LEGIUNEA DIN CER – A trecut la Domnul Petre Petre, fost partizan în Munții Buzăului

A mai plecat un luptător… PETRE PETRE a trecut la cele veșnice…

Primim de la Buzău trista veste a plecării dintre noi a camaradului nostru PETRE PETRE, luptător în Rezistența anticomunistă, fost deținut politic, un suflet ales, de o noblețe aparte, încununare fericită a virtuților creștine și a bunului simț românesc.
Pe 6 iulie ar fi împlinit 98 de ani… Și nu știm cum vor arăta de aici înainte, fără dânsul, manifestările memoriale la care era nelipsit, când zeci sau sute de participanți, cel mai adesea tineri, îl înconjurau cu dragostea lor și savurau amintirile depănate de dânsul.
În lumea Rezistenței anticomuniste va rămâne neștearsă amintirea firii blajine și chipului luminos pe care strălucea voioșia, bunătatea și dragostea ce o revărsa neîncetat în jurul său. Apariția lui Petre Petre crea oriunde sentimentul întâlnirii cu un sfânt. Părea atât de nelumesc și răspândea atâta isihie, încât aducea pretutindeni pacea și înțelegerea între oameni.
Casa lui din apropierea Buzăului devenise în ultimii ani un adevărat loc de pelerinaj pentru tinerii care descopereau, sub părul argintiu și modestia deosebită, un munte de dârzenie și mărturisire, un atlet al lui Hristos. De multe ori ne-am întrebat: ce socoteli tainice va fi avut Dumnezeu, păstrându-l pe acest om ieșit nevătămat din atâtea întâlniri cu moartea? La începutul mileniului al treilea, Petre Petre, apropiind binecuvântata vârstă a centenarului, a fost unul dintre acei martori ai unui ev de sânge și foc, puși deoparte de Dumnezeu, asemenea Proorocului Ilie, pentru a da mărturie. Mărturie asupra vitejiei unei generații întregi rămasă în gropile comune ale lagărelor și temnițelor. Mărturie că se poate trăi demn și fără compromisuri. Mărturie că fără Hristos, omenirea riscă să devină, de fiecare dată, doar o nouă hetacombă a suferinței și ororii.
Dumnezeu să îi facă drumul lin și fie ca sufletul său, de acolo, din ceata drepților, să vegheze asupra noastră și asupra acestei țări pe care a iubit-o mai mult ca pe orice altceva, și căreia i-a închinat toate suferințele și durerile sale.
„Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…!
Camaradul PETRE PETRE! Prezent!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Președinte, Coriolan Baciu ; Secretar: Florin Dobrescu

REPERE ALE UNEI EXISTENȚE EXEMPLARE

Petre Grigorescu (acesta era numele sub care s-a născut) a fost unul dintre acei români care la cumpăna veacului trecut au îndrăznnit să se opună fățiș ocupației sovietice și regimului ateo-comunist instaurat de aceasta, aderând la un grup de rezistență armată localizat în Munții Buzăului și organizat de avoatul Nicolae Păun (apărător al lui Corneliu Codreanu în 1938) și doctorul Corneliu Șercăianu.
În timpul masivelor arestări din 14-15 mai 1948, Petre Grigorescu, pe atunci angajat al schelei petroliere Berca, a ascuns un camarad fugar în propria vie, iar în iunie același an a reușit el însuși să scape de arestare, alăturându-se grupării de partizani conduse de cei doi lideri legionari locali. Petre Petre avea să fie însărcinat cu aprovizionarea cu alimente a grupului, ceea ce necesita dese deplasări nocturne, pe o distanță de circa 60 km, până în satul Pleșcoi. În iarna 1948-48, într-o noapte cu lună, reușeste cu greu să scape dintr-o încercuire a Securității.
Îmbolnăvindu-se, este internat clandestin de un prieten medic. Aici va afla de capturarea grupului de Rezistență și de căderea în luptă cu Securitatea a învățătorului Constantinescu. dar trebuie să părăsească spitalul atunci când Securitatea începe să facă verificări în fișele pacienților.
După un periplu prin mai multe sate unde a fost adăpostit, avea să fie arestat în casa surorii sale din Valea Sibiciului. După o scurtă anchetă la Securitatea din Pătârlagele, a fost dus la Buzău, unde a trecut printr-o anchetă deosebit de violentă, fiind bătut de securiști și strivit sub cizme. Tratat o perioadă pentru as e reface, anchetele au reînceput cu o virulență și mai mare. S-a remarcat în cruzime sublocotenentul Nelu Dumitrescu, acest călău aplicând un arsenal inimaginabil de torturi, de la bătaia la tălpi și pe corp cu țevi de fier, cabluri sau bastoane de corn și până electrocutare repetată, precum și simularea execuției în câmp. În acel infern a trecut pe lânga ispita sinuciderii, dar a fost salvat miraculos de o viziune a mamei sale…
După îndelungi anchete, a fost condamnat la patru ani detenție, în cadrul unui lot numeros de buzoieni, dintre care 12 erau preoți. Torturile din timpul anchetei îi rupseseră însă coastele, acestea străpungând pielea și formând plăgi infectate. Timp de aproape un an nu i s-a acordat nici un ajutor medical, fiind lăsat să se chinuiască astfel, după care a fost trimis la spital, unde a fost îngrijit cu multă omenie de medicul maghiar Papp, care i-a făcut mai multe intervenții chirurgicale, vindecându-se cu greu.
A urmat o perioadă petrecută în penitenciarul-spital TBC de la Tîrgul Ocna, unde a cunoscut pe mulți marturisitori ai lui Hristos din temnițele comuniste, între care Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Victor Corbuț, Jenică Popescu, Aristide Lefa, viitorii preoți Constantin Voicescu, Mihai Lungeanu.
Cumplita temniță suterană de la Fortul 13 Jilava a fost, de asemenea, unul din locurile sale de suferință, după care a urmat Caransebeș.
Eliberat în 1955, după șase ani de detenție, cu doi peste expirarea pedepsei, a fost primit cu bucurie de famailia care îl crezuse mort, neavând nici o veste despre el.
A lucrat la schela petrolieră din Moinești și la o întreprindere din Onești, unde s-a și căsătorit, întemeind mult dorita familie și primind de la Dumnezeu primul copil. Dar avea să fie din nou arestat, în noaptea de 17-18 iunie 1958, în cadrul unui alt mare val de arestări politice, fiind condamnat la 18 ani muncă silnică și confiscându-i-se puțina sa avere. Anchetele au durat 15 luni, fiind presărate cu torturi foarte violente, în care i-au fost distruse iremediabil timpanele, dar și cu utilizarea unor substanțe psihotrope, în vederea anihilării voinței. Detenția a fost executată în penitenciarul Aiud, destinat în cea mai mare parte legionarilor. Aici, fără nici o asistență medicală, s-a vindecat în mod inexplicabil de ulcer. Ultima parte a detenției a petrecut-o în lagărele de muncă forțată de la Salcia și Insula Mare a Brăilei.
Eliberat odată cu toți deținuții politici, ca urmare a grațierii din 1964, adoptată de comuniști la presiunile internaționale, s-a angajat la mai multe întreprinderi, fiind în repetate rânduri convocat la Securitate, unde i s-a cerut să devină informator, Petre Petre refuzând întotdeauna aceste propuneri. Ca urmare a refuzurilor sale, a fost nevoit să muncească doar ca muncitor necalificat, calificându-se la locul de muncă și ducându-și viața în demnitate. Al doilea copil i s-a născut după eliberare.

După evenimentele din decembrie 1989, a participat entuziast la acțiunile de regrupare și reorganizare a foștilor luptători, activând în Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, în Partidul „Totul pentru Țară” și Fundația „George Manu”, participând la înființarea și activitățile Fundației Ion Gavrilă Ogoranu. Era nelipsit, în fiecare an, de la manifestările Zilelor Rezistenței de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde era înconjurat cu drag de participanții care savurau amintirile depănate de dânsul.

Dumnezeu să-l ierte!

Reclame
De acord cu majoritatea ideilor de la a doua Sinaxă de la Botoșani, cu excepția punctului 4 din declarația finală și a altor câtorva aspecte

De acord cu majoritatea ideilor de la a doua Sinaxă de la Botoșani, cu excepția punctului 4 din declarația finală și a altor câtorva aspecte

Precizez ca ideile de mai jos reprezintă punctul meu de vedere…

Am aflat cu bucurie de ceva timp de organizarea unei sinaxe a celor care au întrerupt pomenirea (ori s-au îngrădit de erezie), dintre cei ce au rămas cât de cât pe o cale corectă și de bun simț a mărturisirii, la Botoșani. A doua după marea Sinaxă națională din iunie 2017.

Nu știam dacă voi putea participa, însă a aranjat Dumnezeu în așa fel lucrurile, încât am ajuns și eu.

În contextul anunțatei vizite a papei Francisc este laudabilă organizarea unei noi întâlniri a preoților nepomenitori și a credincioșilor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă ca formă de opunere față de această vizită si pentru a reînnoi dezideratele care i-au determinat să rămână pe acest drum al îngrădirii.

Pe scurt, cam în această ordine s-au citit următoarele documente:

Un cuvânt de salut din partea ÎPS Longhin; cuvântarea pr. Teodor Zisis tradusă din greacă în engleză de fiul acestuia, Serafim, și din engleză în română de Mihai Silviu Chirilă; un scurt cuvânt al lui Serafim Zisis; omilia pr-lui Teodor Zisis, deja tradusă în română, despre vizitele papei în țările ortodoxe, în România și în Grecia în 2001; omilia lui Serafim Zisis tradusă în română despre ecumenism și implicarea ocultă a unor organizații și implicit a Statelor Unite ale Americii în promovarea acestuia; un cuvânt al doamnei Gabriela Naghi, tot pe temele sinaxei; o eventuală cerere, cu lux de amănunte, despre faptul că nepomenitorii pot fi înmormântați în cimitirele ortodoxe; citirea unui memoriu prin care se cere Sinodului BOR ieșirea din CM„B”; citirea unui memoriu impotriva venirii papei în România, adresat tot Sinodului BOR; citirea unui memoriu de respingere a tomosului autocefaliei grupării schismatice din Ucraina, adresat tot Sinodului BOR; și ultimul document, o Declarație de continuare a luptei antiecumeniste.

La sfârșit, credincioșii au fost îndemnați să semneze, după conștiința fiecăruia, ultimele patru documente (cele trei memorii și declarația finală).

Din păcate foile pe care fiecare își trecea numele și semnătura erau atașate sumar, cu câte o agrafă, de documentul tipărit. Se puteau ușor rătăci sau amesteca între ele.

Personal am o problemă cu punctul 4 al Declarației finale. Mai jos o să postez fotocopii ale documentului.

Punctul 4 sună așa:

”Ne delimităm de cei care caută cooperarea cu episcopul sârb caterisit și excomunicat Artemie din Kosovo și de cei ce au legături cu orice fel de grupare schismatică.”

Deci „episcopul sârb caterisit”… Cu alte cuvinte, părinții care au organizat sinaxa îi recunosc caterisirea lui Artemie de Kosovo. Însă toată lumea era de acord că acesta a fost caterisit pe nedrept, pe motive de împotrivire la erezia ecumenismului. Inclusiv Părintele Iustin Pârvu era de această părere (de la min. 6:00):

Video – Părintele Iustin Pârvu despre Sfântul Iustin Popovici, despre episcopul Artemie de Kosovo, despre noua ordine mondială și smerenia ortodoxă

Acum, dacă a căzut în greșeli ulterioare acelei caterisiri, cum ar fi hirotonirea de horepiscopi de unul singur (lucru discutabil din punct de vedere canonic și insuficient cercetat de către mărturisitorii români) sau în trimiterea de preoti hirotoniți de horepiscopii săi sau de el însuși în alte țări ortodoxe, cine poate afirma că i se activează retroactiv caterisirea?!

E ceva similar condamnării unui deținut pe nedrept, care în închisoare face o greșeală și unii frați de suferință îi spun că a hotărât drept judecătorul, căci el urma să cadă oricum într-o greșeală ulterioară. E absurd!

Părinții nepomenitori care au scris documentul, își recunosc ei înșiși caterisirile, dacă pe viitor vor cădea în unele greșeli condamnate de sfintele canoane.

Așa se întâmplă când textul este pregătit de un grup restrâns de oameni și prezentat majorității scris de-a gata, fără a fi supus dezbaterii.

Poate ar fi trebuit precizat la punctul 11 că eventuala colaborare cu preoții ce încă nu au întrerupt pomenirea dar au o poziție antiecumenistă, trebuie făcută la nivelul discuțiilor și nu la nivel de slujire, așa cum de altfel recomandă și Sfântul Teodor Studitul. Împreună slujirea preoților pomenitori cu nepomenitorii, deși recomandată de părinții athoniți ce s-au împotrivit pseudo-patriarhului Atenagoras, în anii `60, în condițiile actuale ar sminti pe credincioșii îngrădiți de ecumenism și ar produce confuzie în rândul acestora.

În privința punctului 12, cred că ar fi trebuit și aici adăugat faptul că recomandarea, pentru cei ce vor să intre în această luptă, de a se feri de pozițiile extremiste, trebuie aplicată în ambele sensuri. Adică evitarea exagerărilor ce duc spre schismă dar evitarea și a pozițiilor de diluare a întreruperii pomenirii, așa cum deja se întâmplă cu unii preoții.

În rest, cu toate punctele declarației finale sunt perfect de acord.

Un alt aspect ce trebuia atins, în memoriul către Sinodul BOR privind schisma din Ucraina, ar fi fost problema revendicării jurisdicției canonice asupra teritoriilor românești deținute de statul artificial cu care ne învecinăm. Dar domnul  Mihai Silviu Chirilă nu a considerat oportun, atunci când i-am sesizat problema, ca aceasta să fie pusă în discuție nici măcar pe site-ul „Mărturisirea Ortodoxă”, cu atât mai puțin la o sinaxă a nepomenitorilor…

Un gust amar a lasat evitarea cu ostentație a problemei actelor cu cip, la sinaxa din Botoșani. Poate că organizatorii nu au dorit să-l pună într-o situație dificilă pe părintele Teodor Zisis, despre care se știe că în trecut (anul 2013) nu vedea o problemă în acestea, ba chiar afirma că Cuviosul, pe atunci, Paisie Aghioritul ar fi fost influențat de neoprotestanții din America în această privință.

Au existat unii frați ce doreau să-l întrebe pe venerabilul profesor, dacă își mai menține părerea. Doreau să-l întrebe în engleză pentru a putea traduce fiul său. Dar… din păcate impresia lăsată la final a fost aceea că părintele T. Zisis a fost scos cu rapiditate din sală pentru a nu fi deranjat cu vreo întrebare incomodă de vreun neavenit.

La prima sinaxă de la Botoșani, în 2017, la sfârșit, până și monahul Sava Lavriotul dădea binecuvântări credincioșilor. Acum, invitații au dispărut în ceață.

Regretabil… Consider că Mihai Silviu Chirilă a greșit!

N-ar fi fost un capăt de țară și nu cădea cerul pe Teodor Zisis dacă era întrebat despre cipuri.

Unii părinți ne asigură că se va face o sinaxă separată, cu pregătirea necesară pe această temă. Mă îndoiesc că va mai depune prea curând cineva din grupul de la Botoșani un efort similar pentru o nouă sinaxă pe tema cipurilor si actelor cu cip…

Dar vom vedea.

În concluzie, impresia generală a fost aceea a unei întâlniri, în mare destul de reușită, necesară și oportună în contextul frământărilor și dezbinărilor ce au tot apărut între nempomenitori, dar consider că nu se poate mereu așa… Adică un grup de câțiva oameni, fie ei și preoți și/sau teologi să decidă și să compună documente unilateral, gata formulate pe care să le expună turmei spre a fi întărite de semnătura acesteia.

O sinaxă nu trebuie să fie o conferință. Ba mai puțin decât o conferință ortodoxă, căci nici întrebări nu e voie sau nu e timp să se pună.

Totuși, felicitări organizatorilor și celor care au contribuit financiar pentru ca acest eveniment să poată avea loc, însă consider că trebuie să învățăm din greșeli și să nu ne împiedicăm în orgolii personale, de grup, în menajamente fără  limite a unor personalități ortodoxe ce pot la un moment dat să și greșească sau în pretenții de separare a luptei antiecumeniste de restul aspectelor agresiunii antihristice.

Îmi cer iertare dacă am supărat pe cineva prin comentariile din acest articol!

daniel vla

Imagini video transmise de un frate, în direct pe facebook puteți vedea la:

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2157735320979476&id=100002290868595

https://www.facebook.com/cracaoanu.mihai/videos/2157961324290209/UzpfSTEwMDAwMDUwOTI5MDg1MDoyNzM4Mzc0Njk5NTIyODEz/

Câteva imagini foto:

Video – Fratele Ioan se dezice public de semnătura de la sinaxa de la Roman

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”. Iacov 4, 6

 

Despre sinaxa de la Roman am scris la:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

 

 

Canonul 96 al Sinodului Local de la Cartagina: Nici un episcop nu se caterisește până nu va lua sfârșit judecata sa sinodală!

Sfântul Sinod Local din Cartagina, din anii 418-424, la care au participat episcopii Africii și precum și reprezentanți ai Bisericii Romei (episcopi și preoți), în număr între 214 și 225. Hotărârile acestui Sinod au fost întărite de Sinodul 5 Ecumenic (553).

Image result for sinodul local din cartagina icoane

CANONUL 96, 91
Pentru Kuotvultdeu, încă şi pentru Centuriat. Fiindcă împotrivnicul lui a cerut ca să vină la sinodul nostru, întrebându-se de voieşte oare cu dânsul înaintea episcopilor a se cerceta? Mai întâi adică se făgăduia, iar în cealaltă zi a răspuns că aceasta lui nu-i place, şi s-au dus. A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui. Că episcopia a se lua de la el mai înainte de isprava lucrului lui (aceasta), nici un creştin poate a o socoti.
[Apostolic, can. 74; Sinod 2, can. 6; Sinod 4, can. 9, 17, 21; Sinod 1 şi 2, can. 16; Antiohia, can. 14, 15; Sardica, can. 4; Cartagina, can. 8, 12, 16, 27, 105, 131, 137, 138, 139]

TÂLCUIRE
Pe episcopul acesta se vede, că l-a prihănit oarecine în vreun lucru. Şi l-a întrebat de voieşte a se judeca la sinod, şi întâi făgăduia episcopul să facă aceasta, iar în urmă, ca să nu se împărtăşească cineva cu episcopul acesta, până va lua sfârşit judecata lui, că însuşi căindu-se s-a apărat de sinod. Deci rânduieşte sinodul prin canonul acesta, a se caterisi de episcopi mai înainte de judecată, că este lucru nedrept. Ne învăţăm însă de aici, că trebuie a se pedepsi episcopii cei ce defaimă judeţul sinepiscopilor lor. Şi că, măcar de ar cădea vreun episcop sub vreo prihană şi aforisire, nu se scoate din episcopia sa, nici se cateriseşte, până nu va lua sfârşit judecata.

– Pidalion pag. 519-520

Din acest canon rezultă că un episcop trebuie judecat și caterisit de un sinod. Fără judecată nu se poate caterisi de cineva. Cu atât mai mult nu se autocaterisește prin căderea în vreo cugetare eretică.

Poate înțeleg și cei care proclamă lipsa harului la ierarhii care practică și afirmă erezia ecumenismului. Poate vede și părintele Pamvo de la Rădeni…

Tot în acest canon avem temei (pe lângă canonul 15 I-II C-pol) și pentru întreruperea comuniunii cu un episcop acuzat de cineva pentru vreo oarecare abatere spre a fi judecat de sinod: „A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui.” Deci întreruperea comuniunii, înainte de judecata sinodală.

Și pentru a vedea încă o dată că harul lucrează prin cei ce nu sunt caterisiți, să ne reamintim ce spune tot Pidalionul:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Așa cum am arătat în articolul:

Schismaticul la schismatici trage

Așadar nu trebuie să teologhisim cu privire la inexistența harului la ecumeniști. Trebuie doar să întrerupem pomenirea și să continuăm lupta de lămurire a cât mai multora spre a se delimita și ei de ecumenism și  a mărturisi Ortodoxia.

Gheron Gavriil NU este de acord cu atitudinea schismatică în întreruperea pomenirii

Related image

Gheronda Gavriil: „Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare”

Gheron Gavriil din Sfântul Munte Athos a acordat un interviu telefonic în exclusivitate pentru portalul Mărturisirea Ortodoxă părintelui Matei Vulcănescu. Publicăm transcrierea discuției și fișierul audio, cu rugămintea pentru colegii din media online, care ar dori să preia cuvintele Gherondei Gavriil, să menționeze pe siteurile lor și aceste precizări introductive.

Gheronda Gavriil: Binecuvântați!

 

Pr. Vulcănescu: Binecuvântați! Sunt Părintele Matei Vulcănescu, de la Sfânta Mitropolie de Pireu; acum mă aflu pentru scurt timp în România, cu familia mea.

 

Gheronda Gavriil: Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să petreceți cu bine. Să fiți binecuvântați ca Avraam, Isaac și Iacob!

 

Pr. Vulcănescu: Vă mulțumim, Gheronda! Aici, în România, avem unele probleme: Patriarhul Bisericii Ortodoxe a României și mulți dintre ierarhi au semnat documentele pseudosinodului din Creta și, din acest motiv, unii dintre părinții de aici au întrerupt pomenirea patriarhului și a episcopilor cu cuget eretic, ceea ce este foarte îmbucurător pentru noi. Noi sprijinim această decizie a părinților. A apărut însă o neînțelegere prilejuită de faptul că aici a venit de multe ori părintele Sava, care a spus că toți românii care nu pot merge la biserici unde slujesc preoți nepomenitori sunt în erezie, așa cum eretice sunt și toate Patriarhiile care au condamnat sinodul din Creta, dar nu au întrerupt pomenirea cu celelalte Biserici care au participat la pseudosinod. Așa este, de exemplu, Patriarhia Bulgariei, care nu numai că nu a trimis nicio delegație în Creta, dar a și condamnat pseudosinodul din Creta, și aceasta este foarte important pentru noi, fiindcă avem cel puțin două Biserici locale, două Patriarhii, a Bulgariei și a Georgiei, care au condamnat oficial, sinodal, pseudosinodul din Creta – dar  aici există acest duh – părintele Sava le-a spus că Patriarhia Bulgariei și cea a Georgiei se află în  înșelare și în erezie pentru că patriarhii acestor două Biserici nu au întrerupt pomenirea întâistătătorilor celorlalte Biserici locale. S-a produs astfel mare tulburare, fiindcă de aici până la schismă nu mai este decât un pas. Există deci această mare problemă, pentru că una este ca un preot să întrerupă pomenirea cu episcopul locului, care a semnat în Creta, dar să aibă comuniune cu cei care mărturisesc împotriva pseudosinodului din Creta, dar care, din diverse motive nu au întrerupt încă pomenirea, și alta este să întrerupă comuniunea cu tot restul Bisericii și să ajungă precum stiliștii, care susțin teoria vaselor comunicante în erezie. Noi știm că doar atunci când aceștia sunt condamnați de un sinod – și aceasta se va întâmpla cu ajutorul lui Dumnezeu, prin intervenția lui Dumnezeu, și patriarhul Bartolomeu și toți cei care au semnat în Creta și pseudosinodul din Creta în întregime trebuie să fie dați anatemei – abia atunci putem spune că sunt eretici, că nu mai au har și că nu mai sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Dar până atunci trebuie să ne luptăm în cadrul zidurilor Bisericii, prin întreruperea pomenirii, dând mărturisire de credință; aceasta este atitudinea corectă adoptată de părintele Theodoros Zisis, care este teolog și a întrerupt pomenirea arhiepisopului Antim, dar încearcă să arate o cale împărătească, nu să întrerupă comuniunea cu întreaga Biserică. Din păcate, există însă unii monahi tineri care vin din Sfântul Munte și care nu știu teologie, așa cum este părintele Sava, care aici, în România, a făcut mare rău; a spus că toți sunt eretici, și Mitropolitul de Pireu este eretic, Mitropolitul de Nafpaktos este și el eretic, Biserica Bulgariei este și ea eretică, pentru că îi pomenește pe întâistătătorii celorlalte Biserici; aceia au condamnat însă pseudosinodul din Creta, au făcut ce s-a putut face în acest stadiu; aceștia merg însă la extrem și în acest fel, ușor-ușor se va ajunge la schismă, deoarece deja există români care susțin că cei care pomenesc, chiar dacă mărturisesc împotriva pseudosinodului din Creta, sunt eretici fiindcă au rămas în Biserică.

Problema este că un monah care a venit aici, Sava, a spus în anumite cercuri că Sfântul Paisie Aghioritul nu este sfânt, că a fost înșelat fiindcă nu a rămas în întreruperea pomenirii lui Atenagora, că ceea ce au făcut părinții din Sfântul Munte în timpul Patriarhului Atenagora a fost o pseudo-întrerupere a pomenirii aceluia. Ce spuneți, părinte, au dreptate aceștia, care spun că Sfântul Paisie nu este sfânt?

 

Gheronda Gavriil: Sfântul Paisie este sfânt, Sfântul Porfirie este sfânt, Sfântul Iacob [Tsalikis] este sfânt.

 

Pr. Vulcănescu: Mulțumim foarte mult, Gheronda. Este foarte important acest lucru, faptul că aceștia au fost sfinți, că au avut darul discernământului și luminarea Duhului Sfânt. Din nefericire însă aici ia amploare un duh schismatic, adică se pune la îndoială sfințenia sfinților recenți, în acest fel ajungându-se să se afirme că ne aflăm într-o Biserică nevăzută; există, de asemenea, și o altă problemă, legată de episcopul Artemie din Serbia. De curând părintele Sava a mers în Serbia, a participat la Sfânta Liturghie, unde a și cântat și apoi a venit în România și a spus că în întreaga lume nu există decât un singur episcop ortodox, iar acesta este Artemie; nu există alt episcop ortodox astăzi în Ortodoxie, doar Artemie. Dumneavoastră sunteți de acord cu această afirmație, că astăzi nu există decât un singur episcop ortodox în lume, iar toți ceilalți sunt eretici?

 

Gheronda Gavriil: Eu sunt de părere să facem rugăciune, să fim cu toții uniți, să nu apară alte probleme. Găsiți canonul întâi al Sfântului Atanasie cel Mare și citiți-l cu atenție și apoi să îmi spuneți părerea dumneavoastră.

 

 Pr. Vulcănescu: Da. De ce vă întreb aceste lucruri, Gheronda, fiindcă există o atitudine extremă, care va duce schismă; așa cum a fost în anul 1925, când a avut loc schisma calendarului pe stil vechi, și acum există acest pericol, pentru că unii creștini, unii monahi, care nu cunosc bine teologie, încep să cadă în această extremă și să afirme că nu mai există episcopi – sigur că noi ne punem nădejdea în Hristos și numai El poate rândui astfel lucrurile, încât să se poată întruni un nou sinod – există însă Biserici care nu au fost prezente în Creta și au condamnat cele întâmplate acolo, așa cum este Biserica Bulgariei.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți, vă rog, canonul al treilea al Sfântului Atanasie cel Mare și tălmăcirea pe  care o face la acesta Sfântul Nicodim Aghioritul.

 

Pr. Vulcănescu: Canonul al treilea al Sfântului Atanasie cel Mare, da.

 

Gheronda  Gavriil: Nu înaintăm mai mult, nu facem alt altar, nu ne facem Biserică proprie, nu facem alt jertfelnic, așteptăm, să vedem ce se va întâmpla. [Credincioșii] să meargă acolo unde au întrerupt pomenirea, să nu meargă acolo unde preoții sunt eretici, crezând că papa e Biserică. Asta pot să spun. Nu pot să spun să nu meargă nicăieri, nu am înștiințare de la Dumnezeu.

 

Pr. Vulcănescu: Vă mulțumim, Gheronda, pentru ceea ce ne spuneți, sunt lucruri foarte importante. Aș vrea să vă mai întreb încă ceva. Vedeți, există un mare luptător și profesor, care este părintele Theodoros Zisis, care ne arată o linie corectă patristică. Aș vrea să vă rog în primul rând să faceți multă rugăciune pentru părintele Theodoros Zisis, care ne arată o cale corectă în această direcție. Și aș vrea să știu dacă dumneavoastră îl sprijiniți pe părintele Zisis.

 

Gheronda Gavriil: Eu îl stimez pe părintele Zisis.

 

Pr. Vulcănescu: Este foarte important. Să îl pomeniți în rugăciunile dumneavoastră, fiindcă se luptă pretutindeni; a mers la episcopul Longhin, care e și el antiecumenist și a întrerupt pomenirea lui Kirill și părintele Zisis l-a susținut pe episcopul Longhin, care căzuse în deznădejde, fiindcă Gheron Sava a mers acolo și i-a zis: „Tu nu ești ortodox, ești eretic fiindcă îl pomenești pe Kirill, de vreme ce îl pomenești pe episcopul tău” – care și el este antiecumenist – „dar episcopul tău îl pomenește pe Kirill”. Episcopul Longhin i-a spus că el nu îl pomenește în chip nemijlocit pe Kirill, însă atunci când este adoptată teoria vaselor comunicante, omul cade în schismă, la fel cum a fost cu cei pe stil vechi, ceea ce este foarte periculos, să întrerupi orice legătură cu toate Bisericile locale, care își duc lupta [pentru păstrarea dreptei credințe]. Biserica Bulgariei nu a putut înainta și mai mult, dar a realizat un lucru foarte însemnat condamnând pseudosinodul din Creta.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți Canonul al treilea al Sfântului Atanasie și să îmi spuneți ce ați înțeles. O să vă pun câteva întrebări.

 

Pr. Vulcănescu: Desigur.

 

Gheronda Gavriil: Este cineva care e pe patul de moarte și nu găsește un preot care să fi întrerupt pomenirea [episcopului cu cuget eretic], ca să se spovedească și să se împărtășească. Dacă acesta merge să se spovedească și să se împărtășească de la un preot care, chiar dacă îl pomenește pe episcopul său [cu cuget eretic], el are cuget ortodox și mărturisește ca papa este eretic și că sinodul este eretic, ce răspuns va afla la Judecată?

 

Pr. Vulcănescu: Dacă merge să se spovedească și să ia Sfânta Împărtășanie de la acesta, eu cred că va fi binecuvântat și că va primi răspuns bun în ziua Judecății, fiindcă nu a mers la cineva care propovăduiește erezia „cu capul descoperit”, ci a mers la un preot care are cuget ortodox.

 

Gheronda Gavriil: Așa cred și eu.

 

Pr. Vulcănescu: Vă mulțumim mult, Gheronda, mulțumim mult.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți canonul cu atenție și apoi să vorbim, da?

 

Pr. Vulcănescu: Desigur, Gheronda. Mă bucur foarte mult că am vorbit și îmi doresc să mai vorbim fiindcă aici, în România, situația este critică.

Nu l-am întrebat pe Gheronda dacă putem face un interviu.

 

Gheronda Gavriil: Nu, fiindcă după aceea voi afla ispită.

 

Pr. Vulcănescu: În regulă, dar ceea ce putem să facem este să spunem că Gheronda are această părere, ca să afle credincioșii români acest lucru. Părintele trebuie să știe că în România există oameni care au căzut deja în schismă fiindcă nu au comuniune cu nimeni și spun că noi toți suntem blestemați si eretici, noi toți, cei care mărturisim Ortodoxia. Afirmă că întreg poporul român va merge în iad; sunt oameni simpli… Și se vor pierde, rămânând în afara Bisericii și consider că este foarte important cuvântul părintelui Gavriil. Și chiar dacă va avea ispită, va contribui însă la câștigarea sufletelor acestor oameni.

 

Gheronda Gavriil: Eu cred că papa este eretic, sinodul este eretic, întrerupem pomenirea; acum, dacă există preoți care cugetă drept, dar se tem să întrerupă pomenirea episcopului [cu cuget eretic], credincioșii pot merge la slujbele săvârșite de aceștia; dar nu am descoperire de la Dumnezeu pentru aceasta, de aceea vă spun să citiți canonul Sfântului Atanasie.

 

Pr. Vulcănescu: Da, îl voi citi.

 

Gheronda Gavriil: Ce ați înțeles din ce ați citit?

 

Pr. Vulcănescu: Da, am citit canonul și comentariul Sfântului Nicodim. Sfântul Atanasie face deosebire între cei care erau eretici în conștiință și care propovăduiau erezia și între cei care au fost forțați să aibă comuniune cu ereticii. Este foarte important acest lucru, că există diferențiere și iconomie a lui Dumnezeu. Asta am înțeles eu.

 

Gheronda Gavriil: Eu, cu smerita mea părere, condamn sinodul, îl condamn pe papa, nu trebuie să ne unim – una. În al doilea rând, întrerupem pomenirea și ne oprim aici, nu înaintăm spre a face alt altar, nu facem propriul nostru jertfelnic, nu facem propria noastră Biserică.

 

Pr. Vulcănescu: Nici nu pomenim alt episcop, în taină.

 

Gheronda Gavriil: Se subînțelege aceasta – nu facem propriul nostru jertfelnic.

 

Pr. Vulcănescu: Da.

 

Gheronda Gavriil: Trei: le spunem oamenilor să meargă la biserici unde slujesc preoți care nu pomenesc.

 

Pr. Vulcănescu: Exact, foarte corect.

 

Gheronda Gavriil: Acum, oamenii să nu meargă acolo unde sunt eretici declarați și zic că papa e Biserică și că sinodul este bun și că trebuie să ne unim, acolo e exclus să meargă, nu pot merge acolo. Acolo să nu meargă. Acum, prin iconomie extremă, după smerita mea părere – nu știu dacă e de la Dumnezeu aceasta – le spunem oamenilor să meargă la biserici unde slujesc preoți care pomenesc, dar au cuget ortodox și cred că papa este eretic și sinodul este eretic și patriarhul are cuget eretic, dar din diverse motive preotul respectiv se teme că îl caterisește episcopul, are familie, în astfel de cazuri recomand, dar nu știu dacă este de la Dumnezeu aceasta.

 

Pr. Vulcănescu: Gheronda, dacă, de exemplu, există oameni din România care merg să se împărtășească în Bulgaria, pentru că acolo Sinodul Bisericii Bulgariei a condamnat pseudosinodul din Creta și nu a participat la acesta. Este corect acest lucru, să meargă acolo ca să se împărtășească?

 

Gheronda Gavriil: După smerita mea părere, nu este rău, să meargă.

 

Pr. Vulcănescu: Sau există, de exemplu, Biserica din Muntele Sinai, Sfânta Ecaterina, unde episcopul Damianos a semnat o extraordinară mărturisire de credință, în care condamnă toate ereziile din Creta și toate ereziile din spațiul ortodox. Și a suferit și un accident, fie de la diavol, fie din cauza unor oameni și a fost supus la presiuni, însă nu a cedat, a rămas în mărturisirea de credință; și acolo au loc minuni, și Sfânta Ecaterina ține Muntele Sinai ortodox, chiar dacă sunt supuși la mari presiuni. Am fost de curând acolo, la arhiepiscopul Damianos, și acesta mi-a spus că unii l-au informat că am schimbat mărturisirea, i-au spus diverse minciuni, însă atunci când a citit mărturisirea, cea pe care a semnat-o, a zis: „Eu nu voi schimba această mărturisire de credință, aceasta cred, aceasta propovăduiesc”. Biserica din Muntele Sinai, Mânăstirea Sfânta Ecaterina crede acest lucru, împotriva pseudosinodului, împotriva ereziei. Aceasta este o mare mărturisire, cu jertfă până la sânge.

 

Gheronda Gavriil: Patriarhul Gherman al II-lea al Constantinopolului, care a trăit pe la anul 1200, scrie o scrisoare ciprioților, care credeau că papa e Biserică și le zice: „Vă legiuiesc și vouă, tuturor mirenilor, să fugiți alergând departe de preoții care au căzut în erezia latino-cugetătorilor. Și nici în Biserică să nu vă adunați împreună cu ei, să nu luați Sfânta Împărtășanie din mâinile lor, nici anafură să nu luați din mâinile lor, ci să vă rugați singuri în casele voastre. Altminteri veți avea parte de aceeași osândă ca ei”. Dacă un patriarh sau un arhiepiscop, un episcop nu respectă canoanele apostolice, care interzic slujirea comună și rugăciunile comune cu ereticii, nu respectă canoanele sinoadelor ecumenice și locale, nu respectă ceea ce au spus Părinții noștri, acesta nu este păstor. Ce este? Ne-o spune un mare Părinte din secolul întâi: „Oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este (în general) vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!”. Sfântul Ignatie Teoforul.

 

Pr. Vulcănescu: Da, vă mulțumesc foarte mult, Gheronda, este foarte important ceea ce ne-ați citit.

 

Gheronda Gavriil: Canonul Sfântului Atanasie cel Mare!

 

Pr. Vulcănescu: Arată o distincție, nu ne vom împărtăși din mâna lui Bartolomeu sau din mâna lui Daniel sau din mâna lui Kirill sau din mâinile ereticilor, care propovăduiesc erezia „cu capul descoperit”, nu ne vom împărtăși de la aceștia, fiindcă ne vom lua osândă. Aceasta este limpede. Dar, dacă mergem acolo unde slujitorii au cuget ortodox, chiar dacă din diverse motive nu au putut încă să întrerupă pomenirea episcopului lor, care are cuget eretic…

 

Gheronda Gavriil: Nu asta spune Sfântul Atanasie cel Mare?

 

Pr. Vulcănescu: Exact.

 

Gheronda Gavriil: Să aveți ca îndrumar acest canon, ca să duceți lupta. Binecuvântați!

 

Pr. Vulcănescu: Binecuvântați, Gheronda! V-am zis că ceea ce ne-ați spus acum este foarte important, pentru ca unii români să nu cadă în schismă, adică să se rupă cu totul de Biserică și să nu aibă comuniune cu nimeni. Avem binecuvântare ca ideile pe care ni le-ați împărtășit, să le publicăm în România, adică să traducem în limba română ce ați spus, ca să circule în România și credincioșii să audă ca aceasta este părerea dumneavoastră? Fiindcă există unii care spun că aveți altă părere etc. Aceasta va ajuta mult.

 

Gheronda Gavriil: Întrerupem pomenirea, nu înaintăm spre a face alt altar, nu facem propriul nostru jertfelnic, nu facem propria noastră Biserică, îi trimitem pe oameni la biserici unde slujesc preoți care nu pomenesc. Dar dacă preotul pomenește [episcopul cu cuget eretic], dar are  cuget ortodox, le spunem oamenilor să meargă acolo [să se împartașească], dar nu am descoperire de la Dumnezeu, ca să spun aceasta cu siguranță.

 

Pr. Vulcănescu: Este foarte important ceea ce ne-ați spus.

 

Gheronda Gavriil: Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare, care spune tot ceea ce am spus anterior!

 

Pr. Vulcănescu: Este important că dumneavoastră spuneți aceasta și acest lucru să îl audă și poporul român.

 

Gheronda Gavriil: Dar să spuneți că aceasta este părerea mea, nu am descoperire de la Dumnezeu în acest sens.

 

Pr. Vulcănescu: Desigur. Mulțumim foarte mult, Gheronda și iertare!

 

Gheronda Gavriil: Binecuvântați!

 

Pr. Vulcănescu: Binecuvântați! Să ne pomeniți și pe noi, părintele Matei și Laura [prezbitera].

Despre canonul Sfântului Atanasie cel Mare de reprimire la Ortodoxie a ereticilor, citiți și articolul Canonul Sfântului Atanasie cel Mare despre reprimirea celor ce nu s-au făcut părtași eresului de bunăvoie.

 

Notă preot Matei Vulcănescu: Teoria vaselor comunicante în teologie şi mai exact în eclesiologie se referă la faptul că atunci când un episcop este eretic anatematizat de Biserică, oricine ar rămâne în comuniune cu acel episcop este şi el anatematizat. Acestă teorie este adevărată numai în cazul ereticilor condamnaţi nominal de Biserică prin anatema, prin afurisire (excomunicare). Cel ce se roagă cu cel excomunicat este şi el excomunicat la rândul său. Unii însă aplică această teorie în mod greşit, considerând pe unii episcopi excomunicabili ca fiind deja excomunicaţi deşi nu au fost condamnaţi sinodal. Biserica aplică pedeapsa excomunicarii numai celor care intră in comuniune cu cei deja excomunicaţi de un Sinod.

 

Conferință teologică la Tesalonic (16 iunie 2018) cu ocazia împlinirii a doi ani de la tâlhărescul sinod din Kolimbari – Creta

 

https://lh5.googleusercontent.com/

O afirmație falsă (sau cel puțin incompletă) și un adevăr aproximativ la sinaxa de la Negrești Oaș

După cum știm, pe 19 mai a avut loc o sinaxă a nepomenitorilor acriviști la Negrești-Oaș (județul Satu Mare). Au participat și cei cu vederi extreme, cei care afirmă dispariția harului în restul Bisericii, dar n-au fost în asentimentul majorității de acolo.

Conform articolului Sinaxa Inter-Ortodoxă de la Negrești Oaș (19 mai 2018), aflăm că s-a dat, printre altele și un răspuns „patristic” a întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii.

„– s-a pus insistent întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii. Răspunsul patristic a fost foarte clar: există eretici necondamnați și eretici condamnați. Cei necondamnați fac întotdeauna parte din Biserică, ei provin din Biserică, mintea lor este amăgită de erezie, Biserica face tot ce îi stă în putință spre a-i întoarce la adevăr; dacă ei nu vor cu niciun chip, nici măcar în fața unui sinod, atunci Biserica îi dă, cu durere, anathemei, iar atunci ereticii sunt tăiați de la Trupul Bisericii, nădăjduindu-se însă ca până la moarte să se reîntoarcă totuși la adevăr. Așa cum un membru bolnav al trupului face parte din trup până la tăierea lui definitivă, așa și ereticii – ca mădulare bolnave ale Bisericii – fac parte din ea (și se osândesc împărtășindu-se cu Hristos fiind ei în stare de erezie) și Biserica face totul ca ei să se întoarcă la adevăr;”

Comparația Bisericii, ca Trup al lui Hristos, cu trupul uman este totuși una relativă. În timp ce trupul uman este condus de sistemul nervos al cărui centru se află în organul numit cap, iar acesta are posibilități limitate de a conduce în orice situație trupul (corpul uman), Hristos, ca și Cap al Bisericii are autoritate și control absolut asupra acesteia.

Cu alte cuvinte argumentul că ereticul necondamnat este un membru bolnav al Trupului lui Hristos, fiind în Biserică pur și simplu, este nepotrivit.

Dacă ereticul (necondamnat oficial) este în Trupul lui Hristos (Biserica) înseamnă că totuși acel eretic necodamnat este unit cu Capul. Adica, chiar și membrul bolnav fiind are comuniune cu Hristos, este unit cu El. Căci dacă e încă „netăiat” din Trup…

Dar vedem foarte clar că ereticul, din moment ce cugetă cele contrare Adevărului (și mai ales dacă face ceva împotriva Adevărului), se desparte singur de Acesta, de Hristos. Deci iese sau este aruncat din Trupul mistic al Bisericii, dar rămâne încă în forma vizibilă a instituției pământești.

Lămuritor este citatul acesta, pe care îl reiau:

,,Un episcop eretic (și orice cleric sau mirean – n. adm.) este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”. – Sfântul Ierarh Averchie Taușev

Dar pentru a vedea și mai lipede că erezia este despărțire de Dumnezeu și implicit de Biserică, să căutăm în Pateric:

Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui:
– Tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru.
Iar el a zis:
– Ei bine, asa este.
Si i-au zis lui:
Tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul?
Iar el a zis:
Eu sunt.
Au zis iarasi:
Tu esti Agathon ereticul?
Iar el a raspuns:
Nu sunt eretic.
Si l-au rugat pe el, zicand:
– Spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit?
Zis-a lor:
Cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu.
Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.

Vorbește cumva avva Agaton de ereticii condamnați? Nicidecum. El doar era călugăr ortodox, cunoscut de mulți ca ortodox.

Nu poate fi cineva, despărțit de Capul – Hristos Dumnezeu și în același timp în Trupul Bisericii.

Nu mai reiau toate argumentele aduse în articolul: Schismaticul la schismatici trage.

Adaug doar două momente în care chiar principalii protagoniști ai sinaxei de la Negrești Oaș afirmă ce am spus eu, fără să-și dea seama:

În înregistrarea video de mai jos, între minutele 17:13 – 17:45, pr. Ciprian Staicu spune că la teologie a învățat multe erezii pe post de învățături ortodoxe și nu știa că sunt erezii. A ajuns în Sfântul Munte și a discutat cu părinți de acolo, care îi studiaseră pe Sfinții Părinți, a aflat că multe din cele ce învățase erau neortodoxe. „Și m-am lepădat de ele și lepădarea de el m-a ajutat să rămân în Ortodoxie.”

Iar aici, monahul Sava Lavrioul între minutele 1:30 – 1:55:

„Mulți episcopi care au luat parte la sinoade erau eretici în vremea aceea. Însă și-au înțeles greșeala și au revenit la Ortodoxie.”

Se poate pune semnul egal între Ortodoxie și Biserica? Bineînțeles! Unde este Ortodoxie este și Biserica, deci Biserica=Ortodoxie.

Atunci, dacă prin erezie se iese din Ortodoxie reiese că se iese din Biserică.

Concluzie: Cei ce au cuget eretic, înfăptuiesc acte eretice, semnează documente eretice, sunt afară din Biserică, mistic vorbind. Rămân însă, temporar, membri în organizația văzută a Bisericii Luptătoare, clericii nefiind caterisiți de vreun sinod, iar mirenii nefiind excomunincați.

Este o nuanță și consider că e obligatoriu să se precizeze acest lucru, deoarece simpla afirmație că ereticii sunt în Biserică este smintitoare!

Din păcate, am văzut că și domnul Mihai Silviu Chirilă este de acord cu această afirmație simplistă.

Iar despre faptul că există Har la slujbele clericilor eretici necondamnați, dar harul nefiind un atribut al episcopului/preotului ecumenist, vedem din canoanele incluse în Pidalion și din tâlcuirea aceasta:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Dar și de aici:

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/05/24/partea-i-pr-adrian-fageteanu-la-biserica-cine-cununa-preotul-oare/

Să știți că Dumnezeu este Cel ce-i unește pe tinerii căsătoriți. Mă auziți? Dumnezeu v-a unit! La primărie căsătorește ofițerul stării civile, primarul, da? La biserică, cine cunună – preotul, oare?Ia să vedem, cum scrie în Molitfelnic? „Și îi binecuvântează preotul de trei ori, cântând: «Doamne Dumnezeul nostru, cu slavă și cu cinste încunuează-i pe dânșii».” Vezi dar, Dumnezeu e Cel care îi încununează! Când spui că a fost operat cineva, spui că bisturiul l-a operat, sau doctorul?Preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Și de ce zice „de trei ori”? Pentru că încununează și Tatăl, și Fiul, și Duhul Sfânt!

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 11 (34)/2011 -NOIEMBRIE

Pag.47-48.

Afirmația corectă ar trebui să sune cam așa: Ereticii necondamnați nu mai sunt în Trupul mistic al Bisericii, căci s-au despărțit de Hristos – Capul acesteaia – însă sunt temporar membri ai formei văzute a Bisericii, Dumnezeu folosind-se de ei (în cazul clericilor) pentru a împărtăși Har poporului, până la o excludere/caterisire oficială făcută de un sinod.

În ce privește adevărul aproximativ pe care l-au spus, am în vedere afirmația monahului Sava Lavriotul din cel de-al doilea filmuleț între minutele 12:45 și 13:36:

„Noi la Roman am vorbit în principal de episcopi și preoți. Și am spus că episcopii și preoții, ecumeniștii îi conduc pe credincioși în erezie. Există mulți mireni care nu știu încă ce s-a întâmplat în Creta. Nu putem să-i acuzăm pe cei care nu știu ce s-a întâmplat că sunt eretici, însă trebuie să-i informăm pentru ca ei să se depărteze de erezie. Și aici este iconomia pe care noi o facem.”

Adevărul este că există mult mai multe categorii de nevinovați între cei care nu s-au îngrădit de ecumeniști. Inclusiv în din cei ce pomenesc încă din motive de strategie (în special unii ierarhi).

Dar prin „iconomia” pe care afirmă Sava Lavriotul că o aplică, ei de fapt contrazic cele ce le-au afirmat la Roman. Acolo nu au precizat că au vorbit doar de preoți și de ierarhi. Exprimarea e foarte clară – la general.

Să ne amintim câteva puncte din mărturisirea acriviștilor de la Roman:

2 – Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie. Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.

3 – Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.

8 – Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.

Orice formă de comuniune cu erezia era tot erezie, iar acum nu mai e…

Părtășia la erezie cu știință sau fără știință era tot erezie, iar acum nu mai e, căci acceptă excepții.

Tainele săvârșite de ecumeniști erau spre osânda tuturor, iar acum… nu chiar a tuturor.

E un progres…

Acceptarea acestei iconomii, crează o breșă în falsa teorie a vaselor comunicante adoptată de monahul athonit, teorie despre care am vorbit în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Trebuie precizat că la început, monahul Sava avea o poziție relativ echilibrată (la sfârșitul anului 2016, când a ținut mai multe conferințe în România). Apoi și-a radicalizat discursul. Acum se constată o revenire. Să dea Dumnezeu să revină complet pe linia echilibrată!

PS:

Gruparea acriviștilor (deocamdată), mai au însă o problemă în privința acceptării hirotoniilor de episcopi (horepiscopi) făcute de unul singur de episcopul Artemie (fost de Kosovo). Problemă care poate ar trebui rezolvată prin cooperarea tuturor și recâștigarea episcopului sârb din schismă…

daniel vla