Pomenirea mărturisitorului Constantin Motaș – 15 ianuarie 1980

Biolog, socialist, ateu. În temniţă sufletul şi mintea lui s-au deschis lui Hristos. „Văd acum în miezul vieţii lucrarea lui Dumnezeu. Este o bucurie imensă. Să ne rugăm! Hai să ne rugăm!”, spunea el. Şi se ruga iar când termina începea să expună o antropologie creştină.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, p. 313)

  • Născut: 08 Iulie 1891
  • Locul nașterii: Vaslui
  • Ocupația la arestare: profesor
  • Întemnițat timp de: 7 ani
  • Întemnițat la: Jilava, Aiud, Văcărești, Pitești
  • Data adormirii: 15 Ianuarie 1980

Intrai și mă văzui tot în aceeași cameră numărul 3, din care nu prea demult plecasem; impardonabilă scăpare a celor de la grefă – în ciuda transformării omului, adusă de socialism. Și am rămas în pâclă și în zoi încă vreo două săptămâni de zile. Monotonia neclintită și cleioasă, ca a curmalelor presate în cutie, ne-a fost curmată iarăși, prin introducerea a încă patru inși, unul din ei fiind profesorul universitar de entomologie Constantin Motaș, de la Universitatea din București – „nașul a toată goanga ce apărea în orizontul cercetării”, după cum însuși ne-o mărturisise, cu o fermecătoare modestie și candoare.

Am înțeles curând că vasta-i competență în entomologie în conferise rolul de omologator și de „botezător” al tuturor insectelor ce se lăsau descoperite pe undeva prin lume. Nu ni se părea exces această recunoaștere când, cât de cât, îi sesizam știința. Însă, pe lângă modestie și știință, ce ne uimea mai mult era cultura literară, ca și memoria cu adevărat prodigioasă. Putea să ne recite în franceză, în engleză și germană poeme, mii de versuri și lungi tirade din dramaturgii clasici – el care se ocupa de goange!

În timpul zilei și în prezența lui, precum obișnuiam, continuam expunerile mele catehetice sau de filosofie, lăsându-i lui să satisfacă setea de frumos și de literatură a camarazilor de întuneric. Văzând care e atmosfera, cu grijă s-a ferit să nu ne-o stingherească oarecum. Nu s-a alăturat în rugăciunea ce devenise aproape unanimă. Stătea respectuos pe margini, dar fără ostentație. Când l-am rugat să ne îmbogățească viața culturală, a spus că tot ce ar putea să facă ar fi să ne recite niște versuri. La insistența mea, cu oarecare jenă mi-a răspuns: „Știi, dragul meu, eu sunt ateu, socialist de-al lui Titel Petrescu și n-aș dori să zdruncin, prin știința mea, vreuna din certitudinile în adevărurile de credință, în care văd că-s ancorați confrații noștri de celulă. Aici, ei de acestea au nevoie, nu de știința mea atee. Credința le menține echilibrul”. Ce mult l-am prețuit atunci pe acest ateu candid!

Urmând exemplul altora care se săturaseră de poziția sardinei în cutie și preferaseră să stea în mâzga groasă pe cimentul de sub prici – imund amestec de igrasie, de sudoare, de jeg și de urină, prelinsă din tinetă – mâzgă mai primitoare decât platformele ce, chipurile, aveau și aer și lumină – am coborât și alăturea de ei, nesuportând ideea ca un savant de spiță nobilă ca Motaș să stea acolo unde și câinii ar fi fost înjosiți să stea. Însă, ca bestii fasciste și ca imperialiști anglo-americani, desigur, nu meritam mai mult! […]

Nu am avut răgaz să adâncesc procesul și nici măcar cu Motaș să mă întrețin puțin, căci iarăși m-a zgâlțâit din măruntăi zăvorul și mi l-a proțăpit în față de Geamănu care, fără cuvinte, făcu un semn cu capul, știind că înțeleg, că îi pricep porunca de a-l urma cu tot bagaju-n brațe. Am procedat întocmai, însă lăsând în urmă, ca pentru despărțire, un gest aerian de-mbrățișare colectivă, în care-i cuprindeam pe toți cu care împărtășisem crucea. Cu o mașină mică, sub geamuri fumurii, am fost mutat , „pe șest”, la Ministerul de Interne, unde nu mai fusesem încă, dar fără să fi fost vreodată cartiruit acolo, și eu, ca toți, îi cunoscusem din auzite faima ce ne dădea fiori în măduva spinării. […]

Și iată, lucrarea Sfintei Providențe mai departe… Luat am fost și dus am fost din nou în beznele Jilavei. Ca niciodată, singur, dovadă, încă odată-n plus, că-s dus de mâna Providenței. Nu noaptea, ca de obicei, ci ziua, ziua-n amiaza mare; un Jeep rusesc mă ia de la Interne și mă depune, cu actele în regulă, în temnița lui Maromet. Noroc că nu el m-a primit ci prim-gardianul Lis, fire mai potolită. M-a prins de cot și m-a ținut așa, până când am ajuns în fața ușii pe care, cu oarecare bucurie, putui citi numărul 3. Era cu totul nefiresc și neobișnuit pentru secretul ce trebuia păstrat ermetic să mă întorc la vechiul loc cu cazne atât de viu trăite. De ce mă bucuram? Știam prea bine ambientul: lipsă de aer, lipsă de spațiu, urină și sudori, miros de dinți stricați, uitați de periuță. Acestea îmi vor constitui climatul. Totuși mă bucuram; poate din dorul de a regăsi sprijinul rugăciunii în comun, în care fiecare vine în ajutorul celuilalt și este semnul comuniunii în chinuri și speranțe. Ce oameni voi găsi? […]

Confrații mei erau aceiași, însă entuziasmul revederii avea o reticență pe care nu am înțeles-o decât când, urmărind privirea lor, recunoscui fereastra, fereastră care atuncea era cu totul alta: în cadrul ei, cu spatele spre noi, un om era în rugăciune. Înțelegeam de ce vorbeau în șoapte și prin semne. După secunde lungi, ca semn că tocmai își încheiase rugăciunea, omul de la fereastră s-a frânt pe jumătate, a-ngenunchiat și a atins cu fruntea cimentul pardoselii. Întors cu fața spre celulă, cum eu deja eram acomodat cu negura Jilavei, putui să-l recunosc: era savantul declarat ateu, Motaș Constantin. Uimit și încă necrezând ce văd, am zis:

– Dumneavoastră, domnule Profesor? – având subînțelesul: cum, dumneavoastră, ateul, erați în rugăciune?

– Da, dragul meu, mă rog!… Îți amintești că, nu demult, aici, te străduiai să demonstrezi că logica, iluminată de credință, găsește singură calea spre Dumnezeu. Atunci ți-ai încheiat prelegerea cu un citat de la finalul tratatului de astronomie al lui Camille Flammarion – „J`ai decouvert Dieu parmi les etoiles”1 – el, cel care își începuse studiile ca ateu. Și, dacă el, în depărtări de stele, L-a întâlnit pe Dumnezeu, eu pot să spun că pe Cristos L-am regăsit aici printre zăbrele. Lui aș dori să mă închin, cu ajutorul Preacuratei, care, bună cum e – cu mult mai bună decât ai încercat să ne-o descrii – a acceptat, stând sub zăbrele ca sub Cruce, sub zeci de cruci de gratii, să vină lângă ea fiul rătăcitor. N-am suportat ca fiul să-i prelungească durerea așteptării. Acum, când așteptarea s-a sfârșit – odată cu contestările și îndoielile din mine – doresc să cred că Maica Bună a celor care se întorc acasă îmi va îngădui să locuiesc la ea. Astăzi, eu sunt cel pururi fericit – precum se autodefinea Karl Leisner, acel catolic din închisoarea de la Dachau, când, chiar acolo, a fost hirotonit ca preot pentru veșnicie, de un arhiereu francez, având ca martori un pastor protestant și câțiva credincioși catolici (Sic!!!). Motaș, desigur nu o citise pe Tereza de Avila2, ca să-i preia gândirea (??). El rămăsese la fericitul Leisner: era un fericit în har. […]

Odată instalat, viața a început să curgă pe vechiul ei făgaș. Lui Motaș i-a priit sejurul meu la Interne. A reflectat mai degajat asupra celor auzite în lunile în care, el stând modest deoparte, mă asculta pe mine, prea ne-nsemnatul și prea nepriceputul în a-i schimba convingerile. Însă, profund onest, cum îl formase cercetarea științifică, sunt sigur că savantul a aprofundat și ipoteza dedusă din cele auzite care îi ofereau sugestii pentru un nou construct mintal, elaborat în manieră proprie. Tocmai pentru această modestie și onestitate a meritat ajutorul divin spre a se depăși pe sine căci fără ajutorul harului nici înălțarea noastră lăuntrică nu s-ar putea înfăptui. În Motaș, această înălțare lăuntrică s-a săvârșit în trebuința rugăciunii. Și fiindcă rugăciunea e mama și izvorul îndreptării noastre spre înalturi (Dionisie Areopagitul), consider că Motaș prin rugăciune s-a depășit pe sine și a ajuns la ceea ce teologia numește „creaționism științific”. Nu am avut prilejul să îmi explic procesul mental al convertiri pe care l-a parcurs savantul și nici el nu mi l-a destăinuit. Sunt sigur însă că ar fi făcut-o, dacă am fi rămas mai mult timp împreună. Nu am rămas. La prea puțină vreme după reîntâlnire iarăși ne-am despărțit lumește, dar am rămas uniți în suflet și-n credință. Era suficient atât. Mintea smerită și puritatea de intenții au fost agenții catalizatori ai mișcătoarei sale evoluții în care eu nu avusesem decât rolul de sfeșnic pentru lumânarea prin care Sfântul Duh îl conducea spre zare. […]

Puteam să îmi închipui că noul episod „Jilava” și-a împlinit finalitatea. Evenimentele m-au confirmat curând, căci într-o zi, cam pe la ora 10, dădu năvală-n cameră sergentul Ivănică, crescut în importanță prin foaia de hârtie pe care o ținea în mână. Iar Ivănică își slobozi cu ardoare comunistă-n glas: „Bandiți! Atenție mărită!” (ce altceva decât „bandit” putea să fie un savant sfios și elegant ca Motaș?!. „Cel care te-ai auzit strigat, îți iei bulendrele cu tine și-mi ieși pe coridor!”. Spre ghinionul meu, primul strigat am fost chiar eu.

(Tertulian Langa – Trecând pragul tăcerii. O carte document, ediția a III-a, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2010, pp. 109-110, 120, 131-136)


1. „L-am descoperit pe Dumnezeu printre stele”. C. Flammarion – astronom și scriitor francez, autor al mai multor tratate de astronomie [n. red.].

2. Tereza a lui Iisus (sau de Avila), călugăriță catolică reformatoare, mistică, fondatoarea Ordinului Carmelitanilor Desculți [n. red.].

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Notă adm. – Este scuzabilă pentru un proaspăt venit/revenit la credință eroarea pe care o face atribuind taine valide și duhovnicie catolicilor (papistașilor). De altfel scuzabilă e și aceeași neștiință a autorului acestui text, ca de altfel a multor mărturistori în închisori, care nu aveau suficiente informații teologice lămuritoare cu privire la caracterul eretic al papistașilor. În epoca interbelică și postbelică în care s-au format majoritatea nu exista suficientă literatură ortodoxă tradusă din Sfinții Părinți în privința acestui subiect și cu atât mai puțin în închisoare…

Iată și biografia mai completă a savantului Constatin Motaș: 

Constantin Motaș (n. 8 iulie 1891, Vaslui – d. 15 ianuarie 1980, București) a fost un zoolog, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru titular al Academiei Române. Împreună cu Stanko Karaman⁠(en) și P.A. Chappuis a pus bazele freatobiologiei.

Biografie

S-a născut la Vaslui, la 8 iulie 1891. Pǎrinții murind de tineri, a fost crescut de unchiul său Ioan N. Motaș. A urmat școala primară și două clase gimnaziale în orașul natal, apoi și-a continuat studiile la Liceul Național din Iași, trecându-și examenul de bacalaureat în 1911. În același an devine student la Facultatea de Științe din Iași, secția Științe Naturale, unde a fost îndrumat de o pleiadă de remarcabile cadre didactice, printre care s-au numărat: Paul Bujor, Ion Borcea, Ion Simionescu, Mihail D. David, Al. Popovici, Petre Bogdan și alții. După trecerea examenului de licență în anul 1915 își începe cariera didactică universitară ca asistent la Laboratorul de Zoologie al Universității ieșene de sub conducerea profesorului Ion Borcea.

A făcut studii de specializare la Institutul de Zoologie al Universității din Basel (Elveția) și la Universitatea din Grenoble (Franța), unde absolvă, în 1926, secțiile de Piscicultură și Hidrobiologie aplicată.

În 1928, își trece doctoratul la Universitatea din Grenoble cu teza Contribution à la connaissance des Hydracariens français et particulièrement du sud-est de la France.

Activitate didactică și științifică

Reîntors în țară, devine șef de lucrări (1929), docent (1930), conferențiar de zoologie aplicată (1932), profesor agregat de zoologie aplicată și entomologie (1932) și, din 1937, profesor titular la Catedra de Zoologie Descriptivă a Facultății de Științe din Iași.

Concomitent, între anii 19301936, a fost conferențiar și apoi profesor de Zoologie Aplicată și Entomologie la Facultatea de Agronomie a Universității din Iași, unde a ținut primul curs de hidrobiologie și piscicultură din țara noastră.

A funcționat la Iași timp de 25 de ani, până în 1940, când s-a transferat la Catedra de Zoologie a Facultății de Stiințe Naturale a Universității București, unde a lucrat până în 1956 când a fost arestat de regimul comunist.

În perioada 19361940 a condus Muzeul de Istorie Naturală din Iași și Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, contribuind din plin la organizarea și dezvoltarea acestor instituții științifice. Despre activitatea profesorului Motaș în Iași, academicianul Traian Săvulescu scria:

„…Trecerea sa prin laboratoarele de zoologie ale Facultății de Agronomie și ale Facultății de Științe din Iași, precum și la conducerea Stațiunii Zoologice Agigea, a lăsat urme adânci și cu totul binefăcătoare pentru aceste instituții.”

Timp de mai mulți ani a condus Analele Stiințifice ale Universității din Iași și Revista Științifică „Vasile Adamachi, în paginile cărora a fost mereu prezent cu articole și studii de specialitate. A fost primul președinte al Comisei Monumentelor Naturii din Moldova (Iași, 1938), în care calitate a luptat pentru realizarea unor rezervații naturale în Moldova și la Agigea.

Aria preocupărilor sale științifice a cuprins un câmp larg de cercetare în numeroase domenii ale biologiei, zoologiei generale și aplicată, entomologie, acarologie, limnologie, hidrobiologie, freatobiologie, ecologie, biogeografie, biologie generală, istoria biologiei, muzeologie, ocrotirea naturii, pedagogie universitară și socială etc. Rod al activității sale științifice sunt cele peste 250 de lucrări, note, memorii, recenzii, publicate în periodice din țară și străinătate.

Academicianul Motaș a contribuit la dezvoltarea hidrobiologiei și limnologiei românești și a întemeiat o nouă știință: freatobiologia. A fost preocupat de problema apelor interioare și, mai ales a celor montane și a militat pentru punerea în valoare a apelor de munte pe baza limnologiei moderne și a cunoașterii factorilor biotici și abiotici favorizanți pentru repopularea lor.

În perioada cât a funcționat la București, profesorul Motaș a condus Stațiunea Zoologică Sinaia (din 1940), Muzeul de Istorie Naturală „Gr. Antipa” (din 1945), Universitatea București (prorector 19441945) și Institutul de Speologie „Emil Racoviță” (din 1956). A fost membru al colegiului redacțional al revistei internaționale Acarologia (Paris) și International Journal of Speleology.

În 1949 a fost arestat de regimul comunist dintr-un motiv politic: fiind în bune relații cu Titel Petrescu (lider al P.S.D.R), „incomodul” profesor universitar trebuia redus la tăcere. Lipsea doar pretextul. Și a venit și ziua când a fost găsit. În pauza unui curs, un asistent i-a solicitat să dea „un leu pentru Coreea”, aflată pe atunci în războiul nord contra sud. Profesorul l-a întrebat ironic: „Și de ce aș da?” „Pentru că așa a zis tovarășul Stalin” a replicat asistentul. „Cine, boul Apis?” i-a scăpat magistrului. A fost de ajuns ca peste noapte să fie ridicat. Șapte ani a îndurat închisorile comuniste, începând cu infernalul Aiud. Șapte ani în care și-a menținut condiția de intelectual și moralul predând colegilor de celulă lecții orale de biologie și recitindu-le din Eminescu, Baudelaire și alți poeți. A fost eliberat în urma presiunilor externe exercitate de zoologii și specialiștii în hidracarieni din Europa în frunte cu Karl O. Viets.

Pentru valoroasa sa contribuție științifică, profesorul Constantin Motaș a fost ales Membru al Academiei Române (1946), membru al Uniunii Internaționale de Limnologie Teoretică și Aplicată (1928), membru al Societății de Zoologie din Franța (1966), Membru al Muzeului de Istorie Naturală din Franța (1972), membru al secțiunii de pescuit a Organizației pentru Alimentație și Agricultură – FAO.

Academicianul Constantin Motaș a încetat din viață la 15 ianuarie 1980, în București, fiind înmormântat la cimitirul Bellu, în secțiunea rezervată membrilor Academiei Române.

Funcții ocupate

  • Membru al Academiei Române
  • Membru al Academiei de Științe din România.
  • Membru al Societății de Zoologie din Franța
  • Prorector al Universității București
  • Director al Muzeului de Istorie Naturală din Iași
  • Director al Stațiunii Zoologice de la Agigea
  • Director al Stațiunii Zoologice Sinaia
  • Director al Muzeului de Istorie Naturală „Gr. Antipa” București
  • Director al Institutului de Speologie „Emil Racoviță” București
  • Președinte al Comisiei Monumentelor Naturii din Moldova
  • Redactor Șef al Analelor Universității „Al.I. Cuza” Iași
  • Redactor Șef al Revistei „Vasile Adamachi
  • Întemeietorul unei noi științe – freatobiologia

In memoriam

O fotografia a Academicianul Motaș se află la Muzeul de Istorie Naturală Iași în „Sala Unirii” și alta în Aula Facultății de Biologie a Universității „Al.I. Cuza” Iași.

Sursa: ro.wikipedia.org

Reclame

ECUMENISTUL Dan Ciprian Grăjdenu, „coordonatorul” asociației Frăția Ortodoxă, este APĂRĂTOR al sinodului tâlhăresc din Creta

Precizare: acesta nu este un îndemn de a nu mai participa la proteste, dar fiți rezervați în privința acestui om!

Fotografia postată de Dan Ciprian Grajdeanu.

Știam de mult de aplecările sau poate convingerile ecumeniste ale așa-numitei „Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, dar cu toate asta am publicat chemările la proteste și marșuri, considerând că ei fac lucruri utile și necesare în sensul mobilizării românilor pentru apărarea valorilor naționale.

Însă, din păcate, individul devine din ce în ce nociv și nu este prima  oară când smulge microfonul celor ce vor să vorbească la proteste despre trădările pseudo-ierarhiei de la conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

Iată și câteva antecedente ecumeniste ale acestuia și ale celor ce îi stau în preajmă:

Se cuvine să-i cinstim pe sfinţii închisorilor împreună cu ereticii?

„Frăţia ortodoxă Sf. Gheorghe” a devenit oficial ECUMENISTĂ

Audio – Pr. Amfilohie Brânză (în conferință la Ploiești) iritat de întrebări cu privire la ecumenism, nepomenirea ierarhilor și deranjat de blogerii antiecumeniști anonimi

Iată și ce s-a întâmplat la ultimul marș împotriva migrației (duminică 16 decembrie):

SE PARE CĂ NU DĂ BINE SĂ FII ANTI-ECUMENIST LA MIŞCAREA ANTI-MIGRAŢIE !

La protestul anti-migrație din 16 decembrie 2018 a participat și un grup de români din jud. Neamț. În cuvântul lor au pomenit de trădarea ierarhiei ortodoxe la sinodul din Creta, ceea ce a determinat organizatorii să smulgă microfonul celei care vorbea

La minutul 15:30 se poate vedea incidentul.

(Cu specificarea că doamna respectivă a greșit totuși, căci NU Biserica a trădat la sinodul tâlhăresc din Creta, ci pseudo-ierarhii și restul preoților ecumeniști, care amestecă adevărul de credință cu ideile eretice – n. adm.)

 

 

 

Relatarea dnei Iustina Bacosca:

Războiul se duce pe orice vreme, căci duşmanul nu ţine cont că-i ploaie, ninsoare sau cer senin, că eşti bătrân, tânăr, neputincios sau în putere.
Duminică, 16.12.2018, în Bucureşti, pe o ploaie rece, judeţul Neamţ a fost reprezentat de un grup de patrioţi la mitingul autorizat împotriva Pactului pentru migraţie (un Pact criminal, globalist, transfrontalier, suprastatal şi supraconstituţional), împotriva islamizării României; împotriva anarhieie şi distrugerii etosului românesc.
Dacă de mai bine de 70 de ani, pentru neamul românesc, surprizele neplăcute nu s-au lăsat aşteptate, în ceea ce priveşte tradătorii şi formele diverse de trădare, iată că şi astăzi, chiar din grupul celor prezenţi la protest, din rândul organizatorilor, am putut vedea cu ochii noştri şi auzi cu urechile noastre cum cenzura este nelipsită şi apare chiar de unde te aştepţi mai puţin.
Atunci când este luat taurul de coarne şi se spune adevărul, fără menajamente, fără cosmetizări, când se expun adevăratele cauze care au dus astăzi la astfel de manifestări stradale: LEGALIZAREA AVORTULUI – CRIMĂ STRIGĂTOARE LA CER, ACCEPTAREA U.E. şi TRĂDAREA ORTODOXIEI, pe 16.06.2016, LA SINODUL ERETIC ŞI TÂLHĂRESC DIN CRETA, de către reprezentanţii B.O.R., care au votat în unanimitate documentele eretice şi unde s-a legalizat ECUMENISMUL- RELIGIA lui antihrist, apare cenzura chiar din rândul organizatorilor. Microfonul este luat cu forţa, la îndemnul unuia dintre organizatori, care a strigat panicat că persoana care ţine discursul este anti-ecumenistă şi trebuie să fie deposedată repede de microfon. Imediat, mulţimea prezentă este „liniştită” de liderul „Frăţiei Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă”, pe motiv că intervenţia de la Neamţ a fot „o deviere”, scuzăndu-se pentru acest episod care nu era prevăzut de către organizatori.
Foarte trist, mai ales pentru protestatarii din Neamţ sositi, cu gânduri bune, după un drum istovitor, cu binecuvăntarea preoţilor duhovnici.
Şi uite aşa bietul popor român, care a mai rămas şi care mai are o fărâmă de energie să iasă în stradă, pentru apărarea credinţei şi a neamului, este fentat şi lupta este deturnată de la adevăratul ei scop, ducându-se doar o luptă de formă, putem spune, „corectă politic”. Poţi protesta despre orice numai despre ecumenism să nu aduci vorba.

SE PARE CĂ NU DĂ BINE SĂ FII ANTI-ECUMENIST LA MIŞCAREA ANTI-MIGRAŢIE !

Luptând cu efectele, fiind doar reactivi şi ocolind mereu cauzele nu vom duce nicicând lupta cea bună. Doar vom mima aşa-zisa mişcare de rezistenţă şi adevăratele cauze, care duc România la moarte duhovnicească, sufletească şi socială, nu vor fi eradicate niciodată.
Una peste alta, laţul se strânge, sita devine din ce în ce mai deasă, trădarea este totală, şi formele ei de manipulare din ce în ce mai ingenioase.
Trezirea CONŞTIINŢEI NAŢIONALE nu poate avea loc decât în ADEVĂRUL DE CREDINŢĂ, altfel în zadar mai batem km. la capitală, în zadar avem pancarte cu Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruinţă, cu Sf. Ştefan cel Mare, în zadar strigăm din toţi rărunchii CREDINŢA, PATRIA, FAMILIA! Nu poţi să fii ortodox, să reprezinţi o asociaţie ortodoxă şi să nu lupţi şi împotriva ecumenismului!
Se pare că a striga acum „CREDINŢĂ” semnifică pentru unii protestatari şi pan-erezia ecumenistă nu doar CREDINŢA ORTODOXĂ. Ecumenismul este erezia tuturor ereziilor, pe care vedem că o îmbrăţişează, cu multă inconştienţă, chiar români, reprezentanţii de frunte ai asociaţiilor ce poartă nume de Sfinţi, grupări ce se pretind a fi ortodoxe. Nu cred că este o concluzie pripită deoarece faptele vorbesc de la sine şi din moment ce reprezinţi o asociaţie ortodoxa este firesc să ai şi cuget ortodox şi atitudine ortodoxă. Sperăm în îndreptare, căci a fi ortodox este o cinste, un mod de viaţă şi nu demagogie şi fariseism.

ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI, ÎN SFĂNTA DUMINICĂ, HRISTOS NU S-A LĂSAT BATJOCORIT !

SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Sursa: ortodoxinfo.ro

Corneliu Zelea Codreanu către Primul-Ministru Vaida Voevod (20 iulie 1933) – Scrisoare deschisă

„20 iulie 1933. Corneliu Zelea Codreanu, scrisoare deschisă în care se adresează Primului-Ministru Alexandru Vaida Voevod. „La 23 iunie 1933, Corneliu Zelea Codreanu (dând curs solicitării unui adept din Râmnicu-Sărat) a decis înființarea unei tabere de muncă în localitatea Vișani, în scopul îndiguirii apelor râului Buzău, care se revărsa în fiecare an, inundând ogoarele sătenilor pe o suprafață de câteva mii de hectare: „Voim și noi să construim: de la un pod rupt până la captarea unei căderi de apă și transformarea în forță motrică, de la construcția unei gospodării țărănești noi, până la aceea a unui sat românesc nou. (…) Aceasta este chemarea istorică a generației noastre; pe ruinele de astăzi să clădim o țară nouă, o țară mândră.” Urmând îndemnul lui Codreanu, la 10 iulie, peste 200 de legionari au ajuns la Vișani, venind pe jos de la Galați, Focșani, București, Buzău, Tecuci, Iași sau Brăila. La inițiativa lui Armand Călinescu, energicul subsecretar de stat de la Ministerul de Interne și adversar declarat al legionarilor, mai multe companii de jandarmi au intervenit cu maximă brutalitate, lovindu-i fără milă pe adepții lui Codreanu.” Cristian Sandache, în cartea „Istorie și biografie – Corneliu Zelea Codreanu”, Editura „MICA VALAHIE”, 2011 Lectura: Lucian Dumbravă Muzica: „Imnul legionarilor căzuți”, varianta în limba franceză Imagini: Wikipedia”

Scrisoarea către ONU a copiilor Cameliei Smicală: „ne-au dus la casa de copii, de fapt LA ÎNCHISOAREA DE COPII”

Image result for mihai si maria smicala

Foto – Tvm Neamt

Mihai și Maria Smicală, care sunt „deținuți” abuziv în sistemul de protecția copilului din Finlanda, au petrecut din nou weekendul cu mama lor, Camelia. Cu toate că au cerut repetat să se întoarcă definitiv alături de ea, autoritățile finlandeze nu dau semn că ar vrea să permită acest lucru.

Copiii au fost luați de la Camelia Smicală după divorțul acesteia de tatăl finlandez care era foarte violent. O perioadă autoritățile i-au acordat totuși și tatălui custodia copiilor, deși aceștia erau înspăimântați de el. Reamintim scrisorile trimise anul trecut către ONU de cei doi copii ai Cameliei Smicală.

Mihai Smicală:

„Bună! Sunt Mihai şi am trecut prin încercări foarte grele. Petri, care se dă drept tatăl meu, pe când eu aveam 2 ani [n.b. – avea cam 4 ani], a încercat să mă omoare pe mine şi pe familia mea. El a izbit-o pe sora mea mai mare, Andreea de perete, s-a urcat pe mama şi pe sora mea mai mică.

Apoi, când eu, mama, sora mea mica şi sora mea mai mare, ne-am mutat de la el, am fost cu toţii fericiţi până ne-au obligat sa ne întâlnim cu Petri. Apoi ne-au dus la casa de copii, de fapt la închisoarea de copii.

Am fost luaţi cu forţa, bătuţi şi chinuiţi. Când ne-au dus la nişte lucratori sociali, aceştia ne-au spus că ne vor duce să locuim la Petri. Am sunat de multe ori la 112. Ne era frică de ce o sa ne facă Petri. Când a aflat Petri că am sunat la 112 a început să țipe la Maria: «Ce ați făcut?» El s-a repezit la noi pe scări în sus, ne-a luat telefoanele şi ne-a spus că ne duce la casa de copii. Eu şi Maria am spus că acolo e mai bine decât cu el.

Apoi, după ce am ajuns din nou acasă, am fost obligaţi din nou să ne întâlnim cu Petri. Petri ne spune tot timpul că suntem zombi şi că eu şi cu Maria nu vom mai ajunge niciodată acasă. a spus că ne promite că nu o să mai ajungem acasă.”

Maria Smicală:

„Ce ne-a făcut Petri mie şi familiei mele. Petri s-a urcat pe mama când eu eram la mama in braţe şi în acelaşi timp s-a urcat şi pe mine.

Petri ma pişca si mă strângea atât de tare de mână (la fel ii făcea si fratelui meu), incât imi rămâneau semne timp de o săptămână.

Petri l-a băgat pe fratele meu cu capul sub apă şi a aruncat-o pe sora mea mai mare pe scări. Petri mi-a aruncat cu papucii lui in capul meu si al sorei mele.”

Sursa: stiripentruviata.ro

Citiți și:

Noutăți în cazul copiilor Cameliei Smicală din Finlanda: Un psihiatru a adus-o în pragul suicidului pe micuța Maria

Mitropolia Munteniei și Dobrogei îi încalcă, prin Consistoriul mitropolitan, părintelui Claudiu Buză, dreptul la recurs

Li se oferă șansa să reparea greșeala de „caterisire” oricum invalidă și ei nu sunt în stare nici măcar să dea un răspuns corect canonic…

Sigur, cred că nimeni nu se aștepta la un răspuns pozitiv din partea acestor slugoi de ecumeniști și/sau ecumeniști, dar ar fi avut ocazia sa facă dreptate, nu ei, preoții din așa-zisul Consistoriu, ci conform canoanelor, cinci episcopi plus unul.

Chiar dacă ridicau „caterisirea”, ruperea comuniunii de ecumeniști rămânea în continuare, dar cel puțin ei n-ar fi avut vina confirmării unei condamnări nedrepte pe capul lor. Așa… vor rămâne la pedeapsa lui Dumnezeu.

Consistoriul Mitropolitan al MMD îi încalcă părintelui Claudiu Buză dreptul la recurs

La mai bine de un an după depunerea apelului contra hotărârii de caterisire 1/2017 a Consistoriului Episcopal al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, părintele Claudiu Buză a primit în sfârșit înștiințarea că demersul sfinției sale a fost respins de către Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

După o deliberare de un an și jumătate, Consistoriul Mitropolitan al MMD i-a trimis părintelui Claudiu o simplă înștiințare că apelul i-a fost respins. Fără motivarea Consistoriului Mitropolitan, fără decizia Sinodului Mitropolitan.

În urmă cu o lună, siteul Protopopiatului Urziceni publica o știre referitoare la această decizie a Consistoriului Mitropolitan, adăugând și informația eronată “pedeapsa rămânând definitivă”, în condițiile în care art. 155, alin. (2) și (3) spun că sentințele în privința destituirii din slujirea clericală rămân definitive și executorii după aprobarea lor de către Sinodul Mitropolitan, pe când sentințele de caterisire se pot contesta la Consistoriul Superior Bisericesc și rămân, conform art. 164, definitive, executorii și irevocabile abia după ce au fost aprobate de către Sfântul Sinod.

Nu știm dacă cei de la protopopiat au primit informația referitoare la caracterul definitiv al sentinței de la Consistoriul Mitropolitan sau și-au făcut propria „analiză canonică”, însă cert este că părintelui Claudiu Buză i s-a adus la cunoștință de la Consistoriu doar informarea, fără a se lua în calcul faptul că mai are dreptul la recurs pe lângă Consistoriul Superior Bisericesc, iar pentru aceasta are nevoie de motivarea sentinței și mai ales de hotărârea de respingere a apelului, pe care o va contesta la Consistoriul Superior Bisericesc.

La data de 11 iulie 2017, părintele Claudiu Buză, însoțit de un grup de credincioși, a participat la ședința Consistoriului Mitropolitan al MMD. Prestația și mărturisirea făcută de sfinția sa cu acea ocazie și de către doamna doctor Gabriela Nagy au impresionat chiar și pe membrii Consistoriului Mitropolitan.

Părintele Claudiu a adresat o scrisoare Mitropolitului Munteniei, Preafericitul Daniel, cerându-i să dispună eliberarea tuturor documentelor necesare pentru a putea formula recursul la care are dreptul conform legislației bisericești.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Trădătorii liberali pun piedici Referendumului pentru familie! Au cerut și li s-a aprobat, îndepărtarea bannerelor mari sau celor care reproduc tricolorul, în București

banner referendum

Foto – ortodox.info

Biroul Electoral de Circumscripție nr. 42 al municipiului București a admis sesizarea liberalului Mihai Voicu și a dispus îndepăratarea bannerelor amplasate în București, decizia urmând să fie pusă în aplicare atât de Primăria Capitalei cât și de primăriile de sector.

„Admite sesizarea dlui Mihai Alexandru Voicu și dispune îndepărtarea de îndată a materialelor atașate sesizării, precum și a celor similare acestora, care combina culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al unui alt stat, precum și cele care nu respectă dimensiunile prevăzute de art. 36, alin 2 din Legea 334/2006”, se arată în decizie.

Sursa:  stiripesurse.ro

deputatul Mihai Alexandru Voicu

 

Julian Assange: „Această generație care se naște acum este ultima generație liberă!”

Înainte ca legăturile sale cu lumea să fie întrerupte complet de gazdele sale ecuadoriene de la Londra, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a vorbit într-un interviu despre modul în care progresele tehnologice schimbă omenirea. Despre pericolul supravegherii globale care, spune el, va ajunge să fie de nestăpânit și nimeni nu va scăpa de acest malaxor al colectării și  procesării informațiilor despre oameni.
Interviul a fost pus la dispoiziția RT de către organizatorii Forumului Mondial de Date Etice din Barcelona. Assange, care se află blocat în ambasada Ecuadorului de la Londra din 2012, fără nicio comunicare cu exteriorul, cu excepția echipei sale juridice, are o perspectivă destul de sumbră asupra direcției în care se îndreaptă omenirea. Jurnalistul australian afirmă că în curând va fi  aproape imposibil ca vreo ființă umană să scape fără să fie inclusă în bazele de date globale colectate de guverne și entități similare statului.
„Această generație care se naște acum este ultima generație liberă! Vă nașteți acum și în cel mai scurt timp, să spunem în termen de un an, ajungeți să fiți cunoscuți la nivel global. Identitatea voastră, într-o formă sau alta – în  urma faptului că părinții voștri idioți vă distribuie numele și fotografiile pe Facebook sau în urma aplicațiilor pentru asigurări sau a cererilor pentru pașapoarte – va fi cunoscută tuturor marilor puteri”.
„Se poate spune că un copil, într-un anumit sens, trebuie să-și negocieze relația cu toate marile puteri ale lumii… Asta ne pune într-o poziție foarte diferită. Într-un fel, miroase a un soi de totalitarism”, adaugă fondatorul Wikileaks. Assange susține că această capacitate de a colecta și a procesa informații despre oameni a crescut exponențial și va continua să crească rapid. Odată cu progresele în aplicarea inteligenței artificiale la  Big Data (domnia accesului larg la un volum enorm de detalii despre oameni și activitățile lor), vine și următorul pas logic.
„Uitați-vă la ceea ce fac Google și Baidu și Tencent și Amazon și Facebook. Ele sunt, practic, recoltări pe față ale cunoașterii umane. Acest model clasic, pe care cei din mediul academic îl numesc „capitalism de supraveghere” s-a schimbat acum”,  continuat Assange.
Fondatorul Wikileaks a lansat și un avertisment:
„Poate produce inteligențe artificiale foarte puternice, care pot fi asociate cu state. Puteți vedea asta în Statele Unite și China … aceste două mari puteri vor prelua toată piața. Iar concurența rapidă dintre ele, cu susținerea și sprijinul statelor din spatele lor, exacerbarea concurenței comerciale prin competiția geopolitică vor conduce la o dorință incontrolabilă de creștere a capacității inteligenței artificiale, ceea ce va conduce la un conflict.  Aceasta este cea mai mare amenințare  la adresa noastră”.
Sursa:  activenews.ro