Sfinții martiri și mărturisitori năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra, Vasile din Telciu și cei împreună cu ei

Image result for sfintii nasaudeni

Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.

Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.

Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.

În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! – şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.

La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el. – doxologia.ro

Cuviosul SOFRONIE SAHAROV contra mitropolitului Ieroteos Vlahos, demascând erezia neo-papismului sau „primus sine paribus”

Arhim. Sofronie Saharov despre „neo-papismul Constantinopolului” – explicația mizei dogmatice uriașe a schismei din Ucraina

Foto – activenews

de Iosif Mihăileanu

Mi-a căzut în aceste zile sub ochi un articol care pune cel mai clar în lumină gravitatea problemei bisericești din Ucraina. Autorul lui este unul dintre marii teologi ai secolului XX și un om sfânt totodată, părintele arhimandrit Sofronie Saharov.
Problema bisericească din Ucraina este conflictul dintre Biserica Ucraineană canonică, care este autonomă în cadrul Patriarhiei Ruse, și Biserica autocefală, care a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului. Acest conflict a rezultat și alimentează, totodată, conflictul mai vechi dintre Patriarhia Rusă și Patriarhia Constantinopolului. Există și o dimensiune politică: marii susținători ai celor două tabere sunt Rusia și, respectiv, SUA, aflate în luptă pentru dominație în lume.
Dar cel mai grav aspect este că în problema bisericească din Ucraina se confruntă două viziuni dogmatice asupra Bisericii Ortodoxe a toată lumea. Fiecare parte implicată, și Patriarhia Constantinopolului, și Patriarhia Moscovei, își fundamentează acțiunile pe câte un model dogmatic al relației dintre bisericile autocefale care alcătuiesc Ortodoxia mondială, iar aceste modele sunt diferite.
Viziunea dogmatică a Patriarhiei Constantinopolului este că Patriarhul ei este deasupra tuturor episcopilor ortodocși din lume, așa cum Papa de la Roma este deasupra întregului spațiu catolic. Într-un document oficial al Patriarhiei din 2014, un mitropolit grec a numit acest statut al Patriarhului de Constantinopol prin formula „primus sine paribus”, adică primul fără egali. Pericolul acestei viziuni asupra Bisericii este atât de mare încât, așa cum am scris în articolul „În fața pericolului schismei din Ucraina, patriarhii Antiohiei și Ierusalimului își dau mâna”, doi patriarhi au stins un conflict vechi de șase ani pentru a face front comun.
Cealaltă viziune este împărtășită de majoritatea bisericilor autocefale, care consideră că Bisericile Ortodoxe autocefale sunt egale în drepturi și responsabilități și Patriarhul de Constantinopol are doar un primat de onoare.

Acest tip de primat a fost numit prin formula „primus inter pares”, adică primul între egali.

Acest conflict este vechi, s-a manifestat și în secolul XX, de exemplu în legătură cu autocefalia bisericilor ortodoxe din Polonia, Cehia și Slovacia, SUA.
De curând, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a publicat o declarație de susținere a viziunii dogmatice a Constantinopolului. Constantinopolul este văzut ca un cap al tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, de la care acestea au autocefalia și căruia trebuie să i se supună. Autocefalia celorlalte Biserici Ortodoxe, a scris Mitropolitul Ierotheos, se află la bunăvoința Patriarhiei Ecumenice, singura care este în realitate deplin autocefală.

Pentru că Mitropolitul Ierotheos Vlachos are un statut foarte înalt între teologii ortodocși contemporani, poate cel mai potrivit răspuns la opinia sa este un articol scris de către arhimandritul Sofronie Saharov, în care părintele Sofronie arată gravitatea erorii dogmatice pe care se fundamentează pretenția Constantinopolului de a fi deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale.

În esență, arhimandritul Sofronie arată că relațiile dintre Bisericile Ortodoxe surori urmează modelul relațiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi, în care niciuna nu este deasupra celeilalte și că Patriarhia de Constantinopol alterează aceste relații dintre Bisericile surori aducând în Biserica Ortodoxă o erezia de tip papală, în care un episcop, precum episcopul Romei, este deasupra tuturor celorlalți episcopi și a tuturor credincioșilor.
Articolul Părintelui Sofronie a fost publicat în Buletinul Exarhatului Patriarhal al Europei de Vest, nr. 2-3/1950, paginile 8-32, în limba rusă, și poartă numele „Unitatea Bisericii în chipul Unității Sfintei Treimi (Învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime ca bază a Eclesiologiei Ortodoxe)”.

Articolul a fost scris în contextul în care mai multe parohii din Exarhatul Patriarhal al Europei de Vest treceau din Patriarhia Rusă în Patriarhia de Constantinopol. Până la urmă, Exarhatul va trece în subordinea Patriarhiei de Constantinopol. În 2018, Constantinopolul a declarat dizolvarea lui, dar deocamdată Exarhatul nu s-a supus acestei măsuri.

Acest articol a fost republicat ulterior fără referirile la Patriarhia de Constantinopol.

Părintele Sofronie Saharov explică întâi că orice deviere în învățătura dogmatică a Bisericii conduce către o îndepărtarea a oamenilor de Dumnezeu și de mântuire. De aceea, este foarte importantă învățătura dogmatică. În diferite momente istorice, un aspect sau altul al învățăturii dogmatice este supus pericolului de a fi schimbat și atunci acel aspect trebuie apărat cu toată puterea.
Tendința Constantinopolului de se considera deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe surori atacă învățătura despre Biserică: „Dogma despre Biserică […] în momentul de față, chiar în adâncurile Bisericii noastre Ortodoxe, este din nou expusă marelui pericol de a fi pervertită, ceea ce poate provoca daune inestimabile lucrării mântuirii și, prin urmare, firește, atenția noastră este concentrată asupra ei.”
Analiza greșelii Constantinopolului se face plecând de la relația corectă dintre Bisericile Ortodoxe autocefale surori. Această relație este modelată după chipul relației dintre Persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, care sunt deoființă și egale în demnitate. De aceea Bisericile Ortodoxe surori sunt egale în demnitate și ele alcătuiesc împreună Biserica:
„Și iată chipul acestei ființări triunice trebuie să ne arate Biserica. Și dacă este să întrebăm în ce forme sau în ce principii ale vieții istorice bisericești putem vedea acest chip, va trebui să răspundem: în două principii, sobornicitatea și autocefalia. Traducând aceste principii în alt plan, putem spune: în dragoste și egalitate, în libertate și deoființime. Aducând toate aceste concepte împreună, obținem: în libertatea dragostei sobornicești și a egalității deoființimii.”
În secolul XX, Constantinopolul a încercat să subordoneze Bisericilor autocefale, iar acestei subordonări în învățătura despre Biserică îi corespunde în învățătura despre Sfânta Treime eroarea subordonaționismului, a ereticului Arie, prin care Fiul era considerat mai prejos decât Tatăl.
După afirmarea teoretică a primatului său, căruia trebuie să i se subordoneze Bisericile autocefale, Patriarhia Constantinopolului a trecut la diferite măsuri practice, intervenind în diferite patriarhii și luând decizii pan-ortodoxe fără să consulte celelalte Biserici autocefale. Aceste acțiuni, în 1950 aflate la început, dar care apoi au sporit ca număr și importanță, i-au dat atunci prilej Părintelui Sofronie să constate indice clar problema „neo-papismul din Constantinopol, care încearcă să treacă extrem de rapid de la etapa teoretică la cea practică.”
Părintele Sofronie este conștient că tendința înălțării lumești nu este nouă: „În general, tendințele papiste în lumea noastră căzută sunt firești. Ele sunt specifice nu numai Romei antice, ci și Estului, unde au apărut de mai multe ori în Bizanț. Cu toate acestea, Dumnezeu a păzit până acum Biserica din Răsărit și aceste tendințe s-au stins fără a încălca pacea adâncă a Bisericii”.
Părintele a identificat tendința Constantinopolului de a introduce în Biserica Ortodoxă statutul de Papă într-un moment în care lucrurile nu erau atât de avansate ca în prezent: „Papismul din Constantinopol, contemporan cu noi, se află încă într-o stare rudimentară”.
El observă că susținătorii poziției speciale a Constantinopolului au evoluat de la a vorbi despre un primat de onoare al lui la „dreptul de instanță supremă de justiție în Biserica Universală, uitând lupta seculară împotriva pretențiilor Romei la acest drept; uitând că tocmai aceste pretenții ale Romei au dus la marea și finala schismă a Bisericilor (1054)”. Profetic, Părintele Sofronie arată legătura dintre pretenția de dominare absolută a Bisericii și Marea Schismă de la 1054, iar astăzi vedem că pretenția Constantinopolului de dominare absolută a Bisericii Ortodoxe poate duce la cea mai mare schismă după cea din 1054.
Un alt punct de actualitate despre care Părintele Sofronie vorbește încă din 1950 este pretenția Constantinopolului de a i se supune întreaga diasporă ortodoxă. În Tomosul de recunoaștere și autocefalie acordat structurii autocefale din Ucraina, Constantinopolul a dispus ca toată diaspora acesteia să intre sub jurisdicția lui. „Proclamând principiul de dezvoltare romano-catolic, ei au rezervat pentru Constantinopol dreptul exclusiv asupra întregii diaspore ortodoxe din lume, negând aceste drepturi pentru alte Biserici autocefale, în raport cu diaspora fiecăreia dintre ele. Neavând niciun motiv pentru aceasta, nici în organizarea canonică a Bisericii, nici în practica ei seculară, ei, asemenea Romei celei dintâi, au început să afirme aceste drepturi nu pe baza canoanelor, ci pe baza poruncilor lui «Dumnezeu Însuși»” – spunea arhimandritul Sofronie.
Gravitatea acestei poziții este aceeași cu gravitatea erorii săvârșite de catolici: „papismul roman a adus structura ierarhică la extrem, evidențiind din întreg trupul Bisericii un anumit episcop ca fiind singurul purtător al infailibilității și, prin aceasta, a pierdut în viața Bisericii chipul existenței Sfintei Treimi, a faptului că aceasta este de o ființă și a egalității Ipostaselor”. Or, dacă Biserica nu mai este după chipul lui Dumnezeu, ea nu mai poate sluji omului să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu.
Părintele Sofronie citează din Enciclica Patriarhului Atenagora al Constantinopolului din Duminica Ortodoxiei din anul 1950, în care acesta a făcut un pas uriaș înspre afirmarea Constantinopolului ca Romă a Ortodoxiei:
„Să trecem la ultima și cea mai importantă expresie a papismului Constantinopolitan, la Enciclica Patriarhului Atenagora, publicată în Duminica ortodoxiei din 1950. Aici vedem o asemănare tot mai mare cu prima Romă, în esență ideea că, dacă Roma cea dintâi a căzut, atunci îi ia locul cea de-a doua Romă, cu aceleași drepturi și aceleași argumente. În această enciclică, Patriarhul Atenagora numește Patriarhia din Constantinopol, „stâlp purtător de lumină”, „bastionul strălucitor al Ortodoxiei și stâncă creată de Dumnezeu”, „veriga, care leagă într-un întreg toată istoria Bisericii Ortodoxe”, „Tronul Universal și Centrul spre care sunt îndreptate privirile întregului cerc al Bisericilor lui Dumnezeu” – centru care grupează și ține toate Bisericile Ortodoxe”.
Părintele Sofronie citează și fragmente în care Patriarhia de Constantinopol este indicată ca o Biserică-Mamă care asigură în mod exclusiv legătura cu Dumnezeu a celorlalte biserici: „doar prin această Biserică-Maică, adică prin comuniunea și contactul cu ea […] se unesc cu trupul Unei, Sfintei, Sobornicești și Apostolicești Biserici”. Și aceasta are dreptul să le ceară spunere celorlalte.
Tot în această Enciclică, se vorbește explicit despre obligația Bisericilor Ortodoxe surori de a-și împlini „îndatoririle” față de Patriarhia de Constantinopol: „Biserica-Mamă, a cărei întreagă existență a fost o luptă neîncetată pentru a păstra credința și virtuțile strămoșilor, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru mântuirea fiecărei comunități creștine, are tot dreptul să ceară față de sine respectul cuvenit al propriilor copii și să aștepte îndeplinirea completă și de bună voie a îndatoririlor lor în raport cu ea”.
Părintele Sofronie remarcă cum Constantinopolul consideră că celelalte biserici ortodoxe sunt inferioare lui: „Constantinopolul – e totul, el este Biserica Universală, iar ceilalți sunt niște părți, și fac parte din Biserica Universală doar pentru că sunt legate de Constantinopol.”
În continuare, Părintele Sofronie pune punctul pe i, scriind explicit că viziunea Patriarhiei Constantinopolului este o erezie ecleziologică, de același tip cu papalitatea romano-catolică și că ea pune în pericol existența Ortodoxiei:
„Trebuie, oare, să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței noastre? Legând, asemenea primei Rome, cu un element local (iar referitor la Constantinopol trebuie să adăugăm, și rasial – grec), dreptul exclusiv la autoritate și dreptul de a învăța în Biserică, el (papismul) ne întoarce la acele vremuri despre care citim în Evanghelie: «Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm” (Ioan 4:20)»”.
Dar Mântuitorul a răspuns la întrebarea femeii samarinence de la Fântâna lui Iacob că nu locul este important, ci adevărul închinării: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui […] Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4, 21, 24)
De aceea Părintele Sofronie scrie că Patriarhul Atenagora greșește atunci când transformă Patriarhia de Constantinopol, adică un element geografic și un element etnic, în garantul Ortodoxiei: „Patriarhul Atenagora pune apartenența la Biserica Universală în dependență de legătura cu Constantinopolul. Altfel am învățat demult să gândim și să credem.”
Citându-l pe Sfântul Pavel, Părintele Sofronie arată că unitatea Bisericii nu se datorează subordonării unui centru unic de conducere, așa cum se dorește Constantinopolul, ci comuniunii în Hristos, prin trăirea într-un unic trup care este Biserica și care are un unic Cap, pe Hristos:
„Când Apostolul Pavel vorbește despre unitatea Bisericii, el nu o face dependentă de subordonarea ei unei singure conduceri, ci de comuniunea cu aceeași pâine a Trupului și a Sângelui Domnului (1 Corinteni 10, 14-17) și de conducerea (cuvântul original vine de la: a sta în capul) Bisericii de către un singur Cap – Hristos (Efeseni 4, 15-16)”.
Părintele Sofronie revine la denumirea de „Biserică-Mamă” pe care Constantinopolul o folosește în raport cu toate Bisericile Ortodoxe autocefale și pe care se bazează o parte din argumentarea poziției dominante a Constantinopolului. Mai întâi arată că acesta numire, chiar dacă ar fi adevărată (deși nu este), nu ar da un drept special Constantinopolului față de alte Biserici, pentru că între mama care naște și copilul care se naște este egalitate de demnitate:
„Patriarhul Atenagora, în această chemare a sa, adresată, după exemplul papilor de la Roma, direct tuturor creștinilor ortodocși din lume de a i se supune, argumentează această cerere categorică cu faptul că Constantinopolul este Maica Bisericilor. Nu vom spune acum în legătură cu cine și în ce măsură Constantinopolul s-a arătat a fi Mamă, să presupunem că el se poate numi cu adevărat Biserică-Mamă pentru toate Bisericile. Oricum, dacă am deduce faptul subordonării din cel al maternității istorice – ar fi o abatere de la triadologia ortodoxă potrivit căreia Paternitatea sau Filiația nu anulează deplinătatea egalității. Cel Născut din ființă este egal cu cel ce Naște. Așa au crezut sfinții părinți (Grigorie Teologul)”.
Părintele Sofronie oferă ca argument foarte clar statutul Patriarhiei Ierusalimului, care, deși este locul de unde a pornit creștinismul, totuși nu are prima poziție în ierarhia onorifică a patriarhiilor, ci a patra poziție:
„Faptul că în viața Bisericii, maternitatea nu a fost recunoscută ca bază nu doar a puterii, dar nici a cinstei, fiecare poate vedea cu cea mai mare claritate din exemplul Bisericii din Ierusalim, care este singura Mamă incontestabilă a tuturor Bisericilor, chiar și a Primei Rome.
Roma se laudă cu mormântul lui Petru. În Ierusalim se află Prealuminatul Mormânt al Însuși Mântuitorului Lumii. Roma se laudă cu „sângele purpuriu” al lui Petru și Pavel. În Ierusalim Și-a vărsat Dumnezeiescul Său Sânge Răscumpărătorul lumii. Roma se laudă cu slava „orașului veșnic”. În Ierusalim a învățat, a pătimit și a înviat Marele Împărat al Slavei – Domnul. Tot acolo, pe Muntele Eleonului, El i-a binecuvântat pe Ucenici și întru slavă S-a înălțat la cer. În același loc, în foișorul din Sion, Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor și a celor care erau cu ei, adică asupra Bisericii Universale. Acolo s-a desfășurat viața Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Tot acolo a avut loc primul Sinod Apostolic, prezidat de Iacov, fratele Domnului. Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, în perioada premergătoare Primului Sinod Ecumenic, el și-a pierdut chiar și independența și era subordonat Mitropolitului Cezareei Palestinei.”
Părintele Sofronie arată că urmarea firească a dorinței de dominație a Constantinopolul este lupta acestuia pentru anularea autocefaliei Bisericilor Ortodoxe surori.
„Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul.”
În continuare, el citează un teolog catolic care se exprimă împotriva autocefaliei bisericilor locale în același mod precum Constantinopolul:
„Iată ce spune S. Tâșkevici în a sa «Învățătură despre biserică»: «În biserica universală, bisericile locale sunt permise ca părți ale unui singur organism, ca niște ramificări care depind de un trunchi central, dar nu ca formațiuni bisericești autocefale complet independente, integrale, autocefale […] În Biserică este permisă consolidarea și slăbirea «centralizării» în funcție de condițiile timpului și ale locului; dar în nici un caz nu vom permite autocefalia completă a Bisericilor Locale: Biserica ar deveni atunci policefală, cu multe capete, ceea ce este de neconceput din punctul de vedere al naturii ei divino-umane […] Nu poate exista decât o singură ierarhie în Biserică; o federație a mai multor ierarhii complet independente contrazice însăși firea ei»”.
Părintele Sofronie arată că motivul pentru care a scris articolul este păstrarea adevărului în Biserica Ortodoxă, iar lupta cu neo-papismul Constantinopolului reprezintă efortul de păstra corectă învățătura despre Biserică, în fața oricărui centru de putere lumească care ar încerca vreodată să își impună dominația asupra întregii Biserici Ortodoxe:
„Luptând împotriva neo-papismului care a apărut în adâncurile Sfintei noastre Biserici, luptăm doar pentru adevărul în sensul bisericesc și veșnic al acestui cuvânt. Noi respingem orice «Romă»: și prima și a doua și a treia, atunci când este vorba de introducerea principiului subordonării în viața Bisericii noastre. Noi respingem atât papismul Roman, cât și Constantinopolitan, și Moscovit, și Londonez, și Parizian, și New Yorkez, și orice tip de papism ca pe o erezie ecleziologică care distorsionează creștinismul”.
El arată că niciun creștin adevărat nu va accepta această dominație a Constantinopolului:
„Dacă acum, în enciclica sa, Preafericitul Patriarh al celei de-a doua Rome vorbește despre legătura cu catedra din Constantinopol și supunerea față de ea ca despre o condiție obligatorie a aflării în Biserica Universală, atunci cine dintre adevărații creștini, care se închină «în duh și în adevăr», va accepta acest cuvânt?”
Pretenția Constantinopolului este la fel de absurdă precum pretenția Romei, arată Părintele Sofronie, căci orice centru de putere lumească poate dispărea și, dacă el ar fi unica legătură cu Dumnezeu, atunci ar însemna că această legătură dispare odată cu acel centru:
„Dar dacă, să presupunem că, din cauza uneia sau a altei catastrofe, ar dispărea de pe fața pământului prima și a doua Romă, ar rămâne oare lumea fără o legătură adevărată cu Dumnezeu, pentru că verigile care ne fac legătura cu El au dispărut? Nu, acesta este un glas străin (Ioan 10, 5). Aceasta nu este credința noastră creștinească.”
Spre finalul articolul, Părintele Sofronie reamintește că învățătura despre Biserică nu poate să contrazică învățătura despre Sfânta Treime, deoarece Biserica poartă chipul Sfintei Treimi și trebuie să Îl transmită credincioșilor:
„În acest eseu am încercat să vorbim despre faptul că învățătura despre Biserică nu poate contrazice învățătura ortodoxă despre (Sfânta) Treime; că și în existența Sa istorică ea trebuie să poarte chipul unității Treimice Dumnezeiești”.
Articolul Părintelui Sofronie lămurește foarte clar care este adevărul despre relațiile între Bisericile Ortodoxe locale. Deși Părintele Sofronie este un teolog uriaș și un mare sfânt, de 70 de ani de la scrierea acestui articol clar și puternic, argumentele lui sunt ignorate de toți teologii Patriarhiei Constantinopolului și de unii din alte Biserici, în special grecofone, între care Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos. Aceasta arată cât de adâncă este această problemă și cât de greu va fi ca ea să se rezolve.

Pseudo-patriarhul Teodoros al II-lea al Alexandriei îl recunoaște și pomenește și el pe schismaticul Epifanie Dumenko

Iată cum din ce în ce mai mulți ecumeniști își aduc contribuția la dezbinarea din Ortodoxie, creând uriașe schisme:
Image result for teodoros al ii-lea
Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei și al Întregii Africi (semnatar în Creta – n.adm.) l-a pomenit pe Epifanie Dumenko, primat al schismaticilor așa-numitei „Biserica Ortodoxă a Ucrainei“, în timpul Sfintei Liturghii pe 8 noiembrie 2019, la Biserica Sfinților Arhanghelilor din Daher, în Cairo. Pomenirea poate fi auzită în videoclipul de mai jos postat pe pagina de Facebook a bisericii respective de la minutul 45:30:
Pomenirea schimaticului Epifanie împreună cu numele celorlalți patriarhi și mitropoliți primați, nu înseamnă altceva decât recunoașterea oficială a  „Bisericii” schismaticilor ucraieni, căreia pseudo-patriarhul Bartolomeu i-a „acordat” autocefalia.
Această recunoaștere nu a fost precedată de nicio decizie a Sfântului Sinod al Patriarhiei Alexandriei în această privință.
După multe luni de când a fost recunoscut doar de Patriarhia Constantinopolului, OCU a fost recunoscută recent și de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia. Pat. Theodoros, a cărui patriarhie depinde în mare măsură de Ministerul de Externe al Greciei pentru fonduri și ajutor diplomatic, a vizitat Odessa în septembrie anul trecut pentru a încuraja credincioșii canonicei bisericești ortodoxe ucrainene de sub păstorirea Preafericitului Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine să rămână loiali lui Hristos în Biserica Sa și să se agațe de sfințitul lor primat (Mit. Onufrie).
„Am venit aici să vă spun: rămâneți în credința ortodoxă, în Biserica canonică. Apostolul Petru a văzut cămașa lui Hristos sfâșiată în primul secol. Această cămașă a fost îngrijită timp de mai mulți ani și trebuie să purtăm această camașă în inimile noastre. Au fost momente foarte dificile în istoria Bisericii noastre. În aceste zile grele în Ucraina, există o Biserică canonică, condusă de Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie – un om binecuvântat al lui Dumnezeu și un călugăr adevărat ”, a spus el. Biserica nu se înclină în fața politicienilor.
Patriarhul a mai spus în timpul vizitei sale la Odesa: „Voi spune și tuturor învățătorilor că Biserica nu se înclină în fața politicienilor. Biserica are regulile apostolice … Biserica canonică este călăuzită de canoane. Trăiește și trăiește după canoane. ”Patriarhul a servit anterior ca reprezentant al tronului patriarhal Alexandrian la Odesa, din 1985 până în 1990, într-un moment în care schismaticii ucraineni abia începeau. Într-un interviu din iunie, el a declarat că cunoaște durerea schismelor din Ucraina, trăind și slujind la Odesa de un deceniu. El remarcă, de asemenea, legăturile istorice și prezente ale Patriarhiei sale cu Biserica Ortodoxă Rusă: „Legăturile dintre Patriarhia Alexandria și Biserica Rusă sunt mari și este imposibil să le rupem”. „Acești oameni care au primit autocefalia sunt ceea ce împarte Biserica, ”A spus el în același interviu patriarhul. De asemenea, Theodoros a cerut o soluție convergentă pentru criza ucraineană. – orthochristian.com
Și totuși iată că a cedat și l-a recunoscut pe nehirotonitul Epifanie!

După căderea mitropolitului Ieroteos Vlahos a urmat Ieremia de Gortina. IPS Serafim de Pireu i-a anulat acestuia emisiunea de la postul de radio ortodox din Pireu

Postul de radio „Biserica Pireului 91.2 FM” a încetat cooperarea cu Mitropolitul Ieremia de Gortina, care i-a numit „mincinoși” pe ierarhi care nu au recunoscut BOaU.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Mitropolitul Serafiml al Pireului a interzis emisiunile Mitropolitului Ieremia de Gortina la postul de radio bisericesc din Mitropolia sa pentru „insulte publice teribile” îndreptate asupra ierarhilor care nu sunt de acord cu acțiunile Constantinopolului în Ucraina. Declarația corespunzătoare a mitropolitului Pireului din 4 noiembrie 2019 a fost publicată de site-ul ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ.

În declarația sa ierarhul a menționat că Mitropolitul Ieremia de Gortina și Megalopolis a Bisericii Ortodoxe a Greciei, la sfârșitul lunii octombrie i-a numit „mincinoși și calomniatori” pe cei care continuă să-i numească schismatici pe membrii nou formatei BOaU care, în opinia sa, de acum nu mai sunt așa. Mitropolitul Ieremia a declarat că acele „persoane sfințite” care nu sunt de acord cu aceast fapt săvârșesc „calomnie”.

Postul de radio „Biserica Pireului 91.2 FM” a încetat cooperarea cu Mitropolitul Ieremia de Gortina, care i-a numit „mincinoși” pe ierarhi care nu au recunoscut BOaU.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Mitropolitul Serafiml al Pireului a interzis emisiunile Mitropolitului Ieremia de Gortina la postul de radio bisericesc din Mitropolia sa pentru „insulte publice teribile” îndreptate asupra ierarhilor care nu sunt de acord cu acțiunile Constantinopolului în Ucraina. Declarația corespunzătoare a mitropolitului Pireului din 4 noiembrie 2019 a fost publicată de site-ul ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ.

În declarația sa ierarhul a menționat că Mitropolitul Ieremia de Gortina și Megalopolis a Bisericii Ortodoxe a Greciei, la sfârșitul lunii octombrie i-a numit „mincinoși și calomniatori” pe cei care continuă să-i numească schismatici pe membrii nou formatei BOaU care, în opinia sa, de acum nu mai sunt așa. Mitropolitul Ieremia a declarat că acele „persoane sfințite” care nu sunt de acord cu aceast fapt săvârșesc „calomnie”.

Sursa: ortodoxinfo.ro

Dreptul la replică al lui Alexandru Cumpănașu cu privire la acuzațiile de excrocherie și impostură

Cumpănașu, spectacol la televiziuni în ultima seară de campanie electorală: susține că a găsit-o pe Luiza Melencu în Italia. DIICOT neagă informațiile

Foto- libertatea.ro

Dreptul la replică al lui Cumpănașu cu privire la aceste informații:

Video – Filmarea cu presupusa Luiza (pare a nu fi ea). Viorel Cataramă îl acuză pe Alexandru Cumpănașu de excrocherie

Comunicat de presă – drept la replică
Alexandru Cumpănașu, București, 09.11.2019

În data de 04.11.2019, am fost contactat de o persoană care mi-a comunicat că deține informații concrete cu privire la Luiza și Alexandra. M-am întâlnit cu persoana respectivă în prima săptămână a lunii noiembrie, ocazie cu care mi-a prezentat informații cu privire la faptul că Luiza este în viață. Ca urmare a discuției am decis să ne deplasăm într-o țară membră UE pentru a verifica aceste informații și pentru a anunța autoritățile, în măsura în care aveam confirmarea.
În data de 06.11.2019, am plecat împreună cu echipe de investigatori în statul membru mai sus menționat, pentru a mă deplasa la locul în care a fost identificată Luiza de aceștia în primă fază și am desfășurat activități de supraveghere în zonă. În urma acestor activități a rezultat că între momentul în care Luiza a fost identificată inițial și momentul deplasării noastre, aceasta a fost mutată din acel loc.
În data de 07.11.2019, noaptea, m-am întors în România, dar am lăsat o echipă de supraveghere în statul membru pentru a desfășura în continuare activități de monitorizare și culegere de informații. Fac precizarea că am intrat în posesia filmulețului ce o prezintă pe Luiza abia în data de 08.11.2019, moment în care am luat decizia de a contacta familia Melencu pentru a confirma dacă persoana din filmuleț este Luiza.
Din păcate, persoane rău intenționate au obstrucționat comunicarea familiei mele (Măceșanu) cu familia Melencu, interzicându-ne să comunicăm cu privire la situația fetelor, sub amenințarea că vom fi atacați public. Acesta este motivul pentru care nu am luat niciodată legătura cu familia Melencu până în data de 08.11.2019, atunci când situația era mult prea gravă pentru a mai ține cont de orice amenințare. Am făcut rost de numărul de telefon al familiei Melencu și în data de 08.11.2019, la ora 15:30, i-am sunat pentru a le comunica informațiile pe care le dețin. La discuție a participat și avocatul familiei Măceșanu, domnul Aurel Moldovan, moment în care am prezentat familiei Melencu înregistrarea. Discuția a fost una lungă, în cadrul căreia atât eu, cât și domnul avocat, ne-am păstrat rezerva cu privire la identitatea Luizei, rugând familia Melencu să fie singura care poate să aibă o opinie cu privire la cele prezentate. Mama Luizei a confirmat că fata din înregistrare este Luiza, în proporție de 90%, iar bunicul Luizei și restul familiei au fost 100% siguri că aceasta este Luiza.
Fac precizarea că domnul avocat Moldovan a insistat ca familia să privească cu atenție înregistrarea, să își ia timpul necesar pentru a confirma sau nu.
În cadrul discuției, am solicitat acceptul familiei Melencu în vederea efectuării unui anunț public cu privire la informația că Luiza este în viață, căzând de comun acord să nu difuzăm înregistrarea.
În cadrul discuției, am explicat faptul că investigatorii care au identificat-o pe Luiza, au lucrat cu o altă persoană și ulterior m-au contactat deoarece acea persoană deși se afla în posesia informațiilor nu a mers mai departe, ascunzând familiei și autorităților informații importante. În cadrul emisiunilor TV la care am participat, am procedat exact așa cum am stabilit cu familia Melencu, inclusiv precizând că o altă persoană s-a aflat în posesia acestor informații înaintea mea, fără a face nimic pentru a afla adevărul.
Imediat după dezbaterea televizată de la TVR, m-am deplasat în regim de urgență, împreună cu avocatul meu, la familia Melencu pentru a le prezenta înregistrarea mai clar și pentru a decide ce este de făcut din punct de vedere instituțional. În urma unei analize aprofundate a filmulețului, familia Melencu a decis să ne deplasăm împreună săptămâna viitoare la Squadra Mobile (Direcția Antimafia din Italia) pentru a prezenta atât filmulețul, cât și restul elementelor probatorii cu privire la traficul de persoane în cazul Luizei. În urma deciziei luate de comun acord, am mai stabilit cu familia Melencu realizarea unui front comun între cele două familii, victime în această situație, pentru aflarea adevărului și realizarea de demersuri comune. Am constatat, ambele familii, că au existat persoane care și-au dorit o lipsă de comunicare și de acțiuni comune între noi, profitând de drama familiilor noastre, pentru diverse interese. Pot să reconfirm în acest moment faptul că urmare a ultimei discuții avute în cursul zilei cu doamna Melencu, în urmă cu scurt timp, că ne vom deplasa la Squadra Mobile pentru a prezenta toate probele referitoare la traficul de persoane în cazul celor două fete. Totodată, reconfirm decizia doamnei Melencu și a noastră de a rămâne uniți de acum înainte în aflarea adevărului cu privire la Luiza și Alexandra.
Fac precizarea că în data de 11.11.2019, așa cum am declarat la prima intervenție televizată de aseară, voi depune plângere penală pe numele persoanei care a deținut aceste informații și nu le-a adus la cunoștința familiei, ascunzând adevărul. Ținând cont de faptul că această persoană a fost dovedită chiar ieri drept informator al fostei Securități, am suspiciuni solide că a ascuns deliberat adevărul pentru a proteja un sistem care își dorește ca fetele să fie moarte. Găsirea fetelor în viață va conduce la distrugerea întregului sistem securist din care acesta face parte, conform CNSAS. Precizez că am procedat corect și am separat campania electorală de situația Luizei, cei care fac și au făcut afirmații în acest sens, fiind alții și nu eu. De asemenea, am respectat dreptul la imagine al unei persoane publice și nu i-am dat numele, însă am precizat că va face pușcărie pentru ascunderea adevărului. Motiv pentru care au și apărut reacții disperate.
Noi vom continua lupta până când Alexandra și Luiza vor fi aduse acasă în viață!

SCRISOAREA lui Gheron Gavriil athonitul către ereziarhul Bartolomeu: „Sunteți un dușman al Dumnezeului nostru Treimic și al Maicii Domnului”

Starețul Gavriil din Karyes de la Mănăstirea Cutlumuș, l-a numit pe Patriarhul Bartolomeu, dușman și trădător al Bisericii, pentru încălcarea canoanelor și propovăduirea ereziilor. Monahul atonit l-a îndemnat pe conducătorul Fanarului să se pocăiască și să părăsească panta alunecoasă, care dăunează unității inter-Ortodoxe a milioane de creștini ortodocși din întreaga lume. O scrisoare deschisă a lui Gheron Gabriel Atonitul, din 24 octombrie 2019, adresată Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, a fost publicată pe 4 noiembrie 2019 de către katanixi.gr. 

UJO prezintă o traducere a acestei scrisori din limba greacă.

„Sanctitatea Voastră,

În timpul vizitei recente pe care ați făcut-o în Sfântul Munte al Maicii Domnului, Fecioara Maria, am dorit cu adevărat să primesc binecuvântarea Voastră și să vă sărut picioarele, dar nu am putut face acest lucru, deoarece este de mult timp, imoral. Vreți să auziți de ce?

  1. În dialoguri fructuoase și ingenioase cu ereticii, ați trădat Biserica Cea Una, Ortodoxia, recunoscând de nenumărate ori „diversitatea” în învățăturile sfinte ale Bisericii noastre și caracterul ecleziastic în adunările sectare monofizite, papa și protestanții Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și iconoclaști; mai devreme, i-ați blestemat oficial și ireversibil pe Sfinții Părinți ca „victime nefericite ale șarpelui cel rău ” pentru a vă considera eliberat de nevoia de a asculta chemările lor inspirate de Dumnezeu.

  1. Sunteți un dușman al Dumnezeului nostru Treimic și al Maicii Domnului, deoarece întrețineți prietenia instituțională cu eretici conștienți  nepocăiți și neamuri corupte și păcătoase și auto-afurisite, primați ai ereziilor (Tit 3, 11), înaintașii necinstirii, și odată cu ei veți avea același viitor sterp, departe de Pământul Viu, dacă nu vă veți întoarce la Credință. Căci Sfântul Hrisostom spune: „Cel care acceptă pe dușmanii țarului, nu poate fi un prieten al țarului, nu este demn de viață, dar este lăsat să meargă împreună cu dușmanii săi și el își îndură mâinile” și că „ura” pentru dragostea lui Hristos este mult mai bună decât prietenia de dragul Lui ”. Nu vă amintiți cuvintele inspirate de Dumnezeu din Sfânta Scriptură: „Că Dumnezeu urăşte deopotrivă şi pe nelegiuiţi şi nelegiuirea lor.”? (Înțelepciunea lui Solomon 14, 9)

  1. Din cauza bolii voastre patriarhale și sub protecția voastră, orice erezie și inovație au fost răspândite nu numai în eparhiile Tronului, ci și în Biserica Greciei sau în altă parte. Clerul vostru, conferințele onorifice și publicațiile teologilor și gânditorilor, laudătorii „Patriarhatului vostru luminat”, care au primit premii de la Sanctitatea Voastră, sunt toți pionieri și exarhi ai tuturor noilor erori teologice și inovații instituționale, de la teologia post-patristică și ecologică și cultul păgân al Pământului la reinstalarea schismaticilor din Ucraina fără pocăința acestora din urmă. Toți acești lupi spirituali, care sunt condamnați public de clerul și turma ortodoxă, sunt recunoscuți și îndreptățiți de voi, iar voi sunteți păstorul și Patronul lor; în formularea patristică, sunteți în  mod absolut în totalitate vinovat împreună cu ei: „Cum poate el să nu fie egal cu ei în răutatea lui <…>?”

  1. Fiind un alt papă, de trei decenii, cultivați o percepție în universalitatea Bisericii pe care o dorește orice „episcop” și în special Patriarhul Ecumenic ceea ce dorește, devine  în  mod arbitrar legea Bisericii. Cât de mult sunteți judecat, ca și Papa, de toți Sfinții pe care îi judecați pentru asta! Cât de potrivită pentru voi este condamnarea Sfântului Palama a ereticului osândit, predecesorul vostru – Patriarhul Ioan Kaleka: „el însuși a fost Sinodul … …”.

  1. Prin acțiunile și învățăturile voastre, nu cinstiți Canoanele Apostolice ale Sfintelor Sinoade Locale și Ecumenice și învățăturile Părinților, care interzic strict rugăciunile comune, prietenia și conslujirea cu ereticii, în timp ce Biserica consideră că „nu este corect pentru ortodocși, căci sfintele canoane nu pot fi schimbate pe  jumătate …”. Astfel, arătați că nu credeți în Dumnezeu, în nemurirea sufletului, în lumea nevăzută, în Rai și în iad, în Înfricoșătoarea Judecată de Apoi și în pedeapsă. Poate, Sanctitatea Voastră, întâlnirile dvs. frecvente cu reprezentanți și filantropi masoni și din alte ordine apropiate, vă atestă și vă întăresc statutul și poziția dvs. oarecum misterioasă și înaltă, care sunt incompatibile și vrăjmașe credinței Ortodoxe?

  1. Din păcate, cei care sunt familiarizați cu conducerea tactică a Sanctității Voastre și a angajaților dumneavoastră, care nu intuiesc tratatele bisericești legitime, cei care se opun metodelor voastre de răspândire a ecumenismului, sunt izolați în propriul mediu și sunt obligați să se retragă sau să rămână tăcuți. Acolo unde este posibil, folosiți pârghiile politice, așa cum a fost în cazul Sfântului Munte, și ceea ce Sfântul Atanasie cel Mare consideră a fi specific ereziei arianismului <…>.

Desigur, Sanctitatea Voastră ati mărturisit Ortodoxia în declarațiile voastre de multe ori, dar acestea sunt contrare acțiunilor voastre și datoriei voastre principale. Cu toate acestea, după Grigorie Palama, chiar dacă ați avea cele mai mici îndoieli cu privire la Ortodoxie, nu ați fi demn de rangul sfânt <…>.

Ați forțat sufletul fiecărui grec ortodox să facă față dilemei: „fie să te dedici iubirii Dumnezeului-Om Hristos, fie archon-patriarhului eretic”. Acest lucru este exact ceea ce Sfântul Chiril al Alexandriei a scris Primatului eretic al Constantinopolului și predecesorului vostru, Nestorie, în urmă cu 1600 de ani: „Ce s-a întâmplat cu noi cărora ni se cere prin evlavie să-L iubim pe Hristos Mântuitorul mai presus de noi? <…> „Fără îndoială, Sanctitatea Voastră, daunele pe care le-ați provocat Trupului lui Hristos, Bisericii, constituie o revoltă împotriva Mântuitorului Însuși.

Timp de 28 de ani de Patriarhat, nu ați luminat niciodată inimile adevăraților creștini ortodocși -ați luminat doar inimile seculare ale creaturilor care aduc onoruri „prinților acestei lumi demonice”, nu pentru gloria Ortodoxiei mântuitoare, ci pentru răsturnarea Ortodoxiei inițiate de Sanctitatea Voastră, în toate modurile posibile.

Sanctitatea Voastră,

Pocăiți-vă și coborâți de pe calea largă și alunecoasă pe care o parcurgeți în mod constant, ceea ce este în detrimentul credinței Ortodoxe și al unității inter-Ortodoxe a milioane de suflete botezate, pentru care veți da un răspuns „ecumenic” temător Dreptului Judecător.  Feriți-vă  că iadul necreat și nesfârșit este plin de ierarhi și patriarhi nepocăiți, căci istoria Bisericii cunoaște perfect ereziarhii afurisiți, înalta lor ținută, primul dintre ei fiind Apostolul căzut, trădătorul Iuda Iscarioteanul, deoarece Judecata divină va începe cu noi, oamenii bisericii: „Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?”(1 Pet. 4:17).

Deci, „umblaţi”  Sanctitatea Voastră,” cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35, 9, 4).

Monahul G. Gavriil,

Chilia Cutlumuș a Cinstitului Hristodulos din Patmos”.

Conform raportului UJO, în perioada 19-22 octombrie, Patriarhul Bartolomeu a făcut o vizită la Athos pentru a participa la sărbătorirea a 200 de ani de la pomenirea catolicilor din Mănăstirea Xenofon. 5 „episcopi” ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Ed. BOaU) l-au însoțit pe patriarh în această vizită, în Sfantul Munte Athos .

Athonite geronta – to Phanar head: Repent and leave a slippery slope

Via: marturisireaortodoxa.ro

SCRISOAREA UNUI COPIL CU PRIVIRE LA HALLOWEEN (anul 2017)

Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare

Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2017, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 Octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea.
Celebrez moartea. Întunericul. Groaza.
Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare dată parcă mai înspăimântătoare.
În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă.. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.
Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele?
Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave.
Ce vreţi să faceţi voi din noi?
De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea?
De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român?
Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.
Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor.
Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween.
Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm..
Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii.
Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate.
Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?!
Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi!
Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori!
Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!
Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ.. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.”

Sursa:
https://parohia-pescara.it/evenimente/activitati-cu-tinerii/scrisoarea-unui-copil-cu-privire-la-halloween-201

Nu știu dacă această scrisoare a fost alcătuită de un copil, dar nici nu contează. Contează mesajul și adevărul din ea!