O dezbatere de bun simţ despre Legea antilegionară la Alege TV – Craiova

La emisiunea din data de 13 august 2015 am discutat despre Legea nr. 217/2015, numită și legea antilegionari. Cine decretează caracterul fascist/legionar/xenofob/rasist al unei organizații? Există un catalog al simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe? Cum recunoaștem aceste simboluri pentru a le evita? A fost comunismul un regim criminal? De ce nu este incriminat și comunismul de această lege? Care sunt pedepsele prevăzute de lege? Ce riști dacă îl vorbești de bine pe Nicolae Ceaușescu? La aceste întrebări și la multe altele am încercat să răspundem în cadrul emisiunii, împreună cu prof. univ. dr. Sorin Damean de la Universitatea din Craiova și Marcel Răduț Seliște – preot și jurnalist. Sursa: youtube

Reclame

SCRISOARE CĂTRE ZIARIŞTII CURAJOŞI. “Azi îi saltă pe legionari, mâine pe naţionalişti, poimâine pe voi”

Autor: saccsiv 

N-am facut-o niciodata, o fac insa acum: va rog sa raspanditi mesajul de mai jos pe … conturile lor de facebook. Sau pe blogurile lor sau la rubrica de comentarii a articolelor din mass-media semnate de ei, de jurnalisti precum Lucia Hossu Longin, Ion Cristoiu, Eugenia Vodă, Oana Stănciulescu, Ilie Serbanescu si toti cei ce macar din cand in cand mai zic ceva de bine despre nationalism, ceva de rau despre vaccinuri sau ceva cu adevarat normal despre homosexualitate, etc. Poate unii dintre voi vor considera ca ei de fapt nu sunt curajosi, ci doar partial curajosi sau doar fac pe curajosii. Nu asta conteaza insa acum.

Si nu doar catre ziaristi, ci si catre artisti precum Florin Zamfirescu sau catre personalitati din alte categorii, cunoscuti publicului larg.

Asadar iata mesajul:

Pastorul luteran Martin Niemöller scria:

La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti

Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,

Apoi au venit după evrei,

Și eu nu am strigat pentru ca nu sunt evreu.

Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici

Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic.

Când au venit după mine,

Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea.

   Cunoasteti cu totii randurile de mai sus. A revenit vremea lor …

   Poate veti zice: “eu sunt doar nationalist, ce treaba am eu cu legionarii?”

   Sau: “eu sunt doar impotriva casatoriilor intre homosexuali”

   Sau: “eu doar sunt impotriva vaccinarii obligatorii”

   Sau, sau, sau …

   Nu va culcati pe o ureche. E doar inceputul. Nu dormiti. Toate sunt legate intre ele. A venit vremea lor, a papusarilor noii lumi. Si a venit pe plan global. Strigati, cat inca suntem mai multi care sa strigam.

   La inceput ii vor salta pe cei ce vor zice cu subiect si predicat cum ca “Miscarea Legionara a fost buna”. Apoi pe cei ce ii vor vorbi de bine pe preoti cu puscarie multa precum Justin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, pe scriitori precum Mircea Eliade, pe savanti precum Nicolae Paulescu. Apoi pe cei ce ii vor vorbi de bine pe banditii din munti. Si rand pe rand pe toti cei ce au altceva de zis decat stabilesc stapanii SISTEMULUI ca trebuie zis. Pe modelul George Orwell – 1984.

   Desigur, pentru ultimii nu se vor folosi de legea anti legionara, vor scoate ei alte legi. Si se vor folosi la maxim de “lupta anti terorista”, de “lupta impotriva epidemiilor”, de necesitatea impunerii “politicii corecte”, de necesitatea pacii pe pamant deci de punerea nationalismului dupa gratii, etc., etc., etc.

   Asadar, nu asteptati pana veti fi ridicati ultimii. Si cu atat mai putin nu visati roz cum ca pe voi n-au de ce sa va ridice, pe motiv de libertate de exprimare si bla bla bla. Listele sunt deja facute. Sau poate aveti de gand abdicati?

RĂSPÂNDIŢI!

Comunicat al academicianului Nicolae Breban despre Liiceanu şi Patapievici

Nicolae Breban: Liiceanu vrea să justifice scabrozităţile lui Patapievici la adresa poporului român minţând cu neruşinare. COMUNICAT

Aflu cu surprindere că dl G. Liiceanu a publicat un denunţ calomnios, în care afirmă că, într-o şedinţă a Secţiei de Literatură şi Lingvistică a Academiei Române, eu i-aş fi menţionat numele şi aş fi afirmat că el, G. Liiceanu, „ar trebui împuşcat”. Pentru a clarifica situaţia, repet ceea ce am comunicat zilele trecute şi Agenţiei Mediafax. La Academie am repetat pe scurt ceea ce am spus la Antena 3, în emisiunea domnului Radu Tudor.

La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă dl Patapievici ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria şi identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat. Insist, polonezii, nu eu.

A fost o comparație pentru a sublinia ideea că disprețuiesc atacurile la adresa neamului românesc și a istoriei acestui neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică.

Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al dlui Patapievici, înainte de a mă pronunţa, reiau câteva citate din textele d-sale:

Patapievici: ■ „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” „Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare.” „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”.

Patapievici: ■ „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături … ” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 64)

Patapievici: ■ „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 49)

Patapievici: ■ „Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi iesim azi din zodia naţionalului“, „Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie“, „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual, deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare”.„Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon (…) a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect»” (H.-R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale,Flacara nr. 1-2, 2002, p. 86)

Uzând de un fals de logică şi forţând grosolan valoarea eseistului Patapievici, dl Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii şi naţiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormităţi, pot fi justificate aceste scabrozităţi, precum şi altele, ale dlui Patapievici.

Oare prin asemenea diversiuni şi provocări mediatice grosolane vrea cumva dl Liiceanu – autorul volumului Dragul meu turnător – să-şi pregătească intrarea în Academia Română?

1 Iunie 2015, Bucureşti

Nicolae Breban

Sursa: fluierul.ro

România a pierdut „Codex Aureus” (prin contribuţia trădătoarei Monica Macovei), cea mai valoroasa carte din patrimoniul naţional, în favoarea comunităţii maghiare romano-catolice

România a pierdut cea mai valoroasă carte din lume – Codex Aureus. Manuscrisul a ajuns la unguri

Codex Aureus, un manuscris scris cu litere de aur, aflat în proprietatea statului român, a ajuns în mod ilegal, cu ajutorul politicienilor români, în posesia Ungariei. Monica Macovei, actualmente europarlamentar PNL, a pledat la CEDO împotriva statului român pentru ca Ungaria să primească Codex Aureus.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a reuşit să înfrângă Opoziţia corectă şi legală a primarului şi Consiliului local din Capitala Unirii și a primit Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Și asta grație Monicăi Macovei care a reprezentat Arhiepiscopia în procesul intentat statului român la CEDO.

Clădirea acestei biblioteci, împreună cu cele 115.992 unităţi bibliografice, din care: 1.778 manuscrise din secolul al IX-lea; 300 codice medievale (reprezentând 80% din cele existente în România); 571 incunabule şi 24.000 cărţi vechi din secolele XV-XVIII, au fost date gratuit şi ilegal din proprietatea Poporului şi Statului Român în proprietatea comunităţii maghiare şi a Ungariei.

Cel mai valoros manuscris din Biblioteca Batthyaneum şi din întreaga Europă este Codex Aureus. Această carte a fost scrisă în jurul anului 810 din porunca împăratului Carol cel Mare.

Această Evanghelie a fost scrisă cu litere de aur, pe foi fine de pergament, a fost pictată cu aur şi are coperţile din fildeş.

Prima parte din Codex Aureus, cuprinzând în cele 111 file Evangheliile lui Matei şi Marcu, s-a aflat la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Partea a doua din Codex Aureus, cuprinzând în cele 124 de file Evangheliile lui Luca şi Ioan, se află la Biblioteca Apostolică din Vatican.

Manuscrisul Codex Aureus are o valoare inestimabilă.

În anul 1968, Regimul Ceauşescu a luat un împrumut de 10 miliarde dolari S.U.A. de la F.M.I. şi Banca Mondială pentru realizarea unor mari investiţii în România, inclusiv retehnologizarea industriei. Împrumutul extern de 10 miliarde dolari S.U.A. a fost garantat de către Statul Român cu Codex Aureus. Poporul Român a realizat investiţii uriaşe în Regimul Ceauşescu, a plătit integral şi înainte de termen toată datoria externă.

Regimurile post-decembriste au pus la cale şi au dat ilegal Ungariei şi comunităţii maghiare din România (care nu are personalitate juridică) atât Codex Aureus cât şi Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, cu tot fondul de carte. Programul de jefuire a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia l-a început Guvernul Radu Vasile, l-a continuat Guvernul Năstase şi l-a finalizat Guvernul Ponta III.

După Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi în baza Tratatului de la Trianon, din iunie 1920, Biblioteca Batthyaneum cu tot fondul de carte, inclusiv Codex Aureus a intrat în proprietatea Poporului şi Statului Român. Biblioteca se află pe str.Unirii nr.1-3 din municipiul Alba Iulia şi este înscrisă în cartea funciară nr.559 fiind identificată cu numărul topografic 1973/1.

Titular al dreptului de proprietate a fost Biblioteca Naţională a României.

În vara anului 1998, Guvernul Radu Vasile (format din miniştri din partea P.N.Ţ.C.D., U.D.M.R., P.N.L. şi P.D.) a aprobat O.U.G. nr.13 din 7 iulie privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Atunci, ministru al Culturii a fost d-l Ion Caramitru, iar al Învăţământului era d-l Andrei Marga.

Ordonanţa de urgenţă nr.13/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.255 din 8 iulie 1998 a fost semnată de premierul Radu Vasile şi contrasemnată de Gyorgy Tokay, ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţile naţionale. O.U.G.nr.13/1998 are trei articole (numerotate 1, 2 şi 2) şi a stabilit următoarele:
1. Clădirile şi terenurile aferente lor, cele înscrise în Anexă, trec gratuit în proprietatea comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.
2. Se înfiinţează o Comisie specială paritară (Guvern-minorităţi entice) care verifică situaţia juridică a celor 17 imobile înscrisă în Anexă şi poate face noi propuneri pentru donaţii către minorităţile etnice.

3. Predarea-preluarea imobilelor se face pe baza unor protocoale redactate de Comisia specială paritară.

La poziţia nr.13 din Anexa la O.U.G. nr.13/1998 este înscrisă Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia.

Este evident că O.U.G. nr.13/1998 nu se referă la restituirea fondului de carte şi a Codex Aureus către comunitatea maghiară din România şi către Ungaria.

După cinci ani, prin Legea nr.458 din 12 noiembrie 2003, a fost aprobată O.U.G. nr.13/1998. Lucrările Senatului au fost conduse de Doru Ioan Tărăcilă şi cele ale Camerei Deputaţilor de Viorel Hrebenciuc.

Separat de legislaţia existentă, prin aceste două acte normative, s-a furat Poporului Român Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, inclusiv Codex Aureus, care au fost date ilegal comunităţii maghiare care nu are personalitate juridică şi care niciodată nu a fost proprietara acestei biblioteci, a Codex Aureus şi a uriaşului fond de carte.

Biblioteca, situată pe strada Gabriel Bethlen din incinta Cetăţii, este destinată doar studiului ştiinţific şi nu este deschisă pentru vizitare turistică.

Codex Aureus este atât de valoroasă încât pur şi simplu nu poate fi estimată în bani.

Celebrul manuscris ce se află în biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, este râvnit de Vatican.

Valoarea ei este inestimabilă. Nu se poate măsură în bani. De aceea este un garant al împrumuturilor externe, chiar şi după 1990. Acest volum nu iese din camera blindată decât rareori şi numai cu cereri speciale. Pentru studiu este folosită o copie fidelă, realizată în 1967.

Manuscrisul a fost realizat între anii 778 şi 820, în timpul lui Carol cel Mare. Volumul s-a aflat mai întâi la mănăstirea Lorsch din Germania, apoi, în secolul al XVI-lea, a fost dus la Heidelberg, de unde, în 1622, în urmă jefuirii bibliotecii de acolo de către soldaţii angajaţi în războiul de 30 de ani, a fost rupt în două, că să poată fi vândut mai uşor, detasandu-i-se coperţile. Prima jumătate, cea mai bogat ilustrată, a ajuns în biblioteca contelui Migazzi, cardinal de Viena, care a vândut-o apoi lui Ignat Batthyani, episcopul de Alba Iulia. A doua parte a cărţii a ajuns în biblioteca Vaticanului, unde se păstrează sub un clopot de sticlă. În România cartea a intrat în proprietatea statului în anul 1918, fiind donată de Ignat Batthyani, episcopul de Alba Iulia.patrimoniu

Manuscrisul este un evangheliar, de unde şi numele: Evangelium Scriptum cum auro pictum habens tabulas eburneas (Evanghelie scrisă cu cerneală de aur având table de fildeş).

După momentul Ceauşescu, Codex Aureus intră în epoca scandalurilor. În 1993 Evanghelierul este fotocopiat de reprezentanţii Administraţiei Parcurilor şi Castelelor din landul german Hessen.

Între partea română, respectiv filiala Bibliotecii Naţionale a României din Alba Iulia, şi cea germană nu a fost încheiat, în mod ciudat, nici un fel de contract scris.

În 1996 germanii editează un CD-ROM cu fotografiile obţinute şi semnează un contract de realizare a unor copii cu editura elveţiană ‘Faksimile Luzern’.

Landul Hessen a garantat editurii, prin contract, folosirea exclusivă a drepturilor de a reproduce Codex Aureus pe o perioada de 25 de ani. Conform contractului, ‘Faksimile’ are dreptul să folosească cum vrea cele 333 de exemplare realizate deja la dată semnării contractului amintit, precum şi tot ce va mai edita pe această tema.

Copiile respective sunt lucrate în metal preţios, exact că şi originalul, şi au o valoare de 28.000 de euro bucata. Numai pentru cele 333 de reproduceri se contura o afacere de aproape 10 milioane de euro din care România n-a câştigat nimic.

Biblioteca Apostolică Vatican, deţinătoarea celeilalte jumătăţi a manuscrisului, este partener al Editurii Luzern la acest proiect. România a dat în judecată Germania pentru facsimilarea ilegală a Codex-ului.

În anul 2002, directorul Bibliotecii Naţionale, Dan Ion Erceanu, a fost demis din funcţie şi arestat pentru modul ilegal în care a aprobat facsimilarea manuscrisului. Ulterior, instanţa de judecată l-a găsit nevinovat şi a fost repus în funcţie.

Sursa: recentnews.ro

De fapt, biblioteca Batthyaneum, cu Codex Aureus cu tot a fost pierdută anul trecut:

FURT DIN PATRIMONIUL NAŢIONAL – Guvernul Ponta a cedat ungurilor evangheliarul de o valoare inestimabilă Codex Aureus, clădirea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia şi tot fondul de cărţi şi manuscrise

Pomenirea mărturisitorului Radu Gyr, poetul temniţelor comuniste – 29 aprilie

  • Născut: 02 Martie 1905
  • Locul nașterii: Câmpulung, Argeș
  • Ocupația la arestare: poet
  • Întemnițat timp de: 20 ani
  • Întemnițat la: Tismana, Miercurea Ciuc, Târgu Jiu, Jilava și Aiud
  • Data adormirii: 29 Aprilie 1975

Radu Demetrescu-Gyr s-a nascut în anul 1905 la Câmpulung-Muscel. Licentiat în Litere, a debutat în anul 1924 odata cu aparitia volumului Linisti de schituri, volum care s-a bucurat de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât si al criticii românesti. Colaborator statornic în perioada dupa debut la revista Universul literar si apoi la alte reviste literare de formatie nationalista (Gândirea, Gând Românesc, Sfarma-Piatra, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeana si altele, precum si la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studentesc etc.), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare si poezii.

Membru de seama al Miscarii Legionare, Comandant Legionar si sef al regiunii Oltenia. Conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Este autorul versurilor cântecelor Sfânta Tinerete Legionara, Imnul Mota-Marin, Imnul Muncitorilor.

Laureat al mai multor premii ale Societatii Scriitorilor Români si ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernarii legionare a fost director general al teatrelor. În aceasta calitate ia initiativa înfiintarii Teatrului Evreiesc.

Dupa detentia de sub regimul lui Carol al II-lea este închis si de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sarata. În 1945, regimul comunist îl încadreaza în „lotul ziaristilor“ si îl condamna la 12 ani. Revine acasa în 1956, dar dupa doi ani este din nou arestat si condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detentie.

A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celula aspra. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Carturarul Radu Gyr a lasat în urma o opera poetica de valoare unica, la care se alatura o multime de studii si eseuri critice, raspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor si care, desigur, vor fi publicate într-un viitor volum antologic.

A trecut în vesnicie în anul 1975 (28.04). (mai precis pe 29. 04. 1975) 

Sursa: http://www.radugyr.ro  

Imagini pentru radu gyr

Eram tot la Aiud în secția bolnavilor T.B.C. Cameră cu priciuri din lemn, suprapuse, acoperite cu câte o rogojină și pătură. (…)

Aici, când din greșeală au fost scoase două camere la plimbare, m-am întâlnit cu cel mai prețuit dintre noi, Radu Gyr. Adus din spate, cu ochelarii mari peste nasul acvilin – un om deosebit de amabil. Tandru, m-a îmbrățișat, m-a luat de braț, strâns, și am făcut câteva cercuri împreună. M-am simțit mic, jenat parcă de atâta atenție pe care ni-o acorda și pe care socoteam că nu o meritam. (…)

Doamne, cât de mare-a fost Gyr! Cât de mult ne-a fost lumină! Cât de mult ne-a fost sprijin! Cât de mult ne-a fost călăuză! Cât de mult ne-a fost solidaritate! Cât de mult ne-a fost gând! Cât de mult ne-a fost mângâiere! Cât de mult ne-a fost dragoste! Cât de mult ne-a fost credință! Cât de mult ne-a fost putere, curaj!

Versurile lui au fost ca oazele într-un pustiu! Ca izvorul limpede care umezesc buzele arse de soare! Ca făclia ce te însoțește în beznă! Ca mâna ce te călăuzește pe drumul cel bun!

Toți marii poeți au fost răbufniri ai timpului lor. Ai Neamului ce i-a zămislit la timpul potrivit. Poeții ne-au dat din măreția sufletelor lor ceea ce era mai de preț în vremea trăirii lor. Lui Gyr i-a fost dat să existe într-o perioadă cu totul și cu totul deosebită și menirea lui a fost să ne fie călăuză, elan, solidaritate, curățenie sufletească. Era cu noi pretutindeni: la plimbare, în celulă, la carceră, la izolare… Cânta cu noi în zilele de Crăciun:

Stăm în beznă grea
Pentru noi nu-i stea,
Cerul nu s-aprinde.
Îngerii grăbiți
Pentru osândiți
Nu aduc colinde…

Sau ne descoperea trăirile:

Tăcem, parcă tăcem de veacuri,
Ca niște funduri vechi, de lacuri…
Cu pumnii strânși, tăcem din gură.

Când totul era la pământ, pustiul și groaza se întindea ca o pecingine și farul speranței pâlpâia ca o lumânare în noaptea nesfârșită, Gyr ne trimitea pe unde:

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane…

(Deliu Iulian Bălan – Frate de cruce sau K-1942, Ediție îngirjită de Virgil Rațiu, Ed. Aletheia, Bistrița, 2002, pp. 37-40)

Titlul de mai sus nu este o preţiozitate, o exagerare, menită să atragă atenţia unor avizaţi sau necunoscători.

Este o certitudine constatată nu numai de mine, ci şi de mulţimea deţinuţilor politici anticomunişti care s-au învrednicit, mulţi fără voia lor, să ducă crucea unui neam obidit timp de aproape jumătate de veac. Este o certitudine pentru oamenii peste care a căzut piatra de moară a proceselor, pe cât de nedrepte şi viclene, pe atât de inumane şi groaznice. Montate măiestrit de cei de altă lege au avut ca scop destrămarea a tot ce a avut spiritualitatea românească mai reprezentativ.

Încercările de rezistenţă au avut o eficacitate scăzută pentru că organul de opresiune era foarte bine organizat; aveau consilierii N.K.V.D.-ului care au mai distrus un popor, ştiau exact cum trebuie procedat şi suficiente cozi de topor locale iute, vândute ocupantului.

Puşcăriile au confirmat faptul că firea omenească, oricât de călită ar fi fost, când este supusă unor încercări la care nu se mai poate rezista se frânge şi moare dacă nu are un fir de speranţă de care să se agate, un suflu de viaţă cât de firav pe care să se sprijine. Acea infimă rază de nădejde este un izvor născător de energii nebănuite care se transformă într-un fluviu ce depăşeşte zăgazurile de teroare şi frică.

Salvarea a fost, prin excelenţă, minunata poezie a lui Radu Gyr. Temniţa Aiudului şi nu numai ea, au purtat în tenebrele lor nebănuite valori de spiritualitate, talente viguroase strivite de ură, de foame şi frig, de chinuri apocaliptice la a căror descriere ar lua foc chiar hârtia. Şi tocmai în această mlaştină a deznădejdii, colacul de salvare a fost poezia lui Gyr, condamnatul la moarte apoi la muncă silnică pe viaţă. „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” a fost considerată de politruci poezie manifest şi poetul a fost tratat ca atare.

Lansarea la Craiova a volumului de poezii „Sângele temniţei” a prilejuit auditoriului audierea unui expozeu ţinut de poetul Mircea Nicolau şi el ispăşitor a unei condamnări de peste 20 ani de muncă silnică, din care îmi permit să redau câteva fragmente.

„Omul Gyr era o făptură firavă, delicată. Un visător care se emoţiona în faţa unei frunze căzute, a unui firicel de iarbă ivit cine ştie cum între două lespezi de piatră…”

Radu Gyr n-a fost un luptător pe baricade; arma lui, în faţa căreia se poate rezista, a fost poezia, teribila armă care deschide ceruri pentru obidiţi, iar pentru duşmani foc mistuitor…

Sufletul lui era un vulcan în erupţie. Versurile lui, balsam pe răni sângerânde şi săgeţi neiertătoare pentru duşmanii ţării.

Eleganţa lor s-a născut din suferinţă, iar puterea de penetraţie din uriaşul talent şi sensibilitatea cu care-l înzestrase Dumnezeu. Sensibilitatea crescută în focul unei tinereţi entuziaste, pregătită pentru mari transformări, dar urmărită mereu de ura contemporană care n-a înţeles, mai bine zis n-a vrut să înţeleagă, măreţia idealului legionar, sau a înţeles şi frica de cele ce-i aşteptau i-a unit, ştiind că biruinţa Mişcării însemna sfârşitul corupţiei din sferele puterii politice cele mai înalte în frunte cu Carol al II-lea.

Perfecţiunea şi frumuseţea poeziilor lui Gyr, de comparat, doar, poate, cu versul eminescian în câteva ipostaze, se datorau, pe lângă talentul cu care a venit pe lume şi culturii sale deosebite.

Anii de studenţie au fost dominaţi de filozofia creştină prin titanii ce o reprezentau, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea etc…, cu care a fost camarad de crez şi generaţie.

Poezia lui Gyr a fost pumnul de fier ce a izbit în buza obraznică a imposturii vremii, a tendinţelor vădite de a minimaliza creaţia valorică, nu numai a lui Gyr, dar şi a tuturor celor care ridicaseră steagul dreptăţii româneşti.

Puteau să îngăduie hoardele tăvălugului roşu şi ciracii lor pe cei care îndrăzneau să le stea în cale? Puteau să admită, cei îngălaţi până la saturaţie cu doctrină duşmănoasă împotriva credinţei în Dumnezeu, ca tineretul entuziast şi credincios să le fie stavilă?

Curajul vârstei, idealurile înalte puse în slujba Mişcării Legionare au trezit duşmănia celor puşi pe căpătuială în ţara săracă.

N-au putut să ne ierte. Au îmbulzit puşcăriile cu floarea tineretului studenţesc care călit în cuibul legionar a trecut sub crucea grea a neamului îngenuncheat; şi iată cum în vălmăşagul ciclopic se ridică pârghia de rezistenţă viguroasă şi de neînfrânt, poezia lui Radu Gyr.

Cine era făuritorul acelor petarde de flăcări, care prin lumina lor au ridicat la luptă o generaţie de tineri, într-un timp atât de scurt, şi mai ales într-o vreme când se simţea nevoia unei transformări radicale în gândirea şi mentalitatea zilei.

Cine putea să scrie:

Sfântă tinereţe legionară

Cu piept călit de fier şi sufletul de crin

acel… iureş neînfricat de primăvară

cu fruntea ca un iezer carpatin… „

Seceta morală şi economică ridica nori negri la orizontul ţării în anii 1930-37.

El! Acest firav, cu suflet de stâncă şi vifor, acest delicat tânăr, în al cărui condei se vărsase toată bogăţia plaiurilor româneşti cu toată prospeţimea şi neasemănata lor frumuseţe.

El care purta în cap mii şi mii de versuri repetate încontinuu ca să nu se uite, cum de altfel procedam toţi în acelaşi scop, fiecare fiind o ţandăra de adevăr, ori un pocal de ambrozie pentru robii beznelor, negrelor şi izolărilor fără termen şi margine din jumătatea de secol de îngenunchere naţională. Căci, dacă noi, cei ferecaţi în lanţuri şi ziduri pentru un crez am supravieţuit, numai Dumnezeu ştie cum, celor rămaşi în marea temniţă ale cărei ziduri erau graniţele unei ţări ciuntite, cei rămaşi în aşa-zisa libertate le-a fost mai mică suferinţa? Le-a fost mai dulce chinul?

Poate cineva să măsoare cantitatea de lacrimi ce s-au vărsat din ochii mamelor, ai fiilor şi fiicelor celor întemniţaţi, al cărui număr nici nu se cunoaşte.

Poate cineva, ori cine ar fi, să pătrundă în adâncul amărăciunii celor rămaşi fără părinţi, fără adăpost, azvârliţi în stradă în care mila creştină era „Ajutor legionar” şi tratat ca atare.

Nu-l văd pe acest „cineva” fiindcă suferinţa nu se poate măsura, iar jalea nu are o margine, timp ori spaţiu.

Dar iată cum spuneam mai înainte, firicelul de nădejde irupe şi creşte, metafora de foc şi petalele lui Gyr, bandajează răni şi usucă lacrimi, încălzeşte şi catifelează lanţuri şi cătuşe:

Temniţă, temniţă, turbată căţea

Cum ţi-ar da foc inima mea.

Viaţă, viaţă de-afară zăludă

Cum joci în somnul meu paparudă…”

Cum de n-a murit în iadul Aiudului Radu Gyr? Cum de n-au murit cei care ani de nopţi am văzut iar soarele?

Răspunsul îl dă el în „Rugăciunea din celulă”:

,,Doamne păzeşte-mă, Doamne ai milă!

Sunt ca o scorbură veche-ntr-un tei

în noaptea mea şi-a lăsat amintirea prăsită

Toate năpârcile ei!”

Se pot umple mii şi mii de pagini cu exemple care de care mai luminoase, ori mai sumbre din care se vede de ce n-a murit poetul, de ce n-am murit noi, purtătorii de lanţuri şi cătuşe.

Miracolul, pentru că miracol a fost, pe care temnicerii şi mai marii lor nu l-au putut pricepe sau înţelege, nici nu aveau cum, era altă plămadă, altă frământătură.

RUGĂCIUNEA, Comunicarea cu Dumnezeu, a fost secretul salvării noastre. Lângă rugăciune, lumina poeziei lui Gyr a fost liantul care a legat inimă de inimă, suflet de suflet, cu zalele lanţurilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se trăia. Era pentru noi, haină şi hrană, apă şi căldură.

Dacă amărâtul de trup în care abia mai licărea un strop de viaţă, prin cine ştie ce minune se mulţumea cu o cană de apă, încălzită vara şi îngheţată iarna – i se spunea „ceai” – şi cu 100 de grame de pâine, se trăia, căci belşugul hranei fiinţei interioare era în noi uriaş.

Nu se reuşea întotdeauna, era şi periculos, să se scrie pe o bucăţică de săpun, cine ştie ce, dar o strofă două ne lumina ziua, ne încălzea noaptea, ne umplea gamela. Eram bogaţi.

În vremea aceasta, el topit de foame, ros de boală, înconjurat de ură, scria. Scria în cap, în capul pleşuv înainte de vreme, izbit de pereţi, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparaţie. Fremăta celularul şi Zarea de ceea ce Dumnezeu îi dăruise din belşug. Hrană pentru suflete strivite, hrană pentru minţi secătuite de lipsa de informaţie, de posibilitatea de a fi de folos. Doamne! Ce personalităţi de cultură putrezeau acolo! Binecuvântatul calorifer era firul de telefon, care lega celulă de celulă, om de om. Era un zumzet ca de stup. Afară de cazul când un nou venit de afară aducea veşti. Se bătea „K” ceea ce însemna eliberarea liniei şi atunci cu sufletul la gură se asculta fiecare cuvânt.

Scară la cer a fost ţeava caloriferului, pe care circula şuvoiul poetic, ce întrema şi întărea speranţele obidiţilor veacului.

Punte salvatoare peste prăpăstii, care a salvat vieţi, a vindecat răni. Cum să-ţi mai fie foame sau frig când sub frunte se instala lumina:

Pe-o sprânceană de lumină

Lângă-o lacrimă de rai

Verdea culme carpatină

Rotunjeşte dulce plai…”

(Din balada unui plai de munte) şi plecam pe vechile culmi carpatine, însoţiţi de Iancu Jianu, de ciobanii Mioriţei, de „clopotarul din stele”, de „iconarul de lângă rai” şi de mulţimea de eroi din baladele sale.

Părăseam celula, fugeam din iad şi ne retrăgeam acolo, sus, unde aripile sufletului se desfăşurau în voie, în libertate, în toată măreţia lor. Aceasta a fost opera lui Gyr, pentru cei mai mulţi dintre noi. Răsfoiesc acum, cu un nod în gât şi cu o încântare ce nu poate fi înţeleasă în adâncimea ei decât de cei ce au trăit-o, cartea lui.

Cartea lui! Pe care a visat-o acolo, elegantă, curată, sfântă.

Îmi limpezesc sufletul cu versurile nemuritoarelor balade, pe care şi eu le-am purtat în cap, multe au fugit în uitare, dar le descopăr cu adânca emoţie cu care le furam prin morse, cu aceeaşi tresărire de bucurie cerească, cu care zgâriam pe bucăţica de săpun, tremurând de frică.

Câţi dintre tinerii care se dezvoltă acum în libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câţi le caută? Sunt pentru ei. Pentru cei de mâine. La ei s-a gândit poetul martir când le-a dat viaţă sângerând.

Dacă tinerii României şi – care s-au dovedit că pot fi eroi – l-ar căuta şi l-ar găsi pe Radu Gyr ar avea bucuria şi surprinderea, că au dat de un izvor de frumuseţi nebănuite, ar deveni mai buni, mai frumoşi, mai patrioţi.

Acum, când pe toate drumurile se varsă lăturile unui limbaj de care îţi e ruşine să te apropii, când în paginile unor publicaţii abundă tot ce e mai imund şi în afara firii, scurse din condeie ce se cred valoroase, ce să facă sufletul unui tânăr, dornic de frumos?

Caută, tinere, şi găseşte, nu-i greu, izvorul dătător de sănătate spirituală de care ai nevoie!

Curge din belşug în poezia lui Radu Gyr, potoleşte setea de frumos! Pluteşte în ea duhul creştin, patriotismul neamului nostru de care trebuie să fii mândru. E spălat cu sânge, cu durere, cu râuri de lacrimi.

(Ilie Tudor – De sub tăvălug, Ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, pp. 124-129)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Încercări de traducere a unor tăbliţe de la Sinaia. Alfabetul get. Dovezi din ce în ce mai clare că noi vorbim limba traco-geto-dacilor

Traducerea tăbliţei numărul 16. Un text antic scris in limba dacilor din Banat.

Traducerea tăbliţei numărul 120. O listă cu 15 nume de persoane.

În traducerea de mai jos, la tăbliţa 36, cuvintele DABO GETO sunt traduse diferit şi, cred eu mai corect, ca DAVE (cetăţi) GETE.

Traducerea textului de pe inelul de la Ezerevo. Inel cu text în grai tracic datat sec 5 aCr. Găsit în 1912 în Ezerovo, departamentul Plovdiv, Bulgaria.

O altă traducere a făcut-o istoricul George Cadar, care îi dă un sens diferit textului, dar şi el e de acord că este vorba de o limbă română veche: Istoricul George Cadar din Baia Mare: la originea tuturor limbilor europene stă limba română veche

Unii consideră că alfabetul în care sunt scrise aceste texte este alfabetul get sau daco-get:

ALFABETUL GET CLASIC

Pentru cei pasionați:

ALFABETUL GET `CLASIC`

Atenție!

NU ORIGINEA ȘI ADAPTĂRILE acestui alfabet ne preocupă AICI, ci `valoarea` [ sensul ] fiecărui caracter [ literă ] …

Pentru cei interesați să verifice, să citească și să înțeleagă textele de pe Tablițele de la Sinaia. Puteți să o faceți singuri pe una din Tăblițele prezentate:

Sursa: thraxusares.wordpress.com

Să vedem o variantă a traducerii plăcuţei (tăbliţei) 36:

CITIREA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA T 36

TĂBLIȚA 36

BUREBISTA ELIBEREAZĂ TRIBALIA

Încă un text cu Burebista – primul după trecerea Dunării.
BOROBISTO PURCEDO ON SONTO RIOMONUSO ‘E CIENY
V(O)IO SO ON M(O)ESIO SUPT ‘OE MAYERO, LOCO LO `RECE TO YSTRIO.
‘SOCI RAPTO ONDIO TRIPALELE LO’ MORO `ESO.
ACI, NO ‘AIO NOSETRO NOBALEO DABO GETO.
TO`E C(EOI) TRIPALE, LE’ RYOMONUSO SOU PATO, TRASO MATO BOEROBYS`EO .
DAPYEGEO + OROLIO + SURASO + GVERO + ZAP’TO + KORMYO + GEYZO + MANYSO + BERISOE + DOGYE + KARPODO + PARIOZO + MONGVERO + GUROESO + PELU’E —

N (osetro). M (ATO). D (Voi). Z (abelio). B (orobisto) –

* Textul în limba româna modernă:

– Burebista, plecă in urmarirea ‘romanului’, ce ‘ţine’ în voia sa, în Moesia, sub a lui stăpânire, locul (terit) din dreapta Dunării.
Insoţi ‘îndărăpt’ (refugiaţii, acolo) unde (ei) ale lor locuințe părăsiră.
Aici, no ! dete a noastră înnobilare cetăților gete. (din Tribalia)
Toţi acei tribali, ce romanilor au fost supuși, ‘s-au tras spre’ * comandantul Burebista.

[ Conducători de ‘divizii’: ]

Dapygeo, Orolio, Suras, Gvero, Zap’to, Kormyo, Geyzo, Manys, Berysoe, Dogye, Karpodo, Pariozo, Mongvero, Gureoso, Pella e.

* ‘S-au tras spre..’ – au trecut de partea sa.

Ceea ce este… foarte interesant !

Comandanții de unități enumeraţi aici, sunt ACEIAȘI cu cei indicați pe Tăblița 56 ! ( mobilizați de Burebista pentru campania împotriva celților). Așadar acțiunile au loc în cadrul aceleiași campanii; evenimentele de pe tăblițele 56, 26 si 36 se succed, se ‘leaga’ între ele !….

Pentru conformitate citiți și:

TĂBLIȚA 26: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/24/citirea-tablitelor-de-la-sinaia/

TĂBLIȚA 56: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/31/citirea-tablitelor-de-la-sinaia-t-56/
CITEȘTE ȘI DISTRIBUIE MAI DEPARTE !   Aviz istoricilor și lingviștilor.

Sursa: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/31/citirea-tablitelor-de-la-sinaia-t-36/

Pentru mine e clar că indiferent de variantele de traducere, limba în care sunt scrise aceste texte e limba stră-română, aceeaşi cu limba traco-geto-dacilor, strămoşii noştri!