fost un agent sovietic dovedit (citiți în cartea lui Larry L. Watts și vedeți acolo), apoi a fost unul din marii torționari ai poporului român și un anti-occidental înrăit. De unde să tragă Stoenescu concluzia că Vlad era pro-occidental? Nici vorbă! După părerea mea, a fost cel mai bun produs al KGB-ului în România, pe care KGB-ul l-a scos din mânecă în momentul astral al loviturii de stat din decembrie 1989. Mai sunt multe alte argumente asupra cărora nu mă opresc aici.
Apoi, nu sunt de acord cu Alex Stoenescu privitor la faptul că Securitatea nu a controlat căderea lui Ceaușescu. A controlat-o deplin, spun eu, dar gen. Vlad a vrut mereu să lucreze în ascuns și cu mâna altora. Dacă l-ar fi preluat pe Ceaușescu și l-ar fi dus într-o unitate militară a Securității, lucrurile ar fi evoluat altfel. Dar, după ce lt. col. de securitate Gheorghe Dinu, adjunct al șefului Securității Județului Dâmbovița, la ordinul lui Vlad, l-a predat armatei pe Ceaușescu, misiunea Securității s-a încheiat, iar generalii sovietici, împreună cu puciștii din armată și cu grupul complotist al lui Iliescu s-au întors împotriva Securității, care avea prea multă putere, aproape toată puterea în țară. Or, noii conducători doreau puterea Securității pentru ei și profitând de sprijinul sovieticilor și armatei, au înfierat Securitatea ca fiind oprimatoare, torționară, ceaușistă, teroristă etc și i-au luat puterea. Ghiaurul Vlad își făcuse datoria și nu mai era mare nevoie de el. Pe de altă parte, noua putere a iubit trădarea Securității, care a propulsat-o pe ea la putere, dar i-a urât pe trădători. În această cheie văd eu lucrurile, pe care Alex Stoenescu le prezintă altfel și, după părerea mea, voit greșit, mai precis „greșit la comandă”. Foștii securiști care au fost racordați la KGB au dorit mereu să se prezinte opiniei publice ca fiind mari susținători ai Occidentului.
Oricum, în ultima vreme, s-a schimbat în bine și dl. Stoenescu. Eu l-am văzut într-o împrejurare publică în care a spus un adevăr, iar col. Filip Teodorescu l-a contrat. Stoenescu era în prezidiu alături de mine și s-a enervat, a tăcut, dar a plecat din prezidiu și s-a dus tocmai în fundul sălii și s-a așezat lângă col. Ulieru de la SRI. În cartea „Securitatea nu poate fi reabilitată”, publicată de dl. Stoenescu în 2018, comentariile autorului mi s-au părut un pas înainte pe calea adevărului, ca și titlul cărții. În rest, dl. Stoenescu are merite istoriografice evidente.
Pe de altă parte, în decembrie 1989, la nivelul înțelegerilor sovieto-occidentale, nu se punea încă problema ieșirii României din sfera de influență a URSS. De aceea, în fruntea României a fost așezată conducerea formată din agenții sovietici Iliescu, Militaru, Brucan (care era și al CIA și al Mossad), Măgureanu, Bîrlădeanu și alții.
Redacția: Acum știm că George Soroș a venit la București în decembrie 1989. A avut acesta vreun rol în evenimente? Întreb pentru că modul de acțiune al unora din 21 decembrie l-am regăsit ulterior și în alte revoluții colorate. Pe cine reprezintă Soroș?
CL: Soroș a venit la București pe filiera lui Silviu Brucan (Saul Brukner). Ei s-au întâlnit și în 1988 la New York. Brucan fusese trimis de Vlad cu pașaport dat fără știrea partidului, cu toate că Ceaușescu dăduse ordin ca el să fie ținut într-un domiciliu supravegheat în cartierul Dămăroaia, unde nu a locuit deloc, el locuind la fiica sa, în Cartierul Primăverii. În New York,  Brucan a locuit la un alt agent al Securității, Eugen Mihăescu, care locuia acolo din 1981. În casă la Mihăescu a scris Brucan celebra „Scrisoare a celor șase”. George Soroș, evreu, mason și mare susținător al regimului globalist, care a stăpânit SUA până în toamna anului 2016, a venit la București în decembrie 1989, după asasinarea lui Ceaușescu, a adus bani și împreună cu Brucan au creat GDS-ul, format în cea mai mare parte din minoritari etnici, mai ales evrei, mulți dintre ei deghizați sub nume românești. GDS-ul și apoi următoarele multe fundații și ONG-uri care s-au format prin derivare din aceeași linie cultural-politică globalistă, antinațională, demolatoare a civilizației tradiționale românești, au avut menirea să creeze noua ordine politică și să constituie colectivele de intelectuali care să asigure „corectitudinea politică” a noii Românii.
Cât despre rolul lui Soroș de astăzi, în societatea românească, eu l-am luat în serios pe Steve Bannon, consilierul președintelui SUA, care într-un interviu din vara anului 2017, când a stat trei-patru zile la București, ceea ce mi se pare foarte mult, mai ales că a precizat că nu este în concediu, a afirmat că nu este normal ca serviciile secrete din România să se afle sub controlul lui Soroș și acest lucru va trebui să înceteze. Soroș reprezintă, cum am spus, regimul globalist care a condus SUA până la ultimele alegeri prezidențiale și care mai conduce astăzi UE, Canada și încă unele părți ale zonei de influență a SUA, așa cum a fost ea negociată la sfârșitul celui de a-l doilea război mondial. El este un principal finanțator al globaliștilor și al luptei împotriva națiunilor și naționalismului, în sensul lui bun, de păstrător al valorilor naționale și de apărător al națiunilor. Soroș a fost declarat de noua putere de la Washington ca fiind „inamicul public nr. 1”.
Astăzi, pe plan internațional, naționaliștii se trezesc, după ce au înțeles relele intenții ale globaliștilor, cei care și-au acumulat puterea mondială și bogăția în dauna națiunilor și îngenunchind-u-le. Operațiunea de aducere a milioane de oameni de rase, religii și culturi diferite, colorați de toate culorile, din Asia și din Africa, peste națiunile europene, cu complicitatea globaliștilor de la Bruxelles, Berlin și Paris este o operațiune coordonată tot de acest super-magnat Soroș. Acest lucru nu îl afirm eu, ci l-au afirmat președintele SUA, prim-ministrul Ungariei, ministrul de Interne al Italiei și mulți alții.
În încheierea discuției noastre, domnule redactor șef, doresc să fac câteva mențiuni. Statul român continuă să încurajeze menținerea în circulație a tezelor false despre revoluția română declanșată de popor și numai de popor, care i-au propulsat pe marii revoluționari Iliescu&Co. În fruntea Institutului Revoluției Române este asasinul Gelu Voican, un complotist notoriu, agent al Securității, participant la multe  evenimente, poziționat în toiul lor. Cine își poate închipui că acesta militează pentru promovarea adevărului istoric nu este un prost simplu, ci este prostul proștilor. Voican va lupta până la moarte să ascundă adevărul despre evenimente, să ascundă crimele odioase comise de noua putere din România și va face totul pentru a șterge urmele faptelor mizerabile ale grupului din care făcea parte.
Apoi, presa, în cea mai mare parte, susține tezele false despre acest eveniment istoric cu o determinare demnă de o cauză mai bună. Este înspăimântător câte afirmații false se fac despre istoria acestor evenimente. De aceea, îi felicit pe toți cei care promovează adevărul despre aceste evenimente și, cu acest prilej, vă felicit și pe dumneavoastră.
Redacția: Vă mulțumesc
Anul acesta, (18.01.2019) vor spurca, în săptămâna ecumenistă, Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche! PROGRAMUL săptămânii nelegiute în București

Anul acesta, (18.01.2019) vor spurca, în săptămâna ecumenistă, Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche! PROGRAMUL săptămânii nelegiute în București

sapt ecumenistaaaaaaaaaa

A doua zi după hramul Sfântului Antonie cel Mare, la biserica de la Curtea Veche,… va urma comuniunea spurcată a ecumeniștilor, în debutul săptămânii de rugăciune comună!

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

București, 18-25 ianuarie 2019

Dreptatea,
numai dreptatea să o cauţi
(Dt 16,20)

Vineri, 18 ianuarie, ora 17.00
Biserica Ortodoxă „Sf. Anton” – Curtea Veche
(str. Franceză, nr. 33)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Romano-Catolică

Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 17.00
Biserica Evanghelică Lutherană Germană C.A.
(str. Luterană, nr. 2)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Duminică, 20 ianuarie, ora 17.00
Rugăciuni în toate Bisericile

Luni, 21 ianuarie
Catedrala Episcopală Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare” (str. Polonă, nr. 50)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Ortodoxă Română

Marți, 22 ianuarie, ora 17.00
Catedrala Episcopală Armeană (str. Carol I, nr. 43)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Evanghelică Lutherană C.A.

Miercuri, 23 ianuarie, ora 17.00
Biserica Anglicană (str.  Xenopol)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Armeană

Joi, 24 ianuarie, ora 17.00
Biserica Reformată Calvineum (str. Luterană, nr. 13 bis)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Anglicană

Vineri, 25 ianuarie, ora 17.00
Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” (str. G-ral Berthelot, nr. 17)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Reformată Calvineum

Sursa: angelus.com.ro

Mesajul de binecuvântare al pseudo-patriarhului Daniel:

MESAJELE DE BINECUVÂNTARE ALE CONDUCĂTORILOR DE BISERICI
pentru serviciile ecumenice din timpul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2019

Iubirea, criteriul ultim al judecăţii universale
Tema de meditaţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, din anul 2019, Judecători și căpetenii…ca să judece poporul cu judecată dreaptă
(cf. Deuteronom 16, 18), este un îndemn să ne reamintim că judecata noastră în raport cu aproapele trebuie să fie dreaptă, adică una corectă, obiectivă, fără ură și părtinire. Numai judecata dreaptă poate chema la îndreptare pe cel care a greșit. Dreptatea este manifestarea voinţei divine de-a îndrepta viaţa unei persoane și a unei comunităţi. Dreptatea lui Dumnezeu este nedespărţită de iubirea Sa. Dreptatea îl responsabilizează pe om, iar iubirea îl recuperează pe omul care a greșit.
De fapt, tema Săptămânii de Rugăciune din acest an ne îndeamnă ca, în timpul vieţii noastre, să unim rugăciunea smerită cu pocăinţa sinceră pentru păcate, cu milostenia izvorâtă din dragoste faţă de semenii noștri, ca dragoste a lui Hristos arătată prin noi faţă de ei. Evanghelia după Matei (capitolul 25, 41-46) ne arată că iubirea este criteriul ultim al judecăţii universale.
Aceasta înseamnă că omul este responsabil nu numai pentru faptele rele pe care le
– a făcut, ci și pentru binele pe care ar fi putut să îl facă, dar nu l-a făcut, după posibilităţi. Cei care au fost nedrepți, indiferenți și nemilostivi faţă de semenii lor aflaţi în suferinţă, aceștia se despart de Dumnezeu.
Cel milostiv și drept, deoarece nu au unit libertatea lor cu iubirea milostivă sau darnică. Așadar, noi creștinii, care suntem chemaţi a fi mâinile iubirii milostive a lui Hristos, trebuie să fim avocați puternici ai celor asupriți pe nedrept și mai ales ai celor persecutați pentru credinţa lor în Evanghelia iubirii Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni, în deosebi astăzi, când, în multe părţi ale lumii, creștinii sunt persecutați și chiar martirizați, prin judecăți nedrepte. La acest început de An Nou 2019, vă adresăm tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, dimpreună cu urarea tradițională: La mulţi ani!.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și
împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni13, 13).
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: aidrom.ro

 

Reamintesc SFINTELE CANOANE ce incriminează acest tip de acțiuni ecumeniste: 

 

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârseasca ceva ca clerici (să săvârseasca cele sfinte), să se caterisească.

(10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtașire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

(47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare) 

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII SI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească si să se și afurisească.

(7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.) 

CANONUL 6 Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ)

Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă staruie în eres.

(10, 45, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 9 Laodiceea (OCOLIREA AȘEZĂMINTELOR ERETICILOR)

Celor ce sunt ai Bisericii nu le este îngăduit să meargă la cimitirele ori la cele ce se zic locuri mucenicești ale oricăror eretici pentru rugăciune ori pentru vindecare; și unii ca aceștia, de vor fi credincioși, să se excomu­nice pâna la un timp anumit. Iar pocăindu-se și mărturisindu-se că au greșit, să se primească.

(10, 11, 45, 46, 64, 70 ap.; 2, 4 sin. III ec; 6, 32, 33, 34, 37 Laod.; 83 Cartag.; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 32 Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE)

Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt ab­surdități decât binecuvântari.

(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 19 .sin. 1 ec; 7 sin. 1} ec; 2, 4 sin. IU ec; 11, 95 TruL; 6, 7, 8, 9, 10, 14, 31, 33, 34, 37 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 33 Laodiceea (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII)

Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.

(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. II ec; 2, 4 sin. III ec; 11,95 TruL; 6, 7, 8, 10, 14, 31, 32, 34 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 34 Laodiceea (MARTIRII ERETICILOR NU SUNT MARTIRI)

Nici un creștin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos și să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânșii să fie anatema.

(10, 11, 45, 46, 64, 70 ap.; 2, 4 sin. IU ec; 6, 9, 32, 33, 37 Laod.; 83 Cartag.; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 37 Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI CU ERETICII)

Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbă­tori, nici a serba împreuna cu ei.

(64, 70, 71 ap.; 11 Trul; 9 Ancira; 6, 9, 29, 33, 34, 38, 39 Laod.) 

CANONUL 46 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul (†818) – (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI)
Vă sfătuim ca în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca în­tr-o casă simplă și să se cânte numai din nevoie, asezându-se cruce la mij­loc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvâr­șească rugăciune, nici să nu se aprindă candele și lumânare.

E OFICIAL! Arhiereticul papă Francisc va veni în România, la insistența altui eretic – Klaus Iohannis

Administrația Prezidențială a confirmat, vineri, că Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită în România.

”Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita orașele București, Iași și Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc”, potrivit comunicatului transmis de Administrația Prezidențială.

Programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară.

”Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, răspunzând astfel invitației autorităților Statului român și a Bisericii Catolice din România”, a informat astăzi Biroul de presă al Sfântului Scaun.

Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma și importante valențe ecumenice sub motto-ul ”Să mergem împreună!”.

Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureștiul, Iașiul şi Blajul precum şi sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.
Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești.

”Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

Programul detaliat al vizitei Sfântului Părinte va fi publicat ulterior de Vatican.

Papa Francisc este al doilea Papă care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea care a poposit pe aceste meleaguri în mai 1999. – stirileprotv.ro


Să vedem ce reacție vor avea ortodocșii români…

În 1999, când a venit un alt mare ereziarh, papa Ioan Paul al II-lea, aproape că nu a existat opoziție în poporul credincios. Am înghițit cu toții gălușca cum că papa era reprezentatul unei „Biserici surori”, iar unii erau convinși de faptul că respectivul ar fi fost chiar un „sfânt” în viață.

Amarnică înșelare, amarnică neștiință a unui biet popor mințit și necatehizat!

Acum NU mai trebuie să mai fie așa. Acum trebuie să reacționăm și să arătăm lumii că papa este un mare ereziarh, cap al răutăților, vrășmaș al lui Hristos și înainte mergător al erei antihristice! Iar pseudo-ierarhii care se vor afișa sau, mai rău, se vor ruga cu el, vor fi (și deja sunt, căci îi știm) și ei vrășmași ai lui Hristos!

STERIE CIUMETTI – martirul care a salvat Mișcarea Legionară în 1933 (30 decembrie)

Sterie Ciumetti

De origine aromână, Sterie Ciumetti s-a născut în orașul Veria din Grecia, și s-a refugiat în Regatul României în 1926, ca urmare a politicii Greciei de asimilare a aromânilor. A fost un militant activ pentru apărarea dreptului aromânilor de a se stabili în județele din Cadrilater și în iulie 1930, în urma tentativei de asasinat a studentului macedonean Beza asupra ministrului Constantin Angelescu, a fost arestat și închis la Văcărești. Aici l-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu și, ulterior, a aderat la Mișcarea Legionară, devenind un apropiat al lui Codreanu.

În iunie 1933, participă la campania electorală din Transilvania pentru alegerile parlamentare din 1933 pentru partidul Totul Pentru Țară, manifestarea politică a Mișcării Legionare. Este arestat și închis la Aiud.

După desființarea Gărzii de Fier de către primul-ministru Ion Gheorghe Duca (9-10 decembrie 1933), Sterie Ciumetti și alți 40-50 de legionari au fost arestați și închiși la Jilava. A fost eliberat în dimineața zilei de 29 decembrie și a reluat contactele cu conducătorii Legiunii care se ascunseseră. În cursul aceleiași zile, ca urmare a asasinării lui I.Gh. Duca pe peronul gării din Sinaia de către grupul de legionari cunoscut ulterior ca Nicadorii, Sterie Ciumetti a fost din nou arestat la locuința fratelui său și torturat în scopul obținerii de informații privind locul în care se ascundea Codreanu. Rezistând torturii fără a divulga informațiile, a fost asasinat de către comisarii de poliție Ion Panova și Aurelian Negrescu pe malul lacului Fundeni în noaptea de 29 spre 30 decembrie 1933. Corpul a fost găsit pe gheața lacului a doua zi.

Sterie Ciumetti a devenit una dintre figurile centrale ale martirologiei legionare, alături de Moșa și Marin.

Comisarii de poliție Ion Panova și Aurelian Negrescu, considerați responsabili de moartea lui Ciumetti, au fost asasinați în 1940, în perioada Statului Național-Legionar, de către comandouri legionare. Ion Panova a făcut parte dintre victimele Masacrului de la Jilava (de fapt răsplata meritată a unor criminali – n. adm.), iar Aurelian Negrescu a fost asasinat în fața casei sale din București. – ro.wikipedia.org


DIN PRESA LEGIONARÃ: TARA SI EXILUL – Curier Informativ al Miscãrii Legionare

Director: Gheorghe Costea    Avda. Alberto Alcocer, 47-110 -A’   MADRID-16
Deposito Legal – M.3655 – 1965 – OFICINA AUXILIAR – Montera, 20
Anul I, Nr. 9, 1 Iulie 1965

MARI EXISTENTE LEGIONARE

STERIE CIUMETTI

de Horia SIMA

În cartea Căpitanului, „Pentru legionari”, găsim următoarele rânduri despre Sterie Ciumetti:

„Sterie Ciumetti trăieşte zi şi noapte cu mine. E un tânăr de o mare corectitudine şi de o credinţă de câine. El devine casier central al Gărzii. Toate zilele – câte le va mai avea – nu se va gândi decât la Gardă, nu se va frământa şi nu va acţiona decât pentru Gardă, nu va trăi viaţa decât pentru ea”.

Când a evocat in termenii de mai sus viaţa legionară a lui Sterie Ciumetti, Căpitanul s-a gândit şi la finalul sublim al acestei vieţi. Au fost mii de legionari care au căzut pentru Legiune, dar in cazul lui Ciumetti avea de-a face cu o situaţie exceptională, când soarta întregei mişcări era in joc, când de atitudinea lui, in momentul in care duşmanii au pus mâna pe el, depindea continuitatea sau dispariţia Legiunii. Dacă ar fi cedat in noaptea de 29-30 Decembrie 1933 presiunilor, torturilor şi amenintarilor, acela in care îşi pusese nădejdile întreg tineretul ţării, Comeliu Codreanu, ar fi fost descoperit şi ucis. Daca i-ar fi fost mai dragă viaţa lui, ar fi tăiat firul vieţii legionare. Căpitanul ucis in 1933, după toate prevederile omeneşti, s-ar fi destrămat şi Legiunea. Mişcarea era încâ prea puţin extinsă ca să poată recupera şi dăinui şi după moartea întemeietorului ei. Abia in cei patru ani următori, 1934-1937, si-a creat cadre putemice şi a prins rădăcini in toată ţara. Ciumetti, şi in aceasta constă măreţia unică a jertfei lui, a respins alternativa salvării şi s-a hotărât pentru moarte. Si-a zdrobit existenţa lui proprie pentru a îndepărta fâlfâirea morţii de deasupra capului şefului său.

Sunt cunoscute împrejurările in care Căpitanul s-a întâlnit cu grupul de studenti români din Macedonia, o întâmplare din acelea pe care nu le poti atribui decât Providentei: in duba care transporta pe aceşti tineri la închisoarea Văcareşti, după atentatul neisbutit a lui Beza contra ministrului Angelescu. În celulele acestei închisori, sub privirea ocrotitoare a Arhanghelului, s-a plămadit frătia de cruce între Căpitanul oastei legionare, pe atunci destul de mică, şi grupul de luptători nationalişti veniti din Macedonia. Aceşti români, renumiti prin vitejia şi dârzenia lor in apărarea patrimoniului national, in loc să găsească sprijin in Patria-Mamă, erau prigoniti de autorităti, tratati ca duşmani ai Statului şi azvârliti in închisori. Între cei întemnitati se găsea şi Sterie Ciumetti. „Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumetti, scrie Căpitanul, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru sufletul său bun şi curat ca roua să fie, prin tragica sa soartă şi chinuire, cel mai mare martir al Mişcării Legionare, al României legionare”.

Corneliu Codreanu şi tovarăşii lui de suferintă au folosit timpul petrecut in închisoare in vara anului 1930 pentru a dezbate problemele vitale ale neamului românesc de pretutindeni. Căpitanul a avut prilejul să cunoască in amanunt, chiar din mărturia cutremurătoare a acelora care au trăit-o, tragedia Românilor din Balcani, iar tinerii originari din Macedonia au fost cuceriti nu numai de personalitatea umană a Căpitanului, bunătatea lui fără margini, dar şi de conceptia lui politică, a cărei viziune nu se limita la fruntariile unui Stat, ci îmbrătişa totalitatea natiunii noastre, de la Nistru şi până in Pind. Luptele şi suferintele Românilor din Macedonia fac parte integrantă din zbuciumul neamului întreg. De altă parte însă, din convorbirile cu Căpitanul, ei şi-au dat seama că problema lor nu poate fi rezolvată fară existenta unei Românii puternice şi respectate in afară. Drumul de salvare al elementului românesc din Balcani trece prin Bucureşti. Dar cum România însăşi suferea de plaga politicianismului, trebuia ca mai înainte să se dea bătălia in Patria-Mamă, pentru a impune un regim sănătos la cârma tării. Odată ce s-ar fi întărit Statul Român, influenta lui binefăcătoare s-ar fi resimţit asupra tuturor aşezărilor româneşti din întreaga lume. Legiunea lui Codreanu era instrumentul politic destinat să opereze „schimbarea la față a României” şi, in consecintă, locul lor era în această organizație.

Aceste discuâii şi confruntări fără îndoială că nu ar fi avut acelaşi ecou in sufletul acestor tineri dacă s-ar fi desfăşurat in alte împrejurări, mai putin dramatice, şi nu îndărătul gratiilor unei închisori. Ceea ce i-a impresionat mai mult pe studenții macedoneni, care nu erau nişte însăilători de vorbe goale, ci oameni de acțiune, haiduci şi revolutionari, a fost solidarizarea Căpitanului cu cauza lor. In toată tara, in toate partidele, nu s-a găsit nimeni să-i înteleagă şi să le ia apărarea. În afară de acest om. El însuşi într-o situatie grea, el însuşi pândit de duşmani din toate părtile. Căpitanul risca mai mult decât toti cei închişi in chestiunea manifestului lansat de studentimea macedoneană. Risca existenta organizatiei abia înfiripate. Risca o condamnare care l-ar fi desfiintat politic. O cât de uşoară condamnare, cereau duşmanii, pentru ca să aibă prilejul să se năpustească asupra Legiunii. Dar onoarea lui de luptător nationalist nu putea suporta ca el să tacă, in timp ce se săvârşea o mare nedreptate acestor Români din partea unor politicieni vânduti străinilor. El a sărit in ajutorul altor Români obiditi sau primejduiti, ca la Iaşi, la Universitate, la Nicolina, sau in Maramureş, fară nici un calcul, fără a măsura primejdiile ce le atrage asupra lui.

Acest gest, tinerii români din Macedonia nu l-au uitat. Unitatea lor de simtire şi gândire cu Căpitanul s-a pecetluit in focul luptei. De îndată ce au fost liberi, s-au înrolat in Legiune, atrăgând după ei cea mai mare parte a tineretului universitar originar din Peninsula Balcanică şi a coloniştilor aşezaţi in Cadrilater. Căpitanul a fost răsplătit din belşug pentru ajutorul dat acestor oameni in momente de restrişte. Tocmai atunci luase hotărârea să se stabilească la Bucureşti. Elementul macedonean i-a fost de nepreţuit sprijin tocmai in această perioada dificilă, a primului contact cu Capitala, o lume necunoscută şi in mare parte străină de aspiraţiile Mişcării. De atunci încoace nu a fost luptă legionară in care ei să nu fie prezenţi, cu munca lor, cu banul lor, cu sacrificiul lor, cu viaţa lor.

Sterie Ciumetti a luat parte la toată această eroică afirmare a ramurii de români macedoneni in sânul Legiunii, in perioada 1930-1933. E umbra credincioasă a Căpitanului. E numit casier central al Gărzii, funcţiune care presupune nu numai corectitudine in mânuirea banilor, dar şi strădania zilnică şi penibilă de a acoperi nevoile minime ale organizaţiei. Legiunea nu era finanţată de nimeni. Toate mijloacele ei materiale proveneau din cotizaţii sau din ajutoare benevole ale membrilor ei. Campaniile electorale din 1932 si 1933 au impus însă Legiunii un efort financiar covârşitor, care nu mai putea fi susţinut din cotizaţii. Situaţia era critică. Atunci Sterie Ciumetti a făcut apel la generozitatea negustorilor macedoneni din Capitală şi Legiunea a fost salvată din impas. Listele de candidaturi au putut fi depuse la timp in toată ţara.

Ne-am oprit câteva clipe asupra antecedentelor legionare ale lui Sterie Ciumetti pentru că numai pe firul lor putem încerca să pătrundem in taina sufletului său. Cununa martiriului nu s-a aşezat întâmplător pe capul lui, n-a fost un gest temerar de ultimă oră, ci intra in vocaţia lui de luptător, era împlinirea concepţiilor lui de viaţă. Fără îndoială că ultimul lui act de serviciu pentru Legiune depăşeşte tot ce a făcut el pâna atunci, dar între masa sacrificiilor zilnice săvârşite in cursul funcţiunilor ce le-a îndeplinit in Mişcare, adeseori anonime, adeseori cunoscute numai de cel care le poartă povara, şi între ultima lui zvacnire de energie, care a spart plafonul acestei lumi pentru a salva viaţa Căpitanului, exista o legătură naturală şi o continuitate logică. Sterie Ciumetti era aeelaşi şi când strângea un ban pentru Legiune şi când murea pentru Capitan. Aceeaşi vână spirituală hrănea amândouă sacrificiile, deşi valoarea lor nici nu se poate compara.

După împuşcarea lui Duca, Victor Iamandi, subsecretar de stat la Inteme, dăduse ordin organelor de poliţie şi jandarmerie că dacă îl prind pe Corneliu Codreanu să facă justiţie sumara cu el. Sterie Ciumetti fusese eliberat de la Jilava în după amiaza zilei de 29 Decembrie, cu câteva ore înainte de atentatul de la Sinaia, împreună cu Ion Moţa şi Vasile Marin. Abia poposise in mijlocul familiei lui, când zbirii bat din nou la uşă şi îl ridică. De asta dată pentru totdeauna. Dus la poliţie, a fost groaznic chinuit ca să spună unde poate fi găsit Căpitanul. Cum Ciumetti lucrase permanent la secretariatul Mişcării, era cel mai indicat să le dezvăluie legăturile Căpitanului, persoanele pe care le frecventa in Capitală şi unde eventual s-ar putea ascunde. Cu toate chinurile ce le-a suferit, comisarii n-au putut smulge nimic de la el. L-au ameninţat cu moartea. Ciumetti nu s-a turburat, atunci într-un acces de furie şi disperare, au tras in el şi apoi i-au azvârlit trupul neînsufleţit la marginea unui lac în jurul Bucureştilor.

Comisarii de politie, Panova si Aurelian Negrescu, responsabili de moartea lui Ciumetti, au fost reclamaţi justiţiei şi s-au început cercetările împotriva lor. Dar procesul n-a ajuns să se judece. Prin corupţie şi presiuni guvenamentale asupra organelor de anchetă, afacerea a fost înmormântată. Abia in toamna anului 1940 vinovaţii si-au luat cuvenita pedeapsă.

Trebuie să ne închipuim ce s-a petrecut in sufletul lui Sterie Ciumetti in timp ce loviturile cădeau cu grămada asupra trupului său slăbit. De o parte era viaţa caldă şi ademenitoare, era căminul abia înfiripat, de unde fusese smuls abia de câteva ore; de alta, era viziunea măreaţă a destinului românesc in lume, Căpitanul, Ţara, Legiunea, care-şi croise drum vitejeşte până atunci in mijlocul a mii de primejdii şi duşmănii. Toate aceste cuceriri şi realizari să se prăbuşească acum, după atâtea suferinte şi sacrificii, dacă ar fi Căpitanul descoperit şi ucis? Nimeni n-ar mai fi in stare să ia de la capăt mişcarea de renaştere natională. Totul se putea pierde pentru un moment de slăbiciune al lui. Atunci, gândindu-se la figurile legendare ale Armatolilor, într-un efort supraomenesc s-a ghemuit in durerea lui, pentru a rămânea credincios visului de înălțare românească în lume. Carnea și oasele zdrobite au fost învinse de forţa spiritului până ce călăii l-au eliberat de chinuri şi dureri, dându-i lovitura de graţie.

În toată viaţa lui de luptător pentru mântuirea neamului românesc, Sterie Ciumetti a fost de o consecvenţă severă. Odată ce s-a hotărât să apuce drumul spinos al luptei naţionale, pentru el nu au mai existat întoarceri, revizuiri, sau îndoieli. Având formaţie de luptător încă din mediul in care s-a născut şi in care şi-a petrecut adolescenţa, prin Legiune a îmbrăţişat aspiraţiile neamului întreg şi şi-a încheiat viaţa dând un exemplu cutremurător de lealitate fată de idealul care i-a încălzit sufletul. Căpitanul i-a cinstit memoria, aşezându-l in fruntea martirilor pomeniţi la şedinţele de cuib.

Sterie Ciumetti a fost un caracter tăiat in stâncă. Viaţa şi moartea lui formează un bloc de granit, o unitate indestructubilă. O existenţă rar întâlnită, modelată până in ultima clipă de văpaia spiritului nemuritor.

Horia Sima 

miscarea.net


Devine secretar general al Gărzii de Fier. Este rănit grav de jandarmi în timpul campaniei electorale din 1933. La sfârşitul lunii aceluiaşi an, abia eliberat de câteva ore din închisoare, este din nou arestat şi torturat de Poliţie pentru a divulga unde se ascunde Corneliu Codreanu. Când a simţit că nu mai poate suporta torturile, pentru a nu divulga ascunzătoarea acestuia, a preferat să-şi muşte o bucată din limbă, inflamaţia şi hemoragia produse paralizându-i vorbirea. În aceste condiţii, a fost dus de agenţii Siguranţei pe malul lacului Fundeni, în dreptul stăvilarului de pe şoseaua Fundeni de azi, fiind împuşcat şi aruncat în apă. Temperaturile foarte scăzute, care au dus la îngheţarea lacului Fundeni, au făcut ca trupul neînsufleţit al lui Sterie Ciumetti să fie găsit abia în primele zile ale lunii ianuarie 1934. – Conform adevarul.ro

Trebuie adăugat că a mai exista un alt Sterie Ciumetti, tot aromân, refugiat în Cadrilater, la Silistra în 1913, împreună cu alți macedo-români. Acesta a fot inginer constructor de poduri și șosele și nu avea nici o legătură de rudenie cu martirul legionar evocat mai sus.

Veșnica lui pomenire!

MEGA-SINAGOGĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI??!

„De bună seamă că este vremea să arăt că demonii sălășluiesc în sinagogă, nu numai în locul ca atare ci și în sufletele iudeilor.” – Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a VI-a împotriva evreilor

Adunarea sataniștilor a trecut neobservată în anul 2017…

SFIDARE! MEGA-SINAGOGĂ Pe teritoriul României!

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 2, 2019

Pentru cine este dezamăgit că nu s-a construit Mega-Moscheea, nu fiți triști, vom avea o Mega-Sinagogă!

Imaginile sunt din Sighetul Marmației, din 2017, când s-a pus piatra de temelie a cele mai mari sinagogi din centrul și estul Europei.

Acești distinși domni din filmarea de mai sus sunt membri cotizanți ai ocultei B’nai Brith, alianța universală israelită. Oficial sunt comunitatea evreilor din New York, sunt din S.U.A., Argentina, Spania, peste tot.

În Sighetul Marmației, conform informațiilor lui Mircea Șerban, locuiesc 58 de evrei.

Defapt jumătate din acest număr sunt iudei, iar jumătate sunt români filosemiți. Pentru cine se construiește sinagoga?

În localitate mai există o sinagogă.

Acest subiect este dezbătut în cadrul emisiunii Trezește-te Gheorghe, Trezește-te Ioane.

De la  1:00:03:

Mircea Șerban pune la un moment dat o întrebare, dacă statul Israel nu permite non-evreilor să construiască case pe teritoriul său, statul român de ce permite ne-românilor să construiască?

Faptul că se construiește o mega-sinagogă în țară, dar nu se știe pentru cine (având în vedere datele oficiale despre numărul evreilor) îmi dă serios de gândit. Am auzit, din mai multe surse, o informație cum că ar fi către două milioane de iudei în România, nedeclarați. Mai mult, în fiecare săptămână ar ateriza zeci de iude la București pentru a-și recupera cetățenia cedată în perioada ceaușișta. Inițial nu am dat crezare informației, părea exagerată, dar faptul că se construiește o mega-sinagogă tocmai în România mă pune pe gânduri…

La Sighetul Marmației mai activează o filială a clubului Rotary.

E totuși interesant cât de discret a fost evenimentul întrucât s-a difuzat doar la un post de știri local. Nu ai văzut isterie pe facebook pentru că se face o mega-sinagogă pentru 58 de evrei și n-ai auzit slogane de tipul “vrem pedagogi, nu sinagogi”.

Să fie o coincidență?

Sursa: incorectpolitic.com 

Mai multe despre ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în legătură cu evreii, citiți aici:

ÎNTRERUPEȚI POMENIREA apostatului pseudo-patriarh Daniel, căci crede că evreii mozaici sunt în comuniune cu Dumnezeu

„Sfântul” Sinod își neagă propriul rol și misiunea în Biserica Ortodoxă Română

Preiau și eu acest articol, foarte bun, al părintelui Cosmin Tripon. Mi-am permis să pun între ghilimele atributul de „Sfântul” acordat Sinodului BOR, întrucât nu vă nimic sfânt printre și la domniile lor (ierarhii), în afară de hirotoniile ce sunt încă valabile. 

de preot Cosmin Tripon

Probabil, multă lume se întreabă de ce Sfântul Sinod nu a luat nicio măsură în cazul slujirii sau a rugăciunii în comun a clericilor ortodocși cu ereticii și necreștinii, având în vedere faptul că în anul 2008 în urma împărtășirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-catolici și a săvârșirii slujbei de sfințire a Aghiazmei Mari a episcopului Sofronie al Oradiei împreună cu pseudoepiscopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a emis o Decizie cu privire la comportamentul sacramental și liturgic al clerului și credincioșilor ortodocși, aflată în vigoare până azi. Reformulând această întrebare într-o formă sintetică, ea ar suna așa: De ce nu își respectă Sfântul Sinod propriile decizii?

De bună seamă, putem spune fără să exagerăm, ținând cont și de evenimentele ulterioare, că cele două acte necanonice săvârșite de cei doi ierarhi, mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului și episcopul Sofronie Drincec al Oradiei, au fost acte premeditate, menite să testeze reacția pliromei ortodoxe față de astfel de manifestări, girate de Patriarhul României, Preafericitul Daniel, care încă de pe vremea când era mitropolit al Moldovei a îngăduit unor clerici papistași să slujească în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria, însă datorită opoziției câtorva viețuitori, slujba respectivă s-a oficiat în cele din urmă în trapeza mănăstirii.

Atitudini premergătoare deciziei Sfântului Sinod

În vara anului 2008, atât presa bisericească, cât și cea laică semnalau puternice luări de poziție ale unor duhovnici români, mănăstiri, parohii, ale Sfânte Chinotite şi ale unor părinți români viețuitori în Muntele Athos, ale Patriarhiei Moscovei și a numerose asociații reprezentând laicatul ortodox, prin care se solicita Sfântului Sinod pedepsirea celor doi ierarhi. Trebuie să menționăm și că au fost și poziții de susținere a celor doi, venite în special din partea papistaşilor sau a greco-catolicilor ori a unor intelectuali români necunoscători sau nefamiliarizaţi îndeajuns cu dogmele şi Canoanele Bisericii Ortodoxe.

Una dintre vocile sonore, care a luat atitudine faţă de faptele celor doi ierarhi a fost Părintele Justin Pârvu, “Duhovnicul Neamului”, care a trimis Patriarhului României o scrisoare, datată 1 iunie 2008, în care printre altele sublinia:

…Vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre”, iar câteva zile mai târziu, în 28 iunie, întru-un interviu acordat ziaristului Victor Roncea, publicat abia în 6 aprilie 2010, avertiza: “De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul.

De asemenea, o voce răsunătoare a fost şi cea a părintelui Arsenie Papacioc, un alt mare duhovnic al neamului românesc, care s-a exprimat extrem de tranşant:

Gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu nu este necontrolat, ci este demonstrativ. Mă exprim şi ceva mai mult: nici măcar nu recunoaşte, după ce a fost fotografiat, de unde se vede că el însuşi se consideră vinovat. Consider că este o batjocură ceea ce a făcut mitropolitul Nicolae Corneanu! Habar nu are că este ortodox! A fost comunist – şi nu orice fel de comunist, ci unul vândut comuniştilor! Este şi rămâne o căpetenie comunistă. Referitor la apostazia sa, am primit veşti şi din Grecia. Grecii aştia, domnule, le ştiu pe toate, sunt foarte atenţi. Sinodul BOR însă nu a dat niciun răspuns; Sinodul nostru tace. Ar fi cazul să se trezească şi să ia o măsura! (…) Personal, îl consider un alintat, nici măcar un copil – pentru că unui copil îi poţi găsi o scuză. (…) Sinodul trebuie să ia o măsură, dar, din păcate, Sinodul nostru doarme. Mă aştept totuşi să aibă o reacţie fermă, înţeleaptă. Până la urmă, oricum adevărul va birui, iar sinodalii, care acum se tem să ia o măsură, vor rămâne nişte laşi, de nicăieri. Mitropolitul Corneanu oricum, demult era cunoscut pentru abaterile sale bisericești: făcea Liturghie după Liturghie, pentru copii, în aceeaşi Biserică, la fel ca şi catolicii; schimba doar Masa; caraghios, nu? Greşeli de genul acesta Sfinţia Sa are foarte multe, însă pe parcursul anilor s-a tot tolerat. Şi-acum nici măcar nu-şi recunoaşte greşeala, deşi a fost fotografiat! Un alintat

Extrem de edificatoare a fost şi atitudinea Stareţului Ştefan Nuţescu, de la Schitul Lacul, Sfântul Munte Ahtos. La întrebarea “Şi totuși, nu ar putea fi iertaţi de Sfântul Sinod, dacă şi-ar mărturisi greşeala, manifestand regretul?”, adresată de ziaristul Victor Roncea, părintele Ştefan a răspuns într-un mod patristric, dând dovadă pe tot parcursul interviului de o foarte bună cunoaştere a învăţăturii de credinţă ortodoxe şi a Sfintelor Canoane, precum şi a modului de aplicare a acestora.

Dacă se pocăiesc cu sinceritate, atunci pot fi reprimiţi în comuniunea Bisericii, dar episcopi nu vor mai putea fi. Canoanele sunt suficient de clare când afirmă: “Să se caterisească”. Nu spun, de pildă: dacă se vor pocăi, atunci să fie puşi înapoi în treapta de episcop, cum se întâmplă în cazul altor păcate mai uşoare. În istoria Bisericii nu puţine sunt cazurile de caterisire a unor clerici şi chiar a unor ierarhi. De multe ori, au fost depuşi pentru greșeli cu mult mai uşoare, pentru că au făcut sminteală celor mai mici. Măsura s-a luat totdeauna din dragoste faţă de Hristos şi de Biserică, pentru a păstra neprihnită credinţa spre mântuirea poporului. Vedeți? Înfricoşător este şi păcatul smintelii. Eu nu am căderea să dau un verdict. Există Sfântul Sinod care are la dispoziţie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos. Totuşi vă mărturisesc că m-a cutremurat lipsa oricărei urme de pocăinţă a mitropolitului pentru gestul apostat făcut. Cu frică de Dumnezeu mă întreb unde ar putea să ajungă, dacă nu este oprit la timp.

O decizie formală

 

Atitudinile mai sus menţionate au exercitat o presiune uriașă asupra Sfântului Sinod,  care, în cele din urmă, s-a întrunit în şedinţă de lucru în zilele de 8-9 iulie 2008, pentru a găsi o formulă de compromis prin care să eludeze aplicarea Sfintelor Canoane şi să-i scape nepedepsiţi pe cei doi făptuitori.

Deşi pentru obţinerea iertării ar fi fost nevoie de pocăinţă publică şi de un anumit canon, nu a fost vorba de aşa ceva, ci, cu totul surprinzător, comunicatul de presă al Patriarhiei menţiona sfidător: “Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul și pocăința acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare”.

În mod normal, în orice instituţie laică când angajaţii ei se abat de la legile şi regulamentele de organizare şi funcţionare, se iau măsuri menite să îndrepte situaţia. În Biserică se impune cu atât mai mult luarea de măsuri în cazul abaterilor de la Sfintele Canoane cu cât este în joc mântuirea atât a celui ce a greşit, cât şi a celor ce-i urmează, aici fiind vorba de ierarhi care aveau în ascultare faţă de ei preoţi, monahi şi monahii, credincioşi şi credincioase şi chiar episcopi, în cazul mitropolitului Nicolae.

Or, în realitate, aceste derapaje nu numai că nu au fost pedepsite, ci au fost recompensate, mai întâi prin permisiunea de a rămâne în scaunele lor episcopale, iar în cazul episcopului Sofronie prin nominalizarea în anul 2014 pentru scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului Nicolae, manevră care n-a reuşit în cele din urmă, fiind dejucată în mod magistral de membrii Adunării eparhiale, care au propus propriul candidat, în persoana Episcopului de Covasna şi Harghita, Ioan Selejan, votat şi ales de Sfântul Sinod ca noul mitropolit al Banatului.

Pentru a mulţumi oarecum şi pe cei ce au cerut sancţiuni pentru cei doi ierarhi şi pentru a da impresia că Sfântul Sinod este interesat să oprească definitiv astfel de manifestări, s-au stipulat următoarele: “În legătură cu comportamentul sacramental și liturgic al ierarhilor, preoților, diaconilor, monahilor, monahiilor și credincioșilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relație cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane și al învățăturii de credință ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtășească euharistic în altă Biserică creștină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine și Ierurgii cu slujitori ai altor culte”.

Este limpede acum pentru oricine că ultimile evenimente ecumeniste în care au fost implicaţi patriarhul Daniel, mitropolitul Teofan, episcopul Sofronie, probabil şi alţi ierarhi, contravin în totalitate nu numai Sfintelor Canoane, ci şi acestor prevederi semnate şi asumate de către toţi membrii Sfântului Sinod sub pedeapsa depunerii din treaptă sau a caterisirii, aşa cum chiar ei înşişi au hotărât: “Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă și, în consecință, vor suporta sancțiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, și oprirea de la împărtășanie a credincioșilor mireni”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/patriarhul-daniel-a-binecuvantat-in-comun-cu-ereticii-greco-catolici-monumentul-unirii-de-la-alba-iulia/embed/#?secret=VJLbOBn89Y

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=EzPwvta9On

 Această ultimă parte din Decizia Sfântului Sinod a stârnit mari nedumeriri, întrucât, pe de o parte, îi exonera pe cei doi ierarhi de vreo pedeapsă, iar, pe de altă parte, instituia pentru aceleaşi fapte pedeapsa pentru alții care ar fi făcut același lucru, lăsând să se înţeleagă că unii sunt deasupra canoanelor, iar alţii nu, cum a subliniat la acea vreme teologul Radu Preda:

Dacă această decizie a Sinodului se bazează pe nişte canoane care nu sunt emise de Sinodul BOR pe data de 9 iulie, ci sunt bine mersi vechi de câteva sute de ani, atunci cum se explică această combinaţie, după părerea mea aiuritoare, de principii; pe de o parte îngăduinţă faţă de gesturi declarate negru pe alb ca fiind necanonice, iar pe de altă parte, instituirea cu data de 9 iulie a pedepselor care vor fi aplicate celor care vor face exact ca cei doi ierarhi, care în aceeaşi zi scapă, ca să zic aşa neacademic, “basma curată”. Deci, e un şpagat logico-canonic de mare rafinament, am putea spune, numai că e un rafinament păgubos pentru că el nu face altceva decât să arate dilema în care s-a aflat Sinodul şi la care nu a găsit alt răspuns decât să ne ofere o altă dilemă, care ar putea să sune în felul următor: dacă în faţa legii toţi cetăţenii sunt egali, mai puţin domnii Mitrea şi Năstase din Parlament, iată că şi pentru Sinodul Bisericii noastre toţi trebuie să respectăm canoanele, mai puţin Mitropolitul Nicolae şi Episcopul Sofronie.

Deşi evenimente asemănătoare prin care Sfintele Canoane au fost desconsiderate s-au mai întâmplat, Sfântul Sinod, autoritatea cea mai înaltă în Biserica Ortodoxă Română, nu a luat nicio măsură, dezicându-se in corpore nu numai de o Decizie a cărei importanţă este mult mai mică decât canoanele, ci şi de înseşi Sfintele Canoane, dar şi de rolul său de garant al respectării şi aplicării acestora în viaţa Bisericii. Din aceasta rezultă că această Decizie a avut un rol pur formalist menită să liniştească spiritele şi să ne amăgească că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, menită să făţărească mai degraba dreapta credinţă decât să o întărească.

 Dilema situaţiei create

 

Cunoscând toate acestea, constatăm că ne aflăm într-o mare dilemă: devreme ce într-un fel sau altul toţi ierarhii români sunt ecumenişti, iar pe deasupra patriarhul Daniel deţine controlul total asupra sinodalilor (cel puţin în aparenţă), cine să-i caterisească pe ierarhii responsabili de astfel de fapte?

Este imperios necesar să mărturisim că cei ce am înterupt pomenirea ierarhilor noştri la sfintele slujbe nu am cerut niciodată caterisirea celor ce s-au abătut de la dreapta credinţă, ci doar pocăinţa şi îndreptarea lor, înainte de a fi organizat cândva un sinod care să clarifice situaţia canonică a acestora. Noi ne-am rezumat şi trebuie să ne rezumăm doar la ceea ce ne permit Sfintele Canoane în astfel de situaţii.

Se pare că ierarhii noştrii nu dau semne de îndreptare, ci mai degrabă de înaintare pe calea ereziei, deoarece se bizuie pe ei înşişi, pe puterea pe care le-o conferă statutul de episcop, pe sprijinul statului laic secularizat şi pe degringolada existentă în momentul de faţă în Ortodoxia universală, generată de deciziile patriarhului ecumenic Bartolomeu, decizii care, dacă nu se vor tempera, vor crea o schismă de proporţii nebănuite în întreaga Biserică Ortodoxă.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/embed/#?secret=zaHfK2q9Iv

Cu tot respectul şi consideraţia cuvenite, le amintim ierarhilor noştri că în toată această ecuaţie ecumenistă au ignorat pronia divină și pe Dumnezeu Însuși, Singurul care are puterea să îndrepte situaţia din Biserică prin crearea condiţiilor necesare întrunirii unui sinod panortodox sau ecumenic, care să condamne ecumenismul, pseudosinodul din Creta şi pe susţinătorii şi promotorii acestora, în cazul în care nu se vor lepăda de toate acestea. Au fost mari patriarhi ai Constantinopolului, care se bucurau de sprijinul necondiţionat al bazileilor bizantini, dar care au fost smulşi prin anatemă din trupul lui Hristos, Sfânta Biserică, a căror nume s-au umplut de ruşine şi ocară, ocupându-şi locul pe care îl merită în lada de gunoi a istoriei. Să nu fie aceasta pentru vreunul din arhierii români!

 

  O nedumerire şi mai multe răspunsuri posibile

Din cele relatate până aici se poate concluziona că, în vara anului 2008, poporul român ortodox se afla într-o puternică frământare şi clocotire, cuprins de “neliniştea cea bună”, dornic să păstreze neştirbit tezaurul dreptei credinţe şi să fie pedepsiţi cei ce, prin atitudinea lor, neglijează şi compromit această sfântă şi nepreţuită comoară. Văzând atâta “nor de mărturii” este firesc să ne întrebăm astăzi, în contextul evenimentelor ecumeniste post-Creta, tot mai accentuate, în care sunt implicați ierarhi de cel mai înalt rang din Biserica Ortodoxă Română, unde sunt acele voci care s-au sensibilizat atunci, în anul 2008, când doar doi ierarhi au încălcat în modul cel mai evident canoanele Bisericii, şi nu se sensibilizează deloc acum când nu doar doi, ci tot Sfântul Sinod a apostaziat de la dreapta credinţă fie prin semnătură proprie în Creta, fie prin compromis tacit aici în ţară, girând astfel pentru toate abaterile doctrinare şi canonice ale confraţilor lor?

Încercăm un posibil răspuns, care nu are pretenţia de a fi exhaustiv. Întâi de toate, cei doi mari duhovnici, părintele Justin Pârvu şi părintele Arsenie Papacioc au trecut la cele veşnice, de asemenea şi mitropolitul Bartolomeu Anania, singurul ierarh care a rămas consecvent cu sine însuşi, votând pentru pedepsirea mitropolitului Nicolae şi a episcopului Sofronie, dar ne rămân totuşi cuvintele lor consemnate în cărţi, reviste, interviuri audio-video sau transmise pe cale orală de la un fiu duhovnicesc la altul, şi la care putem apela ori de câte ori simţim nevoia.

Observăm însă, cu mare tristeţe, că celorlaţi, cu mici excepţii,  le-a cam amuţit graiul, invocând diferite pretexte pentru a se disculpa: fie că nu e treaba lor, fie că încă nu este momentul. Mai degrabă pare a fi vorba de o tocire a conştiinţei lor veghetoare din cauza obişnuinţei cu astfel de manifestări, precum şi a faptului că nu au luat la timpul potrivit atitudinea corespunzătoare împotriva ereziei ecumeniste, care a reuşit să inhibe în foarte mulţi sistemul autoimunitar de conservare şi apărare a Ortodoxiei, pervertindu-le cugetul şi întunecându-le mintea, astfel încât să nu mai poată deosebi binele de rău, adevărul de minciună, lumina de întuneric, reaua credinţă de erezie. Poate fi vorba şi de frica de repercusiunile ierarhilor, care, într-adevăr, nu sunt blânde şi nici puţine, sau nepăsare, necunoaştere ori chiar laşitate.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/celor-care-spun-ca-nu-este-inca-momentul-intreruperii-pomenirii-marturisiti-macar-public-ca-respingeti-ecumenismul-si-minciunosinodul-din-creta/embed/#?secret=98xNPQgl3O

Cutremurătoare este însă şi lipsa totală de reacţie a corpului profesoral teologic universitar, care nu are nicio intervenţie publică cunoscută prin care să combată erezia ecumenistă şi conslujirea sau rugăciunea în comun cu ereticii sau necreştinii.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodocsii-nepomenitori-sustinatori-ai-rezolutiei-din-ianuarie-2018-cine-suntem-si-cum-luptam-contra-ecumenismului/embed/#?secret=1fjBjsgjej

Dacă în iulie 2008 s-ar fi luat măsurile prevăzute de canoane, probabil situaţia în privinţa ecumenismului în Biserica Ortodoxă Română ar fi arătat altfel. Poate atunci, ierarhii prezenţi la minciunosinodul din Creta ar fi luptat până la capăt pentru poziţia ortodoxă cu care au fost mandataţi de sinodul de la Bucureşti, iar în cazul în care nu ar fi fost luaţi în considerare, nu ar fi semnat documentele, ar fi venit acasă cu fruntea sus şi cu conştiinţa curată, iar azi nu am mai fi avut preoţi caterisiţi pentru atitudinea lor ortodoxă şi nici maici bătute şi izgonite din mănăstirile lor şi nici tulburare peste tulburare.

Şi toate acestea pentru că atunci în 2008, ierarhii nu au avut curajul să aplice Sfintele Canoane, cum nu le vor aplica nici pe mai departe, indiferent cine şi de câte ori le vor fi încălcat dintre episcopi, mitropoliţi sau chiar patriarh. În schimb, vor fi aplicate abuziv şi discreţionar împotriva oricărui preot sau monah ori monahie, dacă vor îndrăzni să se opună ereziei ecumenismului propovăduită “cu capul descoperit” de către vreunul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, prin întreruperea pomenirii şi a comuniunii cu aceştia.

Nota editorului Mihai-Silviu Chirilă:

O întrebare și o încercare de răspuns sugerate de această excelentă analiză a situației Bisericii Ortodoxe Române.

    1. Decizia Patriarhiei Române din 2008 cuprinde în sine germenele acceptării documentelor ecumeniste din Creta din 2016, deoarece interzice ierarhilor, clerului, poporului “să se împărtășească euharistic în altă Biserică creștină”. Mai există vreo îndoială că atunci când au semnat documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine ierarhii români au acceptat existența “altor biserici creștine”, de vreme ce în această decizie cu valoare de lege bisericească Sfântul Sinod recunoaște existența “altor Biserici creștine”? Decizia în sine este o pervertire a Sfintelor Canoane, deoarece canoanele nu interzic împărtășirea euharistică “la alte Biserici creștine”, ci la erezii și schisme, întrucât pentru Sfintele Canoane „altă Biserică creștină” înseamnă exclusiv o altă Biserică Ortodoxă locală, nu o erezie care se află în afara Bisericii creștine. De ce ar trebui să fie interzisă împărtășirea la altă Biserică creștină, dacă este cu adevărat Biserică și este creștină? Iar dacă nu este nici Biserică, nici creștină (adică ortodoxă), de ce să o numești astfel, uzurpând denumirea Bisericii adevărate a lui Hristos și să nu o numești așa cum o numesc Sfintele Canoane care interzic împreună împărtășirea cu ereticii, cu schismaticii și cu adunările lor?
  1.  Decizia Sfântului Sinod din 2008 de a interzice doar intercomuniunea și împreună-slujirea cu ereticii, dar nu și rugăciunile din săptămâna ecumenică de rugăciune sau participarea la dialogurile ecumeniste a trasat o linie de demarcație falsă, care a rămas în mintea ortodocșilor români sub denumirea de “potirul comun”, marota invocată de toți cei ce refuză să ia atitudine contra ecumenismului și a sinodului ecumenist din Creta, deoarece, chipurile, nu s-ar fi ajuns la “potirul comun”, adică nu s-au împlinit condițiile trasate fals de Sfântul Sinod în 2008 de încălcare a Sfintelor Canoane și de comuniune cu ereticii. Este un posibil răspuns la întrebarea foarte bună a autorului articolului referitor la vocea care s-a stins a celor care au condamnat cu vehemență pe cei doi ierarhi ecumeniști.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro