Ortodoxie

de

O afirmație falsă (sau cel puțin incompletă) și un adevăr aproximativ la sinaxa de la Negrești Oaș

După cum știm, pe 19 mai a avut loc o sinaxă a nepomenitorilor acriviști la Negrești-Oaș (județul Satu Mare). Au participat și cei cu vederi extreme, cei care afirmă dispariția harului în restul Bisericii, dar n-au fost în asentimentul majorității de acolo.

Conform articolului Sinaxa Inter-Ortodoxă de la Negrești Oaș (19 mai 2018), aflăm că s-a dat, printre altele și un răspuns „patristic” a întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii.

„– s-a pus insistent întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii. Răspunsul patristic a fost foarte clar: există eretici necondamnați și eretici condamnați. Cei necondamnați fac întotdeauna parte din Biserică, ei provin din Biserică, mintea lor este amăgită de erezie, Biserica face tot ce îi stă în putință spre a-i întoarce la adevăr; dacă ei nu vor cu niciun chip, nici măcar în fața unui sinod, atunci Biserica îi dă, cu durere, anathemei, iar atunci ereticii sunt tăiați de la Trupul Bisericii, nădăjduindu-se însă ca până la moarte să se reîntoarcă totuși la adevăr. Așa cum un membru bolnav al trupului face parte din trup până la tăierea lui definitivă, așa și ereticii – ca mădulare bolnave ale Bisericii – fac parte din ea (și se osândesc împărtășindu-se cu Hristos fiind ei în stare de erezie) și Biserica face totul ca ei să se întoarcă la adevăr;”

Comparația Bisericii, ca Trup al lui Hristos, cu trupul uman este totuși una relativă. În timp ce trupul uman este condus de sistemul nervos al cărui centru se află în organul numit cap, iar acesta are posibilități limitate de a conduce în orice situație trupul (corpul uman), Hristos, ca și Cap al Bisericii are autoritate și control absolut asupra acesteia.

Cu alte cuvinte argumentul că ereticul necondamnat este un membru bolnav al Trupului lui Hristos, fiind în Biserică pur și simplu, este nepotrivit.

Dacă ereticul (necondamnat oficial) este în Trupul lui Hristos (Biserica) înseamnă că totuși acel eretic necodamnat este unit cu Capul. Adica, chiar și membrul bolnav fiind are comuniune cu Hristos, este unit cu El. Căci dacă e încă „netăiat” din Trup…

Dar vedem foarte clar că ereticul, din moment ce cugetă cele contrare Adevărului (și mai ales dacă face ceva împotriva Adevărului), se desparte singur de Acesta, de Hristos. Deci iese sau este aruncat din Trupul mistic al Bisericii, dar rămâne încă în forma vizibilă a instituției pământești.

Lămuritor este citatul acesta, pe care îl reiau:

,,Un episcop eretic (și orice cleric sau mirean – n. adm.) este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”. – Sfântul Ierarh Averchie Taușev

Dar pentru a vedea și mai lipede că erezia este despărțire de Dumnezeu și implicit de Biserică, să căutăm în Pateric:

Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui:
– Tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru.
Iar el a zis:
– Ei bine, asa este.
Si i-au zis lui:
– Tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul?
Iar el a zis:
– Eu sunt.
Au zis iarasi:
– Tu esti Agathon ereticul?
Iar el a raspuns:
– Nu sunt eretic.
Si l-au rugat pe el, zicand:
– Spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit?
Zis-a lor:
– Cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu.
Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.

Vorbește cumva avva Agaton de ereticii condamnați? Nicidecum. El doar era călugăr ortodox, cunoscut de mulți ca ortodox.

Nu poate fi cineva, despărțit de Capul – Hristos Dumnezeu și în același timp în Trupul Bisericii.

Nu mai reiau toate argumentele aduse în articolul: Schismaticul la schismatici trage.

Adaug doar două momente în care chiar principalii protagoniști ai sinaxei de la Negrești Oaș afirmă ce am spus eu, fără să-și dea seama:

În înregistrarea video de mai jos, între minutele 17:13 – 17:45, pr. Ciprian Staicu spune că la teologie a învățat multe erezii pe post de învățături ortodoxe și nu știa că sunt erezii. A ajuns în Sfântul Munte și a discutat cu părinți de acolo, care îi studiaseră pe Sfinții Părinți, a aflat că multe din cele ce învățase erau neortodoxe. „Și m-am lepădat de ele și lepădarea de el m-a ajutat să rămân în Ortodoxie.”

Iar aici, monahul Sava Lavrioul între minutele 1:30 – 1:55:

„Mulți episcopi care au luat parte la sinoade erau eretici în vremea aceea. Însă și-au înțeles greșeala și au revenit la Ortodoxie.”

Se poate pune semnul egal între Ortodoxie și Biserica? Bineînțeles! Unde este Ortodoxie este și Biserica, deci Biserica=Ortodoxie.

Atunci, dacă prin erezie se iese din Ortodoxie reiese că se iese din Biserică.

Concluzie: Cei ce au cuget eretic, înfăptuiesc acte eretice, semnează documente eretice, sunt afară din Biserică, mistic vorbind. Rămân însă, temporar, membri în organizația văzută a Bisericii Luptătoare, clericii nefiind caterisiți de vreun sinod, iar mirenii nefiind excomunincați.

Este o nuanță și consider că e obligatoriu să se precizeze acest lucru, deoarece simpla afirmație că ereticii sunt în Biserică este smintitoare!

Din păcate, am văzut că și domnul Mihai Silviu Chirilă este de acord cu această afirmație simplistă.

Iar despre faptul că există Har la slujbele clericilor eretici necondamnați, dar harul nefiind un atribut al episcopului/preotului ecumenist, vedem din canoanele incluse în Pidalion și din tâlcuirea aceasta:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Dar și de aici:

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/05/24/partea-i-pr-adrian-fageteanu-la-biserica-cine-cununa-preotul-oare/

Să știți că Dumnezeu este Cel ce-i unește pe tinerii căsătoriți. Mă auziți? Dumnezeu v-a unit! La primărie căsătorește ofițerul stării civile, primarul, da? La biserică, cine cunună – preotul, oare?Ia să vedem, cum scrie în Molitfelnic? „Și îi binecuvântează preotul de trei ori, cântând: «Doamne Dumnezeul nostru, cu slavă și cu cinste încunuează-i pe dânșii».” Vezi dar, Dumnezeu e Cel care îi încununează! Când spui că a fost operat cineva, spui că bisturiul l-a operat, sau doctorul?… Preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Și de ce zice „de trei ori”? Pentru că încununează și Tatăl, și Fiul, și Duhul Sfânt! –

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 11 (34)/2011 -NOIEMBRIE

Pag.47-48.

Afirmația corectă ar trebui să sune cam așa: Ereticii necondamnați nu mai sunt în Trupul mistic al Bisericii, căci s-au despărțit de Hristos – Capul acesteaia – însă sunt temporar membri ai formei văzute a Bisericii, Dumnezeu folosind-se de ei (în cazul clericilor) pentru a împărtăși Har poporului, până la o excludere/caterisire oficială făcută de un sinod.

În ce pivește adevărul aproximativ pe care l-au spus, am în vedere afirmația monahului Sava Lavriotul din cel de-al doilea filmuleț între minutele 12:45 și 13:36:

„Noi la Roman am vorbit în principal de episcopi și preoți. Și am spus că episcopii și preoții, ecumeniștii îi conduc pe credincioși în erezie. Există mulți mireni care nu știu încă ce s-a întâmplat în Creta. Nu putem să-i acuzăm pe cei care nu știu ce s-a întâmplat că sunt eretici, însă trebuie să-i informăm pentru ca ei să se depărteze de erezie. Și aici este iconomia pe care noi o facem.”

Adevărul este că există mult mai multe categorii de nevinovați între cei care nu s-au îngrădit de ecumeniști. Inclusiv în din cei ce pomenesc încă din motive de strategie (în special unii ierarhi).

Dar prin „iconomia” pe care afirmă Sava Lavriotul că o aplică, ei de fapt contrazic cele ce le-au afirmat la Roman. Acolo nu au precizat că au vorbit doar de preoți și de ierarhi. Exprimarea e foarte clară – la general.

Să ne amintim câteva puncte din mărturisirea acriviștilor de la Roman:

2 – Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie. Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.

3 – Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.

8 – Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.

Orice formă de comuniune cu erezia era tot erezie, iar acum nu mai e…

Părtășia la erezie cu știință sau fără știință era tot erezie, iar acum nu mai e, căci acceptă excepții.

Tainele săvârșite de ecumeniști erau spre osânda tuturor, iar acum… nu chiar a tuturor.

E un progres…

Acceptarea acestei iconomii, crează o breșă în falsa teorie a vaselor comunicante adoptată de monahul athonit, teorie despre care am vorbit în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Trebuie precizat că la început, monahul Sava avea o poziție relativ echilibrată (la sfârșitul anului 2016, când a ținut mai multe conferințe în România). Apoi și-a radicalizat discursul. Acum se constată o revenire. Să dea Dumnezeu să revină complet pe linia echilibrată!

PS:

Gruparea acriviștilor (deocamdată), mai au însă o problemă în privința acceptării hirotoniilor de episcopi (horepiscopi) făcute de unul singur de episcopul Artemie (fost de Kosovo). Problemă care poate ar trebui rezolvată prin cooperarea tuturor și recâștigarea episcopului sârb din schismă…

daniel vla

Reclame
de

Pământul sferic sau plat? Dacă elitele caută să ne convingă de o lume creată din întâmplare, fără Dumnezeu, de ce ele practică ritualuri satanice, dovedind tocmai existența lui Dumnezeu??

de

Schismaticul la schismatici trage

Image result for legat la ochi

Foto: au.fotolia.com

După cum explicam în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Există trei feluri de ortodocși ce s-au îngrădit de ecumenism:

1. Gruparea celor echilibrați (cu adevărat moderați) pe a căror linie merge și acest blog și care NU consideră pe toți cei rămași în comuniune cu ecumeniștii că ar fi eretici;

2. Gruparea celor acrivici care îi consideră pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea drept eretici (conștient sau inconștient) – reprezentată de pr. Ciprian Staicu, gheron Sava și o parte din părinții de la Rădeni; – Nu îi numesc încă schismatici, deși spre despărțirea de toți se îndreaptă.

3. Gruparea schismaticilor extremiști, care consideră că odată cu căderea în erezie (ecumenism, în cazul nostru) dispare automat și harul, iar preoții și episcopii ecumeniști ar fi caterisiți de la sine. 

Dar iată că un așa-zis preot din cea de-a treia grupare, unul care n-are liniște și probabil nici treabă pe la vreo slujbă, urmărește de zor acest blog și comentariile de pe aici insistând să-și spună punctul de vedere.

Este al treilea din cei prezentați aici: O nouă grupare stilistă: Preoții Ioan Miron, Vasile M., Marian Tudor, Onisim Banu

Omul  nu e capabil să poarte un dialog civilizat, căci după două trei schimburi de mesaje derapează în insulte și jigniri încununate de „anateme”.

Așa se face că am fost acuzat că sunt eretic, „criptoecumenist” și „ciprianit” împreună cu toți cei care s-au îngrădit de erezia ecumenismului din tabăra echilibrată, dar și împreună cu cei din tabăra acrivistă.

„ANATEMA VOUA CIPRIANITILOR-CRIPTOECUMENISTI, CARE IN FAPT SPRIJINITI TOT ECUMENISMUL, INTINDEREA ACESTEI PECINGINI, ANESTEZIEREA SI ERETIZAREA BOTEZATILOR PANA LA SFARSITUL VEACURILOR!”

Anatema criptoecumenistilor ciprianiti: Zisis, Vulcanescu, Sava, Staicu, Chirila, Buza, cu toti adeptii lor!

Articolul acuzator: AICI

După ce mă/ne acuză de erezie și ciprianism, aplaudat la rubrica de comentarii de câțiva adepți, găsește el o așa-numită anatemă pusă asupra schismaticului Ciprian de Oropos și Filipi, pe care ne acuză că l-am urma în idei, dată de „Biserica Ortodoxă Autentică a Americii”; în engleză Genuine Orthodox Church of America.

Iată așa-numita anatemă:

„Anunț!

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii a emis o anatemă împotriva ereticului Cyprian din Oropos și Fili și celor care îl urmează, în Duminica Ortodoxiei, 2009.

Către caterisitul arhiepiscop Cyprian Koutsoumbas, „exorcistul”, care propagă învățături demonice, și tuturor celor care îl urmează, care învață că cei care cad în erezie sunt încă parte a Bisericii lui Hristos, și că tainele lor sunt pline de Har, și care învață că Biserica lui Hristos este împărțită în două părți – una bolnavă, suferind de erezie și una sănătoasă, fără erezie – și prin urmare susțin că Sfântul Trup al lui Hristos nu numai ca poate fi împărțit, dar de asemenea poate fi infectat cu maladia (boala) falsității, care se opune Sfântului Apostol Pavel care spune că Sfânta Biserică este „slavită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel” (Efeseni 5;27), și celor care sunt în comuniune cu ereticii și prin urmare au cedat ereziei ecumenismului,

Anatema!”  – Sursa: ASTA

Lăsând la o parte faptul că noi nu spunem ce ar fi zis Ciprian de Oropos, fapt ce îl voi expune mai jos, să vedem ce este această „Biserică Ortodoxă Autentică a Americii”.

Genuine Orthodox Church of America

Biserica Ortodoxă Autentică a Americii (GOCA) este o jurisdicție independentă a Calendarului Vechi, cu sediul în Buena Vista, Colorado, care se consideră a fi singura biserică ortodoxă legitimă din America. Nu este în comuniune cu nici un corp ortodox. Cu toate acestea, a pretins în trecut că a menținut comuniunea cu Biserica Ortodoxă Ortodoxă din Grecia, condusă de Abp. Makarios din Atena. Atât Arhiepiscopul Makarios însuși, cât și sinodul său au afirmat în repetate rânduri în documentele oficiale că nu au nicio legătură cu acest grup. GOAC este condus de Abp. Grigorie (George) din Denver.

GACC a fost format dintr-un grup inițial aflat sub Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, care mai târziu a intrat rapid în succesiune în trei jurisdicții greco-vechi Calendarist (și anume Arhiepiscopul Chrysostom II al Atenei, Sinodul de scurtă durată al lui Kalinikos din Duodecane și Arhiepiscopul Makarios din Atena), urmat de Biserica Autonomă Ortodoxă Rusă (ROAC) (2000), și este acum independentă în urma depunerii și excomunicării lui Abac. Gregory (2004). [1] [2] Cu istoria sa de a face parte din diferite jurisdicții, Biserica Ortodoxă Autentică a Americii tinde să fie într-o stare constantă de ostilitate față de fostele sale afilități.

Primatul jurisdicției, Gregory (George) din Denver (născut un Antiohian), care a fost consacrat episcopiei în ROAC, pretinde a fi „singurul ierarh din Statele Unite care a rămas liber de orice comuniune sau unire cu această erezie a Ecumenismului, care are o succesiune apostolică valabilă „și astfel pretinde că este” cu adevărat canonic „. [3]

În 2007, Arhiepiscopul Grigorie a primit la GOCA pe Arhiepiscopul Ambrose (Moran-Dolgorouky) din New York City, unul dintre numeroșii episcopi vaganți care pretind că au fost consacrați de episcopi ucraineni independenți. După primirea sa, el a participat la consacrarea Arhimandritului Ioan (Egan) în calitate de Episcop al Colorado Springs, alături de Arhiepiscopul Grigorie, la 6 ianuarie 2008. Deoarece primirea unui episcop poate fi realizată canonic numai de un sinod, inițial Arhiepiscopul Grigorie a susținut că Arhiepiscopul Makarios de la Atena ia dat consimțământul verbal pentru primirea prin telefon. Acest lucru a fost negat vehement atât de Arhiepiscopul Makarios, cât și de Sinodul său de Episcopi. Șase luni mai târziu, Arhiepiscopul Ambrose a părăsit GOCA și sa întors la fostul său statut de episcop independent. Deoarece consacrarea Episcopului Ioan a fost administrată doar de doi episcopi, dintre care unul a fost primit necanonic în Biserică și posedând o succesiune apostolică discutabilă, GOCA a devenit complet izolată de alte comunități vechi calendariste. Un număr de membri ai acestor comunități au dat condamnări imediat după separarea nejustificată de ROAC.

În prezent, GOCA are doi episcopi, 2 comunități monahale și 4 parohii misiuni în Statele Unite, plus supraveghează 29 de parohii în Congo, Uganda, Brazilia, Italia și Bulgaria.

Jurisdicția este susținută în principal de profiturile din iconografia și editarea celor două centre monahale, Dormition Skete și Mănăstirea Sfântului Apostol, atât în ​​Buena Vista.

Așadar aceasta așa-zisă Biserică Ortodoxă Autentică a Americii, este o adunare stilistă, ce nu are nici măcar legături cu alți stiliști. Și este cu totul altceva decât Biserica Ortodoxă Americană (Orthodox Church in America – OCA).

Biserica Ortodoxă din America (OCA) este o biserică autocefală care are parohii în principal în Statele Unite şi Canada (are și câteva parohii în Australia şi în alte locuri). OCA a fost cunoscută iniţial sub numele de Biserica Greco-Catolică Ortodoxă Rusă din America, sau mai familiar Mitropolia. Înainte de aceasta a fost eparhia Nord-Americană a Bisericii Rusiei. Autocefalia OCA nu este recunoscută de majoritatea bisericilor ortodoxe autocefale.

Întâistătătorul actual al OCA este Prea Fericitul Gherman, Arhiepiscop de Washington şi New York şi Mitropolit al Întregii Americi și al Canadei.

OCA a luat naștere din activitatea misionară a Bisericii Rusiei în Alaska şi în Insulele Aleutine, desfăşurată de opt călugări ortodocşi care au sosit în Alaska în 1794. Aceștia se înscriau în tradiția misionară veche de secole a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a dus Ortodoxia printre mongoli prin călugării Hourg şi Varsanufie, precum și prin Sfântul Cuvios Ştefan din Perm (1340-96), care a călătorit în Kazan, dincolo de Munţii Urali, până în pădurile Siberiei, pentru a duce ortodoxia păgânilor zirieni. Călugării ruşi au propovăduit Ortodoxia încă şi mai spre est, în cele din urmă stabilind o reţea de misiuni de-a lungul şi de-a latul Siberiei şi de-a lungul întregii coaste a Pacificului: în China (1686), Alaska (1794), Japonia (1861), şi Coreea (1898). …………………

Autocefalia OCA nu este recunoscută de toate Bisericile Ortodoxe autocefale, între care amintim Patriarhia Ecumenică. Bisericile care au recunoscut autocefalia acesteia sunt cu precădere cele din ţările comuniste (dintre care multe s-au aflat sub dominaţia Bisericii Ruse), incluzând aici Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei. În opinia apologeţilor autocefaliei, este un fapt obişnuit ca recunoaşterea autocefaliei să vină mai târziu; însă oponenţii autocefaliei OCA afirmă că acordarea acesteia nu intră în prerogativele PAtriarhiei Moscovei – ro.orthodoxwiki.org

Nu știu ce valabilitate îi găsește personajul nostru anatemei dată de schismatica GOCA către un alt schismatic (Ciprian de Oropos). Poate doar îl atrage duhul schismatic al diferitelor „biserici” de acest gen, spre care tinde, și vrea neapărat să ne vadă anatemizați.
Cât despre acuzația de „ciprianism”, nu știu ce asemănare vede acest preot Tudor între noi și el, căci am explicat că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii, dar nefiind caterisiți (clericii) și excomunicați (mirenii), harul încă există (cum a existat și până acum în tot secolul 20, dovadă fiind mulțimile de sfinți contemporani), nefiind un atribut al ecumeniștilor, ci o iconomie din rânduială dumnezeiască, Dumnezeu neridicând harul tocmai pentru mântuirea cât mai multor oameni.
Că ereticii ecumeniști nu sunt în Trupul mistic al Bisericii am arătat în articolul:
Adaug comentariile:

Si iarasi zice Sf Apostol Pavel:

„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” Galateni 1, 8-9

Cum poate fi in Trupul tainic al Bisericii cel ce este anatema (adica in afara) caci propovaduieste o alta Evanghelie (adica erezii)?

 

Că nu sunt eu singurul care zice că ereticii sunt în afara Trupului mistic/tainic al Bisericii se vede și de aici: 
„Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres.”
Și de aici:
„A ieși din Biserică înseamnă să ieși din Adevăr și din invățătura mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.„ pr. Ieronim Cosma în predica la Înălțarea Domnului 2018 – AICI – minutele 26:00-26:07
Că ereticii ecumeniști sunt încă prezenți în forma văzută, exterioară a Bisericii, nefiind caterisiți de o autoritate superioară (un sinod), iar harul este trimis de Dumnezeu, prin ei, spre mântuirea poporului, se vede de aici:

Danielvla, Cristian D,
Se pare că adevărul este undeva pe la mijloc și înclin să vă dau dreptate pentru afirmațiile făcute, cu unele rezerve. Am găsit un text al arhiepiscopului Averchie care spune așa:
,,Un episcop eretic este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”.
Textul este cât se poate de clar! ………………..

Și mai ales de aici: 

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

De unde rezultă că un cleric trebuie caterisit pentru a nu mai lucra harul prin el.

Iar despre faptul că o greșeală, păcat sau erezie nu atrage după sine caterisirea automată vedem destul de lămurit dintr-o mulțime de canoane:

CANONUL 5 apostolic (SOTIILE CLERICILOR)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu-si alunge sotia pe motiv (pretext) de evlavie. Iar daca ar alunga-o, sa se afuriseasca; si staruind (ramânând neînduplecat), sa se cateriseasca.

Deci să se caterisească, NU că este caterisit! Să înfăptuiască cineva caterisirea (un episcop, un for superior/sinod)!

CANONUL 6 apostolic (INCOMPATIBILITATI)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu ia asupra sa purtari de grija lumesti; iar de nu, sa se cateriseasca.

CANONUL 7 apostolic (SARBATORIREA PASTILOR)

Daca vreun episcop sau presbiter sau diacon va sarbatori Sfânta Zi a Pastelor cu iudeii, înaintea echinoctiului de primavara, sa se cateriseasca.

CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISITI).

Daca cineva s-ar ruga, chiar si în casa, împreuna cu cel afurisit (scos din comuniune), acela sa se afuriseasca.

Să facă cineva afurisirea (scoaterea de la Împărtășanie)!

CANONUL 11 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISITI)

Daca cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreuna cu un cleric caterisit, sa se cateriseasca si el.

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.

Dar și mai lămuritor este canonul acesta:

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Caci ce fel de împartasire (întelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

Cui poruncește canonul?! Unei structuri/for superior/sinod care să pună în aplicare caterisirea!

Și tot așa multe altele, din Pidalion!

Deci pentru ce ne acuzi pe noi, Tudore?!

Vino-ți în fire, păcălitule de arhiconi!

Noi suntem următori ai Sfinților Părinți și ai canoanelor. Nu vorbim de la noi.

Și pentru ce te grăbești cu anateme?! Simți nevoia să te subtitui unui sinod, care „apără Ortodoxia”?!

Dar parcă afirmai inutilitatea ativității unui sinod în condamnarea unor eretici. Daca noi am fi eretici, de ce e nevoie de anatema ta? Nu am fi noi „singuri de sine osândiți”? Nu am cădea automat din har, așa cum afirmi?

În realitate jignirile, injuriile, blestemele și anatemele pe care le proferezi, nu sunt altceva decât manifestări ale urii satanice și ale stării nevrotice care te stăpânește.

Smerește-te preotule, care zici că ești! Nu te mai crede mai deștept decât toți! Nu mai duce sufletele departe de Biserică! Păstrează o cale echilibrată!

Tâlhărescul sinod din Creta nu e o borna de la care a dispărut harul (la cei ce pomenesc), așa cum zici. Căci anatemele Sfinților (Sf. Ap Pavel, Sfinții Părinții, Sinoadelor) acționează de când s-au dat, nu de când pretind unii că hotărăsc ceva în numele Ortodoxiei (cretanii). Dar anatemele, osândirile acționează la nivel personal în plan mistic (individul fiind căzut din Trupul Bisericii de la căderea în abaterea respectivă), iar în formă văzută canoanele trebuie puse în aplicare de cineva, de o structură/autoritate/sinod. Exprimarea în Pidalion este foarte clară!

Mă opresc aici cu articolul!

Sper să-ți dea Dumnzeu mintea românului cea de la urmă…

daniel vla

 

de

Video – Chișinău – Poliția abuzează ortodocșii care protestează împotriva marșului homosexualilor

Bravo ortodoșilor din Chișinău!

Sâmbătă 19 mai – marș al homosexualilor la care se pare că a luat parte și ambasadoarea Suediei la Chișinău Ingrid Tersman, care i-a însoțit pe membrii comunității LGBT.

Ortodocșii mărturisitori au organizat o contramanifestație, dar poliția a făcut uz de forță și i-a evacuat din calea sodomiților.

Presa românească oficială prezintă evenimentul, ca de obicei, în mod devaforabil ortodocșilor:

Marșul comunității gay din Republica Moldova a fost organizat la Chișinău sub o prezență masivă a poliției. Chiar și așa, nu au lipsit incidentele. O contramanifestație a radicalilor ortodocși a provocat momente tensionate.

 Flancați de polițiști, sute de susținători ai comunității gay din Republica Moldova au luat parte la Marșul Solidarității ”Fără frică de iubire”.

De altfel, sloganul ”fără frică de iubire” putea fi citit și pe tricourile purtate de toți participanții. Alături de prieteni sau rude, membrii comunității gay au mărșăluit pașnic pe străzile Chișinăului.

”Suntem cetățeni liberi, cu drepturi egale, iar dreptul întrunirilor este unul dintre drepturile noastre”, spune unul dintre organizatori.

De altfel, este pentru prima dată când marșul comunității LGBT din Republica Moldova a reușit să ajungă la destinație, față de anii precedenți, când a fost oprit de contramanifestații.

O contramanifestație a radicalilor ortodocși a fost organizată și în acest an, însă, pentru că au fost mobilizați și desfășurați numeroși polițiști, protestatarii nu au mai reușit să împiedice marșul comunității gay.

Astfel, radicalii ortodocși s-au văzut nevoiți să mărșăluiască pe o stradă paralelă, încadrați și ei de cordoanele de polițiști. – https://observator.tv/extern/mars-comunitatea-gay-chisinau-ortodocsi-253830.html

 

 

 

 

de

Articolul pr-lui Paisie Prodromitul „Să nu ne tăiem mintea în Sfintele Canoane și în Sfinții Părinți” și un comentariu

Related image

Imagine: teoriisecrete.ro

Toate cazurile în care Sfinții Părinți spun să fugi și să nu ai părtășie cu ereticii se referă, în general, la eresuri vădite și deja condamnate de un Sinod[1]. Așadar, Filioque a fost condamnat la Sinodul din 867, și deci, pe drept Părinții la 1274 au întrerupt pomenirea Patriarhului Vekkos atunci când acesta vroia să impună pomenirea Papei; arianismul era deja condamnat la 325, iar cei ce pe timpul Sfântului Atanasie au întrerupt pomenirea lor după Sinod, pe drept numindu-i eretici; monofizitismul  era condamnat pe timpul Sfântului Eftimie cel Mare de Sinodul  IV Ecumenic și, cu toate acestea, Sfântul Eftimie nu a tăiat pomenirea decât după ceva timp; Sfântul Maxim nu a tăiat pomenirea decât după ce a reușit să adune un Sinod în Africa, iar Sfântul Sofronie nici nu a tăiat deloc pomenirea celorlalți patriarhi care susțineau monotelismul înainte de Sinodul Ecumenic al VI-lea; iconoclasmului era deja condamnat când Sfântul Teodor Studitul îi numește pe toți eretici și aplică acrivia fata de toți; Sfântul Chiril al Alexandriei nu taie pomenirea episcopilor ce aveau comuniune cu Teodor al Mopsuestiei și Diodor de Tars, aceștia nefiind condamnați nominal de un sinod, ci aplică iconomia înainte de  Sinodul V Ecumenic unde au fost condamnate tezele lor; Sfântul Teodor face iconomie cu cei ce pomeneau pe adepții sinodului adulterin, cu toate ca aceasta nu constituia o erezie  înainte de un Sinod. Deci iată ca iconomia s-a aplicat înainte de Sinoade în general, iar acrivia după Sinoade. Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod. Se face o confuzie voită între ereziile condamnate și necondamnate și se face schismă în  Biserică, prin ruperea de Biserica și nu de erezia unor episcopi. Deoarece, înainte de a fi condamnată o erezie, ecumenismul fiind erezia ereziilor, considerăm anticanonic ca toți care pomenesc un astfel de Episcop, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ecumenismul sau chiar vorbesc împotriva lui, sunt eretici și căzuți, ceea ce constituie o mare viclenie a diavolului pentru a face schismă în Biserică. Căci pe care nu i-a putut înșela să-i despartă de Biserica prin erezie, caută să-i despartă prin schismă și anume pe cei mai râvnitori care nu au cunoștințe prea multe sau pe cei cu mintea prea ascuțită care, în loc să se vindece prin citirea Pidalionului și a Sfinților Părinți, și-au tăiat mintea în Canoane și în cuvintele Sfinților Părinți. Căci diavolul fiind șiret îi îndeamnă, să zidească osteneala peste poruncă, cum zice psalmistul, adică să-și piardă toata osteneala prin neștiință, nechibzuință și interpretarea Canoanelor cu răutate și patima. Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America. Deci, nu trebuie sa ne grăbim să osândim noi toată Biserica ca și căzută în erezie, să cădem în schisma stilistă a calendarului și să ne căutăm arhierei ortodocși în alta parte; deoarece, îi avem în Biserica Universală Ortodoxă dar care nu s-au adunat, încă, într-un SINOD ECUMENIC ADEVĂRAT, și care sperăm să fie în viitorul apropiat. Dacă nu procedăm așa, vom face din întreruperea pomenirii o schismă, schisma Sinodului din Creta. Să ne apere Dumnezeu și Preacurata Sa Maica de o cădere ca aceasta, ca în loc să vindecăm și să apărăm Biserica de schisma și dezbinări, așa cum spune Canonul15, noi  să facem  mai multă dezbinare și ură în Biserică. Să stăm cu frică și să luăm  aminte, să ne luptăm după legile jocului, astfel vom ieși în afara Bisericii, așa cum au mai făcut mulți. Dacă suntem picioare sau mână să nu ne punem în locul Capului și să judecăm noi toată Biserica, înainte de a folosi toate mijloacele de a întruni un Sinod cu adevărat Ortodox, care să condamne Sinodul din Creta și pe cei ce l-au adunat și aprobat. Numai așa vom putea să-i numim eretici cu adevărat și să aplicăm acrivia prevăzută de Sfintele Canoane și de Sfinții Părinți. Până atunci, nepomenirea este doar o metodă de luptă împotriva ereziei (cea mai eficientă – n.n.), dar nu însăși condamnarea ereziei și a ereticilor. Dumnezeu să binecuvânteze această luptă sfântă în limita Sfintelor Canoane  și  a Sfinților Părinți. Cu dragoste și stima pentru adevărații luptători ai lui Iisus Hristos. Amin.

Ieroschimonah Paisie Prodromitul

17 mai 2018, Înălțarea Domnului

[1] Asta nu înseamnă că dacă un eretic nu a fost condamnat poate fi frecventabil sau că putem încuraja comuniunea cu el fără posibile consecințe în plan duhovnicesc, ci că se poate aplica iconomia după exemplele de mai jos pentru a feri de schismă (n.n.)

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

Spune părintele Paisie:

„Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America”

Sinodul ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor) a condamnat ecumenismul în sinod local în luna august a anului 1983, la Vancouver. E adevărat că a fost doar un sinod local cu un număr mic de episcopi și este adevărat că pentru a avea autoritate în toată Biserica Universală trebuie să fie recunoscut ca atare de pliroma Bisericii, de credincioși sau prin validarea lui de către un Sinod Ecumenic.

Numai că, majoritatea ortodocșilor mărturisitori recunosc autoritatea și valabilitatea acestui sinod. Cu alte cuvinte, pliroma trează a Bisericii a validat autoritatea acestui sinod. Mai există și pliroma adormită, care încă nu ia aminte și încă nu e preocupată de ecumenism și de condamnarea lui. Aceasta parte a pliromei urmează să se trezească (prin convocarea unui sinod ecumenic probabil) ori dacă nu, dacă vor continua în nepasare sau mai rău, sfârșind prin a se uni cu ereticii condamnați deja, va fi aruncată afară din Biserică.

Așadar, la fel ca în anul 867, în sinodul ale cărui hotărâri au fost confirmate la sinodul așa-numit al VIII-lea Ecumenic, din 879-880, tot pe timpul Sfântului Fotie cel Mare (la fel ca și primul), care a condamnat erezia filioque, tot așa și Sinodul ROCOR, ce a fost acceptat în fapt de cam toată pliroma luptătoare a Bisericii, are valabilitate și autoritate.

La fel ca și atunci, și în 1983, a fost condamnată erezia, dar nu ereziarhii nominal (deși în 867 a fost caterisit și papa Nicolae I pentru amestecul necanonic în Bulgaria).

Biserica a aplicat iconomia pentru Apus, deși acolo încă existau eretici care credeau și mărturiseau erezia filioque și asta din 867 sau 880 când a fost recunoscută oficial condamnarea ereziei, până în 1054, când Biserica i-a aruncat în afara ei pe toți ereticii paistași și pe cei care i-au urmat.

În toată această perioadă de 174 de ani, dacă Apusul ar fi avut creștini neadormiți, s-ar fi putut opri pomenirea papilor eretici sau episcopilor locali eretici ce promovau filioque. În acest fel s-ar fi putut încerca salvarea Bisericii Romei și poate s-ar fi reușit.

După sinodul din 1983 sau după ce pliroma luptătoare a luat cunoștință de condamnarea și anatemizarea ecumenismului și a ecumeniștilor (dar fără să fie condamnat vreun nume) s-a aplicat și încă se mai poate aplica iconomia asupra ecumeniștilor. Însă datoria creștinilor ortodocși conștienți este să combată erezia, prin diferite forme, dintre care, cea mai eficientă fiind întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

“Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Mai zice părintele Paisie:

„Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod.”

Poate exprimarea nu este tocmai ceea ce a vrut să spună pr. Paisie sau, în caz contrar, greșește.

Nu-l putem numi eretic pe un preot (sau episcop) care pomenește, dintr-o anumită iconomie pe un episcop (sau mitropolit) eretic/ecumenist, pentru că nu este în comuniune în mod conștient cu el, după cum spune anatema ROCOR de mai sus. Comuniune însemnând, după cum se observă și din scrisorile Sfântului Teodor Studitul, identitate de credință și nu pomenirea din iconomie/strategie sau dintr-o anumită frică, până la un timp.

Însă din citatul părintelui Paisie reiese că nici pe episcopul ce propovăduiește o erezie nu-l putem numi eretic.

Dar cum se numește un om care propovăduiește o erezie, crede în ea și o aplică sau semnează acte eretice?! Dacă nu e eretic atunci ce e? Un frate încă necondamnat? Nicidecum! Este un eretic ieșit din trupul tainic al Bisericii, dar care încă se află formal între ortodocși, așa cum am arătat în articolul:

Răspuns la întrebarea dacă ereticii (ecumeniști) necondamnați sunt în Trupul Bisericii sau nu

De altfel, canonul 15 I-II Constatinopol (861), tot din timpul Sfântului patriarh Fotie cel Mare, spune :

…..cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică…. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

Deci întrerupând pomenirea/comuniunea osândim pe episcopul respectiv, care în mod logic este eretic, căci „propovăduieşte eresul în public”.

 

de

14 mai – Pomenirea martirilor din închisori – ZI NAȚIONALĂ – 70 de ani de la marile arestări ale elitelor românești din 14 mai 1948. “Mesajul meu este să iubim neamul acesta!” – fostul deținut politic Ioan Maluș

Pe 14 mai se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Mii de tineri – cei mai mulți elevi și studenți – au fost aruncați în beciurile Securității, primind apoi, după simulacre de procese, condamnări uriașe la închisoare. Începând din 2017, ziua de 14 mai a devenit oficial Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Citiți și 14 mai 1948 – Arestarea Părintelui Justin Pârvu. Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Este un prilej de aducere aminte, dar și de cinstire a supraviețuitorilor. Este un prilej, de asemenea, de a aduce în fața cititorilor noștri chipul unuia dintre cei mai încercați români ai ultimului secol, un botoșănean care merită nu doar prețuirea noastră, ci și mulțumirea și recunoștința.

Ioan Maluș (centru)

Ioan Maluș este, la 95 de ani, un supraviețuitor al temnițelor comuniste. Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani (alături de fratele său, Vasile Maluș, trecut la cele veșnice pe 19 aprilie 2018) – Ioan Maluș se așază în fața noastră drept mărturie a unui timp pe care vrem-nu vrem, nu avem voie să îl uităm.

“Mesajul meu este să iubim neamul acesta!”

Într-un timp în care valorile acestui popor sunt arse cu fierul roșul al ideologiilor de tot soiul, un om ne vorbește despre onoare, demnitate, cinste, onestitate. Și despre Dumnezeu. “Bătut, chinuit, ne-au rupt picioarele, dar sufletul și credința în Dumnezeu și Hristos nu au putut să ne-o ia”, spune Ioan Maluș, fără a acuza pe nimeni – nici măcar pe Dumnezeu – pentru suferințele îndurate.

A fost ridicat de pe locomotivă la Depoul Oneşti. Avea 25 de ani și nimic, din acea zi, nu mai avea să fie la fel. “În perioada asta comunistă, noi am luptat pentru credinţa noastră, biserica noastră. Ne-au torturat, ne-au bătut, ne-au schingiuit, ne-au făcut tot ce le-a poruncit diavolul, a fost mai rău ca în Iad. Eu nu am regretat nicio clipă, mi-a dat Dumnezeu să scap. În puşcărie a fost mai rău ca în Iad. Era un student care a fost legat de perete şi bătut o noapte întreagă. “Să mori ca Hristos dacă nu te lepezi de Hristos”, i-au spus. Şi a murit legat acolo. Multe am văzut, eu am stat şapte ani în puşcărie şi am primit un singur pachet, de trei kilograme, de la părinţii mei de la Stânceşti. Apoi am fost dus la Canal, unde eram socotit nereeducabil pentru că nu m-am lepădat de credinţă, dar Dumnezeu mi-a ajutat, am simţit puterea Lui. Aş fi vrut să mor, m-au bătut, dar nu am murit şi a trecut perioada asta… Aş putea să vă povestesc multe aspecte dar sunt depăşite de orice închipuire omenească. Mesajul meu este să iubim neamul acesta”, sunt cuvintele lui Ioan Maluş.

Cu atâta suferință atârnată de suflet, Ioan Maluș nu își urăște torționarii. Nu hulește, nu plânge, nu cere nimic drept compensație pentru chinul acelor timpuri. Locuiește și astăzi, într-o singurătate chinuitoare după ce soția a plecat la cele veșnice, în apartamentul său simplu din Botoșani.

“Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură…”

Ioan Maluș s-a născut pe 16 martie 1923, în satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani. Este arestat pe 14 martie 1948, când cobora de pe locomotiva de la trenul de marfă, de către Ruchenstain și Lungu. Făcea parte din lotul Mihai Puscașu, alături de alți câțiva. A fost torturat crunt în timpul anchetei la Securitatea din Botoșani și la cea din Suceava. Se spune că era cărat la tribunal într-o pătură, pentru că nu mai putea merge din cauza torturilor la care a fost supus.

De prin anul 1938, povestește Ioan Maluș, fiind elev la gimnaziul industrial, a înclinat spre naționalismul creștin. “Apoi m-am gândit că trebuie să luptăm pentru reîntregirea țării. Și, mereu, împotriva bolșevicilor, a comuniștilor”. 

Citim în sentința nr. 351 din 21 martie 1949, prin care Ioan Maluș era condamnat la ani grei de închisoare: “Aspectul subversiv, fascist și paramilitar al organizatiei în care au activat acuzatii din acest lot s-a stabilit în cursul dezbaterilor, atît prin masurile organizatorice inspirate dupa tipicul legionar, cât și prin scopul urmarit”.

Judecata, de fapt un simulacru de proces, s-a petrecut în incinta pușcăriei din Suceava. “Apărător, din oficiu, mi-a fost un evreu care, în loc să mă apere, întărea acuzațiile. Au încercat să mă trateze luând în considerație statutul meu de muncitor, de mecanic de locomotivă. Dar, până la urmă, au ajuns la concluzia ca sunt nereeducabil! Și am fost condamnat la 7 ani de închisoare corecțională”.

Ioan Maluș este condamnat și trimis la Gherla. Este închis la Izolare, celula 62, un an si jumatate. A primit o singură vizită în celulă. “Cred că vizitatorul era Nicolski. A plecat furios pentru că noi i-am zis că ne simțim bine și că n-avem altă declarație de făcut”. 

Greu de imaginat prin ce au trecut acești, a căror vină nu li se putea ierta: își iubeau Țara și credeau în Dumnezeu.

“Se speriaseră și cei din alte camere de suferința mea. Au făcut cu mine “morișca”: m-au pus pe doi suporți și m-au bătut la tălpi, în serie, când Ruchenstain, când Lungu. Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură. Ca să mai pot mișca degetele, am pus picioarele în tineta cu urină… Anchetatorii mei se mâniau mai cu seamă când le spuneam că nu mi-e frică de moarte…”.

Demonii trecutului…

În iulie 1955 va fi eliberat, însă decenii la rând va fi urmărit de Securitate, în încercarea de a-l racola: Nu vrei matale sa fii patriot? “Am fost încercat și după ce am ieșit. Au venit să mă facă informator. M-au chemat. Când m-au întrebat, am spus că eu sunt patriot, că îmi fac datoria la locul de muncă. Nici în pușcărie nu am facut asta, cu dvs. să fac? Te ducem iar la Gherla, m-au amenințat. Mă duc singur, nu am nevoie!”.

Dacă a meritat atâta suferință? Privește cu amară tristețe la ce se întâmplă astăzi. “Lipsește educația tineretului. Nu mai este educat tineretul așa cum au fost noi. Acum… Am intrat în Uniunea Europeană. Dar la noi nu a dispărut sămânța de comunism. Timp de 40 de ani s-a înrădăcinat și la orice cotitură tot apar din nou”, spune Ioan Maluș. “A dispărut noțiunea de neam. Noi nu putem uita sacrificiile moșilor și strămoșilor. S-a udat pământul acesta cu sânge de martiri. Trăim astăzi datorită sacrificiilor lor”, mai spune bătrânul.

Nu regreta nimic din ce a fost. Doar că nu a murit lângă camarazii săi. “Da, regret că nu am murit lângă camarazii mei. Pentru că nu am rezolvat nimic că m-am întors în viață. Poate că am mai adunat păcate. Cineva s-a intalnit la Canal cu fratele meu, Vasile. I-a spus: Ai un frate, Maluș? Da! Am stat cu el la Suceava, să știi că fratele matale este un martir! Așa i-a spus… Dacă muream atunci…”, spune batrânul cu lacrimi in ochi.

România este singura țară postcomunistă în care, deși comunismul a fost condamnat oficial, nu există o lege a lustrației. Cei care în urmă cu 60-70 de ani au torturat și ucis se bucură de pensii uriașe. Urmașii lor sunt astăzi pe posturi-cheie, conduc destinele țării și ne dau lecții de moralitate. Dennis Deletant, un cunoscut profesor universitar londonez, spunea în urmă cu câțiva ani: “Lustrația nu este destinată să măsoare vinovăția, rolul ei este să identifice responsabilități și să obțină de la uneltele opresiunii recunoașterea acestor responsabilități. Dacă societatea românească nu se ocupă de demonii săi, va avea de-a face cu ei și în viitor”. Trăim, din păcate, în acest viitor ocupat de demonii trecutului.

Florentina Toniță / Știri Botoșani

Legea nr. 127/2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste:

Art. 1. – Se instituie ziua de 14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Art. 2. – Sărbătorirea anuală a zilei prevăzute la art. 1 poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Art. 3. – În ziua de 14 mai, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția Națională de Presă Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni și materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste, în ziua de 14 mai 1948.

MĂRTURISITORII

VIDEO 14 Mai 2018:

Sursa: marturisitorii.ro
de

Pomenirea studentului martir Niță Brașov – 8 mai (1950)

Studentul martir Niţă Braşov, în temniţa comunistă

Niță Brașov în arest

  • Născut25 Martie 1926
  • Locul nașterii: Măstăcani, Galați
  • Ocupația la arestare: student
  • Întemnițat timp de: 2 ani
  • Întemnițat la: Jilava, Pitești, Văcărești, Târgu Ocna
  • Data adormirii: 08 Mai 1950

Niță Brașov se naşte la 25 martie 1926, în comuna Măstăcani, din fostul judeţ Covurlui (actualmente judeţul Galaţi). După terminarea şcolii primare, urmează Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, pe care îl absolvă în 1945. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

După 6 septembrie 1940, Niță Braşov activează în Frăţiile de Cruce, până la evenimentele din ianuarie 1941 (Rebeliunea legionară), la care nu participă. După această perioadă, potrivit urmăririi Siguranţei întreprinse împotriva lui, nu mai activează în organizaţia legionară. Totuşi era urmărit sistematic de Siguranţă, Poliţia Capitalei şi Jandarmerie, constatându-se că îşi păstrează vechile relaţii şi nu activează pe plan legionar. Frecventează cursurile şi locuieşte în Internatul teologic din str. Radu Vodă.

În Mişcarea legionară avea să se încadreze în timpul studenţiei, în anul 1946, în grupul studenţilor legionari de la Facultatea de Teologie, după cum aflăm din declaraţia dată la 21 iulie 1948: În Internatul Facultăţii din str. Radu Vodă se găsea Nicolae Bordașiu, care după câteva discuţii mi-a propus intrarea în mişcare. Se ţineau 2-3 şedinţe pe săptămână în biblioteca Asociaţiei Studenţilor. Şedinţele începeau cu jurământul, apoi apelul morţilor, se citea un verset sau un paragraf din Noul Testament, apoi o bucată din câte o carte legionară, trecându-se apoi la frământări asupra ideologiei legionare. La sfârşitul şedinţelor se strângeau cotizaţiile care, normal, trebuiau să reprezinte a 40-a parte din cheltuielile personale, dar nu se cotiza după aceste criterii, ci dădeam fiecare cât puteam.

În anul III de studii, lui Nită Braşov i s-a oferit conducerea grupului studenţilor legionari de la Facultatea de Teologie, dar a refuzat, deoarece, spunea el: Îmi răpeşte timpul şi nici nu mă vedeam capabil de a conduce, şef ajungând Vaman Constantin. În acest an s-a dat bătălia pentru strângerea alimentelor ce trebuiau trimise legionarilor închişi sau bolnavi. Ele erau strânse de Vaman Constantin. La aceasta am contribuit şi eu cu nişte slănină. Ca membru al grupului studenţilor legionari de la Teologie, Nită Braşov va contribui la alcătuirea unui manifest care avea să fie răspândit, cu titlul Fraţi creştini, în care printre altele se spunea: ”Ca o încercare pentru noi şi parcă pentru a le grăbi diavoleasca lor uneltire, Dumnezeu a voit ca anul acesta, sorocita a fi petrecută în post şi rugăciune, ziua Sâmbetei celei Mari a Sfintelor Patimi, să cadă la aceeaşi dată cu ziua pe care necreştinii şi-au ales-o pentru bucurii deşarte: 1 Mai. Nu s-au cutremurat necreştinii la aflarea acestei semnificaţii; semnificative potriviri. Pentru izbânda pe care o doresc, pentru ura roşie pe care o vor purta pe străzi şi pentru batjocorirea creştinătăţii şi a creştineştii noastre reculegeri se pregătesc de pe acum. Creştini, lăsaţi-i singuri pe duşmanii credinţei, însemnându-i cu dispreţul vostru; lăsaţi-i singuri ca să strige în văzduhul unui idol neputincios îndemnător la moarte. De vom fi uniţi, furia lor va fi fără putere, iar izbânda noastră nu o va zdruncina cu nimic. Fiţi uniţi români creştini; ziua de 1 mai, trebuie înlăturată anul acesta din locul ei! În Iisus încă nu vor avea curajul să lovească.”

În vara lui 1948, Siguranţa descoperă organizaţia subversivă legionară de la Facultatea de Teologie şi trece la arestări. Astfel, la 14 iulie 1948, Niță Braşov este reţinut şi încarcerat la Prefectura Poliţiei Capitalei în lotul studenţilor legionari de la Teologie. Este anchetat extrem de dur până în decembrie 1948, când Securitatea încheie Procesul-verbal de anchetă, prin care propunea că Niță Braşov să fie trimis în justiţie.

La 12 ianuarie 1949, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, dispunea trimiterea în justiţie pentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 209, punctul 3 combinat cu art. 328 CP, cu aplicaţiunea art 101 şi 103 CP. Astfel, la 14 februarie 1949, prin Sentinţa nr. 210 a Tribunalului Militar Bucureşti, Secţia a II-a, Niță Braşov era condamnat la 6 ani temniţă grea şi 3 ani degradare civică. Condamnarea rămânea definitivă prin Decizia nr. 1531 a Curţii Militare de Casare şi Justiţie, din 7 iunie 1950.

După condamnare, Niță Braşov este trimis la Penitenciarul Jilava. Aici se îmbolnăveşte, fiind transportat, la 2 martie 1949, cu serviciul ambulanței la Penitenciarul Piteşti. Ciudat este că, deşi bolnav, el fusese trimis la un penitenciar care nu avea atribuţiuni de servicii medicale. Pentru care, la puţin timp, Nită Braşov era trimis tot cu serviciul ambulanței la Penitenciarul-spital Văcăreşti. Fiind bolnav de TBC, în cele din urmă a fost transferat la Penitenciarul Târgu Ocna.

Boala i se va agrava atât de mult, încât la 8 mai 1950, orele 600, Niță Braşov va trece la cele veşnice, datorită unui TBC pulmonar, faza a III-a.

(Adrian Nicolae Petcu – Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 120-122)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

%d blogeri au apreciat asta: