ROSTIREA ANATEMELOR (SINODICONUL ORTODOXIEI) într-o comunitate de credincioși mărturisitori din B.O.R. – Video

 

1308_duminica_ortodoxiei

Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paști, a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare ce subliniază biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului și, în general, asupra tuturor ereziilor. Tot atunci a fost instituită slujba Sinodiconului Ortodoxiei în cadrul căreia se dă anatemei toate ereziile și toți ereticii și se binecuvintează Sfinții și mărturisitorii adevărului credinței creștine.

În România sau mai înainte, în Țările Române, aceasta slujbă nu prea a existat în cărțile de cult. Ea a rămas mai mult în unele manuscrise traduse din grecește, prin unele mânăstiri. Dar iată că, în timpurile acestea, de mărturisire și de prigoană post-Creta, a reînviat tradiția citirii anatemelor, a Sinodiconului. Pentru afirmarea clară a garnițelor Bisericii pentru menținerea trezviei dogmatice în Ortodoxie, dar și pentru a determina pe cei din afara corabiei mântuirii să vină sau să revină în ea, este nevoie de această rânduială, în prima duminică din Postul Mare. 

Duminică 5 martie 2017 s-au dat anatemei ereziile și toți ereticii, papa Francisc și cei care îl urmează, dar și textele pseudo-sinodului din Creta și pe cei care le acceptă și le pun în practică. De asemenea și pe cei ce participă la săptămâna așa-zisă de rugăciune ecumenică.

Ascultați aici slujba de la început (după minutul 2:13): 

Părintele Ioan Miron a citit, de asemenea, anatemele în Duminica Ortodoxiei:

Anatemele au fost rostite şi în Rusia, la Mănăstirea Sfânta Treime din Ecaterinburg:

 

Video – AGRESIVITATEA STAREȚULUI IMPUS LA LACUL FRUMOS

noul-staret-lf

În disperarea lui, noul stareț, impus la Mânăstirea Lacul Frumos apelează la arma busuiocului cu aghiazmă, uitând probabil că îndrăciţii care ar avea nevoie de acest tratament sunt în tabăra din care face şi el parte. Credincioşii veniţi să-l apere pe părintele Grigorie şi pe călugării lui au fost ,,blagosloviţi” cu multă aghiazmă, aşa de multă încât egumenul a lovit cu busuiocul peste telefonul unei credincioase, care a căzut şi, din declaraţiile celor prezenţi, se pare că s-a spart…

Vedeţi mai jos ce şi cum: 

 

Scrisoare deschisă a Protosinghelului Elefterie Tărcuță către Patriarhul Daniel

 

parintele_elefterie

Foto- sinodultalharesc.tk

Mai jos puteţi citi scrisoarea Protosinghelului Elefterie Tărcuţă adresată PF Daniel, documentul fiind înregistrat la Patriarhie pe data de 14 noiembrie 2016: 

Sursă: http://www.psaltirea.ro/de-importanta-actuala

Ereziile Sinodului din Creta, respinse de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare

sinod-bulgaria

Axios!!! Ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei au respins ereziile adoptate la Sinodul tâlhăresc din Creta, după cum ne informează http://www.pravoslavie.ru.

Aici este articolul tradus:

Întrunit săptămâna trecută, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei şi-a menţinut decizia anterioară de respingere a documentelor de la Sinodul din Creta.

Patriarhul Bulgariei l-a informat pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei că a trimis o scrisoare cu decizia oficială a Sfântului Sinod al Bulgariei, care va ajunge în curând.

Sfântul Sinod al Bulgariei este primul care şi-a exprimat o hotărâre oficială cu privire la documentele adoptate la Sinodul din Creta, din iunie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei se întâlneşte astăzi şi mâine, fiind aşteptată decizia finală asupra documentelor sinodale din Creta.

Sursa: http://www.pravoslavie.ru/english/98871.htm

 

Scrisoarea ÎPS-ului SERAFIM DE PIREU către Sinodul Bisericii Greciei

serafim-de-pireu7

În zilele de 23 şi 24 noiembrie 2016, a avut loc Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, tema dezbătută fiind aceea a documentelor de la sinodul tâlhăresc din Creta. A fost o şedinţă plină de tensiuni, întrebări şi luări de poziţie. Citiţi mai jos scrisoarea ÎPS-ului Serafim de Pireu adresată Sinodului Greciei:

Gândurile cu care ÎPS Serafim de Pireu s-a dus la Sinodul grecesc (23-24 noiembrie 2016)

Ieri am văzut pe site-ul thriskevtika (la adresa http://thriskeftika.blogspot.ro/2016/11/blog-post_96.html) această scrisoare a ÎPS Serafim de Pireu, trimisă Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei înainte de întrunirea acestuia pentru a discuta subiectul ”Creta”. Acum citeam că ÎPS Ierothei de Navpaktos a avut multe de înfruntat ieri (conform site-ului romfea.gr), încercând să apere dreapta credință și nelăsându-se influențat de potrivnicii foarte vocali (se pare că i-a revenit duhul de mărturisire, pe care l-a avut mai estompat la Iași, în prezența ecumeniștilor trădători). Am tradus din memoriul ÎPS Serafim părțile referitoare la relațiile cu eterodocșii. Spune niște lucruri foarte importante. Memoriul este de 4 ori mai lung decât partea prezentată aici, abordând toate lipsurile și ereziile hotărârilor din Creta.

MEMORIU adresat Sfântului Sinod al Greciei, cu ocazia sesiunii extraordinare din 23-24 noiembrie 2016

Preafericirea Voastră, Preasfinţiile Voastre,


Preafericite, vă mulţumesc în mod deosebit că în interviul dvs acordat ziaristului Papahelas de la canalul TV Sky, aţi declarat cu curaj şi sinceritate că în Sfântul nostru Sinod nu există „fundamentalişti” şi „talibani”, ci fraţi care-şi păstrează fiecare libertatea conştiinţei lui dăruită de Dumnezeu.

Consider ca o necuviinţă şi o blasfemie foarte mare adoptarea părerilor sau convingerilor că în Sfântul nostru Sinod se disting„susţinători” ai credinţei şi ”mitraliori” ai credinţei, prin urmare observaţiile mele nu izvorăsc dintr-un idealism „megaloman” bolnăvicios (nesănătos), sau dintr-o predispoziţie zilotistă, ci numai din conştientizarea responsabilităţii arhiereşti în faţa Întemeietorului Bisericii şi a turmei încredinţate de către Acesta.

Cu mult respect, dragoste şi cinste faţă de persoanele tuturor celor de faţă, Preafericite şi Preasfinţiile Voastre, îngăduiţi-mi să menţionez că potrivit părerii mele, delegaţia Bisericii noastre la aşa numitul „Sfânt şi Mare Sinod” din Colimbari, Creta a depăşit limitele admise ale misiunii ei deosebite şi a înşelat aşteptările mandatului pe care l-a primit de la Sfântul nostru Sinod. Mă iertaţi pentru acest termen juridic (se referă la mandat – n.trad.), însă cred că redă pe deplin realitatea.

Delegaţia noastră a fost purtătoarea mandatului Sfântului Sinod şiera datoare să păstreze până la sfârşit porunca pe care a primit-o, fără nici o abatere de la „mintea lui Hristos”. Nu a avut nici o împuternicire să schimbe conţinutul mandatului şi, iertaţi-mă că spun, motivaţiile care s-au făcut auzite că pare-se cei prezenţi la Sinod au votat şi ceea ce trebuia să se alcătuiască prin acordul celorlalte biserici este întru totul neverosimil, pentru că pe de o parte cu siguranţă delegaţia noastră a votat, însă era datoare să voteze numai ceea ce se încadra în porunca pe care o primise, iar pe de altă parte pentru că, aşa cum a interpretat Patriarhul ecumenic Bartolomeu sensul omofoniei (al acordului), o Biserică putea să facă propunerea pentru corectarea textelor votate de către întâi-stătători, chiar dacă nu se accepta ca să fie menţionată în Actele Sinodului ca fiind o propunere considerată drept diferită de părerea comună.

Sfântul nostru Sinod nu a admis în textul inacceptabil (condamnabil) „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”termenul „Biserici eterodoxe”, desigur nu dintr-o dispoziţie fundamentalistă, ci pentru că acest termen este contradictoriu şi inacceptabil, pentru că dacă vorbim despre Biserică, aceasta nu poate să fie eterodoxă, iar dacă vorbim despre termenul „eterodox”, acesta nu poate să fie Biserică (nu poate să facă parte din Biserică), în sensul teologic al termenului.

Definirea Bisericii ne este dată de Întemeietorul ei Însuşi prin gura Lui cea plină de adevăr (Sf. Ap. Pavel – omul cel ceresc, cel îndumnezeit), care ne descoperă în epistola către Efeseni 1, 17-23că: „Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri, mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.”

Prin urmare este cu neputinţă existenţa unei biserici eterodoxe aşa cum este imposibilă existenţa unui Hristos eterodox. Este absurd să conţină adevărul în acelaşi timp şi credinţa despre careSf. Ioan Gură de Aur  gura Sfântului Pavel – ne transmite că “în iad nu există pocăinţă” (arătând astfel că doar fiii Bisericii adevărate se vor izbăvi de iad – n.trad.), interpretând pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, cât şi existenţa unui alt trup al lui Hristos avându-L drept cap pe El Însuşi, care să înveţe exact cele opuse, aşa cum ne spune comunitatea romano-catolică în Catehismul editat la Vatican în 1996, la pagina 332, cu titlul “Curăţirea finală sau purgatoriul”, unde se spune că: cei care mor fără să se fi curăţit sunt supuşi după moartea lor unei purificări pentru a intra în bucuria cerului (Împărăţiei). Această curaţire finală este numită purgatoriu de către Vatican.

Pentru a împăca cele ireconciliabile, delegaţia noastră a făcut propunerea care în final a fost acceptată că nu recunoaşte existenţa “bisericilor” eterodoxe, ci denumirea istorică de “biserici eterodoxe” şi vă daţi seama de inacceptabilitatea (absurditatea) unei asemenea hotărâri pentru că denumire (nume) are numai ceva ce există în timp şi spaţiu. Aşadar acceptarea denumirii şi nu a existenţei încearcă să potrivească cele opuse, batjocorind realitatea. Ar fi mult mai potrivit expresia că Biserica Ortodoxă cunoaşte lumea creştină eterodoxă din afara ei prin denumirea pe care această lume şi-o atribuie. (…)

Conform umilei mele păreri, ceea ce este inacceptabil în legătură cu aşa-zisul Sfânt şi Mare Sinod, este de ce se numeşte Sfânt, devreme ce nu este următor al Sfintelor Sinoade Ecumenice şi al celorlalte Sinoade aşa cum a declarat episcopul Anastasie al Albaniei şi nu a formulat şi nici nu s-a preocupat de nici o hotărâre dogmatică sau canonică, el nu este nici mare de vreme ce nu au fost reprezentaţi peste 200 de milioane de fraţi întru aceeaşi credinţă (150 milioane – Patriarhia Moscovei, 30 milioane Patriarhia Georgiei şi 20 milioane Patriarhiile Bulgariei şi Antiohiei) şi pentru că nu a condamnat nici o erezie existentă în vremurile noastre, încălcând în mod evident următoarele canoane ale Bisericii: Canonul 37: „De două ori pe an să se facă Sinod al Episcopilor şi să se cerceteze între dânşii Dogmele bunei Cinstiri de Dumnezeu, şi să se dezlege (rezolve) întâmplătoarele împotrivă ziceri bisericeşti”, care are autoritate ecumenică (adică veșnică și neschimbabilă – n.trad.) prin Canonul al II-lea al Sinodului VI ecumenic şi prin Canonul I al Sinodului VII Ecumenic. (…)
Textele presinodale au fost încărcate cu trecutul lor cunoscut şi cu lipsurile lor  (…)

Sinodul din Creta, fără îndoială că a îmbunătăţit textele presinodale. Însă textele finale, sinodale, încă sunt neclare. Ele nu au luat „o formă sobornicească” prin care ar putea să contribuie la „unitatea sobornicească” a Bisericii şi să dobândească doritul „caracter ecumenic”.

Aşteptările noastre de la Sfântul şi Marele Sinod nu s-au împlinit, cu toate îmbunătăţirile aduse textelor presinodale, am fi vrut ca hotărârile Sinodului să poată fi cuprinse în Sinodiconul Ortodoxiei (însă nu este aşa). În plus, se pune şi o problemă majoră pe care ÎPS Ieroteos al Nafpaktosului prin înşelepciunea şi credincioşia lui deosebită ne-a menţionat-o în timpul unei sinaxe preoţeşti care a avut loc în cadrul Mitropoliei noastre în data de 10 noiembrie 2016 cu tema informării clerului despre „Sfântul şi Marele Sinod”:

Problemele fundamentale sunt convingerile fraţilor arhierei ai Bisericii Ortodoxe că credinţa adevărată nu constituie premiza absolută pentru împărtăşirea de Harul necreat al Dumnezeului Treimic, că eterodoxia este purtătoarea unui botez adevărat cu o bază harică, că au parte și eterodocșii de succesiune apostolică şi de preoţie şi prin urmare, şi erezia este o „cale spre mântuire”. Aceste păreri însă, răstoarnă pe deplin teologia Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi de 2000 de ani încoace şi constituie o adevărată intruziune a lucrării demonice pentru pierderea mântuirii lumii.

Prin urmare, respectivii arhierei sunt purtători ai ereziei ecumenismului sincretist şi constituie un pericol deplin pentru trupul Bisericii, dar şi o scuză tragică pentru persistenţa eterodocşilor în erezia lor. Putem noi să fim în comuniune cu purtătorii unei asemenea erezii fără a pune în primejdie mântuirea turmei noastre şi fără a respecta juămintele depuse la hirotonia noastră ca arhierei?

Am umila părere după susţinerea celor de mai sus că aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod” ar trebui să fie considerat numai ca o întâlnire presinodală şi să contribuim cu toţii astfel încât să se întrunească un Sinod cu adevărat Mare şi Sfânt, care să clarifice nelămuririle şi confuziile, condamnând panerezia ecumenismului sincretist şi proclamând în întreaga lume că singura cale de mântuire şi de împărtăşire de energiile necreate ale Lui Dumnezeu este teologia Sfinţilor Părinţi şi a Sinoadelor Ecumenice ale nedespărţitei Biserici Celei Una, Sfântă şi Apostolească.

traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

(această traducere a fost realizată în colaborare

cu pr. Claudiu Buză și cu fratele Cristian Bucuroiu,

cărora le mulțumesc din inimă)

PS – Ecumeniștilor, în orice cotloane v-ați ascunde și oricât ați încerca să manipulați, să amenințați și să spumegați, ADEVĂRUL va învinge și vă va învinge. Vă dorim pocăință și îndreptare ! (echipa de mai sus)

Sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/

,,Sfântul” Sinod al BOR obligat doar să ia act de documentele semnate la Sinodul tâlhăresc din Creta, textele având ,,autoritate panortodoxă”!

sedinta

Un punct de vedere teologic, bine documentat, logic al lui Mihai Silviu Chirilă despre documentele semnate la Sinodul tâlhăresc din Creta, inclusiv de delegaţia română de ierarhi, şi acceptate apoi fără niciun fel de împotrivire în cadrul Sfântului Sinod al BOR întrunit la Bucureşti, în octombrie 2016, textele având dintru început ,,autoritate panortodoxă” potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. 

Citiţi aici întregul articol: 

Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016)[1]. Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, întrunirea Sfântului Sinod şi mai ales această declaraţie au produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele sinodului cretan vor fi respinse de către ierarhii români.

Documentul emis de sinodul BOR are trei părţi: una în care se evaluează participarea delegaţiei române la sinodul panortodox; una în care se ratifică documentele din Creta, una în care se fac recomandări pentru viitor.

Evaluarea participării delegaţiei române la sinod

Una dintre concluziile sinodului este că participarea şi implicarea membrilor delegaţiei române la sinod au fost substanţiale. Faptul că “se ia act” de prestanţa delegaţiei române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegaţia a reprezentat interesele Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod.

În legătură cu acest aspect, există o discrepanţă între modul în care este evaluată activitatea sinodalilor de către Sfântul Sinod şi cel în care este apreciată de către poporul credincios. Diferenţa o face faptul că sinodalii evaluează prezenţa la sinod din perspectiva modului în care acesta s-a desfăşurat, pe când poporul reţine doar rezultatul final al acestuia, deloc satisfăcător pentru dreapta credinţă ortodoxă.

O stare de frustrare există şi în rândul ierarhilor participanţi, despre care se spune că au avut contribuţii substanţiale la apărarea Ortodoxiei în acel sinod şi care, odată întorşi acasă, se confruntă cu o puternică critică din partea unei părţi a poporului credincios. Frustrarea se datorează percepţiei eronate asupra unui aspect important: în probleme de apărare a dreptei credinţe contează numai rezultatul final. Din perspectiva finalităţii, ştiinţa de carte a celor din delegaţia română şi contribuţia lor substanţială la definirea unor învăţături nu pot compensa faptul că, la sfârşit, delegaţia română a semnat nişte documente cu vădit caracter eretic. Exista  opţiunea respingerii acelor documente, sau cea a acordării măcar a câtorva voturi împotrivă (aşa cum au făcut-o cei din delegaţiile greacă sau sârbă), ca să nu mai vorbim de opţiunea neparticipării la un sinod despre care participanţii aveau ştiinţă că va avea un caracter puternic antiortodox, deoarece îi cunoşteau de mult pe ceilalţi participanţi, felul în care aceia gândeau şi ideile pe care le expuseseră în fazele preliminarii ale pregătirii sinodului.

Explicaţia că delegaţia română a luptat din răsputeri, dar atât s-a putut, nu este suficientă, deoarece sinoadele Bisericii nu sunt nişte bătălii politice oarecare, în care, dacă nu câştigi, nu e o tragedie. Într-un sinod ortodox, dacă partea ortodoxă pierde, credinţa ortodoxă poate fi puternic prejudiciată pentru generaţii întregi. Din acest motiv, participanţii ortodocşi sunt obligaţi să apere Ortodoxia până la sacrificiul suprem, dacă li se cere, dar în niciun caz nu au opţiunea de a lăsa adevărul ortodox de credinţă întinat de erezie sau de a pune în sarcina unui sinod ulterior rezolvarea greşelilor făcute la acesta.

O altă explicaţie care se propune este că delegaţii ortodocşi de la sinodul din Creta (cum de au existat şi delegaţi neortodocşi la un sinod panortodox la care au participat capii Ortodoxiei?) “au ales răul cel mic”, sau au “diminuat efectele negative mult mai mari” pe care sinodul le-ar fi produs, dacă nu ar fi fost intervenţia lor. Este o viziune riscantă, care poate fi catalogată fără prea mari eforturi ca o formă de serghianism. Delegaţii la un sinod ortodox trebuie să aleagă întotdeauna binele, nu răul, oricât de mic ar fi fost el.

Raportarea la documentele din Creta

Cea mai interesantă şi mai aşteptată este raportarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române faţă de documentele finale ale sinodului din Creta. Comunicatul este, din acest punct de vedere, lapidar, dar destul de sugestiv totuşi. Textul spune: “S-a luat act de conţinutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta; Importanţa postului și respectarea lui astăzi; Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica și Mesajul Sinodului”.

Derutează expresia “s-a luat act de”, pe care unii o consideră doar o simplă luare la cunoştinţă, nu o decizie de punere în aplicare a textelor respective. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi la sesiunea Sfântului Sinod al BOR erau deja familiarizaţi cu hotărârile sinodului încă din vară, când au participat la adoptarea acestora. Dacă prin această expresie s-ar înţelege o simplă aducere la cunoştinţă, ar fi trebuit ca actul sinodal să cuprindă precizări cu privire la o procedură ulterioară de aprobare a documentelor.  

În practica juridică şi parlamentară, a lua act de un document înseamnă a-l aproba şi a-i da forţă juridică în forma în care este el. În practica juridică există un timp de act procedoral numit hotărâre judecătorească de expedient, prin care instanţa ia act de învoiala părţilor, consfinţind-o. Un alt exemplu la îndemână este practica parlamentară de a lua act de decizii ale Curţii Constituţionale: “Procedura juridică spune că, președintele CCR, merge în plenul reunit al Camerei Deputaţilor și Senatului, unde va da citire deciziei finale… După ce Parlamentul ia act de această decizie, hotărârea ajunge în Monitorul Oficial și apoi produce efecte juridice”[2]. Decizia CCR este definitivă şi inatacabilă, dar ea produce efecte juridice doar după ce Parlamentul ia act de ea şi apoi o trimite la Monitorul Oficial. Alt exemplu: “Plenul Parlamentului ia act, marţi, de demisia lui… de la conducerea… Deputaţii şi senatorii vor vacanta astfel postul…”[3].  

Procedura prin care Sfântul Sinod a luat act de deciziile adoptate în Creta pare a avea o susţinere chiar în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, în care, la articolul 13, alin. 2 vedem că: „Deciziile sinodale semnate, ca şi Mesajul Sfântului Sinod, sunt trimise prin scrisori patriarhale ale Patriarhului Ecumenic către toţi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care trebuie să le comunice Bisericilor lor. Aceste texte au o autoritate panortodoxă”[4]. Din acest text înţelegem că deciziile sinodale au o autoritate panortodoxă, care începe să opereze după ce Întâistătătorii Bisericilor Autocefale le-au comunicat Bisericilor lor. Nu este consemnată procedura aprobării sau rediscutării şi modificării documentelor în cadrul sinoadelor locale. Dacă ar fi fost prevăzută astfel de procedură, ar fi existat riscul ca formele finale şi chiar numărul documentelor să fie aprobate diferit de la sinod local la sinod local, anulând practic caracterul panortodox al sinodului din Creta şi caracterul unitar al deciziilor aprobate. Prin urmare, speranţa că în sinodul local se putea întâmpla ceva care să modifice documentele de la Creta nu s-a întemeiat pe realitatea consemnată de acest articol al Regulamentului în baza căruia a funcţionat sinodul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre termenul acordat sinodalilor pentru a rezolva problema caracterului eretic, înainte ca pliroma să reacţioneze după prevederile canonice şi după exemple din Sfânta Tradiţie referitoare la situaţii similare din istoria Bisericii.  

Din această perspectivă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de nişte documente finale, care nu mai admiteau rediscutarea lor, pe care le-a transpus astfel în legislaţia bisericească internă, cu deplină forţă juridică. Procedura este asemănătoare oarecumva celei a transpunerii în legislaţia naţională de către Parlament a legislaţiei europene. În acelaşi spirit este şi Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului, care, deşi mai detaliată decât concluziile sinodului român, se rezumă doar la comunicarea deciziilor sinodului şi la argumentarea faptului că ele sunt obligatorii pentru toţi credincioşii. Siteul de ştiri al Patriarhiei Române informează că şi Ierarhia greacă se va întruni în cursul lunii tot pentru a discuta despre Sinod, iar unul dintre mitropoliţi va susţine un referat despre Informarea cu privire la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe[5]. Nu se menţionează proceduri de aprobare a documentelor.  

“Mărturisirea”

Cea mai controversată afirmaţie a acestui comunicat este precizarea că “Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos”.

Afirmaţia că sinodul cretan nu a formulat dogme noi este folosită ca formă de apărare contra tuturor celor care neagă acest sinod, pe considerentul că dacă nu s-au formulat dogme noi înseamnă că nu există motiv pentru a considera acest sinod eretic. În realitate însă, sinodul a prejudiciat dogme vechi, ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi. Mai precis, a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine şi despre relaţia cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice şi schismatice creştine. Nu a fost stabilită nicio linie de demarcaţie între ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, ştergându-se graniţele existente până acum, prin acceptarea denumirii de “biserică” pentru diferite comunităţi eretice şi, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume.

Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la canoane, unde, deşi nu s-au dat canoane noi, s-a adus atingere unor canoane mai vechi. Patriarhia georgiană a formulat obiecţia că acceptarea căsătoriilor mixte încalcă şi modifică conţinutul canonului 72 al Sinodului Quinisext[6]; afirmarea conlucrării cu ereticii şi schismaticii, pentru idealul aşa-numitei “refaceri a unităţii creştine”, încalcă câteva canoane ale Bisericii referitoare la modul în care se poate relaţiona cu cei ce resping ortodoxia învăţăturii creştine.

În ceea ce priveşte mărturisirea făcută de sinodul cretan cu privire la faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, apostolească şi sobornicească a lui Hristos se impun câteva consideraţii:

  1. Creştinii ortodocşi ştiu acest adevăr fundamental din anul 381 d.Hr., când l-a afirmat pentru prima oară Sinodul al II-lea Ecumenic. De atunci, în fiecare liturghie este mărturisit acest adevăr. Prin urmare, mărturisirea aceasta nu îi putea privi pe ortodocşi.
  2.   Dacă mărturisirea nu se adresează ortodocşilor, e clar că ea se adresează partenerilor din Mişcarea Ecumenică. Însă, aşa cum reiese din citarea unor premise din Declaraţia de la Toronto, ratificate în documentul Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, “nicio biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după admiterea în Consiliu”[7], ceea ce înseamnă că niciunul dintre partenerii de CMB ai Bisericilor Ortodoxe nu este obligat să îşi modifice eclesiologia pentru a se raporta la Biserica Ortodoxă ca la adevărata Biserică a lui Hristos şi a se întoarce la Ortodoxie. Mai mult, premisa următoare citată în document afirmă că “din admitereaîn Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”[8]. Prin urmare, afirmaţia că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, corectă în sine şi actuală de două mii de ani, nu obligă pe vreunul dintre partenerii din CMB să o ia în considerare, de vreme ce nu este obligat să considere Biserica Ortodoxă ca Biserică în adevăratul şi deplin sens al cuvântului. Încercând să justifice faptul că s-a recunoscut caracterul de “biserici” comunităţilor eretice, membrii sinodului cretan au inclus această prevedere din Declaraţia de la Toronto, prin care admit dreptul oricărui membru al CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului, lucru care echivalează cu o contramărturisire a faptului că Biserica Ortodoxă este singura Biserică a lui Hristos şi, prin urmare, cu o erezie eclesiologică.
  3. Afirmaţia că s-a mărturisit Biserica Ortodoxă ca fiind singura Biserică a lui Hristos şi adevărata Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească este infirmată şi de citarea altei premise din Declaraţia de la Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. La ce se referă expresia “unitatea Bisericii” din acest citat? La care Biserică? Să fie cumva scopul Consiliului Mondial al Bisericilor promovarea studiului şi dezbaterii problemelor ce privesc unitatea Bisericii Ortodoxe? Dacă nu, despre care Biserică este vorba în acest citat aprobat de către art. 19 al Documentului 6 şi considerat “de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”? Oare nu este cumva vorba despre acea “Sfântă Biserică Catolică a Crezurilor” (premisa IV.4) despre care vorbeşte altă premisă a Declaraţiei de la Toronto, despre acea “biserică” care este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial (premisa IV.3)? Despre acea Ecclesia extra Ecclesiam (Biserica din afara Bisericii) propovăduită în premisa IV.3 aDeclaraţiei de la Toronto? Şi atunci, cum se mai poate spune că “sfântul şi marele sinod” a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, când a admis în mod implicit că este doar “o  parte a Bisericii adevărate, pe care încearcă să o“redescopere” Mişcarea Ecumenică prin unirea “vestigiilor” Bisericii primului mileniu?     

Explicitarea, nuanţarea şi dezvoltarea

Ultima prevedere a Comunicatului sinodului BOR prevede posibilitatea ca textele să poată fi “explicitate, nuanţate şi dezvoltate” de către un viitor sinod “mare şi sfânt”. Aici este foarte important de remarcat că în textul Comunicatuluisinodul BOR consideră că textele sinodului cretan pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate. Cu alte cuvinte, în opinia sinodalilor români, textele respective sunt bune aşa cum sunt, dar mai pot fi explicate, nuanţate şi adăugate. Este adevărat că atunci când textul Comunicatului a fost tradus în limba greacă, termenul “nuanţare” a fost redat prin cuvântul grecesc diaforopoiethun, care înseamnă “corectare, alcătuire diferită”. Publicul grec a fost informat, prin acest artificiu de traducere, că sinodul românesc a recomandat corectarea textelor din Creta, ceea ce nu se vede din termenii folosiţi în limba română. De asemenea, într-un articol recent publicat pe siteul de ştiri al Patriarhiei se spune că, într-o conferinţă la Iaşi, duminică 13 noiembrie 2016, mitropolitul Ierotheos Vlachos ar fi “reiterat poziţia Sinodului Bisericii noastre cu privire la documentele Sinodului din Creta: «Trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod»”[9]. Este interesat că Patriarhia Română îşi asumă termenii folosiţi de mitropolitul Vlachos, deşi termenii “diortosite” şi “schimbate şi alte aspecte” nu există în Comunicatul din 29 octombrie. De ce oare Comunicatul oficial nu a folosit aceşti termeni tranşanţi pentru a-i informa pe credincioşii ortodocşi români?

Potrivit DEX[10], “explicitarea” este “o clarificare, o exprimare limpede, desluşită, pentru a fi uşor de înţeles”;“nuanţarea” înseamnă “a exprima diferenţe fine, uşoare”, iar “dezvoltarea” înseamnă „expunerea amănunţită a unei idei, a unui subiect”. Cu alte cuvinte, sinodul BOR a considerat că textele sinodale sunt neclare, rigide şi generice, dar nicidecum eretice, contrare Sfinţilor Părinţi şi cugetării ortodoxe.

Se impun câteva întrebări: dacă iei un text eretic precum Documentul 6, cum poţi să îl explicitezi în aşa fel încât afirmaţiile ecumeniste din el să pară curat ortodoxe? Cât de multă nuanţare este necesară pentru a face o afirmaţie eretică să sune ortodox? La ce foloseşte expunerea amănunţită a unor idei atunci când acele idei sunt din start contrare spiritului ortodox? Unde s-a pomenit în istoria Bisericii creştine ca deciziile unui sinod ecumenic să aibă nevoie de precizări, clarificări şi nuanţări din partea sinodului ulterior?

Am putea oferi un model de “explicitare, nuanţare şi dezvoltare” din istoria Bisericii Ortodoxe. Pentru a face acceptabilă decizia Sinodului I Ecumenic de la Niceea, partida semiariană a propus în locul termenului omoousios, “de o fiinţă”, cuvântul omiousios, “de o fiinţă asemănătoare”. În acest fel, semiarienii încercau “să clarifice, să nuanţeze şi să expună amănunţit” doctrina despre consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl încât ea să fie acceptabilă ambelor părţi. Partea ortodoxă a respins această soluţie de compromis, rămânând consecventă cu afirmarea adevărului dogmatic.

 Autoritatea panortodoxă

Un argument des folosit de adepţii sinodului din Creta pentru a minimaliza importanţa sinodului este lipsa de importanţă a acestuia. Se acreditează ideea că, neîntrunindu-se unanimitatea de participare a Patriarhiilor la sinod, acesta nu poate fi considerat ca valid. În mod normal, aşa ar trebui să fie, însă sinodul din Creta s-a desfăşurat după reguli care nu se înscriu în ceea ce se ştia până acum despre sinoadele ecumenice şi panortodoxe.

O primă dovadă că acest sinod este considerat de către oficialităţile eclesiale valid, în ciuda neparticipării tuturor Patriarhiilor la el, este faptul că, dacă nu ar fi avut intenţia de a-l impune ca valid măcar Patriarhiilor participante, sinodalii din Creta ar fi încheiat şedinţele încă de la început, după constatarea lipsei de unanimitate. Or, şedinţele au continuat nestingherite.

Mai mult, potrivit şefului serviciului de presă al Patriarhiei Constantinopolului, preot Ioan Hrisavgisa, în care se spune: “Nicăieri în regulamente nu se spune că lipsa uneia dintre Biserici ar influenţa desfăşurarea Sinodului. Este important să se citeze cu precizie documentele oficiale. Conform regulilor, Sfântul și Marele Sinod poate fi convocat de către Sanctitatea Sa [Patriarhul Bartolomeu], cu consimţământul tuturor Bisericilor locale. S-a întâmplat asta, la Geneva, în ianuarie: toată Biserica Ortodoxă a participat la Sinaxa Întâistătătorilor și a confirmat decizia convocării Sinodului la Sărbătoarea Cincizecimii. Regulamentele nu spun nimic despre anularea Sinodului și a deciziilor sale, în cazul în care vreo Biserica nu ar fi în măsură să participe la el… Autoritatea Sinodului și cea a deciziilor nu au de suferit și nu sunt diminuate. Afirmaţia, conform căreia deciziile Sinodului ar fi nule, întrucât unele Biserici nu au participat la el, este lipsită de orice temei ecleziastic, teologic și logic…[11]. Punctul oficial de vedere al Patriarhiei este foarte clar şi ne indică faptul că acest sinod s-a desfăşurat dupăRegulamentul mai sus citat, nu după ceea ce se ştie din tradiţia bisericească despre astfel de întâlniri.

Ideea Patriarhiei Ecumenice a fost reluată şi de către Enciclica Sfintei Biserici a Ciprului, în care se spune: “Din nefericire, patru Biserici Ortodoxe au refuzat să vină şi să participe la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod.Neparticiparea lor nu diminuează cu nimic autoritatea hotărârilor lui, iar motivele absenţei lor, pe care le promovează, nu sunt deloc întemeiate din mai multe motive. În primul rând, după cum s-a observat înainte, toate Bisericile au participat activ de la început la procesul de pregătire a Sinodului. În al doilea rând, toţi Întâistătătorii sau reprezentanţii lor au hotărât împreună şi în unanimitate asupra convocării şi datei convocării Sinodului. În al treilea rând, au participat activ, prin reprezentanţii lor, până şi la ultima etapă a pregătirii, fie la Secretariatul Sinodului, fie la pregătirea Enciclicei către pleroma Bisericii. În al patrulea rând, au stabilit propriile delegaţii care aveau să participe la Sinod. În al cincilea rând, invocarea dezacordurilor în ceea ce priveşte conţinutul unor texte nu este fondată, întrucât exista posibilitatea modificării, pentru a răspunde greutăţilor şi sensibilităţilor tuturor Bisericilor. De altfel, accentul pus pe dezacordurile în ceea ce priveşte procedura sau scoaterea în evidenţă a unor probleme bilaterale dintre unele Biserici, drept motive pentru absenţa de la Sinod, nu sunt convingătoare… Ne exprimăm speranţa şi avem certitudinea, iar, ca Biserică Apostolică a Sfântului Apostol Barnaba, adresăm rugămintea frăţească către cele patru Biserici surori să ia decizia să semneze textele şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod spre slava Dumnezeului Celui în Treime şi spre unirea Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), conform rugăciunii arhiereşti a Domnului”[12]. Elementul de noutate al Enciclicei cipriote este speranţa că şi celelalte Patriarhii vor participa la deciziile cretane.

Academia Ortodoxă din Creta organizează zilele acestea un congres în care una dintre temele abordate este “sublinierea importanţei documentelor Sfântului şi Marelui Sinod pentru Biserică şi membrii săi, pentru societate şi întreaga lume”[13]. De ce s-ar desfăşura un astfel de congres sub binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice, dacă autorităţile eclesiale ar considera că sinodul din Creta nu valorează nimic?

Din toate aceste argumente oficiale ale Patriarhiei Ecumenice sau Bisericii Ciprului tragem concluzia că expresia “textele aprobate în unanimitate” se referă la unanimitatea delegaţiilor prezente la sinod, nu neapărat la unanimitatea Bisericilor Ortodoxe prezente în lume. Altminteri, aşa cum am mai spus, sinodul ar fi trebuit să fie întrerupt pentru “lipsă de cvorum”, lucru care nu s-a întâmplat.


[1]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.

[2]http://www.exclusivnews.ro/politica/parlamentul-romaniei-se-reuneste-vineri-pentru-a-lua-act-de-decizia-ccr.html.

[3]http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/parlamentul-ia-marti-act-de-demisia-lui-george-maior-de-la-sri-366074.

[4]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[5]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[6] Sinodul quinisext (al cinci-şaselea), ţinut la 692, a completat cu 102 canoane hotărârile sinoadelor al V-lea şi al-VI-lea ecumenice.

[7] Acest principiu face imposibil de înţeles motivul pentru care Biserica Ortodoxă şi-a modificat propria eclesiologie, de vreme ce documentul ecumenist susţine emfatic că nu trebuia să o facă.

[8]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[9]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[10] http://dexonline.net.

[11]https://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22802-marele-sinod-ramane-unul-pan-ortodox-iar-deciziile-sale-vor-fi-valabile.html.

[12]http://basilica.ro/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii-ciprului-in-legatura-cu-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[13]http://basilica.ro/academia-ortodoxa-din-creta-congres-de-teologie-cu-tema-convocarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

Sursamihaisilviuchirila.blogspot.ro

Părintele Iulian Prodromitul – despre Sinodul tâlhăresc din Creta

pr-iulian

În luna octombrie 2016, părintele Iulian de la Prodromu a răspuns câtorva întrebări despre Sinodul din Creta, pe care l-a numit falsortodox. 

,,Fiecare are dicţionarul român. Şi eu îl am şi am căutat ce înseamnă panortodox. Aşadar panortodox înseamnă toate bisericile ortodoxe, adică să nu fie nimic străin. Şi acum când te gândeşti la sinodul din Creta de ce au poftit şi eretici acolo? protestanti, catolici. Asta e primul lucru la care să ne gândim. De ce au făcut asta? Pentru ce? Dacă-i panortodox trebuie să fie numai bisericile ortodoxe. Deci nu a fost un sinod panortodox, ci unul falsortodox.

Mai ţinem canoanele Sfinţilor Părinţi oare, care ne spun că dacă te-ai întâlnit cu un eretic şi ai vorbit cu dânsul, dar nu l-ai învăţat, nu l-ai înfruntat atunci eşti părtaş cu dânsul?,,

Mai multe puteţi asculta aici: